Etichetă: Teodor Mazilu

Jurnal de Toamnă fermecată. LA UN ȘPRIȚ CU FĂNUȘ NEAGU ȘI PANAIT ISTRATI…

…Am revenit la Brăila, după trei ani. Cu aceeași emoție și bucurie. Când eram student, cu buzunarele cam goale, în anul II, m-am îndrăgostit de o brăileancă, Vali o chema, și în prima lună, ba și în a doua, am luat, cu noaptea pe umeri, cu trenul de 5:50, drumul Brăilei, o dată pe week-end… Mă odihneam, dimineața, un ceas-două, în triaj, în vagoane garate, n-avem țechini de hotel… Noroc că idila n-a ținut mult…

…Aici, în briza Dunării, istoria te copleșește, literatura te înalță spre sublim. Și de data aceasta, în 11-XI-2017, am venit cu teatrul. Cu încă o „Pușlama”, jucată acum cu patos și nerv de Claudia Motea, ovaționată în final. Acum șase ani mă bucura în superbul Teatru „Maria Filotti”, în plin Festival, altă „Pușlama”, prima, ca istorie, din…dinastia de 11! Era fascinanta Anca Sigartău, întâia interpretă al acestui text al meu („Pușlamaua de la etajul 13”), scris în iarna lui 2010, între Crăciun și Noul An…

…Acum, interiorul Citadelei Thaliei brăilene este absolut fascinant, Lucian Sabados, directorul aflat la al doilea mandat, după primul de real succes, îmi face turul Teatrului,cu totul altul, după doi ani și jumătate de renovare. Este absulut fermecător, sunt într-un Muzeu al Frumosului, nu într-un teatru oarecare, în „Sala Panait Istrati” am senzația, o clipă, că mă aflu în splendoarea Galeriilor Uffizi din Florența. În Sala Maură, parcă-s într-un Muzeu din Toledo, superb este și Foaierul „Mihail Sebastian”, autorul nemuritoarei piese „Steaua fără nume” și al unui „Jurnal” ce nu poate scăpa niciunui literat… Am ajuns și la ultima sală intrată în circuitul teatral, „Avangarde”, este fascinantă această zi de toamnă în frumoasa Baladă care este Brăila, nu doar „Orașul cu salcâmi”, dar, poate și Cetatea cu cei mai mulți scriitori de elită, dintre care Panait Istrati este cel mai cunoscut Europei, cum se mândresc mulți brăileni…

…Claudia Motea și Alex Rădulescu rămân la teatru, în Sala Studio, să monteze decorul, să facă sunetul și luminile pentru reprezentația de la ora 19, precedată de o dublă lansare de carte, Poeziile de iubire, cu acel vers uluitor („De ce oamenii nu dăruie îngeri?!”), ale Claudiei Motea și ultimul meu volum, tot teatru, firește, „Bal Mascat cu Miss Liberty pe Queensboro Bridge”). Îl rog pe Lucian Sabados să mergem undeva, să mă bucur de o saramură cu inegalabilul crap de Dunăre… Ajungem la o terasă dragă lui Lucian, cu nume din istoria tumultoasă, cu atâtea subiecte picarești, a Brăilei: „TereNTe”… Pe un drum de scândură, de parcă ar fi o pasarelă ce duce spre un ponton neștiut, nevăzut, călcăm pe dansul arămiu al frunzelor de toamnă. În interior, cum intrăm, mă simt în romanele uluitorului Panait Istrati, în „Kyra Kyralina”, în „Codin”, „Neranțula” și câte altele, adie, parcă, istoria din filmul „Ciulinii Bărăganului”. Scriitorul de respirație europeană, prieten cu Kazantzakis, părintele lui „Zorba Grecul”, și Romain Roland, s-a născut, aici, în portul Brăilei, în 1884, zice-se din mamă spălătoreasă și un tată contrabandist grec… Nu reușesc să iau loc pe un scaun de lemn, la masa de povești, alături de Lucian Sabados, că privirile îmi sunt furate de peretele din față și cel din lateral dreapta, cum stau eu. Este ceva absolut fermecător. O veritabilă Istorie literară a Brăilei desenată cu atâta har de, aflu, Viorel Baciu, pentru unii un caricaturist de succes, pentru mine super-artist plastic. Mă privește, de la nici un metru, peste umăr, din dreapta, alt brăilean de Legendă, Regele metaforei, inegalabilul Nea Fane, Fănuș Neagu, cu fermecătoarele lui scriituri de geniu „Frumoșii nebuni ai marilor orașe”, „Insomnii de mătase”, „Vara buimacă”, dar și piesele (da, textele dramatice!) rare „Scoica de lemn”, văzută la „Nottara” și „Echipa de zgomote” montată la „Odeon”… Taifasul meu cu actualul director al teatrului brăilean despre „chestii teatrale” -unele rezolvate, altele ba-, e supravegheat și de Panait Istrati, Mihail Sebastian, de ofițeri, poeți, profesori și negustori din istoria romanțată a Brăilei, aflați sub un vesel imperativ categoric aflat pe un perete: „Protejați apa, beți vin”, lângă desenul unui taraf de pe malurile fascinante ale Portului…

…Plec beat de frumos, din terasa ce poarta numele celebrului „Rege al baltilor”, banditul de poveste, saramura a fost excelentă, ca și vinul roze de Ostrov, am și închinat al doilea pahar (și ultimul!) de șpriț cu desenul lui Nea Fane, într-un fel, omul care m-a îndemnat să mă țin de gazetăria sportivă, și m-am lăsat pradă visului și am văzut în flăcăul care ne-a adus carafele cu vin pe ucenicul de cârciumar care a fost, în tinerețe, Patriarhul literar al acestor locuri, Panait Istrati, dispărut rematur, la 51 de ani, în Orașul lui Bucur… Nu pot uita, însă, că Marele, inegalabilul Nea Fane, Regele Metaforei, m-a lăudat, la „Masa Presei”, în gura mare, după niciun an de gazetărie la „Sportul”?! Ca, după întâia mea transmisie a unui meci de fotbal (S.C.Bacău-Petrolul 1-0, în 1 aprilie 1972!) la Televiziunea Română, tot la „Masa Presei”, de față cu Ion Băieșu, Teodor Mazilu, Eugen Barbu, Vadim, Dan Claudiu Tănăsescu, Ioan Chirilă, Nea Mache (Eftimie) Ionescu, Gheghe Nicolaescu și alții, Astrul Fănuș Neagu avea să se ridice și să-mi zică copleșitor: „Te-am urmărit la TV!”… Atunci, s-a-nvârtit Marele Stadion cu mine. Credeam că mă va desființa Nea Fane, știam cât de critic este în tiradele sale… Numai că Regele Metaforei, care a înnobilat și gazetăria sportivă, a continuat: “Bravoo, puștiule! Ai un limbaj frumos, cultivat! Nu ca mai toți cu limbă de lemn care se cred comentatori!”… Cum să uit vreodată, asemenea întâmplări?! Fără Nea Fane, atunci, în ’72, nu știu dacă aș fi ajuns la o jumătate de veac de gazetărie sportivă! Mulțumesc și acum, nemuritor Rege al Metaforei!

…Mulțumesc, Lucian Sabados, că m-ai dus la „TereNTe”. M-ai făcut atât de bogat, mai mult decât dacă mi-ai fi montat o piesă în Palatul de Frumos care este Teatrul „Maria Filotti” din cartea cu Legende sfinte numită Brăila!

…Ziua mea fascinantă la Brăila s-a încheiat, în ovații, și lacrimi, după „Pușlamaua de la etajul 13”, jucată tulburător de actrița româno-canadiană Claudia Motea. De față și cu a doua (în ordine istorică) interpretă a „Pușlamalei”, minunata Actriță Petronela Buta, venită special, de la Galați la Brăila, pentru ultima „Pușlama”, cum să uit că, tot pe Dunăre, în amonte, la Teatrul „Fani Tardini”, în 10 martie 2012, sala aplauda în cascadă „Pușlamaua de la etajul 13” montată cu atâta har de regizorul româno-bulgar, regretatul Vili Perveni Nikolov…

…Această inedită Sâmbăta de 11-XI-2017 a însemnat, pentru mine, una dintre cele mai scumpe călătorii printr-o Istorie fermecată… Îmi voi alimenta din ea Sufletul, multe zile și nopți, în deșertul gri al zilelor noastre de nesfârșită tranziție și pierdere de identitate…î

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de primăvară (10). FĂNUȘ NEAGU, ACARUL LUI DUMNEZEU CARE A SCHIMBAT ACELE DRUMURILOR VIEȚII MELE…

 

…Apare pe Facebook, azi, 7 aprilie 2017, o fotografie de arhivă sentimentală. Era prin anii ’70, la „Masa Presei”, pe „Stadionul 23 August” de atunci. Aveam mustață pana corbului, plete-n vânt și eram plin de mari vise, la 25 de ani. În imaginea aceasta, urmăresc un meci, alături de doi dintre profesorii mei, regretații Constantin Firănescu și Paul Ochialbi, mai apoi sunt doi valoroși colegi de generație, Victor Niță și Lucian Oprea, după ei alt confrate de top plecat prematur între îngeri: Vasile Căbulea!…Un rând-două, mai sus, trebuie să fi fost nelipsiții Fănuș Neagu, Ion Băieșu, Eugen Barbu, Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu și alții

…Culmea este că, ieri, 6 aprilie 2017, la Filiala de Știință și Artă a Academiei Române, a avut loc un veritabil Moment de Istoria Literaturii Române. Gânduri de mare prețuire, evocări, amintiri, întâmplări rare, pentru ziua când marele Fănuș Neagu ar fi împlinit 85 de ani. Au participat, printre alții, academicianul Eugen Simion, Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române, profesori universitari, cronicari literari, rude și prieteni ai Scriitorului nepereche, Dan Claudiu Tănăsescu, Mihai Ispirescu și alții. În acest plen onorant am făcut o Mărturisire în premieră:

…Fănuș Neagu a fost pentru mine Acarul lui Dumnezeu care a schimbat în ultima clipă acele drumurilor vieții mele. Am refuzat oferta academicianului Tudor Bugnariu (ginerele lui Blaga) să fiu asistent la catedra de materialism istoric, la Facultatea de Filosofie a Universității din București, am refuzat sugestia academicianului Gulian -un post la Institutul de cercetări filosofice-, pentru a mă dedica cronicii sportive. Mă acaparase Stilul inconfundabil al lui Fănuș Neagu, Regele Metaforei, din tabletele lui semnate în „Scânteia tineretuluui”, la început, fascinantele „Cronici pestrițe” din lumea sportului pe care le-am citit, în volum, de cinci-șase ori, inegalabilul nea Fane, cel care a dat sportului altă dimensiune, în zbor de Metaforă, înnobilând gazetăria sportivă, zămislind, chiar, o adevărată Literatură sportivă .La care au aderat din mers, dezvoltând-o, Ion Băieșu, Teodor Mazilu, Eugen Barbu, Alexandru Căprariu, Radu Cosașu, Corneliu Vadim Tudor, Adrian Păunescu, Mircea Radu Iacoban, Ioan Chirilă, Ion Cupen, Dan Claudiu Tănăsescu, Dumitru Chirilă, Grigore Elisei și alții. „MASA PRESEI” a însemnat, pentru mine, în acele vremuri, un fabulos Curs de gazetărie sportivă de cinci stele, sub cerul liber!

…Când am aniversat, la Predeal, cu colegii, zece ani de la terminarea Facultății de Filosofie, academicianul Tudor Bugnariu m-a luat, într-un colț, în toiul petrecerii, și mi-a mărturisit: „Domnule Ionescu, zău dacă pot înțelege cum un student de vârf ca dumneata a dat cariera universitară pentru a transmite meciuri de fotbal, dintre 22 de nebuni care aleargă după o minge, în fața altor 50.00-60.000 de nebuni care îi aplaudă!?”… Am tăcut o clipă, după care am vorbit cu sufletul: „Vedeți dumneavoastră, domnule academician, într-un meci de fotbal se întâmplă mai multe decât în ani de viață. În 90 de minute ești la pământ și deodată pe aripile Triumfului, pari terminat, dar revii miraculos… Știți ce spunea Albert Camus despre Fotbal?! Că tot ce știe despre viață datorează Fotbalul! La fel susțin și eu”… Academicianul Tudor Bugnariu m-a privit lung, a meditat un timp, după care a scăpat un zâmbet: „Dacă-i așa, atunci nu te mai consider nebun de tot că ai renunțat la filozofie pentru fotbal!”…

…Acum, în primăvara lui 2017, câns scriu aceste rânduri de Jurnal sentimental, pot repeta: Dacă astăzi sunt în Viață, o datorez Fotbalului!… Dacă nu eram un cunoscut comentator de fotbal, în Lagărul de refugiați politici de la Latina, în vara lui ’86, și nu mă apărau microbiștii, noii prieteni din Lagăr, „cârtițele Securității” mă schilodeau sau mă lichidau!

…Mulțumesc Zeule Fotbal, Mulțumesc Rege al Metaforei, Fănuș Neagu!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Mondialul African. La FRF, Franceza fără profesor!

…Multă lume chitită pe Mondialul vuvuzelelor n-a vorbit în ultimele trei zile decât despre două subiecte: blatul şi „cocoşul galic”. Blatul, în cea mai pură accepţie a „meciurilor strategice” din Liga lu’ Mitică, nu s-a mai produs, spre neşansa celor care am pariat X la meciul Mexic-Uruguay. Spre lauda lor, aztecii şi celeştii s-au ţinut de fotbal, nu de miticisme sau de „regii”, făcând să roşească, şi peste decenii, nume grele din istoria turneelor finale. Chiar mă întrebam, aseară, cum se simt, oare, acum, nemţii şi austriecii, pentru golăneala aceea de la Espana ’82, când, prin non-combatul celor din Ţara Valsului (a fost cât trebuia, 1-0 pentru germani!), la egalitatea perfectă de puncte (4), au ieşit din cursa grupelor „Vulpile Deşertului”. Care Algeria, cu o echipă superbă, a dat de pământ cu panzerele, 2-1 (0-0), la Gijon, unde două stele, Madjer şi Beloumi, nu doar că au marcat golurile unei victorii istorice, la debutul algerienilor într-un Mondial, însă au făcut şi încântător spectacol. Din fericire, acum, în Ziua a 12-a a turneului din Ţara Curcubeului African, pe tărâmul lui Jabulani (fecire, în limba zulu!) a fost un lăudabil Anti-blat (n-am spus Anti-Blatter!), ceea ce trebuie să dea multora de gândit (dacă, astăzi, mai are timp cineva şi de aşa ceva!). În lume şi prin lumea noastră bolnavă de-acasă…

…Celălalt subiect, „cocoşul galic” (mai bine zis „Cocoşatul galic”!), un veritabil cocoşel şchiop, venit jumulit gata la capătul Africii să facă figuraţie şi greve, nu să joace fotbal. Marea, aroganta Franţa, campioana lumii în ’98 (e drept, acasă, la Paris) şi finalista ultimei ediţii, în 2006, a terminat grupa pe brânci, în înjurături, coate şi genunchi, cu un singur punct, dar cu 1001 de dezamăgiri şi acuzaţii. Ca şi la Mondialul asiatic, de unde a plecat rapid, tot din Grupa A, tot numai cu o remiză albă, ca şi acum, cu Uruguay, semn că Henry şi Ribery au alergie geografică…

„Cântăreaţa cheală”, „Cocoşatul de la Notre Dame”, „Mizerabilii”, a ţipat sonor presa, ziarişti din lumea-ntreagă probându-şi cultura la această „Înmormântare pe teren accidentat”, cum ar fi zis regretatul Teodor Mazilu, nu doar dramaturg de elită, dar şi titular de spumoasă cronică sportivă. „Franţa a fost Metalurgistul Cugir”, parcă-l aud pe regretatul Nea Mache, alias Eftimie Ionescu, ironizîndu-i inegalabil pe impostori şi trişori. Căci, sincer, ce altceva au fost Domenech şi ai lui (şi mă refer, în primul rând, la FFF, federaţia lor, însă şi la „FF”-ul jucătorilor, nume grele la „fără frecvenţă”!)?

…Zic, însă, să nu ne bucurăm de „capra” vecinului nostru tradiţional de preliminarii, mondiale şi europene, şi nu doar că, la început de octombrie, timonierul „cocoşelului neascultător” de Domenech va fi Laurent Blanc, coach inteligent şi avid de performanţe. Chiar susţin că decăderea Imperiului Francez (în fotbal, biensur!) poate fi ultima noastră şansă, în ceasul… 2012, 2016, 2020. Nu de alta, însă noi suntem şi mai jos decât „cocoşul galic”, noi, cei care uimeam lumea la World Cup ’94, ba am oferit spectacol, în ’98, şi la Coupe du Monde, în Hexagon, Noi nici n-am mai ajuns pe la vreun Mondial! „Lecţia franceză” de la acest turneu african trebuie să reprezinte bibliografia de urgenţă a diriguitorilor fotbalului românesc. La FRF şi în biroul junelui selecţioner Răzvan Lucescu! Acum, însă, nu ne mai poate învăţa nimeni, nimic. Acum, trebuie să studiem intensiv „Franceza fără profesor”!

*O variantă a acestui material a apărut şi pe blogul sportvox.ro.