Lăcătuș. „Fiara” care a deschis balul la Sevilla…

…Cine ar crede că Marius Lăcătuș împlinește, în acest început de Prier, doar 46 de ani (mulți și însoriți înainte!)? Este în fotbal, parcă, de când lumea! Un Simbol care face parte, negreșit, din „Sagrada Familia” militară, cu Voinescu, Apolzan, Ion Alecsandrescu, Bone, frații Zavoda, Ienei, Onisie, „Profesorul” Gheorghe Constantin, Marcel Răducanu, Iordănescu și câți alții.

…Marius Lăcătuș este o Legendă, născută în acea Noapte a generalilor de la Sevilla, din 7 mai ’86, când transforma întâiul penalty din finala cu Barcerlona, și deschidea Balul încoronării Stelei București ca Regină a Europei.

…Dincolo de metaforă, antrenorul de astăzi al Vasluiului s-a născut la 5 aprilie 1964, în aerul pur de sub Postăvar. Și-a început drumul spre Legendă, în orașul natal, la FC Brașov, unde a debutat în Divizia A, la 18 ani neîmpliniți, într-un meci câștigat cu 5-0 în dauna lui CS Târgoviște.

  • Ultimul joc pe prima scenă avea să-l susțină la 10 mai 2005, în formația lui FC Național (5-1 cu trupa reșițeană), în Parcul cu Platani el debutând ca antrenor.
  • Ca extremă de expolzie și viteză, „Fiara” a evoluat la FC Brașov (3 sezoane), Steaua (14 sezoane), Fiorentina (1 campionat), Oviedo (2 sezoane), FC Național (12 meciuri).
  • A adunat 414 partide în Divizia A, marcând 103 goluri.
  • A strălucit în multe din cele 72 de meciuri din cupele europene, unde are 17 goluri înscrise.
  • Este Recordmanul național al titlurilor câștigate: 10, cu Steaua, performanță care-l pune-n umbră până și pe legendarul Cruyff, cu 6 „coroane” în Olanda!
  • Primul titlu- în ’85, ultimul-în’98.
  • În fascinantul său CV de jucător, mai întâlnim, tot cu trupa militară, 7 Cupe ale României și 3 Supercupe ale României (’94, ’95, ’98).
  • Apoteoza o reprezintă, categoric, Cupa Campionilor Europeni, câștigată în 7 mai ’86, la Servilla, cu 2-0, în fața celebrei Barcelona, la penalty-uri, el transformându-l cu nonșalanță pe primul, Gabi Balint desăvârșind opera andaluză.
  • A băut șampanie și din Supercupa Europei, în februarie ’87, la Monte Carlo, după acel 1-0 cu Dinamo Kiev (gol Hagi-44’).
  • 84 de întâlniri în tricoul Naționalei, pentru care a marcat de 13 ori. Golurile de referință pentru „ticolori” rămân, cred, cele două din poarta lui Dassaev, 2-0 cu URSS, la Bari, în „uvertura” la Coppa del Mondo ’90, ca și „dubla” de la Lisabona, la acel 3-2 al Naționalei în dauna lusitanilor. „Capodopera” rămâne, însă, golul de la Sevilla, echivalând cu drumul spre Legendă nu doar al Stelei, ci și al fotbalului românesc.
  • Mai are în cont un gol prețios: cel marcat pentru Selecționala Europei în meciul cu Selecționata Lumii, din 4 decembrie ‘97.
  • A participat la două turnee finale ale Mondialului (’90 și ’98) și la unul European (’96).
  • Ca antrenor a debutat, în 5 august 2000, la FC Național (1-3, cu Dinamo), având până acum 197 meciuri ca tehnician de primă ligă, căci iubind atâta fotbalul, nu s-a sfiit să pregătească și pe Inter Gaz București, în divizia secundă.
  • În 2001, îl găsim peste mări și țări, ca „secund” al lui Mihai Stoichiță la naționala statului Panama.
  • A pregătit Ceahlăul P.Neamț (în 14 meciuri), FC Brașov (45), FC Național (15), Oțelul (15), Steaua (48), UTA (43), iar în prezent se află de 18 partide pe banca lui FC Vaslui, atacând întâiul titlu și ca antrenor!

…Acum, în minunăția Sărbătorilor de Paști, Marius Lăcătuș poate înseamna un imn de lumină pentru fotbalul românesc.

Viața să-ți fie mereu o însorită primăvară, Marius Lăcătuș!

Duckadam, Eroul de la Sevilla

…Aprilie începe cu o pagină din Cartea Recordurilor. Spui Sevilla, 7 mai ’86, vezi Steaua-Regina Europei și îl auzi, parcă, pe Regele Juan Carlos al Spaniei monologând uimit în acea magica –pentru noi- noapte andaluză: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…

…Cine să mai vadă, până atunci, un portar apărând patru penalty-uri într-un meci, și ce meci, finala Cupei Campionilor Europeni, câștigată apoteotic de Steaua?! Eroul acela a devenit imedit un nume-n lume, Helmuth Duckadam. Atunci, a fost noaptea lui, „Noaptea generalilor”, ca să ne reamintim de un film mare…

Acum, este ziua lui de naștere, legând cu raze de soare 51 de primăveri… Dacă n-ar fi existat acea noapte a miracolelor, n-ar fi urcat în Legendă și ar fi rămas un fotbalist cu o carieră normală…

…A văzut lumina zilei pe 1 aprilie ’59, în briza Mureșului, la Semlac, lângă Arad. La UTA a plecat în marea aventură a fotbalului, în ticoul Bătrânei Doamne a și debutat pe prima scenă, în septembrie ’78, într-un meci la Târgoviște, câștigat de UTA cu 2-1! Nu înainte să-și facă încălzirea în Divizia C, la Constructorul lui Coco Dumitrescu. De Divizia A s-a despărțit, în 14 iunie ’86, tot cu o victorie cu 2-1, cu Brașovul, sub tricoul galonat al Stelei. Un zbor frânt în culmea gloriei de blestemata embolie care i-a afectat un braț și nu de Nicu Ceaușescu, cum s-a spus vreme lungă în popor.

  • Pe prima scenă a adunat 133 de meciuri (dintre care 80 la Steaua).
  • Cu Steaua, a câștigat două titluri (’85, ’86) și o Cupă a României (’85). A jucat 11 partide în cupele europene, totul triumfând cu „Oda bucuriei” de la Sevilla, din 7 mai ’86.
  • …Numai două partide în Națională, titular la 1-0, cu Danemarca, în septembrie ’82, și în noiembrie, același an, în RDG, când Mircea Lucescu l-a trimis în poartă doar pentru ultimele 3 minute, în locul lui Țețe Moraru, care încasase patru goluri (scor final 1-4!). Dacă n-ar fi fost acel nefericit accident vascular, la scurtă vreme după Sevilla, cu siguranță că ar fi revenit, atunci, în ’86, pentru ani buni între buturile tricolore.
  • 1986, anul retragerii premature, l-a încoronat drept Cel mai bun fotbalist al României! Era, doar, Campion al Europei, cu Steaua.

…Din păcate, Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, dovedește și el că, în România de azi, Legendele nu-s prețuite cum se cuvine. Un trist exemplu îl reprezintă acele mănuși magice de la Sevilla. În loc să figureze într-un Muzeu al Sportului Românesc, ele au fost vândute, cu ani în urmă, pe nimica toată, unui necunoscut din Canada, de un Erou ajuns în sărăcie.

El, însă, Helmuth Duckadam, reprezintă una dintre bogățiile noastre sentimentale!

…Ani mulți și însoriți, Erou de la Sevilla!

Iarina Demian, Tudor și Ioan Chirilă

…Precizez de la bun început că această tabletă publicată, nu demult, într-o primă formă, redusă, în revista de mare tiraj „Taifasuri”, este o cronică sentimentală. N-aș putea scrie altfel despre oameni pe care îi respect de-o viață. Chiar dacă voi vorbi despre o recentă premieră, „O lume pe dos”, rămân fidel valorilor morale care mă încăpățânez să cred că nu s-au răsturnat chiar toate…

…În lumea de astăzi, absolut „pe dos”, Teatrul rămâne o oază de puritate și frumos, un veritabil drog moral. Pe care ni-l oferă, cu nobil sacrificiu, cei care se mai (z)bat pentru morala Thaliei, ignorând haosul de sensuri și abandonarea de principii. Un astfel de minunat trubadur al Teatrului este veșnic tânăra Iarina Demian, remarcabila Actriță de decenii bune, neobositul regizor din ultimii ani. Alături de ea, în ultimul deceniu, dedicat dramaturgiei americane, fiul cel mic, actorul și muzicianul în vogă Tudor Chirilă. Fiul cel mare, Ionuț Chirilă, și-a croit drumul său în Teatrul Viselor, care-i fotablul!…Pe toți trei îi știu și îi prețuiesc de-o viață. De când împărțeam aceeași chilie, la „Sportul”, cu profesorul de gazetărie și de Viață, întâiul lector al primelor mele texte dramatice, inegalabilul Ioan Chirilă, soțul distins al Iarinei și tatăl sever al lui Tudor, certat nu o dată la telefon că nu exersa suficient la flaut sau „corn”, ca și mediatorul între antrenorii de la Dinamo și feciorul lui cel mare, Ionuț…

…După ultimul succes, cu „Biloxi Blues”, de Neil Simon, premiera oferită de Iarina Demian și Tudor Chirilă, acum, în Sala Studio la Teatrul de Comedie, un spectacol realizat și cu ARCUB de cei doi creatori de Frumos („O lume pe dos”), înseamnă un triptic american de piese scurte. Dramaturgi mai puțin cunoscuți la noi, descoperiți de Tudor Chirilă, pe undeva, prin Singapore: Terrence McNally (cu „Preludiu și Liebestod”), A.R. Gurney („Problema”) și Christopher Durang („Naomi în camera de zi”). Ultimul autor mi s-a părut un veritabil Eugen Ionesco american, absurdul textului fiind potențat de jocul admirabil al Iarinei Demian, vulcan de neliniște și eseu de expresivitate. Actrița s-a contopit cu regizorul într-o atenție definitorie la orice detaliu, de replică, psihologie și costumație. O revedeam, fermecat, pe încântătoarea Iarina din „Cercul de cretă caucazian”, de Brecht, tot la „Comedie”, cu Sanda Toma și… prichindelul (de șase ani, pe atunci!) Tudor Chirilă, și din „Fuga” lui Bulgakov (în traducerea lui… Ioan Chirilă, care asigurase varianta română și pentru „Turnul de fildeș” la același teatru), cu genialul Ștefan Iordache, în regia de top a Cătălinei Buzoianu. N-a fost unica bucurie a serii.

…M-a cucerit și actul I, prin jocul excelent, nuanțat și vivace, total trăit artistic, ca gest și rostire, de Tudor Chirilă, interpretul unui rol extrem de greu. Al dirijorului chinuit până la sinucidere de vicii și gânduri, sub bagheta căruia ne fascinează Wagner, cu nemuritoarea operă „Tristan și Isolda”, abilitatea tehnică a regizoarei contribuind, aici, din plin la transfigurare. De altfel, muzica este aliatul Iarinei Demian în tot spectacolul, nemuritorul Handel făcând legăturile între cele trei acte (al II-lea, sub cota celor amintite!). Marius Drogeanu, Simona Stoicescu, Smaranda Caragea și Andrei Runcu, scenografia Ramonei Macarie și costumele Angelei Dumitrescu- în umbra celor doi…dirijori, însă într-un minunat joc de „orchestră”.

Costică Ștefănescu, de două ori căpitan pe Wembley!

…Căpitanul Naționalei de pe Wembley, din 29 aprilie ’81, când, la Londra, a fost 0-0, și din…11 septembrie ’85, tot în Templul Fotbalului, la 1-1 (goluri: Hoddle-25’ și Cămătaru-60’), Costică Ștefănescu, serbează, în acest final de săptămână, 59 de primăveri. În acel 26 martie ’51, când a descoperit lumina Lumii, Zeii l-au hărăzit să ajungă mare căpitan de plai, la Craiova-Maxima și la Naționala României. „Ministrul apărării”, cum l-au numit atâția cronicari, jucătorul cu prestanță de diplomat, cu fantastică anticipație a jocului și cu o măiastră tehnică a deposedării, a ales fotbalul la copiii Stelei, alergând mai mult la mijlocul terenului. Ca mijlocaș a și debutat, într-o echipă de poveste a Stelei, însă a ajuns star, ca stâlp al defensivei, în trupa Craiovei de Legendă, Campioana unei mari iubiri. Îl plasase fericit acolo, „vameș” pe reduta olteană, sub bagheta regretatului Titi Teașcă, poetul Adrian Păunescu, sedus și el de jocul elegant ce amintea de Beckenbauer și Sandu Boc.

…Costică Ștefănescu este recordmanul jocurilor pe prima noastră scenă fotbalistică, unde a apărut de 490 de ori, marcând 19 goluri, (dintre care 9 pentru Steaua, la care a debutat și pentru care a evoluat în 77 de întâlniri în Divizia A)! Gloria avea să o cunoască, însă, în Cetatea Băniei, sub faldul Craiovei-Maxima, echipa care ne-a dus prima spre aerul tare de pe piscurile Europei.

…378 de meciuri de campionat în fermecătorul „11” oltean, 53 de prezențe în cupele europene (8 pentru militari, 45 pentru craioveni). Iar retragerea de jucător, sub zăpezile pure ale Postăvarului, în trupa brașoveană, unde a cunoscut și debutul de antrenor.

…Talentul de excepție, inteligența și sobrietatea definitorie i-au fost încununate cu 3 titluri de campion sub tricoul Craiovei Maxima. Pentru mulți, de la regretatul Amza Pellea la minunatul menestrel (și) de astăzi Tudor Gheorghe, Craiova a însemnat Campioana unei mari iubiri, în vremurile când cucerea laurii supremi ai campionatului, în 1974, 1980 și 1981, dar și bucuria celor 4 Cupe ale României, adjudecate en fanfare, avându-l căpitan pe Costică Ștefănescu, în 1977, 1978, 1981, 1983. Și a mai fost o Cupă pentru sărbătoritul de astăzi, înainte ca el să ia drumul Olteniei-Terra Nova, cu Steaua, în 1970…

…Succesele de ecou european cu team-ul Craiovei-Maxima l-au propulsat, logic, și în defensiva Naționalei, unde a apărut de 66 de ori. De referință rămân câteva partide de istorie. Cele două remize cu Anglia, 0-0 și 1-1, ambele în preliminarii mondiale, pe Wembley… Victoria din 16 aprilie ’83, 1-0 (gol: Boloni-24’), la București, cu Italia, campioana lumii pe atunci, ca și succesul cu 1-0 (gol: Cămătaru-29’), în fața Suediei, în 9 iunie ’83, pe „Rasunda”, la Stockholm, adevărata viză pentru Euro ’84, unde Costică Ștefănescu n-a fost doar titular în „11”-le tricolor, ci și căpitanul lui.

…Ca antrenor a debutat la FC Brașov, în 1986, pe când era și jucător. A antrenat trupa din Țara Bârsei, Steaua, FCM Bacău, Poli Timișoara, Astra Ploiești și CSM Reșița, dar și peste hotare, în Israel, Siria și Kuweit. A cunoscut și ca antrenor mari bucurii, câștigând Cupa Siriei și, mai ales, Cupa Asiei, în ’94, cu Al Jaish. Ba, a ajuns și pe banca Naționalei, ca secund al fostului coechipier de la Steaua, generalul Anghel Iordănescu.

…Astăzi, cu gândul la remizele istorice de pe Wembley, la acea echipă de Legendă, Craiova-Maxima, și la cariera lui de excepție, lui Costică Ștefănescu nu-i putem ura decât… Sănătate-Maximă și toate bucuriile vieții pe care le merită din plin!

…Tot astăzi 26 martie, un buchet de gânduri însorite și sentimente pure pentru cel mai mare comentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu, ca și pentru Violeta Beclea-Szekely, una dintre marile doamne ale atletismului românesc!

Mondialele de patinaj, un secol de Artă

…Săptămâna aceasta, Sportul s-a logodit din nou cu Arta. La Torino, pentru șapte zile, Dansul, Muzica, Forța și Grația poartă Omul spre sublim, înnobilându-l, și oferind Lumii atât de necesar Frumos, parcă înecat în vremuri tulburi.

…Zilele acestea serbăm un Secol de Artă pe gheață! Ediția 100 a Mondialelor de patinaj artistic și, automat, răsfoim istoria acestui sport-spectacol. Startul s-a dat în… 1896, incredibil, la Sankt Petersburg, în Rusia, unde s-a disputat doar gala bărbaților. Prima medalie de aur, la gâtul germanului Gilbert Fuchs. Fetele au fost acceptate la Mondiale în 1902, la Londra. Ultimul Carnaval mondial pe gheață, anul trecut, în California, la Los Angeles.

  • Țara care a organizat de cele mai multe ori Campionatele Mondiale este Germania, cu 13 ediții găzduite. Prima, în 1904, la Berlin, ultima, în 2004, la Dormund.
  • Elveția, Statele Unite ale Americii și Suedia au organizat de câte 11 ori gala mondială. Canada-de 9 ori, Austria-de 8 ori, Franța de 7 ori, Anglia de 6 ori.
  • Cu câte 3 Campionate Mondiale-Rusia (1896, 1903 și…2005!), cu câte două- Italia, în 1951 și 1963, Finlanda (1914 și… 1999) și… Ungaria (1935, 1988), Praga de aur mândrindu-se și ea cu două ediții (în 1962 și 1993).
  • Prima ediție a Mondialelor de patinaj artistic care s-a disputat în afara Europei, abia în 1930, la New York! Din cele 11 ediții organizate de yankei, 5 s-au ținut la Colorado Springs!
  • Întâia oară când Festivalul gheții a luat „drumul mătăsii”, ajungând în Asia, în 1977, în Țara Soarelui Răsare. De atunci, Japonia avea să fie deja de 6 ori gazda campionatelor lumii, dintre care trei ediții la Tokyo, unde vor avea loc și Mondialele de anul viitor.
  • Arhiva stelelor de aur ale gheții numără nume sonore, veritabili creatori de sublim. Olandeza Sonja Heine, americancele Peggy Fleming și Nancy Kerrigan, nemțoaica Katarina Witt, franțuzoaica Surya Bonaly, japoneza Yamaguchi…
  • Nemuritorul „Bolero” al lui Ravel a devenit Simfonie pe gheață prin arta britanicilor Jayne Torvill și Christopher Dean, în timp ce rușii Belousova și Protopopov au înnobilat luciul gheții cu baletul lor classic…
  • La cota sublimului și americanii Tim Wood, Brian Boitano și Scott Hamilton-ultimul cu 4 titluri mondiale, cehul Ondrej Nepela, triplu campion al lumii, canadienii Kurt Browning și Elvis Stojko, rușii Alexei Iagudin și Evgheni Plușenko, francezul Brian Joubert și câți alții.
  • „Noul val” a adus schimbarea raportului de forțe, asiaticii, prin japonezi (Miki Ando și Mao Asada, spre exemplu), sud-coreeni și chinezi asaltând podiumul ultimelor ediții. …La Los Angeles, anul trecut, la simplu, sud-coreeanca Yu-Na Kim și americanul Evan Lysacek au obținut aurul, la dans au găsit pașii de aur rușii Oksana Domnina și Maxim Șabalin, în timp ce la perechi, s-au impus germanii Aliona Savcenko (născută la Kiev) și Robin Szolkovy, ei reușind și premiera ultimului deceniu-două titluri mondiale consecutive! Vor triumfa și acum, ca o revanșă pentru titlul olimpic pierdut, la Vancouver, în dauna chinezilor?
  • În istoria Mondialelor de patinaj artistic, reprezentanții noștri au fost mai mult elemente de decor. Bibi Moiș, Beatrice Huștiu, Roxana Luca, Gheorghe Chiper (locul 14 la Calgary-2006), Cornel Gheorghe, iar acum Zoltan Kelemen și Sabina Paquier.
  • Dincolo de bătălia pentru metalele prețioase, secolul de patinaj înseamnă Artă!

Emeric Ienei – 73

…Săptămâna aceasta începe cu onoruri pentru un gentleman al fotbalului românesc. Ca jucător, dar, mai ales, ca antrenor. Ca om din scripturi alese. S-a născut acum 73 de primăveri, la Agriș, în județul Arad, iar la nici 9 ani, a început fotbalul la echipa „7 Noiembrie” din orașul aflat sub aura de Legendă a lui Bonyhadi și Petschovschi. Astăzi este maestru emerit al sportului, antrenor emerit și General de armată. S-a bucurat de toate onorurile ca mijlocaș de ținută, dar, în primul rând, ca antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Nimeni altul decât gentlemanul de-o viață Emeric Ienei, aflat, astăzi, la minunat ceas aniversar. De fapt, un triptic aniversar în partea a doua a lui Mărțișor, când trei prieteni, de-o viață, parcă, ridică o cupă cu șampanie.

Pe 18 martie, în același an cu Imi Ienei, s-a născut remarcabilul muzician și om de televiziune Horia Moculescu, o Enciclopedie (și) sportivă, ba chiar practicant, în tinerețe, la nivel de performanță a atletismului, voleiului și rugby-ului, pe când era student la Petroșani. Iar pe 26 martie își va serba frumoasele primăveri cel mai mare commentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu.

Emeric Ienei, născut între cei doi prieteni, pe 22 martie…

…Cei mai mulți îl știu doar ca technician de top. Imi Ienei are, însă, și o remarcabilă carte de vizită ca fotbalist. La 13 ani, se legitima la Flamura Roșie Arad, unde a debutat pe prima scenă, evoluând în 21 de jocuri pentru arădeni.

  • La 17 ani, a devenit component al naționalei de juniori, de unde a urcat în echipa de poveste CCA (Steaua de azi).
  • A adunat 254 de partide în Divizia A la CCA, în 13 ani, ca mijlocaș și fundaș.
  • Cu echipa militară a câștigat 3 titluri și 4 Cupe ale României.
  • Cariera de jucător și-a încheiat-o în Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut două sezoane (’69-71), ceea ce pentru un fotbalist român reprezenta o raritate la vremea aceea.
  • A adunat și 12 tricouri în Națională, într-o perioadă când tricolorii susțineau 2-3 meciuri pe an. Apoteoza, Olimpiada ’64, la Tokyo, unde echipa noastră a terminat, dramatic, pe locul 5.

…Cei mai mulți, mai ales ultimele generații, îl cunosc ca un antrenor intrat în Legendă. Cariera de tehnician a început-o în 1971, la clubul Steaua, unde a activate la toate nivelele, de la juniori până la echipa mare.

  • Ca antrenor, cu Steaua a câștigat de două ori eventul campionat-cupă, în ’76 și 85, plus 3 titluri (în ’78 , ’86 și ’94) și o ultimă Cupă a României, în…’99!
  • Dar Emeric Ienei simbolizează, ca strateg, în primul rând, triumful unic din fotbalul nostru, cucerirea Cupei Campionilor Europeni, în 7 mai ’86, la Sevilla, după senzaționalul 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, rezultat care a făcut rapid înconjorul lumii.
  • La nivel de club, a mai antrenat pe FC Bihor Oradea, C.S. Târgoviște, Universitatea Craiova, Videoton (Ungaria) și Panionios (Grecia).
  • A condus în două mandate și Naționala României. A debutat ca selecționer în toamna lui ’86, calificând reprezentativa tricoloră, după 20 de ani, la un Mondial: Coppa del Mondo ’90, unde a ajuns în „optimi”, cea mai bună performanță al „tricolorilor” de până atunci…
  • În 2000 a revenit la timona Naționalei, chemat pentru Europeanul din Belgia și Olanda, unde a reușit performanța de a depăși faza grupelor turneului final (altă premieră pentru Naționala noastră)!
  • Un an (’92-’93), a antrenat Naționala Ungariei, ratând calificarea la World Cup ’94.
  • A fost un timp și președinte al lui FC Bihor Oradea, Ministru secretar de stat la MTS și director tehnic în FRF. Acum, s-a retras la Oradea, însă bate țara-n lung și lat, căutând tinere nestemate, în care a crezut mereu…

…O viață și o carieră de roman sau de film, performanțe care fac din Emeric Ienei mai mult decât un gentleman General al fotbalului nostru!

Happy Birthday, Sir Emeric Ienei!

Vancouver. Actul II. Jocuri Paralimpice.

…Frumoasa Olimpiada albă de la Vancouver s-a încheiat la finele lui februarie. Jocurile de iarnă, însă, continuă. Aș spune, chiar, că se află în plină desfășurare cea mai nobilă Olimpiadă. Cea fără vreun învins. Olimpiada născută din lacrimă și speranță, ca un Triumf al Omului. În aceste zile, tot la Vancouver, între 12-21 martie, Jocurile Paralimpice de Iarnă, la 5 discipline: schi alpin, schi fond, biathlon, hochei pe gheață și curling în scaun cu rotile. 58 de medalii pentru sportivi cu handicap care demonstrează Forța morală a Omului. Miracolul Vieții…

…Jocurile Paralimpice și-au început istoria în 1960, când, după Olimpiada de vară de la Roma, s-au disputat și primele întreceri paralimpice. De atunci, în fiecare an olimpic se țin și aceste Jocuri în care nu există decât un învingător: Omul. Nobila idee a apărut, însă, în 1948, când Sir Ludwig Guttman a organizat, în Anglia, întâia competiție sportivă pentru marii mutilați de război…

…Astăzi, Jocurile Paralimpice de vară au ajuns la ediția a 13-a. Harta de vară a acestor Jocuri: Roma-’60, Tokyo-64, Tel Aviv-‘68, Heidelberg-’72, Toronto-’76, Arnhem-’80, Stoke Mandeville-Anglia și New York-1984, Seul-’88, Barcelona-’92, Atlanta-’96, Sydney-2000, Atena-2004, Beijing-2008.

…Jocurile Paralimpice de iarnă se află, acum, la Vancouver, la ediția cu numărul 10. Au început în 1976, la Ornskoldsvik, în Suedia, continuând pe pârtiile din Geilo (Norvegia)-’80, Innsbruck-’84 și ’88, Albertville-’92, Lillehammer-’94, Nagano-’98, Salt Lake City-2002, Torino-2006.

…Orice concurent de la această Olimpiadă inedită înseamnă un fantastic roman, un film uluitor. Aleg trei exemple din atâtea simfonii ale Destinului…

…România va avea la această ediție din Canada un mesager de preț: Laura Văleanu, la schi fond. Sibianca, născută, parcă, pe schiuri, acum 20 de ani și ajunsă în lotul național de juniori, și-a văzut câteva clipe iluziile frânte, în 2006. Atunci, un blestemat accident de motocicletă a dus la amputarea piciorului drept la nivelul gambei. Peste două luni, însă, era din nou pe pârtie. Cu proteză specială, ea visează, acum, o medalie la Vancouver!…

…Alexi Salamone s-a născut la Briansk, la două respirații de Cernobâl. Dezastrul de la reactorul nuclear avea să mai facă o victimă, distrugându-i picioarele micuțului Alexi. Spre șansa sa, părinții aveau să ajungă curând în SUA. Acolo, a redescoperit sportul sub o altă morală. Astăzi, el este titular în naționala americană de hochei pe gheață, campioană mondială, favorită la aur și la Paralimpicele de la Vancouver…

…Canadianul de 31 de ani Brian McKeever a fost lovit de Sindromul Stargardt, care răpește omului lumina. Până acum, Brian a fost ajutat de fratele său, care i-a fost ghid la Jocurile Paralimpice în 2002 și 2006. La Vancouver, va concura orb, pe cont propriu, la schi fond!…

Trei exemple care înnobilează ființa umană! Pentru ei, fiecare cursă, fiecare meci înseamnă o „Odă a bucuriei”. O Odă a Omului…

…La ultima ediție a Jocurilor Paralimpice, cea de la Torino 2006, a fost un record de entuziasm: 200.000 de spectatori i-au încurajat pe cei 600 de mesageri ai celor care au refuzat înfrângerea, luptând cu Destinul pentru triumful valorilor umane.

…Acum, înțeleg versurile lui Lucian Blaga într-o altă cheie: „Vreau să joc, cum niciodată n-am jucat, Să nu se simtă Dumnezeu în mine, Un rob în temniță încătușat. Pământule, dă-mi aripi”…

…Vreau să joc!

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (3)

Continuăm publicarea online a piesei sus citate. Astăzi, Scena 3, deschisă de câteva cuvinte scrise de remarcabila personalitatea a teatrului românesc, Bogdan Ulmu, în prefața volumului Premiul Nobel pentru Fotbal, în 2008:

MMI (cum îl alintă pe Mircea M. Ionescu mulții lui prieteni) reușește rara performanță de-a fi un fanatic iubitor al sportului, teatrului, presei și filosofiei. De-obicei, fanaticii sunt specializați: rar am văzut iubitori ramificați, pe domenii vag-complementare. Autorul despre care vorbesc are această abilitate: interesează, în egală măsură, microbiștii, gânditorii, gazetarii, regizorii și actorii. Rara avis!

Cele trei piese strânse între coperțile volumului Premiul Nobel pentru Fotbal, am putea spune că sunt autobiografice – în proporții diferite. „Eu voi primi Premiul Nobel!”, într-o mică măsură; „Goooooooooooooool” – prin ricoșeu; iar „Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți” (titlu care aduce aminte lungile sintagme din afișele pieselor lui D.R.Popescu, ori trouvaiurile mai recentului Vișniec)– este trăită cam în proporție de 90%. De altfel, acest ultim text mi se pare cel mai interesant.

Pentru a citi primele trei scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, sau index.

România – la… 20 de ani de Paradis!

…Le este dat românilor ca politicienii lor să le promită un veritabil „spațiu spațialo-temporal” o dată la 20 de ani. În toată povestea asta nu-i nicio legătură cu „teoria relațivității” lui Einstein. Este doar o găselnița dâmbovițeană, efect de ipocrizie și cameleonism politic.

…După „Evenimentele” din Decembrie ’89, Silviu Brucan ne atenționa că ne trebuie vreo 20 de ani să înțelegem „democrația” și să știm ce să facem cu libertatea cucerită. Mulți l-au suduit atunci pe satrapul stalinist ajuns sol al României la Washington!?! Au trecut 20 de ani… Vai de democrația noastră și de libertatea haosului!…

…2010. Acum, în martie. La 20 de ani după „profeția” perfidă a lui Brucan. Premierul în funcție, Emil Boc, se întâlnește cu pensionarii, în plină criză financiară și morală, și încearcă să îi liniștească: „Vom avea bani în 2030!”. Adică, peste…20 de ani! Peste două decenii, cei mai mulți dintre bieții pensionari de astăzi, care abia supraviețuiesc, cei cărora ministrul de finanțe intenționa să le pună taxe pe pensile de mizerie, vor fi demult plecați în Rai. Nu vor mai apuca să trăiască Paradisul, când va curge mierea pe străzile eternei, fascinantei Românii… Nu vor mai prinde acel utopic 2030 promis de premierul de astăzi (pensionarul din…2030!), dacă nu cumva guvernul Boc 3 va anunța că a descoperit și longevitatea matusalemică! Am zis „acel utopic 2030”, pentru că datoriile externe ale României cresc aberant…

…8,9 miliarde de euro datorii externe în 2004; 10,2 miliarde de euro în 2008; 12,5 miliarde de euro în septembrie 2009; 19,3 miliarde de euro în decembrie 2009; 23,6 miliarde de euro în martie 2010!!! Citind aceste cifre și ritmul lor accelerat, 2030, anul Paradisului promis de premierul Boc, tinde să devină borna aservirii totale a României bancherilor străini!

Boc n-a fost suduit, ca Brucan. A fost, în schimb, vârtos huiduit și „bulgărit” (cum a scris o parte a presei, adică ochit cu bulgări de zăpadă!) de acei pensionari care au suferit sub comuniști, sub 20 de ani de guvernare incompetentă (ca să folosesc un eufemism!), iar astăzi sunt luați, pur și simplu, la mișto…

…Curg premierele în teatrele din București. Ceea ce este încântător, mai ales că unele spectacole sunt de ținută. Trist este că n-am notat nicio premieră cu o piesă românească! N-am să consider, doar, interesantul diptic de la Teatrul de Comedie („Cântăreața cheală” și „Lecția”, în regia lui Victor Ioan Frunză) dramaturgie autohtonă, căci Eugen Ionesco este un dramaturg universal, român-francez sau francez-român, care a lansat împreună cu Samuel Beckett „teatrul absurdului”. Zic să așteptăm anul 2030 și în cazul textelor românești…

…S-a mai încheiat o etapă de pe prima scenă fotbalistică a României. Cu două bătălii mult așteptate: CFR Cluj-Dinamo 2-2 (0-1) și Poli Timișoara-Unirea Urziceni 0-0. Cam mult zgomot pentru câteva… gafe monumentale, cum s-a întâmplat sub Feleac, unde dinamoviștii au fost îngropați de propriul portar Dolha, la început de repriză secundă și cu cinci minute înainte de ultimul fluier, când a „comis-o” ca în curtea grădiniței. Gazdele au deschis, practic, scorul pentru „câinii roșii”, căci argentinianul Culio i-a pus un „assist” impecabil lui Andrei Cristea, singur în fața careului mic. Măcar Culio s-a revanșat, taxând inepția portarului bucureștean… Derby-ul de duminică, Timișoara-Urziceni, ceva mai legat, mai animat. Dar, atât… „Bomba” rundei avea să explodeze pe …drumul de costișe ce duce spre Vaslui. Acolo, astăzi, duminică 14 martie, mercenarii străini ai inimosului Adrian Porumboiu au tocat frunză la câini și au fost învinși de Gloria Bistrița, cu 1-0!?! Dacă ar fi fost ultima etapă, iar năsăudenii ar fi avut nevoie de victorie pentru salvarea de la înec, aș fi zis că… „Curcanii” (de la Peneș Curcanul, să nu se înțeleagă altceva!) lui Porumboiu au fost niște filantropi. N-am văzut, însă, filmul „Filantropica”, nici „Polițist, adjectiv” (remarcabila peliculă semnată de Corneliu Porumboiu, băiatul cel mare al finanțatorului vasluian), ci… „Străin, adjectiv”. O echipă cu 10 străini, străină de fotbal, în această duminică…

Am urmărit și Steaua, chinuindu-se, vineri, cu Oțelul, în Ghencea (1-0), și Rapid riscând să deraieze pe final la Alba Iulia (totuși, 1-0 pentru giuleșteni!), și Brașovul făcut KO de Craiova (3-0, în prima repriză, la Drobeta Tr. Severin!) și am înțeles că trebuie să stăm liniștiți. În…2030 s-ar putea să visăm la cucerirea Ligii Campionilor Europeni, că tot vom (re)aminti de Sevilla ’86, săptămâna această, când strategul Stelei din Andaluzia, Emeric Ienei, va împlini 73 de primăveri!…

…Români din toate țările, gândiți-vă, pregătiți-vă numai pentru 2030! Atunci, în România, va fi Paradisul. Până atunci, însă, Prezentul seamănă tot mai mult a coșmar. În cam toate…