Etichetă: Marcel Răducanu

DON’T CRY FOR… YOU ARGENTINA! Ai terminat Mondialul frumos și demn!

…S-a încheiat și Mondo-Samba! „Mașina de fotbal” a nemților a adus Germaniei al patrulea titlu mondial, după cele din 1954 (4 iulie, Berna: 3-2 cu Ungaria marelui Pușkas care, în grupe, spulberase Panzerele cu 8-3!!!), 1974 (2-1, la Munchen, cu Olanda) și 1990 (1-0, la Roma, cu…Argentina, prin penalty-ul transformat de Brehme în min. 85). Acum, triumf greu, muncit, cu noroc, cu un 1-0 venit izbăvitor abia în min. 113, când mai erau șapte minute până la loteria penaltyurilor. Golul mondial, splendid (preluare pe piept și șut de maestru, cu stângul, pe unghi închis) a fost opera giuvaierului Mario Goetze, de 22 de ani, de la Bayern Munchen, plecat pe cărările gloriei la Școala de fotbal a lui Marcel Răducanu! Titlul mondial decis în prelungiri, ca și la ediția sud-africană, când Spania a ajuns la epoleții de aur, în min. 116, prin golul lui Iniesta în poarta olandeză…

…Germania era marea favorită în finala XX, în special după demonstrația de forță și fotbal-total din semifinale, acel halucinant, extraterestru 7-1 (5-0) cu Brazilia!?! Argentina, învingătoarea nemților în finala din 1986, în Mexic, (3-2), avea șansa a doua, dar îl avea pe Messi și venea după eliminarea Olandei, la penaltyuri. Nemții au fost vizibil incomodați, nemaigăsindu-și traseele și raidurile nimicitoare în hățișul bine gândit, întins ca un abil strateg de Sabella, cu energicul Mascherano, comandantul unei redute bine păzită. Mai mult, sud-americanii aveau să survoleze de mai multe ori careul german, ba au și scuturat plasa porții lui Neuer, o dată (min. 29), prin Higuain, însă a fost ofsaid. Favorita finalei s-a văzut abia în ultimul sfert de oră al timpului clasic (90 de minute), iar salvarea de la ghilotina penalty-urilor a adus-o noul copil minune al fotbalului german, Mario Goetze, inspirat introdus de Low, în min. 88, în locul respectabilului veteran de fotbal Klose (golgeterul all time al Mondialelor, cu 16 goluri!), cam “mână moartă” în partida de azi-noapte. Germania n-a mai impresionat ca altădată, însă a câștigat și are argumentele ei solide pentru acest triumf!

…Prin succesul Germaniei, Europa reușește întâiul titlu mondial într-un turneu final disputat în America de Sud (Uruguay, Brazilia, Chile, Argentina), Centrală (Mexic) și de Nord (SUA). Era și timpul! După ce Bătrânul Continent a pregătit cruciade de fotbaliști sud-americani în campionatele tari din Anglia, Franța, Germania, Italia, Spania!…

…”Don’t Cry for Me Argentina” (“Nu plânge pentru mine Argentina”), sună titlul acelei melodii celebre a lui Llyod Webber din musicalul “Evita” (1978) și filmul cu același nume, din 1996, în care Madonna a cântat și pentru Maradona și pentru viitorul star Messi. Astăzi, titlul melodiei trebuie schimbat în “Don’t Cry for… You Argentina”, căci trupa lui Sabella a încheiat frumos și demn Mondialul, fără a fi ajutată de arbitri (dimpotrivă!) și de Miss Fortuna (vezi accidentarea “motorului” Di Maria –absent în semifinale și finală-și forma modestă a lui Messi în faza eliminatorie). Naționala “pumelor” poate cânta mândră această melodie celebră, întărind acel vers “The truth is I never left you” (“Adevărul e că nu te-am părăsit niciodată”). Argentina nu și-a trădat publicul, milioanele de fani, n-a părăsit nici Fotbalul!

…Am fost fan Europa în această finală. Nu mă interesa că e Germania sau Olanda, singurele emisare de top venite la acest Mondo-Samba de pe Bătrânul Continent. Căci Anglia, Franța, Italia și Spania-campioana mondială din 2010 au dezamăgit crunt. Fan al Europei trebuie să recunosc că învingătoarea mea n-a făcut un meci deosebit, semănând, oarecum, cu acela împotriva Ghanei (2-2, în grupe). „Mașina de fotbal” a lui Low s-a gripat în fața unui adversar matur, echilibrat, experimentat, ba a avut și mai mult noroc la două ocazii uriașe ale argentinienilor, cea a lui Palacio (min. 97) putând arunca “zarurile finale”. N-a fost așa, dar, la impresia artistică, Argentina iese cu capul sus! Jucând ca o Echipă, nu doar cu Messi, minunatul meu Lionel care a dezamăgit rău în prima lui finală de Mondial, poate și datorită stării de sănătate (a vomat, așa cum o făcuse la în amicalul de la București, 0-0, pe Arena Națională!)…

…Culmea e că modestul Messi a fost desemnat de FIFA drept “Balonul de aur” al Mondialului brazilian, ceea ce denotă că falanga lui Blatter-blat-bla-bla-bla nu mai are pic de rușine! Când statisticile îi sunt total defavorabile acestui jucător de geniu (dar într-un moment nefast al carierei!), când golgeterul competiției, cu 6 goluri, este uluitorul columbian James Rodriguez, marea revelație a turneului, când la “pase” până și portarul german Neuer (ales, corect, cel mai bun goalkeeper al competiției) i-a fost superior „decarului” sud-american, chiar și la…dribliguri, când la “kilometri alergați” suferindul Messi s-a situat ultimul dintre jucătorii de câmp, când a disărut după cele trei meciuri din grupe, unde a marcat patru goluri, a-l alege Jucătorul Cupei Mondiale 2014 este încă o compromitere a forului mondial! Nu mă interesează cu sponsorul jucătorului este și al imperiului FIFA!

…Prima mare compromitere a FIFA-ei (fieful lui Blatter-blat-bla-bla) la acest turneu au reprezentat-o arbitrii. Chiar și la finală, unde, aplicându-se directivele boss-ului pătat (mai puține cartonașe galbene!), cele 36 de faulturi sanționate: (20-16 în favoarea nemților!”) au fost puține! Revoltătoare atitudinea fluierașului italian Rizzoli în cele două faze, după primul sfert de oră, când neamțul Kraer a fost făcut KO de Garray în careul argentinian, și cea dinspre finele celor 90 de minute, când bravul portarul german Neuer a ieșit să respingă, la limita careului mare, lovindu-l ca un tanc pe Higuain! Nici măcar un cartonaș galben, ce să mai vorbim despre penaltyurile care se impuneau! Așa încât tam-tam-ul făcut, astăzi, de presa de la Buenos Aires (“Am fost furați de arbitru, ca și la Roma, în 1990!”) ar trebui să țină cont și de faza cu neferictul Kramer care cred că se numără și acum!…Inutil să mai amintesc de sângele țâșnind din fața spartă a lui Schwelnsteiger, fază de thriller pentru care agresorul (lovitură de K1), ginerele lui Maradona, Aguero, trebuia ridicat de secția de Poliție…
… Aceasta a fost maniera blatistă de la FIFA care nu poate decât distruge fotbalul și fotbaliștii!

…Mă  bucur pentru titlul Europei obținut printr-o uzină de fotbal, ușor gripată în finală. Dar recunosc și valoarea Argentinei care, împreună că tânăra și minunata reprezentativă a Columbiei, au reprezentat cu brio fotbalul sud-american (nici Chile n-a dezamăgit!), a cărui mare decepție s-a numit Brazilia, cea împinsă  inutil prin toate manevrele de culise de Blatter-blat-bla-bla-bla…

…Despre acest atât de frumos Mondo-Samba vom discuta mult de acum înainte! Nu de alta, dar, reîntorcându-ne pe iarba ofilită de acasă, vom avea dor de fotbal adevărat, spectaculos, gândit, iubit. “Umbrele nu sunt decât fiicele luminii” spunea marele poet și filozof  Lucian Blaga.
…Să rămânem cu tot ce a fost Frumos, încântător la această Sărbătoare Mondo-Samba!

…Diseară nu mai avem meci! Mi-e dor de nopțile albe ale Mondialului XX!

“Cocoșii” cântă între “Lalele”, Rapid înnobilează prima scenă!

…Fotbalul ne-a mai demonstrat o dată că nu e bine să ne grăbim cu verdictele, înainte de a se încheia un meci sau un Mondial! Olanda și Franța, spre exemplu, au pornit ca din pușcă, mulți le-au și văzut candidate la Coroana lumii, numai că “Portocala mecanică”, ieri, și “Cocoșul galic”, azi, au început “optimile” modest, modest, de nerecunoscut, având cel puțin doi “turiști” în teren (van Persie, respectiv Benzema), și, cu cât trecea timpul, cu tot mai mulți îi vedeau trimiși acasă, spre extazul brazilienilor. Numai că, ieri, naivitatea minunaților mexicani (care au deschis scorul, în min. 48, prin Dos Santos) și a “doua pauză de hidratare” au făcut ca “Lalelele” să-și recapete miraculus clorofila în ultimele 6 (șase!!!) minute. Atunci, Sneijder a prins o “torpilă” de la 16 m., tăind un careu saturat și aducând adierea prelungirilor! Aztecii n-au știut trece șocul, simptom de neexperiență la nivel înalt, ba, mai mult, în ultimele secunde din minutele suplimentare, în min.94, Robben a fost faultat încă o dată în careu de Rafa Marquez, iar lusitanul cu fluier spart, Proenca, a dictat penalty (nu o făcuse în min. 45, într-o fază parcă trasă la Xerox). Noul introdus, Huntelaar (în locul “spectacorului’ fără bilet van Persie) a bătut perfect lovitura de la 11 m., iar batavii merg mai departe! În timp ce mexicanii plâng și acum, cu Mariachis alături cântând a jale…

…Astăzi, la Brasilia, pe stadionul „Mane Garrincha”, amintind de o Legendă a fotbalului brazilian, altă partidă nebună, nebună: Franța-Nigeria sau ecuația cu necunoscuta pentru Olanda, în „sferturi”. La prânz, i-am spus amicului meu, doctorul Radu Bobeș, că va fi un meci greu pentru „cocoși”, iar la pauză am jucat, la „Bet”… remiză! Și egal a fost, 0-0, cu o trupă din Hexagon de nerecunoscut, cu un Benzema turist de lux, spre delirul celor vreo două mii de africani din tribune, dar, mai ales, al celor vreo…57.000 de brazilieni, fani-nigerieni pe față, dintr-un raționament simplu: să mai iasă din dispută un adversar din cursa spre aur a lui Selecao. După cum se desfășurase primul act, cu o superbă linie de mijloc nigeriană (Uchebo-Cercle Bruges, Moses-Liverpool, Obi Mikel-Chelsea, Onazi-Lazio), jocul avea miros de “bombă”. Căci “cocoșii” lui Deschamps păreau niște guguștiuci fără glas, imposibil de treziți la realitatea ce spunea că “vulturii verzi” au probleme la finalizare și, în special, au o apărare care, de nu l-ar avea pe uluitorul Enyemana (din campionatul francez, de la Lille!), ar păreau una de la Țăndărei. Surprinsă de tupeul adversarului-outsider, Franța înoată în nervi și se zbate legată la ochi. Noroc că meciul era condus de un arbitru corect, un profesor de matematică din New Jersey, Mark Geiger, întâiul american ajuns în “optimile” unui Mondial. El, ajutat de un țușier-computer, n-a validat golul nigerian din min. 19, când a fost ofsaid, fie el și “la mustață”. Progba a încercat să repună meciul în cursul normal, însă Enyeama și-a salvat defensiva de trei parale. Ca, pe final de primă repriză, africanii să fie gata-gata să miște tabela, numai că, la “ghiuleaua” lui Emenike (de la Fenerbahce), portarul francez Lloris (de la Tottenham) să fie el imposibil!…

…Actul II a început sub superb spectacol ofensiv, cu șarje la ambele porți, cu gafe mari de apărare în ambele careuri. Un “moment psihologic”, în min, 55: francezul Matuidi (PSG) și-a încercat crampoanele pe tibia de nestăpânitului Onazi, l-a trimis la spital, dar yankeul cu fluier a comis singura lui greșeală: a scos numai cartonașul galben! A fost intrare criminală de eliminare!… Fără ea, francezii s-au trezit, care, după ultima mare ocazie nigeriană (min. 68) au dat foc careului african, îu ultimele 20 de minute. Mai întâi, Moses a scos de pe linia porții africane unicul șut de campion al lui Benzema (min. 70), a venit bara lui Cabaye (min. 77), Enyema și-a arătat clasa, intervenind miraculous (min. 78). Reduta africană nu mai putea rezista între atâtea flăcări și, în min. 79, “piticul atomic”, mijlocașul fătă plămâni Valbuena (Marsillie), a bătut un corner și de pe dreapta, atât de lăudatul portar african a ieșit greșit și a lobat mingea exact pe capul lui Pogba, iar puștiul-metal prețios de 21 de ani, de la Juventus, trebuia să răspundă valului de critici din presa franceză: 1-0. Asediul european la poarta celor din continentul negru a continuat, nigerienii erau numărați în picioare, încât Odemwingie (de la Stoke City) să trimită în…corner de la 25 de metri, iar Yoba (Norwich) să marcheze în propria poartă, la pasa genială a lui Valbuena și insistența lui Griezmann: 2-0. Al 5-lea autogol al ediției! Recordul de șase autogoluri din 1998 tremură…

…Franța merge meritat mai departe, în „sferturi”.. Mult mai argumentat decât au făcut-o, ieri, batavii și bravii costaricanii, la penalty-uri, cu o mediocră și prea bătrână trupă elenă (cea mai neplăcută echipă împreună cu Honduras, în opinia mea!), lăudată exagerat după o calificare în optimi grație unui penalty despre care nimeni nu poate spune nici acum dacă a fost!.. Spun că n-a fost!

… Am zis, între prieteni, că n-a fost nici acela al regretatului Zoli Crișan, din meciul în care am învins întâia oară Anglia, cu 2-1, la București, în 15 octombrie 1980, când eram în spatele porții engleze! Atunci, Marcel Răducanu a deschis scorul (min.35), Woodcock a egalat (min. 64), ca Puiu Iordănescu să transforme penalty-ul scos de Zoli Crișan, în min. 75, sub fluierul suedezului Ulf Eriksson. Ani mulți, golul lui Marcel Răducanu n-a avut autor în presa și cărțile vremurilor, căci… autorul rămăsese în Germania!…

…Germania va intra și ea în arenă peste puțin timp. Contra Algeriei care vrea să o pedepsească pentru “blatul” cu Austria, de la Mondialul ‘82, care a lăsat trupa maghebiană acasă… Dar, despre acest meci, în altă tabletă!

…Marea mea bucurie, astăzi, a venit nu din Brazilia, ci de la TAS: Rapid a fost acceptată în Divizia A! E Carnaval în Giulești, noaptea asta… Echipa de Legendă a fotbalului românesc a fost nedreptățită, vara trecută, după ce și jucase două etape de campionat (!?!), fiind înlocuită pe prima scenă, cu Concordia Chiajna! Bine că, măcar acum, Legenda merge mai departe pe prima scenă! Nu de alta, dar dacă era sacrificată Legenda Rapid, în Liga I apărea F.C. Clinceni!… Nu vă e dor de un campionat românesc (de elită!) cu Victoria Brănești, C.S. Otopeni, Concordia Chiajna, Săgeata Năvodari, F.C. Clinceni și atâtea alte trupe hazlii?!
Și ne mai întrebăm de ce stăm de 16 ani în fața televizorului la Mondiale, pentru că, vai, nu ni s-a calificat naționala…

…Mi-am jurat să nu-mi critic colegii din presă. Nu o fac nici acum. O singură opinie, dincolo de “întunericul bocnă” și alte năzbâtii spuse de la fața locului sau din studiourile din București: se intră fără respect peste colegul de microfon, se “taie” necavaleresc confratele din platou. Unde, cu excepția lui Mihai Stoichiță, Ovidiu Ioanițoaia și Marius Mitran, se spun prea multe nimicuri, pe un ton jenant de academic. În timp ce Legende adevărate ale fotbalului românesc sunt lăsate simplii telespectori, când ar putea să înfrumusețeze cu opiniile lor (fără a fi remunerați!?!) Mondialul de Gală din Brazilia…

Marcel Răducanu și Boloni pe… „Naţional Arena”!

…De Florii, bucureştenii au avut un cadou rar de la Primărie, „duminica porților deschise”. Li s-a permis să viziteze, de la 10 dimineața la 6 spre seară, noul stadion, „Naţional Arena”, aflat în finisări. Curios, am ajuns şi eu la moderna Arenă, pe la amiază, la intrarea dinspre Bulevardul Muncii de ieri („Basarabiei” de astăzi), unde cerul sub soare, cu cârduri de nori, se sprijinea pe o arhitectură modernă, de înălţimea a şase etaje. „Stilul românesc”, inconfundabil, ne-a întâmpint sub miros de şantier: nu se intră pe aici, ci prin… „Vatra Luminoasă”! Nimeni nu a precizat asta şi sute, dacă nu mii de oameni, au făcut ocol pe jos, prin praf şi ceva noroaie, spre unica intrare din partea cealaltă. După 20 de minute, trecând prin amintiri, am ajuns pe partea opusă a Arenei circulare. Stoluri de oameni de toate vârstele s-au strâns într-un puhoi de microbişti, dar şi simpli curioşi ce-au aşteaptat, în trei reprize, să iasă cei care au ajuns mai devreme în interiorul Arenei. S-a înaintat, la patru-cinci minute, cu câte opt-zece metri, ca la rugby. O mână de tineri au oferit fluturaşi verzi cu „Stadionul tău Naţional”; trei imagini pe o parte, istoria noului stadion din iunie 2008-august 2010-martie 2011. Pe reversul foii, două machete ale modernei arene, aşa cum va arăta ea, în august, la inaugurarea cu amicalul în compania galonatei Argentina. S-au oferit şi câteva date: 55.000 de locuri; datorită acoperişului retractabil stadionul poate fi utilizat 365 de zile pe an; stadionul poate fi ocupat integral în numai 20 de minute, prin 94 de căi de acces; nu-i omisă nici finala UEFA Europa League, ce se va desfăşura pe această arenă în mai 2012. Şi multe altele, sub care era scris: „Ai motive să fii mândru de Stadionul tău Naţional!”. Nu s-a scris nimic despre cele 200 de locuri de parcare subterană, cele 40 de loje şi, mai ales, despre costurile aproape duble ale construcţiei, faţă de bugetul iniţial: 119 milioane de euro la demararea proiectului, 213 milioane (tot euro, of course!) cheltuite deocamdată… Optimist din fire, m-am simţit mândru, când am urcat urc scările noii arene. Avem şi noi un stadion modern…

…Toată lumea a intrat şi ieşit, cu rândul, pe un singur „gate”, semn că a fost duminica porții aglomerate, nu a porților. Cam prin dreptul unde era tabela de marcaj a defunctului stadion „23 august” („Lia Manoliu”, după ’90), ctitorit în 1953, arenă pe care s-au scris atâtea Legende. Primul contact cu noua arenă fascinează, chiar dacă încă se lucrează la ea. Traseul stabilit: cam 50 de metri în dreapta (apoi, înapoi), fără vreun ghid, la etajul din mijlocul construcţiei, pe unde era loja oficială a vechiului stadion. O clipă, parcă, am revăzut „masa presei” de altădată. Uite-i pe nea Vanea Chirilă, pe nea Aurică Neagu, tatăl moral al atâtor cronicari sportivi ajunşi vestiţi, sunt la sărbătoarea de duminică, nea Mache Ionescu, Eugen Barbu, Dumitru Radu Popescu, Guţă Băieşu, Fănuş Neagu, Gheghe Nicolaescu, Marius Popescu, Stelică Trandafirescu, Gică Nertea, Vasile Căbulea, Cristi Mantu, Mircea Tudoran, Jack Berariu, cu nelipsitul lui binoclu, Ion Ghiţulescu, Nicu Soare, Dan Voicilă, Bebe Firănescu (Doamne, câţi or mai fi rămas să vadă „Naţional Arena”?!). Şi noi cei tineri, flămânzi de meserie: Ion Cupen, Ovidiu Ioaniţoaia, Vladi Moraru, Horia Alexandrescu, Geo Raețchi, Radu Timofte, Aurică Brebeanu, Dadi Graur, Emi Fântâneanu şi alţii… „Masa presei”- veritabilă academie de gazetărie sportivă, pe vremuri…

…Noua arenă nu-i gata. S-au montat scaune de diferite culori. Acoperişul retractabil mai aşteaptă. Câmpul de joc e încă pământ șI praf, gazonul e încă departe. Unii şi-au amintit de terenul de joc prăfuit din meciul cu Danemarca, acel 2-5 „pe plaja de la Bariera Vergului”… Mulţi se întrebau dacă spaţiul de joc nu-i prea mic? Nu, nimeni nu poate ignora dimensiunile clasice ale suprafeței de joc! De sus, terenul din pământ cu macara pe el pare pierdut în grandoarea arenei… Pentru unii, stadionul este totuşi mic: „Puteau să-l facă de 60-75.000 de locuri, dacă tot s-a cheltuit o grămadă de bani. La vestitele cuplaje inter-bucureştene se adunau şi 80.000 de oameni”, opinează câţiva. Alţii regretă că noul stadion nu are şi pistă de atletism. „Avem istorie în atletism, doamna Iolanda Balaş, Lia Manoliu, Viscopoleanu, Doina Melinte, Gabi Szabo… Merita şi atletismul nostru un stadion de secolul XXI. Am fi avut multe competiţii atletice de anvergură la Bucureşti”, a monologat supărată o doamnă… Reflecţia zilei am auzit-o de la un bătrânel care cred că a văzut multe la viaţa lui: „Acum, avem stadion, dar nu mai avem Naţională”!…

…Emoţionat, am privit „Naţional Arena”, plutind prin arhiva mea sentimentală. Am revăzut, prin memoria afectivă, poarta unde, la 10 octombrie 1980, Marcel Răducanu a deschis drumul spre întâia victorie (2-1) în faţa falnicului team al Angliei. În cartea mea „Întâlniri care se uită greu”, apărută în ’82, golul acela n-a avut autor (!?!), „de la 16 m se trage prin surprindere, spre colţul din dreapta lui Clemence, lângă bară! Am înscris în poarta Angliei!”, aşa a apărut textul în volum, editura şi partidul nu puteau accepta numele lui Marcelino rămas la Dormund!… Am retrăit o clipă, ca o floare de suflet, noaptea magică de 16 aprilie ‘83, când eram în spatele porţii lui Dino Zoff, să fac reportajul de culise. Pe atunci, ziariştii sportivi luau pulsul careului, al vestiarelor, alte vremuri, altă viteză socială. Atunci, în 16 aprilie, exact acum 28 de ani, învingeam, cu 1-0, campioana lumii de la Espania ‘82, Italia, în preliminariile europene… Am retrăit faza, ca „În căutarea dorului pierdut”, cum sună sublim cântecul lui Tudor Gheorghe (care a fascinat, luni 18 aprilie, publicul din Giurgiu, cu un regal de cultură „Al 5-lea anotimp”.)… Lovitură liberă, la vreo 25 de metri de poarta italiană, Ilie Balaci a mişcat scurt mingea la Loţi Boloni, a urmat un fulger nebun, care l-a orbit pe bătrânul Zoff, de n-a mai văzut mingea (cum avea să-mi mărturisească, în vestiarul sau, cătrănit, după meci!), balonul magic a muşcat pământul şi a făcut din plasa porţii azzure năvod de aur pentru visele noastre… Doamne, câte momente de istorie n-am trăit aici, unde se află arhiva mea şi a atâtor fotbalişti şi ziarişti de legendă, îngropată sub ultramodernul edificiu „Naţional Arena”!…

…Se vor scrie, sunt sigur, alte poveşti pe acest tărâm modern clădit pe Legende. Şi, totuşi, nu-mi ies din minte vorbele acelui bătrânel: „Acum, avem stadion, dar nu mai avem Naţională”! Când vom mai avea, oare, și o echipă de fotbal pe măsură?…

*O variantă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

Lăcătuș. „Fiara” care a deschis balul la Sevilla…

…Cine ar crede că Marius Lăcătuș împlinește, în acest început de Prier, doar 46 de ani (mulți și însoriți înainte!)? Este în fotbal, parcă, de când lumea! Un Simbol care face parte, negreșit, din „Sagrada Familia” militară, cu Voinescu, Apolzan, Ion Alecsandrescu, Bone, frații Zavoda, Ienei, Onisie, „Profesorul” Gheorghe Constantin, Marcel Răducanu, Iordănescu și câți alții.

…Marius Lăcătuș este o Legendă, născută în acea Noapte a generalilor de la Sevilla, din 7 mai ’86, când transforma întâiul penalty din finala cu Barcerlona, și deschidea Balul încoronării Stelei București ca Regină a Europei.

…Dincolo de metaforă, antrenorul de astăzi al Vasluiului s-a născut la 5 aprilie 1964, în aerul pur de sub Postăvar. Și-a început drumul spre Legendă, în orașul natal, la FC Brașov, unde a debutat în Divizia A, la 18 ani neîmpliniți, într-un meci câștigat cu 5-0 în dauna lui CS Târgoviște.

  • Ultimul joc pe prima scenă avea să-l susțină la 10 mai 2005, în formația lui FC Național (5-1 cu trupa reșițeană), în Parcul cu Platani el debutând ca antrenor.
  • Ca extremă de expolzie și viteză, „Fiara” a evoluat la FC Brașov (3 sezoane), Steaua (14 sezoane), Fiorentina (1 campionat), Oviedo (2 sezoane), FC Național (12 meciuri).
  • A adunat 414 partide în Divizia A, marcând 103 goluri.
  • A strălucit în multe din cele 72 de meciuri din cupele europene, unde are 17 goluri înscrise.
  • Este Recordmanul național al titlurilor câștigate: 10, cu Steaua, performanță care-l pune-n umbră până și pe legendarul Cruyff, cu 6 „coroane” în Olanda!
  • Primul titlu- în ’85, ultimul-în’98.
  • În fascinantul său CV de jucător, mai întâlnim, tot cu trupa militară, 7 Cupe ale României și 3 Supercupe ale României (’94, ’95, ’98).
  • Apoteoza o reprezintă, categoric, Cupa Campionilor Europeni, câștigată în 7 mai ’86, la Servilla, cu 2-0, în fața celebrei Barcelona, la penalty-uri, el transformându-l cu nonșalanță pe primul, Gabi Balint desăvârșind opera andaluză.
  • A băut șampanie și din Supercupa Europei, în februarie ’87, la Monte Carlo, după acel 1-0 cu Dinamo Kiev (gol Hagi-44’).
  • 84 de întâlniri în tricoul Naționalei, pentru care a marcat de 13 ori. Golurile de referință pentru „ticolori” rămân, cred, cele două din poarta lui Dassaev, 2-0 cu URSS, la Bari, în „uvertura” la Coppa del Mondo ’90, ca și „dubla” de la Lisabona, la acel 3-2 al Naționalei în dauna lusitanilor. „Capodopera” rămâne, însă, golul de la Sevilla, echivalând cu drumul spre Legendă nu doar al Stelei, ci și al fotbalului românesc.
  • Mai are în cont un gol prețios: cel marcat pentru Selecționala Europei în meciul cu Selecționata Lumii, din 4 decembrie ‘97.
  • A participat la două turnee finale ale Mondialului (’90 și ’98) și la unul European (’96).
  • Ca antrenor a debutat, în 5 august 2000, la FC Național (1-3, cu Dinamo), având până acum 197 meciuri ca tehnician de primă ligă, căci iubind atâta fotbalul, nu s-a sfiit să pregătească și pe Inter Gaz București, în divizia secundă.
  • În 2001, îl găsim peste mări și țări, ca „secund” al lui Mihai Stoichiță la naționala statului Panama.
  • A pregătit Ceahlăul P.Neamț (în 14 meciuri), FC Brașov (45), FC Național (15), Oțelul (15), Steaua (48), UTA (43), iar în prezent se află de 18 partide pe banca lui FC Vaslui, atacând întâiul titlu și ca antrenor!

…Acum, în minunăția Sărbătorilor de Paști, Marius Lăcătuș poate înseamna un imn de lumină pentru fotbalul românesc.

Viața să-ți fie mereu o însorită primăvară, Marius Lăcătuș!