Arad – Mircea M. Ionescu

Amintiri, Amintiri… UN DECENIU DE SPERANȚĂ. 9 MARTIE-11 ANI FĂRĂ CANCER!

…A mai trecut un an. Astăzi, 9 martie 2018, sărbătoresc 11 ani de când am luat Cancerul de coarne!… Chiar dacă unele puncte forte de sprijin uman (Iakimova, Iakimova!) m-au abandonat, lăsându-mă cu un picior in groapă, BUNUL DUMNEZEU a avut grijă de mine! MULȚUMESC, DOAMNE!

…Deloc întâmplător, una dintre cele mai bune piese ale mele (ce s-a jucat-prea puțin- la Arad și e de un an pe afișul Teatrului „Ariel” din Rm. Vâlcea) se numește… “FREUD ȘI BUNUL DUMNEZEU”! Prietenii și spectatorii știu despre ce vorbesc…
… Reproduc, tulburat, filele din “Jurnalul unui trăsnit”, scrise exact acum un an, când celebram Deceniul de la evadarea din Lagărul canceroșilor… Sper să nu mă prindă curând!

***

…Acum 11 ani. În 9 martie 2007. Văd și astăzi umblându-mi prin memorie ceasul acela întâmplător negru fixat pe peretele alb, în fața mea, când eram răstignit pe masa de operație ce arăta ca o cruce orizontală. Era ora 10,12, dimineața, acolo, în clinica particulară de lângă Stadionul Dinamo (ce ironie a sorții pentru un comentator sportiv!)… După aceea, conectat la fire, aparate, cu un ac pătrunzând adânc în mâna stângă, să mă anestezieze total, am dispărut din viață…

…M-am trezit după cinci ceasuri, pe o targă hidraulică, tremurând de frig, cu pântecele arzându-mi, în drum spre reanimare. „Gata, ai scăpat de cancer la prostată!”, a venit un ecou de Viață deasupra mea, era Îngerul acela scump, devenit neașteptat, peste puțin timp, Demon, ademenit de Freud!… Atunci, în 9 Martie 2007, m-am mai născut o dată…
…Eminentul Profesor Mihai Lucan și echipa lui de specialiști venită de la Cluj mă scăpaseră de un coșmar născut, întâmplător, când mi-era lumea mai dragă și viața mai fericită: cancer la prostată!… Niciun simptom, nicio durere, niciun medic care să mă întrebe cum stau cu PSA-ul, noțiune extraterestră pentru mine până la la 61 de ani!?! Noroc cu doctorul Nicolau, de la o clinică particulară din preajma Pieții Victoria, el m-a întrebat de PSA, când eu m-am dus de bună voie, ca la fiecare început de an, să-mi fac analizele clasice de sânge. Nu era medicul Nicolau, azi eram oale și ulcele…
…PSA-ul meu ajunsese, parșiv de tăcut, la 10,6!!! Cel normal, la vârsta mea, 3,5-4…
…A urmat cea mai rapidă și cumplită cursă contracronometru din viața mea, mereu legat de un pai de Speranță… Pe 31 ianuarie 2007, m-a lovit acest trăznet negru ca moartea, pe 20 februarie, biopsia, ca o ghilotină, cancer-cancer, pe 1 martie, așteptând scintigrama era să-mi crape inima, Destinul juca albă-neagră cu mine, pot sau nu fi operat?!… Dumnezeu m-a ținut în brațe și de data aceasta,da, tumoarea nu ieșișe din capsulă și puteam fi operat! Imediat, în acea zi de Mărțișor, am făcut un raliu de noapte la Cluj, la Profesorul Lucan, ca pe 9 martie să fiu liniștit că am scăpat de un blestem masculin…

…Pentru operație, am pendulat între Fundeni și echipa de sub Feleac, între brahotomie (sau cam așa ceva!) și criogenie. Am ales, pe riscul meu, așa m-a îndemnat, cred, Bunul Dumnezeu, ultima variantă, criogenia, înghețarea tumorii și apoi arderea ei. Nu m-a afectat deloc că eram al cincilea pacient român operat prin această metodă de ultimă generație.

…Nu mi-a fost o clipă frică. Experiența de taximetrist de noapte în jungla New York-ului, acel pistol pus la cap și cuțitul în ceafă au transformat într-un om puternic moral trestia gânditoare care traversase Oceanul. Un singur gând ciudat m-a lovit o clipă, în noaptea din ajunul operației, internat, injectat, pregătit moral: „Doamne, voi mai fi eu, după operația asta?! Prețul ei nu va fi să-mi pierd minunea de familie?!”… Am aruncat repede apă peste focul ăsta cumplit venit din metafizică. Operația a durat cinci (!) ore și „a fost foarte reușită!”, mi-a spus Profesorul, atunci…

…Scăpase, însă, un micron de tumoră neînghețat, nears. Care a crescut ca Balaurul din poveste. PSA-ul tot creștea, ajungând la 6!. Peste un an și opt luni, Profesorul a găsit „un iepure negru” alergând prin mine și m-a chemat urgent la Cluj să-l „împușcăm”. În noapte târzie, pe 7 noiembrie 2008! A doua operație parcă nici n-a fost…

…De atunci, lupt. De opt ani, la trei luni, uneori cu o scurtă pauză, analize și o injecție cu un ac cât mina de pix, care-mi blochează hormonii și mă face un timp legumă. Cinic, îmi spun: ”Câți, oare, mai au șansa asta de a deveni legumă?!”… De a trăi Viața fie și din viteza a cincea într-a doua?!… Revin la Zoladexul meu salvator. Surplusul de hormoni alimentează celula canceroasă. Cam asta am înțeles eu, dramaturgul, din vorbele medicilor. Asta înseamnă pentru mine Zola…dex!
…De șapte ani nu mai mănânc carne de porc sau de vită, nu mai beau răcoritoare acidulate, nici vorbă de energizante, otravă curată. Se poate trăi bine și așa!

…Luna viitoare, în aprilie, fac din nou Zoladex-ul, durere și speranță în noua mea Viață!

…Marele scriitor rus Alexandr Soljenițin ne-a lăsat un remarcabil roman „Pavilionul canceroșilor”. L-am sorbit în două nopți, pe când nu eram de-al…Pavilionului. Un fantastic roman, mai mult politic… Anul trecut, plin de experiență naturalistă, am scris piesa Vieții mele „Monolog în doi cu moartea la ușă”, un veritabil Jurnal de canceros. Textul a câștigat, în aprilie 2014, Marele Premiu de monodramă la Gala Star, Bacău, și, conform regulamentului Concursului de dramaturgie și al promisiunilor, urma să merg, peste un an, la premiera piesei, pe scena moldavă. Trăiesc, însă, în România, unde promisiunile rar se respectă… Sau, cine știe, se așteaptă momentul să mă ridic în Ceruri, ca finalul „Monologului” meu să fie bătut în cuie, nu să tot continue… Uite, însă, că eu mă încăpățânez să Trăiesc! Încurajat de Bunul Dumnezeu…

…Sigur că va veni și ziua aceea Z! Mâine, săptămâna viitoare, la anul, peste… Numai că nu mă gândesc la „Finalul de partidă”, cum zice Beckett. Îmi fac cu precizie de robot analizele, iau medicamente de întreținere, suport Zoladexul-paradox, chin și iluzie, și-mi văd de ale mele. Cancerul nu există pentru mine! Deși evadarea din el mi-a costat enorm, Familia. M-am echilibrat în trei-patru luni: decât singur în doi, mai bine singur-singur, chiar dacă sunt cu un picior în groapă (Noroc că mai am unul și o minte limpede, plină de vise.)!… Eu nu sunt niciodată singur. Am scrisul, teatrul, fotbalul, fiecare zi trăită din plin, 5 ani, 7 luni și 22 de zile am făcut, cu elan adolescentin, naveta la Giurgiu, iarna la Miami, premierele din fiecare săptămână, turneele, cronica dramatică „Amanta mea Thalia”, în fiecare zi de joi, în revista „Taifasuri”… Plus că mă mândresc și cu două Certificate de bunic, minunata Genevieve și Celine, acolo, în California mereu însorită… Nu, nu mă joc de-a „dublulgânditul” și „nouvorba” lui Orwell din celebrul romam „1984”…

…Eu m-am operat întîia oară de cancer, Azi, adică acum zece ani,.Sunt incurabil optimist și nu mă gândesc la acordul final. Nu o să-mi fie niciodată milă de mine, asta m-ar ucide, chiar dacă, uneori, mai ales de Sărbători, două-trei minute (slăbiciunea umană!) scapă, așa, un crivăț prin suflet și mă simt totul o rană… Renasc, însă, repede, mai am, doar, de făcut atâtea, de trăit alte și alte bucurii, dar și tristeți, încât nu mai am timp să meditez, decât în ziua analizelor, la boala asta parșivă care s-ar fi insinuat de nu știu când în viața mea…

…Capul meu este o bază de date sentimentale. 7 mai ’86, Sevilla, martor trimis de ziarul „Sportul”, cu regretatul meu profesor Ioan Chirilă, să participăm la „Noapte generalilor”, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, 2-0, la penalty-uri, cu Barcelona și cu Duckadam intrând în Cartea recordurilor, prin cele patru lovituri apărate, de l-a făcut pe Regele Juan Carlos al Spaniei, prezent la vreo doi metri deasupra mea, să monologheze sincer: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…
…4 iulie ’86, evadarea spre America, după purgatoriul italian (Latina și Roma) de 22 de săptămâni-calvar-iluzie, în Lagărul cerșetorilor de libertate…
…14 februarie ’87, întâia zi de taximetrist la New York., „Academia Vieții” pentru mine..
…13 iunie ’87, prima ediție a ziarului meu de limbă română scos la New York, „Lumea Sporturilor”, care peste doi ani și-a îmbogățit titlul: „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”…
… Vara lui ’94, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, titlul volumului meu scris în timp record, cu sufletul, și dedicat Mondialului yankeu…
…13 mai ’79, debut în dramaturgie, la Arad, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”…
…Toamna lui 2014: Volumul meu de teatru „Animalul, acest om ciudat” s-a aflat printre cele trei nominalizări la Premiile Academiei, care și-a bătut și ea joc de dramaturgie, neacordând niciun premiu!?! Nu-i prima oară când Dramaturgia devine cenușăreasa literaturii române! Câtă nedreptate, domnilor academicieni, care nu citiți și piese și nici nu v-am prea văzut pe la teatre!…
…20 martie 2015, premieră cu întâia mea piesă scrisă în calitate de bunic (a 28-a din CV-ul personal)…
…7 aprilie 2015, altă premieră, „o comedie neagră, dar vizibil politică” („N-aveți un mort de vânzare?”), la Ruse etc, etc. Doamne, cât mă mai răsfeți!
…3 februarie 2017. Ultima Premieră din cariera mea de dramaturg, la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea: „Freud și Bunul Dumnezeu”…

…La Teatrul Național Radiofonic, piesa „Taximetrist de noapte la New York” a început repetițiile în regia experimentatului Gavriil Pinte… Doamne, cât mă răsfeți și ca dramaturg!
…7 martie 2017. Nu mai știu a câta corectură la ultima piesă, a cincea, din noul volum de teatru care, probabil, va da ochi cu distinșii cititori prin iunie, iulie care vin…
…Astăzi este pentru mine… 9 martie 2007! Sărbătoresc Zece ani de învingător, chiar dacă au mai existat și mici înfrângeri personale…Diseară, voi închina un pahar cu vin roșu pentru noua mea dată de naștere: 9 Martie 2007!

…În ultima vreme, în jurul meu, tot mai mulți oameni, prieteni, colegi, rude, sunt îngroziți de Cancer. „Ignoranța este putere” era o idee în acel celebru roman al lui Orwell. Nu-i adevărat!… Colegii mei de suferință, mă lupt de zece ani cu blestemul negru și rezist. Pentru că lupt, nu există altă scăpare!… Nu aveți decât această șansă: să fiți tari moral și să nu cedați! Cât despre „Restul este tăcere”, celebra replică a lui Hamlet, ducă-se în literatură… Noi mai avem multe să (ne) spunem, clipe de viață pe care suntem obligați, de „contratimpul” în care am fost înscriși fără consultare, să le trăim total…

· Jurnal de Primăvară (14). ASTĂZI, 13 MAI 2017, ESTE ZIUA MEA. ÎMPLINESC…38 DE ANI!

…Nu-i glumă. E pură realitate. 13 mai 1979. Arad. Teatru de Stat (azi Teatrul Clasic „Ioan Slavici”). Ora 19. După lupte grele, ce au durat cam 20 de ore, cu jandarmii Culturii de la Județeana de Partid Arad, am debutat, ca dramaturg, pe scena arădeană, cu o comedioară-„Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”! Fotbalul m-a învățat să lupt și în prelungiri. Și am învins!…Vineri 11 mai 1979, la ora 19, primeam viza Județenei de partid, adică trecusem cu bine de temuta vizionare, iar la ora 20:30 zburam liniștit spre București. A doua zi, însă, pe la ora 19, când am ajuns cu mașina în orașul de pe Mureș, cu doi cronicari dramatici de top la vremea aceea-regretatul Bogdan Ulmu, de la „România literară”, și Antoaneta Iordache-venită pentru revista „Teatru”, am aflat că „spectacolul a fost interzis”!.. La o primă vedere pentru că denigram, printr-o scenă de câteva minute cu un tablagiu tâmpit, Miliția română!… La o privire profundă, însă, am descoprit (ca orice ziarist care se respectă!) perfide jocuri de culise împotriva regizorului Costin Marinescu., profesionist care nu accepta cabotinismul…

…Am, vedeți, cu dovezi, 38 de ani de când sunt jucat pe scene din 5 țări. 33 de premiere. Se pregătește a 34-a, „Taximetrist de noapte la New York”, la Teatrul Național Radiofonic, în regia profesionistului Gavriil Pinte, dar, se discută, și de o premieră cu textul vieții mele pe o scenă bucureșteană, în regia eminentului regizor Alexander Hausvater…
…În această zi de 13 mai 2017, Bunul Dumnezeu mi-a hărăzit două Evenimente rare. Spectacolul „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă Societate”, cu minunata Alexandrina Grecu, în regia de excepție a lui Sandu Grecu, producție a Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău, la București, pe scena TES. Spectacol încununat cu Premiul Juriului UNITEM (UNITER-ul de peste Prut!), acum o lună!…Pe 13 mai, ziua mea de dramaturg, „Pușlamaua de la etajul 13” de la Chișinău, la a zecea montare, în cinci țări, spectacol cu…13 personaje durând o oră și…13 minute! 13-cifra mea norocoasă!
…Tot astăzi 13 mai 2017, lansarea volumului de teatru „Bărbatul cu trei picioare”, apărut în… noaptea ce a trecut la Editura Tracus Arte! Îi mulțumesc inimosului și fremetic susținător al cărții de teatru Ioan Cristescu pentru darul pe care mi l-a făcut! Lansarea, în Foaierul prețuitului Teatru Evreiesc de Stat București, cu 20 de minute înainte de a începe spectacolul „Puștoaica de la etajul 13”. Vor prezenta volumul -cu 6 piese și o prefață competentă semnată de cunoscutul teatrolog Zeno Fodor-în câteva onorante „cuvinte potrivite”, vorba lui Arghezi, regizorul Sandu Grecu, Ioan Cristescu-directorul Muzeului Național al LIteraturii Române și, logic, autorul, ajuns la al 30-lea volum publicat în carieră, dintre care 17 de teatru! Teatrul, boala mea fără leac…
…Azi, 13 mai 2017, când împlinesc 38 de ani de dramaturg jucat pe scenă, este și Ziua de naștere a minunatei mele surori Mona! …Ani mulți și fericiți, alături de cei dragi, într-o nesfărșită Odă a Bucuriei, scumpă surioară!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de primăvară (2). UN DECENIU DE SPERANȚĂ… 9 MARTIE-10 ANI FĂRĂ CANCER!

…Acum zece ani. În 9 martie 2007. Văd și astăzi umblându-mi prin memorie ceasul acela întâmplător negru fixat pe peretele alb, în fața mea, când eram răstignit pe masa de operație ce arăta ca o cruce orizontală. Era ora 10,12, dimineața, acolo, în clinica particulară de lângă Stadionul Dinamo (ce ironie a sorții pentru un comentator sportiv!)… După aceea, conectat la fire, aparate, cu un ac pătrunzând adânc în mâna stângă, să mă anestezieze total, am dispărut din viață.

…M-am trezit după cinci ceasuri, pe o targă hidraulică, tremurând de frig, cu pântecele arzându-mi, în drum spre reanimare. „Gata, ai scăpat de cancer!”, a venit o voce ca de înger deasupra mea, era o nouă naștere. Eminentul Profesor Mihai Lucan și echipa lui de specialiști venită de la Cluj mă scăpaseră de un coșmar născut, întâmplător, când mi-era lumea mai dragă și viața mai fericită: cancer la prostată!… Niciun simptom, nicio durere, niciun medic care să mă întrebe cum stau cu PSA-ul, noțiune extraterestră pentru mine până la la 61 de ani!?! Noroc cu doctorul Nicolau, de la o clinică particulară din preajma Pieții Victoria, el m-a întrebat de PSA, când eu m-am dus de bună voie, ca la fiecare început de an, să-mi fac analizele clasice de sânge. Nu era medicul Nicolau, azi eram oale și ulcele…
…PSA-ul meu ajunsese exploziv la 10,6!!! Cel normal, la vârsta mea, 3,5-4… A urmat cea mai rapidă și cumplită cursă contracronometru din viața mea, mereu legat de un pai de Speranță… Pe 31 ianuarie 2007, m-a lovit acest trăznet negru ca moartea, pe 20 februarie, biopsia, ca o ghilotină, cancer-cancer, pe 1 martie, după scintigramă, era să-mi crape inima așteptând să aflu dacă pot fi operat, Dumnezeu m-a ținut în brațe și de data aceasta,da, tumoarea nu ieșișe din capsulă și puteam fi operat! Imediat, în acea zi de Mărțișor, am făcut un raliu de noapte la Cluj, la Profesorul Mihai Lucan, ca pe 9 martie să fiu convins că am scăpat de un blestem masculin…

…Luna viitoare, în prilie, fac din nou Zoladex-ul, durere și speranță în noua mea Viață!

…Marele scriitor rus Alexandr Soljenițîn ne-a lăsat un remarcabil roman „Pavilionul canceroșilor”. L-am sorbit în două nopți, pe când nu eram de-al…Pavilionului. Un fantastic roman, mai mult politic… Anul trecut, plin de experiență naturalistă, am scris piesa Vieții mele „Monolog în doi cu moartea la ușă”, un veritabil Jurnal de canceros. Textul a câștigat, în aprilie 2014, Marele Premiu de monodramă la Gala Star, Bacău, și, conform regulamentului Concursului de dramaturgie și al promisiunilor, urma să merg, peste un an, la premiera piesei, pe scena moldavă. Trăiesc, însă, în România, unde promisiunile rar se respectă… Sau, cine știe, se așteaptă momentul să mă ridic în Ceruri, ca finalul „Monologului” meu să fie bătut în cuie, nu să tot continue… Uite, însă, că eu mă încăpățânez să Trăiesc! Încurajat de Bunul Dumnezeu…

…Capul meu este o bază de date sentimentale. 7 mai ’86, Sevilla, martor trimis de ziarul „Sportul”, cu regretatul meu profesor Ioan Chirilă, să participăm la „Noapte generalilor”, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, 2-0, la penalty-uri, cu Barcelona și cu Duckadam intrând în Cartea recordurilor, prin cele patru lovituri apărate, de l-a făcut pe Regele Juan Carlos al Spaniei, prezent la vreo doi metri deasupra mea, să monologheze sincer: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…
…4 iulie ’86, evadarea spre America, după purgatoriul italian (Latina și Roma) de 22 de săptămâni-calvar-iluzie, în Lagărul cerșetorilor de libertate…
…14 februarie ’87, întâia zi de taximetrist la New York., „Academia Vieții” pentru mine..
…13 iunie ’87, prima ediție a ziarului meu de limbă română scos la New York, „Lumea Sporturilor”, care peste doi ani și-a îmbogățit titlul: „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”…
… Vara lui ’94, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, titlul volumului meu scris în timp record, cu sufletul, și dedicat Mondialului yankeu…
…13 mai ’79, debut în dramaturgie, la Arad, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”…
…Toamna lui 2014: Volumul meu de teatru „Animalul, acest om ciudat” s-a aflat printre cele trei nominalizări la Premiile Academiei, care și-a bătut și ea joc de dramaturgie, neacordând niciun premiu!?! Nu-i prima oară când Dramaturgia devine cenușăreasa literaturii române! Câtă nedreptate, domnilor academicieni, care nu citiți și piese și nici nu v-am prea văzut pe la teatre!…
…20 martie 2015, premieră cu întâia mea piesă scrisă în calitate de bunic (a 28-a din CV-ul personal)…
…7 aprilie 2015, altă premieră, „o comedie neagră, dar vizibil politică”, la Ruse etc, etc. Doamne, cât mă mai răsfeți!
…3 februarie 2017. Ultima Premieră din cariera mea de dramaturg, la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea: „Freud și Bunul Dumnezeu”…
…7 martie 2017. Nu mai știu a câta corectură la ultima piesă, a cincea, din noul volum de teatru care, probabil, va da ochi cu distinșii cititori prin iunie, iulie care vin…
…Astăzi este pentru mine… 9 martie 2007! Sărbătoresc Zece ani de învingător, chiar dacă au mai existat și mici înfrângeri personale…Diseară, voi închina un pahar cu vin roșu pentru noua mea dată de naștere: 9 Martie 2007!

Sunt un om bogat, cu noul volum (de teatru) în bulgară și Mondialul-Samba!

ULTIMUL meu „copil” literar, gata să-l pun în propria Arhivă sentimentală, alături de alte 23 de volume publicate, 25 de premiere și destule premii (de toate felurile, în teatru și în gazetărie): cartea cu 4 piese traduse în limba bulgară de minunata doamnă prof. Anca Staneva, strălucit mesager al Culturii Române în Bulgaria lipită de sufletul meu de atâtea decenii… Volum special pregătit pentru importantul Atelier European de Teatru, Ruse (16-19 iunie 2014). Mulțumesc, și pe această cale, doamnei Anca Staneva (care semnează și o onorantă Prefață „Patru piese între râs și lacrimă”!) și remarcabilului om de sport și de cultură prof. Liviu Roșca, prolific antrenor de atletism, cu valoroși campioni, și generos susținător al cărții zămislită de autori români, prin Editura pentru Sport C.S. Atletic Giurgiu!

…Cartea, „America de-acasă”, se va lansa, joi 19 iunie, ora 17, în Sala Studio a superbului Teatru „Sava Ognianov” din Ruse, eveniment aureolat de Spectacolul-lectură al comediei din volum „N-aveți un mort de vânzare?”, în interpretarea actorilor de elită ai teatrului din Ruse!

…Piesele volumului? „Moșul, Blonda și Vivaldi”, „Freud și Bunul Dumnezeu”, jucată încântător de Doru Nica (el semnând și regia unui „one man show” jucat tulburător cu lacrimă și sensuri tragicomice!), la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad (unde am debutat ca dramaturg, în 13 mai 1979!), „N-aveți un mort de vânzare?” (desre care doamna Anca Staneva mi-a făcut cel mai frumos compliment posibil pentru un dramaturg: „Domnule Mircea, mi-am șters de mai multe ori ochelarii, în timp ce citeam piesa! Am plâns de atâta râs!”) și textul care dă titlul volumului, piesă necitită, nepublicată, neștiută (deocamdată!) în…România!

…Doamne, ce Vară frumoasă îmi oferi, după volumul apărut pe final de mai („Monolog în doi cu moartea la ușă-Marele Premiu de Dramaturgie-monodramă, la Gala Star, 8 aprilie 2014, Bacău) și, mai ales, după ce, ieri, mi-au ieșit excelent analizele vizând blestemul negru cu care mă lupt de peste șapte ani!

…De la bucuriile din Teatru, la noapte, Mondiaul de fotbal din Brazilia! Sunt un om bogat!…

Pușlamale, Pescăruși, Școala de proști și… Bunul Dumnezeu

…Frumoasă Toamnă pentru mine, într-un an foarte agitat, cu sănătatea la pământ, însă neîngenunchiat. Mă hrănesc, invidiat, cu Vise…
…Am devenit bunic, Genevieve venind pe lume, în însorita Florida, la 13 octombrie! Sper să ne cunoaștem în final de an, pe 20 Decembrie…

…Joi, 7 noiembrie, merg la Arad, cu sufletul plin, pentru a 24-a premieră din cariera mea: „Freud și Bunul Dumnezeu”, un tulburător one-man show creat de atât de sensibilul actor Doru Nica, în muzica sublimă a lui Ilie Stepan! Pe scena din Arad, acum 34 de ani, pe 13 mai 1979, debutam: „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”, în regia lui Costin Marinescu, sub directoratul regretatului mare regizor și… comentator sportiv Victor Tudor Popa. Era o replică la piesa argentinianului Cuzzani, „Centrul înaintaș a murit în zori”. Atunci, debut cu mari emoții, cu lupte purtate, până-n ceasul al… 13-lea, cu Jedețeana de partid. Un debut, însă, încântător, care nu m-a mai dat jos de pe scenă. Ba, am devenit amantul înverșunat al Thaliei…

…Acum, la Teatrul „Ioan Slavici” din Arad (director Bogdan Costea), o piesă scrisă de mine cu lacrimă și jucată cu sufletul zbuciumat de minunatul Doru Nica, actor matur, de complexitate, cel care, în 1979, în piesa mea de debut, era un tânăr care bătea cu ambiție la porțile Thaliei. Ne unea, la vremea aceea, „Bătrîna Doamnă” a fotbalului românesc, UTA!… Ne leagă, acum, în visare și durere de suflet, Teatrul!

…Când, prin iunie, i-am dat lui Doru Nica, la București, volumul „Animalul, acest om ciudat”, nu visam ca el să fie primul -dintre cei peste 20 de oameni de teatru cărora le-am oferit cele trei piese- care să se încumete să urce pe scândura miracolelor ultimul text din carte: „Freud și Bunul Dumnezeu”. De atunci, Doru Nica poartă în el textul, îl respiră prin nopți albe și în deplasări de mii de kilometri, îl chinuie și îl fericește, îi descoperă noi și noi sensuri, alte și alte semnificații, lacrimi de bărbat și zâmbet final născut din forța triumfului.

…Cred că este cea mai așteptată premieră din viața mea. Am început să o văd de la primele din sutele de telefoane pe circuitul Arad-București, în acordurile învăluite în lirism, puse să mă înlăcrimeze, de atâta trădare-n jur și nevisată forță morală, să trec peste toate durerile de om, peste trișările feminine, peste bolile care mușcă și tot mușcă din liniștea mea de pescăruș ținut în dor de viață de magia Teatrului…
Cum să-ți mulțumesc, Dorule, pentru această încă o Primăvară sufletească, în toamnă grea pogorâtă peste sufletul meu?!

…Toamna aceasta înseamnă, însă, o Simfonie rară pentru mine. În anul cu cele mai multe premiere din carieră. Patru la număr (și vine a cincea!)… De trei ori „Pușlamaua de la etajul 13”. La Viena, în 14 februarie, cu încântătoarea Julia Prock- Schauer, în excelenta traducere și viziune scenică a lui Geirun Țino… La Ruse, de Ziua Mondială a Teatrului, pe 27 martie, într-un fermecător musical, regizat de valorosul Orlin Dyakov, altfel și dramaturg de substanță… La Silistra, pe 24 iunie, la Teatrul de Păpuși, căutat spectacol pentru adolescenți și oameni maturi, sub bagheta magică a lui Săby Săbev, cu un admirabil cuplu Monica Ugrenova-Stanislav Georgiev. Textul și-a găsit valențe alese în limba bulgară numai și numai traducerii de excepție a regretatului prieten Vili Perveli Nikolov!…

…Cele trei „Pușlamale 2013” se joacă la turație maximă. Și sunt invitate la tot mai multe Festivaluri. „Pușlamaua vieneză” a încântat la Festivalul de teatru scurt de la Oradea și la Festivalul Teatrelor Dunărene de la Giurgiu…

…„Însuflețitele păpuși moderne” de la Silistra (felicitări creatoarei Natalia Goceva!) au câștigat o selecție dură, cu peste douăzeci de trupe, și au ajuns la Festivalul „Pierrot” de la Stara Zagora, unde s-au adunat creatori de animație pentru maturi din SUA, Italia, Spania, Franța, Portugalia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Bulgaria! Ba, i-au fermecat pe cei mari și în Festivalul de la Giurgiu și sper că o vor face, lunea viitoare, la Galați, unde experimentatul „Gulliver” ține să-și arate splendoarea…

…Musicalul de la Ruse a strălucit la Giurgiu, iar tânăra trupă bulgară s-a bucurat de prezența, săptămâna trecută, în Festivalul Teatrului „Fani Tardini” din Galați. Unde, însă, după ce și-a terminat remarcabila reprezentație într-o sală dureros de goală (nici doi dintre cei cinci membri ai Juriului plătit n-au venit, ceea ce era un semn!), a aflat că nu face parte din concurs!?! Logic, importantul Teatru „Sava Ognianov” trebuia să fie anunțat din plecare că poate veni doar ca invitat, ca să nu mai facă o veritabilă cursă contracronometru!… Sper să nu se repete o asemenea ciudată primire și la Festivalul Internațional al Teatrelor de Studio de la Pitești, pe final de noiembrie, sau unde va mai fi chemat Teatrul din Ruse ca un oaspete de preț…

…Trei „Pușlamale”, dar și un „Pescăruș”! La 8 octombrie, am trăit bucuria unei premiere pe țară, la Giurgiu, cu o comedie nebună, nebună, „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”. Montată de un „mohican” al teatrului serios, Vlad Stănescu, de la TNB, cu fascinanții Ion Haiduc (de la Teatrul „Nottara”), Maria Teslaru și Alexandru Georgescu (ambii de la Naționalul bucureștean) și Violeta Teașcă. O comedie de-a râsu’-plânsu’ despre umilirea Actorului, a Intelectualului, dar și a pălmașilor cinstiți, de către noii ciocoi, patronii de mucava ai României de astăzi. Pe 13 noiembrie, comedia poate fi gustată la Teatrul „Nottara” din Capitală, pe 23 noiembrie în Festivalul de la Pitești, iar pe 27 noiembrie, la Ruse, în cadrul Zilelor Culturii Române din Bulgaria! Zbor lung, minunatul meu „Pescăruș”!…

…Culmea ironiei sau starea actuală a dramaturgiei autohtone în România o reprezintă premiera mondială a piesei „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”. Ea a avut loc, toamna trecută, la… Teatrul Dramatic din Vidin, Bulgaria, în regia de excepție a lui Vili Perveli Nikolov, plecat prematur între îngeri! În România, am dat piesa la cel puțin zece directori de teatre și tot atâția regizori… În România, cei mai mulți oameni de teatru nu citesc piese autohtone! Este o tristă axiomă…

…La acest evantai de vis al premierelor mele în 2013, adaug și Spectacolul-lectură cu piesa „Animalul, acest om ciudat”, în regia lui Mihai Lungeanu, din cadrul Festivalului Teatrului Nottara, „Fest(in) pe bulevard”. Eu nu prea cred în viitorul Spectacolelor-lectură (am trei la activ, nicunul urcat pe scenă!), dar cel de la jumătatea lui octombrie m-a fericit. Mai ales că au jucat (și nu au citit!) actori profesioniști care țin la numele lor, ca Ioana Calotă, Ion Haiduc, Alexandru Mike Georgescu, Ion Grosu, Gabriel Răuță, Alexandra Săceanu și alții…

…Printre bucuriile acestei Toamne-Primăvară sufletească, volumul „Școala de proști”, apărut la Editura „eLiteratura”. O carte cu patru piese: „Blonda, Moșul și Vivaldi”, „Don Juan, conquistadorul pustiului”, „Școala de proști” și „N-aveți un mort de vânzare?”. Am avut șansa să ofer volumul în ultima lună, la peste o sută de oameni din lumea teatrului românesc. Până acum, o singură reacție, dar ce compliment! Minunatul mesager al culturii române în frumoasa Bulgaria, remarcabilul traducător Anca Staneva, din Ruse, mi-a spus textual: „Mi-am șters de mai multe ori lentilele ochelarilor de lacrimi. Atât am râs, citind piesa „N-aveți un mort de vânzare?”… Sărut mâna, admirabilă doamnă profesoară, n-am cuvinte să vă mulțumesc!…

…Acordul final, în minunata mea Primăvară fără anotimp, joi, 7 noiembrie, la Arad! Minunatul Doru Nica m-a chemat la Sărbătoare, acolo, unde, cu 34 de ani în urmă, începusem cu emoții și fascinație drumul pe Golgota teatrului!
…Mulțumesc enorm, Bunule Dumnezeu!
…Alung fantoma cutremurului, noua obsesie a românilor într-un prezent și așa cu probleme. Teatrul nu poate muri!

Mai, luna mea sublimă!

…13 mai 1979. Debutul meu in dramaturgie: „Centrul inaintaș s-a născut la miezul nopții”, în regia lui Costin Marinescu. La Teatrul de stat din Arad, propus de inegalabilul comentator sportiv al Radioului românesc, regretatul regizor Victor Tudor Popa. Premieră salvată in… prelungiri din ghearele cenzurii comuniste! Mulțumesc TUTUROR celor care m-au ajutat in acest debut de neuitat… Acum, număr 21 de premiere… Și ridic, în noaptea asta UNITER, o cupă cu șampanie și pentru Dan Antoci și Doru Nica, prietenii mei de azi, interpreții de ieri, de la Arad…

La 13 mai, s-a născut și minunata mea sora Mona, astăzi, când mă simt tot mai singur, unicul punct de sprijin moral din România, unde am revenit cu sufletul plin de iluzii, iluzii…

…7 mai 1986. Sevilla. Fericit martor ocular, in mână cu pixul nobil de la cotidianul „Sportul”, împreună cu marele, regretatul meu profesor Ioan Chirilă, la finala CCE, una absolut de vis, Steaua-Barcelona 2-0!!! Duckadam, erou peste decenii, cu patru penalty-uri apărate!!! Regele Juan Carlos al Spaniei uluit, la doi metri în spatele meu și al lui Dan Voicilă: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”, cum declara Majestatea Sa, și a doua zi, pe prima pagină a ziarului „Andalusia”. Alături, ziariștii spanioli, profesioniști, nășteau un calambur de top tot pe prima pagină: „33 de români au cerut azil politic!”. Eu n-am cerșit, atunci, viza spre metafora Libertății, ci peste două luni, în Italia…

La Sevilla, a fost „Noaptea Generalilor”, inegalabilă pentru noi, românii… Mă tem, irepetabilă… De atunci, în fiecare an, pe 7 mai, închin o cupă cu șampanie pentru Sevilla! Și îl sun pe Emeric Ienei, să-l întreb cu sufletul bogat de un magic imposibil: Chiar am câștigat Cupa Campionilor Europeni?!

…11 mai 2013. Rm.Vâlcea. Festivalul Național de Dramaturgie „Goana după fluturi”. Moderez un interesant Colocviu, necesar și alarmant intitulat „SOS Dramaturgia românească”. La Casa memorială Bogdan Amaru, primesc Premiul II la Concursul de piese, din 25 de texte, pentru al meu „Don Juan, conquistadorul pustiului”. Chiar dacă Juriul a fost unul de elită (reputatul critic literar Alex Ștefănescu, criticii dramatici Ion Parhon și Claudiu Groza, regizorul Mihai Lungeanu, dramaturgul Doru Moțoc), pentru mine această medalie de argint a avut gust de înfrângere. Am intrat mereu in arenă să câștig. La anul, dacă mai trăiesc, mă bat pentru încă un Premiu I!…
…Ce frumoasă este luna Mai!

Am împlinit 33 de ani!

…Știu, în buletin am un număr dublu de ani. Și totuși, astăzi, 13 mai 2012, împlinesc 33 de ani! Era 13 mai 1979, când debutam ca dramaturg pe scena Teatrului de Stat din Arad. Cu o comedioară, „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”. Ca o replică la piesa argentinianului Cuzzani, „Centrul înaintaș a murit în zori”… Debutul meu în teatru îl datorez Fotbalului. Ca și Viața, în Lagărul din Latina. Dacă nu eram ziarist sportiv, cronicar de fotbal, nu l-aș fi cunoscut, la Cluj, pe formidabilul, pitorescul comentator sportiv de radio Victor Tudor Popa, remarcabil regizor și director de teatru. Nea Victor, Dumnezeu să-l odihnească în pace, mi-a citit întâia piesă de teatru. Și m-a stimulat să scriu teatru, trasându-mi câteva direcții absolut obligatorii. De la construcția dramatică la „carnea” personajelor și valoarea dialogului clar, cu trimitere…

…Debutul de la Arad a fost unul demn de o piesă de teatru. Freneticul Victor Tudor Popa luase directoratul Teatrului din Arad pentru doi ani, dar, după primul, a ajuns în spital. Viața printre artiști nu-i ușoară, a spus-o și marele Will… Piesa de debut ajunsese în pragul premierei, sub regia talentatului Costin Marinescu, exact când mentorul meu se internase în stare gravă. Congestie cerebrală sau așa ceva… Vizionarea s-a dat fără VTP. Vineri 11 mai 1979… Ajunsesem cu avionul pe malul Mureșului, dimineața, și îmi luasem bilet pentru ultimul zbor de seară. La vizionare, trimisa secretarului de la Județeana de partid, responsabil de cultură, un anume tovarăș Zăvoianu, dacă-mi aduc bine aminte. Solul secretarului, o anume tovarășă Jivoi. S-a râs din plin la vizionare, interpreții s-au dovedit în mare vervă. La final, o recomandare, din partea atotștiutoarei tovarășe Jovoi, să scot o replică, pentru că „Face Miliția noastră de râs, toarășul Ionescu!”… Adevărul este că rolul Milițianului era unul spumos foc și arunca sala în aer, văzând un tablagiu de pe vremea aceea luat la mișto. Am acceptat să scoatem replica, nimic mai simplu. Am plecat liniștit la București, mi se dăduse unda verde pentru premiera de duminică 13 mai, toată ființa îmi cânta de fericire… De pe aeroporul din Arad, am sunat în redacție, la „Sportul”, și la Radio, la colegii mei de la secția sport, rugându-i să prezinte știrea cu premiera mea de duminică seara. A doua zi, știrea circula cu noaptea în cap prin toată România…

…A doua zi, dimineața, plecam cu Lada mea roșie, de la București la Arad, cu doi cronicari dramatici de calibru, Bogdan Ulmu și Antoneta Iordache, veniți să scrie pentru România literară și Revista Teatru. Soția mea urma să vină cu avionul de sâmbătă seara, căci avea zi de lucru. Când am intrat în centrul Aradului, spre 8 seara, avionul de București survola orașul…

…În Arad, pe drumul până la teatru, niciun afiș cu premiera. Nici pe clădirea teatrului n-am zărit panoul mare, cum se obișnuia la fiecare premieră. Un mic clopoțel mi-a zdruncinat bucuria și entuziasmul cu care așteptam debutul meu pe scenă. La poartă, tăcere mormântală. Omul de serviciu se codea să-mi spună. Doar atât: „Domnul Ionescu, duminică nu se ține premiera, atâta știu”!… La două trei-minute, a apărut interpretul rolului principal masculin, Dan Antoci. El mi-a servit adevărul de ultimă oră: „Premiera a fost interzisă!”… Tovarășul responsabil cu așa-zisa cultură județeană luase această decizie. Chiar dacă trimisa lui îmi dăduse OK-ul, cu 24 de ore în urmă!… Ziaristul din mine a început să caute fire care să ducă la adevăr. Un actoraș din teatru, îmbătrânit în „fitile”, prieten de chefuri cu tovarășul de la Județeană, nu-l agrea pe regizorul Costin Marinescu, pentru simplul motiv că nu-l prea folosea, în pofida „recomandărilor de la partid”, fiind mediocru. Și a încercat să se răzbune „săpând” spectacolul… Asta era prima variantă. Problema mea, însă, nu era Copacea-cârcotașul, ci interzicerea premierei. Am mers la aeroport să-mi iau soția. O anunțaseră, pe la 12, că premiera nu va mai avea loc, așa, ca un favor că nu ne mai poartă pe drumuri. Dar Cornelia nu mi-a zis nimic, chiar dacă am sunat-o de la un popas de lângă Deva. Și a venit să fie lângă mine, la greu…

…De la aeroport, am revenit buimac, în oraș. Eram un vulcan, când am urcat la Hotelul de pe malul Mureșului, unde rezervaserm de vineri seară două camere. Nu m-am acomodat cu situația anormală, dimpotrivă, am trecut la un atac prelungit. Telefon la Județeana de partid. M-am prezentat, am cerut numărul tovarășului Zăvoianu. Cu greu l-am obținut. Era 10 noaptea, când l-am deranjat. I-am spus că sunt surprins de interzicerea peste noapte a spectacolului. Mi-a replicat că nu are nimic cu textul, ci cu spectacolul, cu regizorul. „Bine, dar dumneavoastră n-ați fost la vizionare!”, am răspuns, catran de supărare. „Voi vedea spectacolul, tovarășul Ionescu, săptămâna viitoare!”… ”Vă rog să-l vedeți mâine dimineață, am venit cu doi cronicari, mai vine și Dumitru Chirilă de la Oradea”… „Mâine nu am timp!”… „Atunci, dacă premiera nu are loc mâine seară, înseamnă că Județeana de partid Arad este responsabilă de dezinformarea opiniei publice, din moment ca la Radio România Actualități și în ziarul Sportul de azi a fost anunțată ieșirea la rampă a „Centrului înaintaș s-a născut la miezul nopții”… Replica asta nu i-a căzut bine deloc tovarășului responsabil cu (in)cultura… După un timp de tăcere, mi-a zis: „Sunați-mă mâine dimineață, la 11!”…

…Duminică 13 mai 1979, la ora 10, după o noapte albă, eram în teatru. Urma un matineu cu o piesă a lui Titi Cubleșan. În fața cabinelor, am dat ochii cu omul care mi se spusese că „săpase” premiera, prietenul secretarului județean. Am monologat, special să audă și cei din jur: „Nu știu cine-i vrea răul tovarășului Zăvoianu!”… La 11 fix, tovarășul de la Județeană, n-a răspuns la telefon. Atunci, am plecat la spital, la minunatul Victor Tudor Popa, nepotul ilustrului dramaturg Victor Ion Popa, tatăl inegalabilei piese „Take, Ianke și Cadâr”… Pe nea Victor nu l-am putut privi în ochi, vorbea greu, dar a reușit să articuleze două cuvinte: „Succes la premieră!”… I-am mulțumit pentru tot ce a făcut pentru mine, pentru că m-a învățat legile de bază ale scrisului dramatic. Cum să-i spun că premiera nu mai are loc?! Am plecat din spital în lacrimi…

…La ora 13, am sunat din nou la omul cu viza culturii!… Surpriză. Mi-a răspuns. Mai mult, mi-a spus calm: „La ora 15, va fi o nouă vizionare! Va veni tovarășa Jivoi. Sper să-i respectați obiecțiile, ca premiera să aibe loc în seara asta!”… Au început telefoanele la actori, care erau în program casnic de duminică, din moment ce premiera nu mai avea loc, doi tehnicieni erau chiar plecați din oraș, nu existau mobile să fie anunțați. La ora 15 fix, a venit și tovarășa de la Județeană, respira greu, primise telefonul șefului tocmai când pregătea masa de prânz… Vizionarea, cu două clase sub prima, de vineri. Bogdan Ulmu râdea, însă, în hohote, ca și soția mea și câțiva actori ai teatrului pe post de spectatori. „Așa, da!, a decis superioară tovarășa Jivoi. Spectacolul este excelent!… Succes la premieră!”…

…Fericit, ca și regizorul Costin Marinescu și actorii, că premiera va avea loc, a mai urmat un obstacol nebănuit: directorul adjunct care nu voia ca spectacolul să aibe loc peste două ore, pentru că sala va fi goală. „Câți oameni vă trebuie în sală, ca să se joace piesa în seara asta?!”, am întrebat. „Vreo 80-100!”, a replicat suplinitorul lui Victor Tudor Popa… „Bine, veți avea 100 de oameni în sală!”… Și am trecut pe telefoane. La toți cunoscuții mei din Arad, începând cu Tudor Gherlea, organizatorul de la UTA… O mână de actori care nu jucau în piesă au alergat după vin, promisesem, doar, un banchet pe cinste, după premieră, venisem și cu ceva bani… La ora 19 fix, ora ridicării cortinei, parterul era plin ochi, iar la balcon alți 20-30 de oameni. Jos, toată floarea cea vestită a fotbalului arădean, jucători, antrenori și conducători veniți la trei ace… Sus, doi prieteni de la Teatrul din Petroșani, regizorul Florin Fătulescu și actorul Șerban Ionescu, sosiți în ultimul moment, plini de noroi pe pantofi și haine, ca și scriitorul Dumitru Dem Ionașcu, după un drum cu peripeții început cu zece ore în urmă… Premiera a însemnat un mare succes de public. Și îl văd și acum, când lăcrimez, urcând, pe scenă, la finalul piesei, pe regretatul Broșovschi. cu un coș mare cu flori, din partea echipei mele de suflet UTA… La cabine, directorul ajunct vorbea de unul singur: „N-am crezut o clipă că premiera va avea loc!”… La care i-am replicat, puțin mândru: fotbalul m-a învățat că trebuie să crezi în victorie până în ultima secundă!…

…Astăzi, după ce mi-am sunat sora din București, pe Mona, să o felicit pentru ziua ei de naștere, am dat două telefoane și la Arad. Unul, actorului Dan Antoci, interpret de succes al „centrului înaintaș”, altul lui Doru Nica, rol mic, atunci, actor de calibru azi, când ambii îmi sunt prieteni dragi. N-am putut suna și la actrița care a jucat minunat rolul principal feminin, Maria Barboni Petrache, plecată prematur între îngeri.

…13 mai 1979 înseamnă punctul meu de pornire în teatru. Au urmat, după acea premieră, alte 15, toate dragi, unele superioare calitativ, jucate în toată țara, ba și la New York, Stockholm, Chișinău, Vidin și Viena. Dar niciuna ca aventura de la debut!

…Am 33 de ani, ca dramaturg! Ce tânăr sunt…

Duckadam, Eroul de la Sevilla

…Aprilie începe cu o pagină din Cartea Recordurilor. Spui Sevilla, 7 mai ’86, vezi Steaua-Regina Europei și îl auzi, parcă, pe Regele Juan Carlos al Spaniei monologând uimit în acea magica –pentru noi- noapte andaluză: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…

…Cine să mai vadă, până atunci, un portar apărând patru penalty-uri într-un meci, și ce meci, finala Cupei Campionilor Europeni, câștigată apoteotic de Steaua?! Eroul acela a devenit imedit un nume-n lume, Helmuth Duckadam. Atunci, a fost noaptea lui, „Noaptea generalilor”, ca să ne reamintim de un film mare…

Acum, este ziua lui de naștere, legând cu raze de soare 51 de primăveri… Dacă n-ar fi existat acea noapte a miracolelor, n-ar fi urcat în Legendă și ar fi rămas un fotbalist cu o carieră normală…

…A văzut lumina zilei pe 1 aprilie ’59, în briza Mureșului, la Semlac, lângă Arad. La UTA a plecat în marea aventură a fotbalului, în ticoul Bătrânei Doamne a și debutat pe prima scenă, în septembrie ’78, într-un meci la Târgoviște, câștigat de UTA cu 2-1! Nu înainte să-și facă încălzirea în Divizia C, la Constructorul lui Coco Dumitrescu. De Divizia A s-a despărțit, în 14 iunie ’86, tot cu o victorie cu 2-1, cu Brașovul, sub tricoul galonat al Stelei. Un zbor frânt în culmea gloriei de blestemata embolie care i-a afectat un braț și nu de Nicu Ceaușescu, cum s-a spus vreme lungă în popor.

Pe prima scenă a adunat 133 de meciuri (dintre care 80 la Steaua).
Cu Steaua, a câștigat două titluri (’85, ’86) și o Cupă a României (’85). A jucat 11 partide în cupele europene, totul triumfând cu „Oda bucuriei” de la Sevilla, din 7 mai ’86.
…Numai două partide în Națională, titular la 1-0, cu Danemarca, în septembrie ’82, și în noiembrie, același an, în RDG, când Mircea Lucescu l-a trimis în poartă doar pentru ultimele 3 minute, în locul lui Țețe Moraru, care încasase patru goluri (scor final 1-4!). Dacă n-ar fi fost acel nefericit accident vascular, la scurtă vreme după Sevilla, cu siguranță că ar fi revenit, atunci, în ’86, pentru ani buni între buturile tricolore.
1986, anul retragerii premature, l-a încoronat drept Cel mai bun fotbalist al României! Era, doar, Campion al Europei, cu Steaua.

…Din păcate, Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, dovedește și el că, în România de azi, Legendele nu-s prețuite cum se cuvine. Un trist exemplu îl reprezintă acele mănuși magice de la Sevilla. În loc să figureze într-un Muzeu al Sportului Românesc, ele au fost vândute, cu ani în urmă, pe nimica toată, unui necunoscut din Canada, de un Erou ajuns în sărăcie.

El, însă, Helmuth Duckadam, reprezintă una dintre bogățiile noastre sentimentale!

…Ani mulți și însoriți, Erou de la Sevilla!

Emeric Ienei – 73

…Săptămâna aceasta începe cu onoruri pentru un gentleman al fotbalului românesc. Ca jucător, dar, mai ales, ca antrenor. Ca om din scripturi alese. S-a născut acum 73 de primăveri, la Agriș, în județul Arad, iar la nici 9 ani, a început fotbalul la echipa „7 Noiembrie” din orașul aflat sub aura de Legendă a lui Bonyhadi și Petschovschi. Astăzi este maestru emerit al sportului, antrenor emerit și General de armată. S-a bucurat de toate onorurile ca mijlocaș de ținută, dar, în primul rând, ca antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Nimeni altul decât gentlemanul de-o viață Emeric Ienei, aflat, astăzi, la minunat ceas aniversar. De fapt, un triptic aniversar în partea a doua a lui Mărțișor, când trei prieteni, de-o viață, parcă, ridică o cupă cu șampanie.

Pe 18 martie, în același an cu Imi Ienei, s-a născut remarcabilul muzician și om de televiziune Horia Moculescu, o Enciclopedie (și) sportivă, ba chiar practicant, în tinerețe, la nivel de performanță a atletismului, voleiului și rugby-ului, pe când era student la Petroșani. Iar pe 26 martie își va serba frumoasele primăveri cel mai mare commentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu.

Emeric Ienei, născut între cei doi prieteni, pe 22 martie…

…Cei mai mulți îl știu doar ca technician de top. Imi Ienei are, însă, și o remarcabilă carte de vizită ca fotbalist. La 13 ani, se legitima la Flamura Roșie Arad, unde a debutat pe prima scenă, evoluând în 21 de jocuri pentru arădeni.

La 17 ani, a devenit component al naționalei de juniori, de unde a urcat în echipa de poveste CCA (Steaua de azi).
A adunat 254 de partide în Divizia A la CCA, în 13 ani, ca mijlocaș și fundaș.
Cu echipa militară a câștigat 3 titluri și 4 Cupe ale României.
Cariera de jucător și-a încheiat-o în Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut două sezoane (’69-71), ceea ce pentru un fotbalist român reprezenta o raritate la vremea aceea.
A adunat și 12 tricouri în Națională, într-o perioadă când tricolorii susțineau 2-3 meciuri pe an. Apoteoza, Olimpiada ’64, la Tokyo, unde echipa noastră a terminat, dramatic, pe locul 5.

…Cei mai mulți, mai ales ultimele generații, îl cunosc ca un antrenor intrat în Legendă. Cariera de tehnician a început-o în 1971, la clubul Steaua, unde a activate la toate nivelele, de la juniori până la echipa mare.

Ca antrenor, cu Steaua a câștigat de două ori eventul campionat-cupă, în ’76 și 85, plus 3 titluri (în ’78 , ’86 și ’94) și o ultimă Cupă a României, în…’99!
Dar Emeric Ienei simbolizează, ca strateg, în primul rând, triumful unic din fotbalul nostru, cucerirea Cupei Campionilor Europeni, în 7 mai ’86, la Sevilla, după senzaționalul 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, rezultat care a făcut rapid înconjorul lumii.
La nivel de club, a mai antrenat pe FC Bihor Oradea, C.S. Târgoviște, Universitatea Craiova, Videoton (Ungaria) și Panionios (Grecia).
A condus în două mandate și Naționala României. A debutat ca selecționer în toamna lui ’86, calificând reprezentativa tricoloră, după 20 de ani, la un Mondial: Coppa del Mondo ’90, unde a ajuns în „optimi”, cea mai bună performanță al „tricolorilor” de până atunci…
În 2000 a revenit la timona Naționalei, chemat pentru Europeanul din Belgia și Olanda, unde a reușit performanța de a depăși faza grupelor turneului final (altă premieră pentru Naționala noastră)!
Un an (’92-’93), a antrenat Naționala Ungariei, ratând calificarea la World Cup ’94.
A fost un timp și președinte al lui FC Bihor Oradea, Ministru secretar de stat la MTS și director tehnic în FRF. Acum, s-a retras la Oradea, însă bate țara-n lung și lat, căutând tinere nestemate, în care a crezut mereu…

…O viață și o carieră de roman sau de film, performanțe care fac din Emeric Ienei mai mult decât un gentleman General al fotbalului nostru!

Happy Birthday, Sir Emeric Ienei!