Etichetă: Sibiu

Jurnal de vară (6). Nu ratați acest interviu din JURNAL DE CHIȘINĂU: ”Adresez piesele mele politicienilor de pe ambele maluri ale Prutului!”

 

 

Interviu cu dramaturgul Mircea M. Ionescu, București

– Stimate domnule Mircea M. Ionescu, ce amintiri v-au rămas din prima vizită la Chișinău?

…Era într-un 24 aprilie 1994. Avionul de la New York la București a întârziat cam trei ceasuri și nu am mai putut lua aeronava de seară spre Chișinău. Am apelat la trenul de noapte. Singur în vagonul de dormit ce urma să treacă Prutul. La Ungheni, cu noaptea pe umeri, treziți și verificați, în câmp, de o „echipă” formată din cinci domni (era să zic tovarăși!) și o duduie. Întrebări de rutină, dacă am la mine arme, semințe, cărți subversive și tot din-astea. Ultimul „tovarăș”(că domn nu pot să-i zic nici azi!), m-a împins cu forță din ușa compartimentului gol, aproape  că m-a catapultat înăuntru. Mi-a privit pașaportul românesc și mi-a zis, stăpân pe el: „Domnul Ionescu, veniți de la New York, nu-i așa?!”… Surpriză  totală! Pașaportul meu românesc era eliberat în… România, nu avea nicio viză americană pe el! Intrasem în țara natală cu pașaport american și cumpărasem pentru Chișinău  bilet de tren din Gara de Nord București!?!… Șocat, l-am întrebat pe vameșul basarabean cum îl cheamă, era un Vladimir, și ce nu știe despre mine și vrea să afle?! Asta l-a cam derutat. A șovăit puțin, ca să accentueze: „De ce mergeți la Chișinău?! Ajungeți la vreun partid politic?! ”… Dom’ Vladimir, îmi bag picioarele în ea de politică!… Am plecat spre Chișinău ca să văd un meci de fotbal (n.a. Moldova-Bulgaria, în preliminariile europene, 0-3, la pauză, când, cu greu am fost lăsat să părăsesc stadionul!) și să ajung la premiera unei piesei, scrisă de mine, la Teatrul Satiricus. Greu de crezut, dar habar n-avea  de chestia cu…teatrul!… “Daaa?! Și ce piesă se premiază la Chișinău?!”… Atâta mi-a trebuit, să-i spun titlul piesei: „Beethoven cântă din pistol!”… „Chistol?!”, aproape că a explodat Vladimir al meu și a început să-mi facă un control la sânge, pipăindu-mă, nu glumă… Așa  am dat eu ochii cu Basarabia străbună pentru care demonstrasem cu atâția alți români, în față la ONU!…

– Ce piese ale Dvs. au fost montate de-a lungul anilor la Chișinău?

…Două, dar bune! Ambele în luna aprilie, la diferență de 22 de ani!… „Beethoven cântă din pistol”,  în 26 aprilie 1994, și „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă societate” , în 21 aprilie 2016!… Ambele în regia de excepție a lui Sandu Grecu, un profesionist în materie, azi unul dintre prietenii mei de suflet!

– Urmăriți dramaturgia basarabeană? Ce dramaturgi din stânga Prutului au fost montați la Teatrul ”Tudor Vianu” de la Giurgiu în perioada când l-ați condus?

…Cunosc câte ceva din dramaturgia din…stânga Prutului, mai ales de când am fost președintele Juriului Festivalului Internațional al Dramaturgiei Basarabene, la Chișinău, în mai 2011. Atunci mi-au devenit prețuiți confrați în scriitori cu personalitate, Val Butnaru, Irina Nechit, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu etc. Am montat, ca director la Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu,  devenit Cetatea  Dramaturgiei Române,  doar o piesă scrisă peste Prut,  a lui Val Butnaru. Am invitat autorii dramatici basarabeni să participe la Concursul „Dramaturgiei în doi” ținut anual de teatrul giurgiuvean, dar n-am primit niciun text!

– Ați fost la premiera spectacolului ”Puștoaica de la etajul 13”, după piesa Dvs. ”Pușlamaua de la etajul 13”, de la Teatrul ”Satiricus” din Chișinău? Piesa a avut ca punct de pornire un caz real?

…Era a 10-a montare a acestei piese, în 5 țări (Austria, Serbia, Bulgaria, România și Moldova). Una interesantă, de la regia de excepție la interpretarea rolului principal. Nu, piesa n-a pornit de la un caz real, ci de la mai multe familii cu părinți plecați peste hotare să trudească pentru supraviețuirea materială a celor de acasă. Omițând, dureros, riscant, că tânăra generație are și suflet, are nevoie de părinți…

– Cum v-a părut actrița care face rolul principal în acest spectacol, Alexandrina Grecu? Ce sfaturi i-ați da? Ce o așteaptă dacă alege, după bacalaureatul din vara asta, facultatea de actorie?

…Pe Alexandrina Grecu am văzut-o întâia oară, în 2011, în spectacolul „Cu Bunelul, ce facem?”… cu piesa lui Constantin Cheianu. Alexandrina avea, atunci, dacă nu mă înșel, 11 ani! M-a încântat. Așa i-am spus regizorului Sandu Grecu, totodată și tatăl micuței Sandra, că am o piesa pentru fetița lui. Era „Pușlamaua de la etajul 13”!… În ultima mea premieră de la Chișinău, Alexandrina Grecu a dovedit că este realmente un „copil minune”, iar după turneul din mai 2017, de la București, mai mulți actori ai Teatrului Evreiesc de Stat au mărturisit că ne aflăm în fața unui „Fenomen”!… Prestația Alexandrei, în 18 iunie, în Marele Festival Internațional de Teatru  de la Sibiu a fost ovaționată, toți cei cu care am discutat după spectacol declarând că este extraordinară, nimeni necrezând că a dat Bacalaureatul cu două zile în urmă!… Chiar dacă nu ar fi sfătuită să aleagă Facultatea de Actorie, Alexandrina Grecu tot Actorie va face! Pentru că, metaforic, ea s-a născut actriță! Din mamă actriță și tată regizor-actor, la ce ne puteam aștepta?

– Cum se pot realiza tinerii în Republica Moldova? Dar în România? Cum putem păstra tineretul acasă? Ce oportunități au copiii Dvs.?

…Sunt întrebări logice, și dureroase, pe care le pun și eu în multe dintre piesele mele și care, în fapt, le adresez așa-zișilor politicieni de pe ambele maluri ale Prutului, cu tineri inteligenți și cu suflet curat, dar condamnați la mizerie, materială și, mai ales, morală!… Copiii mei?!… Cel mai mare are 41 de ani! Pe când avea 10 ani, iar eu…41, în vara lui 86, pentru Viitorul lui am sacrificat totul: carieră (gazetar de top, în presa scrisă și la TVR, dramaturg jucat cu succes!) și am evadat din Raiul comunist, trecând prin cumplitul Lagăr de refugiați politici din Latina… Am făcut, apoi, 5 ani, taximetrie de noapte la New York, în paralel cu un ziar în limba română… Când mi-am pus feciorul pe rampa de lansare, în SUA,  m-am întors în patria mea inegalabilă – limba română, cum sublim a scris Nichita Stănescu… Mai am doi copii, în România, un băiat de 17 ani și o fată de 20. Încerc să cred că au o perspectivă, dar nu mă pot minți. Poate că fratele lor din Los Angeles va avea grijă de viitorul lor. Acum, eu merg pe 72 de ani, e greu să mai trag să-mi sară capacele, ca la 41 de ani, mai ales că, de zece ani, lupt (Victorios, deocamdată!) cu un cancer la prostată, operat de două ori. Scrisul, teatrul în fapt, mă ține tânăr și nu mă lasă fără vise…

– Cum apreciați recentul turneu al Teatrului ”Satiricus” la București din cadrul proiectului ”Maluri de Prut”? Cum a jucat această trupă pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București?

…A fost un Turneu de nota 10! Șase spectacole excepționale (le-am văzut pe toate!), de la regia de colecție a lui Sandu Grecu la jocul debordant, de rafinament și explozie, de umor și tragism ale unei trupe minunate! Două reprezentații cu piese de Cehov, una cu celebrul text „Maestrul și Margarita” de Bulgakov, trei texte dramatice românești în tot atâtea spectacole realmente superbe, „Angajare de clovn” și „Migraaanți sau prea suntem mulți pe nenorocita asta de barcă”, ambele de valorosul Matei Vișniec, și „Puștoaica de la etajul 13 sau dragă Societate” piesa lui M.M.I. Un turneu ovaționat, încoronat de laude din partea specialiștilor, actori de renume ca Maia Morgenstern, Mihai Ciucă, Nicolae Călugărița, Dorina Păunescu, Arabela Neatzi, Dana Pocea și un critic dramatic cu volume premiate, Ion Cocora!

– Ați lansat de curând un nou volum. Ce cuprinde acest volum?

…6 piese, vesele și amare, unele bisturiu ce taie în politicienii vremurilor, texte adunate în volumul „Bărbatul cu trei picioare”, cu o Prefață a cunoscutului teatrolog  Zeno Fodor, fost secretar literar și director al Naționalului din Tg. Mureș. Un mare literat, academicianul Dumitru Radu Popescu,  m-a felicitat pentru acest volum, considerându-l al unui „dramaturg ajuns la maturitate”… Vă trimit cartea spre lectură… Surpriza cea mare este piesa „Adolescentul din duba cu sentimente de unică folosință”. Odiseea unui tânăr de 18 ani, cu 9,90 la Bacalaureat, care, din cauza unei societăți fără principii, a unor mahări ai vremurilor ce mutilează Adevărul și sufletele tinerei generații, ajunge nedrept în închisoare. Încearcă să-l salveze o ziaristă adevărată, care nu face bișniță cu principiile și cuvintele, dublată de inteligență, tărie morală și tenacitate. Când făceam corectura volumului spre a primi bunul de tipar, am cerut amânarea apariției lui cu încă o zi! O strălucire de gând de ultimă clipă a făcut-o pe ziarista respectivă, de 33 de ani, „Pușlamaua de la etajul 13”,  care a ajuns să joace tenis în America, așa cum își promisese, a absolvit o facultate de psihologie la Fort Lauderdale și s-a întors  în țara natală cu soțul ei, un tenisman american. Devine ziaristă și își povestește viața tânărului din pușcărie spre a-l stimula să se bată în primul rând cu El, cu Viața, cu nedreptățile, cu o societate ostilă. Trebuie doar să creadă în el!… Ideea aceasta, cu proiectarea peste două decenii a poveștii Pușlamalei realizată în viață, în pofida abandonării ei de părinți, prieteni, profesori, societate, l-a cucerit și pe remarcabilul regizor Sandu Grecu, care gândește un Spectacol-Eveniment. Mai multe nu vă divulg, discutați cu dânsul…

– Ce impresii v-a lăsat ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu. Prezențele basarabene au fost remarcate?

…Nu întâmplător, Marele Festival de la Sibiu (cum îi zic eu!) este al treilea din lume, după cele de la Avignon și Edinburgh!… Un Festival absolut senzațional!… Un Festin pentru Sufletele noastre atât de încercate de vremuri tulburi, material, moral și, în special, politice!… Basarabia a fost la loc de cinste în această Gală mondială, cu două reprezentații ale Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” („Migraaaanții” lui Matei Vișniec și „Puștoaica de la etajul 13” a lui M.M.I.) și una a Naționalului „Mihai Eminescu” („În largul mării” de Mrozek)…

– Teatrul ne ajută să trăim? Nu vi se pare uneori că e pierdere de timp? Ce înseamnă teatrul pentru Dvs.?

…Sigur că ne ajută să trăim, să fim mai buni, mai bogați și mai frumoși sufletește! Refuz să cred că el poate fi o „pierdere de timp”!… Ce este făcut cu sufletul, fără a ignora rațiunea, talentul și tenacitatea, nu poate fi decât o rază de speranță, un drog moral pentru oameni! Pentru mine Teatrul, descoperit la 7 ani, când m-au dus părinții mei în Templul Thaliei, reprezintă un Refugiu pe timp de vremuri trădate, pentru teatru eu am renunțat la una din cele două patimi ale mele care m-au îmbogățit sufletește și mental în copolărie și adolescență, una fiind sportul. Așa, ca un paradox pentru un absolvent de filosofie…

– Care e mesajul Dvs. pentru spectatorii basarabeni?

…Să vadă în Teatrul din Basarabia un minunat Prieten, o vitamină morală. Mai ales că teatrul din Republica Moldova are Calitate. Se face realmente cu sufletul, cu profesioniști adevărați, care își iubesc meseria și spectatorii pe care îi respectă!

Interviu de Irina Nechit

De ce nu răspunzi, minunat prieten Vili?

Minunat prieten Vili,

…De ce ai plecat atât de repede, la numai 56 de ani, acolo sus, în Colonia Îngerilor?!
De ce m-ai lăsat mai sărac, pe mine și pe atâția alții, în lacrimă grea, am vorbit, doar, joi seara, erai la Vidin, și m-ai asigurat că „e puțin mai bine”…

…De ce ai plecat atât de repede, când așteptam să vin la premiera de la Teatrul Gong din Sibiu și să începem repetițiile la a 17-a ta piesă montată la Giurgiu?!

…Acum o lună, exact pe 28 iunie, vorbeam cu tine la Sibiu, erai de numai trei zile pe malul Cibinului, dintre care două le-ai petrecut, neașteptat, în spital!… Într-o lună, numai o lună, Dumnezeule, parșiva boală neagră, care mă chinuie și pe mine de aproape șase ani, te-a devorat galopant, imposibil, cumplit… Nu cred că este adevărat, e un coșmar de noapte sub furtuni grele!

…Chiar să nu mai vorbim, la o zi, două, despre teatru, despre profesoara ta de elită Cătălina Buzoianu, despre etapa de fotbal din Bulgaria, România, din Liga Campionilor, despre proiectele tale regizorale, despre traducerile tale superbe de piese din română în bulgară și invers?…

…Chiar să nu te mai aștept, luna viitoare, să începi repetițiile la Giurgiu, încă o piesă fascinantă pentru copii, sub bagheta ta vrăjită pentru cei mici și cei mari, te reîncărcase cu farmecul copilăriei năzdrăvanul de Cristofor, ce să înțeleagă, acum, micuțul de nici doi ani, lumina sufletului tău, ca și cele două fete, și nepotul, ca și soția ta Ramona, sfâșiată de durere?!

…Nu cred, priateliu, refuz să cred, că nu vom mai pune la cale premiere, că nu vom mai alerga fericiți la Festivaluri, fie și pentru o zi-două, că nu vom mai vorbi cu sufletul curat despre atâtea spectacole, printre care și premierele tale de excepție, acel inegalabil spectacol „Cimitirul păsărilor”, la Teatrul Mic, cu legendele Olga Tudorache și Dan Condurache, „Asteptându-l pe Godot”, la Iasi, „Pușlamaua de la etajul 13”, la Galați, „Căsătoria”, „Transfer de personalitate”, „Cezar, mascăriciul piraților”, „Tranka-Fleanka”, „Cănuță la Bacalaureat”, „Ultima dragoste a lui Don Juan” pentru publicul matur din Giurgiu, „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, la Vidin; despre atâtea bucurii oferite copiilor în sălile de teatru din Craiova, Brăila, Galați, Haskovo, Silistra, Yambol, ca să nu mai vorbesc de Integrala ta la Giurgiu, unde, ai montat primele patru spectacole de păpuși din istoria Teatrului „Tudor Vianu”, culminând cu proiectul româno-bulgar „Făt Frumos și Prințesa bulgară”, și la Giurgiu și la Silistra…

…Urma să mai scoatem un volum cu piesele mele traduse în bulgară, după cel lansat „cum laudae” la Biblioteca Metropolitană din Sofia, ca și la Giurgiu și Ruse, sau la Teatrul Odeon, unde, în mai,  a fost prezentat volumul în limba română al lui Orlin Dyakov, cu acea traducere a ta, în filigran, a piesei „De când te aștept”, montată în premieră, pe 13 iunie, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu, de un alt prieten de-al tău, Vlad Stănescu, împietrit, când l-am anunțat, seara asta, că ai urcat în Ceruri…

…Priateliu, unde ești, de ce nu mai răspunzi la telefon, vreau să urc pe vaporul din Giurgiu, să privesc Dunărea în amonte și să te găsesc pe „corab”-ul din Vidin?

…Anul trecut, m-ai dus în Florentinul tău natal, mereu o primăvară de suflet pentru tine, pe malul Dunării, la vreo 16 km. de Vidin, și, acum, în această duminică grea ca o lespede, ielele mă cheamă să vin, mâine, 29 iulie, să ne despărțim pe vecie, vor veni și alți prieteni de-ai tăi de suflet din teatrul din Giurgiu, Letiția, Eugen, Mirel. Au innebunit ielele astea, priateliu, eu nu pot să le cred… Eu tot plâng, scriu cu lacrimi, și-l întreb pe Bunul Dumnezeu, cum de a putut lua atât de devreme un suflet nobil ca al tău, care nu vedea decât Frumosul și Binele din viață…

…Minunatul meu Vili, scump prieten ca un frate, eu nu cred, refuz să gândesc că nu ne vom mai întîlni. Știu că te-ai dus o Clipă, o Amintire, să te odihnești, să uiți de oamenii răi și nedreptățile pe care ți le-au făcut. Știu, că, dintre Îngeri, ne vei urmări și ne vei trimite gândul bun, urările pentru sănătatea lui Cristofor, a fetelor, a nepotului, a Ramonei, a tuturor celor care te iubesc, te prețuiesc pentru Viața ta demnă, curată, într-o fascinantă Creație.

…Nu spun „Бог да ти прости”, ci Dumnezeu să aibă grijă de tine, acolo, unde, ne vom reîntâlni. O prietenie ca a noastră nu se termină odată cu părăsirea lumii pământene!
… Dragul meu Vili Perveli Nikolov, prieten din scripturi alese, de ce nu răspunzi?! Mi-e dor de glasul tău, mi-e dor de tine, Priateliu!

Vancouver. Actul II. Jocuri Paralimpice.

…Frumoasa Olimpiada albă de la Vancouver s-a încheiat la finele lui februarie. Jocurile de iarnă, însă, continuă. Aș spune, chiar, că se află în plină desfășurare cea mai nobilă Olimpiadă. Cea fără vreun învins. Olimpiada născută din lacrimă și speranță, ca un Triumf al Omului. În aceste zile, tot la Vancouver, între 12-21 martie, Jocurile Paralimpice de Iarnă, la 5 discipline: schi alpin, schi fond, biathlon, hochei pe gheață și curling în scaun cu rotile. 58 de medalii pentru sportivi cu handicap care demonstrează Forța morală a Omului. Miracolul Vieții…

…Jocurile Paralimpice și-au început istoria în 1960, când, după Olimpiada de vară de la Roma, s-au disputat și primele întreceri paralimpice. De atunci, în fiecare an olimpic se țin și aceste Jocuri în care nu există decât un învingător: Omul. Nobila idee a apărut, însă, în 1948, când Sir Ludwig Guttman a organizat, în Anglia, întâia competiție sportivă pentru marii mutilați de război…

…Astăzi, Jocurile Paralimpice de vară au ajuns la ediția a 13-a. Harta de vară a acestor Jocuri: Roma-’60, Tokyo-64, Tel Aviv-‘68, Heidelberg-’72, Toronto-’76, Arnhem-’80, Stoke Mandeville-Anglia și New York-1984, Seul-’88, Barcelona-’92, Atlanta-’96, Sydney-2000, Atena-2004, Beijing-2008.

…Jocurile Paralimpice de iarnă se află, acum, la Vancouver, la ediția cu numărul 10. Au început în 1976, la Ornskoldsvik, în Suedia, continuând pe pârtiile din Geilo (Norvegia)-’80, Innsbruck-’84 și ’88, Albertville-’92, Lillehammer-’94, Nagano-’98, Salt Lake City-2002, Torino-2006.

…Orice concurent de la această Olimpiadă inedită înseamnă un fantastic roman, un film uluitor. Aleg trei exemple din atâtea simfonii ale Destinului…

…România va avea la această ediție din Canada un mesager de preț: Laura Văleanu, la schi fond. Sibianca, născută, parcă, pe schiuri, acum 20 de ani și ajunsă în lotul național de juniori, și-a văzut câteva clipe iluziile frânte, în 2006. Atunci, un blestemat accident de motocicletă a dus la amputarea piciorului drept la nivelul gambei. Peste două luni, însă, era din nou pe pârtie. Cu proteză specială, ea visează, acum, o medalie la Vancouver!…

…Alexi Salamone s-a născut la Briansk, la două respirații de Cernobâl. Dezastrul de la reactorul nuclear avea să mai facă o victimă, distrugându-i picioarele micuțului Alexi. Spre șansa sa, părinții aveau să ajungă curând în SUA. Acolo, a redescoperit sportul sub o altă morală. Astăzi, el este titular în naționala americană de hochei pe gheață, campioană mondială, favorită la aur și la Paralimpicele de la Vancouver…

…Canadianul de 31 de ani Brian McKeever a fost lovit de Sindromul Stargardt, care răpește omului lumina. Până acum, Brian a fost ajutat de fratele său, care i-a fost ghid la Jocurile Paralimpice în 2002 și 2006. La Vancouver, va concura orb, pe cont propriu, la schi fond!…

Trei exemple care înnobilează ființa umană! Pentru ei, fiecare cursă, fiecare meci înseamnă o „Odă a bucuriei”. O Odă a Omului…

…La ultima ediție a Jocurilor Paralimpice, cea de la Torino 2006, a fost un record de entuziasm: 200.000 de spectatori i-au încurajat pe cei 600 de mesageri ai celor care au refuzat înfrângerea, luptând cu Destinul pentru triumful valorilor umane.

…Acum, înțeleg versurile lui Lucian Blaga într-o altă cheie: „Vreau să joc, cum niciodată n-am jucat, Să nu se simtă Dumnezeu în mine, Un rob în temniță încătușat. Pământule, dă-mi aripi”…

…Vreau să joc!

Răzvan Lucescu, Naționala și „lumea a treia”…

…Amicalul unei Selecționate autohtone, numită eufemistic de Răzvan Lucescu, Under 23, meciul în compania unei banale reprezentative a Italiei, venită cu jucători din Seria C (!?!), miercuri, în Giulești, unde a fost „scor alb”, deși n-a nins, readuce în discuție viitorul Naționalei României.

…Înainte de înfrângerea de la Timișoara (înainte și nu după, cum e obiceiul pe la noi!),  înainte de acel 0-2 cu Israelul (amical, amical, însă jenantă prestație!), selecționerul a tras un semnal de alarmă: campionatul nostru este unul slab! Imediat, patroni, ba și antrenori din prima liga, au sărit ca arși, vrând să ne convingă că ei urmăresc alte meciuri, unele ce n-a văzut Europa! Sigur, Lucescu-junior nu și-a pierdut optimismul și ne asigură că ne vom califica la Euro 2012. Așa să fie!… Deocamdată, realitatea nu este deloc roz, dimpotrivă, dacă privim cu luciditate starea actuală a fotbalului nostru, definită și de amicalul din Giulești… Și nu doar pentru că a fost 0-0…

O simplă comparație. Tot într-un Mărțișor, pe 29 martie 1989, Naționala mare a României întâlnea, într-un amical, la Sibiu, și învingea cu 1-0 (gol Ioan Ovidiu Sabău-min. 48), trupa cea vestită a Italiei, cu Zenga-Bergomi, Baresi, Ciro Ferrara, Maldini-Ferri, De Napoli, Giannini-Donadoni, Roberto Baggio, Vialli.

La noi, sub bagheta lui Emeric Ienei, „11”-le titular arăta astfel: Silviu Lung-Dan Petrescu, Rednic, Iovan, regretatul Mișa Klein- Sabău, Mateuț, Gică Popescu, Hagi-Lăcătuș, Cămătaru!

…Atunci, o forță a fotbalului mondial, cum este mereu Italia, accepta un amical cu o formație care nu mai fusese la un Mondial de 20 de ani. Dar care o învinsese răsunător, cu Mircea Lucescu „timonier”, cu șase ani în urmă, în preliminariile pentru Euro ’84, cu 1-0, la București, prin golul lui Loți Boloni, după un 0-0, la Florența, când  „squadra azzura” încă mai savura titlul mondial de la Espania ’82. Italienii nu uitaseră și căutau revanșa…

…Atunci, după ce a învins falnica trupă a Italiei, în amicalul de la Sibiu, Naționala noastră se pregătea să se bată pentru calificarea la Coppa del Mondo ’90, unde, până la urmă avea să ajungă, după un 3-1 de senzație, contra danezilor, la București. În 15 noiembrie, când, au zis unii, fotbalul a dat peste cap „scenariul” unor Evenimente ce aveau să fie reprogramate pentru Decembrie  ’89!

…Campionatul acela sărac producea (calificarea la Euro ’84, Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, Sevilla ’86, calificarea la Mondialul ’90), încununând și o frumoasa experiență numită Luceafărul. Astăzi, nu mai dispunem de o asemenea Fabrică națională de talente. Avem un campionat care macină zeci de milioane de euro pe an, însă investiția în viitor este blocată de mize mărunte, imediate, de eterne scandaluri. Când o echipă care se bate pentru titlu, FC Vaslui, a început ultimul meci de campionat, de la Brașov, fără vreun jucător autohton în formație (!?!), înțelegem cum este privit viitorul fotbalului românesc! Și parcă devine ilogic să visăm că Naționala poate încerca să mai escaladeze Everestul…

…Lucescu-junior vrea să ne liniștească afirmând că ne vom califica la Euro 2012! Campionatul autohton este însă slab, Naționala mare a fost învinsă în primul amical al anului (0-2, la Timișoara, cu Israel, care nu-i o forță!), „schimbul de mâine” n-a reușit decât un 0-0, miercuri, în Giulești, cu selecționata Ligii a III-a italiene, jucând dezolant…

…Este clar că fotbalul românesc, aflat în cădere liberă de ani buni, înecat în scandaluri, în noroaie de tot felul (cu excepții ce confirmă fenomenul!) nu prea mai este tratat cu interes de nimeni. Nici măcar de prietena noastră Italia, care nu ne poate trimite pentru un amical decât o selecționată de anonimi din „lumea a treia”! Chiar acolo să ne vadă unii?! Într-acolo să ne îndreptăm?!…