Etichetă: Bacău

Amintiri, Amintiri… UN DECENIU DE SPERANȚĂ. 9 MARTIE-11 ANI FĂRĂ CANCER!

 …A mai trecut un an. Astăzi, 9 martie 2018, sărbătoresc 11 ani de când am luat Cancerul de coarne!… Chiar dacă unele puncte forte de sprijin uman (Iakimova, Iakimova!) m-au abandonat, lăsându-mă cu un picior in groapă, BUNUL DUMNEZEU a avut grijă de mine! MULȚUMESC, DOAMNE!

…Deloc întâmplător, una dintre cele mai bune piese ale mele (ce s-a jucat-prea puțin- la Arad și e de un an pe afișul Teatrului „Ariel” din Rm. Vâlcea) se numește… “FREUD ȘI BUNUL DUMNEZEU”! Prietenii și spectatorii știu despre ce vorbesc…
… Reproduc, tulburat, filele din “Jurnalul unui trăsnit”, scrise exact acum un an, când celebram Deceniul de la evadarea din Lagărul canceroșilor… Sper să nu mă prindă curând!

                                                                             ***
…Acum 11 ani. În 9 martie 2007. Văd și astăzi umblându-mi prin memorie ceasul acela întâmplător negru fixat pe peretele alb, în fața mea, când eram răstignit pe masa de operație ce arăta ca o cruce orizontală. Era ora 10,12, dimineața, acolo, în clinica particulară de lângă Stadionul Dinamo (ce ironie a sorții pentru un comentator sportiv!)… După aceea, conectat la fire, aparate, cu un ac pătrunzând adânc în mâna stângă, să mă anestezieze total, am dispărut din viață…

…M-am trezit după cinci ceasuri, pe o targă hidraulică, tremurând de frig, cu pântecele arzându-mi, în drum spre reanimare. „Gata, ai scăpat de cancer la prostată!”, a venit un ecou de Viață deasupra mea, era Îngerul acela scump, devenit neașteptat, peste puțin timp, Demon, ademenit de Freud!… Atunci, în 9 Martie 2007, m-am mai născut o dată…
…Eminentul Profesor Mihai Lucan și echipa lui de specialiști venită de la Cluj mă scăpaseră de un coșmar născut, întâmplător, când mi-era lumea mai dragă și viața mai fericită: cancer la prostată!… Niciun simptom, nicio durere, niciun medic care să mă întrebe cum stau cu PSA-ul, noțiune extraterestră pentru mine până la la 61 de ani!?! Noroc cu doctorul Nicolau, de la o clinică particulară din preajma Pieții Victoria, el m-a întrebat de PSA, când eu m-am dus de bună voie, ca la fiecare început de an, să-mi fac analizele clasice de sânge. Nu era medicul Nicolau, azi eram oale și ulcele…
…PSA-ul meu ajunsese, parșiv de tăcut, la 10,6!!! Cel normal, la vârsta mea, 3,5-4…
…A urmat cea mai rapidă și cumplită cursă contracronometru din viața mea, mereu legat de un pai de Speranță… Pe 31 ianuarie 2007, m-a lovit acest trăznet negru ca moartea, pe 20 februarie, biopsia, ca o ghilotină, cancer-cancer, pe 1 martie, așteptând scintigrama era să-mi crape inima, Destinul juca albă-neagră cu mine, pot sau nu fi operat?!… Dumnezeu m-a ținut în brațe și de data aceasta,da, tumoarea nu ieșișe din capsulă și puteam fi operat! Imediat, în acea zi de Mărțișor, am făcut un raliu de noapte la Cluj, la Profesorul Lucan, ca pe 9 martie să fiu liniștit că am scăpat de un blestem masculin…

…Pentru operație, am pendulat între Fundeni și echipa de sub Feleac, între brahotomie (sau cam așa ceva!) și criogenie. Am ales, pe riscul meu, așa m-a îndemnat, cred, Bunul Dumnezeu, ultima variantă, criogenia, înghețarea tumorii și apoi arderea ei. Nu m-a afectat deloc că eram al cincilea pacient român operat prin această metodă de ultimă generație.

…Nu mi-a fost o clipă frică. Experiența de taximetrist de noapte în jungla New York-ului, acel pistol pus la cap și cuțitul în ceafă au transformat într-un om puternic moral trestia gânditoare care traversase Oceanul. Un singur gând ciudat m-a lovit o clipă, în noaptea din ajunul operației, internat, injectat, pregătit moral: „Doamne, voi mai fi eu, după operația asta?! Prețul ei nu va fi să-mi pierd minunea de familie?!”… Am aruncat repede apă peste focul ăsta cumplit venit din metafizică. Operația a durat cinci (!) ore și „a fost foarte reușită!”, mi-a spus Profesorul, atunci…

…Scăpase, însă, un micron de tumoră neînghețat, nears. Care a crescut ca Balaurul din poveste. PSA-ul tot creștea, ajungând la 6!. Peste un an și opt luni, Profesorul a găsit „un iepure negru” alergând prin mine și m-a chemat urgent la Cluj să-l „împușcăm”. În noapte târzie, pe 7 noiembrie 2008! A doua operație parcă nici n-a fost…

…De atunci, lupt. De opt ani, la trei luni, uneori cu o scurtă pauză, analize și o injecție cu un ac cât mina de pix, care-mi blochează hormonii și mă face un timp legumă. Cinic, îmi spun: ”Câți, oare, mai au șansa asta de a deveni legumă?!”… De a trăi Viața fie și din viteza a cincea într-a doua?!… Revin la Zoladexul meu salvator. Surplusul de hormoni alimentează celula canceroasă. Cam asta am înțeles eu, dramaturgul, din vorbele medicilor. Asta înseamnă pentru mine Zola…dex!
…De șapte ani nu mai mănânc carne de porc sau de vită, nu mai beau răcoritoare acidulate, nici vorbă de energizante, otravă curată. Se poate trăi bine și așa!

…Luna viitoare, în aprilie, fac din nou Zoladex-ul, durere și speranță în noua mea Viață!

…Marele scriitor rus Alexandr Soljenițin ne-a lăsat un remarcabil roman „Pavilionul canceroșilor”. L-am sorbit în două nopți, pe când nu eram de-al…Pavilionului. Un fantastic roman, mai mult politic… Anul trecut, plin de experiență naturalistă, am scris piesa Vieții mele „Monolog în doi cu moartea la ușă”, un veritabil Jurnal de canceros. Textul a câștigat, în aprilie 2014, Marele Premiu de monodramă la Gala Star, Bacău, și, conform regulamentului Concursului de dramaturgie și al promisiunilor, urma să merg, peste un an, la premiera piesei, pe scena moldavă. Trăiesc, însă, în România, unde promisiunile rar se respectă… Sau, cine știe, se așteaptă momentul să mă ridic în Ceruri, ca finalul „Monologului” meu să fie bătut în cuie, nu să tot continue… Uite, însă, că eu mă încăpățânez să Trăiesc! Încurajat de Bunul Dumnezeu…

…Sigur că va veni și ziua aceea Z! Mâine, săptămâna viitoare, la anul, peste… Numai că nu mă gândesc la „Finalul de partidă”, cum zice Beckett. Îmi fac cu precizie de robot analizele, iau medicamente de întreținere, suport Zoladexul-paradox, chin și iluzie, și-mi văd de ale mele. Cancerul nu există pentru mine! Deși evadarea din el mi-a costat enorm, Familia. M-am echilibrat în trei-patru luni: decât singur în doi, mai bine singur-singur, chiar dacă sunt cu un picior în groapă (Noroc că mai am unul și o minte limpede, plină de vise.)!… Eu nu sunt niciodată singur. Am scrisul, teatrul, fotbalul, fiecare zi trăită din plin, 5 ani, 7 luni și 22 de zile am făcut, cu elan adolescentin, naveta la Giurgiu, iarna la Miami, premierele din fiecare săptămână, turneele, cronica dramatică „Amanta mea Thalia”, în fiecare zi de joi, în revista „Taifasuri”… Plus că mă mândresc și cu două Certificate de bunic, minunata Genevieve și Celine, acolo, în California mereu însorită… Nu, nu mă joc de-a „dublulgânditul” și „nouvorba” lui Orwell din celebrul romam „1984”…

…Eu m-am operat întîia oară de cancer, Azi, adică acum zece ani,.Sunt incurabil optimist și nu mă gândesc la acordul final. Nu o să-mi fie niciodată milă de mine, asta m-ar ucide, chiar dacă, uneori, mai ales de Sărbători, două-trei minute (slăbiciunea umană!) scapă, așa, un crivăț prin suflet și mă simt totul o rană… Renasc, însă, repede, mai am, doar, de făcut atâtea, de trăit alte și alte bucurii, dar și tristeți, încât nu mai am timp să meditez, decât în ziua analizelor, la boala asta parșivă care s-ar fi insinuat de nu știu când în viața mea…

…Capul meu este o bază de date sentimentale. 7 mai ’86, Sevilla, martor trimis de ziarul „Sportul”, cu regretatul meu profesor Ioan Chirilă, să participăm la „Noapte generalilor”, când Steaua a cucerit Cupa Campionilor Europeni, 2-0, la penalty-uri, cu Barcelona și cu Duckadam intrând în Cartea recordurilor, prin cele patru lovituri apărate, de l-a făcut pe Regele Juan Carlos al Spaniei, prezent la vreo doi metri deasupra mea, să monologheze sincer: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…
…4 iulie ’86, evadarea spre America, după purgatoriul italian (Latina și Roma) de 22 de săptămâni-calvar-iluzie, în Lagărul cerșetorilor de libertate…
…14 februarie ’87, întâia zi de taximetrist la New York., „Academia Vieții” pentru mine..
…13 iunie ’87, prima ediție a ziarului meu de limbă română scos la New York, „Lumea Sporturilor”, care peste doi ani și-a îmbogățit titlul: „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”…
… Vara lui ’94, „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, titlul volumului meu scris în timp record, cu sufletul, și dedicat Mondialului yankeu…
…13 mai ’79, debut în dramaturgie, la Arad, cu piesa „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”…
…Toamna lui 2014: Volumul meu de teatru „Animalul, acest om ciudat” s-a aflat printre cele trei nominalizări la Premiile Academiei, care și-a bătut și ea joc de dramaturgie, neacordând niciun premiu!?! Nu-i prima oară când Dramaturgia devine cenușăreasa literaturii române! Câtă nedreptate, domnilor academicieni, care nu citiți și piese și nici nu v-am prea văzut pe la teatre!…
…20 martie 2015, premieră cu întâia mea piesă scrisă în calitate de bunic (a 28-a din CV-ul personal)…
…7 aprilie 2015, altă premieră, „o comedie neagră, dar vizibil politică” („N-aveți un mort de vânzare?”), la Ruse etc, etc. Doamne, cât mă mai răsfeți!
…3 februarie 2017. Ultima Premieră din cariera mea de dramaturg, la Teatrul Ariel din Rm.Vâlcea: „Freud și Bunul Dumnezeu”…

…La Teatrul Național Radiofonic, piesa  „Taximetrist de noapte la New York” a început repetițiile în regia experimentatului Gavriil Pinte… Doamne, cât mă răsfeți și ca dramaturg!
…7 martie 2017. Nu mai știu a câta corectură la ultima piesă, a cincea, din noul volum de teatru care, probabil, va da ochi cu distinșii cititori prin iunie, iulie care vin…
…Astăzi este pentru mine… 9 martie 2007! Sărbătoresc Zece ani de învingător, chiar dacă au mai existat și mici înfrângeri personale…Diseară, voi închina un pahar cu vin roșu pentru noua mea dată de naștere: 9 Martie 2007!

…În ultima vreme, în jurul meu, tot mai mulți oameni, prieteni, colegi, rude, sunt îngroziți de Cancer. „Ignoranța este putere” era o idee în acel celebru roman al lui Orwell. Nu-i adevărat!… Colegii mei de suferință, mă lupt de zece ani cu blestemul negru și rezist. Pentru că lupt, nu există altă scăpare!… Nu aveți decât această șansă: să fiți tari moral și să nu cedați! Cât despre „Restul este tăcere”, celebra replică a lui Hamlet, ducă-se în literatură… Noi mai avem multe să (ne) spunem, clipe de viață pe care suntem obligați, de „contratimpul” în care am fost înscriși fără consultare, să le trăim total…

Jurnal de Toamnă fermecată. LA UN ȘPRIȚ CU FĂNUȘ NEAGU ȘI PANAIT ISTRATI…

…Am revenit la Brăila, după trei ani. Cu aceeași emoție și bucurie. Când eram student, cu buzunarele cam goale, în anul II, m-am îndrăgostit de o brăileancă, Vali o chema, și în prima lună, ba și în a doua, am luat, cu noaptea pe umeri, cu trenul de 5:50, drumul Brăilei, o dată pe week-end… Mă odihneam, dimineața, un ceas-două, în triaj, în vagoane garate, n-avem țechini de hotel… Noroc că idila n-a ținut mult…

…Aici, în briza Dunării, istoria te copleșește, literatura te înalță spre sublim. Și de data aceasta, în 11-XI-2017, am venit cu teatrul. Cu încă o „Pușlama”, jucată acum cu patos și nerv de Claudia Motea, ovaționată în final. Acum șase ani mă bucura în superbul Teatru „Maria Filotti”, în plin Festival, altă „Pușlama”, prima, ca istorie, din…dinastia de 11! Era fascinanta Anca Sigartău, întâia interpretă al acestui text al meu („Pușlamaua de la etajul 13”), scris în iarna lui 2010, între Crăciun și Noul An…

…Acum, interiorul Citadelei Thaliei brăilene este absolut fascinant, Lucian Sabados, directorul aflat la al doilea mandat, după primul de real succes, îmi face turul Teatrului,cu totul altul, după doi ani și jumătate de renovare. Este absulut fermecător, sunt într-un Muzeu al Frumosului, nu într-un teatru oarecare, în „Sala Panait Istrati” am senzația, o clipă, că mă aflu în splendoarea Galeriilor Uffizi din Florența. În Sala Maură, parcă-s într-un Muzeu din Toledo, superb este și Foaierul „Mihail Sebastian”, autorul nemuritoarei piese „Steaua fără nume” și al unui „Jurnal” ce nu poate scăpa niciunui literat… Am ajuns și la ultima sală intrată în circuitul teatral, „Avangarde”, este fascinantă această zi de toamnă în frumoasa Baladă care este Brăila, nu doar „Orașul cu salcâmi”, dar, poate și Cetatea cu cei mai mulți scriitori de elită, dintre care Panait Istrati este cel mai cunoscut Europei, cum se mândresc mulți brăileni…

…Claudia Motea și Alex Rădulescu rămân la teatru, în Sala Studio, să monteze decorul, să facă sunetul și luminile pentru reprezentația de la ora 19, precedată de o dublă lansare de carte, Poeziile de iubire, cu acel vers uluitor („De ce oamenii nu dăruie îngeri?!”), ale Claudiei Motea și ultimul meu volum, tot teatru, firește, „Bal Mascat cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge”). Îl rog pe Lucian Sabados să mergem undeva, să mă bucur de o saramură cu inegalabilul crap de Dunăre… Ajungem la o terasă dragă lui Lucian, cu nume din istoria tumultoasă, cu atâtea subiecte picarești, a Brăilei: „TereNTe”… Pe un drum de scândură, de parcă ar fi o pasarelă ce duce spre un ponton neștiut, nevăzut, călcăm pe dansul arămiu al frunzelor de toamnă. În interior, cum intrăm, mă simt în romanele uluitorului Panait Istrati, în „Kyra Kyralina”, în „Codin”, „Neranțula” și câte altele, adie, parcă, istoria din filmul „Ciulinii Bărăganului”. Scriitorul de respirație europeană, prieten cu Kazantzakis, părintele lui „Zorba Grecul”, și Romain Roland, s-a născut, aici, în portul Brăilei, în 1884, zice-se din mamă spălătoreasă și un tată contrabandist grec… Nu reușesc să iau loc pe un scaun de lemn, la masa de povești, alături de Lucian Sabados, că privirile îmi sunt furate de peretele din față și cel din lateral dreapta, cum stau eu. Este ceva absolut fermecător. O veritabilă Istorie literară a Brăilei desenată cu atâta har de, aflu, Viorel Baciu, pentru unii un caricaturist de succes, pentru mine super-artist plastic. Mă privește, de la nici un metru, peste umăr, din dreapta, alt brăilean de Legendă, Regele metaforei, inegalabilul Nea Fane, Fănuș Neagu, cu fermecătoarele lui scriituri de geniu „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”, „Insomnii de mătase”, „Vara buimacă”, dar și piesele (da, textele dramatice!) rare „Scoica de lemn”, văzută la „Nottara” și „Echipa de zgomote” montată la „Odeon”… Taifasul meu cu actualul director al teatrului brăilean despre „chestii teatrale” -unele rezolvate, altele ba-, e supravegheat și de Panait Istrati, Mihail Sebastian, de ofițeri, poeți, profesori și negustori din istoria romanțată a Brăilei, aflați sub un vesel imperativ categoric aflat pe un perete: „Protejați apa, beți vin”, lângă desenul unui taraf de pe malurile fascinante ale Portului…

…Plec beat de frumos, din terasa ce poarta numele celebrului „Rege al baltilor”, banditul de poveste, saramura a fost excelentă, ca și vinul roze de Ostrov, am și închinat al doilea pahar (și ultimul!) de șpriț cu desenul lui Nea Fane, într-un fel, omul care m-a îndemnat să mă țin de gazetăria sportivă, și m-am lăsat pradă visului și am văzut în flăcăul care ne-a adus carafele cu vin pe ucenicul de cârciumar care a fost, în tinerețe, Patriarhul literar al acestor locuri, Panait Istrati, dispărut rematur, la 51 de ani, în Orașul lui Bucur… Nu pot uita, însă, că Marele, inegalabilul Nea Fane, Regele Metaforei, m-a lăudat, la „Masa Presei”, în gura mare, după niciun an de gazetărie la „Sportul”?! Ca, după întâia mea transmisie a unui meci de fotbal (S.C.Bacău-Petrolul 1-0, în 1 aprilie 1972!) la Televiziunea Română, tot la „Masa Presei”, de față cu Ion Băieșu, Teodor Mazilu, Eugen Barbu, Vadim, Dan Claudiu Tănăsescu, Ioan Chirilă, Nea Mache (Eftimie) Ionescu, Gheghe Nicolaescu și alții, Astrul Fănuș Neagu avea să se ridice și să-mi zică copleșitor: „Te-am urmărit la TV!”… Atunci, s-a-nvârtit Marele Stadion cu mine. Credeam că mă va desființa Nea Fane, știam cât de critic este în tiradele sale… Numai că Regele Metaforei, care a înnobilat și gazetăria sportivă, a continuat: “Bravoo, puștiule! Ai un limbaj frumos, cultivat! Nu ca mai toți cu limbă de lemn care se cred comentatori!”… Cum să uit vreodată, asemenea întâmplări?! Fără Nea Fane, atunci, în ’72, nu știu dacă aș fi ajuns la o jumătate de veac de gazetărie sportivă! Mulțumesc și acum, nemuritor Rege al Metaforei!

…Mulțumesc, Lucian Sabados, că m-ai dus la „TereNTe”. M-ai făcut atât de bogat, mai mult decât dacă mi-ai fi montat o piesă în Palatul de Frumos care este Teatrul „Maria Filotti” din cartea cu Legende sfinte numită Brăila!

…Ziua mea fascinantă la Brăila s-a încheiat, în ovații, și lacrimi, după „Pușlamaua de la etajul 13”, jucată tulburător de actrița româno-canadiană Claudia Motea. De față și cu a doua (în ordine istorică) interpretă a „Pușlamalei”, minunata Actriță Petronela Buta, venită special, de la Galați la Brăila, pentru ultima „Pușlama”, cum să uit că, tot pe Dunăre, în amonte, la Teatrul „Fani Tardini”, în 10 martie 2012, sala aplauda în cascadă „Pușlamaua de la etajul 13” montată cu atâta har de regizorul româno-bulgar, regretatul Vili Perveni Nikolov…

…Această inedită Sâmbăta de 11-XI-2017 a însemnat, pentru mine, una dintre cele mai scumpe călătorii printr-o Istorie fermecată… Îmi voi alimenta din ea Sufletul, multe zile și nopți, în deșertul gri al zilelor noastre de nesfârșită tranziție și pierdere de identitate…î

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de toamnă (3). VOI PETRECE DOUĂ ZILE… DINCOLO DE GRATII!?!

…Știu, mulți mă vor huli, aflând că, așa, din senin, voi petrece, săptămâna ce începe mâine, două zile dincolo de gratii!…Orice om greșește-n viață… Și oricare ar trebui să învețe din pașii greșiți!… Sper ca, după acest două zile de pușcărie, copiilor mei să nu le fie rușine de tatăl lor… Ca rudele să nu mă renege… Ca amicii, confrații, fanii mei să nu șteargă, brusc, toate lucrurile bune făcute de mine până acum… Ca iubitele, bisericoasele, simandicoasele să nu mă trădeze mai al naibii decât au făcut-o până azi…

…În fond, eu am mai făcut ceva timp pușcărie!…

… Credeți că Lagărul de la Latina (mai ales) și Roma n-a fost o temniță?! Doar că aveam voie să mă mișc prin oraș… Sau că acei cinci ani și jumătate în “carcera galbenă”, taxiul, la New York, n-au însenmat un altfel de penitenciar?!…
…Am mai fost de două ori în pușcărie!… În ‘69, la Brașov, ca ziarist, și acum trei ani, în Penitenciarul din Giurgiu, ca scriitor în documentare…

…Ca o ironie a sorții, ultimul meu Premiu în Dramaturgie, l-am primit, la 1 octombrie, acest an, la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, pentru Cea mai bună piesă scurtă, “Bazuka lui Cehov” a cărei acțiune se petrece într-o…pușcărie!… “Ai căutat pușcăria cu lumănarea!”, parcă-i aud pe cârcotașii care abia așteptau să mi se întâmple un asemenea necaz…

…Sigur, nu-i voi avea colegi de celulă pe Becali, Copos, Stoica și alte somități, deveniți peste noapte… scriitori de temniță. Ei au ieșit demult, unii, parcă, fără să fi învățat ceva, dar cu “opere literare” la activ… În cele două zile nu-i posibil să scriu ceva. Chiar dacă, după o lună-două de meditații, de întors un subiect pe toate fețele, am așternut și în două zile pline câteva piese de teatru…
…Acum, tot Măria Sa Teatrul îmi va fi salvarea!

…Acum, două zile, miercuri și joi, le voi petrece între deținuți. Ca membru în Juriul (din care mai fac parte doi ziariști, Andreea Bârsan și Pompilius Onofrei) Festivalului MultiArt pentru deținuți-Dana Cenușă. Timp de două zile, pe scena generoasă a Teatrului Nottara, în a VIII-a ediție a ineditului Festival, vor fi prezentate spectacole realizate de șapte unități penitenciare (Bacău, București-Rahova, Codlea, Galați, Gherla, Tichilești și Timișoara), în care vor fi implicați peste 55 de deținuți. Creații proprii, dar și texte celebre de Durrenmatt și Agatha Christie.
…O fascinantă descătușare prin cultură, o Libertate spirituală regăsită și dincolo de gratii!

La Giurgiu, se vede „Luna abţibild”!

REZULTATELE CONCURSULUI „DRAMATURGIE ÎN DOI”

…În urma lecturării celor 10 (zece) texte primite la Concursul „Dramaturgie în doi”, membrii Juriului (o actriţă-Geni Brenda, un regizor-Vili Perveli Nikolov, un dramaturg-Mircea M. Ionescu) au decis următorul clasament al celei de a III-a ediţii:

1. „Luna abţibild” 28,5 puncte (9, 9,5, 10)

2. „Trandafirul de sens giratoriu” 27,5 (8, 9,5, 10)

3. „O viaţă mai bună” 23,5 p. (6, 8,5, 9)

4. „Baba-Mare se întoarce” 22p. (6, 7,5, 8,5)

„Colonia de păsări” 22p. (7, 7, 8 )

6. „Intrusa din tablou” 20,5 p. (6, 7, 7,5)

7. „Veşnicie în doi” 18,5 p. (5, 6, 7,5)

*Piesele „Suflet pentru Eva”, „Simfonie pentru oboi şi nimeni” şi „Istorisirile unui vierme”, toate semnate de Gheorghe Truţă, au fost excluse din concurs pentru că autorul şi-a trecut numele şi adresa pe plic, fapt neadmis de regula competiţiei! Păcat, pentru că una dintre piese ar fi candidat la podium!

…Conform regulamentului Concursului „Dramaturgie în doi”, organizat de Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, există baremuri de puncte, fără de care cei trei clasaţi pe podium nu pot obţine automat şi Premiile: I-cel puţin 28 de puncte; II-minimum 26 de puncte; III-cel puţin 24 de puncte. Totalul notelor celor trei membrii ai Juriului de la această ediţie a dus la acordarea premiilor pentru primele două locuri. Astfel…

PREMIUL I a revenit lui Carmen Dominte, din Bucureşti, autoarea piesei „Luna abţibild”, cu un total de 28,5 puncte. Piesa va fi onorată cu 1.500 lei şi, mai ales, montată în actuala stagiune a Teatrului „Tudor Vianu”. De reţinut că la prima ediţie a acestui Concurs, Carmen Dominte a obţinut Premiul II!

PREMIUL II ia drumul Bacăului, unde trăieşte Laurenţiu Budău, autorul unui text excelent (şi el!), „Trandafirul de sens giratoriu”, care a totalizat 27,5 puncte. Autorul va primi 1.000 lei, conform regulamentului Concursului.

Cei doi laureaţi îşi vor primi premiile în cadrul Festivalului Teatrelor Dunărene, Giurgiu, 22-27 octombrie 2012.

…Premiul III nu se acordă, întrucât nicio piesă (fireşte, în afara celor de pe primele două locuri!) nu a întrunit minimul de 24 de puncte, „bronz”-ul fiind ratat la mustaţă de „englezul” Robertino Paţilea, din Bromley (Marea Britanie), cu o idee excelentă, însă cam diluată spre finalul textului „O viaţă mai bună”.

Pe locul 4, la egalitate de puncte, Ion Martin Bogdan (câştigătorul primei ediţii a Concursului), autorul piesei „Baba-Mare se întoarce” şi Celia Ifrim („Colonia de păsări”), ambii din Bucureşti.

Pe poziţia a VI-a, Ioan Jurca Rovina („Intrusa din tablou”), iar pe locul VII-Marilena Dumitrescu („Veşnicie în doi”), ambii din Capitală.

…Ca o concluzie (nici prima, nici ultima!): anul acesta, chiar dacă la Concursul „Dramaturgie în doi” au venit mai puţine piese (fenomen semnalat, din păcate, la mai toate concursurile de dramaturgie din ţară, în ultimul an!), majoritatea au fost bune şi foarte bune. Fireşte, într-o ierarhie relativă, ca la orice jurizare, în care s-au pronunţat, totuşi, trei creatori ai unui spectacol teatral: dramaturgul, actorul, regizorul! De reţinut că, anul trecut, la Concursul „Dramaturgie în doi” (unde s-au primit 20 de texte) nu s-a decernat decât Premiul III!

P.S. Nici n-am postat bine acest material, că mă sună un amic: „Prietene, piesa cu Premiul II la Giurgiu, a câștigat premiul cel mare la Concursul de teatru scurt de la Oradea, la finele lui septembrie!”. Verific și așa este!… Cu alte cuvinte, Laurențiu Budău, autorul,  a jucat la două capete sau, dacă vreți, a alergat aceeași cursă pe două culoare! Ca atare, a pierdut premiul de la Giurgiu. Dar mai ales, noțiunea de fair-play. Unii, se vede, amețesc repede  în…sensul giratoriu!

Mondialul African. Suarez, acest ForLan(d) însorit sub ploaie

…Se vede că sâmbăta este o zi pe care eu o petrec pe trenuri în plin Mondial. Acum o săptămână, în acceleratul de Cluj, astăzi, în Rapidul (nici Dinamo, nici Steaua) 632, venind din Neamț, via Bacău. La 10:01, voi pleca din orașul lui Bacovia, rămas până și fără echipă de fotbal în B! La 14:52, Rapidul va fi în Gara de Nord, în București. Timp suficient până la ora 16, când trebuie să fiu în redacție la Telesport, să văd repriza I a primului duel din „optimi” și apoi să comentez la cald. În gara din Bacău, sub ploaie rea, de cod portocaliu, Mondialul parcă nu există. Doar bătrânelul care vinde cafea și băuturi răcoritoare mă întreabă de ce este atât de slab turneul?! L-a dezamăgit rău blatul Brazilia-Portugalia. „Credeam că numai la noi se fac din-astea! Fotbalul pe milioane a devenit ochiul dracului!”. Nu vede, însă, cine poate stopa Brazilia să câștige încă un titlu…

…A plecat, prin ploaie nebună, Rapidul 632. În vagonul 8, plin, doi tineri navighează pe Internet la capitolul… Mondial. „Uruguayenii și yankeii bat în seara asta!… Dar bomba o va arunca Paraguay-ul!”, decretează unul dintre ei. „Argentina, amice!”, replică celălalt. Râca lor lor nu mai continuă, că Rapidul oprește brusc în câmp, la vreo 25 de kilometri de Bacău. Lângă halta Valea Seacă. Minutele trec, trenul nu se mișcă. Nimeni nu știe ce s-a întâmplat. Așteptăm cu ploaia răpăind pe geamuri să plecăm. După 20 de minute, o voce în difuzor: „Din cauza ploilor abundente, în față, pe câteva sute de metri, terasamentul e sub ape”. Începe bursa zvonurilor. Ba că un pod a fost luat de ape, ba că torentele au mutat terasamentul… Și plouă nebun… Trec două ceasuri și jumătate, și trenul stă pironit în câmp, la Valea Seacă, aflată sub potop. Nu mai prind eu primul meci din optimi!… Sun în redacție. Adio, emisiune!… „Mai bate Uruguayul pe ploaia asta?!”, încerc să glumesc cu cei doi tineri de alături… „Cum să nu bată?! Îl au pe diavolul de Forlan!”, vine replica. După trei ore fix, de așteptare tensionată, Rapidul 632 se urnește, ca echipa lui Copos în final de campionat. Imagini cumplite. Torente vin năvalnic dinspre câmpurile inundate. „S-a supărat rău Dumnezeu pe noi!”, zice o doamnă din Piatra Neamț, făcându-și o cruce. Trebuie să ajungă la o nuntă în Capitală. Se teme că ne prinde noaptea în tren. O clipă mă tem că nu voi vedea nici yankeii mei dragi la lucru, la ora 21: 30, când trebuie să-și ia revanșa, în fața Ghanei, pentru acel 1-2, de la Mondialul german, din 2006, tot în „optimi”… Mergem chinuit pe sensul invers… Linia noastră, pe care am venit dinspre Bacău, este sub noroaie grele, chiar dacă o mână de oameni au deversat cu lopețile puhoaiele, pentru câteva minute. Bușteni, pietre, rădăcini de copaci, un infinit de sticle goale, cârpe, table, cartoane. Trenul parcă bâjbâie șinele, nici nu știu dacă merge. Cerul s-a prăvălit peste calea ferată. Oamenii din vagonul 8 privesc cu sufletul la gură apocalipsa de afară. Se tem să nu rămânem între mâlurile groase… Rapidul iese greu, dar cu bine dintre ape și noroaie. Cui să-i mai ardă de Mondial, de vuvuzele, de celești și yankei?!…

…Ajung în Gara de Nord, cu 3 ore întârziere, exact când este pauză la Port Elizabeth. Intru într-un fast-food să aflu rezultatul. „1-0 pentru Uruguay! Gol Suarez, în minutul 8, cu un portar coreean pe care nu-l las nici la CAP!”, mă pune la curent un tânăr tobă de Mondial. „Echipa lui Forlan ajunge departe, o să vedeți!”, mă asigură el. Iau ceva de-ale gurii (Rapidul 632 nu a avut vagon restaurant!), un fresh de portocale și o cafea. Decid să văd repriza secundă aici. Mai toți țin cu celești. Un dobrogean face notă aparte și sare de bucurie, când egalează sud-coreenii. Cred c-a pariat pe o „bomb”, altfel n-ar jubita atât… „Portari de motel, domnule!”, se atacă un fan de-al lui Forlan, când au egalat asiaticii. Cum, necum, este 1-1, și mulți vorbesc despre prelungiri. La Port Elizabeth, plouă ca la Valea Seacă. Lui Forlan nu-i priește ploaia. Noroc că lângă el zburdă prin rafale solul lui Ajax, Luis Suarez. El este „omul care aduce ploaia” de fericire în tabăra celestă! Gol de magician, la colțul lung, cu zece minute înainte să se pună de prelungiri. Sala a luat foc. Artiștii uruguayeni au mulți fani la poarta de Nord a Bucureștilor. Românilor le place fotbalul-artă, doar, suntem latini… În derby-ul Sudului (americani și coreeni), Suarez este ForLan(d) însorit pentru Uruguay, la capătul Lumii, sub ploaie nebună…

…Astăzi 26 iunie, a fost ziua lui Suarez, cu „dubla” sa de Maestru. A cântat ca nimeni altul în ploaie. Am și uitat de „codul portocaliu”, de puhoaiele de la Valea Seacă. Viva Mondialul!

*O variantă a acestui material a fost postată și pe sportvox.ro