Emeric Ienei – Mircea M. Ionescu

Jurnal de Primăvară (13). AZI, 31 DE ANI, LA SEVILLA, FERICIT, CU REGINA EUROPEI, STEAUA! AZI, 7 MAI 2017, ACASĂ, TRIST, SCÂRBIT…

…Era 7 mai 1986. Azi, 31 de ani. Am trăit un Miracol, Fericirea de a vedea cum Steaua a fost altchimistă în Andalusia și a născut o Legendă pentru România!… A fost Magnifică, aruncând în aer toate calculele specialiștilor și speranțele spaniolilor, învingând marea Barcelona, chiar pe tărâm iberic, sub privirile pierdute ale Regelui Juan Carlos care bâiguia (îl văd și aud, parcă, și acum, acolo, la 10 metri în spatele meu!), ca un copil: „N-am văzut așa ceva în viața mea!”… Cum să vadă, nu văzusem nici noi, nu văzuse nimeni în Lume. Duckadam a apărat PATRU (unul, doi, trei, patru!) penalty-uri, Balint și Lăcătuș au transformat siguri pe ei, și STEAUA, condusă cu măestrie de Emecic Ienei, a învins cu 2-0, scor ce-a înconjurat imediat lumea, în acea Noaptea a Miracolelor, Noaptea Generalilor. când Steaua cucerea Cupa Campionilor Europeni și ne urca în Legendă, într-un Destin ce părea că ne e potrivnic!

…Azi, 31 de ani, am petrecut până în zori, cu maestrul meu Ioan Chirilă. la restaurantul din hotelul Macarena, până când Eroii de la Sevilla au urcat în camere să se odihnească, dacă vor putea…
…Am o imagine din acea Seară Magică, de Vis, făcută de un fan al Stelei, Costică Mijaica, venit la Sevilla de peste Ocean, de la New York, unde aveam să devenim, peste câteva luni, buni prieteni și să pornim (la 13 iunie 1987) întâiul Ziar de sport în limba română din afara țării: „Lumea Sporturilor”! Sunt la masă cu Regii Europei, un grup de jucători steliști, unii cu soțiile, în frunte cu Legendarul Duckadam, omul cu cele patru penalty-uri care au rescris Istoria Cupei Campionilor Europeni…

…Despre Legenda de la Sevilla ar trebuit să discutăm, cu sufletul plin, în fiecare an, pe 7 mai, de 31 de ani încoace! Și să toastăm, în fiecare seară de 7 mai, un pahar cu șampanie sau vin sănătos pentru Regina Europei ’86, inegalabila Steaua!

…Din păcate, azi, 7 mai 2017, cei mai mulți discută, cu „off”, despre cine va câștiga bătălia finală a unui campionat intern șchiop. Căci asta a ajuns, în ultimii doi-trei ani, Divizia A, mă rog, Liga 1, și primul vinovat este nababul din Pipera, J.B., patronul guraliv și arogant care a făcut din Regina Europei o neștiută FCSB!?!… Știu, unii vor spune, iarăși, că Don Jiji cel bogat a băgat bani, nu glumă, în Steaua! De acord, dar să nu uităm câți bani a scos latifundiarul din imaginea Legendei, făcându-și nume, relații și afaceri de neimaginat numai și numai datorită STELEI! Așa că, vă rog, mai încet cu pianul pe scări!…
…În loc să respecte Legenda și pe ai ei Meșteri, de mulți și-a bătut joc, în loc să facă o Academie cu acest nume sonor în Europa fotbalistică, J.B. nu s-a gândit decât la buzunarele lui, la cum să-i slăbească pe ceilalți care pot câștiga campionatul (Astra, anul trecut!), opunându-se ca el să facă alți și alți țechini cu milioanele din Liga Campionilor!

…Azi, 7 mai 2017, REGINA EUROPEI, STEAUA, are o sosie, numită în acte FCSB, iar în realitate o Selecționată Divizionară! Asta a făcut Conul Jiji Becali, a luat cei mai buni jucători din Liga 1, de la Astra, Viitorul, Dinamo, Pandurii, Craiova, Timișoara, Cluj, Voluntari etc. Și anunță cu o aroganță realmente nesimțită că va mai cumpăra alți 8-10 jucători! Că, dacă e patronul nabab, el e și antrenorul și strategul și Dumnezeul echipei!… Ceea ce nu a învățat, însă, nici în plimbările pe la Muntele Athos, nici măcar la…bulău, se vede, nababul din Pipera, este că Mintea și Omenia nu se cumpără, iar Dumnezeu nu doarme!…

…Nu știu dacă Selecționata Divizionară a lui Jiji Becali va câștiga or ba titlul. Nici nu mă interesează. Știu, doar, că și-a bătut joc de campionat, de toate echipele și suporterii lor, de etică (pardon?!), dacă nu și de lege, din moment ce ultima lui strategie, 100.000 de euro, primă de instalare pentru încă un jucător de la Astra, Morais, înaintea meciului direct, posibil decisiv, miroase a MITĂ, vinovați în fața legii (Ce m-a apucat, Doamne, cu legea?!) fiind cel care dă, dar și cel care primește!…Ba, el, chipurile mare bisericos, a trădat și toate învățăturile Scripturii! Și, atunci, cum să nu-l lovească Bunul Dumnezeu?!
…Cum să nu fiu trist, scârbit, în acest 7 mai 2017, zi în care, acum 31 de ani, STEAUA devenea REGINA EUROPEI, nu jucăria unui oier ajuns milionar?!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de primăvară (8). NAȚIONALA, AUF WIEDER…DAUM, BYE, BYE, PINOCCHIO! ÎNCOTRO, FOTBAL ROMÂNESC?!

…N-am putut să mă apropii de computer, azi-noapte, ca să aștern două-trei gânduri amare despre ultima tragicomedie a Naționalei noastre de fotbal, care n-a mai marcat un gol, autogol de patru ani, egalând tristul record de acum 69 de ani, cu perspectiva de a fi depășit!… Ar fi însemnat să fac o autopsie și mă oripilează cadavrele. După scor și, în special, după joc, cu zero cornere într-un meci pe terenul tău, nu prea mai ai ce să spui, după ce, REMARCABIL, unul dintre comentatorii TVR-ului, competentul și curajosul Marian Olaianos, a tras CONCLUZIA-CONCLUZIEI: A venit timpul să redăm Fotbalul românesc celor care se pricep să-l gestioneze, să-l dezvolte, și au dovedit-o de-alungul ultimelor decenii! ALTĂ variantă, a ascunderii după micile șanse teoretice, a bălmăjelilor interminabile, a promisiunilor caraghioase făcute de incompetenți, o mână de neicanimeni cocoțați politic la timona Fotbalului Românesc, nu înseamnă decât DISTRUGEREA ORICĂREI SPERANȚE!
…E TIMPUL TREZIRII, până nu va fi INUTIL!

…Acest 0-0, după un joc sub-mediocru, cu o Danemarca și ea în cârje (care ne-a călărit, totuși, rău în final, scăpând, cu noroc, de o înfrângere!), este opera lui Burleanu, așa-zisul preș. FRF, acest Pinocchio din conferințale de presă, care a adus un antrenor străin, neamțul Daum, depășit, lipsit de Idee și de fiorul performanței. Cel puțin scurta telenovelă cu schimbarea sistemului de joc al Naționalei în ultimele cinci zile dinaintea unui duel (cel cu danezii) ce era considerat decisiv, a demonstrat cum nu se poate mai bine AMATORISMUL cras de la Naționala noastră. Chiar dacă neamțul, care părea că privește meciul ca un călugăr aflat la poarta schitului, va trage cu dinții să rămână, promițând alte „câte-n lună și în stele”, neștiind că noi i-am auzit pe Caramitru și Mălăele, căci 50.000 de euro pe lună, sumă babană, sunt bani primiți efectiv gratis, frate, și cine să-l angajeze (și debutant la o Națională!?), cine să mai ia o asemenea plasă?! NUMAI Burleanu și sfătuitorii lui!

…Sunt convins că demodatul, depășitul Herr Daum va mai zlobozi alte năzbâtii tactice, de parcă noi, românii, n-am avea antrenori și oameni de fotbal de clasă, de la Ienei și Lucescu, la Iordănescu și Dinu, de la Pițurcă și Stoichiță la Dan Petrescu și Olăroiu și mulți, mulți alții, fără a-i omite pe Marele Ștefan Kovacs și, mai nou, pe creatorul de Academie și de nouă viziune asupra PERSPECTIVEI SĂNĂTOASE A fotbalului românesc, Gheorghe Hagi-Viitorul, la care Moș Daum nu s-a ridicat nici până la genunchiul lor.

…În germană se spune Auf Wiedersehen, când te desparți de cineva, eu nu-i mai spun selecționerului șchiop „La revedere”, nici Bye, Bye, ci Auf WiederDaum! Mai pe românește, Du-te, nene Daum, du-te, cu ăl de te-a adus să ne îngropi Speranțele și nu te mai întoarce! Restul e tăcere…

…PROBLEMA FUNDAMENTALĂ A FOTBALULUI ROMÂNESC la ora actuală este GRABNICA SCHIMBARE, acolo, SUS! INSTAURAREA COMPETENȚEI în dauna amatorismului!… OAMENI COMPETENȚI, CORECȚI, ÎNCĂ MAI AVEM ÎN FOTBALUL ROMÂNESC! Drama este că nu-l lăsați să salveze Fotbalul nostru de INCOMPETENȚI, sforari, tipi nărăviți la grămezi de bani nemeritați, nemunciți! Dacă vom persista în această tragiocomedie de-a conducerea fotbalului românesc, atunci, ADIO, Performanță!…

…Ne întoarcem, de vineri, în „Bâlciul Deșertăciunilor” cotidiene, cu Play-Off și Play-Out, of, of, Doamne, of, cu aroganțele lui Don Jiji și Leo Gâlceavă, cu fluierași dalmațieni, cu insolvențe, cu beții și atâtea șmecherii, cu desființări de echipe, fără Legendele Rapid, F.C.Argeș, Progresul, Petrolul, Știinșa Craiova, mai nou Oțelul, Bihorul, Sibiul, Sportul Studențesc, Bacăul, Reșița și câte alte centre de tradiție, cu lanțul de aberații de la FRF și LPF, și corul nesfârșit de controverse, ne întoarceam la “marea” performanță de la Voluntari, Chiajna, Pandurii (Otopenii și Brăneștii n-au dansat decât o vară!); noroc că vine Juventus Colentina, la anul poate și Știința Miroslava, AFC Hărman sau Comuna Recea, acum doi ani a ratat promovarea Damina Măciuca, hai că e haios, dar nu-i nimic de râs, aud doar un bocet grav pornit din suflet…

…ȘTIU că Fotbalul Românesc nu poate fi decât oglinda Societății în care viețuiește! Dar, din fericire, în România, Sportul s-a ridicat de atâtea ori desupra mediocrității Societății! Acum, oare, nu mai este lăsat?! Sau…
…ÎNCOTRO, FOTBAL ROMÂNESC?!

Euro 2016 văzut de-Acasă (10). A NOUA ZI, ÎNTR-O AGENȚIE DE PARIURI. FANTASTICE POVEȘTI DE VIAȚĂ ȘI DE FOTBAL!

…Cum, acasă, nu prind canalul Dolce, iar ProTv nu transmite decât meciul de la ora 22, primele două partide din fiecare zi din acest turneu final Euro 2016 le-am văzut, ba, aș zice, le-am trăit într-o Agenție de pairuri, Bet Café Arena, aproape de casă, lângă Piața Norilor. O experiență de viața fantastică, suplinind absența mea din sălile de teatru în ultimele 10 zile. Aici, la Bet Café, am trăit fascinante spectacole verite, cu oameni simpli, dar bogați sufletește și cu mult bun simț, care sunt tobă de fotbal și pot pune-n încurcătură destui comentatori la istoria fotbalului… Nu sunt pătimași ai jocurilor de noroc, nu-și aruncă salariul, casa sau mașina pe masa de joc… Jocă doi lei, trei, cel mult cinci, pariul sportiv e pentru ei un fel de testare acunoștințelor în materie de fotbal… Au ironie și umor, nu se încrâncenează în diferențele de opinie. Fiecare este în timpul meciurilor un comentator și un arbitru…

…Azi, sâmbătă 18 iunie, am văzut cele două meciuri cu blocnotess-ul în față, cu ochii pe plasmă și cu urechile în jur… Vă jur că tot ce urmează este Reality show!… O fantastică zi, cu atâtea adevăruri târzii, cum n-am visat niciodatră când treceam prin fața acestei Agenții de periuri sportive…

…Meciul Belgia-Irlanda. Începe jocul, e secunda 24 și comentatorul partidei ne anunță “A început meciul”… Replica vine imediat: “Băi, vericule, ne jignești! Păi, noi am venit aici să ne gândim la OZN-uri, nu să urmărim în cele mai mici detalii bătălia asta?!”… A trecut primul sfert de oră. “Dom’le, Belgia asta a fost umflată de ne amintește de Columbia lui Pele, la Mondialul american!”, vine un prim comentariu… „Belgia are jucători foarte buni, dar sunt atât de tehnici de se calcă pe picioare între ei și nimeni nu pune osul!”, completează un altul… E min.22. „Nenea arbitru, nea turcu, a fost penalty pentru irlandezi, bre!”, se supără cineva… Un prim-plan, pe micul ecran, cu „nouarul” Belgiei. „Ăsta parcă-i Gnore de la Dinamo!, sună un comentator din Agenția de pariuri… Da’ ăla mai și marca!”… S-a dus o jumătate de oră. 0-0. “Băi, ce băftoși sunt irlandezii ăștia, care ne-au eliminat la penalty-uri, la Genova, în Mondialul italian din ‘90!”, vine o primă opinie generală… “Nu ei ne-au eliminat, frate, ci Daniel Timofte!… Cred că dacă Emeric Ienei nu pleca la București, cu Dinu, și era pe bancă, altul era rezultatul, atunci!”, vine completarea… “Nene, diavolii ăști au jucători de 24 de carate, dar n-au echipă, pe cinstea mea. I-au făcut papanași italienii!”… “Cum, dom’le, numai 4 cornele în 35 de minute?! “Ășția nu știu că eu am pariat pe nouă cornere?!”… Descopăr în Europeanul meu de la Agenție că se pariază și pe numărul cartonașelor galbene, numărul cornerelor în prima repriză și după pauză, total goluri, cine marchează primul gol, în ce perioadă a meciului (minutele 0-15, 15-30, min. 60. min.75)… Lângă mine, un bărbat de vreo 30 de ani, am înțeles rapid, e contabil cu cornerele. E vădit nemulțumit de seceta loviturilor de la colț. A mizat pe 9 cornere în tot meciul, a pus 5 lei… Belgia trage pe lângă poartă, “Hai, băi, încă un corner, să-mi fac și eu norma!”. Pentru el, meciul s-a redus la cornere… Un tip în dreapta mea tot privește în stânga plasmei. Joacă la Bingo. Se încruntă brusc, aruncă două hârtiuțe. „Ce-i, bre, nu s-a dat nici la mata penalty?!” încearcă să-l înveselească Johny, dinamovistul… Băiatul de la Bingo râde, i-a plăcut poanta…
…O primă repriză modestă pentru mai toți cei care au pariat pe victoria “diavolilor roșii” “Diavolii roșii” se aprind după pauză, îi pun pe irlandezi în corzi și punctează nemilos… Primul e…”Gnore de la Dinamo”, pe numele lui Lulaku, de la Everton, în min.48, el închizând și tabela, la 3-0, în min. 70, când mister-corner e supărat că a fost gol și nu… lovitură de la colț!. Între timp a punctat și Axel Witsel, în min.62. băiatului cu cornerele i-a ieșit cota de 1,35, a pus 5 lei și mai așteaptă rezultatul Islanda-Ungaria, unde a pariat că se vor marca două goluri. Va ghici și pontul ăsta și va lua 100 de lei. Va fi fericit. “E un câștig mic, știu, dar pentru mine milionul ăsta e ceva!” își trăiește sincer clipa de glorie blajinul Vasile, “băiatul care cară cartofi în piață”, cum mi-l prezintă un confrate de pariuri… Îl întreb pe Vasile, care a ars serios pentru pontul cu 9 cornere, dacă nu vrea o bere… Nu bea!… O cafea?! A băut déjà trei… Nu refuză un suc și mă bucur că bem câte un suc alături, ca noi prieteni…

…Vicențiu, un puști simpatic, argint-viu, de vreun metru și șaizeci de centimetri, îmbrăcat ca un rocker, mereu numai zâmbet, cu ochi de om inteligent, nu mai vine la meciul al doilea, Islanda-Ungaria. S-a luat după mine și a pus și el 1-0, scor corect, pentru România în meciul cu Elveția, și a ratat cam 10 milioane de lei vechi (eu 18!)… Nu mai are nervi să parieze pe un nou meci…Se rezervă pentru bătălia tricolorilor cu albanezii, de duminică noapte. Pleacă la “păcănele!”… “Ai trădat fotbalul, Vicențiule!”, în atac prietenește… “Nu eu l-am trădat! Oameni de-ai lui m-au trădat!”…În chem la masa mea, la o cafea… E bucuros că dialogăm. Simte nevoia să mi se prezinte, cu mândrie, dar și tristețe… „Am fost junior de talent la Cimentul Fieni, apoi am venit la Rocar și Rapid… Eu voiam, însă, să joc la Steaua… M-am dus la un trial în Ghencea. Antrenor la juniori era Bumbescu. M-a privit de sus și mi-a zis: Păi, piciule, dacă vrei să stai pe banca Stelei, trebuie să dai o sută de euro!” Chestia asta m-a enervat. Și m-a îndepărtata de fotbal!… Acum, la 25 de ani , mai joc pe fals, din când în când, în sector sau în Divizia D, că iubirea de fotbal nu moare niciodată. După ce car cartofi în piață. Nu câștig decât 10-12 milioane pe lună! Bani buni, scoși cu sudoare, dar cinstiți! Mai visez să dau, într-o zi, lovitura, aici, la pariuri”… Ascultându-l pe Vicențiu, mi-a revenit în minte marea supărare a lui Belodedici, la întoarcerea din Spania, când a fost numit șeful juniorilor la Federație, unde unii părinți veneau cu sarsanale pline ca să joace băieții lor!?!… “De asta fotbalul nostru nu mai are valori!”, încearcă o concluzie Vicențiu, noul meu prieten! E de meditat!… Sigur, cineva, acolo, sus, la Federație, trebuie să și gândească la acest subiect dureros…

…A început Islanda-Ungaria. Vasile, băiatul care cară cartofi în piața de alături, a luat 9 (tot 9!) cornere și două goluri marcate. Eu, victoria Islandei cu 1-0… La un moment dat, comentatorul partidei ne spune că în Islanda sunt numai 100 de fotbaliști profesioniuști! „La noi sunt o mie de mafioți în fotbal!” sună replica unui domn mai în vârstă, citit, care a muncit și prin Spania. „Comentatorul acesta, jos pălăria! Ne spune lucruri interesante!… Cei mai mulți, însă, ne consideră pe noi, cei din fața micilor ecrane, niște tolomaci, ne privesc de sus, ușor arogant, ca niște profesori!… Domnule, exceptându-i pe Balint și Ilie Dumitrescu, la acest Euro nu prea ai ce specialist să asculți!… Păi, ce să-mi spună mie Bratu sau Mara, cum să-i judece ei pe Iordănescu sau pe Stancu?!. Și mulți alții ca ei, corijenți la limba română?!”… Îi spun că e prea sever, că fiecare dintre noi are ce îmvăța de la celălalt… Nu replică, însă nu-mi dă dreptate. Nemulțumirea lui poate fi, însă, o temă pentru mai tinerii mei confrați, care trebuie să știe că majoritatea celor care-și pierd timpul în fața televizorului la un meci, știu multe, foarte multe despre sportul-rege… Minunea islandeză a transformat un penalty, în min.40, a reușit să țină de el, dar, parcă, cu vreo 20 de minute ]naintea finalului n-a mai avut aer… Vasile a prins momentul și a pariat live, pe trei lei, că următorul gol e al ungurilor. A dat trei lei pentru 15 lei! Ungurii egalează, în min.88, prin autogolul lui Saevarson. 1-1.Vasile jubilează. Nu pentru cei 15 lei, cât pentru flerul lui… Eu am ratat și biletul acesta de 160 de lei pentru care am pariat 4 lei… Vasile este, însă, fericit! I-au ieșit și cornerele și două goluri pe meci. A mai luat 110 lei, pariind numai 5, plus ăștia… 15 lei live!! Luni, săptămâna va începe pentru el mai ușor la cărat cartofii, în piața de peste drum…

…Toate drumurile noastre duc spre meciul cu Albania, de mâine noapte. Speranțe și temeri. Daniel Tudor, om matur, trecut prin viață, cândva junior la Rapid, o veritabilă enciclopedie de fotbal, ar vrea să spere într-o victorie, însă se teme. „Nu mai avem Naționala de altădată!… Și, dacă nu batem Albania, atunci primul vinovat este Federația. Ea l-a angajat pe Iordănescu, cam prăfuit… Ea l-a alungat, cu o lună înainte de Euro, pe valorosul medic Pompiliu Popescu… Drama e că noi nici din eșecuri nu mai învățăm… Sigur că vreau să trecem de grupă! Avem noi, însă, valoare de optimi?!”… Întrebarea lui Daniel Tudor, picolo la o Trattoria din Capitală, mă urmărește la orice meci pe care-l văd la acest Eueo 2016. Și-mi imaginez că actuala noastră Națională joacă o repriză cu un adversar, alta cu celălalt. Sincer, până acum, n-am găsit încă o echipă din celelalte 23 pe care să fiu sigur că o putem învinge la ora actuală. Poate, Albania, mâine noapte!
…Doamne, suntem atât de lipsiți de bucurii, atât de săraci sufletește, încât nu ne lua victoria asta, drogul nostru moral!…

P.S. S-a dus în istorie și ultimul meci al Zilei 9, Portugalia-Austria 0-0! Scor alb, „omul negru” fiind îngâmfatul Ronaldo, un biet figurant, după primele două meciuri la această Gală a Fotbalului European. De-ar fi singurul… Ca să nu existe vreun dubiu, super-starul de la Real Madrid a trimis mingea în bară, în min.79, din lovitura de la 11 m., corect acordată, înregistrându-se astfel, primul penalty ratat la acest turneu final.

Euro 2016 văzut de-Acasă (7). CÂTE POVEȘTI ÎN DISPUTA DE 83 DE ANI CU ELVEȚIA!

…Această Zi de 15 iunie 2016 ar putea însemna miercurea renașterii Fotbalului Românesc. Disputa, din această seară, cu Elveția, poate fi o bornă în istoria Naționalei române. N-am jucat deloc rău cu Franța, în “uvertura” lui Euro 2016, dar am pierdut, în penultimul minut, este drept, printr-un gol de magician, al lui Payet, ceea ce nu ne încălzește cu nimic. Astăzi, Naționala noastră trebuie să câștige! Voi pune un bilet, la Agenția de pariuri, cu scorul 1-0 perntru “tricolorii” noștri. Exact acel 1-0 (1-0), gol Ad.Ilie-min.45, de acum opt ani, tot în Franța, la Lyon, la Coupe du Monde, în…15 iunie 1998, în dauna Columbiei.

BILANȚUL ÎNTÂLNIRILOR DIRECTE: 12 dispute, 5 victorii fiecare, 2 egaluri. Golaveraj 19-13 în favoarea elvețienilor!

…Duelul acesta cu naționala din Țara Cantoanelor are o istorie veche, de-alungul a 83 de ani, cu 11 episoade la activ (câte 4 victorii de fiecare parte, și 3 remize, golaverajul fiind favorabil “ceasornicarilor”: 19-14),cu atâtea povești vesele și triste.
…Cu gândul la Victoria de diseară, 1-0, pe Parc des Princes, răsfoiesc cu nostalgii, bucurii și tristeți, această istorie, trăită live în câteva dintre serialele sale.

*Primul meci dintre fotbaliștii României și Elveției, în 29 octombrie 1933, la Berna, în premilinariile C.M. Pe teren, 2-2 (0-1), ai noștrii, antrenați de Costel Rădulescu, marcând prin Sepi II-min.18 și Dobay-min.67. La “masa verde”, însă, UEFA a dictat 2-0 pentru elvețieni, pentru că Baratky nu avea drept de joc, neexpirându-I, la ora meciului, perioada legală decând jucase în naționala ungară!

DUELUL 2: București, 2 noiembrie 1966, stadionul Republicii, preliminarii C.E. Fericit, printre cei 15.000 de spectatorii adunați în Dealul Spirii, pentru o primă repriză halucinantă, încheiată cu un incredibil 4-0 pentru elevii lui Ilie Oană. Mircea Dridea a deschis scorul, în min.8, ca apoi să se dezlăntuie debutantul Titi Frățilă, cu o “triplă” de poveste-min.11, 25, 38. Elvețienii își vor reveni puțin după pauză, Kunzș-54’ și Odermatt-70’ fixând un 4-2 de ecou pentru naționala din Carpați. Meciul în care a debutat și regretatul meu prieten doctorul Simion Surdan, mijlocașul fără plămâni al Timișoarei! În fotbal, azi poți fi Prinț, mâine Cerșetor…Așa și cu Naționala noastră… Peste o jumătate de an, tot în preliminariile europene…

DUELUL 3. Zurich, 24 mai 1971. 7-1 (3-0), ați citit bine. La 0-7, în min.70, a marcat golul nostru de consolare, Nicolae Dobrin. S-a vorbit, la vremea aceea ceva despre “cafelele otrăvite” ale doctorului Nicolae Stănescu. Aveam să-i întreb, în emisiunea “Idoli și Legende”, de la Telesport, pe portarul naționalei noastre la acel dezastru, ploieșteanbul Mihai Ionescu, și pe Gicu Dobrin ce cred ei, după peste patru decenii, că s-a întâmplat, atunci, la Zurich? „Ce-mi amintesc e că eram cam amețit!”, și-a reamintit goalkeeperul; “Tot ce pot spune este că am fost singurul care nu am băut cafeaua în pauză!” a punctat cu subînțeles Prințul din Trivale. Peste câteva zile, Ilie Oană avea să fie debarcat de la timona Naționalei. Naționala română merge mai departe…

DUELUL 4. București, 23 noiembrie 1968, pe Stadionul “23 August”, și eu, chiulit de la facultate, printre cei 40.000 de spectatori.. Sub comanda noului coach Angelo Niculescu, “tricolorii” câștigă, în Preliminariile pentru Mundialul mexican, cu 2-0 (0-0), prin golurile lui Florea Dumitrache (min.59) și Flavius Domide (min.74). Fanii încep să vorbească despre Mexicul. Tot mai clar și mai mult, după returul de la Lausanne…

DUELUL 5. 14 mai 1969. Incredibil, dar selecționabilii lui nea Angelo înving într-o noapte friguroasă, în Elveția, cu 1-0 (1-0), prin autogolul lui Michaud, după o șarjă de toată frumusețea reușită de constănțeanul Tufan, sprint nebun și centrare perfectă în fașa porții, unde căpitanul tricolorilor, Mircea Lucescu, a țâșnit presându-l peundașul helvet care și-a înscris în propria poartă… Acel 1-7 de la Zurich dispăruse din memoria iubitorului român de fotbal. După 20 de ani se întrezărea primul Mondial pentru întâia “Generație de aur” din fotbalul nostru! În Țara Cantoanelor am ștampilat o calificare istorică. Numai că viața are nu doar munți, ci și văi și depresiuni…

DUELUL 6. 10 octombrie 1981, București, Stadionul “23 August”, 70.000 de spectatori. Meci preliminar pentru Mundialul spaniol din 1982. Eu, gazetar la „Sportul”, în spatele porții lui Cristian, pentru un reportaj nevăzut, pe atunci putându-se, ca ziarist, să mergi și în vestiarul Naționalei și să stai civilizat în spatele porții. Din nefericire, echipa antrenată de Valentin Stănescu a pierdut cu 1-2 (0-0), chiar dacă Ilie Balaci a deschis scorul, în min.56 și ne-a și trimis în Paradis. Visul ne-a luat mințile și castelele spaniole s-au risipit în 19 minute după ce Minunea blondă a Craiovei a declanșat delirul, căci Zappa-în min.68 și Luhti-min 75. ne-au cocoșat sub iluzii premature. Peste câeva zile este debarcat și Nea Tinel!.. Naționala merge, însă, ca și viața, mai departe…

DUELUL 7. Berna, 11 noiembrie 1981. Cu un antrenor debutant la timona Naționalei, Mircea Lucescu, tricolorii reușesc un promițător 0-0, în returul pentru Espana. Un evantai de jucători debutanți în Națională (Gino Iorgulescu, Rednic, Andone, Gabor, Klein-ultimii 4, hunedorenii lui Mircea Lucescu) anunță o nouă generație pentru marea performanță, ea ajungând la Euro 1984!… Din jale se-ntrupează uneori Performanța!

DUELUL 8. 3 martie 1990. Un amical la Lucerna. Echipa antrenată, acum, de Emeric Ienei pierde cu 1-2 (1-1), chiar dacă Hagi a deschis scorul în min.25. Test util, totuși, pentru Coppa del Mondo, din iunie.

DUELUL 9. Neuchatel. 3 aprilie 1991. Cele două reprezentative încep drumul spre Euro 1992. Cu Mircea Rădulescu pe bancă, tricolorii noștri scot un promițător 0-0. Speranțele cresc peste opt luni…

DUELUL 10. București, 13 noiembrie 1991, 35.000 de spectatori pe Stadionul “23 August” Tot cu Mircea Rădulescu pe bancă, reușim o frumoasă victorie, cu 1-0 (0-0), prin golul lui Mateuț-71’! Peste aproape trei ani, un alt dezastru duelând cu “ceasornicarii”…

DUELUL 11. Detroit, 22 iunie 1994, meci din Grupa A la World Cup ‘94. Naționala antrenată de Anghel Iordănescu vine în Silverdome-ul din Detroit cu un moral excelent, după un spectaculos 3-1, la debut, cu marea favorită Columbia. În cazanul unde cu greu respiram, eu, gazetar, darămite jucătorii, scor-rușine. Elveția a câștigat cu 4-1 (1-1). Sutter a deschis scorul (min.16), Hagi a egalat (min.35), dar, după pauză, a urmat dezastrul, marcând Chapuisat (min.52) și Knup (min. 65, 72). Cu un minut înaintea ultimului gol, Vlădoiu, abia apărut în sauna de la Detroit, a intrat neglijent la un adversar, a fost eliminat și…a plecat la București!

DUELUL 12. 30 mai 2012, Lucerna. Un amical. Tricolorii conduși de Victor Pițurcă reușesc o victorie, cu 1-0 (0-0), prin golul lui Grozav (56’).

…Acel 1-0, la care visez (și) eu, acum, la finele acestei zile, ultima din prima etapă a grupelor, colorată de primele mari surprize ale acestei ediții: Ungaria-Austria 2-0 (0-0) și, mai ales, Islanda (frumoasa Islandă dintre gheizere și ghețari!)-Portugalia (cu un jenant Ronaldo!) 1-1 (1-0)!!!

…Miercuri 15 iunie 2016, pe înserat, la Paris, în al 13-lea duel România-Elveția aștept (ăm) o nouă Poveste adevărată a fotbalului românesc! Nu vă este dor de ea?!…

15 iunie 2016

Mai, luna mea sublimă!

…13 mai 1979. Debutul meu in dramaturgie: „Centrul inaintaș s-a născut la miezul nopții”, în regia lui Costin Marinescu. La Teatrul de stat din Arad, propus de inegalabilul comentator sportiv al Radioului românesc, regretatul regizor Victor Tudor Popa. Premieră salvată in… prelungiri din ghearele cenzurii comuniste! Mulțumesc TUTUROR celor care m-au ajutat in acest debut de neuitat… Acum, număr 21 de premiere… Și ridic, în noaptea asta UNITER, o cupă cu șampanie și pentru Dan Antoci și Doru Nica, prietenii mei de azi, interpreții de ieri, de la Arad…

La 13 mai, s-a născut și minunata mea sora Mona, astăzi, când mă simt tot mai singur, unicul punct de sprijin moral din România, unde am revenit cu sufletul plin de iluzii, iluzii…

…7 mai 1986. Sevilla. Fericit martor ocular, in mână cu pixul nobil de la cotidianul „Sportul”, împreună cu marele, regretatul meu profesor Ioan Chirilă, la finala CCE, una absolut de vis, Steaua-Barcelona 2-0!!! Duckadam, erou peste decenii, cu patru penalty-uri apărate!!! Regele Juan Carlos al Spaniei uluit, la doi metri în spatele meu și al lui Dan Voicilă: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”, cum declara Majestatea Sa, și a doua zi, pe prima pagină a ziarului „Andalusia”. Alături, ziariștii spanioli, profesioniști, nășteau un calambur de top tot pe prima pagină: „33 de români au cerut azil politic!”. Eu n-am cerșit, atunci, viza spre metafora Libertății, ci peste două luni, în Italia…

La Sevilla, a fost „Noaptea Generalilor”, inegalabilă pentru noi, românii… Mă tem, irepetabilă… De atunci, în fiecare an, pe 7 mai, închin o cupă cu șampanie pentru Sevilla! Și îl sun pe Emeric Ienei, să-l întreb cu sufletul bogat de un magic imposibil: Chiar am câștigat Cupa Campionilor Europeni?!

…11 mai 2013. Rm.Vâlcea. Festivalul Național de Dramaturgie „Goana după fluturi”. Moderez un interesant Colocviu, necesar și alarmant intitulat „SOS Dramaturgia românească”. La Casa memorială Bogdan Amaru, primesc Premiul II la Concursul de piese, din 25 de texte, pentru al meu „Don Juan, conquistadorul pustiului”. Chiar dacă Juriul a fost unul de elită (reputatul critic literar Alex Ștefănescu, criticii dramatici Ion Parhon și Claudiu Groza, regizorul Mihai Lungeanu, dramaturgul Doru Moțoc), pentru mine această medalie de argint a avut gust de înfrângere. Am intrat mereu in arenă să câștig. La anul, dacă mai trăiesc, mă bat pentru încă un Premiu I!…
…Ce frumoasă este luna Mai!

Sevilla, Steaua, acum un sfert de veac…

…De un sfert de veac, aștept ziua de 7 mai ca pe un ritual din scripturi rare. Cu câteva zile înainte pun o șampanie bună la rece. Îi sun pe Imi Ienei, Puiu Iordănescu, pe Helmuth Duckadam… Și deschid, emoționat, în lacrimă de neuitare, arhiva mea sentimentală. Retrăiesc, pas cu pas, fază cu fază, ceas cu ceas, acel miracol de la Sevilla, Steaua-regina Europei, una dintre Legendele pe care am trăit să o văd cum se întrupează…

…5 mai 1986. Mă consider un favorizat al sorții, când urc în avionul –un TU 118, parcă- Stelei. Marele Ioan Chirilă și eu, singurii ziariști care avem norocul să plecăm și să ne întoarcem în aceeași aeronavă cu Steaua!… Am plecat victime sigure pentru cei mai mulți (poate de aceea m-am și aflat eu lângă Nea Vanea!), ne-am întors cu Trofeul Cupei Campionilor Europeni, fapt incredibil, ireal pentru lumea-ntreagă, realitate de vis, de aproape trei decenii, pentru noi, românii…

…Zbor spre Sevilla, luni 5 mai ’86, cu o escală la Timișoara. În sala de protocol a aeroportului, mai toate gradele militare, oameni de fotbal, pișcoturi și șampanie. Surprinzător pentru mine, jucătorii Stelei, numai zâmbete. Parcă merg la un meci oarecare de campionat, nu să dea piept cu falnica Barcelona, în prima Finală europeană din istoria fotbalului nostru. În avion, la un moment dat, Ion Alexandrescu –poate cel mai mare conducător de club de la noi- îmi șoptește: „Domn MMI, hai să-ți zic una doar pentru dumneata. Va juca și Puiu!”. Puiu Iordănescu, antrenorul secund… Merg la Nea Vanea Chirilă și îi plasez discret „bomba”. Imi Ienei ne surprinde uimirea. Nea Vanea îl întreabă dacă nu-i o glumă. „Așa e, va juca Puiu. Dar spre final… E surpriza noastră pentru spanioli… Vă rog, însă, să nu dați la ziar”, se confesează Imi Ienei, vecinul meu de la „Polivalentă”… Apare și Valentin, fiul cel mare al Ceaușeștilor. Imi Ienei continuă discuția și „tovarășul Valentin” se poartă ca un gentleman: „Nu cred că ar fi bine să scrieți despre acest lucru!”… Câți trepăduși nu ne-ar pus pumnul în gură, ordonându-ne să nu scriem așa ceva!… Nu am scris un rând, n-am dat nimic de înțeles în corespondențele noastre de marți și de miercuri. Ar fi scăpat cineva, oare, o asemenea „bombă”, astăzi, când apar atâtea lucruri care nu s-au petrecut nici măcar în gând?!…

…Fericit că particip la un asemenea Eveniment (cel mai mare din cariera mea de ziarist sportiv!), nu mă interesează că, la fel ca și corifeul presei noastre sportive, Ioan Chirilă, nu am decât o diurnă de doi dolari pe zi și 15 dolari pentru cazarea pe-o noapte, bani cu care nu putem dormi nici în gara Sevilliei. Pentru un asemenea Eveniment, merită să nu dorm trei nopți și să fac greva foamei… Norocul nostru este omenia conducătorilor Stelei, care ne dau, la luxosul Hotel Macarena, camera maseurului, mutat într-o încăpere cu doctorul. Plus că suntem acceptați la masa echipei… Mergem cu Steaua la antrenament, la o plimbare prin parc, în dimineața meciului. Orașul parcă s-a îmbrăcat într-un tricou uriaș al Barcelonei, sub asediul fanilor catalani. În iadul acesta, care irupe în fața Catedralei Giralda, simt teama cum urcă-n mine, ca seva-n trunchiuri. Lăcătuș, Balint, Ilie Bărbulescu, Iovan și Pistol se țin de glume. O clipă mă întreb dacă nu-s inconștienți… Marți, când Steaua fără nume se odihnește la „Macarena”, plec cu Nea Vanea și Costică Mijaica, venit de la New York, în… tricoul Stelei (!?!), la vreo 20 de kilometri în afara Sevillei, la conferința de presă a marilor favoriți. Trupa cea vestită a Barcelonei nu trădează nicio emoție. Ba, antrenorul Terry Venables devine arogant, când îl întreb dacă refuză acea butadă care spune că balonul este rotund: „Barcelona poate juca mâine cu orice balon, rotund, pătrat sau cub, cu orice echipă, cu nume, nu cu una necunoscută ca Steaua, care, și așa a ajuns prea departe”. Ioan Chirilă se ridică brusc de pe scaun, o ia spre ieșire și-mi aruncă a lehamite: „Hai, măi, Mirceo, n-avem de ce să mai pierdem timpul pe aici!… Se dau prea mari și asta îi poate costa!”…

…Miercuri 7 mai 1986. Ora 12:30. La Macarena, vine grupul ziariștilor români, care au aterizat de câteva minute cu vreo două sute de norocoși suporteri din țară. Mai toți sunt, paradoxal, optimiști. Gheghe Nicolaescu, Dan Voicilă, Ioan Bocioacă, Horia Alexandrescu, Octavian Vintilă. Cam tăcuți, nea Mache, alias Eftimie Ionescu, și Teoharie Coca Cosma (care va transmite partida la TVR, în locul marelui Cristian Țopescu, pedepsit de conducerea de partid pentru curajul de a fi spus multe adevăruri incomode!)…

…Cu aproape două ore înainte de meci, urc cu nea Vanea în autocarul Stelei, ne așezăm pe locurile din spate. E o liniște de catedrală. Se aud, parcă, inimile gata să spargă piepturile steliștilor. Par statui lipite de geam. Când să pornească autobuzul cu escortă spre stadion, în fața ușii deschise, Valentin Ceaușescu, foarte calm. „Îi batem cu 2-0!”, zice tovarășul Valentin. Ușa mașinii se închide și pornim parcă fără să respirăm spre stadion. „2-0?! E nebun!”, îmi șoptește-n urechea dreaptă Nea Vanea. Îi dau dreptate în gând și-mi fac o cruce… Aceeași cruce pe care o fac și la începutul meciului, în infernul catalan, la vreo șase-șapte metri sub loja Regelui Juan Carlos al Spaniei, sigur de victorie ca și Terry Venables…

…După minunile lui Duckadam și cele două penalty-uri transformate de Lăcătuș și Balint, după uluitorul 2-0 pentru Steaua, Regele privește în gol. Noi, mâna de ziariști români, ne îmbrățișăm, chiuim, țopăim pe gradenele unde am urmărit jocul…

…La Macarena, poze cu Trofeul și o gură de șampanie din Cupa Campionilor Europeni. Apoi, la banchetul Regilor Europei. Stau la masa cu Duckadam, Lucică Bălan, Weissednbacher și Pistol. Primul interviu cu Eroul de la Sevilla, Duckadam, pentru Revista „Fotbal” de a doua zi. La doi pași, spre intrarea păzită a hotelului, roiesc impresarii. Toți îl vor pe Duckadam! Se vehiculează sume astronomice… „Două zile o să mă duc acasă, la Semlac”, e tot ce-și dorește Eroul, parcă nerealizând minunea… Tudorel Stoica e tare trist, acel stupid cartonaș galben, luat la centrul terenului, într-un 3-0 sec cu Anderlecht, i-a barat drumul spre finală… Imi Ienei mă întreabă, din când în când: „Chiar am câștigat Cupa Campionilor Europeni?!”. Trăim un vis… Pe la trei noaptea, mai toți jucătorii urcă în camere, fericiți, cu soțiile și prietenele sosite în ziua meciului. Eu și Ioan Chirilă nu mai avem unde pune capul. Zorile se spală de întuneric când ne întindem pe fotoliile din hol, la Macarena. Moțăim câteva minute, când, deodată, tărăboi la Recepție. Zvonaci aruncă ideea că au cerut azil politic câțiva jucători ai Stelei! Unul arată și un ziar local, abia ieșit din tipografie. Pe prima pagină, cu titlu mare, o declarație a Regelui Juan Carlos: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Cred că alteța regală nu se putea referi decât la cele patru penalty-uri apărate de Duckadam. Numai că, alături de uimirea Regelui, un alt titlu: „36 de români au cerut azil politic!”… În tensiunea de dimineață, din hol, la Macarena, apare cu cămașa pusă-n grabă pe el, furios la culme, Imi Ienei. „Cine-și permite să ne ponegrească?! N-a rămas niciun jucător, toți dorm în hotel! Vă rog lăsați-ne să dormim! Respectați-ne!…”, tună antrenorul Campioanei Europei și pleacă să mai prindă un ceas de somn…

…Deși a plecat cu câteva ore bune întârziere din Sevilla, tot așteptându-se să se răzgândească unul dintre „cei 36 de români”, Steaua a ajuns la București cu toți jucătorii, miraculoși în ceea ce rămâne „Noaptea Generalilor” din fotbalul nostru: Duckadam-Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Balint, Boloni, Majearu-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei.…

***

…Meciul acesta, Steaua-Barcelona, 2-0, la Sevilla, în inegalabilul, inimibalilul, neuitatul 7 mai 1986, îl știe, astăzi, toată lumea adevărată a fotbalului. „Apără Duckadam!”, răsună peste un sfert de veac vocea lui Teoharie Coca Cosma…

…S-a răcit șampania în frapiere, mă pregătesc să ridic pocalul… N-am fost niciodată stelist, însă 7 mai este pentru mine ca o zi de naștere… Îl voi suna încă o dată pe Imi Ienei, să-l întreb dacă „e adevărat că am câștigat Cupa Campionilor Europeni?!”, pe Puiu Iordănescu, căruia i-am dat un telefon și miercuri 4 mai, de ziua lui, și pe Duckadam, „One Man Show” (ce emisiune am făcut cu el și Dan Puric, pe Telesport, la „Idoli și Legende”, în 7 mai 2006, când a curs șampania în studio!)… Sus paharul, pentru voi, minunați o singură dată Regi ai Europei!

…Din păcate, unii, cei săraci sufletește, n-aud cum Sevilla cântă încă românește, în neuitata Noapte a miracolelor zămislită-n Andaluzia…

…7 MAI este o Zi care nu se poate (încă!) uita! Legendele nu mor, nu le poate cumpăra niciun nabab al prezentului cenușiu…

*O variantă a acestui material a apărut inițial pe blogul sportvox.ro

„Arta de a fi hoț”

…La mijlocul lui august trecut, am decis să pornesc un Studio experimental la Teatrul giurgiuvean, unde autori români să-și regizeze propriile texte. Am ales ca debutul să-l facem cu o actriță care mai și scrie, iar piesei care se chema banal „Grenada” i-am dat ca titlu de afiș „Arta de a fi hoț”. Toate bune și frumoase, autoarea încântată de noul titlu, entuziasmul era în floare. Trei săptămâni repetiții la București, cu numai doi actori giurgiuveni (din 4 stabiliți!), dar, imediat, un pogon de mofturi ale actriței-autoare-regizoare în perspectivă și cereri aberante (200 metri de țevi și 140 de coturi pentru decorul dintr-o…cameră!?!), deloc întâmplătoare. Toate bine ticluite, căci, nu-i așa, Giurgiu, aflat la doi pași de casă, îi puțea respectivei, uitând că un regizor de top mondial, Alexander Hausvater, a stat ceva timp în Valea Plângerii, în clădirea teatrului din Petroșani, să monteze o piesă, iar actorul de top Marius Bodochi, de la Naționalul bucureștean, a petrecut câteva zile la Dunăre, pentru premiera piesei „Feeling” de Doru Moțoc. Ceea ce am anticipat după primele mofturi, s-a adeverit: piesa nu a mai deschis Studioul experimental la Giurgiu, în schimb a urcat recent (cu banalul titlu inițial!) pe scena unui teatru bucureștean, regizată de…autoare!?! Asta-i povestea cu „Arta de a fi hoț”… Cine-i respectiva? Habar n-am!… Pentru mine nu mai există, după cele trei săptămâni, când a subtilizat ideea Studioului experimental, speranțe și eforturi de la teatrul giurgiuvean. „Mea culpa” față de acei regizori, actori, cronicari dramatici și autori care m-au pus în temă că respectiva n-are caracter. Toată viața învățăm…

***

…În garnizoană, la Steaua, nu-i voie să se mai audă nicio goarnă, scriam mai ieri pe blogul sportvox.ro. Civilii din Ghencea, care se vor generali pricepuți la toate, au decretat peste noapte un soi „silenzio stampa” cu accent dâmbovițean. Chiar dacă Legenda Duckadam nu știa și nici nu împărtășește (ca și Emerich Ienei, arhitectul de la Sevilla!) o asemenea aberație, nu se admite nicio investigație. La drept vorbind, la câte „idei revoluționare” s-au desprins din amicalele de iarnă ale Stelei (ca și ale lui Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Craiova și echipa națională!), o tăcere generală (de sus în jos și invers) ar fi o atitudine de bun simț. Dar ce este serios în fotbalul nostru, copie fidelă a politicii autohtone?

…Silenzio, silenzio, însă numai pentru „căței”, căci „dulăii” fac în continuare mare gălăgie, cum prea bine se știe. Becali Gigi nu mai prididește cu răutățile și ideile „savante” pe la la tv-uri, MM-ul, decis să ducă greul, își eclipsează inteligența răbufnind comic, căci, prin tăcerea asta italiană, n-ar vrea decât să bage presa-n boală, ca să o vadă târându-i-se la picioare! (Sic!). Confundă bișnițarii de cuvinte și senzații ieftine cu ziariștii verticali, care vor mai schimba sute de licurici, navetiști și mucaliți, magnați sau președinți care suduie printre dinți.

…De o „silenzio stampa” serioasă ar fi nevoie urgentă în fotbalul românesc (ca și în politichia dâmbovițeană!) în primul rând la nivelul conducătorilor. Ei au făcut din sportul-rege doar un fotbal-vorbit, într-un bâlci al deșertăciunilor…

***

…Viitura de arestări de la vămile României ar putea atinge și fotbalul românesc opinează câteva „voci”. În fotbalul nostru de trei parale, corupția e de mult în floare, milioanele negre se-nvârt cu lopata, în timp ce eșecurile se înmulțesc umilitor. Sincer să fiu, cred că scenariul de la vămi s-a scris de multă vreme în soccerul dâmbovițean. Au fost sacrificați câțiva pioni, nebunii, călăreții, regii și reginele sfidează în continuare legea! Trăim, doar, în România, unde minciuna nu se declară la vamă…

Sevilla, după 24 de ani…

…Acum 24 de ani, exact pe 7 mai ’86, eram la Sevilla! Plin de vise. Astăzi, într-un birou, nu prea luminos, în București, la Telesport, mă simt încântat de amintiri și ros de griji. Vreau să mă bucur, acum, de Sevilla. Trecutule, dă-mi aripi, vreau să fiu fericit!…

…Am ajuns în frumoasa Andaluzie, luni 5 mai ‘86. Împreună cu regretatul Ioan Chirilă, profesorul meu de la „Sportul”. Numai noi doi ziariști. Pe atunci, exista un singur ziar de sport și două ore de emisiune la TVR… Am făcut drumul acceptați de delegația Stelei în avionul ei. Astăzi, așa ceva pare o utopie. Poate și mulți ziariști de scandal sunt de vină… Tot atunci, n-am avut un dolar diurnă. Alt lucru de necrezut, azi, nu-i așa?!… Eram, însă, fericit, chiar dacă am dormit în camera maseurului echipei noastre. Ultima noapte, cea a miracolelor, când Cupa Campionilor Europeni trona în holul hotelului Macarena, nici n-am dormit. N-aveam unde, căci veniseră soțiile fotbaliștilor și n-au mai fost locuri… A fost, însă, cea mai frumoasă noapte albă din viața mea. Cine putea dormi, atunci, de 7 mai?!…

…De la București, pe 5 mai ’86, prima aterizare a fost la Timișoara. O chestie tehnică a aeronavei rusești. Șampanie și pișcoturi. Și urări pentru Victorie. În delegația Stelei, mulți vorbeau despre Victorie. „N-avem ce pierde!”, suna imperativul categoric…

…În avion, de la regretatul Ion Alecsandrescu (unul dintre cei mai mari conducători de club pe care i-a avut România) am aflat că va juca Puiu Iordănescu, antrenorul secund al lui Emeric Ienei. I-am spus lui nea Vanea Chirilă. Ne-am dus la Imi Ienei. „Da, va juca, însă vă rog să nu dați la ziar”. Valentin Ceaușescu, în „echipaj” și el, a auzit discuția și ne-a zis sfios (da, sfios!): „Și eu cred că n-ar fi bine să publicați asta. N-ar mai fi surpriza noastră”… N-am dat un cuvânt în corespondențele noastre de la „Sportul” despre discuția din avion. Astăzi, oare?!…

…Miercuri 7 mai ’86, pe la prânz, au venit „întărituri” de la București. Nea Mache Ionescu și Gheghe Nicolaescu, colegii de la „Sportul”… Dan Voicilă, pentru Radio… Teoharie Coca Cosma, pentru Televiziune, Cristian Țopescu fiind suspendat cretin de conducerea de partid… Octavian Vintilă, Horia Alexandrescu, actorul Alexandru Arșinel… Ne-am fotografiat cu toții în hol la Macarena… Nu prea vorbeam despre meci, spaima se cuibărise în noi sub năvala suporterilor catalani de afară… Au venit și vreo douăsute de suporteri, fericiți ai sorții, chiar dacă mâncau de la pachet prin Sevilla, pe lângă uluitoare Catedrală Giralda… Douăsute la vreo 40.000 de fani ai Barcelonei…

… Cu mai bine de două ore înainte de a începe meciul, am plecat la stadion. Tot cu nea Vanea, tot împreună cu fotbaliștii. În același autocar! Ceea ce, astăzi, pare o poveste științifico-fantastică… Am stat, cu Ioan Chirilă, pe ultimele locuri, în spatele autocarului. Liniște de catedrală, toți priveam pe geam, parcă se auzeau inimile noastre cum bat, gata să spargă piepturile… În tăcerea aceea, deodată, în fața ușii deschise de la autocar, a apărut Valentin Ceaușescu. A înțeles, cred, tăcerea statuilor din autocar și a punctat cu glas sigur: „Îi batem cu 2-0, nu uitați asta! Mult succes!”… „2-0?!… E nebun!”, a zis în șoaptă nea Vanea. Și eu credeam că-i doar un pronostic cu bătaie psihologică… O clipă, însă, m-am trezit optimist și i-am zis, bâiguind, lui nea Vanea: „Să știi că mi-am luat costumul de la Zagreb, de acum 9 ani, când am fost cu Naționala să transmit pentru Televiziune. Am bătut cu 2-0, atunci, pe 8 mai!… Tot cu costumul ăsta am fost și la Leeds, cu Craiova, acum 7 ani. Am bătut tot cu 2-0!”. Cred că Ioan Chirilă m-a crezut nebun. A preferat să privească, prin geamul mașinii, orașul care alerga incandescent pe lângă noi…

…Meciul a fost un Vis. Care nu se poate povesti. Parcă a durat un an, un deceniu. Când s-a terminat, parcă eram mai tineri, parcă eram mai bătrâni. Urcasem în Legendă!… Îl mai văd, și astăzi, pe Regele Juan Carlos al Spaniei, la vreo cinci metri desupra mea și a lui Dan Voicilă. Privea departe, departe, cine știe unde… Nu cred că putea gândi, atunci… Alături, Valentin Ceaușescu radia de bucurie…

…Noaptea de după Triumf am petrecut-o în restaurantul de la Macarena. Cu Cupa Campionilor Europeni la intrare. La masă cu Duckadam, asaltat de armata de ziariști din toată Europa. Am fost primul care a făcut un interviu cu „Eroul de la Sevilla”. Dincolo de restaurant, de salonul Reginei Europei, impresari din toate colțurile voiau să-l momească pe Duckadam să rămână în Spania… N-au avut nico șansă…

…A doua zi, presa vuia. Pe prima pagină a unui ziar, pe stânga, un titlu mare, sub poza Regelui Juan Carlos: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Duckadam apărase, doar, patru penalty-uri! Pe aceeași pagină I, în dreapta titlului „N-am văzut în viața mea așa ceva”, altul: „33 de români au cerut azil politic”! Zvoniștii lansaseră ideea că sunt și trei fotbaliști printre cei care nu vor să se mai întoarcă. Alertați, securiștii români au venit cu noaptea-n cap la hotel. Eram în hol, cu Ioan Chirilă, moțăiam pe fotolii, când cineva, un băiat cu ochi albaștri, l-a sunat de la Recepție pe Imi Ienei. Antrenorul Campioanei Europei a coborât furios: „N-a rămas nimeni din echipa Stelei, domnilor! Cum puteți crede așa ceva?!’…

…”Imi, chiar crezi că am câștigat noi Cupa Campionilor Europeni?!”. Întrebarea aceasta a sunat a doua zi de multe, foarte multe ori. O pun de fiecare dată când mă întâlnesc cu Emeric Ienei. I-am pus-o și în dimineața aceasta, de 7 mai 2010, la telefon. Minunea aceea nu se poate uita!… Este nu doar minunea Stelei, ci a fotbalului românesc… Ceea ce unii uită!…

…Pe 12 mai ‘86, Regina Europei a fost primită de secretarul general al Partidului, Nicolae Ceaușescu. Am fost acolo, cu nici două luni înainte să evadez din sistem, luând drumul lui Columb. La Palat, toți aliniați ca la garnizoană. „Conducătorul iubit” a ciocnit un pahar cu șampanie cu fiecare jucător, cu antrenorii, cu toți din staff-ul Stelei. Când a ajuns în fața lui Lăcătuș (care a transformat penalty-ul intrat în Istorie), l-a dojenit: „Și tu, să tragi atât de sus, că era să-mi sară inima de emoție!”… „Ia uite și la ăsta!”, am auzit o replică, parcă a lui Ilie Bărbulescu, și o clipă am crezut că ne va aresta pe toți…

…Acolo, la Palat, Echipa din „Noaptea Generalilor”, pe care, sunt sigur, n-o știu (sau au uitat-o!) mulți: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Majearu, Boloni, Balint-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei. Nume de pus în ramă de aur!…

…Meciul acela nebun, 2-0 cu Barcelona, pe tărâm spaniol, la Sevilla, l-am revăzut de cel puțin 24 de ori în acești 24 de ani de la „Noaptea generalilor”. De atunci, în fiecare zi de 7 mai, retrăiesc aventura în Noaptea Minunilor. Și ridic o cupă cu șampanie! Dragă Imi Ienei, chiar a fost adevărat Visul acesta andaluz, din nemuritorul 7 mai ‘86?!…

Lăcătuș. „Fiara” care a deschis balul la Sevilla…

…Cine ar crede că Marius Lăcătuș împlinește, în acest început de Prier, doar 46 de ani (mulți și însoriți înainte!)? Este în fotbal, parcă, de când lumea! Un Simbol care face parte, negreșit, din „Sagrada Familia” militară, cu Voinescu, Apolzan, Ion Alecsandrescu, Bone, frații Zavoda, Ienei, Onisie, „Profesorul” Gheorghe Constantin, Marcel Răducanu, Iordănescu și câți alții.

…Marius Lăcătuș este o Legendă, născută în acea Noapte a generalilor de la Sevilla, din 7 mai ’86, când transforma întâiul penalty din finala cu Barcerlona, și deschidea Balul încoronării Stelei București ca Regină a Europei.

…Dincolo de metaforă, antrenorul de astăzi al Vasluiului s-a născut la 5 aprilie 1964, în aerul pur de sub Postăvar. Și-a început drumul spre Legendă, în orașul natal, la FC Brașov, unde a debutat în Divizia A, la 18 ani neîmpliniți, într-un meci câștigat cu 5-0 în dauna lui CS Târgoviște.

Ultimul joc pe prima scenă avea să-l susțină la 10 mai 2005, în formația lui FC Național (5-1 cu trupa reșițeană), în Parcul cu Platani el debutând ca antrenor.
Ca extremă de expolzie și viteză, „Fiara” a evoluat la FC Brașov (3 sezoane), Steaua (14 sezoane), Fiorentina (1 campionat), Oviedo (2 sezoane), FC Național (12 meciuri).
A adunat 414 partide în Divizia A, marcând 103 goluri.
A strălucit în multe din cele 72 de meciuri din cupele europene, unde are 17 goluri înscrise.
Este Recordmanul național al titlurilor câștigate: 10, cu Steaua, performanță care-l pune-n umbră până și pe legendarul Cruyff, cu 6 „coroane” în Olanda!
Primul titlu- în ’85, ultimul-în’98.
În fascinantul său CV de jucător, mai întâlnim, tot cu trupa militară, 7 Cupe ale României și 3 Supercupe ale României (’94, ’95, ’98).
Apoteoza o reprezintă, categoric, Cupa Campionilor Europeni, câștigată în 7 mai ’86, la Servilla, cu 2-0, în fața celebrei Barcelona, la penalty-uri, el transformându-l cu nonșalanță pe primul, Gabi Balint desăvârșind opera andaluză.
A băut șampanie și din Supercupa Europei, în februarie ’87, la Monte Carlo, după acel 1-0 cu Dinamo Kiev (gol Hagi-44’).
84 de întâlniri în tricoul Naționalei, pentru care a marcat de 13 ori. Golurile de referință pentru „ticolori” rămân, cred, cele două din poarta lui Dassaev, 2-0 cu URSS, la Bari, în „uvertura” la Coppa del Mondo ’90, ca și „dubla” de la Lisabona, la acel 3-2 al Naționalei în dauna lusitanilor. „Capodopera” rămâne, însă, golul de la Sevilla, echivalând cu drumul spre Legendă nu doar al Stelei, ci și al fotbalului românesc.
Mai are în cont un gol prețios: cel marcat pentru Selecționala Europei în meciul cu Selecționata Lumii, din 4 decembrie ‘97.
A participat la două turnee finale ale Mondialului (’90 și ’98) și la unul European (’96).
Ca antrenor a debutat, în 5 august 2000, la FC Național (1-3, cu Dinamo), având până acum 197 meciuri ca tehnician de primă ligă, căci iubind atâta fotbalul, nu s-a sfiit să pregătească și pe Inter Gaz București, în divizia secundă.
În 2001, îl găsim peste mări și țări, ca „secund” al lui Mihai Stoichiță la naționala statului Panama.
A pregătit Ceahlăul P.Neamț (în 14 meciuri), FC Brașov (45), FC Național (15), Oțelul (15), Steaua (48), UTA (43), iar în prezent se află de 18 partide pe banca lui FC Vaslui, atacând întâiul titlu și ca antrenor!

…Acum, în minunăția Sărbătorilor de Paști, Marius Lăcătuș poate înseamna un imn de lumină pentru fotbalul românesc.

Viața să-ți fie mereu o însorită primăvară, Marius Lăcătuș!

Emeric Ienei – 73

…Săptămâna aceasta începe cu onoruri pentru un gentleman al fotbalului românesc. Ca jucător, dar, mai ales, ca antrenor. Ca om din scripturi alese. S-a născut acum 73 de primăveri, la Agriș, în județul Arad, iar la nici 9 ani, a început fotbalul la echipa „7 Noiembrie” din orașul aflat sub aura de Legendă a lui Bonyhadi și Petschovschi. Astăzi este maestru emerit al sportului, antrenor emerit și General de armată. S-a bucurat de toate onorurile ca mijlocaș de ținută, dar, în primul rând, ca antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Nimeni altul decât gentlemanul de-o viață Emeric Ienei, aflat, astăzi, la minunat ceas aniversar. De fapt, un triptic aniversar în partea a doua a lui Mărțișor, când trei prieteni, de-o viață, parcă, ridică o cupă cu șampanie.

Pe 18 martie, în același an cu Imi Ienei, s-a născut remarcabilul muzician și om de televiziune Horia Moculescu, o Enciclopedie (și) sportivă, ba chiar practicant, în tinerețe, la nivel de performanță a atletismului, voleiului și rugby-ului, pe când era student la Petroșani. Iar pe 26 martie își va serba frumoasele primăveri cel mai mare commentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu.

Emeric Ienei, născut între cei doi prieteni, pe 22 martie…

…Cei mai mulți îl știu doar ca technician de top. Imi Ienei are, însă, și o remarcabilă carte de vizită ca fotbalist. La 13 ani, se legitima la Flamura Roșie Arad, unde a debutat pe prima scenă, evoluând în 21 de jocuri pentru arădeni.

La 17 ani, a devenit component al naționalei de juniori, de unde a urcat în echipa de poveste CCA (Steaua de azi).
A adunat 254 de partide în Divizia A la CCA, în 13 ani, ca mijlocaș și fundaș.
Cu echipa militară a câștigat 3 titluri și 4 Cupe ale României.
Cariera de jucător și-a încheiat-o în Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut două sezoane (’69-71), ceea ce pentru un fotbalist român reprezenta o raritate la vremea aceea.
A adunat și 12 tricouri în Națională, într-o perioadă când tricolorii susțineau 2-3 meciuri pe an. Apoteoza, Olimpiada ’64, la Tokyo, unde echipa noastră a terminat, dramatic, pe locul 5.

…Cei mai mulți, mai ales ultimele generații, îl cunosc ca un antrenor intrat în Legendă. Cariera de tehnician a început-o în 1971, la clubul Steaua, unde a activate la toate nivelele, de la juniori până la echipa mare.

Ca antrenor, cu Steaua a câștigat de două ori eventul campionat-cupă, în ’76 și 85, plus 3 titluri (în ’78 , ’86 și ’94) și o ultimă Cupă a României, în…’99!
Dar Emeric Ienei simbolizează, ca strateg, în primul rând, triumful unic din fotbalul nostru, cucerirea Cupei Campionilor Europeni, în 7 mai ’86, la Sevilla, după senzaționalul 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, rezultat care a făcut rapid înconjorul lumii.
La nivel de club, a mai antrenat pe FC Bihor Oradea, C.S. Târgoviște, Universitatea Craiova, Videoton (Ungaria) și Panionios (Grecia).
A condus în două mandate și Naționala României. A debutat ca selecționer în toamna lui ’86, calificând reprezentativa tricoloră, după 20 de ani, la un Mondial: Coppa del Mondo ’90, unde a ajuns în „optimi”, cea mai bună performanță al „tricolorilor” de până atunci…
În 2000 a revenit la timona Naționalei, chemat pentru Europeanul din Belgia și Olanda, unde a reușit performanța de a depăși faza grupelor turneului final (altă premieră pentru Naționala noastră)!
Un an (’92-’93), a antrenat Naționala Ungariei, ratând calificarea la World Cup ’94.
A fost un timp și președinte al lui FC Bihor Oradea, Ministru secretar de stat la MTS și director tehnic în FRF. Acum, s-a retras la Oradea, însă bate țara-n lung și lat, căutând tinere nestemate, în care a crezut mereu…

…O viață și o carieră de roman sau de film, performanțe care fac din Emeric Ienei mai mult decât un gentleman General al fotbalului nostru!

Happy Birthday, Sir Emeric Ienei!