Jurnal de vară (11). MONOLOG CU UN SINGUR OCHI! SEMN CĂ UN TIMP NU NE MAI ÎNTÂLNIM…

…Mâine este 23 august! Când eram pionier… Ce e aia pionier, sigur se vor întreba unii mai tineri!?! Păi, pe scurt, un elev cu o cravată roșie la gât, care trebuia să-i iubească pe tovarășii Lenin, Stalin și Ceaușescu, și câte altele… Când eram pionier, ba și liceean, chiar și în primul an de facultate trebuia, în fiecare zi de 23 august, să mergem la defilare, la Șosea, să trecem prin fața tribunei tovarășilor conducători ai țării, iubiți în grup, nu-i așa?!, să le scandăm numele, să-i ovaționăm și să ajungem, fericiți, în Parcul Herăstrău… Pentru chestia asta de câteva minute în fața tovarășilor plictisiți de la Mausoleul Puterii, care vorbeau obosiți între ei și arar ne răspundeau ca roboții din mâini, când noi ne dădeam bojogii strigând tot felul de lozinci, porneam de acasă, pe căldură sau pe ploaie, pe la 6 dimineața, ne încolonam, undeva, la Piața Victoriei sau în fața unei școli din preajma Pieții Romane… Bine că s-a dus Ziua aceea atât de dragă tovarășilor…

…Mâine, 23 august 2017, la ora 10 fix, eu nu merg la defilare, ci să mi se repare un ochi! Stângul!… De ceva vreme eu nu citesc decât cu un ochi, cu dreptul. Mi se va înlocui cristalinul, mi s-a spus că-i o operație ușoară, recuperarea e mai pretențioasă… În seara asta, pe când priveam dechiderea Festivalului Under Cloud, cu un spectacol („Ultima bandă a lui Krapp”) cu mult sub textul celebrului Samuel Beckett, părinte al teatrului absurdului, împreună cu Eugen Ionesco, mă întrebam, așa, ca dramaturgul, absurdul, nu clasicul, dacă, mâine, odată cu schimbarea cristalinului, mi se vor șterge zecile de mii de imagini, alb negru și color, amintiri, banalități și fapte de suflet, triumfuri și decepții, Lumini și Umbre ale Vieții, penalty-uri și ofsaiduri văzute clar, comentate prompt în transmisii TV, fără să o dau după copac?!… Când și cu ce le voi mai înlocui, după șapte decenii de colecționar de Viață?!

…Câteva zile, câte oare?!, nu voi mai avea voie la computer, nici la TV, nici să citesc, Doamne, am să înnebunesc, Adio, prieteni de pe Facebook, îmi va fi tare greu fără voi, fără Rondul de dimineață pe Internet, adio meciul FCSB-ului, de mâine noapte (victorioasă o văd cu Sporting Lisabona!), voi trăi cu un ochi, fără să am voie să plâng, de fericire sau de tristețe, fără să rescriu, la cald, finalul piesei „Dans cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge, în New York”, după discuția bogată în sensuri și semnificații, din această seară, abia ieșiți de la UnderCloud, cu remarcabilul regizor Sandu Grecu, decis să facă încă un spectacol mare cu un text de-al meu, după „Beethoven cântă din pistol”, în aprilie ’94 (spectacol ovaționat și la New York, Bridgeport, Stockholm), și „Pușlamaua de la etajul 13”, în aprilie în 2016 (onorat, în iunie, cu participarea la Marele Festival Internațional de Teatru Sibiu, și în 12 octombrie, în așteptatul „Fest(in) pe Bulevard”, bogatul Festival de la Nottara, urmând, se spune, ca în noiembrie „Pușlamaua” basarabeană să fie prezentă la un Festival Internațional din Sardinia!), ambele producții ale Teatrului Național „Satiricus I.L.Caragiale” din Chișinău. „Dans cu Miss Liberty” ar urma să se monteze la un teatru bucureștean (îi voi da numele, după ce se va semna contractul, nu mă mai „frig” a doua oară!)…
…Monologul meu cu un ochi sper să fie cât mai scurt, nu pot discuta doar cu Alter-Ego cuibărit cu doi ochi în mine, am nevoie de voi, Prieteni, de Lumină pentru Ambii ochi și pentru Suflet…

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 3.019 persoane

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *