Interviu cu dramaturgul Mircea M. Ionescu, București
– Stimate domnule Mircea M. Ionescu, ce amintiri v-au rămas din prima vizită la Chișinău?
…Era într-un 24 aprilie 1994. Avionul de la New York la București a întârziat cam trei ceasuri și nu am mai putut lua aeronava de seară spre Chișinău. Am apelat la trenul de noapte. Singur în vagonul de dormit ce urma să treacă Prutul. La Ungheni, cu noaptea pe umeri, treziți și verificați, în câmp, de o „echipă” formată din cinci domni (era să zic tovarăși!) și o duduie. Întrebări de rutină, dacă am la mine arme, semințe, cărți subversive și tot din-astea. Ultimul „tovarăș”(că domn nu pot să-i zic nici azi!), m-a împins cu forță din ușa compartimentului gol, aproape că m-a catapultat înăuntru. Mi-a privit pașaportul românesc și mi-a zis, stăpân pe el: „Domnul Ionescu, veniți de la New York, nu-i așa?!”… Surpriză totală! Pașaportul meu românesc era eliberat în… România, nu avea nicio viză americană pe el! Intrasem în țara natală cu pașaport american și cumpărasem pentru Chișinău bilet de tren din Gara de Nord București!?!… Șocat, l-am întrebat pe vameșul basarabean cum îl cheamă, era un Vladimir, și ce nu știe despre mine și vrea să afle?! Asta l-a cam derutat. A șovăit puțin, ca să accentueze: „De ce mergeți la Chișinău?! Ajungeți la vreun partid politic?! ”… Dom’ Vladimir, îmi bag picioarele în ea de politică!… Am plecat spre Chișinău ca să văd un meci de fotbal (n.a. Moldova-Bulgaria, în preliminariile europene, 0-3, la pauză, când, cu greu am fost lăsat să părăsesc stadionul!) și să ajung la premiera unei piesei, scrisă de mine, la Teatrul Satiricus. Greu de crezut, dar habar n-avea de chestia cu…teatrul!… “Daaa?! Și ce piesă se premiază la Chișinău?!”… Atâta mi-a trebuit, să-i spun titlul piesei: „Beethoven cântă din pistol!”… „Chistol?!”, aproape că a explodat Vladimir al meu și a început să-mi facă un control la sânge, pipăindu-mă, nu glumă… Așa am dat eu ochii cu Basarabia străbună pentru care demonstrasem cu atâția alți români, în față la ONU!…
– Ce piese ale Dvs. au fost montate de-a lungul anilor la Chișinău?
…Două, dar bune! Ambele în luna aprilie, la diferență de 22 de ani!… „Beethoven cântă din pistol”, în 26 aprilie 1994, și „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă societate” , în 21 aprilie 2016!… Ambele în regia de excepție a lui Sandu Grecu, un profesionist în materie, azi unul dintre prietenii mei de suflet!
– Urmăriți dramaturgia basarabeană? Ce dramaturgi din stânga Prutului au fost montați la Teatrul ”Tudor Vianu” de la Giurgiu în perioada când l-ați condus?
…Cunosc câte ceva din dramaturgia din…stânga Prutului, mai ales de când am fost președintele Juriului Festivalului Internațional al Dramaturgiei Basarabene, la Chișinău, în mai 2011. Atunci mi-au devenit prețuiți confrați în scriitori cu personalitate, Val Butnaru, Irina Nechit, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu etc. Am montat, ca director la Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, devenit Cetatea Dramaturgiei Române, doar o piesă scrisă peste Prut, a lui Val Butnaru. Am invitat autorii dramatici basarabeni să participe la Concursul „Dramaturgiei în doi” ținut anual de teatrul giurgiuvean, dar n-am primit niciun text!
– Ați fost la premiera spectacolului ”Puștoaica de la etajul 13”, după piesa Dvs. ”Pușlamaua de la etajul 13”, de la Teatrul ”Satiricus” din Chișinău? Piesa a avut ca punct de pornire un caz real?
…Era a 10-a montare a acestei piese, în 5 țări (Austria, Serbia, Bulgaria, România și Moldova). Una interesantă, de la regia de excepție la interpretarea rolului principal. Nu, piesa n-a pornit de la un caz real, ci de la mai multe familii cu părinți plecați peste hotare să trudească pentru supraviețuirea materială a celor de acasă. Omițând, dureros, riscant, că tânăra generație are și suflet, are nevoie de părinți…
– Cum v-a părut actrița care face rolul principal în acest spectacol, Alexandrina Grecu? Ce sfaturi i-ați da? Ce o așteaptă dacă alege, după bacalaureatul din vara asta, facultatea de actorie?
…Pe Alexandrina Grecu am văzut-o întâia oară, în 2011, în spectacolul „Cu Bunelul, ce facem?”… cu piesa lui Constantin Cheianu. Alexandrina avea, atunci, dacă nu mă înșel, 11 ani! M-a încântat. Așa i-am spus regizorului Sandu Grecu, totodată și tatăl micuței Sandra, că am o piesa pentru fetița lui. Era „Pușlamaua de la etajul 13”!… În ultima mea premieră de la Chișinău, Alexandrina Grecu a dovedit că este realmente un „copil minune”, iar după turneul din mai 2017, de la București, mai mulți actori ai Teatrului Evreiesc de Stat au mărturisit că ne aflăm în fața unui „Fenomen”!… Prestația Alexandrei, în 18 iunie, în Marele Festival Internațional de Teatru de la Sibiu a fost ovaționată, toți cei cu care am discutat după spectacol declarând că este extraordinară, nimeni necrezând că a dat Bacalaureatul cu două zile în urmă!… Chiar dacă nu ar fi sfătuită să aleagă Facultatea de Actorie, Alexandrina Grecu tot Actorie va face! Pentru că, metaforic, ea s-a născut actriță! Din mamă actriță și tată regizor-actor, la ce ne puteam aștepta?
– Cum se pot realiza tinerii în Republica Moldova? Dar în România? Cum putem păstra tineretul acasă? Ce oportunități au copiii Dvs.?
…Sunt întrebări logice, și dureroase, pe care le pun și eu în multe dintre piesele mele și care, în fapt, le adresez așa-zișilor politicieni de pe ambele maluri ale Prutului, cu tineri inteligenți și cu suflet curat, dar condamnați la mizerie, materială și, mai ales, morală!… Copiii mei?!… Cel mai mare are 41 de ani! Pe când avea 10 ani, iar eu…41, în vara lui 86, pentru Viitorul lui am sacrificat totul: carieră (gazetar de top, în presa scrisă și la TVR, dramaturg jucat cu succes!) și am evadat din Raiul comunist, trecând prin cumplitul Lagăr de refugiați politici din Latina… Am făcut, apoi, 5 ani, taximetrie de noapte la New York, în paralel cu un ziar în limba română… Când mi-am pus feciorul pe rampa de lansare, în SUA, m-am întors în patria mea inegalabilă – limba română, cum sublim a scris Nichita Stănescu… Mai am doi copii, în România, un băiat de 17 ani și o fată de 20. Încerc să cred că au o perspectivă, dar nu mă pot minți. Poate că fratele lor din Los Angeles va avea grijă de viitorul lor. Acum, eu merg pe 72 de ani, e greu să mai trag să-mi sară capacele, ca la 41 de ani, mai ales că, de zece ani, lupt (Victorios, deocamdată!) cu un cancer la prostată, operat de două ori. Scrisul, teatrul în fapt, mă ține tânăr și nu mă lasă fără vise…
– Cum apreciați recentul turneu al Teatrului ”Satiricus” la București din cadrul proiectului ”Maluri de Prut”? Cum a jucat această trupă pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București?
…A fost un Turneu de nota 10! Șase spectacole excepționale (le-am văzut pe toate!), de la regia de colecție a lui Sandu Grecu la jocul debordant, de rafinament și explozie, de umor și tragism ale unei trupe minunate! Două reprezentații cu piese de Cehov, una cu celebrul text „Maestrul și Margarita” de Bulgakov, trei texte dramatice românești în tot atâtea spectacole realmente superbe, „Angajare de clovn” și „Migraaanți sau prea suntem mulți pe nenorocita asta de barcă”, ambele de valorosul Matei Vișniec, și „Puștoaica de la etajul 13 sau dragă Societate” piesa lui M.M.I. Un turneu ovaționat, încoronat de laude din partea specialiștilor, actori de renume ca Maia Morgenstern, Mihai Ciucă, Nicolae Călugărița, Dorina Păunescu, Arabela Neatzi, Dana Pocea și un critic dramatic cu volume premiate, Ion Cocora!
– Ați lansat de curând un nou volum. Ce cuprinde acest volum?
…6 piese, vesele și amare, unele bisturiu ce taie în politicienii vremurilor, texte adunate în volumul „Bărbatul cu trei picioare”, cu o Prefață a cunoscutului teatrolog Zeno Fodor, fost secretar literar și director al Naționalului din Tg. Mureș. Un mare literat, academicianul Dumitru Radu Popescu, m-a felicitat pentru acest volum, considerându-l al unui „dramaturg ajuns la maturitate”… Vă trimit cartea spre lectură… Surpriza cea mare este piesa „Adolescentul din duba cu sentimente de unică folosință”. Odiseea unui tânăr de 18 ani, cu 9,90 la Bacalaureat, care, din cauza unei societăți fără principii, a unor mahări ai vremurilor ce mutilează Adevărul și sufletele tinerei generații, ajunge nedrept în închisoare. Încearcă să-l salveze o ziaristă adevărată, care nu face bișniță cu principiile și cuvintele, dublată de inteligență, tărie morală și tenacitate. Când făceam corectura volumului spre a primi bunul de tipar, am cerut amânarea apariției lui cu încă o zi! O strălucire de gând de ultimă clipă a făcut-o pe ziarista respectivă, de 33 de ani, „Pușlamaua de la etajul 13”, care a ajuns să joace tenis în America, așa cum își promisese, a absolvit o facultate de psihologie la Fort Lauderdale și s-a întors în țara natală cu soțul ei, un tenisman american. Devine ziaristă și își povestește viața tânărului din pușcărie spre a-l stimula să se bată în primul rând cu El, cu Viața, cu nedreptățile, cu o societate ostilă. Trebuie doar să creadă în el!… Ideea aceasta, cu proiectarea peste două decenii a poveștii Pușlamalei realizată în viață, în pofida abandonării ei de părinți, prieteni, profesori, societate, l-a cucerit și pe remarcabilul regizor Sandu Grecu, care gândește un Spectacol-Eveniment. Mai multe nu vă divulg, discutați cu dânsul…
– Ce impresii v-a lăsat ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu. Prezențele basarabene au fost remarcate?
…Nu întâmplător, Marele Festival de la Sibiu (cum îi zic eu!) este al treilea din lume, după cele de la Avignon și Edinburgh!… Un Festival absolut senzațional!… Un Festin pentru Sufletele noastre atât de încercate de vremuri tulburi, material, moral și, în special, politice!… Basarabia a fost la loc de cinste în această Gală mondială, cu două reprezentații ale Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” („Migraaaanții” lui Matei Vișniec și „Puștoaica de la etajul 13” a lui M.M.I.) și una a Naționalului „Mihai Eminescu” („În largul mării” de Mrozek)…
– Teatrul ne ajută să trăim? Nu vi se pare uneori că e pierdere de timp? Ce înseamnă teatrul pentru Dvs.?
…Sigur că ne ajută să trăim, să fim mai buni, mai bogați și mai frumoși sufletește! Refuz să cred că el poate fi o „pierdere de timp”!… Ce este făcut cu sufletul, fără a ignora rațiunea, talentul și tenacitatea, nu poate fi decât o rază de speranță, un drog moral pentru oameni! Pentru mine Teatrul, descoperit la 7 ani, când m-au dus părinții mei în Templul Thaliei, reprezintă un Refugiu pe timp de vremuri trădate, pentru teatru eu am renunțat la una din cele două patimi ale mele care m-au îmbogățit sufletește și mental în copolărie și adolescență, una fiind sportul. Așa, ca un paradox pentru un absolvent de filosofie…
– Care e mesajul Dvs. pentru spectatorii basarabeni?
…Să vadă în Teatrul din Basarabia un minunat Prieten, o vitamină morală. Mai ales că teatrul din Republica Moldova are Calitate. Se face realmente cu sufletul, cu profesioniști adevărați, care își iubesc meseria și spectatorii pe care îi respectă!
Interviu de Irina Nechit