Trubadur sub balconul Thaliei – Mircea M. Ionescu

Jurnal de iarnă (6). SERBĂRI DE VIS LA ”NOTTARA”, TEATRUL CARE A ÎNVINS IMPOSIBILUL!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

…În ajunul Sfintelor Sărbători, Teatrul Nottara și-a înnobilat spectatorii și prietenii cu un evantai de evenimente rare, de suflet. Mai întâi a frost fantasticul recital „Nobile William”, susținut de extraordinarul actor britanic Michael Pennington, o încâtătoare Istorie nescrisă a operelor lui Shakespeare, creată pe scenă cu o voce magică și un har divin într-un rar văzut one-man –show de mare ținută estetică. Acest recital de colecție, împreună cu cel al maestrului Emil Boroghimă („Lumea-ntreagă e o scenă”), directorul Festivalului Internațional Shakespeare, au tras ultima cortină, în ovații, la „Nottara”, peste „Anul Shakespeare 400 în România”. O splendidă comemorare a celor patru veacuri de când Mare Will s-a ridicat în Ceruri, pe care British Council le-a marcat printr-o Sărbătoare mondială a vieții titanului Dramaturgiei Universale, program aflat sub un nobil Motto: „Shakespeare trăiește”! Negreșit trăiește!

…Eveniment de altitudine artistică și în România, marcat la „Nottara” și de un Colocviu pe tema operei shakesperiene în țara noastră, cu două figuri marcante, criticul de teatru Marina Constantinescu și redutabilul regizor Dinu Cernescu, directorul de scenă care a reușit la „Nottara”, prin anii ’70, printre altele, două montări de antologie, „Hamlet”, cu un fulminant Ștefan Iordache, întâiul Hamlet politic în spectacologia română, și „Timon din Atena”…

…Ca, în Ajun de venirea Moșului cu daruri, miercuri seară, un Recital rar, „Colinde de Crăciun”, susținut de Grigore Leșe, într-o sală tulburată de muzica populară pură, culeasă din matca ei străbună, nemodernizată, nedeformată. Recital ce ne-a demonstrat că există o sublimă armonie între această muzică pură, poate naivă (ca și pictura naivă!) și muzica zisă cultă!

…Un regal rar pentru sufletele noastre, oferit de Teatrul Nottara în Ajun de Sfinte Sărbători, pornind de la Shakespeare și armonizând Frumosul din nou prin glasul lui Grigore Leșe, însoțit de 12 rapsozi veniți în sumane de pe plaiuri vâlcene și soprana care ne-a înălțat cu arpegii divine în Zborul Păsării Măestre a lui Brâncuși!

…Ca Finalul acestui evantai de Evenimente rare să-l reprezinte lansarea volumului-document „Buliniada”, Istoria celor zece luni de exil al Teatrului Nottara, închis pentru Bulina roșie!… O carte absolut tulburătoare, cu…213 autori-întregul colectiv al Teatrului și câțiva dintre numeroșii prieteni. Jean Giraudoux are o piesă intitulată „Din jale s-a întrupat Electra”. Experiența de zece luni a Teatrului Nottara poate fi numită „Din Jale s-a-ntrupat Miracolul”!… Pentru că realmente am trăit un Miracol. Născut din jalea celor zece luni, din zbuciumul bogatei istorii a teatrului de pe Bulevard, din zece luni de exil și pribegie, care au născut, însă, și prieteni de la alte teatre, invitând să joace pe scenele lor trupa surghiunită de soartă și superficialitatea unor autorități.

…Acele zece luni de „viață și de moarte în deșertul de cenușă” au zămislit un sublim colectiv, „Familia de la Nottara”, „Famlie de artiști” (cum sună titlul uneia dintre premierele create, cu Alexander Hausvater la timonă, în timpul acela suspendat!) care a făcut din devotament frate cu sacrificul, din vis-speranță și necedare. Miracolul acesta a însemnat câștigarea unei bătălii cu Imposibilul, un uriaș rol avându-l bravul „comandant de navă” Marinela Țepuș-directoarea Teatrului Nottara-, cu o fantastică putere de luptă și uluitoare forță de convingere a celor în drept, cu un crez fără fisură în triumful Adevărului și, în fond, al Teatrului!..
.
…Aceste Evenimente nobile care au aureolat Anul 2016 –unul de…patru luni în cazul Teatrului Nottara- se porniseră, în fapt, între 10-22 octombrie, când s-a desfășurat ediția a IV-a a unui remarcabil „Fest(in) pe Bulevard”, Festivalul Teatrului Nottara, ce răspundea la replica unui spectacol prezentat de Institutul Maghiar Balassi, „O să mai vii tu pe făgașul visurilor mele?” de Csaba Kiss, în regia lui Mihai Lungeanu.

…Da, Teatrul Nottara, Teatrul care a învins Imposibilul, ne ține vii sufletul și cugetul, conectați la Visul de Frumos din fascinanta… „Lume-ntreagă ce-i o scenă, iar toți oamenii Actori”!
…Mulțumim Marinela Țepuș, mulțumim minunat colectiv de la Nottara! Ne ne-ați lăsat fără Vise!…
…Și vouă, un Crăciun de Poveste și un An Nou cu 2017 bucurii majore, pe scena Vieții și în viața Scenei!

Jurnal de toamnă (3). VOI PETRECE DOUĂ ZILE… DINCOLO DE GRATII!?!

…Știu, mulți mă vor huli, aflând că, așa, din senin, voi petrece, săptămâna ce începe mâine, două zile dincolo de gratii!…Orice om greșește-n viață… Și oricare ar trebui să învețe din pașii greșiți!… Sper ca, după acest două zile de pușcărie, copiilor mei să nu le fie rușine de tatăl lor… Ca rudele să nu mă renege… Ca amicii, confrații, fanii mei să nu șteargă, brusc, toate lucrurile bune făcute de mine până acum… Ca iubitele, bisericoasele, simandicoasele să nu mă trădeze mai al naibii decât au făcut-o până azi…

…În fond, eu am mai făcut ceva timp pușcărie!…

… Credeți că Lagărul de la Latina (mai ales) și Roma n-a fost o temniță?! Doar că aveam voie să mă mișc prin oraș… Sau că acei cinci ani și jumătate în “carcera galbenă”, taxiul, la New York, n-au însenmat un altfel de penitenciar?!…
…Am mai fost de două ori în pușcărie!… În ‘69, la Brașov, ca ziarist, și acum trei ani, în Penitenciarul din Giurgiu, ca scriitor în documentare…

…Ca o ironie a sorții, ultimul meu Premiu în Dramaturgie, l-am primit, la 1 octombrie, acest an, la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea, pentru Cea mai bună piesă scurtă, “Bazuka lui Cehov” a cărei acțiune se petrece într-o…pușcărie!… “Ai căutat pușcăria cu lumănarea!”, parcă-i aud pe cârcotașii care abia așteptau să mi se întâmple un asemenea necaz…

…Sigur, nu-i voi avea colegi de celulă pe Becali, Copos, Stoica și alte somități, deveniți peste noapte… scriitori de temniță. Ei au ieșit demult, unii, parcă, fără să fi învățat ceva, dar cu “opere literare” la activ… În cele două zile nu-i posibil să scriu ceva. Chiar dacă, după o lună-două de meditații, de întors un subiect pe toate fețele, am așternut și în două zile pline câteva piese de teatru…
…Acum, tot Măria Sa Teatrul îmi va fi salvarea!

…Acum, două zile, miercuri și joi, le voi petrece între deținuți. Ca membru în Juriul (din care mai fac parte doi ziariști, Andreea Bârsan și Pompilius Onofrei) Festivalului MultiArt pentru deținuți-Dana Cenușă. Timp de două zile, pe scena generoasă a Teatrului Nottara, în a VIII-a ediție a ineditului Festival, vor fi prezentate spectacole realizate de șapte unități penitenciare (Bacău, București-Rahova, Codlea, Galați, Gherla, Tichilești și Timișoara), în care vor fi implicați peste 55 de deținuți. Creații proprii, dar și texte celebre de Durrenmatt și Agatha Christie.
…O fascinantă descătușare prin cultură, o Libertate spirituală regăsită și dincolo de gratii!

Jurnal de toamnă (1). COMENTATORUL SPORTIV ASALTAT LA…FESTIVALUL DE TEATRU CLASIC!

…Arad, Noiembrie 2016. A XXII-a ediție a excelentului Festival de Teatru Clasic, organizat de Teatrul „Ioan Slavici” (director-actorul Bogdan Costea). Sunt invitat la Evenimentul de pe Mureș (12-20 noiembrie) și sunt fericit. Am ajuns la Arad, vineri. la ora 11:20, cu o oră întîrziere (boală cronică la CFR!). Mulți m-au salutat pe stradă, în magazine, în taxiuri, în hotelul unde-s cazat, în teatru și m-au întreabat nu numai despre dezastrul Naționalei 03 cu Polonia, dar și dacă am venit pentru derby-ul de fotbal de…Divizia B dintre UTA Bătrâna Doamnă și Poli Timișoara, două echipe salvate de marea dragoste a suporterilor?…

…În orașul în care am trăit „A opta minune a lumii”, eliminarea Feyenoord-ului, deținătoarea Cupei Intercontinentale, în 30 septembrie 1970, fanii Sportului Rege mă consideră în continuare Comentatorul de fotbal. Nu mă deranjează acest lucru, dimpotrivă, eu datorez enorm Fotbalului. De la debutul în teatru (13 mai 1979, la Teatrul din Arad, cu o comedioară „Centrul înaintaș s-a născut la miezul nopții”), care nu s-ar fi petrecut dacă directorul teatrului arădean n-ar fi fost, atunci, inconfundabilul crainic sportiv radio, regretatul regizor Victor Tudor Popa!… Fotbalului îi datorez chiar și Viața, căci, de n-aș fi fost un cunoscut comentator sportiv radio-TV și de presă scrisă, nu m-ar fi apărat fanii mei, în Lagărul de la Latina, de cârtițele Securității trimise, în vara lui ’86 să mă mutileze!…

…Eu am venit, acum la Arad, alături de nume grele ale teatrului românesc, cu sufletul sub amintiri nobile, la remarcabilul Festival de Teatru Clasic. Pentru că eu sunt și dramaturg (cu 32 de premiere, în 5 țări, dintre care 3 la…teatrul arădean!) și cronicarul dramatic al săptămânalului „Taifasuri”…

…Vineri seara, ca o uvertură a Festivalului, am asistat la ultima Premieră a teatrului arădean, „Iubirea la oameni”, tulburător text semnat de Dmitri Bogoslavski, autor din fascinanta dramaturgie rusă contemporană, în traducerea impecabilă a unui distins om de teatru-Raluca Rădulescu. Text de viață dură contemporană, cu oferte generoase pentru actori, onorate cu o remarcabilă poftă de joc a întregii trupei arădene, în frunte cu Alex Mărgineanu și Andrei Elek. Sincer, așteptam mai mult de la valorosul regizor Vlad Massaci, directorul de scenă care mă încântase cu tensiunea creată în superbele spectacole „Eling” (Teatrul de Comedie) și, mai recent, „Lut” (la Naționalul bucureștean).

…Festivalul a început sâmbătă seară, cu o sală arhiplină, la un spectacol ce mă încântase la premiera lui, „Îmblânzirea scorpiei”, un veritabil musical după Shakespeare, la Teatrul de Comedie, în regia lui Gelu Colceag, cu fermecătorii Dorina Chiriac și Alexandru Bogdan, secondați „cum laudae” de mulți alții, avându-l pe Lucian Ionescu în capul listei. Aseară, însă, am fost departe de Premiera de acum vreun an!… Poate și dimensiunea mai mare a scenei teatrului arădean a dus la un start greoi de spectacol și un act II mai lungit. Ceea ce nu înseamnă că publicul nu s-a considerat răsplătit cu un cadou și a aplaudat fericit…
.
…Duminică, la ora 14, trebuia să fiu dincolo de pod, în Aradul Nou, pe stadionul „Motorul”, la derby-ul de liga secundă (!?!) UTA Bătrâna Doamnă-ACS Politehnica Timișoara. De vineri seară, la Arad a plouat nebun, un val de frig s-a abătut peste Mureș. Bunul meu prieten Gyuri Vaczi, fost vârf de soi la „U” Cluj și UTA, fiul celebrului golgheter Gheorghe Vaczi, m-a sunat sâmbătă seară și mi-a propus să nu merg la stadion, pentru că e în câmp deschis, unde șuieră vântul și nu există …masa presei. Gyuri aflase, de la prietenul nostru comun, minunatul actor Doru Nica (Doamne, ce spectacol a reușit, acum trei ani, cu piesa mea „Freud și Bunul Dumnezeu”!), că am suferit două luni cu o viroză și nu voia să mă dea boala peste cap.
…Ca atare, cu greu, am decis să văd meciul la televizor, în Arad, ceea ce mi se părea straniu!

…Tensiunea derby-ului a însemnat venirea galeriei timișorene în frumoasa Gară Arad și ciocnirile cu galeria UTA-ei care au suprins (și la Arad?!) forțele de ordine, un fan al „Bătrânei Doamne”, venit de la… Brașov, fiind dus la spital, în stare gravă, din cauza, spun ziariștii localnici, unui baston aplicat în cap de un…gardian?!

…Am sperat să vizionez meciul la televizor în modernul hotel „Leon” unde sunt cazat, cam la 3 kilometri și jumătate de centru, dar aici nu se prinde DIGi-ul!… Am crezut că voi avea șansă la Restaurantul Ratio, unde servim prânzul și cina. Iluzii… Cineva mi-a dat soluția: la agenția de pariuri Mozzart, la doi pași de restaurant. Acolo am văzut așa-zisul derby, fără ca Marius Șumudică să fie prin preajmă…

…Meciul în sine, n-a prea fost meci, ci o încrâncenare pe o tarla parcă abia însămânțată. Fotbal pe noroaie, nu pe gazon. Aici au ajuns să joace două Legende ale Fotbalului Românesc, două orașe care, acum peste un secol, aduceau în țară Sportul Rege!?!… S-a încheiat 1-1 (0-0), după ce oaspeții au deschis scorul, iar gazdele au egalat dintr-un penalty care n-a prea fost, dar pe care un fluiereș (Feștnic, parcă, nu m-a interesat numele anonimului parșiv!) nu l-a validat, dispunând (ca o autocritică?!) repetarea executării loviturii de la 11 m., deși doi jucătotori arădeni au pătruns în careu după ce coechipierul lor șutase în mingea ce avea să se odihnească în năvodul speranței. Reluarea execuției a însemnat ratare!… Până la urmă „Bătrâna Doamnă” a egalat din acțiune, dar derbyul a fost un fel de „Mult zgomot pentru nimic”…

…Ca duminica în care nepoțica mea Genevieve a împlinit trei ani și o lună, iar fiica mea Maria-20 de ani, să se încheie în sala de teatru, cu un spectacol („Cafeneaua” după Goldoni), recomandat de un maestru al regiei-Silviu Purcărete și un producător de elită-Naționalul ieșean. Dar… Primul act, neașteptat de plictisitor, semn că oricâți actori de top ai avea, dacă nu-s și de comedie-comedie nu-i clasicul Goldoni. Noroc cu actul II, mult mai dinamic, cu un Călin Chirilă, excelent (și) în rolul unui Don Marzio frumos gândit, care a adus o furtună de aplauze în final!

…Finele duminicii 13 noiembrie 2016 s-a petrecut în clinchet de pahare cu vin roșu, de Recaș, închinate pentru nepoțica mea Genevieve și fiica Maria. Și cum s-a trecut de miezul nopții, spre luni 14 noiembrie, un pahar, hai două, și pentru ziua de naștere a reputatului cronicar dramatic, poet. fost dinamic director de teatru, apreciat director de Editură (Palimpsest) Ion Cocora! Ani mulți, prietene, sub același Arc de Triumf al vieții tale bogate.
…Cu Ion Cocora și aplaudatul actor (de teatru și de film) și regizor la Naționalul ieșean, Radu Ghilaș, alt prieten al meu de cinci stele, am făcut o fotografie în foaierul Teatrului arădean, în fața programului Festivalului. Ca o frumoasă filă din bogata mea Arhivă Sentimentală. De comentator sportiv, dramaturg și cronicar de teatru…

CRONICA DRAMATICĂ ȘI COMENTATORUL SPORTIV!

…Am găsit pe Facebook-ul personal postat un material apărut pe LiterNet.ro. Îl reproduc, completând puțin, acum, transcrisul cuvântului meu într-un reușit Colocviu în materie susținut în Fest(in)pe Bulevard, Festivalul de la Teatrul Nottara …

…La cronicarii sportivi de elită (regretații Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu, Gheorghe Nicolaescu, Victor Bănciulescu, Radu Urziceanu, Aurel C.Neagu, Ion Cupen, câțiva dintre profesorii mei!), când Mircea Lucescu, Cornel Dinu, Gicu Dobrin, Marcel Răducanu, Liță Dumitru, Loți Boloni, Mircea Sandu, Costică Ștefănescu, Ilie Balaci, Gică Popescu, Hagi și atâtea alte Valori făceau, omenește, și o partidă ceva mai modestă, nota lor nu sărea de 6-7. Vedete care primiseră, în ajun, în alte meciuri (spectacole, dacă vreți!) 8, 9, 10!… Există, oare, această exigență (ca să nu zic obiectivitate!) și la cronicarii dramatici, respectând diferența specifică?!… Spre exemplu, n-am prea citit un rând critic, în ultimii 3-4 ani, despre spectacole nu rele, însă mai puțin reușite ale unor regizori de excepție, nume sonore ca Alexandru Dabija, Radu Afrim, Petrică Ionescu sau ale doi dintre „copiii teribili” ai regiei românești- Vlad Cristache și Alexandru Mâzgăreanu!?! Și exemple mai există, pariez cu oricine… Nu ne iartă Măria Sa Spectatorul dacă, în loc să spunem că un spectacol n-are nerv, nici idee clară, trenează pe alocuri, vorbim despre decor și costume!…
***
LiterNet.ro cu Oltita Cintec şi alţi 6.

„Criza nu este neapărat dată de publicurile captive şi care există şi în continuare. S-au întinerit publicurile captive, pentru că s-au întinerit cu publicurile corporatiste, care vin la teatru ca să-şi bea cafeluţa, să-şi scoată prietenii la o chestie de fiţe şi pe urmă să se ducă într-un club bun. Ceea ce teoretic ar trebui să ne dea sentimentul că atâta vreme cât publicurile întineresc, nu e nicio nenorocire. Ele întineresc la Bucureşti, dar nu întineresc şi la Petroşani, nu întineresc în oraşele de provincie, dimpotrivă. Zic că a venit într-un moment de sănătoasă criză, căci, criza-i alta: criza e între mersul mai degrabă liniar al instituţilor publice de stat şi extraordinara dinamică a instituţiilor de teatru independent, care în ultimii zece ani a ţâşnit peste tot în ţara asta: şi-n oraşele mai mititele, dar mai ales în oraşele mari, unde, cel puţin în zona Transilvaniei, există cel puţin patru-cinci instituţii independente care lucrează în paralel, uneori şi împreună, ceea ce nu fac instituţiile de stat.” (Miruna Runcan)

Mircea M. Ionescu: „Discuţia noastră trebuie pornită cred de la o premisă absolut dramatică. Mulţi dintre ordonatorii principali de credite n-au trecut pe la teatru în viaţa lor. De aici pleacă probabil şi un fel de răcire a relaţiei între public şi teatru. Nu vorbim despre Bucureşti, despre Cluj, Timişoara, marile oraşe, dar sunt atâtea teatre şi în oraşe mai mici… Există o a doua latură a acestei premise: cronica dramatică a cam dispărut, spaţiul pentru critica dramatică în presă şi la radio. În televiziune, din fericire, încă mai există. Ce putem face pentru a atrage atenţia, să sune un clopoţel pentru aceşti zei trecători, ca publicul să revină în sălile de teatru? Repet, Bucureştiul -şi eu am fost crescut ca spectator de teatru în Bucureşti de la 8 ani- a fost întotdeauna un exemplu fericit. În anul III de Facultate, la Estetică, profesorul meu, vestitul Ion Ianoși a făcut o remarcă ce m-a pus pe gânduri: „Să mergeți la teatru, dar să nu citiţi cronica dramatică!”. Înainte sau după?… Nu am mai dezvoltat subiectul… Acum opt ani, un redactor-şef, iubitor de teatru de la o revistă care era recunoscută pentru reţete culinare, naturiste, medicină populară, interviuri cu stele de muzică populară şi uşoară mai ales, mi-a propus să scriu în rubrica de cronică dramatică. Pentru că publicul nu-l atragi prin cum este spectacolul, trebuie să-i dai şi altceva în plus. Sigur, aici intervenea dibăcia unui ziarist, cum să atragi într-o revistă naturistă şi de reţete culinare? Am căutat pentru revista Taifasuri un titlu de rubrică puţin adaptat zilelor noastre: „Amanta mea, Thalia”! Și a prins. Redactorul-şef a mers pe notorietatea comentatorului sportiv, povara mea pe care am purtat-o toată vremea şi nu regret, şi a avut efect: această revistă cu 60.000 de cititori pe săptămână, la ora actuală cred că are între 600 şi 800 de cititori de cronică teatrală. E bine, e rău, e mult, e puţin?… Discuţia de fond este cronica teatrală astăzi şi raportul ei cu publicul. Cum îl formăm, cum îl atragem? Aud tot mai des unde ne sunt cronicarii dramatici de altă data? Și aşa este… Oare unde ne sunt cronicari ca Valentin Silvestru, Mircea Ghiţulescu, Dumitru Chirilă, Dinu Kivu, Bogdan Ulmu şi mulţi, mulţi alţii… Eu vin şi spun că avem şi astăzi câțiva cronicari dramatici foarte buni…
…Cronicarul sportiv din mine – ştiu că îmi voi atrage câteva antipatii sau strâmbări din nas – vine şi spune: cronica dramatică românească din 2016 are un mare defect: nu este imparţială, nu respectă valoarea. Dacă un regizor de top are un spectacol, o montare ceva mai modestă, el tot „mare” apare în cronica dramatică, dacă un actor nu prinde o seară de graţie, el tot mare apare! Or, această joacă cu judecăţile de valoare dăunează criticii dramatice contemporane din România şi aşa obligate să înoate pe un spaţiu tot mai mic şi tot mai rar. Publicul să nu credeţi că nu sesizează tratamentul preferenţial al „zeilor”, dar publicul vine la teatru să afle adevărul. Dacă el vine la teatru şi citeşte alta, îl alungăm!”.

„M-a provocat povestea doamnei Rusiecki, pentru că am scris întotdeauna cu mare plăcere despre spectacolele pentru copii şi cred că aici este o problemă mult mai profundă, e o problemă de educaţie, de cultură şi de civilizaţie. Pentru că vin dintr-o zonă multiculturală, pot să fac deosebirea între cum merg anumiţi copii la spectacolele de teatru şi cât de educaţi sunt de acasă în a urmări un spectacol de teatru şi cum sunt alţii. Cred că aici este o problemă în care ar trebui să se pună de acord Ministerul Culturii cu Ministerul Educaţiei şi să se introducă şi în programa şcolară la noi obligatoriu facerea de spectacole în şcoală, pentru că la noi, cel puţin în Ardeal este o veche, veche tradiţie în şcoala ardeleană, când asta era un punct în programele şcolare.” (Roxana Croitoru)
În cadrul celei de-a II-a ediţii a Întâlnirilor Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru – România (AICT.RO), critici de teatru din întreaga ţară (Bucureşti, Cluj Napoca, Tg Mureş, Bacău, Iaşi etc.) au dezbătut subiectul Critica de teatru şi construcţia publicurilor (17 octombrie 2016). Moderatorii discuţiilor au fost Oltiţa Cîntec, Mihaela Michailov şi Cristina Rusiecki..

AM DEDICAT PREMIUL MEU PENTRU CEA MAI BUNĂ PIESĂ SCURTĂ MEMORIEI LUI DUMITRU CHIRILĂ!

…Bucurie nespusă, sâmbătă seară, pe scena superbului Teatru “Regina Maria” din Oradea, într-o sală plină ochi. La Gala Laureaților celei de a XXII-a ediții a valorosului Festival de Teatru Scurt am participat și eu, ca premiant pentru Cea mai bună Piesă Scurtă. Din 21 de texte admise în Concurs, un competent Juriu a selecționat pentru faza finală șase piese scurte scrise de… trei autori: Laurențiu Budău (3), Ion Martin (2) și Mircea M.Ionescu (“Bazuka lui Cehov”). Ultima piesă a primit Marele Premiu, pentru mine însemnând al patrulea Concurs Național de Dramaturgie câștigat!…

…Ceva mai înainte de Oradea, Concursul de la festCo, în 2010, cu “Leopardul mistreț”, urmat de triumful în Festivalul Național de Comedie-Galați 2011 (cu “Pușlamaua de la etajul 13”) și “Monolog în doi cu moartea la ușă”, câștigătoarea Marelui Premiu de Monodramă, la Gala Star-Bacău 2014. Acum, acest al 4-lea triumf, cel mai important pentru mine. Nu că este ultimul, ci pentru că, așa cum spuneam și în scurtul meu speech, la înmânarea Premiului, de la Pitagora citire “cel mai greu este să scrii puțin și să spui mult”!…

…Dintre cele trei piese laureate anterior, una singură s-a bucurat de adevăratul Premiu-montarea pe scena Teatrului organizator al Concursului. A fost “Pușlamaua de la etajul 13”, care a ajuns la recordul de a fi pusă în scenă în 10 teatre din cinci țări!… Ce va fi, acum?!… Organizatorii Concursului de Creație Dramatică destinat Piesei Scurte vor publica piesa câștigătoare în remarcabila revistă orădeană “Familia” și vor trimite electronic textul laureat tuturor teatrelor din țară cu recomandări speciale din partea Teatrului “Regina Maria”! O sări peștișorul de aur-Premiera-din cele vreo 40 de teatre! Cu toate că niciunul dintre regizorii prezenți în Festivalul de la Oradea nu a avut curiozitatea să ceară textul premiat, ba, un cunoscut critic de teatru orădean nici n-a mai stat la scurta festivitate de premiere a Celei mai bune Piese Scurte! Nu mi-a făcut placere, dimpotrivă, dar nici nu m-a mirat o asemenea atitudine, dramaturgia autohtonă rămânând în continuare o Cenușăreasă pentru mulți dintre cei prinși în lumea Teatrului Românesc!

…Mulțumind Bunului Dumnezeu pentru că încă mă tine în viață, neluându-mi bucuria scrisului, a maratonului meu sentimental prin teatrele țării și din Basarabia, Bulgaria, Serbia și Austria, fericirea de a-mi vedea crescând copiii și nepoatele, de a întâlni oameni frumoși și nobili sufletește (mai există, încă, și în România!), Juriului, alcătuit din cele două distinse două doamne, atât de competente în materie de teatru (Elisabeta Pop și Victoria Balint), și apreciatului literat Ioan Moldovan (poet, directorul revistei „Familia”), felicitând Teatrulul „Regina Maria” și pe valorosul său director, Daniel Vulcu, pentru interesul acordat textului românesc contemporan, în finalul scurtului meu cuvânt de laureat am spus că dedic acest Mare Premiu memoriei minunatului Om de omenie, eminent teatrolog, cronicar dramatic și sportiv, unul dintre profesorii mai în scrisul dramatic, alături de fermecătorul regizor clujean Victor Tudor Popa (care a montat peste 80 de piese românești!), totodată un inconfundabil crainic sportiv radio, și Mircea Ghițulescu. Am dedicat acest Mare Premiu, la Oradea, minunatului prieten și dincolo de moarte, Dumitru Chirilă!

„Curat, murdat” (8). DOAMNE, ÎN CE ȚARĂ TRĂIM?!… SĂ VINĂ EXTRATEREȘTRII!

…Vezi Caracatița lui SOV, ca un SOS! Sorin Ovidiu Vântu devine Uragan, toarnă, din pușcărie, tot ce știe, este abia începtul, căci starostele se află, zice-se, la final de carieră… NU mă miră, nu mă mai surprinde NIMIC, nici sume, nici nume, Palate, e o Agonie ce nu se mai termină!… De ce mai deschid televizorul, de ce mai fac zilnic un tur de dimineață pe Internet, de ce mai dau 2 lei pe vreun ziar, aceeași Minciună, să înnebunesc?! Să aștept extrarereștii, ca să mai pot visa la Adevăr, să mai pot respira?…

…Și, de parcă NIMIC ABOMINABIL nu s-ar fi petrecut, de parcă n-ar opera în voie mega-șpăgari infami și cei găinari, samsari ordinari, foști profesori de morală pe toate posturile de televiziune și în materiale scrise, în fițuici plătite de SOV, în după-amiaza aceasta de duminică la 50 de grade, în București, de ieși din casă, Breaking News-ul începe cu o măciucă dată în cap celor 5,2 milioane de pensionari! Nu mai sunt bani de pensii!?!… Fiecare goarnă de partid se grăbește să arunce pisica în curtea murdară a celuilalt!… NICIUNUL nu pare deranjat măcar de LAMENTABILA Pensie Specială, a parlamentarilor, a aleșilor locali ce intră în vigoare (și retroactiv!) de mâine, 1 august 2016! Dumnezeule, cum este POSIBILĂ a asemenera TICĂLOȘIE?!

…Băi, Samsarilor, Bișnițarilor, Penalilor, chiar nu vă este RUȘINE?!… Cele 5,2 milioane de pensionari (plus cei care au dat colțul, cu sprijinul neprecupețit al guvernelor de mocirlă ce s-au perindat!) au plătit lunar, decenii bune, o cotă parte pentru pensie, pentru sănătate din salariile, bune, rele, unde-s banii?!…

…Toți penalii țipă la TV, scandalizați că avem o nouă Secuiritate, DNA, care îi cheamă la control pe miliardarii dalmațieni ai națiunii?! De ce nu zice așa ceva omul de rând, muritorul care abia-și duce traiul, pensionarul batjocorit?! Numai INFRACTORII țipă, vor să fie lăsați în pace să FURE mai departe, de sus în sus și tot așa, în liniște, cu nesimțire!…

…Bunăoară, chiar azi, după ce, pe un post TV., s-au anunțat norii grei veniți deasupra celor 5,2 milioane de pensionari români, discuția a și fost abandonată rapid, un anume domn Codrin, nu mai știu cum, pierdere-n ciuperci. a încercat să creioneze succesul detașat cel va avea PSD-ul la viitoarele alegeri! (Sic!)…

…Băi, ați înnebunit?!…Țara arde și voi îi dați cu alegerile, alte minciuni?! O să vedeți că 5,2 milioane de români pensionari NU vor mai vota cu nimeni!… S-au săturat de Balivernele, de milioane (euro) dosite, spălate, de țepele, minciunile ambalate sub diferite culori de partid, alianțe, șmecherii, amante, calmante, amanți damnați… Ei, pensionarii, de mor de foame, știu că actuala conducere și cea care va veni, ca și cea de acum 25 de ani, se roagă ca unii dintre cei 5.2 milioane pensionari să moară mai devreme, sau să treacă în cârje la muncă, de să le sară capacele, în timp ce „băieții oți” să facă miliarde de euro înșelând, înșelând, înșelând!

…Băi, nebunilor care conduceți Țara,
…Băi, nebunilor care conduceți Țara, băi sapte ochi între cărți, v-ar fi spus pitorescul Valentin Stănescu, dacă ar fi trăit în aceste vremuri bolnave cronic, cele 5.2 milioane de pensionari au plătit toată viață o cotă-parte pentru pensie (și așa de mizerie!) ca să vă bateți joc voi de ea?!… Nu mai sunt bani de pensie?! PĂI, UNDE SUNT?!… Am intrat în democrație FĂRĂ VREUN DOLAR DATORIE!… Și?!.. ȚARA ARE DATORII IMENSE!… DEȘI EXISTĂ MILIARDE DE EURO pătați!… S-a votat Legea confiscării AVERILOR ILEGALE! Se va aplica ea, oare?! Dacă, utopic, DA, s-ar salva nu doar viața celor 5,2 milioane de pensionari, ci și sănătatea, educația, cultura care ar primi fonduri necesare, ca un bonus pentru MUNCA ABSOLUT CINSTITĂ!

…Cred că am să mor, în Țara mea de suflet, de atâta Mâhnire, de Inimă rea, demn ENSIONAR cu 1.200 lei pe lună, după 33 de ani cinstiți de gazetărie și cinci ani, șapte lșuni, 22 de zile-director de teatru (nu mă plâng, alții o duc mult mai rău!). Și, dacă, nu vreau să mor, ci rămân să mă bat cu voi de gât, caracatițe scârboase, politicieni dalmațieni, cameleoni grețoși, sistem putred?!… Credeți că sunt SINGUR?!…

…Dacă, sceptic, voi fi singur (nu cred!), atunci…
…SĂ VINĂ EXTRATEREȘTRII!… Mi se pare unica Salvare, dragă Românie, țara mea de dor, pentru care am lăsat America…!

31 iulie 2016, București

DIN NOU, TAXIMETRIST LA NEW YORK! Un taxi numit dorință, pe Broadway…

..Da, am urcat din nou, cam trei luni, în „office-ul meu galben” dintre Zgârie Nori și am străbătut Turnul Babel, Babilonul sau, simplu, fascinantul New York. M-am bucurat și am plâns, m-am chinuit și am fost fericit, am resimțit, prin amintire, țeava pistolului și vârful cuțitului, în aceste ultime trei luni când, la masa de scris, am retrăit cu emoții nefardate fabuloasa mea Aventură pe Golgota galbenă! În aceste trei luni când am dramatizat Cartea Vieții mele, volumul de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York”…

…Nu mi-e jenă o clipă să spun că am fost taximetrist la New York, mă mândresc, chiar, cu acel curaj nebun, taximetria este un formidabil test pentru oricine, numai că, dacă mi-ar oferi cineva, acum, un milion de dolari să urc, iarăși, Golgota galbenă, aș refuza, deși, fără ea, categoric, aș fi fost mai sărac sufletește și mai slab moral, mai tot ce știu despre Viață, Libertate și Noua Filozofie a Lumii n-am învățat din cărți, piese de teatru sau din filme, ci din “insomniile” mele permanente, sub soare și sub lună, în uriașul Amfiteatru american, alergând după Viață și money, money, money cu moartea în spate, în acest uluitor Babilon, Turn Babel botezat magic New York, unicul oraș din lume în care aș putea trăi, în afara Bucureștiului natal…

…Acum, în Bucureștiul natal sau oriunde vă aflați, urmează în vreo două săptămâni să citiți o piesă de teatru. Una aparte, nemaivăzută, nemaiscrisă. Mai bine zis o dramatizare. Dramatizarea volumului de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York”. A apărut în 2000, în două ediții, care s-au vândut ca pâinea caldă, ba un editor șiret a mai scor un tiraj și pe sub mână. A fost Cartea vieții mele, n-am spus-o doar eu… Lansată cu succes nebun, la București și la New York, de câte două ori în fiecare oraș. La Uniunea Scriitorilor și între Zgârie Nori, cu o mare de taximetriști alături, cu toții eroi ai volumului, trăit și de ei, dedicat lor …

…De atunci, cereri și iarăși cereri pentru această carte! Nu-i lună, cred, nici, acum, după 15 ani de la publicare, să nu mă întrebe, prieteni și necunoscuți, unde mai pot citi volumul, de ce nu îl mai reeditez?!
…Acum, în loc de reeditare, dramatizarea cărții! De ce?

…La un an de la apariția volumului „Taximetrist de noapte la New York”, reputatul regizor de film Ioan Cărmăzan mi-a mărturisit că ar vrea să urce pe marele ecran cartea mea, veritabil scenariu de film. Ideea m-a onorat, însă m-a și pus pe gânduri… Pentru o scenă din film se trag zece, douăzeci de cadre. O cursă cu taxiul la New York nu poate fi repetată o singură dată! Niciodată nu seamănă perfect una cu alta!… Aventura mea galbenă este una irepetabilă!… Viața bate filmul!

…Teatrul mi se pare mai aproape de ceea ce am trăit eu, noapte de noapte, în „office-ul galben” care a gonit, de atâtea ori, prin fața teatrelor celebre de pe Braodway. Adevărul este că am jucat și eu, în fiecare seară, un mic rol pe Broadway, avându-i parteneri de scenă galbenă pe legendarii Anthony Quinn și Greta Garbo, pe Fata lui Fidel Castro și Imelda Marcos, drogați și damnați, minunați și siniștri figuranți, un apaș și mai mulți borfași, profesori și studenți din mai toată America, dar și de peste drum de Est, din Europa. Jur că nu am avut, măcar o dată, Iluzia de a fi jucat ca dramaturg pe Broadway. Dar eu n-am renunțat să fiu, în acei ani de galeră, și taximetrist, și ziarist, și dramaturg…
…În aceeași zi, acreditat ca ziarist la ONU sau U.S.Open, iar noaptea încovoiat pe volan, alergând mereu optimist, cu moartea în jur, după un pumn de dolari. Nu poate exista piesă mai frumoasă, în care fiecare scenă reflectă viața dintr-o cursă, un destin, sublim și tragic spectacol de teatru scurt!
***
…Am făcut ultima corectură la această inedită piesă de teatru. Aștept o corectură în paralel și de peste Ocean, de la Ducu. Generosul profesor Liviu Roșca, eminent antrenor de atletism și veritabil Mecena al culturii giurgiuvene, s-a arătat dispus să scoatem rapid și această carte. Cam în două săptămâni, v-aș putea invita la o cursă nemaiîntâlnită pe Broadway…
…Poate fi ultima mea Cursă!

GIURGIU, mon Amour, îți mulțumesc că sunt CETĂȚEANUL TĂU DE ONOARE!

…Eveniment select pentru mine, de suflet, în această dimineață, la Primăria Municipiului Giurgiu! Primarul Nicolae Barbu m-a înnobilat cu un Titlu de mare reverberație sentimentală: Cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu!. Un fel de Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, cum nobil s-au numit distincțiile, luni noapte, la Gala UNITER. Întreaga mea activitate la Giurgiu a însemnat aproape cinci ani (mai exact 4 ani, 11 luni), dar, mai mult, dincolo de calendarul strict, a însemnat un unic Anotimp fără timp, o permanentă Primăvară. Cu roade frumoase (4 Premii; participarea la 14 Festivaluri din 5 țări; 3 Diplome de Excelență, dintre care una din partea Institutului European de Cultură; 37 de piese românești montate; trei ediții ale ineditului Proiect Dunărean Giurgiu-Ruse etc.), dar și cu unele umbre.

…Nu am timp, acum, să detaliez subiectul. Nici nu ar mai trebui, cred. Au vorbit la superlativ despre mine domnul Primar Nicolae Barbu, fostul fotbalist, azi politician incomod Ionel Dinu (puțin exagerat!), în timp ce confratele și amicul, reputatul Ovidiu Ioanițoaia-și el Cetățean de Onoare al Orașului în care a copilărit- a venit special de la București, cu noaptea-n cap, să-mi facă un Laudatio de excepție. Am selectat câteva dintre cuvintele rare ale lui Ovidiu Ioanițoaia…

…”M-am bucurat foarte mult când, în urmă cu cinci ani, am aflat că Mircea M. Ionescu urmează să preia manageriatul Teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu. Este un om care are în spate o bibliotecă şi o bibliografie ample, iar viaţa însăşi a lui Mircea M. Ionescu este un roman. Ce a făcut Mircea M. Ionescu pentru teatrul giurgiuvean este foarte mult. Este un om remarcabil care face cinste acestui oraş prin personalitatea sa şi prin tot ceea ce întreprinde”. Mulțumesc mult, Ovidiu!

…Sunt lacrimă de fericire, cu brațele pline de flori, cu o mulțumire rară pentru cei cinci ani de teatru la Giurgiu. Nu doar că m-am simțit de la bun început, dar, de azi, sunt și cu acte unul dintre Fiii de suflet ai Cetății de la Dunăre, orașul devenit în ultimii cinci ani „Cetatea Dramaturgiei Românești”, fenomen UNIC în România!

… Zi de Arhivă sentimentală, astăzi, pentru mine, la Giurgiu, unde am scris întâia cronică pentru celebra revistă „Fotbal”, în ’67, la un meci de „C”, Dunărea-IMU Medgidia, 1-0, prin golul lui Gore Cristache, imediat după pauză!

…Acest Premiu de excelență, Titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu, are mai mulți autori, fără de al căror sprijin nu aș fi reușit atâtea, în teatrul din briza Dunării. Le-am mulțumit, fugar, în speech-ul meu atâtor oameni generoși care m-au ajutat: Lucian Iliescu, Dumitru Beianu, Intelectualii Cetății (scriitori, pictori, muzicieni, istorici etc), oamenii de fotbal Narcis Coman, Pompiliu Boboc, Sandu Pantazi, istoricul Viorel Rădulescu, Presa frenetică din Giurgiu, harnicii mei colegi din Teatrul „Tudor Vianu”, noi, toți, salahori ai Frumosului, și câți alții, fără de culori politice pentru mine, pe care i-am omis, dimineață, din prea multă emoție (Lavinia Crișu, Florentina Stănculescu, Ionel Muscalu, Ion Gaghii, Dan Mucenic, Răzvan Cuc, Florian Dinu, Petre Roșu, Alexandru Vladu, Virgil Pețanca, Liviu Roșca, Remus Găină, George Pălălău, soții Bianca și Costi Răduca de la Tipografia RBC etc.,etc).

…Un capitol aparte, Actorii, prietenii mei! Fără de ei, ideile rămâneau între foi. Având teatru de proiecte, la Giurgiu, m-am bucurat de o mare șansă: am putut aduce în briza Dunării monștrii sacri ai teatrului românesc, care au înnobilat cu harul lor scena Teatrului „Tudor Vianu”. Amintesc doar câțiva titani, nume grele și tinere talente. Radu Beligan, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Florin Piersic, Horațiu Mălăele, Dorel Vișan, Ion Haiduc, George Mihăiță, Marius Bodochi, Eugen Cristea, Cristi Iacob, Ioan Isaiu, Alexandru Georgescu, Gelu Nițu, Tudorel Filimon; Adriana Trandafir, Anca Sigartău, Claudia Motea, Magda Catone, Maia Morgenstern, Maria Teslaru, Geni Brenda etc. Tineri de talent: Pavel Bârsan, Alexandru Mike Gheorghiu, Edi Avram, Mihai Rîpan și alții. La care se adaugă și actorii din Giurgiu: Gabi Munteanu, Geo Antoniu, Giulia Ionescu, Mihaela Olar, Violeta Teașcă, Florin Antoniu (totodată și regizor), Vasile Toma. Ei toți au fost solii Thaliei care au dat viață scenică pieselor românești. Montate de regizori cu experiență și har, cum sunt Catinca Drăgănescu, Ingrid Bonța, Orlin Diakov (Bulgaria), Octavian Greavu (Franța), Radu Ghilaș, Silviu Jicman, Mihai Lungeanu, Sorin Misirianțu, Vlad Stănescu, Dan Tudor, Matei Varodi, Cătălin Vasiliu și regratatul director de scenă bulgaro-român Vili Perveli Nikolov. Mai toți au venit la Giurgiu pe mai nimica toată, din dragoste de meserie și din prietenie! N-am cuvinte de prețuire, minunați trubaduri ai Thalie!

… MULȚUMESC, domnule primar Nicolae Barbu! Mulțumesc, Giurgiu, mon amour!
…Nu întâmplător ești unul din cele trei orașe sădite-n sufletul meu pe Viață, alături de: București, orașul natal, și New York-orașul renașterii mele totale.
…Destin sau paradox (încă unul!) al vieții mele: în timp ce Primăria și atâți oameni de suflet îmi înnobilează Frumoasa aventură teatrală la Giurgiu, cu acest Titlu de Excelență, de la C.J. mi se arată drumul ieșirii din Cetate!?!

…Aș fi vrut să propun, azi-dimineață, după ce am devenit Cetățean de onoare al Giurgiului, ca toți cei investiți cu această onoare să reprezinte un fel de Senat al Primăriei Municipiului Giurgiu și să fie consultați în anumite probleme. Oricum, pentru mine, acest Titlu de glorie înseamnă și o responsabilitate. Semn că, oriunde voi fi, Giurgiu, mon amour, eu mereu te voi iubi! Și ,cu sufletul plin, gândul pur și fapta dezinteresată, lângă tine voi fi!

…Citesc tulburat pe frumoasa plachetă înmânată de primul edil al Giurgiului:
„Consiliul Local al Municipiului Giurgiu.
În semn de recunoaștere a meritelor sale incontestabile pentru îmbunătățirea actului de cultură giurgiuvean,
se acordă titlul de
CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI GIURGIU
domnului Mircea M. Ionescu.

ec. Nicolae Barbu
Primarul Municipiului Giurgiu

Giurgiu, 28 mai 2015″

DE CE AM DREPTUL SĂ MERG LA CEDO!!

…Am reprodus, aseară, din Jurnalul Giurgiuvean, un material. Fără un cuvânt comentariu, doar, așa, ca o informație de ultimă oră, în care președintele C.J. Giurgiu susține că vrea ca eu să susțin Concursul de manager la Teatrul Tudor Vianu Giurgiu!?! Dar că e blocat de o lege echivocă… Îmi permit, acum, să reiau un pasaj din materialul amintit, o declarație a președinteleui CJ Giurgiu, Vasile Mustățea: „De fapt, chiar specialiştii din teatre, mi-a spus marele actor Mircea Diaconu, au introdus această prevedere referitoare la absolvenţii Academiei de Teatru, tocmai pentru a îi elimina pe ceilalţi specialişti!”… Interesant, nu?! Nu doar ilogic, DAR și discriminatoriu!

…Mulți, foarte mulți amici, colegi, necunoscuți, rude, din lumea-ntreagă, mi-au scris, m-au sunat, după ce au citit articolul amintit. Le răspund lor, acum, tulburat de numărul mare al celor care visează pentru dreptatea mea și, mai ales, a dramaturgiei autohtone. Atât! Sigur, nu pot interzice să citească și alții rândurile care urmează…

…Mulțumesc mult de încurajare, tuturor celor pe care vă simt alături de Adevăr! America m-a călit pentru luptele drepte, am venit Acasă să mă (z)bat și să mă bucur de Frumos… Eu, toată viața mea un naiv incurabil, un suflet de copil care se bucură pentru un deget de apă într-un acvariu gol. Acum, nu mă bat pentru mine, am din plin ce să fac, timp să mai fie, căci boala aceea neagră tot macină în trupul meu (nu-mi poate atinge sufletul și nici creierul!) Am multe proiecte de îndeplinit (un nou volum de teatru de finisat; premiera din Serbia, de la Vrsac, cu „Animalul, acest om ciudat”, în regia lui Iulian Ursulescu, moment care se apropie, mai e puțin până pe 13 iunie; o discuție serioasă cu excelentul Teatru „Sava Ognianov” din Ruse, care s-a oferit imediat să continui -cu minunații prieteni de acolo, în frunte cu prețuitul Orlin Diakov- ineditul Proiect Dunărean; bucuria venită de la Sandu Grecu, directorul Teatrului „Satiricus” din Chișinău, care vrea să monteze „Pușlamaua de la etajul 13”, în iulie, ar fi a zecea variantă scenică, și a doua mea premieră la „Satiricus”, după memorabilul „Beethoven cântă din pistol”, din aprilie ’95, spectacol de ecou și la New York!… Și alte câteva gânduri însorite…) Multe proiecte dragi, mai ușor de realizat și mai bine plătite… Numai că, zice filozoful: „Lupta reușește mai ales celor care iubesc mai mult lupta decât succesul”!… Mi-a dat Bunul Dumnezeu șansa și chinul de a fi o stare de Luptă cu nedreptatea, căci, ce altceva sunt mai toate piesele mele, dinainte de ’90 și de acum…

…Acum, sunt obligat să mă bat (fără să fac pe nebunul!) pentru DRAMATURGIA ROMÂNĂ, iată, scoasă din circuit în mod LEGAL, printr-un amendament echivoc (art.3, litera c) Legea 185/29 decembrie 2014), de către Ministerul Culturii, Guvernul și Parlamentul României! Care au semnat și votat o Lege stupidă, deschisă interpretărilor după interesul fiecăruia, o Lege caraghioasă, din moment ce a fost făcută pentru… management cultural, dar exclude, a la Gâgă, dramaturgii din cultură!?! De parcă există Teatru fără dramaturgie, „tovarăși, că domni nu pot să vă spun”, cum ar zice Aurel Baranga!…

…Acel amendament parșiv introdus înseamnă, însă, o crasă discriminare profesională! Ceea ce este de SCHIMBAT imediat! LEGAL!… Legile sunt făcute să îmbunătățească domeniul abordat. De aceea, Legile sunt perfectibile. Iar când se semnalează o inadvertență crasă, iar cei în drept nu acționează să o rezolve, lucrurile capătă un alt sens!… De aceea, dacă nu se repune Dramaturgia Română LEGAL în drepturile ei, atunci, dragilor din spatele amendamentului aberant și ticălos, ca și cei care ați aprobat, probabil, fără să știți ce, mergem la CEDO, la Uniunea Europeană, oriunde e de mers, dacă toate demersurile către Justiția Română vor eșua! Ca să nu ne mai jucăm de-a legea și de-a teatrul fără dramaturgie, într-o țară care i-a dat, printre alții, pe I.L.Caragiale și Eugen Ionescu(o)!…

ADIO, GIURGIU! RUȘINE! Lui Caragiale i se va lua titlul de Director al Naționalului?!

…Am ajuns să trăiesc și o asemenea zi! Una de rușine totală! De lehamite absolută! Am venit Acasă, lăsând soarele Floridei, să fac teatru de performanță la Giurgiu! Ceea ce în mare, susțin destui, am reușit! Acum, însă, câțiva ticăloși de aici, nu de la mine de Acasă-Utopie de sentimental incurabil, Acasă, cum am visat eu România, ștabi efemeri ca ploaie de vară, mă obligă să spun, cu durere în suflet: Adio, Giurgiu! Și, probabil, Adio, România! Dacă nu sunt prețuit Acasă, la ce bun să mai suport viața mizeră de aici?! Vă deranjez, că am avut nebănuite succese, că nu am stat drepți și v-am spus verde-n față ce gândesc?!… Să vă fie Rușine, tovarăși, că domni nu meritați să vă zic!… „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, sună o comedie de-a mea. Mi-ați dat marfă pentru alta, tot acidă…

… Niște neica-nimeni fac legi stupide, pe bază de interese personale sau de mini-grup!. Iar alții, tot neica-nimeni, le interpreteză așa cum voi ei, dacă se poate cu ceva beneficii politice de cinci semințe și trei parale. Și, uite, așa, aflu, în seara asta de 21 aprilie 2015, că mi-a fost respins dosarul pentru Concursul de Proiecte de management pentru un nou mandat la Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu!?!… Vara trecută, n-am avut dreptul să mă înscriu la Concurs pentru că opera o imbecilă clauză cu limita de vârstă, paragraf de lege otrăvit introdus parșiv să-l debarce pe Ion Caramitru de la conducerea Naționalului bucureștean, pe care, iată, l-a făcut un Templu-Paradis european! Cum în hora eliminării înțelepților trecuți de 65 de ani se mai aflau și alte nume grele, cu operă (Dorina Lazăr, Alexandru Arșinel, George Mihăiță, Mircea Cornișteanu etc), în penultima zi a anului trecut, ticăloșia a fost abrogată! Dar, au rămas cozile de topor… Regizorii de duzină, gata să conteste, să măsluiască și axiomele. Cum am constatat, săptămâna trecută, (și) la C.J.Giurgiu!

… Ultimele două săptămâni, la Giurgiu, au fost decupate pentru mine din teatrul absurdului! Luni 6 aprilie 2015, cu două zile înainte de a susține Proiectul de management pentru un nou mandat la conducerea Teatrului de la Dunăre, am primit o anexă la Dispoziția C.J. Giurgiu, din 4 martie 2015 (prin care se stabileau etapele și datele noului concurs ce urma să fie finalizat în 8-9 aprilie a.c.). Prin respectiva anexă, din 6 aprilie a.c., am fost înștiințat, fără explicații, că… 16 aprilie devine data limită pentru depunerea Proiectelor de management și a dosarelor de concurs, iar între 6-13 mai a.c. se va susține proiectul prin interviu!?! Gurile rele susțin, prin Giurgiu, că s-a tras de timp ca noul favorit al C.J., un dalmațian ales pe obligații politice, să-și armeze dosarul, iar mie să mi se caute cu lumânarea o pată în soare! Gurile rele, bată-le vina…

…În data de 7 aprilie a.c. (cu două ore înainte să merg la Ruse, cu Proiectul Dunărean, ideea mea, în care Giurgiu reprezenta Teatrul Românesc!) m-am prezentat la Consiliul Județean Giurgiu –ordonatorul principal de credite al Teatrului „Tudor Vianu”- solicitând, îndreptățit, președintelui instituției și șefei serviciu „Resurse umane”, explicațiile pentru schimbarea peste noapte a datelor Concursului. Căci, prea mirosea a cacialma… În loc de explicații clare, mi s-a sugerat, cu capul plecat și ochii ascunși, că nu s-a putut alcătui o comisie de examinare (Sic!), ca, în fond, problema să fie că… am ceva probleme în privința condițiilor de înscriere la Concurs! Mai pe șleau, că nu am absolvit facultatea de teatru!?!
…Mi s-a părut ciudat să mi se comunice așa ceva, după 4 ani și 9 luni de directorat!… Ca atare, am recitit cu atenție Art. 3, litera C din Legea 185/2014, unde scrie textual:
„întrunește condițiile de studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției”!

I. Care este domeniul de activitate al instituției numită Teatrul „Tudor Vianu”? În actele Consiliului Județean Giurgiu, inclusiv în Caietul de obiective pentru evaluarea Proiectului de management pentru Teatrul „Tudor Vianu”, scrie negru pe alb:
„Teatrul Tudor Vianu Giurgiu funcționează în subordinea Consiliului Județean Giurgiu ca instituție publică de cultură!”. Pentru Instituția publică de cultură consider că este absolut compatibilă Facultatea de Filosofie, absolvită de mine, cu licență, cu nota 10, cu examene date la un evantai de materii reprezentative pentru cultura lumii (Istoria filozofiei, Logică, Psihologie, Istoria artei și literaturii universale, Estetica, Etica, Fizică, Matematică etc.). Cum a fost și acum 4 ani și 9 luni, când am susținut Proiectul de management pentru întâiul mandat de manager-director al Teatrului „Tudor Vianu”!

II. NIMIC nu apare în cerințele legii despre Facultatea de teatru, în mod expres, eu nedând concurs pentru a fi actor sau regizor, ci director-manager la o instituție publică de cultură! Și, dacă ar fi fost precizat expres, cum au încercat să mă convingă cei de la C.J. Giurgiu, vin și întreb, cât se poate de lucid:
1. Există teatru fără dramaturgie?!? Întreb, pentru că eu sunt DRAMATURG, membru, de 25 de ani, al Filialei DRAMATURGIE a Uniunii Scriitorilor din România, cu 30 de premiere, în țară și în patru țări din Europa, cu 18 cărți de teatru (două distinse cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Dramaturgie; una nominalizată la Premiul Academiei pentru volum de teatru), trei Concursuri Naționale de Dramaturgie câștigate! Absolvent de Filosofie, cu examene la Istoria artei și literaturii universale (cu module: Shakespeare, Dramaturgia americană, franceză, italiană, rusă), Estetică (Cehov, Pirandello, Shaw, Strindberg, Ibsen, Teatrul absurdului, „Arta actorului” de Tudor Vianu, Critica literară și dramatică-drama criticii în România etc), Etică (Morală și moralitate în universul lui Caragiale; Dualitatea morală a personajelor lui Shakespeare etc.), Psihologie (Psihologia actului creator; Psihanaliza scriitorului modern; Inhibiția supraliminară în arta actorului etc)…

2. Timp de patru ani și nouă luni și două săptămâni, de când sunt director-manager al teatrului giurgiuvean (cu nota 10 la evaluări anuale și cea finală!) am avut rezultate notabile (4 Premii cu Teatrul „Tudor Vianu”; participarea la 13 Festivaluri; inițierea și susținerea a 3 ediții ale Proiectului Dunărean Giurgiu-Ruse, ultima, în data de 7 aprilie, în orașul bulgar; una Giurgiu-Silistra; susținerea cu succes a Festivalului Teatrelor Dunărene timp de cinci ediții!). Lucrul cel mai important a fost transformarea orașului de la Dunăre în Cetatea Dramaturgiei Românești (titlul Proiectului meu din 2010), montând numai piese autohtone (37 la număr, plus două bulgare), UNICAT în România, fapt pentru care revista „Teatrul azi” scria, anul trecut, pe trei pagini, despre „Fenomenul Giurgiu”! Îmi trebuia facultatea de teatru pentru aceste realizări cu care oricine, cred, s-ar mândri?!
3. Cel care a formulat o asemenea cerință a Legii amintite fie nu cunoaște, fie își bate joc de istoria teatrului românesc! Căci o minunată pleiadă de literați au fost directori de teatre, fără să fi absolvit… cursuri de artă dramatică: I.L.Caragiale, Camil Petrescu, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Fănuș Neagu etc (directori ai Teatrului Național București); Vasile Alecsandri, Ionel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Mircea Radu Iacoban etc (la Naționalul ieșean), Horia Lovinescu (Teatrul Nottara) și alții!

4. Multe dintre teatrele românești poartă numele unor personalități marcante: I.L.Caragiale (TNB), Vasile Alecsandri (TB Iași), Mihai Eminescu (TN Timișoara), Lucian Blaga (TN Cluj), Marin Sorescu (TN Craiova), Tudor Vianu (Giurgiu), Ioan Slavici (Arad) și nobila listă a culturii române de valori care nu au absolvit Facultatea de teatru poate continua!

5. Cel mai grav prejudiciu pe care îl aduce interpretarea după bunul plac a noului amendament din Legea amintită îl reprezintă DESFIINȚAREA dramaturgilor români, miza pentru care m-au zbătut patru ani la Giurgiu!
RUȘINE, tovarăși, că domni nu pot să vă spun!

…Dincolo de alte exemple care definesc simbioza DRAMATURGIE-TEATRU, este timpul ca puținii oameni curați la suflet și la minte care mai sunt în România să repună în legalitate Dramaturgia Română, ignorată, marginalizată, ba chiar umilită. Și să oprească batjocorirea nobilei pleiade de literați-directori de teatre de-alungul Istoriei!