„Pușlamaua de la etajul 13”

E BINEEEEEEE!… DOAMNE, CÂTĂ GRIJĂ AI DE MINE…

… Azi dimineață, mai bine zis cu zorile pe umeri, mi-a fost foarte rău. Am crezut că mă va înghiți un Hău! N-am cunoscut vreodată acest fior de neviață, să fie ultima mea Clipă, Clipă, clipa de Viață, Viața de-o clipă, nu mai eram eu, mă golisem de mine, nu mai era nimic in mine, in jur, nu știu cum de nu m-am prăbușit în baie, în Pustiul din apartamentul meu, cu privirea spre Parc, nu spre Moarte, cum scria Cioran!… Știam, doar, că trebuie să plec la analize, mi s-a cerut să le repet după două săptămâni! Cu greu am făcut dușul, tot voiam să mă întind pe jos, în baie, pe hol, oriunde, nu eram, însă, năuc, raționam, dar nu era corpul meu, nu mai aveam picioarele mele… La 8:30, am plecat târâș spre Gara de Nord, nu, nu luam trenul de Sinaia, pe lângă care am trecut joi, venind de la Tg.Mureș, și mi-am promis să urc la Cota 1400, n-am mai fost de mult, acolo… Lângă Gara de Nord, pe “Dinicu Golescu”, am găsit, după… 9(nouă!) luni, Laboratorul unde să îmi fac Analizele fără să plătesc, prin Casa de Sănătate, la care am cotizat toți ani in care am lucrat la statul român, dar de 9 luni, același răspuns:”N-avem fonduri!”… Unde sunteți, mama voastră de fonduri?!…

…Azi am fost băftos, au fost fonduri, dar in țara mea natală, dacă vrei să te rătăcești, întreabă doi-trei oameni de o adresă prin preajmă și, sigur, ajungi la balamuc! Eu am întrebat unde e Centrul de recoltarea sângelui-sector 1 și am ajuns să orbecăiesc pe aleile Spitalului Militar, unde intrasem prin Bulevardul Dinicu Golescu și am ajuns in… Calea Plevnei, după atâtea “indicații prețioase”… Pe la 10:15, după marea hoinăreală in gol, nemâncat, am ajuns sfârșit la Centrul de recoltare. Mi-au scos sânge pentru…15 analize, adică 5 eprubete, întâia dată in viață mi-a luat sânge un tinerel cu ochi inteligenți care și centra și sărea la cap, adică și la desk, si la telefon și in camera de recoltat. Dar, profesionist băiatul, mână de pictor, nu am simțit decât o albinuță care mi-a descoperit vena de la mâna stângă, cam cicatrizată de cei 11 ani in care mi se tot forează sânge din trei in trei luni (la dreapta, vena parcă a dispărut, speriată!)… Fericit că nu am leșinat, după plecarea buimacă de acasă, cu greu am făcut primii o sută de metrii, să-mi cumpăr o sticlă cu apă plată și să o arunc cascadă în gâtul meu… Cum am ajuns la serviciu, nu mai știu, parcă tot eram gata să cad, să fi căzut?!, mă tot târam prin Viață… Bossul meu m-a rugat să plec acasă, cu limuzina lui, probabil s-a temut să nu dau colțul în biroul nostru cu povești frumoase din teatru și din viață, cum să-i spun că nu vreau să mă duc în „cavoul de la etajul 8” în care m-a aruncat de viu o așa-zisă bisericoasă și să fiu găsit, acolo, ca un ultim boschetar, după zeci de ore, dacă nu de zile, sau, dacă vreți, ca „superbul hoit se desfăta la soare”, nebunia lui Baudelaire ce a născut „estetica urâtului”?!… Îngrozit de o asemenea imagine macabră, am tras scaunul lângă dozatorul de apă, din două-n trei minute am băut un câte un pahar, mai bine de o oră m-am umplut cu apă, mi s-a refăcut, cred, sângele dat în cinci eprubete, și, incredibil, mi-am revenit… A trecut greu dimineața asta a neștirii, a uitării de-o Clipă, m-a susținut gândul analizelor, știu, pot fi considerat cinic, însă e bine că încă mai pot face analizele, nu?!… Cum vor fi?!…
…Răspunsul înseamnă perioada cea mai grea a analizelor, până aflu timpul ia foc, arde spre seară, când tot amân să deschid computerul, să scriu CNP-ul, numărul buletinului de analize, și să aștept decizia Destinului!, clipe tare grele, de simt cum îmbătrânesc, voi face o cruce scurtă, și o să parcurg încet, încet, rândurile, o să închid ochii, o să trag aer in piept și… Sunt conștient că va veni și clipa aceea blestemată, când PSA-ul o va lua razna, peste bagatela de acum trei luni, după întoarcerea din America, timpul acela când voi auzi ultima oară:”Coane, nu mai avem ce face!”… De clipa aceea fug, fug din singurătatea de acasă, să nu mă găsească singur cuc iremediabilul “The end”… Azi dimineață, am simțit o adiere dinpre acea clipă, am vrut să scap de ea citind ceva din Jurnalul lui Kafka, dar nu s-a deschis cartea, am vrut să mă refugiez in “Jurnalul unui trăsnit”, să mai șlefuiesc la el, însă mi-au înghețat gândurile, degetele nu mai puteau cânta pe tastele computerului… In cei 11 ani de la operația de cancer la prostată, de când fac analize din trei in trei luni, astăzi, 11 Aprilie 2018, a fost cea mai grea zi furată de la umbra Vieții…

…Mai ales când a venit noaptea, după ora 22, și a început calvarul, coșmarul și Speranța, am deschis computerul, am făcut clasica cruce scurtă, am tras adânc aer in piept, uitasem, cred, să mai citesc, și m-am auzit șoptindu-mi:”Hai, odată, ce o fi, o fi!”… Am închis ochii, parcă vrând sa fug cât mai lung intr-un vis, mâinile au accesat mecanic datele, am privit spre icoana din bibliotecă, spre fotografia nepoțelei Genevieve, am savurat petecul de ziar cu poza in care eram, in ‘83, la Vigo, pe banca Naționalei, cu Mircea Lucescu și Mircea Rădulescu, am mai sărutat cu privirea câteva din cărțile mele publicate, două afișe de spectacole , “Omul, acest animal ciudat” și “Pușlamaua de la etajul 13”, cu minunata Claudia Motea, s-au pierdut in aplauze, parcă ar fi fost un Requiem, dar, brusc, a renăscut iluzia de viață și am privit curajos cifrele de pe ecran le-am comparat in goană febrilă cu acelea din ultimul buletin de analiză, le știam pe dinafară, împietriseră în memoria mea, și am înțeles imediat că am scăpat și de data asta!
…E BINEEEE, DOAMNE! Atâta am strigat din toată disperarea strânsă-n mine, am sărit ca un arc, tăind aerul cu pumnul, și am chiuit lung, lung, când la Madrid era pauză și Juventus conducea cu 1-0 pe Real!… Analizele sunt ca ultima dată, cu două săptămâni in urmă!… Pe 25 Aprilie, pot să fac injecția aceea, care, de 11 ani, a devenit parte din mine, fără ea, adio, încă un set de Vise… E BINEEEEEE! Trei luni visez din nou, scriu!…
…TRĂIESC!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de Toamnă fermecată. LA UN ȘPRIȚ CU FĂNUȘ NEAGU ȘI PANAIT ISTRATI…

…Am revenit la Brăila, după trei ani. Cu aceeași emoție și bucurie. Când eram student, cu buzunarele cam goale, în anul II, m-am îndrăgostit de o brăileancă, Vali o chema, și în prima lună, ba și în a doua, am luat, cu noaptea pe umeri, cu trenul de 5:50, drumul Brăilei, o dată pe week-end… Mă odihneam, dimineața, un ceas-două, în triaj, în vagoane garate, n-avem țechini de hotel… Noroc că idila n-a ținut mult…

…Aici, în briza Dunării, istoria te copleșește, literatura te înalță spre sublim. Și de data aceasta, în 11-XI-2017, am venit cu teatrul. Cu încă o „Pușlama”, jucată acum cu patos și nerv de Claudia Motea, ovaționată în final. Acum șase ani mă bucura în superbul Teatru „Maria Filotti”, în plin Festival, altă „Pușlama”, prima, ca istorie, din…dinastia de 11! Era fascinanta Anca Sigartău, întâia interpretă al acestui text al meu („Pușlamaua de la etajul 13”), scris în iarna lui 2010, între Crăciun și Noul An…

…Acum, interiorul Citadelei Thaliei brăilene este absolut fascinant, Lucian Sabados, directorul aflat la al doilea mandat, după primul de real succes, îmi face turul Teatrului,cu totul altul, după doi ani și jumătate de renovare. Este absulut fermecător, sunt într-un Muzeu al Frumosului, nu într-un teatru oarecare, în „Sala Panait Istrati” am senzația, o clipă, că mă aflu în splendoarea Galeriilor Uffizi din Florența. În Sala Maură, parcă-s într-un Muzeu din Toledo, superb este și Foaierul „Mihail Sebastian”, autorul nemuritoarei piese „Steaua fără nume” și al unui „Jurnal” ce nu poate scăpa niciunui literat… Am ajuns și la ultima sală intrată în circuitul teatral, „Avangarde”, este fascinantă această zi de toamnă în frumoasa Baladă care este Brăila, nu doar „Orașul cu salcâmi”, dar, poate și Cetatea cu cei mai mulți scriitori de elită, dintre care Panait Istrati este cel mai cunoscut Europei, cum se mândresc mulți brăileni…

…Claudia Motea și Alex Rădulescu rămân la teatru, în Sala Studio, să monteze decorul, să facă sunetul și luminile pentru reprezentația de la ora 19, precedată de o dublă lansare de carte, Poeziile de iubire, cu acel vers uluitor („De ce oamenii nu dăruie îngeri?!”), ale Claudiei Motea și ultimul meu volum, tot teatru, firește, „Bal Mascat cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge”). Îl rog pe Lucian Sabados să mergem undeva, să mă bucur de o saramură cu inegalabilul crap de Dunăre… Ajungem la o terasă dragă lui Lucian, cu nume din istoria tumultoasă, cu atâtea subiecte picarești, a Brăilei: „TereNTe”… Pe un drum de scândură, de parcă ar fi o pasarelă ce duce spre un ponton neștiut, nevăzut, călcăm pe dansul arămiu al frunzelor de toamnă. În interior, cum intrăm, mă simt în romanele uluitorului Panait Istrati, în „Kyra Kyralina”, în „Codin”, „Neranțula” și câte altele, adie, parcă, istoria din filmul „Ciulinii Bărăganului”. Scriitorul de respirație europeană, prieten cu Kazantzakis, părintele lui „Zorba Grecul”, și Romain Roland, s-a născut, aici, în portul Brăilei, în 1884, zice-se din mamă spălătoreasă și un tată contrabandist grec… Nu reușesc să iau loc pe un scaun de lemn, la masa de povești, alături de Lucian Sabados, că privirile îmi sunt furate de peretele din față și cel din lateral dreapta, cum stau eu. Este ceva absolut fermecător. O veritabilă Istorie literară a Brăilei desenată cu atâta har de, aflu, Viorel Baciu, pentru unii un caricaturist de succes, pentru mine super-artist plastic. Mă privește, de la nici un metru, peste umăr, din dreapta, alt brăilean de Legendă, Regele metaforei, inegalabilul Nea Fane, Fănuș Neagu, cu fermecătoarele lui scriituri de geniu „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”, „Insomnii de mătase”, „Vara buimacă”, dar și piesele (da, textele dramatice!) rare „Scoica de lemn”, văzută la „Nottara” și „Echipa de zgomote” montată la „Odeon”… Taifasul meu cu actualul director al teatrului brăilean despre „chestii teatrale” -unele rezolvate, altele ba-, e supravegheat și de Panait Istrati, Mihail Sebastian, de ofițeri, poeți, profesori și negustori din istoria romanțată a Brăilei, aflați sub un vesel imperativ categoric aflat pe un perete: „Protejați apa, beți vin”, lângă desenul unui taraf de pe malurile fascinante ale Portului…

…Plec beat de frumos, din terasa ce poarta numele celebrului „Rege al baltilor”, banditul de poveste, saramura a fost excelentă, ca și vinul roze de Ostrov, am și închinat al doilea pahar (și ultimul!) de șpriț cu desenul lui Nea Fane, într-un fel, omul care m-a îndemnat să mă țin de gazetăria sportivă, și m-am lăsat pradă visului și am văzut în flăcăul care ne-a adus carafele cu vin pe ucenicul de cârciumar care a fost, în tinerețe, Patriarhul literar al acestor locuri, Panait Istrati, dispărut rematur, la 51 de ani, în Orașul lui Bucur… Nu pot uita, însă, că Marele, inegalabilul Nea Fane, Regele Metaforei, m-a lăudat, la „Masa Presei”, în gura mare, după niciun an de gazetărie la „Sportul”?! Ca, după întâia mea transmisie a unui meci de fotbal (S.C.Bacău-Petrolul 1-0, în 1 aprilie 1972!) la Televiziunea Română, tot la „Masa Presei”, de față cu Ion Băieșu, Teodor Mazilu, Eugen Barbu, Vadim, Dan Claudiu Tănăsescu, Ioan Chirilă, Nea Mache (Eftimie) Ionescu, Gheghe Nicolaescu și alții, Astrul Fănuș Neagu avea să se ridice și să-mi zică copleșitor: „Te-am urmărit la TV!”… Atunci, s-a-nvârtit Marele Stadion cu mine. Credeam că mă va desființa Nea Fane, știam cât de critic este în tiradele sale… Numai că Regele Metaforei, care a înnobilat și gazetăria sportivă, a continuat: “Bravoo, puștiule! Ai un limbaj frumos, cultivat! Nu ca mai toți cu limbă de lemn care se cred comentatori!”… Cum să uit vreodată, asemenea întâmplări?! Fără Nea Fane, atunci, în ’72, nu știu dacă aș fi ajuns la o jumătate de veac de gazetărie sportivă! Mulțumesc și acum, nemuritor Rege al Metaforei!

…Mulțumesc, Lucian Sabados, că m-ai dus la „TereNTe”. M-ai făcut atât de bogat, mai mult decât dacă mi-ai fi montat o piesă în Palatul de Frumos care este Teatrul „Maria Filotti” din cartea cu Legende sfinte numită Brăila!

…Ziua mea fascinantă la Brăila s-a încheiat, în ovații, și lacrimi, după „Pușlamaua de la etajul 13”, jucată tulburător de actrița româno-canadiană Claudia Motea. De față și cu a doua (în ordine istorică) interpretă a „Pușlamalei”, minunata Actriță Petronela Buta, venită special, de la Galați la Brăila, pentru ultima „Pușlama”, cum să uit că, tot pe Dunăre, în amonte, la Teatrul „Fani Tardini”, în 10 martie 2012, sala aplauda în cascadă „Pușlamaua de la etajul 13” montată cu atâta har de regizorul româno-bulgar, regretatul Vili Perveni Nikolov…

…Această inedită Sâmbăta de 11-XI-2017 a însemnat, pentru mine, una dintre cele mai scumpe călătorii printr-o Istorie fermecată… Îmi voi alimenta din ea Sufletul, multe zile și nopți, în deșertul gri al zilelor noastre de nesfârșită tranziție și pierdere de identitate…î

Jurnal de vară (11). MONOLOG CU UN SINGUR OCHI! SEMN CĂ UN TIMP NU NE MAI ÎNTÂLNIM…

…Mâine este 23 august! Când eram pionier… Ce e aia pionier, sigur se vor întreba unii mai tineri!?! Păi, pe scurt, un elev cu o cravată roșie la gât, care trebuia să-i iubească pe tovarășii Lenin, Stalin și Ceaușescu, și câte altele… Când eram pionier, ba și liceean, chiar și în primul an de facultate trebuia, în fiecare zi de 23 august, să mergem la defilare, la Șosea, să trecem prin fața tribunei tovarășilor conducători ai țării, iubiți în grup, nu-i așa?!, să le scandăm numele, să-i ovaționăm și să ajungem, fericiți, în Parcul Herăstrău… Pentru chestia asta de câteva minute în fața tovarășilor plictisiți de la Mausoleul Puterii, care vorbeau obosiți între ei și arar ne răspundeau ca roboții din mâini, când noi ne dădeam bojogii strigând tot felul de lozinci, porneam de acasă, pe căldură sau pe ploaie, pe la 6 dimineața, ne încolonam, undeva, la Piața Victoriei sau în fața unei școli din preajma Pieții Romane… Bine că s-a dus Ziua aceea atât de dragă tovarășilor…

…Mâine, 23 august 2017, la ora 10 fix, eu nu merg la defilare, ci să mi se repare un ochi! Stângul!… De ceva vreme eu nu citesc decât cu un ochi, cu dreptul. Mi se va înlocui cristalinul, mi s-a spus că-i o operație ușoară, recuperarea e mai pretențioasă… În seara asta, pe când priveam dechiderea Festivalului Under Cloud, cu un spectacol („Ultima bandă a lui Krapp”) cu mult sub textul celebrului Samuel Beckett, părinte al teatrului absurdului, împreună cu Eugen Ionesco, mă întrebam, așa, ca dramaturgul, absurdul, nu clasicul, dacă, mâine, odată cu schimbarea cristalinului, mi se vor șterge zecile de mii de imagini, alb negru și color, amintiri, banalități și fapte de suflet, triumfuri și decepții, Lumini și Umbre ale Vieții, penalty-uri și ofsaiduri văzute clar, comentate prompt în transmisii TV, fără să o dau după copac?!… Când și cu ce le voi mai înlocui, după șapte decenii de colecționar de Viață?!

…Câteva zile, câte oare?!, nu voi mai avea voie la computer, nici la TV, nici să citesc, Doamne, am să înnebunesc, Adio, prieteni de pe Facebook, îmi va fi tare greu fără voi, fără Rondul de dimineață pe Internet, adio meciul FCSB-ului, de mâine noapte (victorioasă o văd cu Sporting Lisabona!), voi trăi cu un ochi, fără să am voie să plâng, de fericire sau de tristețe, fără să rescriu, la cald, finalul piesei „Dans cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge, în New York”, după discuția bogată în sensuri și semnificații, din această seară, abia ieșiți de la UnderCloud, cu remarcabilul regizor Sandu Grecu, decis să facă încă un spectacol mare cu un text de-al meu, după „Beethoven cântă din pistol”, în aprilie ’94 (spectacol ovaționat și la New York, Bridgeport, Stockholm), și „Pușlamaua de la etajul 13”, în aprilie în 2016 (onorat, în iunie, cu participarea la Marele Festival Internațional de Teatru Sibiu, și în 12 octombrie, în așteptatul „Fest(in) pe Bulevard”, bogatul Festival de la Nottara, urmând, se spune, ca în noiembrie „Pușlamaua” basarabeană să fie prezentă la un Festival Internațional din Sardinia!), ambele producții ale Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” din Chișinău. „Dans cu Miss Liberty” ar urma să se monteze la un teatru bucureștean (îi voi da numele, după ce se va semna contractul, nu mă mai „frig” a doua oară!)…
…Monologul meu cu un ochi sper să fie cât mai scurt, nu pot discuta doar cu Alter-Ego cuibărit cu doi ochi în mine, am nevoie de voi, Prieteni, de Lumină pentru Ambii ochi și pentru Suflet…

Jurnal de vară (6). Nu ratați acest interviu din JURNAL DE CHIȘINĂU: ”Adresez piesele mele politicienilor de pe ambele maluri ale Prutului!”

Interviu cu dramaturgul Mircea M. Ionescu, București

– Stimate domnule Mircea M. Ionescu, ce amintiri v-au rămas din prima vizită la Chișinău?

…Era într-un 24 aprilie 1994. Avionul de la New York la București a întârziat cam trei ceasuri și nu am mai putut lua aeronava de seară spre Chișinău. Am apelat la trenul de noapte. Singur în vagonul de dormit ce urma să treacă Prutul. La Ungheni, cu noaptea pe umeri, treziți și verificați, în câmp, de o „echipă” formată din cinci domni (era să zic tovarăși!) și o duduie. Întrebări de rutină, dacă am la mine arme, semințe, cărți subversive și tot din-astea. Ultimul „tovarăș”(că domn nu pot să-i zic nici azi!), m-a împins cu forță din ușa compartimentului gol, aproape că m-a catapultat înăuntru. Mi-a privit pașaportul românesc și mi-a zis, stăpân pe el: „Domnul Ionescu, veniți de la New York, nu-i așa?!”… Surpriză totală! Pașaportul meu românesc era eliberat în… România, nu avea nicio viză americană pe el! Intrasem în țara natală cu pașaport american și cumpărasem pentru Chișinău bilet de tren din Gara de Nord București!?!… Șocat, l-am întrebat pe vameșul basarabean cum îl cheamă, era un Vladimir, și ce nu știe despre mine și vrea să afle?! Asta l-a cam derutat. A șovăit puțin, ca să accentueze: „De ce mergeți la Chișinău?! Ajungeți la vreun partid politic?! ”… Dom’ Vladimir, îmi bag picioarele în ea de politică!… Am plecat spre Chișinău ca să văd un meci de fotbal (n.a. Moldova-Bulgaria, în preliminariile europene, 0-3, la pauză, când, cu greu am fost lăsat să părăsesc stadionul!) și să ajung la premiera unei piesei, scrisă de mine, la Teatrul Satiricus. Greu de crezut, dar habar n-avea de chestia cu…teatrul!… “Daaa?! Și ce piesă se premiază la Chișinău?!”… Atâta mi-a trebuit, să-i spun titlul piesei: „Beethoven cântă din pistol!”… „Chistol?!”, aproape că a explodat Vladimir al meu și a început să-mi facă un control la sânge, pipăindu-mă, nu glumă… Așa am dat eu ochii cu Basarabia străbună pentru care demonstrasem cu atâția alți români, în față la ONU!…

– Ce piese ale Dvs. au fost montate de-a lungul anilor la Chișinău?

…Două, dar bune! Ambele în luna aprilie, la diferență de 22 de ani!… „Beethoven cântă din pistol”, în 26 aprilie 1994, și „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă societate” , în 21 aprilie 2016!… Ambele în regia de excepție a lui Sandu Grecu, un profesionist în materie, azi unul dintre prietenii mei de suflet!

– Urmăriți dramaturgia basarabeană? Ce dramaturgi din stânga Prutului au fost montați la Teatrul ”Tudor Vianu” de la Giurgiu în perioada când l-ați condus?

…Cunosc câte ceva din dramaturgia din…stânga Prutului, mai ales de când am fost președintele Juriului Festivalului Internațional al Dramaturgiei Basarabene, la Chișinău, în mai 2011. Atunci mi-au devenit prețuiți confrați în scriitori cu personalitate, Val Butnaru, Irina Nechit, Constantin Cheianu, Dumitru Crudu etc. Am montat, ca director la Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu, devenit Cetatea Dramaturgiei Române, doar o piesă scrisă peste Prut, a lui Val Butnaru. Am invitat autorii dramatici basarabeni să participe la Concursul „Dramaturgiei în doi” ținut anual de teatrul giurgiuvean, dar n-am primit niciun text!

– Ați fost la premiera spectacolului ”Puștoaica de la etajul 13”, după piesa Dvs. ”Pușlamaua de la etajul 13”, de la Teatrul ”Satiricus” din Chișinău? Piesa a avut ca punct de pornire un caz real?

…Era a 10-a montare a acestei piese, în 5 țări (Austria, Serbia, Bulgaria, România și Moldova). Una interesantă, de la regia de excepție la interpretarea rolului principal. Nu, piesa n-a pornit de la un caz real, ci de la mai multe familii cu părinți plecați peste hotare să trudească pentru supraviețuirea materială a celor de acasă. Omițând, dureros, riscant, că tânăra generație are și suflet, are nevoie de părinți…

– Cum v-a părut actrița care face rolul principal în acest spectacol, Alexandrina Grecu? Ce sfaturi i-ați da? Ce o așteaptă dacă alege, după bacalaureatul din vara asta, facultatea de actorie?

…Pe Alexandrina Grecu am văzut-o întâia oară, în 2011, în spectacolul „Cu Bunelul, ce facem?”… cu piesa lui Constantin Cheianu. Alexandrina avea, atunci, dacă nu mă înșel, 11 ani! M-a încântat. Așa i-am spus regizorului Sandu Grecu, totodată și tatăl micuței Sandra, că am o piesa pentru fetița lui. Era „Pușlamaua de la etajul 13”!… În ultima mea premieră de la Chișinău, Alexandrina Grecu a dovedit că este realmente un „copil minune”, iar după turneul din mai 2017, de la București, mai mulți actori ai Teatrului Evreiesc de Stat au mărturisit că ne aflăm în fața unui „Fenomen”!… Prestația Alexandrei, în 18 iunie, în Marele Festival Internațional de Teatru de la Sibiu a fost ovaționată, toți cei cu care am discutat după spectacol declarând că este extraordinară, nimeni necrezând că a dat Bacalaureatul cu două zile în urmă!… Chiar dacă nu ar fi sfătuită să aleagă Facultatea de Actorie, Alexandrina Grecu tot Actorie va face! Pentru că, metaforic, ea s-a născut actriță! Din mamă actriță și tată regizor-actor, la ce ne puteam aștepta?

– Cum se pot realiza tinerii în Republica Moldova? Dar în România? Cum putem păstra tineretul acasă? Ce oportunități au copiii Dvs.?

…Sunt întrebări logice, și dureroase, pe care le pun și eu în multe dintre piesele mele și care, în fapt, le adresez așa-zișilor politicieni de pe ambele maluri ale Prutului, cu tineri inteligenți și cu suflet curat, dar condamnați la mizerie, materială și, mai ales, morală!… Copiii mei?!… Cel mai mare are 41 de ani! Pe când avea 10 ani, iar eu…41, în vara lui 86, pentru Viitorul lui am sacrificat totul: carieră (gazetar de top, în presa scrisă și la TVR, dramaturg jucat cu succes!) și am evadat din Raiul comunist, trecând prin cumplitul Lagăr de refugiați politici din Latina… Am făcut, apoi, 5 ani, taximetrie de noapte la New York, în paralel cu un ziar în limba română… Când mi-am pus feciorul pe rampa de lansare, în SUA, m-am întors în patria mea inegalabilă – limba română, cum sublim a scris Nichita Stănescu… Mai am doi copii, în România, un băiat de 17 ani și o fată de 20. Încerc să cred că au o perspectivă, dar nu mă pot minți. Poate că fratele lor din Los Angeles va avea grijă de viitorul lor. Acum, eu merg pe 72 de ani, e greu să mai trag să-mi sară capacele, ca la 41 de ani, mai ales că, de zece ani, lupt (Victorios, deocamdată!) cu un cancer la prostată, operat de două ori. Scrisul, teatrul în fapt, mă ține tânăr și nu mă lasă fără vise…

– Cum apreciați recentul turneu al Teatrului ”Satiricus” la București din cadrul proiectului ”Maluri de Prut”? Cum a jucat această trupă pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din București?

…A fost un Turneu de nota 10! Șase spectacole excepționale (le-am văzut pe toate!), de la regia de colecție a lui Sandu Grecu la jocul debordant, de rafinament și explozie, de umor și tragism ale unei trupe minunate! Două reprezentații cu piese de Cehov, una cu celebrul text „Maestrul și Margarita” de Bulgakov, trei texte dramatice românești în tot atâtea spectacole realmente superbe, „Angajare de clovn” și „Migraaanți sau prea suntem mulți pe nenorocita asta de barcă”, ambele de valorosul Matei Vișniec, și „Puștoaica de la etajul 13 sau dragă Societate” piesa lui M.M.I. Un turneu ovaționat, încoronat de laude din partea specialiștilor, actori de renume ca Maia Morgenstern, Mihai Ciucă, Nicolae Călugărița, Dorina Păunescu, Arabela Neatzi, Dana Pocea și un critic dramatic cu volume premiate, Ion Cocora!

– Ați lansat de curând un nou volum. Ce cuprinde acest volum?

…6 piese, vesele și amare, unele bisturiu ce taie în politicienii vremurilor, texte adunate în volumul „Bărbatul cu trei picioare”, cu o Prefață a cunoscutului teatrolog Zeno Fodor, fost secretar literar și director al Naționalului din Tg. Mureș. Un mare literat, academicianul Dumitru Radu Popescu, m-a felicitat pentru acest volum, considerându-l al unui „dramaturg ajuns la maturitate”… Vă trimit cartea spre lectură… Surpriza cea mare este piesa „Adolescentul din duba cu sentimente de unică folosință”. Odiseea unui tânăr de 18 ani, cu 9,90 la Bacalaureat, care, din cauza unei societăți fără principii, a unor mahări ai vremurilor ce mutilează Adevărul și sufletele tinerei generații, ajunge nedrept în închisoare. Încearcă să-l salveze o ziaristă adevărată, care nu face bișniță cu principiile și cuvintele, dublată de inteligență, tărie morală și tenacitate. Când făceam corectura volumului spre a primi bunul de tipar, am cerut amânarea apariției lui cu încă o zi! O strălucire de gând de ultimă clipă a făcut-o pe ziarista respectivă, de 33 de ani, „Pușlamaua de la etajul 13”, care a ajuns să joace tenis în America, așa cum își promisese, a absolvit o facultate de psihologie la Fort Lauderdale și s-a întors în țara natală cu soțul ei, un tenisman american. Devine ziaristă și își povestește viața tânărului din pușcărie spre a-l stimula să se bată în primul rând cu El, cu Viața, cu nedreptățile, cu o societate ostilă. Trebuie doar să creadă în el!… Ideea aceasta, cu proiectarea peste două decenii a poveștii Pușlamalei realizată în viață, în pofida abandonării ei de părinți, prieteni, profesori, societate, l-a cucerit și pe remarcabilul regizor Sandu Grecu, care gândește un Spectacol-Eveniment. Mai multe nu vă divulg, discutați cu dânsul…

– Ce impresii v-a lăsat ediția din 2017 a Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu. Prezențele basarabene au fost remarcate?

…Nu întâmplător, Marele Festival de la Sibiu (cum îi zic eu!) este al treilea din lume, după cele de la Avignon și Edinburgh!… Un Festival absolut senzațional!… Un Festin pentru Sufletele noastre atât de încercate de vremuri tulburi, material, moral și, în special, politice!… Basarabia a fost la loc de cinste în această Gală mondială, cu două reprezentații ale Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” („Migraaaanții” lui Matei Vișniec și „Puștoaica de la etajul 13” a lui M.M.I.) și una a Naționalului „Mihai Eminescu” („În largul mării” de Mrozek)…

– Teatrul ne ajută să trăim? Nu vi se pare uneori că e pierdere de timp? Ce înseamnă teatrul pentru Dvs.?

…Sigur că ne ajută să trăim, să fim mai buni, mai bogați și mai frumoși sufletește! Refuz să cred că el poate fi o „pierdere de timp”!… Ce este făcut cu sufletul, fără a ignora rațiunea, talentul și tenacitatea, nu poate fi decât o rază de speranță, un drog moral pentru oameni! Pentru mine Teatrul, descoperit la 7 ani, când m-au dus părinții mei în Templul Thaliei, reprezintă un Refugiu pe timp de vremuri trădate, pentru teatru eu am renunțat la una din cele două patimi ale mele care m-au îmbogățit sufletește și mental în copolărie și adolescență, una fiind sportul. Așa, ca un paradox pentru un absolvent de filosofie…

– Care e mesajul Dvs. pentru spectatorii basarabeni?

…Să vadă în Teatrul din Basarabia un minunat Prieten, o vitamină morală. Mai ales că teatrul din Republica Moldova are Calitate. Se face realmente cu sufletul, cu profesioniști adevărați, care își iubesc meseria și spectatorii pe care îi respectă!

Interviu de Irina Nechit

Jurnal de vară (1). Gânduri și rânduri în Gara de Nord, AȘTEPTÂND-L PE…FAUST la Șercaia!

…Imi beau cafeaua de dimineață, vineri 16 iunie 2017, în Gara de Nord, și-mi revin în minte timpurile studenției, când, de două-trei ori la final de săptămână, ajungeam aici, să cumpăr câteva sticle de bere pentru Tăticul meu minunat (in Piața Chibrit, unde și pietrele cântau „Rapid, cadână zvăpăiată!”, nu se prea găsea bere în week-end, clasa muncitoare bea la greu și atunci!)… Mai veneam în Gara de Nord și să vorbesc cu mecanicii de locomotivă, de când eram într-a 5-a, mândrindu-mă cu Visul meu de atunci de a străbate Lumea conducând un tren… Aici, în Gară, am făcut și primele „studii psihologice” cu oameni din toată țara, fără să fi gândit, atunci, la 18 ani, că voi deveni dramaturg (deși „lichidasem” repertoriul ultimelor zece stagiuni ale Teatrului Giulești!)…
…Acum, plec la Sibiu, în premieră la Marele Festival de Teatru (FITS 2017) unde, duminică 18 iunie, la ora 16, se joacă minunata „Pușlama de la etajul 13”, devenită „Puștoaica” (de la același etaj!), la Naționalul „Satiricus I.L.Caragiale” din Chișinău, în regia de excepție a lui Sandu Grecu și cu un „copil minune” al scenei, Alexandra Grecu, azi, la ultima zi ca liceeana! Bun venit, Studenție…

… Voi călători cu trenul, aștept Locomotiva de ora 10, răsucesc în memorie și suflet Amintiri și resturi de iluzii, speranțe și dor de Teatru, când sub cupola peroanelor răsună o voce nesuferită:” Trenul de Sibiu circulă până la stația Șercaia. Pe distanța Șercaia-Sibiu se asigură transport auto!”… Uraaaa! N-am fost în viața mea la Șercaia, comună în județul Brașov. Zoresc Internetul și aflu că voi coborî din tren la vreo sută de kilometrii de scena unde va reapare Miracolul Faust, una dintre capodoperele lui Silviu Purcărete, veșnic tânără, deși împlinește, în 2017, zece ani de la Premieră. S-a schimbat, din rațiuni obiective, cărora nimeni nu le scapă, doar interpretul lui Faust, de la magnificul Ilie Gheorghe, Star al Naționalului craiovean, la uluitorul Miklos Bacs, clujeanul care nu este doar un fantastic creator de actori și regizori, la Facultatea de teatru, dar și un interpret de antologie…

…Drumul cu Inter Regionalul 12631 trece greu, ba și tare incomod, din moment ce ambele toalete de la vagonul 1 sunt înfundate dinainte de plecarea din Gara de Nord (!). Întreb un conductor de ce se oprește cursa noastră la Șercaia, ploi, terasament, drumul urcă un deal, se lucrează (de s-ar lucra bine!), abia pe 21 iunie, într-o miercuri, când eu voi pleca la Festivalul de Teatru (de ce altceva?!) de la Cosntanța, cei care o iau, pe șine, spre Sibiu, nu vor mai face o escală nedorită în câmp.. Mă rog, când la trap, când la galop pe șinele ferate ale patriei, ajungem la Șercaia, ceasul arată 14:15… Acum, începe buluceala pe culoar, și la uși, pentru coborâre, coate, geamantane proptite-n picioarele mele, parcă suntem migranți sau amenințați cu vreo bombă (Doamne ferește!), nu se dau, gratis, nici mici cu bere, să mori de plăcere, așa electoral, constat, doar, lucid și strig în mine Adio, civilizație!… De pe ultima treaptă a scării vagonului 1 până la pământ sunt vreo treisferturi de metru, nu te ajută nimeni din partea CFR-ului, ba, o doamnă simpatică din compartimentul meu are impresia, posibil, că trenul va pleca (unde?!) și mă împinge (involuntar?!), ajung în genunchi pe pietrele urmei de peron din Șercaia, nu mi-am rupt pantalonii, valiza se rostogolelște în neștire, bine că am salvat computerul, în husa lui… În zece minute urcăm, în dezordine, în două autobuze de Sibiu, afară e arșiță, deși nori negri ca smoala s-au adunat, departe, peste Făgăraș, începe transpirația colectivă, scot un șervețet, dau jumătate distinsei doamne de lângă mine, dânsa are și un evantai, mai alungă din căldura coborâtă peste noi, în sfârșit, ajung la ora 16:23 în fața Gării din Sibiu. Nu-i rău, doar 28 de minute în plus dacă trenul, IR-ul, n-ar fi rămas la Șercaia, iar civilizația ar fi fost la ea acasă…
…Am poposit, după…33 de ani, în minunatul Sibiu! Atunci, gazetar sportiv, azi, dramaturg jucat! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

· Jurnal de Primăvară (14). ASTĂZI, 13 MAI 2017, ESTE ZIUA MEA. ÎMPLINESC…38 DE ANI!

…Nu-i glumă. E pură realitate. 13 mai 1979. Arad. Teatru de Stat (azi Teatrul Clasic „Ioan Slavici”). Ora 19. După lupte grele, ce au durat cam 20 de ore, cu jandarmii Culturii de la Județeana de Partid Arad, am debutat, ca dramaturg, pe scena arădeană, cu o comedioară-„Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”! Fotbalul m-a învățat să lupt și în prelungiri. Și am învins!…Vineri 11 mai 1979, la ora 19, primeam viza Județenei de partid, adică trecusem cu bine de temuta vizionare, iar la ora 20:30 zburam liniștit spre București. A doua zi, însă, pe la ora 19, când am ajuns cu mașina în orașul de pe Mureș, cu doi cronicari dramatici de top la vremea aceea-regretatul Bogdan Ulmu, de la „România literară”, și Antoaneta Iordache-venită pentru revista „Teatru”, am aflat că „spectacolul a fost interzis”!.. La o primă vedere pentru că denigram, printr-o scenă de câteva minute cu un tablagiu tâmpit, Miliția română!… La o privire profundă, însă, am descoprit (ca orice ziarist care se respectă!) perfide jocuri de culise împotriva regizorului Costin Marinescu., profesionist care nu accepta cabotinismul…

…Am, vedeți, cu dovezi, 38 de ani de când sunt jucat pe scene din 5 țări. 33 de premiere. Se pregătește a 34-a, „Taximetrist de noapte la New York”, la Teatrul Național Radiofonic, în regia profesionistului Gavriil Pinte, dar, se discută, și de o premieră cu textul vieții mele pe o scenă bucureșteană, în regia eminentului regizor Alexander Hausvater…
…În această zi de 13 mai 2017, Bunul Dumnezeu mi-a hărăzit două Evenimente rare. Spectacolul „Puștoaica de la etajul 13 sau Dragă Societate”, cu minunata Alexandrina Grecu, în regia de excepție a lui Sandu Grecu, producție a Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” Chișinău, la București, pe scena TES. Spectacol încununat cu Premiul Juriului UNITEM (UNITER-ul de peste Prut!), acum o lună!…Pe 13 mai, ziua mea de dramaturg, „Pușlamaua de la etajul 13” de la Chișinău, la a zecea montare, în cinci țări, spectacol cu…13 personaje durând o oră și…13 minute! 13-cifra mea norocoasă!
…Tot astăzi 13 mai 2017, lansarea volumului de teatru „Bărbatul cu trei picioare”, apărut în… noaptea ce a trecut la Editura Tracus Arte! Îi mulțumesc inimosului și fremetic susținător al cărții de teatru Ioan Cristescu pentru darul pe care mi l-a făcut! Lansarea, în Foaierul prețuitului Teatru Evreiesc de Stat București, cu 20 de minute înainte de a începe spectacolul „Puștoaica de la etajul 13”. Vor prezenta volumul -cu 6 piese și o prefață competentă semnată de cunoscutul teatrolog Zeno Fodor-în câteva onorante „cuvinte potrivite”, vorba lui Arghezi, regizorul Sandu Grecu, Ioan Cristescu-directorul Muzeului Național al LIteraturii Române și, logic, autorul, ajuns la al 30-lea volum publicat în carieră, dintre care 17 de teatru! Teatrul, boala mea fără leac…
…Azi, 13 mai 2017, când împlinesc 38 de ani de dramaturg jucat pe scenă, este și Ziua de naștere a minunatei mele surori Mona! …Ani mulți și fericiți, alături de cei dragi, într-o nesfărșită Odă a Bucuriei, scumpă surioară!

Jurnal de California (15). ZIUA LUI CÉLINE, ULTIMA DUMINICĂ LA OCEAN, ÎNTÂIUL CONTACT CU PACIFICUL ȘI EU MĂ GÂNDESC LA…CHIȘINĂU!

…Astăzi a fost primăvară plină la Los Angeles. Ca de Ziua minunatei luptătoare Céline, nepoțica mea de vis, care a împlinit două luni, cunună de ani fără număr, într-o Odă a bucuriei, după chinul din primele cinci zile de Viață, scumpa bunicului!…

…După atâta vânt și ploaie, trei zile la rând, California s-a luminat fascinant sub un soare plin, oferindu-mi cea mai frumoasă zi de când am venit la mal de Pacific. Nu puteam să nu plecăm, astăzi, toți cinci, cu Ducu driver ultra-experimentat, la Ocean…

…Am luat drumul pe Pacific Park, spre Santa Monica Bay, Paradis uman, unde s-au filmat multe pelicule, inclusiv „The Sting”, celebra „Cacealma”, din 1973, cu Paul Newman și Robert Redford, cu 7 (șapte!) Oscaruri câșigate, plus alte trei nominalizări!… Până să ajungem la țintă, am șerpuit pe câteva Avenue-uri și străzi, oamenii veseli peste tot, parcă și homeless-ul care trăiește de patru ani în autoturismul lui, de-un roșu decolorat de soare, vânt și ploi… La Santa Monica, într-o parte a celebrei localități, un țarc special amenajat pentru fermierii din zonă, cu tarabe pline de legume, fructe și produse ecologice, fără gluten. Vreo doăzeci de oameni stau pe scaune albe din metal, ca într-un amfiteatru improvizat, și ascultă o tânără cântând cu foc, în acompaniamentul ei de chitară și al unui băiat la tobă. Se servește la botul calului, fie felii de carne ecologică, fie doi cârnăciori, ecologici și ei, e o frumoasă zi de duminică, mi se face dor, deodată, de doi mici și-o bere, să pocnești de plăcere…

…Am ajuns pe plaja imensă de la Santa Monica, unde stoluri de bicicliști, pe tot felul de biciclete și cu atât de diferite căști în culori active au inundat aleile de pe faleză. Au apărut chiar și cete pe SegWay-uri, mijloacele de locomoție pe două roți și un ghidon drept până la mijlocul omului matur, destui roleri, atleți de circumstanță… Și țarcurile moderne pentru copii, pline ochi, Genevieve aleargă fericită în briza Oceanului… Văd, bucuros, mulți oameni pe plajă, în peisajul mirific cu crestele munților în zare și splendorile din Malibu atârnate între cer și apă, în dreapta, cu celebra Venice și canalele ei intuite, în stânga…. Patru cutezători s-au și aruncat în Pacific, le e dor de înot, câteva valuri au atras și trei surferi, unul mă uimește, când își desumflă surful, făcându-l un mic pachet… Frumoasa lor nebunie mă împinge spre Ocean, lăsând-o câteva minute pe Genevieve să se joace doar cu Ducu, după superba noastră dimineață în buza plajei, sub umbre de palmieri inegalabili… Testez în premieră apa Oceanului din Westul Americii, doar la mal, mai mult în spuma de valuri, posibil să fi fost rece, important a fost pentru mine că nu am ajuns aici fără să mă spăl cu apă de Pacific!

…În această Zi de poveste trăită în California, gândul meu aleargă și spre… Chișinău! Azi dimineață, înainte să o luăm spre Santa Monica, am primit un mesaj, pe Facebook, de la remarcabilul regizor Sandu Grecu, directorul Teatrului „Satiricus” I.L.Caragiale din Chișinău. Mă întreabă dacă pot fi prezent la Chișinău, în data de 21 aprilie, la premiera cu piesa mea „Pușlamaua de la etajul 13”?… Cum să nu fiu?!… Tot într-un aprilie, pe data de 26, în 1995, descopeream frumosul Chișinău și mulți dintre oamenii lui minunați, cu ocazia premierei mele cu textul „Beethoven cântă din pistol”, regizat, cu farmec și curaj nebun, de Sandu Grecu. Spectacolul a făcut valuri și la New Yor și Bridgeport, unde am invitat eu Teatrul „Satiricus”, și sunt convins că acum este mai actual ca niciodată!…

…Joi 21 aprilie 2016, la „Satiricus” din Chișinău, „Pușlamaua de la etajul 13” va cunoaște a zecea montare!… De la Viena și Giurgiu, în remarcabile one-woman show-uri (cu Julia Proch-Schauer și, respectiv, Anca Sigartău), la musicalul de la Ruse, regizat de valorosul Orlin Diakov, și uluitorul spectacol de păpuși pentru oameni mari de la Silistra, în regia lui Săby Săbev, cu o fantastică Monika Ugrenova (realizare prezentă la șapte festivaluri din patru țări, cucerind nu mai puțin de șase Premii!), la tulburătoarea montare a regretatului regizor de elită Vili Perveli Nikolov, la Galați, cu nouă personaje și o remarcabilă Petronela Buda în rolul principal. Și a mai fost și o interesantă variantă de teatru radiofonic, realizată de regizorul Iulian Ursulescu, cu Otilia Pescariu, în Serbia, la Radio Novi Sad, și spectacolul pentru copii de la Piatra Neamț (regia Maria Hlibovski), și cele de la două teatre particulare din București și Chișinău. Ce-ar fi ca, într-o zi, cineva să adune la un teatru cel puțin cinci-șase din cele zece „Pușlamale”!?!

…Acum, regizorul Sandu Grecu face un Spectacol-protest, subintitulat, aluziv, și „Dragă societate”! Cu o încântătoare Alexandrina Grecu, pe care am apreciat-o, acum trei ani, în emoționantul spectacol „Cu bunelul, ce facem?”, de Constantin Cheianu, în regia lui Sandu Grecu, la Teatrul „Satiricus”, și cu 13 actori care vor cânta live, în stilul muzicii hip-hop, melodii special create pentru această Premieră! Mulțumesc, prețuite om te teatru Sandu Grecu!

…10 Aprilie 2016, o Zi fascinantă pentru mine, în California…