Etichetă: Fata lui Fidel Castro

Jurnal de Toamnă-Primăvară (9). URAAAAA! PE 29 NOIEMBRIE, VOI DEVENI, DIN NOU, „TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK”!

…Doamne, ce veste minunată mi-ai dat, astăzi, joi 9 noiembrie 2017, în timp ce mergeam spre Colocviul Național de Dramaturgie „Mircea Ghițulescu” la Teatrul Dramaturgilor Români!… Cu TREI ZILE înainte să mă arunc peste Ocean, cu direcția Los Angeles, survolând New York-ul (unde voi ateriza în 13 decembrie!), pe 29 noiembrie, deci, la ora 11, ora României, voi deveni, iarăși, „TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK”!…

…MIERCURI 29 NOIEMBRIE, ORA 11, LA BUCUREȘTI, VA AVEA LOC O INEDITĂ PREMIERĂ LA TEATRUL NAȚIONAL RADIOFONIC! Se va transmite piesa mea, scrisă timp de cinci ani și jumătate (1987-1993), cu sânge, lacrimi, într-un uragan de spaime, cu pistol la tâmplă și vârf de cuțit în ceafă, cu hainele sfâșiate de huligani cu chip de hiene, PIESA VIEȚII MELE (alături de „Monolog în doi cu moartea la ușă”), cartea de memorialistică făcută și text dramatic „TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK”! În regia de excepție a lui GAVRIIL PINTE, care, sunt sigur, a lucrat acest text cu sufletul lui minunat, din moment ce, imediat după lectura piesei, mi-a mărturisit că a plâns! …MULȚUMESC MULT, PREȚUITE DOMNULE GAVRIIL PINTE! Cu siguranță că voi lăcrima și la Premiera din 29 noiembrie, de la Teatrul Dramaturgilor Români, după ce m-a apăsat plâns greu, de mai multe ori, în timp ce încercam să așez odiseea mea pe o scenă imaginară, oprindu-mă, câteva zile,din scris, spre a scăpa de Coșmar și a mai lua o gură de Viață!…
…Mulțumesc mult, Bunule Dumnezeu, că ai avut grijă de mine în cei cinci ani și jumătate de galeră galbenă, de pușcărie pe patru roți, într-o cursă nebună, nebună, în fiecare noapte cocoșat pe volan cu Moartea în spate!… Sigur, în compensație de viață m-ai fericit, inegalabil, cu pasagerii mei celebrii, Zorba Grecul, Greta Garbo, Fata lui Fidel Castro, Imelda Marcos, care au răsplătit toate suferințele mele, toate lacrimile și durerile, de nu-mi vine nici astăzi să cred că eu, „trestia gânditoare” ajunsă peste Ocean, am putut suporta o asemenea Viață de roman!
…Și mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat tăria morală și la anii maturi din finalul cursei,să refuz montarea acestei piese rare de un foarte bun regizor care o voia,însă, un fel de vodevil, necitind-o ca lumea, încât să înțeleagă esențialul, că ea nu este decât O VIAȚĂ DIN ALTĂ LUME, DIN IAD ȘI DIN RAI, TRĂITĂ ÎNTR-UN RITM INFERNAL!

…DA, BUNUL DUMNEZEU M-A BINECUVÂNTAT SĂ REZIST UNUI ASEMENEA RITM CRIMINAL, TIMP DE CINCI ANI ȘI JUMĂTATE (DOAMNE, A FOST O ALTĂ VIAȚĂ A MEA?!) ÎN CARE NICI NU ȘTIU DACĂ AM TRĂIT!
…DA, DOAMNE, M-AI AJUTAT SĂ TREC PRIN MOARTE, SĂ TRĂIESC, SĂ-MI VĂD COPILUL, PE DUCU, PE RAMPA DE LANSARE, SĂ MĂ CONSIDER, ASTĂZI, UN ÎNVINGĂTOR!

…PE 29 NOIEMBRIE 2017, ORA 11 A.M., ORA ROMÂNIEI, AM PREMIERA, BUNUL MEU DUMNEZEU!
…VA FI CEA MAI DRAGĂ, FĂRĂ DE PREȚ PREMIERĂ A MEA DIN CELE 35 CE MI-AU CREIONAT CARIERA DE DRAMATURG ROMÂN! SUNT SIGUR CĂ VOI PLÂNGE LA PREMIERA ACEASTA, CUM NICIODATĂ N-AM PLÂNS!
…DE FERICIRE NĂSCUTĂ DIN BOCET DE MOARTE ȘI JALE…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

REAPARE… „TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK” !

…O veste neașteptată pentru cititorii mei! Una bună, că de rele, scapă-mă Doamne!… Va reapare Cartea vieții mele, cea de memorialistică, „Taximetrist de noapte la New York”, editată, în 2000, în două ediții și ambele dispărute în nici cinci zile (ba, s-au mai tras multe, multe exemplare și s-au vândut pe sub mână!), volumul lansat în săli arhi-arhipline, la București (de două ori), Bacău și New York, comentat (la finele ediției a II-a) de nume celebre precum regretații Laurențiu Ulici și Mircea Ghițulescu, de veșnic tinerii M.N.Rusu, Gabriel Pleșa și Octavian Vintilă, Grigore L.Culian, George Pietraru și Revista Flacăra, ea, Cartea scrisă cu Lacrimă, în viteza nebună a New York-ului, cu un singur punct, la sfârșitul capitolului de 5-6 pagini, dedicată „Minunaților mei prieteni, taximetriștii din New York, colegi de preț în cea mai importantă Universitatea, cea a Vieții”…

…În cei 15 ani de la ultima apariție, sute de oameni, cei mai mulți necunoscuți, m-au întrebat dacă nu mai am, cumva, un exemplar (mai am, acum, efectiv unul singur, cu mine, la București, și trei în Biblioteca lui Ducu, din Miami, unul pentru anii când minunata Genevieve va încerca să citească, poate, de câte a făcut la viața lui Bunicul Mircea!). Mulți mi-au recomandat să mai trag o ediție, numai că banii nu mă dau afară din casă, iar condițiile unei edituri m-au dezamăgit. Așa încât, de vineri seară, când s-au abătut peste mine alte nedreptăți, trădări și tristeți, m-am refugiat în „office-ul galben”, alergând prin Babilonul fascinant, plângând și chiuind de bucurie, simțind pistolul la tâmplă și cuțitul la ceafă, discutând despre Eugen Ionescu și Kafka, schimbând replici uluitoare despre filozofia vieții la americani și în comunism, despre Nadia, Ilie Năstase, Hagi, dar și despre…Brâncuși. În taxiul acela care m-a făcut împăratul Norocului, avându-i pasageri pe Zorba Grecul, Greta Garbo, Alina Fernandez-fata lui Fidel Castro… Doamne, și câte am mai retrăit, și am plâns de fericire și de tristețe, vineri noapte…

…Atunci, vinerea ce abia a trecut, am decis! Rescriu cartea aceasta uluitoare pentru mine și pentru atâția! Numai că… o dramatizez! O fac piesă de teatru, nu am voie să o trădez pe Amanta mea Thalia, Aventura aceasta inegalabilă (pe care, acum vreo opt ani, valorosul regizor Ioan Cărmăzan a vrut să o facă film!) va fi cea mai tensionată piesă de teatru din scrierile mele ce se va putea juca, gata, am dat examenul pentru carnetul de șofer american, am luat… punctajul maxim (!!!), am trecut „la mustață” și examenul de engleză, m-am jucat la cel de geografie, unde i-am încântat pe profesori, n-am nici două luni de America și la noapte, mai bine zis în zori, urmează să urc pe bidiviul galben, Doamne, nu pot să dorm în noaptea asta de 13 spre 14 februarie 1987…

…Azi este 29 iunie 2015, am revenit de la Giurgiu, unde am plecat cu noaptea rece apăsându-mă pe tâmple, nimic nou, nu sunt primit în continuare la Concursul pentru postul de director-manager al Teatrului „Tudor Vianu”, poate că unii se tem să nu iau și acum, aici, la ca New York, pe 23 decembrie 1986, „punctaj maxim” (parol, am un Proiect de milioane!), mi se flutură aceeași parșivă și echivocă literă C dintr-o lege stupidă care scoate dramaturgia din teatru (!?!), autoritatea locală nu știe să citească sau nu vrea să ia seama și de litera E, care-i oferă soluții în caz de excepție, încă un interimat, practic până-n 17 iulie 2015, m-am săturat de bucăți de viață, mie-mi place Viața, am o poftă nebună de scris în mine, de refugiu în litere, în metaforele nobile din „patria mea limba română” (inegalabilul Nichita!), mulțumesc Bunule Dumnezeu că mi-ai dat drogul acesta ca un elixir, Scrisul, sunt în ritmul nebun dintre Zgârie Nori…

…Și încă o veste bună! Foarte curând, a 26-a carte semnată de mine va urca în bibliotecă! Tot o carte de teatru „America de-Acasă”, ultimele mele cinci piese în volumul pe care mă vă ajuta să-l aduc la citit prietenilor mei (n-am să-l dau celor mai mulți directori de teatre și regizori, ei nu citesc dramaturgie autohtonă și nici nu cred în ea!?!) remarcabilul om de sport și de carte editată, profesorul Liviu Roșca, antrenor de elită din Giurgiu! Mulțumesc mult, și de data aceasta, Domnule Profesor! Una dintre cele patru cărți pe care, practic, mi le-ați făcut cadou, „Animalul, acest om ciudat”, a câștigat Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Dramaturgie) și a fost nominalizată la Premiile Academiei. Pot, oare, uita?!