Încă un Mondial văzut de-acasă! (24) VISUL S-A TERMINAT!… FRANȚA a luat, la pas, Mondialul rus, CROAȚIA rămâne Regina Vieții!

…S-a încheiat Mondialul-Kazaciok. Cel cu recordul de „bombe”. Cu o Finală nebănuită, la Moscova, Franța-Croația, câștigată la pas de „Cocoșul galic”, cu 4-2 (2-1). După 20 de ani, al doilea titlu mondial pentru Franța, meritat, trupa lui Deschamps (al treilea nume din fotbal, după brazilianul Zagallo și neamțul Beckenbauer, care câștigă titlul mondial și ca…jucător și ca antrenior), team-ul „albastru”, spuneam, reprezintă o Generație de mare valoare, cu greutate, fără, însă, să facă, astăzi, un „joc magnific”, cum am auzit un comentator pe final de meci. Băieții de la Paris erau favoriți și astăzi, chiar dacă superba trupă din Zagreb făcuse un Mondial incredibil. Numai că marele dezavantaj al croaților era oboseala, amplificată de cele trei meciuri cu prelungiri și penalty-uri (trei meciuri X 30 de minute=90 de minute, adică o partidă în plus!). Semn, logic, că „zarurile trebuiau aruncate” în prima repriză! Asta știau, probabil, arbitrul argentinian Pitana (o șulfă cu fluier!) și mai-marii de la FIFA care au supravegheat noul alibi numit VAR. Așa că, în min. 18, centralul parșiv a dictat o lovitură liberă CARE NU A FOST, la cam 25 de metri, lateral dreapta, excelentul Griezmann a trimis perfect mingea în mijlocului careului mare, unde Pogba era în ofsaid, nesemnalizat, dar, neatenția lui Mandzukici l-a făcut să trimită mingea în propria poartă: 1-0 pentru francezi, întâiul autogol în cele 21 de finale ale Cupei Mondiale!…

…Nefericitul vârf al lui Juventus, care adusese victoria cu Anglia, a încercat rapid să-și spele rușinea, s-a zbătut cu valoroșii fundași francezi, numai că, în min.25,masivul atacant croat a fost trântit în careul francez, penalty CLAR, dar nu-l acordă nici Pitana cel orb, nu intervine nici VAR!?! Noroc, pentru spectacol, că, în min.28, bravii croați revin pentru a patra oară în ultimele partide în care au fost conduși, și Perisici reușește o fază de maestru, își face minge pe piciorul stâng și de la 15 metri prinde o ghiulea fără replică: 1-1! Franța știe, însă, că acești croați formidabili nu trebuie lăsați să mai schimbe tabela și au trecut la contraatac. Nu i-a mai ajutat nici centrașul și acarul pirat Maidana, ci un croat, Vida, care, nemarcat de nimeni, a trimis inconștient, impardonabil, în corner, mingea, cu…capul, de la 30 de metri!?! Lovitură de la colț care se termină cu altă neatenție majoră, a excelentului Perisici, în fața portarului său, unde nu-și lipește mâna și comite henț. PENALTY CLAR. Șmecherașul de la centru tace chitic, jucătorii francezii protestează, până la urmă aflăm că există și un VAR, acolo, sus, de data aceasta cercetează faza, în joc era Franța, doar, nu-i așa, domnule Infantino (șef FIFA!)?! Minunatul Griezmann nu poate rata execuția de la 11 metri și e 2-1 pentru „Les Bleus”!
…La reluare, Visul croat se destramă văzând cu ochii, eroii din meciurile anterioare sunt obosiți, în timp ce francezii pe val dau o lecție de organizare a jocului și de pragmatism, ducându-se rapid la un…nebănuit, nici de ei, poate, 4-1 !!! Pentru că, după o uluitoare cursă a vitezistului Mbappe, deschis fantastic de Pogba, în min. 59, fundașii lui Dalici se precipită, nu pot dezamorsa faza fierbinte, mingea va fi pierdută, în careu, de Griezmann, dar va ajunge în afara careului mare, la 18 metri, de unde Pogba va pinde un tun necruțător: 3-1. Peste șase minute, „les jeux sont faits”: Mbappe prinde și el un șut…nemuritor, de la 22 de metri, iar tabela râde pentru francezi, plânge sub ploaie grea pentru croați: 4-1!!! La Paris, pe Marile Bulevarde, s-a pornit Nebunia…Ospățul cu goluri nu s-a terminat pe „Lujniki”, continuă după greșeala de Gâgă a excelentului, altfel, portar Lloris, care a vrut să-l dribleze pe Mandzukici, la 6 metri, însă a gafat ca în curtea școlii și croatul și-a spălat autogolul: 4-2!…Acum, chiar nu se mai poate întâmpla nimic, chiar dacă, în min.83, ca la o comandă de geambaș, Rakitici e oprit fals din cursa spre poarta franceză, așa să nu se petreacă vreo minune, nedorită, acolo, sus, la loja cu don Infantino și VAR-ul lui pătat! Ploaia vrea să spele totul de rele, iar, dacă Festivitatea din deschiderea Finalei a fost o splendoare, având printre interpreți nume grele- Nicky Jam, Ronaldinho, Will Smith, Istrefi-, Gala Premierii s-a ținut sub o torențială de i-a murat pe toți, inclusiv pe distinsa Doamnă Președinte a Croației, Kolinda Kitarovici, din moment ce, două-trei minute, n-a existat decât o umbrelă, firește, doar pentru Țarul Putin care, nu-i așa, nu se poate prezenta plouat la…Finala lui cu Trump, mâine, la Helsinki?!

…Felicitări, Franța, ai câștigat pe merit, en fanfare!
…Prețuire, Croația, Regina Vieții! Pentru că mai toți dintre jucătorii vice-campioanei mondiale de astăzi, s-au născut și crescut printre obuze, cadavre, rafale de gloanțe, sânge, ruine, sunete sinistre de alarmă antiaeriană, în acel cumplit război de zece ani din fosta Iugoslavia. Pentru mine, minunații fotbaliști croați de astăzi reprezintă un triumf asupra morții, încât numesc această sublimă Națională croată o REGINĂ A VIEȚII!

STATISTICĂ FIFA. FRANȚA-CROAȚIA. *ȘUTURI: 7-14 (pe spațiul porții:6-4) *CORNERE: 2-6*PASE: 285-529 *POSESIE: 34%-66%. FAULTURI: 13-13. CARTONAȘE GALBENE; 2-1.

*CEL MAI BUN JUCĂTOR AL TURNEULUI FINAL: LUKA MODRICI (CROAȚIA)
*CEL MAI TÂNĂR MARCATOR LA MONDIAL: KYLIAN MBAPPE (FRANȚA)
*CEL MAI BUN PORTAR: THIBAUT COURTOIS (BELGIA)
*GOLGETERUL EDIȚIEI 2018: HARRY KANE (ANGLIA)

Amintiri, Amintiri… UN DECENIU DE SPERANȚĂ. 9 MARTIE-11 ANI FĂRĂ CANCER!

 …A mai trecut un an. Astăzi, 9 martie 2018, sărbătoresc 11 ani de când am luat Cancerul de coarne!… Chiar dacă unele puncte forte de sprijin uman (Iakimova, Iakimova!) m-au abandonat, lăsându-mă cu un picior in groapă, BUNUL DUMNEZEU a avut grijă de mine! MULȚUMESC, DOAMNE!

…Deloc întâmplător, una dintre cele mai bune piese ale mele (ce s-a jucat-prea puțin- la Arad și e de un an pe afișul Teatrului „Ariel” din Rm. Vâlcea) se numește… “FREUD ȘI BUNUL DUMNEZEU”! Prietenii și spectatorii știu despre ce vorbesc…
… Reproduc, tulburat, filele din “Jurnalul unui trăsnit”, scrise exact acum un an, când celebram Deceniul de la evadarea din Lagărul canceroșilor… Sper să nu mă prindă curând!

                                                                             ***
…Acum 11 ani. În 9 martie 2007. Văd și astăzi umblându-mi prin memorie ceasul acela întâmplător negru fixat pe peretele alb, în fața mea, când eram răstignit pe masa de operație ce arăta ca o cruce orizontală. Era ora 10,12, dimineața, acolo, în clinica particulară de lângă Stadionul Dinamo (ce ironie a sorții pentru un comentator sportiv!)… După aceea, conectat la fire, aparate, cu un ac pătrunzând adânc în mâna stângă, să mă anestezieze total, am dispărut din viață…

…M-am trezit după cinci ceasuri, pe o targă hidraulică, tremurând de frig, cu pântecele arzându-mi, în drum spre reanimare. „Gata, ai scăpat de cancer la prostată!”, a venit un ecou de Viață deasupra mea, era Îngerul acela scump, devenit neașteptat, peste puțin timp, Demon, ademenit de Freud!… Atunci, în 9 Martie 2007, m-am mai născut o dată…
…Eminentul Profesor Mihai Lucan și echipa lui de specialiști venită de la Cluj mă scăpaseră de un coșmar născut, întâmplător, când mi-era lumea mai dragă și viața mai fericită: cancer la prostată!… Niciun simptom, nicio durere, niciun medic care să mă întrebe cum stau cu PSA-ul, noțiune extraterestră pentru mine până la la 61 de ani!?! Noroc cu doctorul Nicolau, de la o clinică particulară din preajma Pieții Victoria, el m-a întrebat de PSA, când eu m-am dus de bună voie, ca la fiecare început de an, să-mi fac analizele clasice de sânge. Nu era medicul Nicolau, azi eram oale și ulcele…
…PSA-ul meu ajunsese, parșiv de tăcut, la 10,6!!! Cel normal, la vârsta mea, 3,5-4…
…A urmat cea mai rapidă și cumplită cursă contracronometru din viața mea, mereu legat de un pai de Speranță… Pe 31 ianuarie 2007, m-a lovit acest trăznet negru ca moartea, pe 20 februarie, biopsia, ca o ghilotină, cancer-cancer, pe 1 martie, așteptând scintigrama era să-mi crape inima, Destinul juca albă-neagră cu mine, pot sau nu fi operat?!… Dumnezeu m-a ținut în brațe și de data aceasta,da, tumoarea nu ieșișe din capsulă și puteam fi operat! Imediat, în acea zi de Mărțișor, am făcut un raliu de noapte la Cluj, la Profesorul Lucan, ca pe 9 martie să fiu liniștit că am scăpat de un blestem masculin…

…Pentru operație, am pendulat între Fundeni și echipa de sub Feleac, între brahotomie (sau cam așa ceva!) și criogenie. Am ales, pe riscul meu, așa m-a îndemnat, cred, Bunul Dumnezeu, ultima variantă, criogenia, înghețarea tumorii și apoi arderea ei. Nu m-a afectat deloc că eram al cincilea pacient român operat prin această metodă de ultimă generație.

…Nu mi-a fost o clipă frică. Experiența de taximetrist de noapte în jungla New York-ului, acel pistol pus la cap și cuțitul în ceafă au transformat într-un om puternic moral trestia gânditoare care traversase Oceanul. Un singur gând ciudat m-a lovit o clipă, în noaptea din ajunul operației, internat, injectat, pregătit moral: „Doamne, voi mai fi eu, după operația asta?! Prețul ei nu va fi să-mi pierd minunea de familie?!”… Am aruncat repede apă peste focul ăsta cumplit venit din metafizică. Operația a durat cinci (!) ore și „a fost foarte reușită!”, mi-a spus Profesorul, atunci…

…Scăpase, însă, un micron de tumoră neînghețat, nears. Care a crescut ca Balaurul din poveste. PSA-ul tot creștea, ajungând la 6!. Peste un an și opt luni, Profesorul a găsit „un iepure negru” alergând prin mine și m-a chemat urgent la Cluj să-l „împușcăm”. În noapte târzie, pe 7 noiembrie 2008! A doua operație parcă nici n-a fost…

…De atunci, lupt. De opt ani, la trei luni, uneori cu o scurtă pauză, analize și o injecție cu un ac cât mina de pix, care-mi blochează hormonii și mă face un timp legumă. Cinic, îmi spun: ”Câți, oare, mai au șansa asta de a deveni legumă?!”… De a trăi Viața fie și din viteza a cincea într-a doua?!… Revin la Zoladexul meu salvator. Surplusul de hormoni alimentează celula canceroasă. Cam asta am înțeles eu, dramaturgul, din vorbele medicilor. Asta înseamnă pentru mine Zola…dex!
…De șapte ani nu mai mănânc carne de porc sau de vită, nu mai beau răcoritoare acidulate, nici vorbă de energizante, otravă curată. Se poate trăi bine și așa!

…Luna viitoare, în aprilie, fac din nou Zoladex-ul, durere și speranță în noua mea Viață!

…Marele scriitor rus Alexandr Soljenițin ne-a lăsat un remarcabil roman „Pavilionul canceroșilor”. L-am sorbit în două nopți, pe când nu eram de-al…Pavilionului. Un fantastic roman, mai mult politic… Anul trecut, plin de experiență naturalistă, am scris piesa Vieții mele „Monolog în doi cu moartea la ușă”, un veritabil Jurnal de canceros. Textul a câștigat, în aprilie 2014, Marele Premiu de monodramă la Gala Star, Bacău, și, conform regulamentului Concursului de dramaturgie și al promisiunilor, urma să merg, peste un an, la premiera piesei, pe scena moldavă. Trăiesc, însă, în România, unde promisiunile rar se respectă… Sau, cine știe, se așteaptă momentul să mă ridic în Ceruri, ca finalul „Monologului” meu să fie bătut în cuie, nu să tot continue… Uite, însă, că eu mă încăpățânez să Trăiesc! Încurajat de Bunul Dumnezeu…

…Sigur că va veni și ziua aceea Z! Mâine, săptămâna viitoare, la anul, peste… Numai că nu mă gândesc la „Finalul de partidă”, cum zice Beckett. Îmi fac cu precizie de robot analizele, iau medicamente de întreținere, suport Zoladexul-paradox, chin și iluzie, și-mi văd de ale mele. Cancerul nu există pentru mine! Deși evadarea din el mi-a costat enorm, Familia. M-am echilibrat în trei-patru luni: decât singur în doi, mai bine singur-singur, chiar dacă sunt cu un picior în groapă (Noroc că mai am unul și o minte limpede, plină de vise.)!… Eu nu sunt niciodată singur. Am scrisul, teatrul, fotbalul, fiecare zi trăită din plin, 5 ani, 7 luni și 22 de zile am făcut, cu elan adolescentin, naveta la Giurgiu, iarna la Miami, premierele din fiecare săptămână, turneele, cronica dramatică „Amanta mea Thalia”, în fiecare zi de joi, în revista „Taifasuri”… Plus că mă mândresc și cu două Certificate de bunic, minunata Genevieve și Celine, acolo, în California mereu însorită… Nu, nu mă joc de-a „dublulgânditul” și „nouvorba” lui Orwell din celebrul romam „1984”…

…Eu m-am operat întîia oară de cancer, Azi, adică acum zece ani,.Sunt incurabil optimist și nu mă gândesc la acordul final. Nu o să-mi fie niciodată milă de mine, asta m-ar ucide, chiar dacă, uneori, mai ales de Sărbători, două-trei minute (slăbiciunea umană!) scapă, așa, un crivăț prin suflet și mă simt totul o rană… Renasc, însă, repede, mai am, doar, de făcut atâtea, de trăit alte și alte bucurii, dar și tristeți, încât nu mai am timp să meditez, decât în ziua analizelor, la boala asta parșivă care s-ar fi insinuat de nu știu când în viața mea…

…Capul meu este o bază de date sentimentale. 7 mai ’86, Sevilla, martor trimis de ziarul „Sportul”, cu regretatul meu profesor Ioan Chirilă, să participăm la „Noapte generalilor”, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, 2-0, la penalty-uri, cu Barcelona și cu Duckadam intrând în Cartea recordurilor, prin cele patru lovituri apărate, de l-a făcut pe Regele Juan Carlos al Spaniei, prezent la vreo doi metri deasupra mea, să monologheze sincer: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…
…4 iulie ’86, evadarea spre America, după purgatoriul italian (Latina și Roma) de 22 de săptămâni-calvar-iluzie, în Lagărul cerșetorilor de libertate…
…14 februarie ’87, întâia zi de taximetrist la New York., „Academia Vieții” pentru mine..
…13 iunie ’87, prima ediție a ziarului meu de limbă română scos la New York, „Lumea Sporturilor”, care peste doi ani și-a îmbogățit titlul: „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”…
… Vara lui ’94, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, titlul volumului meu scris în timp record, cu sufletul, și dedicat Mondialului yankeu…
…13 mai ’79, debut în dramaturgie, la Arad, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”…
…Toamna lui 2014: Volumul meu de teatru „Animalul, acest om ciudat” s-a aflat printre cele trei nominalizări la Premiile Academiei, care și-a bătut și ea joc de dramaturgie, neacordând niciun premiu!?! Nu-i prima oară când Dramaturgia devine cenușăreasa literaturii române! Câtă nedreptate, domnilor academicieni, care nu citiți și piese și nici nu v-am prea văzut pe la teatre!…
…20 martie 2015, premieră cu întâia mea piesă scrisă în calitate de bunic (a 28-a din CV-ul personal)…
…7 aprilie 2015, altă premieră, „o comedie neagră, dar vizibil politică” („N-aveți un mort de vânzare?”), la Ruse etc, etc. Doamne, cât mă mai răsfeți!
…3 februarie 2017. Ultima Premieră din cariera mea de dramaturg, la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea: „Freud și Bunul Dumnezeu”…

…La Teatrul Național Radiofonic, piesa  „Taximetrist de noapte la New York” a început repetițiile în regia experimentatului Gavriil Pinte… Doamne, cât mă răsfeți și ca dramaturg!
…7 martie 2017. Nu mai știu a câta corectură la ultima piesă, a cincea, din noul volum de teatru care, probabil, va da ochi cu distinșii cititori prin iunie, iulie care vin…
…Astăzi este pentru mine… 9 martie 2007! Sărbătoresc Zece ani de învingător, chiar dacă au mai existat și mici înfrângeri personale…Diseară, voi închina un pahar cu vin roșu pentru noua mea dată de naștere: 9 Martie 2007!

…În ultima vreme, în jurul meu, tot mai mulți oameni, prieteni, colegi, rude, sunt îngroziți de Cancer. „Ignoranța este putere” era o idee în acel celebru roman al lui Orwell. Nu-i adevărat!… Colegii mei de suferință, mă lupt de zece ani cu blestemul negru și rezist. Pentru că lupt, nu există altă scăpare!… Nu aveți decât această șansă: să fiți tari moral și să nu cedați! Cât despre „Restul este tăcere”, celebra replică a lui Hamlet, ducă-se în literatură… Noi mai avem multe să (ne) spunem, clipe de viață pe care suntem obligați, de „contratimpul” în care am fost înscriși fără consultare, să le trăim total…

Jurnal transoceanic de iarnă (1). DUMINICA ÎN CARE, ÎN CALIFORNIA, M-AM SIMȚIT MILIONAR ÎN DOLARI!

…A doua zi după ce am aterizat (pentru a cincea oară în viață!) în Los Angeles, duminică 3 decembrie 2017, după ce m-am plimbat și jucat, încântat, cu nepoțelele Celine și Genevieve, pe plaja însorită din Santa Monica, Ducu, flăcăul meu cel mare stabilit de doi ani în California, după ce a descoperit America, în ’88, la New York, și s-a bucurat un deceniu de minunile Floridei, ieri, spuneam, Ducu m-a invitat să facem un tur al caselor de vânzare în „Orașul Îngerilor”. Mă rodea de mult curiozitatea de scriitor de a vedea și casele oamenilor cu bani gârlă din cel mai bogat stat american, California, care, dacă ar fi țară, ar fi a patra din lume, din punct de vedere financiar! Forță pe care și-o trage din Tehnologia de ultimă generație (pentru un neofit ca mine în domeniu!), Internetul, dar și Industria Entertainment-ului, alimentat de inegalabilul Hollywood…

…Turul caselor de milioane a început la o adresă de pe o stradă ce dădea în Bulevardul Venice, sigur că există o Venezie și în California, fondată în 1903, de Abbot Kinney, un magnat al petrolului la vremea respectivă. Acum, în ultima lună a anului 2017, intrăm într-o casă scoasă la vânzare, într-o zonă cu multe imobile vechi, fără etaje, având încă gratii la ferestre, dar în vizibilă îmbunătățire, de privești mașinile luxoase trase în fața lor. Ne întâmpină un tip la vreo 50 de ani, figură de aventurier trecut prin lume și prin viață. Ne spune că el este și agentul imobiliar, mai are două case, iar pe aceasta o vinde pentru că vrea să-și facă un hotel în Nicaragua, unde lui îi place enorm… Casa de vânzare, cu trei dormitoare și două băi, arată excelent, se vede că a fost renovată de curând. Tipul e franc, ne mărturisește că a luat-o cu 350.000 de dolari, iar acum o dă cu un milion de dolari, fără 51 de mii.

…Ducu îmi explică noua modă, de vreo 20 de ani, în materie de construcții de case în California. Sunt căutate cele care, de afară, par magazii, dar se vând pe cel puțin pe un milion-un milion și jumătate de dolari, asta pentru teren, căci maghernițele sunt repede dărâmate, iar pe locul lor se ridică rapid edificii moderne, cu grădini superbe în față, cum sunt și cele două din arhitectura viitorului, pe Rose Avenue, în Venice, având prețuri exorbitante, ca mai toate cele ce se apropie mai mult de Ocean, Pacificul fiind la doar un kilometru și ceva…

…În spatele casei celui care vrea să-și deschidă un business în Nicaragua, aproape de Venice Bulevard, nu prea departe de una dintre autostrăzile care brăzdează L.A.-ul, o terasă nici prea mare, nici prea mică, și două surf board-uri mă îndeamnă să-l întreb dacă-i surfer, este, el însă are o altă pagină de ecou în autobiografia lui de roman, pe care o povestește cu nonșalanță: pe locul terasei de azi, cândva, a cultivat marijuana și a făcut bani buni cu asta… Ne despărțim de casa scoasă la vânzare pentru un milion de dolari fără 51 mii, cu imaginea unui american pentru care viața înseamnă mereu o provocare…

…Al doilea popas, la 3318 Colby Avenue, nu prea departe de locul unde locuiesc, în apartamentul lui Ducu. E un veritabil Paradis, parcă sunt în filmele americane văzute de decenii. Ni se recomandă să ne punem cipici albaștri de protecție la încălțările noastre, ca în multe spitale, Ducu semnează într-un registru, suntem pe un loc 6 al vizitatorilor de azi, posibili cumpărători, primim și un pliamt cu toate datele, cu fotografii din stradă și din interioarele de poveste. Și, firește, elementul important, să știm de la început la ce să ne așteptăm, prețul!… 2.585.000 $!?!… Nici mai mult, nici mai puțin! Adică, o sumă spre 3 milioane de dolari, semn că petecul acesta de Rai nu-i pentru oricine! (În Malibu, însă, prețul unei asemenea case sare de 20 de milioane de dolari!)… Cinci dormitoare, mobilate cu rafinament, tot atâtea băi mari, cu o briză de poezie, o piscină superbă în peluza de iarbă tunsă recent, de unde, în zare, se văd crestele munților, debarale enorme, o sufragerie mare, intimă, unde, la capătul unei mese lungi, o doamnă blondă trecută de 60 de ani, cu trăsături fine, parcă venită de la Sony Studios, ne primește și prezintă cu voce caldă Casa aceasta văzută în atâtea producții hollywoodiene!… Intrăm într-un birou cât mai tot apartamentul meu din București, de la Polivalentă, mobilat și el ca-n filme, și, zâmbind, Ducu alimentează nebunia mea de scriitor de a mă crede o clipă locatarul Iluziei: „Uite, aici, vei sta tu și vei scrie!”…
…Eu sunt la sacou, cămașă apretată și cravată, ca și acum 30 de ani, în 13 februarie 1987, când, la New York, am urcat întâia zi pe taxi și n-am mai coborât decât după cinci ani și jumătate, după ce, însă, îmi scosesem ziarul meu de limbă română în Turnul Babel… Doamna de familie bună, care e, totuși, agentul imobiliar de la „The Noel Team”, se interesează ce meserie am, cred că i-a atras atenția cravata mea roz, sigur i-a zgândărit curiozitatea, Ducu îi spune, cu vădită mândrie, că sunt scriitor în România, la care distinsa Lady blondă, zâmbește lung și mărturisește încrezătoare: „Înseamnă că sunteți plin de bani!” și deduc că m-a și văzut instalat în această Cetate a Soarelui… Îi spun că, în mai toată Europa de Est, scrisul nu e o mare afacere, cum e în California, unde, dacă aș scrie două-trei cărți sau un scenariu de film, aș putea cumpăra liniștit acest Paradis…

…Mai vizităm alte două case-palat în zonă, una chiar mai scumpă decât fascinația de pe Colby Avenue, numărul 3318! Niciuna nu are, însă, rafinamentul celei cu…fermecătorul meu Birou de scris, chiar dacă prima trecută cu privirea se mărginea cu o piscină uriașă și un fundal din filmele făcute la Hollywood. Plecăm, gânditori, Ducu își face, în gând, calculele lui, eu sunt fericit că o Clipă, clipa de-o Viață, viața de-o Clipă, am fost milionar, în dolari, în a…patra țară din lume, financiar vorbind, dacă statul amrican California ar fi un stat înscris la ONU!

…Câteva ore am tot gândit la duminica aceasta în care m-am simțit, o clipă, milionar. Și mi-a încolțit ideea unei piese de teatru! Pe care, în România mea natală, dacă voi primi cel mult 1.500 de euro, drepturi de achiziție!… Noroc cu visul meu de o Clipă, din Los Anges-ul mereu însorit…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de Toamnă-Primăvară (9). URAAAAA! PE 29 NOIEMBRIE, VOI DEVENI, DIN NOU, „TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK”!

…Doamne, ce veste minunată mi-ai dat, astăzi, joi 9 noiembrie 2017, în timp ce mergeam spre Colocviul Național de Dramaturgie „Mircea Ghițulescu” la Teatrul Dramaturgilor Români!… Cu TREI ZILE înainte să mă arunc peste Ocean, cu direcția Los Angeles, survolând New York-ul (unde voi ateriza în 13 decembrie!), pe 29 noiembrie, deci, la ora 11, ora României, voi deveni, iarăși, „TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK”!…

…MIERCURI 29 NOIEMBRIE, ORA 11, LA BUCUREȘTI, VA AVEA LOC O INEDITĂ PREMIERĂ LA TEATRUL NAȚIONAL RADIOFONIC! Se va transmite piesa mea, scrisă timp de cinci ani și jumătate (1987-1993), cu sânge, lacrimi, într-un uragan de spaime, cu pistol la tâmplă și vârf de cuțit în ceafă, cu hainele sfâșiate de huligani cu chip de hiene, PIESA VIEȚII MELE (alături de „Monolog în doi cu moartea la ușă”), cartea de memorialistică făcută și text dramatic „TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK”! În regia de excepție a lui GAVRIIL PINTE, care, sunt sigur, a lucrat acest text cu sufletul lui minunat, din moment ce, imediat după lectura piesei, mi-a mărturisit că a plâns! …MULȚUMESC MULT, PREȚUITE DOMNULE GAVRIIL PINTE! Cu siguranță că voi lăcrima și la Premiera din 29 noiembrie, de la Teatrul Dramaturgilor Români, după ce m-a apăsat plâns greu, de mai multe ori, în timp ce încercam să așez odiseea mea pe o scenă imaginară, oprindu-mă, câteva zile,din scris, spre a scăpa de Coșmar și a mai lua o gură de Viață!…
…Mulțumesc mult, Bunule Dumnezeu, că ai avut grijă de mine în cei cinci ani și jumătate de galeră galbenă, de pușcărie pe patru roți, într-o cursă nebună, nebună, în fiecare noapte cocoșat pe volan cu Moartea în spate!… Sigur, în compensație de viață m-ai fericit, inegalabil, cu pasagerii mei celebrii, Zorba Grecul, Greta Garbo, Fata lui Fidel Castro, Imelda Marcos, care au răsplătit toate suferințele mele, toate lacrimile și durerile, de nu-mi vine nici astăzi să cred că eu, „trestia gânditoare” ajunsă peste Ocean, am putut suporta o asemenea Viață de roman!
…Și mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat tăria morală și la anii maturi din finalul cursei,să refuz montarea acestei piese rare de un foarte bun regizor care o voia,însă, un fel de vodevil, necitind-o ca lumea, încât să înțeleagă esențialul, că ea nu este decât O VIAȚĂ DIN ALTĂ LUME, DIN IAD ȘI DIN RAI, TRĂITĂ ÎNTR-UN RITM INFERNAL!

…DA, BUNUL DUMNEZEU M-A BINECUVÂNTAT SĂ REZIST UNUI ASEMENEA RITM CRIMINAL, TIMP DE CINCI ANI ȘI JUMĂTATE (DOAMNE, A FOST O ALTĂ VIAȚĂ A MEA?!) ÎN CARE NICI NU ȘTIU DACĂ AM TRĂIT!
…DA, DOAMNE, M-AI AJUTAT SĂ TREC PRIN MOARTE, SĂ TRĂIESC, SĂ-MI VĂD COPILUL, PE DUCU, PE RAMPA DE LANSARE, SĂ MĂ CONSIDER, ASTĂZI, UN ÎNVINGĂTOR!

…PE 29 NOIEMBRIE 2017, ORA 11 A.M., ORA ROMÂNIEI, AM PREMIERA, BUNUL MEU DUMNEZEU!
…VA FI CEA MAI DRAGĂ, FĂRĂ DE PREȚ PREMIERĂ A MEA DIN CELE 35 CE MI-AU CREIONAT CARIERA DE DRAMATURG ROMÂN! SUNT SIGUR CĂ VOI PLÂNGE LA PREMIERA ACEASTA, CUM NICIODATĂ N-AM PLÂNS!
…DE FERICIRE NĂSCUTĂ DIN BOCET DE MOARTE ȘI JALE…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de vară (8). OCHII, OCHIȘORII MEI, DAȚI DE BUNUL DUMNEZEU, DE CE N-AM AVUT GRIJĂ DE VOI?!

…Bine se spune, în popor, că în tot răul există și un dram de bine, așa, dialectic, ca axiomă de Viață!… Am venit cu două zile mai devreme de la „Ariel Râmnic Fest” (amicii știu sau intuiesc de ce!) și, ieri, am discutat cu un prieten, printre alte lucruri serioase, despre vederea mea tot mai în ceață, de aproape două luni, la ochiul stâng! Nu port ochelari la citit, dar stângul obosește repede, chiar doare și lăcrimează, iar când pun ochelarii de distanță și urmăresc televizorul, pe stânga (eu, dreptaci sau mereu cu „dreapta”!), am aceeași problemă!… Dacă nu veneam, ieri, cu două zile mai devreme în Bucureștiul meu iubiit pe Viață (ca și New York-ul!), nu mă întâlneam cu Omul care m-a decis să plec, azi, în zori, cu noaptea încă dormitând în mine, la o cunoscută clinică de Oftalmologie!…

…Ochii, ochișorii mei, dar rar de la Bunul Dumnezeu, câte frumuseți, splendori, comori din lumea-ntreagă mi-ați dat în deceniile mele de Viață, fericindu-mă, alimentând mereu Visul meu de Poet, cel cu „Tinerețea e o stare de spirit”!… Sigur, mi-ați arătat și atâtea urâțenii, hidoșenii, răutăți din viața asta pământeană și trecătoare, dar eu, utopicul, mă credeam un fără de capăt Tânăr sufletește, uitând că, dincolo de spirit, fizicul este tare efemer, refuzând să cred că vine o Zi, când…
…A venit!… Azi!… Control oftalmologic foarte serios, astăzi, vineri 28 iulie. Primul verdict: cataractă, accentuată la ochiul stâng!… Picături în ambii ochi, dans în scurt timp într-o ceață nevăzută vreodată cu ochelarii de distanță… Alte teste… Ochiul stâng-nu mai vede 80%!… Ochiul drept-uzat 60%!… Mai am puține procente și nu mai văd?! Piei, drace!… Fundul de ochi, tensiunea etc, etc… Cifre, măsurători, parametrii fără sens pentru mine… Ce-i de făcut?!, e singura mea interogație, Imperativul categoric de vinovat față de scumpii mei ochi, nu cei ai minții, cei ai Realității în tonuri tot mai gri, mai rar frumos colorată ca până azi… O doamnă doctoră susține că operația bate la ușă… Un medic, bossul, îmi dă o gură de oxigen, „Cataracta nu-i chiar atât de avansată! S-ar putea să o corectăm din schimbarea dioptriilor!”… Marți, prima zi din August, voi veni la un nou control, cel al Adevărului, să aduc neapărat și petecul de hârtie plin de arabescuri nescrise de mine, dar făcut de dânșii pentru mine, totul pare ca o primă scenă din Lungul meu drum al Nopții către Zi, căci am și eu un asemenea Drum, nu numai genialul O’Neill, cu nermuritoarea lui piesă „Lungul drum al zilei către noapte”…

…Dragii mei Ochi, Ochișori, jur să am grijă de voi, măcar acum, Acum, când, după toate testele de până la miezul zilei, sunt ca un somnambul, plutesc într-o ceață ciudată, înțepându-mă și dreptul cel afectat numai 60%!… Nu vă las în noapte, solii Luminii pentru Sufletul meu de poet, dramaturg, îndrăgostit nebun de Viață!…
…Acest iulie 2017 se va încheia pentru mine, luni 31, în jurul prânzului, la…oncolog! Vizita de la trei luni… Și injecția pentru stoparea hormonilor ce alimentează celula canceroasă și mă face două-trei săptămâni o legumă gânditoare, bolnavă de teatru și de fotbal…

…Luni 31, lupta cu blestemul negru… Marți 1, noua mea problemă, soroc de negru și de viață, Ochii!… Orice sfârșit e un început, uneori și invers!… Eu sunt bucuros că încă pot Lupta! Câți n-ar dori să se mai poată bate cu Viața! Bunule Dumnezeu, dă-mi, și acum, aceeași forță sufletească, în singurătatea mea, uneorii ca o lespede de cavou, să țin Lupta trează-n mine! Ochii minții îmi arată, doar, 100%, cu atâta claritate, ce am de făcut, în final de Noiembrie sunt hotărât să-mi văd inegalabilele Prințese Genevieve și Celine, nepoțelele de aur din briza Pacificului…
…Trăiesc, scriu, visez, tot trec matur peste umbre mici, trădări mari, Nimic nu mă poate opri să mă tot bucur de Viața asta minunată!..

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de vară (6). Nu ratați acest interviu din JURNAL DE CHIȘINĂU: ”Adresez piesele mele politicienilor de pe ambele maluri ale Prutului!”

 

 

Interviu cu dramaturgul Mircea M. Ionescu, București

– Stimate domnule Mircea M. Ionescu, ce amintiri v-au rămas din prima vizită la Chișinău?

…Era într-un 24 aprilie 1994. Avionul de la New York la București a întârziat cam trei ceasuri și nu am mai putut lua aeronava de seară spre Chișinău. Am apelat la trenul de noapte. Singur în vagonul de dormit ce urma să treacă Prutul. La Ungheni, cu noaptea pe umeri, treziți și verificați, în câmp, de o „echipă” formată din cinci domni (era să zic tovarăși!) și o duduie. Întrebări de rutină, dacă am la mine arme, semințe, cărți subversive și tot din-astea. Ultimul „tovarăș”(că domn nu pot să-i zic nici azi!), m-a împins cu forță din ușa compartimentului gol, aproape  că m-a catapultat înăuntru. Mi-a privit pașaportul românesc și mi-a zis, stăpân pe el: „Domnul Ionescu, veniți de la New York, nu-i așa?!”… Surpriză  totală! Pașaportul meu românesc era eliberat în… România, nu avea nicio viză americană pe el! Intrasem în țara natală cu pașaport american și cumpărasem pentru Chișinău  bilet de tren din Gara de Nord București!?!… Șocat, l-am întrebat pe vameșul basarabean cum îl cheamă, era un Vladimir, și ce nu știe despre mine și vrea să afle?! Asta l-a cam derutat. A șovăit puțin, ca să accentueze: „De ce mergeți la Chișinău?! Ajungeți la vreun partid politic?! ”… Dom’ Vladimir, îmi bag picioarele în ea de politică!… Am plecat spre Chișinău ca să văd un meci de fotbal (n.a. Moldova-Bulgaria, în preliminariile europene, 0-3, la pauză, când, cu greu am fost lăsat să părăsesc stadionul!) și să ajung la premiera unei piesei, scrisă de mine, la Teatrul Satiricus. Greu de crezut, dar habar n-avea  de chestia cu…teatrul!… “Daaa?! Și ce piesă se premiază la Chișinău?!”… Atâta mi-a trebuit, să-i spun titlul piesei: „Beethoven cântă din pistol!”… „Chistol?!”, aproape că a explodat Vladimir al meu și a început să-mi facă un control la sânge, pipăindu-mă, nu glumă… Așa  am dat eu ochii cu Basarabia străbună pentru care demonstrasem cu atâția alți români, în față la ONU!…

– Ce piese ale Dvs. au fost montate de-a lungul anilor la Chișinău?

…Două, dar bune! Ambele în luna aprilie, la diferență de 22 de ani!… „Beethoven cântă din pistol”,  în 26 aprilie 1994, și „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă societate” , în 21 aprilie 2016!… Ambele în regia de excepție a lui Sandu Grecu, un profesionist în materie, azi unul dintre prietenii mei de suflet!

– Urmăriți dramaturgia basarabeană? Ce dramaturgi din stânga Prutului au fost montați la Teatrul ”Tudor Vianu” de la Giurgiu în perioada când l-ați condus?

…Cunosc câte ceva din dramaturgia din…stânga Prutului, mai ales de când am fost președintele Juriului Festivalului Internațional al Dramaturgiei Basarabene, la Chișinău, în mai 2011. Atunci mi-au devenit prețuiți confrați în scriitori cu personalitate, Val Butnaru, Irina Nechit, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu etc. Am montat, ca director la Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu,  devenit Cetatea  Dramaturgiei Române,  doar o piesă scrisă peste Prut,  a lui Val Butnaru. Am invitat autorii dramatici basarabeni să participe la Concursul „Dramaturgiei în doi” ținut anual de teatrul giurgiuvean, dar n-am primit niciun text!

– Ați fost la premiera spectacolului ”Puștoaica de la etajul 13”, după piesa Dvs. ”Pușlamaua de la etajul 13”, de la Teatrul ”Satiricus” din Chișinău? Piesa a avut ca punct de pornire un caz real?

…Era a 10-a montare a acestei piese, în 5 țări (Austria, Serbia, Bulgaria, România și Moldova). Una interesantă, de la regia de excepție la interpretarea rolului principal. Nu, piesa n-a pornit de la un caz real, ci de la mai multe familii cu părinți plecați peste hotare să trudească pentru supraviețuirea materială a celor de acasă. Omițând, dureros, riscant, că tânăra generație are și suflet, are nevoie de părinți…

– Cum v-a părut actrița care face rolul principal în acest spectacol, Alexandrina Grecu? Ce sfaturi i-ați da? Ce o așteaptă dacă alege, după bacalaureatul din vara asta, facultatea de actorie?

…Pe Alexandrina Grecu am văzut-o întâia oară, în 2011, în spectacolul „Cu Bunelul, ce facem?”… cu piesa lui Constantin Cheianu. Alexandrina avea, atunci, dacă nu mă înșel, 11 ani! M-a încântat. Așa i-am spus regizorului Sandu Grecu, totodată și tatăl micuței Sandra, că am o piesa pentru fetița lui. Era „Pușlamaua de la etajul 13”!… În ultima mea premieră de la Chișinău, Alexandrina Grecu a dovedit că este realmente un „copil minune”, iar după turneul din mai 2017, de la București, mai mulți actori ai Teatrului Evreiesc de Stat au mărturisit că ne aflăm în fața unui „Fenomen”!… Prestația Alexandrei, în 18 iunie, în Marele Festival Internațional de Teatru  de la Sibiu a fost ovaționată, toți cei cu care am discutat după spectacol declarând că este extraordinară, nimeni necrezând că a dat Bacalaureatul cu două zile în urmă!… Chiar dacă nu ar fi sfătuită să aleagă Facultatea de Actorie, Alexandrina Grecu tot Actorie va face! Pentru că, metaforic, ea s-a născut actriță! Din mamă actriță și tată regizor-actor, la ce ne puteam aștepta?

– Cum se pot realiza tinerii în Republica Moldova? Dar în România? Cum putem păstra tineretul acasă? Ce oportunități au copiii Dvs.?

…Sunt întrebări logice, și dureroase, pe care le pun și eu în multe dintre piesele mele și care, în fapt, le adresez așa-zișilor politicieni de pe ambele maluri ale Prutului, cu tineri inteligenți și cu suflet curat, dar condamnați la mizerie, materială și, mai ales, morală!… Copiii mei?!… Cel mai mare are 41 de ani! Pe când avea 10 ani, iar eu…41, în vara lui 86, pentru Viitorul lui am sacrificat totul: carieră (gazetar de top, în presa scrisă și la TVR, dramaturg jucat cu succes!) și am evadat din Raiul comunist, trecând prin cumplitul Lagăr de refugiați politici din Latina… Am făcut, apoi, 5 ani, taximetrie de noapte la New York, în paralel cu un ziar în limba română… Când mi-am pus feciorul pe rampa de lansare, în SUA,  m-am întors în patria mea inegalabilă – limba română, cum sublim a scris Nichita Stănescu… Mai am doi copii, în România, un băiat de 17 ani și o fată de 20. Încerc să cred că au o perspectivă, dar nu mă pot minți. Poate că fratele lor din Los Angeles va avea grijă de viitorul lor. Acum, eu merg pe 72 de ani, e greu să mai trag să-mi sară capacele, ca la 41 de ani, mai ales că, de zece ani, lupt (Victorios, deocamdată!) cu un cancer la prostată, operat de două ori. Scrisul, teatrul în fapt, mă ține tânăr și nu mă lasă fără vise…

– Cum apreciați recentul turneu al Teatrului ”Satiricus” la București din cadrul proiectului ”Maluri de Prut”? Cum a jucat această trupă pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București?

…A fost un Turneu de nota 10! Șase spectacole excepționale (le-am văzut pe toate!), de la regia de colecție a lui Sandu Grecu la jocul debordant, de rafinament și explozie, de umor și tragism ale unei trupe minunate! Două reprezentații cu piese de Cehov, una cu celebrul text „Maestrul și Margarita” de Bulgakov, trei texte dramatice românești în tot atâtea spectacole realmente superbe, „Angajare de clovn” și „Migraaanți sau prea suntem mulți pe nenorocita asta de barcă”, ambele de valorosul Matei Vișniec, și „Puștoaica de la etajul 13 sau dragă Societate” piesa lui M.M.I. Un turneu ovaționat, încoronat de laude din partea specialiștilor, actori de renume ca Maia Morgenstern, Mihai Ciucă, Nicolae Călugărița, Dorina Păunescu, Arabela Neatzi, Dana Pocea și un critic dramatic cu volume premiate, Ion Cocora!

– Ați lansat de curând un nou volum. Ce cuprinde acest volum?

…6 piese, vesele și amare, unele bisturiu ce taie în politicienii vremurilor, texte adunate în volumul „Bărbatul cu trei picioare”, cu o Prefață a cunoscutului teatrolog  Zeno Fodor, fost secretar literar și director al Naționalului din Tg. Mureș. Un mare literat, academicianul Dumitru Radu Popescu,  m-a felicitat pentru acest volum, considerându-l al unui „dramaturg ajuns la maturitate”… Vă trimit cartea spre lectură… Surpriza cea mare este piesa „Adolescentul din duba cu sentimente de unică folosință”. Odiseea unui tânăr de 18 ani, cu 9,90 la Bacalaureat, care, din cauza unei societăți fără principii, a unor mahări ai vremurilor ce mutilează Adevărul și sufletele tinerei generații, ajunge nedrept în închisoare. Încearcă să-l salveze o ziaristă adevărată, care nu face bișniță cu principiile și cuvintele, dublată de inteligență, tărie morală și tenacitate. Când făceam corectura volumului spre a primi bunul de tipar, am cerut amânarea apariției lui cu încă o zi! O strălucire de gând de ultimă clipă a făcut-o pe ziarista respectivă, de 33 de ani, „Pușlamaua de la etajul 13”,  care a ajuns să joace tenis în America, așa cum își promisese, a absolvit o facultate de psihologie la Fort Lauderdale și s-a întors  în țara natală cu soțul ei, un tenisman american. Devine ziaristă și își povestește viața tânărului din pușcărie spre a-l stimula să se bată în primul rând cu El, cu Viața, cu nedreptățile, cu o societate ostilă. Trebuie doar să creadă în el!… Ideea aceasta, cu proiectarea peste două decenii a poveștii Pușlamalei realizată în viață, în pofida abandonării ei de părinți, prieteni, profesori, societate, l-a cucerit și pe remarcabilul regizor Sandu Grecu, care gândește un Spectacol-Eveniment. Mai multe nu vă divulg, discutați cu dânsul…

– Ce impresii v-a lăsat ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu. Prezențele basarabene au fost remarcate?

…Nu întâmplător, Marele Festival de la Sibiu (cum îi zic eu!) este al treilea din lume, după cele de la Avignon și Edinburgh!… Un Festival absolut senzațional!… Un Festin pentru Sufletele noastre atât de încercate de vremuri tulburi, material, moral și, în special, politice!… Basarabia a fost la loc de cinste în această Gală mondială, cu două reprezentații ale Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” („Migraaaanții” lui Matei Vișniec și „Puștoaica de la etajul 13” a lui M.M.I.) și una a Naționalului „Mihai Eminescu” („În largul mării” de Mrozek)…

– Teatrul ne ajută să trăim? Nu vi se pare uneori că e pierdere de timp? Ce înseamnă teatrul pentru Dvs.?

…Sigur că ne ajută să trăim, să fim mai buni, mai bogați și mai frumoși sufletește! Refuz să cred că el poate fi o „pierdere de timp”!… Ce este făcut cu sufletul, fără a ignora rațiunea, talentul și tenacitatea, nu poate fi decât o rază de speranță, un drog moral pentru oameni! Pentru mine Teatrul, descoperit la 7 ani, când m-au dus părinții mei în Templul Thaliei, reprezintă un Refugiu pe timp de vremuri trădate, pentru teatru eu am renunțat la una din cele două patimi ale mele care m-au îmbogățit sufletește și mental în copolărie și adolescență, una fiind sportul. Așa, ca un paradox pentru un absolvent de filosofie…

– Care e mesajul Dvs. pentru spectatorii basarabeni?

…Să vadă în Teatrul din Basarabia un minunat Prieten, o vitamină morală. Mai ales că teatrul din Republica Moldova are Calitate. Se face realmente cu sufletul, cu profesioniști adevărați, care își iubesc meseria și spectatorii pe care îi respectă!

Interviu de Irina Nechit

Jurnal de primăvară (12). LOVITURĂ DE TEATRU! N-AM CÂNTAT DECÂT O NOAPTE…

…Lovitură de teatru  dată de Viață, cum nici dramaturgii nu reușesc!… Eram în culmea fericirii, zburam peste lume, cântând cu tot sufletul înălțătorul „O Sole Mio”, în seara de marți 11 aprilie aflasem că RMN-ul la peretele toracic stâng a ieșit bine, dispăruse groaza evadării Cancerului în oase, o singură recomandare, Tomografia Computerizată (CT) de control, părea o nimica toată…

…Și nimicul acela m-a aruncat din Rai în Iad, brusc, „O Sole Mio” a devenit „Perche, perche?”, de ce trebuia să mi se întâmple una ca asta, când visam cu tot sufletul?!…
…Ieri, miercuri 12 aprilie 2017, la controlul de la medicul oncolog din București, care mă supraveghează de opt ani!… Urmărind rezultatului de la RMN-ul, scris cu mare profesionalism de doamna doctor de la „ProVita”, medicul oncolog a zis, la un moment dat: „Punctele acestea mici, mici, s-ar putea să fie rămășițe de la chimioterapie!”… Am crezut că nu aud bine, dar am replicat imediat: „Eu n-am făcut niciodată chimioterapie! Am fost operat de două ori la prostată prin… criogenie!”… Două noțiuni ce pot suna profanului asemănător, dar total diferite. „Dacă nu ați făcut chimioterapie e o șansă în plus, dacă nu reușim cu tratamentul actual!”, a încercat medicul oncolog să mă liniștească… Numai că eu, când aud cuvântul chimioterapie, după atâtea povești adevărate ascultate, prin clinici și spitale, văd ușa spre cimitir!…

…Înțeleg că atenția a fost îndreptată spre starea oaselor mele, curate, neatinse de blestemul negru (ceea ce este excelent!), după toate CT-urile, scintigramele și ultimul RMN. Acum (acum?!), urmează ca subiectul principal să devină…prostata. Cea unde s-a cuibărit nemernicul de cancer, cea la care am fost operat de două ori! Prin CRIOGENIE, care nu are nicio legătură cu înfricoșătoarea (pentru mine!) CHIMIOTERAPIE!
…Doamne, m-am bucurat prea mult, am pierdut măsura din toate, echilibrul, după ultimul RMN, am uitat să mai fiu cartezian („Dubito ergo sum”!), ca înainte să trec Oceanul, și acum m-ai pedepsit?!…
…Miercuri 12 aprilie, pe înserat, am primit o veritabilă lovitură de măciucă! De la Policlinică la stația de metrou am mers ca un om beat, clătinându-mă, un timp n-am mai gândit, parcă nu mai aveam aer, nu mai aveam sens, nici nu știu dacă respiram, cumplit este să te trezești după o singură noapte de la extaz la agonie… N-a fost întâia dată în viață, dar când este vorva despre lupta cu Moartea, toatul capătă alte sensuri, nu doar grave, cutremurătoare, S-a deschis ușa spre Cimitirul vesel?!

…N-am ajuns acasă, am mers la un pub de calitate, cu atmosferă tinerească,să uit de noțiunile încurcate și sensurile pierdute, să nu-mi mai pun întrebări tâmpite, să văd, cu un pahar de Cadarcă și creveți fini alături, meciurile Borussia Dormund-Monaco (2-3) și Bayern Munchen-Real Madrid (1-2)! Și am plecat respirând normal, gânditor, spre casă, spre miez de noapte rece, duspăruse Soarele meu din noaptea trecută, eu însă i, pe o punte a suspinelor sub lună… Doamne, ce urmează? Sigur, alte analize de sânge, pe 20 aprilie (căci, de trei luni PSA-ul crește păuțin câte puțin, dar constant!), injecția, un Diphereline, ce-a schimbat Zoladexul din ultimii opt ani, altă doză anti-hormoni, pe 27 aprilie, alt RMN, la bazin, pe 18 mai, șir de așteptări istivitoare, nu-s agitat, doar întreb, cum va arăta viitorul imediat (Deocamdată!), nu, Bunule Dumnezeu, nu sunt în genunchi, m-am ridicat, e drept, încă mă clatin puțin, dar îmi revin, mă și gândesc la apariția volumului de teatru „Bărbatul cu trei picioare”, să vedeți și acolo Lovitură de teatru!… În fond, un dramaturg pentru asta se zbate, pentru loviturile de teatru, nu?! Nu, însă, pentru una ca asta care m-a făcut câteva ore KO, de parcă m-a fulgerat Tyson cu un upercut când eu mă zbenguiam în Paradis…

…M-am trezit, în acest 13 aprilie, ca dintr-un timp pierdut, mă simt trist, dar nu dărâmat, simt că mijește un chef de scris, de plimbat, conștient că nu e timp de lacrimi de durere, că singura mea șansă este Lupta! Cu mine, în primul rând!…
…Noroc că vin Sfintele Sărbători de Paște, să-mi (re)înflorească Sufletul și pofta de Viață!
…HRISTOS A ÎNVIAT, OAMENI BUNI!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de primăvară (9).Cea mai frumoasă zi din Martie: PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI, LA GALA UNITEM, pentru „PUȘLAMAUA DE LA ETAJUL 13”!

…Martie nu prea începuse bine pentru mine. Nu seamăna nici pe departe cu aer de Primăvară, chiar dacă Bucureștiul e scăldat de soare. După primele două săptămâni înecate-n suspine și interogații grave, am strigat la mine, privindu-mă dus cu pluta departe, și mi-a revenit pofta de a trăi. Căci, dragă subconștienule, nu-i așa, Martie mi-a adus mereu Bucurii. Ceea ce s-a mai întâmplat o dată!

…27 MARTIE 2017. Ziua Mondială a Teatrului. La Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, în cadrul GALEI UNITEM (UNITER-ul de peste Prut!), printre laureați s-a aflat și Spectacolul „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă Societate” (titlu sub care se joacă, realmente cu succes, pe scena Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale”, piesa mea „Pușlamaua de la etajul 13”). El a primit râvnitul PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI, sedus de remarcabilul spectacol acid, franc, atacând gravele probleme actuale ale tineretului (și vinovații principali!), în regia excelentului Sandu Grecu și cu încântătoarea adolescentă Alexandrina Grecu, în roilul principal, fără a omite prestația de excepție a întregii trupe!

…Se vede treaba că Ziua Mondială a Teatrului îmi priește! Acum patru ani, pe 27 martie, aceeași piesă avea Premiera, de cum treci Dunărea, de la Giurgiu, ca minunat musical, la Teatrul Dramatic „Sava Ognianov” din Ruse!… Acum, acest PREMIU SPECIAL AL JURIULUI atât de onorant, într-o Gală în care au fost laureați cei mai buni actori și regizori basarabeni, și Directorul Naționalului ieșean, ca Premiul de Excelență să-l primească ilustrul Constantin Chiriac, nu doar directorul Naționalului din Sibiu, dar și creatorul unor Festivaluri memorabile peste tor în lume!
…FELICITĂRI și mulțumiri din suflet lui Sandu Grecu, Alexandrinei Grecu, Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” din Chișinău, prețuire distinsului JURIU AL UNITEN-ului!
…Și, în primul rând, cuvinte sacre către Bunul Dumnezeu, care, în aceste zile când sunt o colecție de dureri și gânduri negre, mi-a umplut sufletul de lumină cu un asemenea onorant Premiu!…
…Un PREMIU SPECIAL al JURIULUI pe care montarea acestei piese la Teatrul Dramatic din Silistra l-a cucerit, acum trei Primăveri, în 8 mai 2015, la Festivalul Internațional „Cortina de Aur” de la Tărgoviște (Bulgaria), ca la Festivalul Internațional de Animație-Galați 2013, să cucerească nu mai puțin de patru Premii (Cel mai bun spectacol, Cea mai buncă actriță, Premiul de scenografie și unul și pentru…autor!)…
…Sub bucuria PREMIULUI SPECIAL AL JURIULUI, realmente am renăscut! Viață, numele tău nu poate fi decât Luptă! Acesta este, de fapt, și mesajul spectacolului cu o piesă ce s-a jucat în cinci țări!

…Primăvara asta, spuneam, nu a început frumos pentru mine. Dimpotrivă! Nori grei, gânduri negre uitate s-au bulucit peste mine. Analiza-etalon pentru starea cancerului, PSA-ul, tot crește de trei luni. Nu mult, însă suficient de periculos, din moment ce mă aflu sub tratament, cu o injecție Zoladex la 3 luni, iar așa ceva nu s-a mai întâmplat de opt ani!… Surprinsă de această întorsătură și doamna doctor oncolog, care a luat la control toate analizele din ultimul an, CT-uri și scintigrame. Le-a întors în toate unghiurile, minute bune, într-o tăcere grea. Și mai greu a fost mult calculatul răspuns: „O ușoară umbră pe peretele toracic stâng! Plămânul este OK! Coasta asta nu mi-e clară, însă, e în umbră sau… Neapărat RMN perete toracic stâng!”… Trimiterea, două zile telefoate, la peste opt clinici, spitale, policlinici, nimeni nu are fonduri (Sic!), deci nu se pot acoperi cheltuielile ce-mi sunt asigurate prin Cardul de sănătate, după ce, 35 de ani de bugetar la statul român, mi s-au luat lunar bani pentru pensie și sănătate!?! Unde or fi fondurile, nimeni nu știe… Nici Ministerul Sănătății, nici Guvernul! Sau nimeni nu vrea să știe?!…

…Semnul de întrebare născut la coasta lui Adam, nu a Evei, mă neliniștește, cât sunt eu de tare, hârșâit bine în bătălia cu tovarășul cancer. Merg tot mai greu, picioarele parcă vor să se frângă, mâna stângă, fracturată acum doi ani, a început brusc să mă doară, sigur că domnul subconștient țese scenarii tâmpite. Așa că aleg: plătesc RMN-ul ăsta și gata. Cu substanță de contrast costă 1.100 roni, aproape pensia mea pe o lună!,,, NU o să mă duc în ceruri cu banii, nu mi-i schimbă nimeni acolo… Așa că dau telefoane să fiu programat. Ceea ce nu-i chiar ușor. După trei rateuri, am noroc. Sunt programat pe 10 aprilie!…

…Până atunci, visez iarăși, multe, vrute și uitate, gândesc la tot ce e frumos pe lume! Și, negreșit, la PREMIUL SPECIAL AL JURIULUI la Gala UNITEM (UNITER-ul de peste Prut) acordat spectacolului „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă Societate…”, titlu sub care se joacă, din 21 aprilie, anul trecut, când a avut loc Premiera la Chișinău, piesa mea „Pușlamaua de la etajul 13”!…

…Amanta mea Thalia m-a mai salvat o dată!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

 

 

 

Jurnal de primăvară (1). JAFUL SECOLULUI, ADIOS MUCHACHOS!

…Ultimul deceniu, am fost fericit fan Barcelona, fascinat de Fotbalul-Spectacol instaurat de trupa catalană. O echipă minune, cu un Messi de Legendă. Din această noapte de 8 spre 9 martie, nu vreau să mai aud, însă, de Barcelona! A pus la cale Jaful Secolului, ca în acea noapte-coșmar de 31 ianuarie, în politică, pe plaiuri dâmbovițete!… Eram convins că Barca, în pofida eclipsei de formă de vreo trei luni încoace, va reface rușinosul 0-4 de la Paris! Am și jucat la pariuri avantaj de patru goluri pentru Messi și ai săi!… Și Barca s-a calificat cu…6-1 (2-0)!!! Comentatorii strigă înnebuniți „Cea mai spectaculoasă calificare din istoria Champions League”. Așa pare pentru cei care nu au văzut meciul! Pentru mine, care am urmărit partida la un pub („The Old Red’s”), a fost cea mai SCANDALOASĂ CALIFICARE!…

…Precizez din capul locului că nu am fost niciodată fan Paris St.Germain (țin cu Monaco in campionatul francez!) și am vrut să văd partida ca fan Barcelona! Dar ce a fost, în noaptea asta, la doi pași de superba Rambla, întrece orice limită! Cred că, dacă Barca ar fi trebuit să învingă cu 18-0 (cum a făcut-o, cândva, Scorniceștiul de tristă amintire, când a promovat!), ar fi izbutit!… Brigada de borfași patentați (nu spun țara de origine, că n-are nicio vină!) a anunțat din min. 3 că nu trebuie să câștige decât Barca. OFSAID CLAR LA SUAREZ, care a deschis scorul, totul NORMAL!… 1-0 pentru gazde!… Că Pique și Suarez trebuiau eliminați pentru faulturi și proteste, nu mai contează, astea-s nimicuri…

…Imediat după pauză, la 2-0 pentru GAZDE, Neymar s-a împiedicat de un francez căzut în careu, centralul Deniz n-a acordat nimic, dar a intervinit arbitrul din spatele porții și… PENALTY INVENTAT pentru Barca: 3-0!… Cavani n-a avut ce face și a marcat în poarta gazdelor: 3-1!… Spaniolii mai aveau nevoie de trei goluri. Părea imposibil!
…NU și cu BORFAȘII SECOLULUI! ÎNCĂ un PENALTY inventat, când Suarez s-a aruncat ca în bazin (a transformat Neymar), ca, în ultimele secunde ale celor 5 (CINCI) minute de prelungiri, Sergio să înscrie GOLUL CALIFICĂRII EPOCALE din alt OFSAID! 6-1, Barca s-a calificat, comentatorii urlă înnebuniți că nu s-a mai văzut așa ceva, dar mie mi-e rușine că-s fan catalan!…

… Da,a fost ceva EPOCAL! Nu s-a mai vâzut, vreodată, o asemenea BRIGADĂ DE BORFAȘI!…DOUĂ GOLURI DIN OFSAID și alte DOUĂ DIN PENALTY-URI INVENTATE (primul de…asistentul de poartă, ca să ne fie clar că întreaga Brigadă a fost părtașă!), de strigau câțiva tineri la Pub, “Arbitrul spaniol și-a făcut datoria!”… Da, neamțul de origine turcă, de-a avut un fluier spurcat se vede că a avut triplă cetățenie în seara asta! Restul e tăcere, vorba lui Hamlet…

…Ce rost ar mai avea să amintesc despre UNICUL PENALTY, 100% valabil, cel din careul catalan, la 3-1, când Di Maria ajuns în careul spaniol, gata să marcheze, fost faultat CLAR de Mascherano?! Cum să lași BARCA fără un vâslaș (Mascherano), care trebula ELIMINAT, cum să fie 3-2?! Sigur, putea fi și 3-3, că Deniz, șuț de noapte, nu lăsa trupa lui Messi acasă… RUȘINE, de nu mai știu câte ori MIZERABIL!

…În Noua Ordine Mondială, se fură de sus în jos ca-n codru. Nu numai în România, nu numai în politică și viața de zi cu zi. Și ÎN FOTBALUL DE ELITĂ! Banii, ochii dracului, au deformeat tot! O lehamite uriașă m-a cuprins în noaptea aceasta…

…Sigur, parizienii își merită, într-un fel, soarta, cu apărarea lor (în frunte cu brazilianul Thiago Silva, figurantul-șef, ca și la acel 1-7 de pomină al Braziliei cu nemții!?!) căreia îi tremurau nădragii din primele secunde, cu amnezia totală din ultimele 7 minute și  cu ratările impardonabile (la 3-1!) ale lui Cavani și Angel di Maria, singuri cu portarul!

…DIN ACEASTĂ NOAPTE de primăvară, din 8 spre 9 Martie 2017, declar public că NU VREAU SĂ MAI AUD DE BARCELONA!

…Nu pot fi fanul cerlor care țin sacul la furturi ordinare! ADIOS, MUCHACHOS!… Mi-ați oferit cam un deceniu de bucurii, în noaptea asta ați aruncat plumb și noroi peste sufletul meu. Nu pot să accept, în niciun fel, în niciun domeniu, BORFAȘII!… Sunt sigur că nu veți câștiga nici campionatul Spaniei, și nici Liga Campionilor. Sincer vă spun, nici NU MERITAȚI!

…Și ce noapte frumoasă se prefigura, după ce văzusem, în deschidere, la ora 19, la Teatrul Excelsior, un minunat spectacol „Fluturii sunt liberi”, în excelenta regie a lui Erwin Șimșensohm. Din nefericire, Fotbalul și-a arătat fața lui mizerabilă din zilele noastre…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (14). LEZIUNE, PARȘIVĂ LEZIUNE, CE CAUȚI TU ÎN VIAȚA MEA?!

…N-am avut de zece ani, de când mă știu canceros, o stare mai agitată în așteptarea rezultatelor unor analize-ghilotină (CT, Scintigramă osoasă), ca aceasta din ultimele 24 de ore. Azi, la ora 14, trebuia să fiu la Clinica Medas, de peste drum de Cișmigiu, să văd dacă e „To be or not to be?”… Am adormit pe la două, în noapte. La 5, în zori, îmi făceam de lucru la computer…

…La 10:30, am luat drumul Cișmigiului, nu mai aveam stare. Am coborât din Metrou la „Universitate”, să iau Bulevardul la pas, sub soare, sub țurțuri căzând din clădirea Univesității, traversând băltoace și trăgând de timp. Am oprit la mai fiecare vitrină, am servit o cafea, fără zahăr de vreo trei ani, m-a pus pe gânduri durerea din stânga prostatei, resimțită azi-dimineață, după vreo două-trei luni… Gând nebun: să fie un semnal, acest cuțit din stânga bazinului?! Piei, drace, ce m-a apucat!?…
…La ora 13:10, eram la Clinică. Am așteptat pe un scaun să fie pregătiți pentru analize trei pacienți. Încă un cuțit în abdomen, stânga, jos… Am primit plicul cu rezultatele celor trei Tomografii Computerizate cu substanță de contrast. Mi s-a spus să merg cu ele la doctorul care m-a trimis la analize. La oncologul care mă are în pază cu atâta pricepere și căldură umană, de opt ani… Asta va fi pe 9 februarie! Până atunci trebuie să fac și scintigrama osoasă, luni 16 ianuarie, am fost programat din decembrie anul trecut, la Medas-ul din Spitalul Regina Maria, situat, acolo, unde începe Bulevardul Mihalache…

…Desfac, totuși, plicul cu rezultate și-mi arunc ochii, așa, ca o curiozitate. Habar n-am eu de medicină, dar, de 10 ani (pe 9 martie 2017) de când lupt cu monstrul de Cancer, am învățat noțiunile de bază… Primele două foi nu-mi trezesc atenția… Ultima, însă… Citesc, scutur capul, și recitesc, pe rândul 3, la concluzii: „Leziune nodulară la nivel sacrat stânga în găurile de conjugare-de corelat cu o examinare IRM”… N-ajungea leziunea asta, mama ei… Că mă lovește în moalele capului și rândul al patrulea:”Micromodule pulmonar LID”… Aș vrea să-mi dau două palme, să mă trezesc! N-am avut până acum, de opt ani, de când fac, din iarnă-n iarnă, CT-uri și scintigrame osoase nicio…Leziune!

…Vreau să-mi citească un specialist foaia asta ca o Integramă otrăvită, dar domnișoara de la Desk îmi spune că numai oncologul care mă are în grijă îmi poate spune totul despre starea mea… Da,domnișoară, dar dacă mă perpelesc întrebările și supozițiile până pe 9 februarie, când sunt programat la Medicul oncolog care m-a tratat excelent de opt ani, fac atac cerebral!… Insist să mă ajute cineva, cu interpretarea rezultatelor, cotra-cost. Domnișoara este foarte amabilă, roagă un asistent să-i țină locul, îmi ia rezultatele și dispare cam cinci-opt minute… Vine și îmi spune că numai medicul care mi-a făcut investigația și a tras concluziile este în măsură să-mi explice „noutățile” din organismul meu. Revin miercuri 18 ianuarie, ora 14. 150 de lei mă va costa consultul. Îi mulțumesc pentru atitudinea ei nu doar civilizată, dar mai ales umană…

.. .O iau pe jos spre stația de Metrou de la Podul Izvor, am nevoie să-mi respire gândurile, trec pe lângă „Bulandra”, streșinile curg, lacrimile îmi spală obrajii sub soare. „Băi, ai înnebunit?! Stai să vezi exact ce spune specialistul!”, îl aud pe Alter-Ego-ul meu certându-mă… „Ai dreptate!, îi răspund. Lacrimile n-au dus niciodată spre piscuri… Trebuie să strâng din dinți, să mă cravașez dureros și să urc în continuare pe Golgotă!”… Încerc să-mi fac de lucru cu gândurile mele, vreau să fug de Leziunea asta blestemată, de tot ce înseamnă cancer, m-am plictisit de el… Nu pot să uit, însă, că Vărul meu cel mare și minunat, Mitică Bostan, a fost răpus, acum trei zile, tot de monstrul negru. El nu știa că-l hrănește, eu știu de zece ani…

…Orașul trece vesel pe lângă mine. Nu mă recunosc. Nu pot lega două gânduri. E un semn în stările noastre. Agitația mea neașteptată din ultimele ore era un semn de la Bunul Dumnezeu… „Și ce mai vrei, MMI-ule, ai furat zece ani Doamnei în negru, din 9 martie 2007, când ai fost operat întâia oară. Ehe, alții, operați, atunci, odată cu tine, sunt de mult între îngeri. Nu-l mânia pe Dumnezeu!… Bine că mai poți să aștepți consultul din 18 ianuarie, și cel din 9 februarie”, mă calmează Alter-Ego… Împletesc speranțe, poate leziunea asta pelviană nu-i legată de cancer, o fi de la vreo căzătură, poate doctorul n-a fost prea atent, cunosc atâtea cazuri… Gata, până nu mă întâlnesc cu expertul, trebuie să abandonez subiectul!… Să mă gândesc la altceva, neapărat Frumos, spectacolele de teatru care m-au încântat anul trecut (nu multe, dar existente!), la o femeie de top, nu și la cele două-trei ticăloase care m-au trădat sub semnul crucii, cu zâmbetul pe chip, cu hăndrălăul la ușă și cuțitul în mână, chiar dacă ne eram de caraulă pe taxi, la New York!… Gata, vezi, poți să evadezi din Alcatrazul Cancerului, hai să ne plimbăm, dragul meu MMI, prin New York, o să uiți de toate, o să ajungi și la Miami și Santa Monica, Doamne, ce frumoasă este Viața…

…O sun pe Mona, surioara mea, unicul punct de sprijin moral din țară. Mă întărește moral și îmi sugerează și un bioenergetician cunoscut, care i-a tratat cu succes și pe Alin și Sorana… Sigur că voi intra și pe această pistă… Mai am, doar, atâtea de realizat!… De azi în trei săptămâni, vineri 3 februarie, am premieră la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea, cu piesa „Freud și Bunul Dumnezeu”… Am terminat de șlefuit două noi piese la care țin foarte mult. „Da, dom’ne, dar să nu uiți scena cu șahul, cu tânărul care joacă șah în pușcărie, de unul singur, la două mâini, stânga cu dreapta. Dar, după cinci zile de fericire, unul dintre colegii de…apartament îi ascunde sau îi aruncă nebunii. Și fără nebuni ce să faci?!… Nu uita să introduci și scena asta, e super!”, îl aud pe Alter-Ego… Și mai sunt și minunatele Nepoțele din California, Genevieve și Celine, nu le-am văzut din martie trecut!… Nici pe Ducu și Karina… A știut el, Cel de Sus, de ce nu m-a lăsat să trec Oceanul, pentru Sărbătorile de Iarnă. Erau probleme de rezolvat, aici…

…Mă gândesc cum să articulez mai bine scena cu nebunii furați în piesa mea… Am și uitat de Leziunea aia blestemată, venită pe nepusă masa… La Piața Unirii, am mâncat o porție de creveți, excelent pregătiți, la micul restaurant chinezesc unde merg mai în fiecare week-end cu Maria și Mircea Robert, îi văd, parcă, lângă mine, glumim, bine că nu sunt, nu sunt eu într-o formă prea bună, oricât efort aș face.. Și dacă veselie nu e, degeaba ne întâlnim!…. Plec o stație de metrou spre casă. În cavoul de singurătate, grădina de scris care mă așteaptă…
…Trec liniile de tramvai pe verde, pe zebra de pietoni, gânditor, și mă trezesc cu un tramvai frânând dement la nici zece-cinsprezece metri. Privesc la vatman, n-am forță să-i zic una, semaforul arată roșu-roșu pentru el… Da, dar nu orice e normal este și adevărat!… Băi, băiete, ești nebun, îl taxez în gând, eu am de rezolvat problema cu Leziunea aia.., Leziunea aia venită, așa, ca un fulger, ca un trăsnet, pe cer senin, cum a apărut și cancerul în viața mea…

…Nu intru bine în casă, cu un braț de reviste și ziare, luate din Pasajul de la Universitate, că sună unul dintre telefoanele mobile. O voce feminină mă anunță că am de făcut scintigrama osoasă, luni dimineața, la 9:20, la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria.Vreau să-i mulțumesc, chiar dacă știam, așteptam ziua de luni… Dar, cu greu articulează vorbele, spunând, totuși, că, dintr-o cauză… pe care ea o cam amețește, se suspendă analiza!… Bine, doamnă, dar mă sunați, azi, vineri, la ora 15:20, când nu mai pot face nicăieri o programare?! Este mai mult decât jenant, sunteți absolut de blamat!… Scuze, scuze… Eternele scuze ce ne țin pe loc, de nu mai crede nimeni în noi, și rămânem doar viețuitoare de trei parale…

… În orice rău există, însă, și un germene de bine, înțelept se spune în popor. Când am aflat că voi face scintigrama la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria, mi-a revenit în cap coșmarul trăit, anul trecut, în februarie. Am făcut scintigrama osoasă la „Regina Maria”. Iar doctorul care a pus concluziile a încurcat piciorul meu stâng cu… dreptul. Pe film apărea o umbră mai veche la dreptul. Pe Buletinul de examinare a scris cu mânuța lui aiurită, înțepenită-n rutină, „piciorul stâng”. Am comparat, acasă, buletinul de examinare primit cu acela de anul trecut. Da, piciorul drept, în 2015, stângul, în februarie 2016!… Două zile am fost cu stângul în groapă… Noroc că doamna doctor oncolog a privit atent filmut dat și, deodată, a explodat: „Pe film este o umbră la piciorul drept, nu la stângul cum a scris! Unde i-a fost mintea?!… Sigur, e umbra mai veche de la piciorul drept!”… Gafa aceea m-a lovit când am aflat că voi merge la testare la acel medic-coșmar… Știe el Bunul Dumnezeu cum să le aranjeze!…

…Lupt, Doamne, scuză-mă că am avut, azi, la prânz, un moment de slăbiciune. Sunt, totuși, și eu, un biet Om!… Știu că mi-ai dat, nu o dată, puterea să am un moral tare ca Piatra Măiastră a lui Brâncuși!…
…Lupt, altă șansă n-am, Lupta este unicul meu Răsărit!
…Doamne, ajută-mă și de astă dată!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.