Ce a căutat Caragiale la Ruse?

…Nu intenționez să vă duc spre replica aceea de haz “Ce să caute, domnule, un neamț în Bulgaria?”, din “D’ale Carnavalului”. Nu, la mine lucrurile sunt mult mai simple. De vreo cinci ani mă bătea gândul să pun la cale un spectacol comis de teatrul din Giurgiu (unde aveam prieteni) și cel din Ruse, primul oraș din afara României pe care l-am văzut pe cele cinci continente unde Bunul Dumnezeu mi-a purtat pașii prin viață. Niciuna dintre părți n-a marșat, însă, la ideea mea. Până în această iarnă, când, ajungând întâmplător în frumosul oraș de peste drum de Giurgiu, am aflat că s-a schimbat directorul modernului Teatru “Sava Ognianov”, ba mai mult pe noul manager îl și cunoscusem cu vreun an în urmă, la puțin timp după ce preluasem timona teatrului giurgiuvean. Lui Orlin Dyakov, noul director, altfel actor, regizor și dramaturg, ființă deschisă, entuziastă, i-am făcut propunerea colaborării, pe la început de aprilie. Am găsit, după două-trei nopți albe, și piesa nimerită, “Conu Leonida față cu reacțiunea”, în română și bulgară, în două variante regizorale, în aceeași seară, pe aceeași scenă, cu micul rol al Saftei interpretat în spectacolul românesc de o actriță bulgară, care să vorbească românește, ca în producția trupei din Ruse să joace o actriță româncă, firește în limba vecinilor de peste Dunăre. L-am simțit pe Orlin Dyakov ezitând, inițial, poate nu credea suficient într-un asemenea proiect nemaiîntâlnit pe niciunul din malurile Dunării. Până la urmă a acceptat provocarea, ba, pe 3 mai, a și început repetițiile la Giurgiu, cu actorii Ioan Isaiu și Ionela Nedelea, după o fugară audiție. Cu traducător româno-bulgar, la început regizorul Vili Perveli Nikolov, apoi doamna profesoară Anca Staneva, din Ruse, pe care o luam și o duceam în aceeași zi, în orașul de reședință, trecând Dunărea cu mașina teatrului. Pe 3 mai, când au demarat repetițiile, telenovela blocării bugetului Consiliului Județean Giurgiu se afla în plin toi, iar Teatrul “Tudor Vianu” nu avea un leu în cont! M-a bătut gândul unui împrumut personal la bancă, doar pentru premiera de la Ruse și cea de la Giurgiu, vreo 18.000 lei (180 de milioane vechi!), asta, ca să nu moară proiectul, nebunia mea, înainte de a se naște cu adevărat. Entuziasmul era mare, chiar dacă emoțiile și obstacolele nu puteau lipsi… Din fericire, peste nici o săptămână, Bunul Dumnezeu a deblocat bugetul județean și, efectiv, am simțit cum întineresc… La 14 mai, start în repetițiile de la Ruse, cu regizorul Sorin Misirianțu, de la Naționalul clujean, actorii Krum Berkov și Yasena Gospodinova. Cum regizorul român și actorul bulgar vorbeau bine… limba engleză, n-a mai fost nevoie de traducător bulgar…

…Pe 14 iunie, așa cum se programase la data când bătusem palma cu Orlin Dyakov, a avut loc premiera bulgară. În cadrul Festivalului de trei zile de la Ruse, un Atelier European de Teatru, cu spectacole, un Simpozion european și o incredibilă lansare a primei mele cărți de teatru în limba bulgară (“Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, patru piese traduse de Vili Perveli Nikolov, una de Anca Staneva!) susținută cu un minunat spectacol-lectură. Spectacolele văzute în Festival?… “Stăpâna” după Cehov, prezentat de teatrul gazdă, în frumoasa regie a lui Orlin Dyakov, o modernă “Intrigă și iubire” de Schiller, în montarea îndrăzneață a tânărului Staiko Murdjev la Teatrul “Sofia”, și dezlănțuitul spectacol oferit de Teatrul Odeon, “Pyramus & Thisbe 4 you”, nebunia regizorului Alexandru Dabija pornind de la Shakespeare…

…Nebunia mea numită “Conu Leonida” sau “Gospodin Leonida”, cum îi zic bulgarii, a impresionat, chiar a șocat spectatorii și cei 12 ziariști români invitați de mine la Ruse. Mai ales că varianta lui Sorin Misirianțu a fost una tragică, Leonida ajungând în spitalul de nebuni!?!… În premiera de la Giurgiu, din 15 iunie, Sala Mare pur și simplu a erupt, dovada unui public modern!… Ca peste nici o săptămână de la lansarea la Dunăre, spectacolul bilingv să trezească interes și în Festivalul Teatrelor de Proiecte de la Câmpina (creația lui Dan Tudor și Adrian Dochia), în fața unui juriu de elită: Mircea Albulescu, Florina Cercel, Monica Davidescu, George Mihăiță, Eusebiu Ștefănescu. Într-o companie selectă, cu regizorii Victor Ioan Frunză (care a și câștigat Premiul pentru cel mai bun spectacol, cu “Familia Toth”, montat la Centrul cultural pentru UNESCO București), Mircea Cornișteanu, Dan Tudor, Diana Lupescu, dar și cu actori de calibru ca Virgil Ogășanu, Cerasela Iosifescu (Premiul “Cea mai bună actriță” pentru rolurile din “Două povești de amor” după Cehov, montat de M. Cornișteanu, la Arcub), Mihaela Teleoacă (deținătoarea “Coroniței” Juriului pentru “Moștenitoarea” de Lucia Verona, regizată de Dan Tudor), Anca Sigartău. Această galerie de viță nobilă a teatrului românesc sporește, negreșit, valoarea Premiului de regie obținut de Orlin Dyakov pentru “Conu Leonida față cu reacțiunea”, montat la Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu, cu minunații actori Ioan Isaiu, Ionela Nedelea și…Yasena Gospodinova. Un Premiu care aureolează un Proiect nebun și care înseamnă un mare punct de sprijin pentru altele din viitorul apropiat…
Acum este cert: Caragiale n-a ajuns întâmplător la Ruse!

…În umbra lui Nenea Iancu (nu doar ”Anul Caragiale”!), Euro 2012, la fotbal. Meciuri urmărite, pe micul ecran, când la Ruse, după repetiții, când la Giurgiu, când la București (unde am și fost invitat în Studioul de la TVR, la masacrarea zeilor, Germania-Grecia 4-2!), când la Câmpina. M-am bucurat pentru Italia și Portugalia, m-au întristat Anglia și Franța, care n-au jucat nimic (campioană a neputinței-Olanda, zero puncte!?!), mi-a părut rău pentru frumosul nebun Slaven Bilici, antrenorul Croației ieșită prematur (sau nedrept?!) din cursă. Jos pălăria în fața Germaniei și Spaniei, care, împreună cu uluitorul Cristiano Ronaldo, contrazic teoria că echipele au venit obosite la acest turneu final. Cei mai mulți văd o finală Spania-Germania, revanșa nemților pentru cea pierdută (0-1, gol Torres, min. 32), acum patru ani, la Viena. Eu aș vrea, ca ultim duel, Italia-Portugalia! Pentru că îmi plac nebuniile. Caragiale îmi este martor…

Răzvan Lucescu, Naționala și „lumea a treia”…

…Amicalul unei Selecționate autohtone, numită eufemistic de Răzvan Lucescu, Under 23, meciul în compania unei banale reprezentative a Italiei, venită cu jucători din Seria C (!?!), miercuri, în Giulești, unde a fost „scor alb”, deși n-a nins, readuce în discuție viitorul Naționalei României.

…Înainte de înfrângerea de la Timișoara (înainte și nu după, cum e obiceiul pe la noi!),  înainte de acel 0-2 cu Israelul (amical, amical, însă jenantă prestație!), selecționerul a tras un semnal de alarmă: campionatul nostru este unul slab! Imediat, patroni, ba și antrenori din prima liga, au sărit ca arși, vrând să ne convingă că ei urmăresc alte meciuri, unele ce n-a văzut Europa! Sigur, Lucescu-junior nu și-a pierdut optimismul și ne asigură că ne vom califica la Euro 2012. Așa să fie!… Deocamdată, realitatea nu este deloc roz, dimpotrivă, dacă privim cu luciditate starea actuală a fotbalului nostru, definită și de amicalul din Giulești… Și nu doar pentru că a fost 0-0…

O simplă comparație. Tot într-un Mărțișor, pe 29 martie 1989, Naționala mare a României întâlnea, într-un amical, la Sibiu, și învingea cu 1-0 (gol Ioan Ovidiu Sabău-min. 48), trupa cea vestită a Italiei, cu Zenga-Bergomi, Baresi, Ciro Ferrara, Maldini-Ferri, De Napoli, Giannini-Donadoni, Roberto Baggio, Vialli.

La noi, sub bagheta lui Emeric Ienei, „11”-le titular arăta astfel: Silviu Lung-Dan Petrescu, Rednic, Iovan, regretatul Mișa Klein- Sabău, Mateuț, Gică Popescu, Hagi-Lăcătuș, Cămătaru!

…Atunci, o forță a fotbalului mondial, cum este mereu Italia, accepta un amical cu o formație care nu mai fusese la un Mondial de 20 de ani. Dar care o învinsese răsunător, cu Mircea Lucescu „timonier”, cu șase ani în urmă, în preliminariile pentru Euro ’84, cu 1-0, la București, prin golul lui Loți Boloni, după un 0-0, la Florența, când  „squadra azzura” încă mai savura titlul mondial de la Espania ’82. Italienii nu uitaseră și căutau revanșa…

…Atunci, după ce a învins falnica trupă a Italiei, în amicalul de la Sibiu, Naționala noastră se pregătea să se bată pentru calificarea la Coppa del Mondo ’90, unde, până la urmă avea să ajungă, după un 3-1 de senzație, contra danezilor, la București. În 15 noiembrie, când, au zis unii, fotbalul a dat peste cap „scenariul” unor Evenimente ce aveau să fie reprogramate pentru Decembrie  ’89!

…Campionatul acela sărac producea (calificarea la Euro ’84, Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, Sevilla ’86, calificarea la Mondialul ’90), încununând și o frumoasa experiență numită Luceafărul. Astăzi, nu mai dispunem de o asemenea Fabrică națională de talente. Avem un campionat care macină zeci de milioane de euro pe an, însă investiția în viitor este blocată de mize mărunte, imediate, de eterne scandaluri. Când o echipă care se bate pentru titlu, FC Vaslui, a început ultimul meci de campionat, de la Brașov, fără vreun jucător autohton în formație (!?!), înțelegem cum este privit viitorul fotbalului românesc! Și parcă devine ilogic să visăm că Naționala poate încerca să mai escaladeze Everestul…

…Lucescu-junior vrea să ne liniștească afirmând că ne vom califica la Euro 2012! Campionatul autohton este însă slab, Naționala mare a fost învinsă în primul amical al anului (0-2, la Timișoara, cu Israel, care nu-i o forță!), „schimbul de mâine” n-a reușit decât un 0-0, miercuri, în Giulești, cu selecționata Ligii a III-a italiene, jucând dezolant…

…Este clar că fotbalul românesc, aflat în cădere liberă de ani buni, înecat în scandaluri, în noroaie de tot felul (cu excepții ce confirmă fenomenul!) nu prea mai este tratat cu interes de nimeni. Nici măcar de prietena noastră Italia, care nu ne poate trimite pentru un amical decât o selecționată de anonimi din „lumea a treia”! Chiar acolo să ne vadă unii?! Într-acolo să ne îndreptăm?!…

Euro 2012. Ghinionul lui Răzvan Lucescu!

…Toată lumea este de acord că antrenorul Naționalei noastre de fotbal, Răzvan Lucescu, a avut noroc cu carul, azi, la tragerea la sorți de la Varșovia. Căci, dacă vom privi sumar cele 9 grupe preliminare pentru Europenele din 2012 (din Polonia și Ucraina) imediat îi vom da dreptate lui Mitică Dragomir, care a afirmat imediat după verdictul sorților: „E cea mai ușoară grupa!”. Și este această serie D (D de la Destin?) în care fotbaliștii noștri vor întâlni…

Franța-care nu ne-a  bătut în ultimele trei confruntări directe (0-0, la Euro 2008; 2-2, la Constanța, remiză și la Paris, în preliminariile-pierdute de noi!-pentru Mondialul African)…

Bosnia, pe care am învins-o, avându-l pe generalul Iordănescu la timonă, cu 3-0, la Sarajevo, și cu 2-0, la Craiova, în preliminariile pentru Euro 2004 (ratate de noi)!…

Belarus, în fața căruia am câștigat, cu 3-1, și la Minsk și la București, acum trei ani, tot oficial, în preliminariile pentru Euro 2008 (unde am fost)…

Albania, în fața căreia am făcut scor (6-1), în ultimul meci susținut pe stadionul „23 August”, acum doi ani, când eram calificați la Euro 2008…

Luxemburg, echipă de decor, căreia în „dubla” din preliminariile CE 2008, i-am administrat un 7-0 sec, pe terenul lor, și un 3-0, la Piatra Neamț…

…Cu asemenea adversari, „convenabili”, vorba lui Mircea Sandu, chiar dacă nu treci de Franța, trebuie să speri la calificarea fară baraj, căci echipa de pe locul II cu cel mai bun punctaj din toate cele 9 serii ajunge automat la turneul final. Logic, ca mai toată lumea să ne vadă ca și calificați!

…Tocmai de aceea vin și zic: mare ghinion a avut Răzvan Lucescu! Într-o grupă ca asta nu ai decât de pierdut! Doamne ferește să nu treci de Bosnia, care a pierdut greu „barajul”, cu Portugalia, pentru Mondialul din Africa de Sud!… Sau să-ți pună o piedică bielorusul Hleb, amintind de pățania noastră cu Lituania, 0-3, la Cluj, în debutul preliminariilor mondiale!… De parcă Albania nu ar fi jurat răzbunare pentru acel tiranic 0-6 de pomină, fără sens, la Tirana, unde s-a lăsat cu ședință!…

…Știindu-l lucid pe Răzvan Lucescu, cred că i-a trecut repede zâmbetul pentru „cea mai ușoară grupă”, cum a decretat Corleone, „oracolul de Băcești”! Ar fi preferat, poate, grupa preliminară a tatălui său, Mircea Lucescu, pentru Euro ’84: cu Italia-proaspătă campioană mondială, Suedia, Cehoslovacia… Era cea mai grea grupă, din care nu aveai decât de câștigat. Și „Il Luce” a câștigat biletele pentru Europeanul francez, terminând pe locul 1 în serie, după răsunătoarele 0-0, la Florența, și 1-0, la București (gol Boloni, în poarta lui Zoff, pe 16 aprilie 1983!), cu Italia, regina lumii pe atunci, după spectaculosul 1-0, de pe „Rasunda” Stocholmului (ce gol a dat Cămătaru!), 1-1, la Bratislava, cu cehoslovacii (Geolgău, autorul golului ce deschidea scorul!)…

…Acum, în această grupă preliminară pentru al 14-lea turneu final european, nu avem decât de pierdut! Iar dacă nu vom accepta acest paradox al destinului, atunci chiar vom pierde. Refuz calculele care țin cont de amănunte întâmplătoare (ne-am calificat la ambele Europene organizate de două țări: Belgia și Olanda-2000, Austria și Elveția-2008). Acum, nu trebuie să ne gândim decât la căderea liberă în care se află fotbalul românesc și din care nu se va putea ieși doar vorbind. Fotbalul nu mai este demult parole, parole…

***

…Pentru a vă face o impresie de norocul-ghinionul lui Răzvan Lucescu, să dăm un ochi și pe celelalte grupe:

GRUPA A: Germania, Turcia, Austria, Belgia, Kazahstan, Azerbaidjan.
GRUPA B: Rusia, Slovacia, Irlanda, Macedonia, Armenia, Andorra.
GRUPA C: Italia, Serbia, Irlanda de Nord, Slovenia, Estonia, Insulele Feroe.
GRUPA E: Olanda, Suedia, Finlanda, Ungaria, Moldova, San Marino.
GRUPA F: Croația, Grecia, Israel, Letonia, Georgia, Malta.
GRUPA G: Anglia, Elveția, Bulgaria, Țara Galilor, Muntenegru.
GRUPA H: Portugalia, Danemarca, Norvegia, Cipru, Islanda.
GRUPA I: Spania, Cehia, Scoția, Lituania, Liechtenstein.

…Puneți România pe locul 2 din fiecare grupă (exceptând din cea în care se află-„D!) și faceți calcule!…