Etichetă: Universitate

Jurnal de iarnă (14). LEZIUNE, PARȘIVĂ LEZIUNE, CE CAUȚI TU ÎN VIAȚA MEA?!

…N-am avut de zece ani, de când mă știu canceros, o stare mai agitată în așteptarea rezultatelor unor analize-ghilotină (CT, Scintigramă osoasă), ca aceasta din ultimele 24 de ore. Azi, la ora 14, trebuia să fiu la Clinica Medas, de peste drum de Cișmigiu, să văd dacă e „To be or not to be?”… Am adormit pe la două, în noapte. La 5, în zori, îmi făceam de lucru la computer…

…La 10:30, am luat drumul Cișmigiului, nu mai aveam stare. Am coborât din Metrou la „Universitate”, să iau Bulevardul la pas, sub soare, sub țurțuri căzând din clădirea Univesității, traversând băltoace și trăgând de timp. Am oprit la mai fiecare vitrină, am servit o cafea, fără zahăr de vreo trei ani, m-a pus pe gânduri durerea din stânga prostatei, resimțită azi-dimineață, după vreo două-trei luni… Gând nebun: să fie un semnal, acest cuțit din stânga bazinului?! Piei, drace, ce m-a apucat!?…
…La ora 13:10, eram la Clinică. Am așteptat pe un scaun să fie pregătiți pentru analize trei pacienți. Încă un cuțit în abdomen, stânga, jos… Am primit plicul cu rezultatele celor trei Tomografii Computerizate cu substanță de contrast. Mi s-a spus să merg cu ele la doctorul care m-a trimis la analize. La oncologul care mă are în pază cu atâta pricepere și căldură umană, de opt ani… Asta va fi pe 9 februarie! Până atunci trebuie să fac și scintigrama osoasă, luni 16 ianuarie, am fost programat din decembrie anul trecut, la Medas-ul din Spitalul Regina Maria, situat, acolo, unde începe Bulevardul Mihalache…

…Desfac, totuși, plicul cu rezultate și-mi arunc ochii, așa, ca o curiozitate. Habar n-am eu de medicină, dar, de 10 ani (pe 9 martie 2017) de când lupt cu monstrul de Cancer, am învățat noțiunile de bază… Primele două foi nu-mi trezesc atenția… Ultima, însă… Citesc, scutur capul, și recitesc, pe rândul 3, la concluzii: „Leziune nodulară la nivel sacrat stânga în găurile de conjugare-de corelat cu o examinare IRM”… N-ajungea leziunea asta, mama ei… Că mă lovește în moalele capului și rândul al patrulea:”Micromodule pulmonar LID”… Aș vrea să-mi dau două palme, să mă trezesc! N-am avut până acum, de opt ani, de când fac, din iarnă-n iarnă, CT-uri și scintigrame osoase nicio…Leziune!

…Vreau să-mi citească un specialist foaia asta ca o Integramă otrăvită, dar domnișoara de la Desk îmi spune că numai oncologul care mă are în grijă îmi poate spune totul despre starea mea… Da,domnișoară, dar dacă mă perpelesc întrebările și supozițiile până pe 9 februarie, când sunt programat la Medicul oncolog care m-a tratat excelent de opt ani, fac atac cerebral!… Insist să mă ajute cineva, cu interpretarea rezultatelor, cotra-cost. Domnișoara este foarte amabilă, roagă un asistent să-i țină locul, îmi ia rezultatele și dispare cam cinci-opt minute… Vine și îmi spune că numai medicul care mi-a făcut investigația și a tras concluziile este în măsură să-mi explice „noutățile” din organismul meu. Revin miercuri 18 ianuarie, ora 14. 150 de lei mă va costa consultul. Îi mulțumesc pentru atitudinea ei nu doar civilizată, dar mai ales umană…

.. .O iau pe jos spre stația de Metrou de la Podul Izvor, am nevoie să-mi respire gândurile, trec pe lângă „Bulandra”, streșinile curg, lacrimile îmi spală obrajii sub soare. „Băi, ai înnebunit?! Stai să vezi exact ce spune specialistul!”, îl aud pe Alter-Ego-ul meu certându-mă… „Ai dreptate!, îi răspund. Lacrimile n-au dus niciodată spre piscuri… Trebuie să strâng din dinți, să mă cravașez dureros și să urc în continuare pe Golgotă!”… Încerc să-mi fac de lucru cu gândurile mele, vreau să fug de Leziunea asta blestemată, de tot ce înseamnă cancer, m-am plictisit de el… Nu pot să uit, însă, că Vărul meu cel mare și minunat, Mitică Bostan, a fost răpus, acum trei zile, tot de monstrul negru. El nu știa că-l hrănește, eu știu de zece ani…

…Orașul trece vesel pe lângă mine. Nu mă recunosc. Nu pot lega două gânduri. E un semn în stările noastre. Agitația mea neașteptată din ultimele ore era un semn de la Bunul Dumnezeu… „Și ce mai vrei, MMI-ule, ai furat zece ani Doamnei în negru, din 9 martie 2007, când ai fost operat întâia oară. Ehe, alții, operați, atunci, odată cu tine, sunt de mult între îngeri. Nu-l mânia pe Dumnezeu!… Bine că mai poți să aștepți consultul din 18 ianuarie, și cel din 9 februarie”, mă calmează Alter-Ego… Împletesc speranțe, poate leziunea asta pelviană nu-i legată de cancer, o fi de la vreo căzătură, poate doctorul n-a fost prea atent, cunosc atâtea cazuri… Gata, până nu mă întâlnesc cu expertul, trebuie să abandonez subiectul!… Să mă gândesc la altceva, neapărat Frumos, spectacolele de teatru care m-au încântat anul trecut (nu multe, dar existente!), la o femeie de top, nu și la cele două-trei ticăloase care m-au trădat sub semnul crucii, cu zâmbetul pe chip, cu hăndrălăul la ușă și cuțitul în mână, chiar dacă ne eram de caraulă pe taxi, la New York!… Gata, vezi, poți să evadezi din Alcatrazul Cancerului, hai să ne plimbăm, dragul meu MMI, prin New York, o să uiți de toate, o să ajungi și la Miami și Santa Monica, Doamne, ce frumoasă este Viața…

…O sun pe Mona, surioara mea, unicul punct de sprijin moral din țară. Mă întărește moral și îmi sugerează și un bioenergetician cunoscut, care i-a tratat cu succes și pe Alin și Sorana… Sigur că voi intra și pe această pistă… Mai am, doar, atâtea de realizat!… De azi în trei săptămâni, vineri 3 februarie, am premieră la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea, cu piesa „Freud și Bunul Dumnezeu”… Am terminat de șlefuit două noi piese la care țin foarte mult. „Da, dom’ne, dar să nu uiți scena cu șahul, cu tânărul care joacă șah în pușcărie, de unul singur, la două mâini, stânga cu dreapta. Dar, după cinci zile de fericire, unul dintre colegii de…apartament îi ascunde sau îi aruncă nebunii. Și fără nebuni ce să faci?!… Nu uita să introduci și scena asta, e super!”, îl aud pe Alter-Ego… Și mai sunt și minunatele Nepoțele din California, Genevieve și Celine, nu le-am văzut din martie trecut!… Nici pe Ducu și Karina… A știut el, Cel de Sus, de ce nu m-a lăsat să trec Oceanul, pentru Sărbătorile de Iarnă. Erau probleme de rezolvat, aici…

…Mă gândesc cum să articulez mai bine scena cu nebunii furați în piesa mea… Am și uitat de Leziunea aia blestemată, venită pe nepusă masa… La Piața Unirii, am mâncat o porție de creveți, excelent pregătiți, la micul restaurant chinezesc unde merg mai în fiecare week-end cu Maria și Mircea Robert, îi văd, parcă, lângă mine, glumim, bine că nu sunt, nu sunt eu într-o formă prea bună, oricât efort aș face.. Și dacă veselie nu e, degeaba ne întâlnim!…. Plec o stație de metrou spre casă. În cavoul de singurătate, grădina de scris care mă așteaptă…
…Trec liniile de tramvai pe verde, pe zebra de pietoni, gânditor, și mă trezesc cu un tramvai frânând dement la nici zece-cinsprezece metri. Privesc la vatman, n-am forță să-i zic una, semaforul arată roșu-roșu pentru el… Da, dar nu orice e normal este și adevărat!… Băi, băiete, ești nebun, îl taxez în gând, eu am de rezolvat problema cu Leziunea aia.., Leziunea aia venită, așa, ca un fulger, ca un trăsnet, pe cer senin, cum a apărut și cancerul în viața mea…

…Nu intru bine în casă, cu un braț de reviste și ziare, luate din Pasajul de la Universitate, că sună unul dintre telefoanele mobile. O voce feminină mă anunță că am de făcut scintigrama osoasă, luni dimineața, la 9:20, la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria.Vreau să-i mulțumesc, chiar dacă știam, așteptam ziua de luni… Dar, cu greu articulează vorbele, spunând, totuși, că, dintr-o cauză… pe care ea o cam amețește, se suspendă analiza!… Bine, doamnă, dar mă sunați, azi, vineri, la ora 15:20, când nu mai pot face nicăieri o programare?! Este mai mult decât jenant, sunteți absolut de blamat!… Scuze, scuze… Eternele scuze ce ne țin pe loc, de nu mai crede nimeni în noi, și rămânem doar viețuitoare de trei parale…

… În orice rău există, însă, și un germene de bine, înțelept se spune în popor. Când am aflat că voi face scintigrama la Medas-ul de la Spitalul Regina Maria, mi-a revenit în cap coșmarul trăit, anul trecut, în februarie. Am făcut scintigrama osoasă la „Regina Maria”. Iar doctorul care a pus concluziile a încurcat piciorul meu stâng cu… dreptul. Pe film apărea o umbră mai veche la dreptul. Pe Buletinul de examinare a scris cu mânuța lui aiurită, înțepenită-n rutină, „piciorul stâng”. Am comparat, acasă, buletinul de examinare primit cu acela de anul trecut. Da, piciorul drept, în 2015, stângul, în februarie 2016!… Două zile am fost cu stângul în groapă… Noroc că doamna doctor oncolog a privit atent filmut dat și, deodată, a explodat: „Pe film este o umbră la piciorul drept, nu la stângul cum a scris! Unde i-a fost mintea?!… Sigur, e umbra mai veche de la piciorul drept!”… Gafa aceea m-a lovit când am aflat că voi merge la testare la acel medic-coșmar… Știe el Bunul Dumnezeu cum să le aranjeze!…

…Lupt, Doamne, scuză-mă că am avut, azi, la prânz, un moment de slăbiciune. Sunt, totuși, și eu, un biet Om!… Știu că mi-ai dat, nu o dată, puterea să am un moral tare ca Piatra Măiastră a lui Brâncuși!…
…Lupt, altă șansă n-am, Lupta este unicul meu Răsărit!
…Doamne, ajută-mă și de astă dată!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
 

Animalul, acest om ciudat!

…Așa se intitulează ultima mea piesă de teatru, căreia i-am pus punctul final pe 5 ianuarie. Un text dur, dur… „Impresionantă piesă”, mi-a răspuns pe e-mail singura actriță căreia i-am trimis textul la o primă lectură… „De ce folosești eufemisme?!”, m-a luat puțin la rost un amic regizor, căruia nu-i spusesem decât titlul piesei. „Omul este mai mult decât ciudat”, mi-a argumentat el. Ambii știam că marele Cehov decretase „Omul, acest animal ciudat”… Las textul un timp, după care va începe faza cea mai grea, șlefuirea lui…

***

…Greva TV, făcută de mine din 30 decembrie, anul trecut, a încetat, absolut întâmplător, azi-noapte. După două săptămâni, timp în care nu am deschis televizorul. Mă aflam la Giurgiu, la vreo oră după meciul de baschet CSȘ Giurgiu-Universitatea Craiova, 66-58. Într-un restaurant retras, la o mică gustare, înainte să mă întorc la București. Plasma din restaurant prezenta scene cumplite din Piața Universității, sâmbătă 14 ianuarie 2012, ora 21. Câteva mii de oameni, sute de jandarmi-roboți, nu oameni. Țipete, pietroaie, bastoane, gaze lacrimogene, dube, arme, câini lupi… Arestări, internări… Ciocniri violente între jandarmii înarmați până-n dinți și protestatarii doar cu pancarde. Pe ultimii, Ceaușescu i-a fi făcut huligani, atunci, în ’89… Aseară, Gigi Becali i-a numit… golani!?!… Imaginile duc spre scenele de la Mineriada 13-15 iunie 1990!… Acum, „minerii” lovesc tot pe față, dar au fețele acoperite de plasticuri groase. Au și scuturi… Lovesc cu ură… Avea dreptate amicul meu regizor. Animalul nu poate un om ciudat. Aș jigni animalul…

***

…Protestele s-au pornit de vreo trei zile, odată cu demiterea secretarului de stat Raed Arafat, cel care s-a opus noului proiect de lege care să revoluționeze, chipurile, sistemul sanitar român. Părintele SMURD-ului din România a avut curajul să-l înfrunte pe această temă pe președintele Băsescu, ceea ce l-a costat postul de care nu ținea cu dinții. Gestul demn al lui Arafat Raed (nu Yasser!) a stârnit, însă, dramul de orgoliu din milioane de români ajunși cu cuțitul la os. Ei nu au ieșit în stradă, la București, Cluj, Tg. Mureș, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, în 17 județe, să se solidarizeze cu Arafat, ci nemulțumiți, sufocați de reducerea salariilor, diminuarea indemnizațiilor, creșterea șomajului, a taxelor, a prețului curentului, căldurii, a corupției, a minciunii guvernamentale și de la Cotroceni. Faptul că aceste manifestații s-au amplificat, după ce Băsescu, probabil speriat, a suspendat noul proiect de lege a sănătății, spune că numai Nemulțumirea vecină cu moartea i-a scos din nou pe români în stradă…

***

…Nu sunt adeptul violenței! Semn că nu voi accepta niciodată pietroaiele aruncate de doi-trei manifestanți fără rațiune. Dar nici nu pot stigmatiza dreptul de viață al milioanelor de români ajunși cu moartea la ușă, de foame, de frig, de nemedicamente, de nepensie, de neloc de muncă… Cei mai curajoși dintre cei ajunși cu lațul de gât au ieșit în străzi peste tot. Să demonstreze pașnic. Nu știu dacă pietrele celor doi-trei nebuni din mulțime au stârnit focul ce mocnea de câteva zile. Altfrel, cum să explici vocea aceea metalică, venită ca o amenințare cu moartea, spre miez de noapte: „Dacă nu plecați acasă, intervenim în forță!”. Mai existau, pașnici, nici 30% dintre oamenii adunațI inițial la Universitate. Animalele, acești roboți-oameni bestiali, îi trimiseseră pe ceilalți acasă… Băsescu fugise nu cu flota (furată, vândută?!), nici cu elicopterul, ci în limuzina încadrată de SPP-știi coloanei oficiale, la Predeal. După „fuga” lui a început asaltul animalelor înarmate până-n dinți… Sigur, asemenea scene sunt, de luni bune, la ordinea zilei, pe străzile Atenei. Dar tocmai pentru că aveam exemplul Greciei, se cereau rezolvate altfel aceste nemulțumiri galopante. Altfel, n-ar mai fi scris Press Association de astăzi, 15 ianuarie, ziua nașterii poetului național Mihai Eminescu: „Cele mai ample proteste de la venirea la putere a președintelui Băsescu”!… Băsescu se afla la Predeal. Dacă ar fi avut puțin curaj și un dram de inspirație, ar fi ieșit pe un post TV, dacă nu la Universitate, unde serba, cândva, înscăunarea sa, și ar fi încercat să detensioneze atmosfera ce mirosea a praf de pușcă. În ultima vreme, însă, președintele a tensionat lucrurile mult peste cauzele obiective ale crizei mondiale. Criza morala ne omoară!…

Democrația cere dialog, tratative, omenie, nu violență. Dar ce reprezintă aceea democrație pentru majoritatea politicienilor români, nu-i așa?!

***

…Duminică 15 ianuarie 2012, la prânz, premierul Boc l-a vizitat la spital pe jandarmul accidentat în altercațiile de la Universitate. De ce nu i-a vizitat și pe cei cel puțin 19 civili bătuți de jandarmi, internați și ei?! El, Boc, este numai premierul jandarmilor și al lui Băsescu, nu al poporului român?!

***

…ProSport oferă pe site-ul său, azi, 15 ianuarie 2012, la ceas de prânz, un montaj uluitor cu scene petrecute azi-noapte la Universitate. O imagine cred că va face înconjorul lumii. Amintește de scena aceea din Piața Tiannamen, cu un anonim chinez stand cu mâna goală în fața tancurilor, cu peste un deceniu în urmă… La București, în Piața Universității, un tânăr civilizat stă singur, în mijlocul bulevardului, cu un deget al mâinii drepte dus la tâmplă, în fața sutelor de jandarni-animale-ciudate, care nu puteau înțelege că li se cerea puțină rațiune! „Somnul rațiunii, monștrii naște”, spune Goya…

***

…Lamentabilă prezența lui Becali Gigi pe post de comentator al acestor nedorite momente de tensiune, de groază, de la Universitate. „Mi-e scârbă de protestul ăsta! Nu-s de părere să luăm apărarea unui arab. Fiindcă nu-i creștin”… Atât a înțeles bietul Jiji (care a virat-o, iarăși, pe „ulița Băsescu”; de ce ți-e frică, boierule, n-o să scapi!) din nemulțumirea unei țări ajunsă la sapă de lemn. Iartă-l, Doamne, pe cel cu Palat, care susține că-i creștin!…

***

…Dacă la Mineriadă, intelectualii erau vânați, ei fiind cauza-cauzelor, acum, la Universiada 2012, văd că vinovații sunt galeriile lui Dinamo și Steaua, care ar fi manipulat masele! (Sic!) Taman la fix pentru oierul-parlamentar european ca să atace din nou galeria de la Peluza Sud a stadionului Ghencea, cea care l-a acuzat mereu dur. Mai rămâne să găsim vinovate femeile de serviciu de starea jalnică a Românei de astăzi!…

***

…E zi de primăvară la București. Nu-i, însă, Primăvara de la Praga. Pentru că noi nu avem (și nu cred că ne va da Cel de Sus!) un Vaclav Havel, Dumnezeu să-l odihească-n pace, acolo, în rai, unde a plecat de curând!

***

…Trebuie să scriu o altă piesă: Piața Universității, Golgota noastră…

Ce „Triunghi luminos” pe Dunăre…

…În aceste vremuri grele, cu noi biruri și scumpiri, cu Ordonanțe care ne secătuiesc de ultimele speranțe, găsesc, la Giurgiu, două raze de lumină.

…Giurgiu va deveni oraș universitar!… Patru facultăți, ținând de Universitatea Ecologică din București, vor ființa din toamna aceasta în briza Dunării. „Drept și Științe Administrative”, „Educație Fizică și Sport”, „Științe Economice”, „Ingenerie managerială și a Mediului”. O inteligentă investiție în viitorul tinerilor din orașul de la Dunăre, care, prin școlile lui serioase, a dat României nume redutabile. O alegere care va face un Giurgiu mai puternic și mai bogat. Orașul se va metamorfoza, material și spiritual, și va avea o altă viață. Strada va arăta altfel, mai dinamică, mai tinerească, mai optimistă. Acolo unde pătrunde lumina Științei, dispare întunericul și sărăcia de toate felurile. Bine ai venit Universitate, la Giurgiu!…

…Giurgiu va juca, la anul, pe prima scenă fotbalistică a României, pe un stadion modern, de 14-16.000 locuri!… „Dunărea” se va uni cu „Astra”, iar din această fuziune înțeleaptă, pusă la cale de primarul Lucian Iliescu și patronul Ioan Niculae, se va naște F.C. Inter Giurgiu. Echipă care, sunt sigur, va fi iubită, adorată, aici, pe Dunăre, unde s-au lansat atâtea nume de preț din fotbalul nostru. Unele, adevărate Legende. Cine poate să-i uite pe regretatul antrenor Titi Teașcă, pe marele portar Ion Voinescu, născut în județ, ca și Victor Stănculescu, secund la Rapid, Steaua și la Națională, absolvent al Școlii de antrenori de la Londra, astăzi, șeful Academiei de Fotbal din Chicago?!… Cum să nu te mândrești cu Narcis Coman și Gino Iorgulescu, nume scrise în filigran de aur in Istoria fotbalului românesc, cu Buduru, Mareș, Grozea, Leșeanu, cu Bebiță Năsturescu (născut la București, însă venit la câteva luni lângă Cetate), aripa fără plămâni a Rapidului, din anii întâiului titlu din Giulești, și cu atâția alți giurgiuveni care au îmbogățit fotbalul nostru?… La atâția fotbaliști de preț, nu putea lipsi un mare comentator, cum este Ovidiu Ioanițoaia, giurgiuvean și el. Numai și pentru această galerie de viță nobilă, Giurgiu merită să aibă echipă în Liga I. Iar dacă Urziceniul, târg de 17.000 de suflete, a reușit în trei ani să ajungă în Europa, de ce n-ar reuși și Giurgiu, cetate cu peste 70.000 de locuitori, care are la timonă doi strategi încercați și pasionați, Lucian Iliescu și Ioan Niculae…

…Cultura și Sportul, cei mai buni ambasadori ai României, vor însemna același lucru și pentru Giurgiu!…

…În titlu vorbesc despre un „Triunghi luminos” pe Dunăre, semn că, pe lângă Universitate și Liga I, visez, chiar și în acest timp bolnav (când disponibilizarea este ultimul coșmar!), ca și Teatrul din Giurgiu să ajungă un nume respectat în România. Rămâne ca toți fiii Cetății de la Dunăre să susțină cu toată ființa lor acest „triptic” nobil, în stare să lumineze sufletele și viața Giurgiului…

*O variantă a acestui material a apărut în publicația Giurgiu Express, de astăzi, 27 iulie 2010.

P.S. Dincolo de Giurgiu, constat că haosul și ilogicul domnesc în lumea fotbalului românesc. După ce televiziunile ne-au asaltat, patru zile la rând, de vineri până luni, cu toate meciurile etapei de debut a Ligii I (locul 44 în lume!), după ce ne-au obosit cu câteva șușanele de nivelul diviziei secunde (Sportul Studențesc-Oțelul 0-1, FCM Tg. Mureș-FC Brașov 0-1, Victoria Brănești-Gaz Metan Mediaș 2-3), astăzi, când, în sfârșit avem un meci din preliminariile Ligii Campionilor (Unirea Urziceni-Zenit St. Petersburg), nimeni nu transmite întâlnirea, pentru că posturile și organizatorii nu s-au înțeles la parale!?! Doar, dacă nu se va întâmpla vreo minune în ceasul al 12-lea… Asta este România anului 2010!