…O fotografie din vara lui ‘92. Cu Feciorul meu cel mare Ducu, în fața unui Zid istoric: Lagărul de refugiați politici din Latina, Italia. Am petrecut în barăcile și Iadul de la 80 de kilometri sud de Roma numai două săptămâni! Cât o Viață!… Bine că am scăpat cu viață, ba am avut norocul să nu fiu mutilat de două “cârtițe” ale Securității comuniste. Fotbalul m-a salvat! Dacă nu aș fi fost un cunoscut comentator de fotbal, fanii mei din Lagărul Cerșetorilor de Libertate nu m-ar fi apărat ca pe un frate! Mulțumesc, și astăzi, Prieteni cu suflet nobil, Colegi rari de Suferință și Speranță, aruncați de Destin pe toate fusele orare ale Lumii!
…Pe aici, prin Grajdurile din Latina, trecuseră mai înainte Regizorul Tarkovski și Filosoful de geniu Ioan Petru Culianu. Nu știu cât au stat ei, aici, unde, astăzi, ca o ironie a sorții, se află o Universitate!… Mai știu că, după două săptămâni, am avut norocul să ajung la Roma, în Pensiunea Claudia, a profughilor, altfel spus a Cerșetorilor de Libertate din tot Estul Europei, unde la Recepție lucra un peruan pe nume Pedro, care făcuse o facultate la Timișoara și era o Cârtiță a Securității române! La Roma și nu într-un hotel de lux de pe malul mării, în Latina, cum aranjase, cum mi s-a comunicat, un… Cumnat de-al meu din Cetatea Eternă, care Nu a existat vreodată!?!… “Domnu’ Mircea, nu vă duceți in hotelul de pe malul mării! E ușor, acolo, să vă amețească, să vă lege un bolovan de picioare și să vă facă dispărut pe vecie în adâncul mării!”, îl aud și acum pe Cornel Lucescu, băiatul roșcovan din Suceava, întâiul român pe care îl întâlnisem, speriat, în fața Lagărului, în acel 11 Iulie 1986, încercând să cer azil politic!
…Mi-e greu să mai scriu, aud, parcă, în întunericul nopții, în curtea Lagărului, ţipete de femei împinse spre viol, noaptea e tăiată de un zgomot sinistru de sticle sparte gata să caute beregata vreunui profug care nu dă banii, inelul, ceasul sau îşi apără iubita, soţia, în faţa unor bestii care fac legea nescrisă, aici, nu, Doamne, nu mai pot înainta prin picături de memorie, Amintirile dor, uneori, taie pe suflet, mă îneacă lacrimile… Mulţumesc, Bunule Dumnezeu că ai avut grijă de mine!
…După calvarul de cinci luni și două Săptămâni, în 19 Decembrie 1986, mai slab cu 10 kilograme, dar fortificat moral ca niciodată, zburam spre New York, cu Viza pentru Libertate a Feciorului meu Ducu! Misiune de tată Îndeplinită!
… Am ținut să îl duc pe Ducu în Latina să-i arăt unde a devenit el Liber!… Pe zidul de la intrarea in fostul Infern, o Placă amintea prin litere dăltuite-n marmoră că, aici, și-au cerșit unii curajoși Libertatea! Placa era Ideea minunată a emigranților maghiari trecuți prin Lagărul, Iadul de profughi din Latina!… Atunci, în ‘92, când m-am întors la New York cu flăcăul meu care împlinise 16 ani, am încercat să adun, prin ziarul ce îl editam, “Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, UNA MIE DE SEMNĂTURI de la Conaționalii mei ca să punem și noi Românii o placă comemorativă pe Zidul din Latina! Iluzie eșuată…
…Ridicându-mă in Lacrimă peste Amintirile din Iadul de la Latina, astăzi, mă pregătesc Fericit să aniversez, fie și separat de Ocean, ZIUA LUI DUCU! Care este în 28 Aprilie! De Înviere!
… LA MULȚI ANI, încă de astăzi, survolând Destinul, MINUNATUL MEU FECIOR DUCU!