Etichetă: Cruyff

Mondialul African. Maradona, umilit de copilul de mingi!

…A plecat acasă și mult-lăudata Argentina! Cu coada între picioare, în genunchi, în umilință dureroasă, când tocmai râdea superior de drama brazilienilor. Ca o simplă adunătură de vedete, staruri obosite, nababi încrezuți, dându-se mari cu cei mici, ba ajutați și de arbitri (vezi primul gol cu Mexic!), figuranți lamentabili de cum au dat de primul adversar serios.

…Ieri, am rămas fără Samba, astăzi fără Tango. Panzerele lui Low au călcat, rapid și nemilos, sub șenilele lor și corabia fără cârmaci a lui Maradona (care rămâne doar un fost jucător de Legendă!). Pumele au dispărut prematur, mai exact după numai trei minute, când a marcat Thomas Muller, cel pe care zurbagiul de la conducerea sud-americanilor l-a făcut, ieri, la conferința de presă, un „copil de mingi”, refuzând să stea lângă el, la discuții, conform protocolului, una dintre revelațiile acestui Mondial!?! Că organizatorii s-au făcut de toată rușinea, scoțându-l din sala conferinței de presă pe junele Thomas Muller, așa cum ceruse Maradiona (!!!), este o altă discuție. Cred, însă, că, ieri, la conferința de presă, în noua lui repriză de grandomanie golănească, Maradona a primit „palma lui Dumnezeu”, una grea ca o moarte, căci 0-4 înseamnă un Dezastru! După care cel mai demn este să-ți prezinți demisia… Cel de Sus l-a tot ajutat, cu hențul acela de la Mundialul mexican ’86, cu readucerea la viață din ceața letală a drogurilor, cu numirea la cârma naționalei argentiniene. Maradona n-a învățat nimic din lecția vieții, bătându-și joc în continuare, și la acest Mondial, de ziariști și adversari, ieri atingând o culme a mârlăniei. Care a fost taxată de Viață așa cum se cuvenea!

…Am așteptat spectacolul de la Argentina și ni l-a oferit, impecabil, Germania! După acel 4-1 de senzație, cu Anglia, acum 4-0 (patru la zero!?!) cu Argentina!!! Scor-cutremur, fără vreo umbră de arbitraj, cum s-a întâmplat cu britanicii. Nemții au arătat a super-echipă de fotbal modern, total, uneori jucând de parcă ei erau sud-americanii (vezi numai faza ultimelor doua goluri!). Pumele, ca o trupă prea plină de ea la intrarea în arenă, devenită prea nervoasă după ce a fost pusă iute la pamânt și când a înțeles că adversarul este prea tare. Argentina, astăzi, ca și Brazilia ieri, exemplul dezechilibrului psihic, al celor care nu vor să înțeleagă că Echipa nu-i egală nicicum și niciodată cu simpla sumă a unor superstaruri.

…Nu-l plâng pe Maradona. L-am prețuit ca jucător, nu i-am suportat, însă, comportamentul de gang. Nu-mi plac circarii, cabotinii, drogații (logic, nu-mi place nici Mutu!). Eu, cu Pele, Cruyff, Beckenbauer…

…M-am amăgit, ediția trecută, cu Ronaldinho. L-am așteptat, acum, ca pe un magician, ca un Artist inegalabil, pe Messi. Din păcate, și el înseamnă una dintre decepțiile Galei africane. Nu ca Ronaldo (Cristiano), Rooney, Cannavaro, dar tot un fâs până la urmă. Ei sunt victimele datoriei sau (dacă este să căutăm circumstanțe atenuante) ale programului inuman la care-s supuși fotbaliștii de prim-plan. Asta, pentru că tot vorbește Blatter (alt circar!) despre caracterul uman al fotbalului, când mulți cer probele video care să pună capăt jafurilor comandate ale unor arbitri!…

…America de Sud s-a prezentat cu patru echipe la startul „sferturilor”. Europa, doar cu trei. Sud-americanii și-au pierdut artileria grea, Brazilia și Argentina, rămânând, până la ultimul meci al zilei, doar cu Uruguay (după nebunia de meci de azi-noapte!). Europa a trecut cu două echipe în semifinale, Olanda, învingătoarea brazilienilor, și Germania. Așteptăm și Spania în careul de ași. Este doar campioana Europei!… Campioana lumii va fi o echipă europeană!

Mondialul African. Brazilienii s-au sinucis între Lalele

…Europa este fericită, cum demult n-a mai fost, și muzica de pe canalele Amsterdamului se aud peste tot în lume! În timp ce de la Rio până hăt în Mato Grosso, sub lacrimi grele și blesteme, pe Amazon, toți au devenit statuile din Insula Paștelui. Împotriva cotelor tuturor caselor de pariuri, Olanda a eliminat marea favorită Brazilia, campioana-campioanelor, cu cele 5 titluri mondiale, iar tulipanii își țes și ei, acum, vise de mărire. De care au fost atât de aproape, în ’74, în Germania, unde a jucat finala (pierdută!), după ce a învins cu 2-0 reprezentativa Samba (goluri Neeskens și Cruyff, tot după pauză!), dar și la Mundialul argentinian, din ’78, când a ratat ultimul duel (1-3) tot în fața echipei gazdă, în prelungiri.

…Astăzi, șansele olandezilor erau mici, în fața mașinii de fotbal braziliene, care a mai beneficiat și de un start perfect, deschizând scorul repede, în min. 10, prin Robinho, și dominând, pe alocuri autoritar. Cum dansase Samba trupa lui Dunga în prima parte, cum ratase alte două șanse de a marca, cui să-i treacă prin cap că, după pauză, va fi un cu totul alt meci?!

…Nici măcar sud-americanilor, care au început actul II privind lumea cam de sus, cu fiul risipitor Kaka într-un lamentabil prim-plan, secondat de Fabiano. Miliardarii din Țara lui Pele au uitat că fotbalul a fost inventat în Europa, iar Olanda este „portocala mecanică”, adepta fotbalului-total, nu prea spectaculos, dar bine susținut fizic și mental, cum s-a întâmplat și în fantastica repriză secundă din acest prim „sfert” al Mondialului African. Atunci, tulipanii au reușit prin antrenorul debutant Marwijk să ne readucă în memorie celebra pânză a lui Rembrand, „Lecția de anatomie a doctorului Tulp”. Urmașul lui Cruyff a studiat perfect Samba, a secționat-o pe fiecare compartiment, marea surpriză fiind și un triumf al gândirii antrenorului (învinsul Dunga și-a dat imediat demisia!). Sigur, „regii” fotbalului și-au dat singuri foc între lalele, aducând egalarea prin autogolul lui Melo (min.53), omul care avea să-și lase și echipa în 10 oameni, printr-un gest criminal, ce merita trei cartonașe roșii, atunci, în min. 73! Cum Snejder (autorul golului victorios, marcat cu capul, de el, cel mai scund atacant venit în careul sud-american!) a înscris în min. 68, deci înainte de eliminare, marea surpriză a prins contur și argumente pentru învingători (până și posesia le-a fost favorabilă: 51-49%!), mai ales că brazilienii, în criză de timp și de inspirație, n-au prea mai contat. Iar dacă Van Persie, Robben, Snejder (desemnat, firesc, Omul meciului!), Kuyt și nou-intratul Huntelaar n-ar fi vrut să joace samba cu uriașele ocazii aduse de contraatacurile tăioase, scorul ar fi fost unul clar: 3-1 sau 4-1! Oricum, triumful Olandei este, în primul rând, unul al Fotbalului Serios. În timp ce eșecul amar al super-favoriților, răsfățații brazilieni, cu mulți șomeri după pauză, oferă perfect reciproca! Temă de meditație pentru mulți, și nu doar în Fotbal!

…La un meci de tensiune rară, cu un rezultat-șoc pentru multă lume, la acest minunat triumf al Olandei, trebuia și un arbitraj pe măsură. Nu de încă un „folclorist” de-al lui Blatter-bla-bla-bla, astăzi un fluieraș cu ochi mici, samuraiul care nu a sancționat multe iregularități ale favoriților brazilieni (simulările și nevrozele lui Kaka și Robinho; duritățile lui Bastos-care trebuia eliminat înaintea lui Melo!-, Juan și Alves; hențul în careu al lui Lucio, prin care și-a creat avantaj!). Ceea ce mă face să cred că această superbă victorie a Olandei i-a mărit brusc colesterolul mai-marelui de la FIFA! Căci Brazilia va organiza, peste patru ani, următorul Mondial…

…Europa își trăiește, însă, o Noapte Magică!

Mondialul African. De ce Ronaldo şi Kaka nu pot fi Eusebio şi Cruyff

…Fiecare Mondial de fotbal a avut şi faţa lui nevăzută, neştiută. Acum, însă, când mass-media este peste tot, când armatele de paparazzi scormonesc, ba şi inventează subiecte, predicate şi epitete gem publicaţiile, televiziunile de „teme fierbinţi”. Nu m-a interesat niciodată viaţa privată a Actorilor, din Arena sportului sau din Templul teatrului (este dreptul lor la Viaţă!), chiar dacă aşa ceva a devenit o modă ce-a prins de la precupeţe la politicieni. Mă interesează enorm, în schimb, comportarea Idolilor în curtea miracolelor, cum este pentru mine stadionul de fotbal şi sala de teatru. Aici, da, avem ce discuta. Din nefericire, Mondialul African, cu vuvuzele în tribune, însă şi pe teren, nu duce nici el lipsă de umbre grele…

…Un subiect la zi, naţionala „cocoşului galic”. Care, nici mai mult, nici mai puţin, a pus de-o grevă, nu japoneză, ci…franceză! „Cocoşii” jumuliţi de mexicani n-au vrut să se mai antreneze. Asta, în semn de solidaritate cu Anelka, figurant de prim-plan la acest turneu, care s-a comportat ca un într-un gang cu antrenorul Domenech. Că vuvuzeaua Raymond, ultimul clown între tehnicienii Hexagonului, trebuia trimis în şomaj tehnic de cel puţin un an-doi, este o altă treabă, e problema Federaţiei Franceze. Dar ca un jucător penibil în ultima vreme, Moş Goriot, ca să nu-l jignesc (e drept, nu ştiu dacă a auzit de marele romancier Balzac!), un figurant putred de bani să-şi insulte birjăreşte antrenorul, înseamnă o descalificare a vedetei. Merg mai departe şi susţin că „tricolorii” francezi, cu atâtea nume grele printre ei, s-au descalificat in corpore, cu această caraghioasa grevă. Cum au jucat, în preliminarii, la barajul măsluit cu Irlanda (calificându-se cu un gol marcat cu mâna de Henry!), în cele două partide de la acest turneu african, ar fi trebuit ca răzmeriţa lor să se intituleze „greva neputincioşilor”, în care să-şi fi cerut scuze milioanelor de fani, pentru trădarea nu doar a speranţelor, cât a Fotbalului! Şi să se autopropună la amenzi drastice. Dacă nu chiar unii să-şi ceară demisia din naţională…

…Lipsă de caracter şi în gestul lui Kaka, excelent până în acel moment de rătăcire din meciul cu ivorienii. De neînţeles cotul de eliminare aplicat „pe şest”, hoţeşte, şmechereşte, în pelxul unui adversar ivorian!?!… Cristiano Ronaldo, altă stea a acestui Mondial, mai mult s-a certat cu arbitrii în primele două partide ale lusitanilor. Ba, a mai aplicat şi el o palmă discretă unui biet nord-coreean… Nici Rooney (doar britanic, nu şi leu!), venit pe cai mari, dar, deocamdată, nici la înălţimea unui ponei, nu şi-a cruţat rivalii, vrând, probabil, să audă cum sună tibiile africane… Super-starul brazilian Luis Fabiano, autor a două goluri frumoase în poarta Coastei de Fildeş, şi-a umbrit dansul de mare spectacol cu insintenţa prin care vrea să legalizeze cele două henţuri de la al doilea său gol! Jenant! Nimeni nu i-ar fi cerut să alerge după arbitru şi să-i ceară să nu valideze golul, că a comis henţ înainte să marcheze (cum a făcut Cornel Dinu, pe vremuri, într-o finală de Cupa României, cu Steaua!). Dar, aflat în culpă ca o axiomă, să încerci să faci filozofia sensului şi semnificaţiei henţului, punându-l în legătură cu „Mâna Sfântă involuntară a lui Dumnezeu” devine lamentabil… Nici Lucio, Cannavaro şi alţii, nume mari sau în devenire, nu s-au prezentat ca adevăraţi gentlemeni, cum îi aşteptau milioanele de privitori ca la Fotbal.

…Ca un tonic (nu moralizator!) contrast, camerele de televiziune ne-au oferit din tribune o pleiadă de Nume adevărate ale sportului-rege. Eusebio, Cruyff, Platini. Jucători de vis, caractere de preţuit. Sigur, în tribunele acestui turneu l-am văzut şi pe Zidane. Fotbalist fabulos. Care, însă, rămâne în Istoria fotbalului prin capul aplicat în figura lui Materazzi în finala Mondialului german, de acum patru ani… Rătăcirea lui de-o clipă a trecut în eternitatea fotbalului!

*O variantă a acestui material a fost postată şi pe blogul sportvox.ro

Lăcătuș. „Fiara” care a deschis balul la Sevilla…

…Cine ar crede că Marius Lăcătuș împlinește, în acest început de Prier, doar 46 de ani (mulți și însoriți înainte!)? Este în fotbal, parcă, de când lumea! Un Simbol care face parte, negreșit, din „Sagrada Familia” militară, cu Voinescu, Apolzan, Ion Alecsandrescu, Bone, frații Zavoda, Ienei, Onisie, „Profesorul” Gheorghe Constantin, Marcel Răducanu, Iordănescu și câți alții.

…Marius Lăcătuș este o Legendă, născută în acea Noapte a generalilor de la Sevilla, din 7 mai ’86, când transforma întâiul penalty din finala cu Barcerlona, și deschidea Balul încoronării Stelei București ca Regină a Europei.

…Dincolo de metaforă, antrenorul de astăzi al Vasluiului s-a născut la 5 aprilie 1964, în aerul pur de sub Postăvar. Și-a început drumul spre Legendă, în orașul natal, la FC Brașov, unde a debutat în Divizia A, la 18 ani neîmpliniți, într-un meci câștigat cu 5-0 în dauna lui CS Târgoviște.

  • Ultimul joc pe prima scenă avea să-l susțină la 10 mai 2005, în formația lui FC Național (5-1 cu trupa reșițeană), în Parcul cu Platani el debutând ca antrenor.
  • Ca extremă de expolzie și viteză, „Fiara” a evoluat la FC Brașov (3 sezoane), Steaua (14 sezoane), Fiorentina (1 campionat), Oviedo (2 sezoane), FC Național (12 meciuri).
  • A adunat 414 partide în Divizia A, marcând 103 goluri.
  • A strălucit în multe din cele 72 de meciuri din cupele europene, unde are 17 goluri înscrise.
  • Este Recordmanul național al titlurilor câștigate: 10, cu Steaua, performanță care-l pune-n umbră până și pe legendarul Cruyff, cu 6 „coroane” în Olanda!
  • Primul titlu- în ’85, ultimul-în’98.
  • În fascinantul său CV de jucător, mai întâlnim, tot cu trupa militară, 7 Cupe ale României și 3 Supercupe ale României (’94, ’95, ’98).
  • Apoteoza o reprezintă, categoric, Cupa Campionilor Europeni, câștigată în 7 mai ’86, la Servilla, cu 2-0, în fața celebrei Barcelona, la penalty-uri, el transformându-l cu nonșalanță pe primul, Gabi Balint desăvârșind opera andaluză.
  • A băut șampanie și din Supercupa Europei, în februarie ’87, la Monte Carlo, după acel 1-0 cu Dinamo Kiev (gol Hagi-44’).
  • 84 de întâlniri în tricoul Naționalei, pentru care a marcat de 13 ori. Golurile de referință pentru „ticolori” rămân, cred, cele două din poarta lui Dassaev, 2-0 cu URSS, la Bari, în „uvertura” la Coppa del Mondo ’90, ca și „dubla” de la Lisabona, la acel 3-2 al Naționalei în dauna lusitanilor. „Capodopera” rămâne, însă, golul de la Sevilla, echivalând cu drumul spre Legendă nu doar al Stelei, ci și al fotbalului românesc.
  • Mai are în cont un gol prețios: cel marcat pentru Selecționala Europei în meciul cu Selecționata Lumii, din 4 decembrie ‘97.
  • A participat la două turnee finale ale Mondialului (’90 și ’98) și la unul European (’96).
  • Ca antrenor a debutat, în 5 august 2000, la FC Național (1-3, cu Dinamo), având până acum 197 meciuri ca tehnician de primă ligă, căci iubind atâta fotbalul, nu s-a sfiit să pregătească și pe Inter Gaz București, în divizia secundă.
  • În 2001, îl găsim peste mări și țări, ca „secund” al lui Mihai Stoichiță la naționala statului Panama.
  • A pregătit Ceahlăul P.Neamț (în 14 meciuri), FC Brașov (45), FC Național (15), Oțelul (15), Steaua (48), UTA (43), iar în prezent se află de 18 partide pe banca lui FC Vaslui, atacând întâiul titlu și ca antrenor!

…Acum, în minunăția Sărbătorilor de Paști, Marius Lăcătuș poate înseamna un imn de lumină pentru fotbalul românesc.

Viața să-ți fie mereu o însorită primăvară, Marius Lăcătuș!