Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marţieni şi nou-născuţi – Scena 4

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marţieni şi nou-născuţi

Personaje
PREOTUL
MAMA
CĂLUGĂRUL
SELECȚIONERUL
FIUL
IMPRESARA
ANTRENORI
JUCĂTORI
ANCHETATORI
ARBITRI
SECRETARUL GENERAL
CONDUCĂTORI-PATRONI
DRESORUL
NABABI
ZIARIȘTI
FOLCLORISTE
ALTE FIGURI
VOCI

Scena 4. [pentru scena 3, apăsați aici]

…Decor neschimbat.

PREOTUL: Domnule Selecționer, acum, că tot suntem în așteptarea lui… Godot, ce părere aveți despre marea echipă a Craiovei, că nu v-am întrebat niciodată?

CĂLUGĂRUL: Craiova Maxima!

SELECȚIONERUL: Echipă de vis! (Se aude vocea lui Tudor Gheorghe: „Muică, Dunăre de n-aveam, Jiul Dunăre făceam!”). Oltenia a fost mereu o Terra Nova în fotbalul românesc. (Admirativ.) Regretații Nelu Oblemenco, Taliba Deselnicu, Zoli Crișan… Cum să-i uiți pe Costică Ștefănescu, Ilie Balaci, Radion Cămătaru, Sorin Cârțu, Aurică Beldeanu…

PREOTUL: Multe a mai pătimit și marea echipă a Craiovei.

SELECȚIONERUL: Da, cum urma vreun meci cu echipele Puterii…

REMEMBER. Întuneric pe scenă. Cercul de lumină, pe mini-estradă. Un birou. Pe scaun, fumând, un tip cu ochelari fumurii. În fața sa, un jucător, în echipament. Are un tricou al Universității Craiova, cu nr. 6.

ANCHETATORUL I: Toarășu’ jucător internațional, dumneavoastră sunteți căpitanul echipei.

JUCĂTORUL I: De aceea m-ați luat de la antrenamentul de luni, că azi nu e nici marți și nici joi?!

ANCHETATORUL I: Până duminică, la ora meciului cu noi, aveți tot timpul să vă antrenați.

JUCĂTORUL I: Timpul meu este destul de limitat. Știți, recuperarea după meciul de ieri…

ANCHETATORUL: Felicitări pentru victoria de ieri, de la Cluj!

JUCĂTORUL I: Am pentru azi o ședință cu medicul, antrenamentul fizic, vizionarea meciului de ieri… Ca să nu vă bag în ceață, cu ce vă pot fi util?

ANCHETATORUL I (scoate un dosar): Avem aici mai multe plângeri!

JUCĂTORUL I: În România de astăzi, toarășu’, nu se plânge. N-ar fi politic!

ANCHETATORUL I (încruntat, se ridică): Tovarășu’ căpitan de echipă, mai mulți din subalternii dvs., ba și dvs., ați vândut niște mașini de teren ARO!

JUCĂTORUL I: Am primit repartiții de la tovarășul prim-secretar de partid pentru ele. Asta, ca o răsplată pentru eventul reușit la finele verii.

ANCHETATORUL I: Avem plângeri că le-ați vândut cu suprapreț, toarășu’ căpitan. Ceea ce se cheamă speculă. Iar specula…

JUCĂTORUL I: Se pedepsește exemplar, astăzi, în societatea noastră multilateral dezvoltată.

ANCHETATORUL I: Sunteți foarte informat, văd. Știți, probabil, că dosarul acesta (Arată mapa din mâinile lui.) se poate transforma într-unul penal.

JUCĂTORUL I: Vom vedea!

ANCHETATORUL I: Am fi preferat să jucați pentru noi. (Îl fixează pe Jucătorul I. Acesta neagă din cap.) Am închide dosarul…

JUCĂTORUL I: Nu mă transfer de la Craiova niciodată!

ANCHETATORUL: O, nu…

JUCĂTORUL I (flegmatic): Ce aveți cu… ONU?!

ANCHETATORUL I: Nu trebuie să vă transferați! Așa, un autogol, un penalty comis în careul dumneavoastră…

JUCĂTORUL I: Exclus, toarășu’ colonel!

ANCHETATORUL: E treaba dvs., toarășu’ căpitan!… Știți, însă, s-ar putea să greșiți, așa, neintenționat, om sunteți… Iar oamenii noștri sunt destul de abili să lanseze ideea că… (Altă voce: „A fost o greșeală voită!  L-au cumpărat adversarii!”.) Mă rog, decât să riscați, jucând la Știința, la Craiova, mai bine pentru întreaga dvs. echipă ar fi să nu jucați deloc.    (Înseninat.) Noi vă respectăm foarte mult. Ce meci ați făcut pe Wembley, unde ați fost căpitanul naționalei… (Jucătorul I iese furios. Întuneric. Fum pe mini-estradă. Din nou cercul de lumină. Alt Anchetator, tot cu ochelari fumurii. Alt jucător în tricoul Craiovei. Are nr. 4.)

ANCHETATORUL II (scoate un dosar. Îl răsfoiește cu aluzie): Tovarășul Nicolae, știți, acum doi ani, ați lovit, cu mașina, o fetiță pe zebra de pietoni.

JUCĂTORUL II (se ia cu mâinile de cap): De câte ori jucăm cu Dinamo, Steaua, Scorniceștii, cu Victoria și cu Morenii, trebuie să-mi reînviați acest coșmar?!

ANCHETATORUL II: Dvs. sunteți un fundaș tare ca stânca, de națională, dvs. nu puteți avea coșmaruri…

JUCĂTORUL II: Știu lecția, tovarășe colonel… Stați liniștit, nu voi juca duminică! Mă voi da accidentat.

ANCHETATORUL II: Cât de înțelept sunteți și ce maturitate politică aveți mult prea stimate toarășe Nicolae! (Se aude un cor: „Partidul, Ceaușescu, România”. Fum pe mini-estradă. Întuneric. Din nou cercul luminos. Alt Anchetator. Tot cu ochelari fumurii. Alt jucător al Craiovei, cu nr. 8 pe tricou. E transpirat.)

ANCHETATORUL III (fumează, întoarce, cu aluzie, un dosar în mâini): Toarășu’ Minunea Craiovei, e o mare cinste să pot discuta cu dvs.

JUCĂTORUL III: Sincer să fiu, pentru mine nu-i nicio cinste. (Vine revoltat în fața lui, se proptește cu mâinile de birou, îl privește fix.) Nenică, dosarul ăsta mi-a mai fost arătat de trei ori în acest tur de campionat.

ANCHETATORUL III (deschizând dosarul): Da, dar el nu s-a închis. Dimpotrivă, s-a mai îmbogățit cu câteva file. (Citește.) Cică, după ultima deplasare în cupele europene, ați mai adus două camere video și zece blugi!

JUCĂTORUL III: Eronat! (Îi ia o țigară din pachetul Kent lăsat pe masă. O aprinde cu bricheta Anchetatorului III.) Am adus cinci camere, 50 de blugi, 10 video, 5 baxuri de Kent. Din banii mei, meștere! Banii mei munciți cu greu! Bani puțini, acolo, în gazon, unde n-am duminici, n-am sărbători. Vrei să-ți vând ceva din marfa mea?! Că, oricum, dumneata ai un salariu mai mare ca al meu…

ANCHETATORUL III: Toarășu’ blond!…

JUCĂTORUL III: Prinț blond!

ANCHETATORUL III (inconștient): Toarășu’ prinț blond!… (Tresare.) Ce prostii am spus, la noi nu există prinți! (Se aude un cor: „Partidul, Ceaușescu, România”.) Toarășu’… știți ce a pățit Năsosul că a adus două valize de nasturi din Grecia?

JUCĂTORUL III: Da, știu ce i s-a făcut marelui Titus Ozon. L-au scos din viața sportivă!!! Problema e că, dacă se găseau nasturi în România socialistă, n-ar mai fi adus nasturi.

ANCHETATORUL III: Două valize, toarășu’, nu una?!

JUCĂTORUL III: Înseamnă că pe mine, care am adus cinci baxuri de Kent, 10 video și nu mai știu câți blugi, mă scoateți din țară! (Își face o cruce.) Dă, Doamne!…

ANCHETATORUL III: Partidul interzice așa ceva!

JUCĂTORUL: Bre, tov colonelu’, mata știi că nea Titus Ozon i-a ținut calea șefului statului, Gheorghiu Dej, dacă mă ține memoria, care făcea o plimbare la Șosea, și i-a relatat povestea lui?

ANCHETATORUL III (derutat): Sigur?!

JUCĂTORUL III: Sută la sută. Iar șeful statului, care era rapidist, i-a dat imediat drept de joc la echipa muncitorească din Giulești…

ANCHETATORUL III: Chiar așa?!

JUCĂTORUL III: Chiar așa o să fac și eu. O să mă duc la o vânătoare cu domnul Ștefan Andrei și o să-i țin calea „Tovarășului”, care știi că-i stelist, deci din tabăra adversă matale. (Agitat, Anchetatorul își lărgește nodul cravatei.) Și am să-i spun cum „jucați” voi…

ANCHETATORUL III (speriat): Toarășu’ Diamantul Băniei!

JUCĂTORUL III: Niciun „toarășu'”, tovarășe! Voi juca duminică și vă voi marca pe puțin un gol. (Cinic.) Întrebați-vă superiorii și comunicați-mi, până duminică la ora jocului, de la ce distanță vreți să înscriu: de la 18 metri sau de la 25 de metri? La colțul stâng sau la vinclul drept?

ANCHETATORUL III: Toarășu’ jucător internațional, nu ne provocați, nu vă jucați cu focul!

JUCĂTORUL III (ieșind scârbit): Și ce-o să-mi faceți?! O să-mi luați boii de la bicicletă. Că am una, lăsată în comuna natală, în curtea părintească… (Fum. Se aprinde lumina.)

SELECȚIONERUL: Așa a pierdut Craiova multe campionate…

FIUL (agitat): Acum, ce facem, Procesul comunismului din fotbalul românesc?! Cui mai servește?…

PREOTUL: Nu, fiule, în casa Domnului nu se fac procese. Nici măcar de intenție. Încercăm, doar, să ne spălăm de păcate, recunoscându-le. Ca să nu le mai repetăm…

FIUL: Fiecare epocă are păcatele sale, părinte!

PREOTUL: Dacă iubim fotbalul, trebuie să-l curățăm de mizeriile morale…

CĂLUGĂRUL: Multe mizerii…

FIUL: A făcut mutulică glas!

PREOTUL: Dacă nu exista fotbalul, fratele Ionide nu era, astăzi, aici.

FIUL (zeflemitor): Să nu spui că ai jucat fotbal, băiețaș, că te cred vânător sau pescar…

CĂLUGĂRUL: Chiar am jucat! La 17 ani, eram golgeterul Diviziei C. Au venit să mă ia la Steaua și la Dinamo, însă părinții nu m-au lăsat, au zis să termin liceul, acasă, în Neamț. Școală, dar și fotbal.

SELECȚIONERUL: Cinste părinților tăi!… (Se uită la ceas, neliniștit.)

CĂLUGĂRUL: Mulțumesc!… Eram unul dintre cei trei „civili” din echipa Cavalerilor Francescani, alcătuită din băieții de la seminar… (Mama cântă la orgă o melodie bisericească.)

FIUL: Așa… (Miștocar.) Și cum de nu te-a ajutat Domnul să ajungi la Barcelona sau la „Diavolul roșu” din Milano? (Preotul și Călugărul își fac cruce.)

PREOTUL: De vină a fost finala aia de Cupă, din ’88, parcă.

FIUL: ’88?!

SELECȚIONERUL (explicativ): Aia terminată 2-1 în teren pentru Dinamo și transformată, a doua zi, în birourile Federației, în victoria Stelei. Că așa dictase fanul nr. 1 al militarilor, Valentin Ceaușescu. PREOTUL: Se spunea că Valentin a fost, până la Sevilla, un om foarte civilizat, la locul lui.

SELECȚIONERUL: Succesul și puterea tatălui i-au luat, din nefericire, mințile, după câștigarea Cupei Campionilor Europeni…

FIUL (spre Călugăr): Ai jucat dumneata în finala aia de Cupă din ’88?!

CĂLUGĂRUL: Nu, am fost în tribună. Ca spectator neutru, chiar dacă tata îmi vorbea de multe ori de marea echipă a CCA-ului!

MAMA: Ce echipă! Cu Voinescu, Toma, Apolzan, frații Zavoda, Onisie, Bone, Ion Alexandrescu, Constantin, Nae Tătaru…

CĂLUGĂRUL: Venisem din Moldova la București, cu toți coechipierii, fără să avem vreun favorit. Bătusem 350 de kilometri pentru spectacol, pentru bucuria jocului de fotbal.

FIUL: Și v-ați caftit în tribună cu băieții din galeria adversă, care nu voiau (Îl imită.) spectacol!

CĂLUGĂRUL: Nu, m-a scârbit toată mizeria aia. În teren, un învingător, în birouri, altul!

FIUL: Da’, bre, dar Steaua câștigase Cupa Campionilor Europeni!

SELECȚIONERUL: Asta, cu doi ani în urmă. Ceea ce este o altă discuție. A câștigat-o pe super-valoarea ei, cinste acelor jucători și antrenori de excepție. „Proprietarul” Reginei Europei din ’86 a uitat, din păcate, în ’88, dictonul acela cu „noblesse oblige”…

CĂLUGĂRUL: Adevărul mă obligă să recunosc că o duceam greu, ne chinuiam să supraviețuim „demn”, cum zicea tata.

MAMA: Mai toți ne chinuiam…

CĂLUGĂRUL: Dacă nu prea aveam ce mânca, nu înseamnă că eram și tâmpiți…

MAMA: Au avut, însă, și vremurile alea grele poezia lor…

CĂLUGĂRUL: Ce poezie, doamnă?!… Îmi făceam lecțiile la lumina lumânării, cu o pătură pe mine. Și ca mine, mai toți… Asta era, supraviețuiam cu toții în suferință…

FIUL: Bla-bla-bla… (Se uită la ceas.) Câți nu-s azi în (Îi imită vocea.)  „suferință”!

CĂLUGĂRUL: Când citeam și auzeam zilnic, la radio și la mini-televizor, că (Recită.) „Poporul mulțumește pentru minunatele condiții create de partid”, mă apuca furia, îmi venea să vomit. (Mâhnit.) Lasă-mă, nene, în durerea mea, n-am nevoie de lozinci!… (Dă din cap.) Meciul acela de Cupă a umplut paharul. Dacă și în fotbal falsificăm realitatea, mi-am zis… Atunci, am jurat să uit de fotbal și de toată minciuna generală în care viermuiam cu toții.

FIUL: Dacă aveai valoare, răbdai, frate Ionide…

CĂLUGĂRUL: A doua zi după schimbarea rezultatului în culise, am fugit în munți, undeva, spre Câmpeni, și m-am călugărit. Să uit de „partid”, de minciunile din ziare, de „blatul general”, de arbitrii care ne furau ca-n codru, în amiaza mare, batjocorindu-ne pentru o damigeană de vin sau un sac cu cartofi.

FIUL: Acum și tu, frate Ionide, la Divizia a III-a, ce voiați să ceară și ei?…

REMEMBER. Întuneric. Cercul de lumină. Vestiarul arbitrilor. Brigada și un Președinte de club.

ARBITRUL DE CENTRU (scoțându-și portofelul): Bă, Ilie, la voi, aici, la Reșița, se fură, domnule?! Am avut 6.000 de lei în portofel înaintea meciului, acum (Desface portofelul, e gol.) e gol-goluț, frate!

PREȘEDINTELE DE CLUB (fericit): Nicio problemă, nea Costică! Dă-i în mă-sa de bani! (Îl sărută.) Nu mai credeam că vom câștiga meciul ăsta. Greu a fost…

ARBITRUL DE CENTRU: Greu de tot, Ilie. Când Kafka, „acest jucător cu nume de scriitor”, cum i-a zis atât de frumos comentatorul-regizor Victor Tudor Popa, de la Cluj, când fundașul vostru central a trimis mingea, cu capul, în bara propriei porți, m-am dus la el și i-am zis: „Bă, flăcău, tu dai în friptura noastră?! Fii atent cum joci, că pari cam dubios și știi unde lucrez eu!”…

PREȘEDINTELE DE CLUB (luând poziția de drepți, salută binedispus): Să trăiți, toarășe colonel! Și să ne conduceți mereu pe căile victoriei. (Îl sărută.) Ești un om de zahăr, nea Costică.

TUȘIERUL I (își caută și el în portofel): Eu aveam 3.500 de lei. E clar, ne-au prădat pe toți.

ARBITRUL DE CENTRU: Ce faună, tovarăși, aici, în Valea Domanului. Să-ți câștige echipa de suflet, chinuit, dar 1-0 victorie înseamnă, și să fie furați arbitrii! (Către Președinte.) Băi, nea ‘truică, stați nasol cu profilul spiritual al clasei muncitoare…

PREȘEDINTELE DE CLUB (râde fericit): Hi, hi… Nu vă faceți griji. Am oprit un furnal pentru „revizii neplanificate”, așa că avem monetar. Să nu ne facem de râs cu băieții salon de la adversary, care nu uită să vină cu portofele la ei. Și să vă dăm și banii ce vă vor fi furați și în următoarele două partide când ne veți arbitra (Scoate o hârtie, citește.), la Galați și la Arad…

ARBITRUL DE CENTRU: Greu meci, la Galați, Ilie, tată. Nu doar că au și ei furnale, dar mai e și tov Dăscălescu, știi dumneata, omul de încredere al (Se uită sus.) Toarășei…

PREȘEDINTELE DE CLUB: De vrem să ne salvăm, e musai să luăm măcar un punct la Arad, că Bătrâna Doamnă e cam „anemică” financiar, în ultima vreme… Încă nouă furturi, ca ăsta de azi, și vă luați o Dacie, nea Costică!(Către Tușierul II.) Dvs. câți bani aveați în portofel?

TUȘIERUL II: Eu am venit fără portofel!

ARBITRUL DE CENTRU (încruntându-se la el): Maximiliane, ți-ai pierdut memoria, băiete?! Cred că aveai cel puțin 5.000 de lei în portofel în momentul când s-a marcat golul de pe partea ta. (Cu voce scăzută.) Și ce ofsaid mare a fost la unicul gol al partidei…

TUȘIERUL II (încercând o scuză): Nea Ilie, aveam o datorie la dvs., de la furtul din etapa trecută, cu Victoria. (Șoptit.) N-am putut să fac nimic, credeți-mă! Acolo, nu mai era vorba despre „mălai”…

(Fum. Intuneric. Se aude Vocea Fiului: „Papa, dar peste aia de la ultimul etaj, la Athenee Palace, pe la 3 dimineața, cu brigada franceză, avându-l pe Vautrot la centru, nu am auzit una mai tare!”… Cercul de lumină pe mini-estradă. Un culoar de hotel. Trei bărbați în costume de baie. Vorbesc franțuzește. Trei fete frumoase în costume moldovenești le cântă cu sârg melodii populare. Cei trei bărbați aplaudă, în extaz. Cineva trimite o minge de fotbal. Ca la o comandă, costumele populare cad de pe cele trei cântărețe. Rămân topless, numai în chiloți tanga. Cei șase încep să joace fotbal. La un moment dat cad într-o grămadă. Se aude „Bolero”-ul lui Ravel. Se hârjonesc. Fum. Întuneric. Lumina pe scenă.)

CĂLUGĂRUL: Acum înțeleg și mai bine că singura salvare pe acest pământ putred este apropierea de Dumnezeu.

FIUL: Ei, bravos! Și, acum, cu ce te ocupi? Faci slujbă la porțile de pe terenul de fotbal și-l rogi pe Ăl de Sus la care poartă să se marcheze și la care nu?!

PREOTUL: Fiule, cam sari calul…

FIUL: De ce, părinte, că le spun pe bune?! Păi, nu mă refer la dumneata. Dar câți dintre popi nu fac, azi, așa, pentru o mică „atenție”, slujbe la mașini sau la sădirea unui copac…

MAMA: Nixe, termină!

FIUL: Ca mâine nu va mai pleca niciun tren din gară și niciun avion nu va decola până nu va veni un popă să dea binecuvântarea.

PREOTUL: Sună a blastfemie, tinere!

FIUL: Nu-i blastfemie, părinte, e (Silabisește.) con-tem-po-ra-ne-i-ta-te! (Cinic.) Eu sunt un păcătos și nu mă apropii de Ăl de Sus. Eu iubesc banii! Banii nu au, domnii mei, nici țară, nici popor. Ei au numai bancă! Chiar așa, câți bani aveți în bănci, gentlemen?

SELECȚIONERUL: Credeam că iubești gloria. (Se uită la ceas.) Mai aștept două minute!

FIUL: Ador banii, tată! (Cântă.) Money, money, money…

PREOTUL: Lăcomia distruge omenia!

SELECȚIONERUL (Fiului): Ai să alergi numai după bani toată viața?

FIUL: Am să scot milioane din fotbal, vreo 4-5 ani. După care, voi deveni bossul meu. Nu mai vreau președinți de club, de federație, de Ligă, câte trei-patru antrenori pe sezon… Să nu mai aud nici de arbitri, de samsari.  M-am săturat de cantonamente, de sărbători anulate…

SELECȚIONERUL: Așa repede te-ai plictisit, fiule?

FIUL (cu ideea lui): Când voi aduna câteva sute de milioane de euro, îmi voi deschide o casă de filme. Cu gândul ăsta, m-am și înscris, anul trecut, la Facultatea de regie film. Am ceva, sper, și din gena artistică a mamei…

MAMA (mișcată): Mulțumesc, Nixe!

SELECȚIONERUL: Ești plin de surprize, Nixe!

FIUL: Sunt o fire creatoare, tată.

MAMA: Așchia nu sare departe de copac… De ce film, însă, și nu muzică?!

FIUL: Anul trecut, m-am întâlnit cu ilustrul Coppola. Venise la Dublin, la Colocviul „Tineretul de astăzi și arta”. M-a impresionat. Mai ales când mi-a vorbit despre Mircea Eliade și despre „Tinerețe fără tinerețe”, turnat de el în România…

SELECȚIONERUL: Mda, o metaforă frumoasă a lui Eliade. Ne prinde de minune pe noi, oamenii de fotbal.

FIUL: Corect, papa! (Se uită la ceas.) Eu sunt încă prea tânăr să trăiesc din amintiri.

SELECȚIONERUL: Eu consider tinerețea nu o amintire, ci o stare de spirit. De atitudine…

MAMA: Ești revoltător de tânăr!

SELECȚIONERUL: Dacă nu te culci în fiecare noapte și nu te scoli în fiecare dimineață cu gândul să faci ceva deosebit, altceva decât ieri, ruginești. Te oxidezi psihic. Asta duce la îmbătrânirea sufletului și a spiritului.

FIUL (acid): Cu sufletul stai bine, papa. Dar cu (Mișcă degetele, de parcă ar număra bani.) partea materială?

SELECȚIONERUL: Să nu mâniem pe Dumnezeu! (Își face o cruce.) Mulțumesc, Doamne, pentru tot!

PREOTUL: Robia banului poate duce la pieire, fiule!

FIUL: Aiurea!… Banul este noua religie a lumii, doamnelor, domnișoarelor, care nu sunteți de față, și domnilor. (Preotului.) Vedeți, eu sunt cinstit. Nu zic una și fac alta. Nu pun „mizeriile” în hârtie creponată. Ăsta e stilul generației mele. Noi suntem direcți. Pragmatici, cum spuneți voi. Noi nu mai avem timp să știm ce-i poezia fotbalului. Alte vremuri, papa! Altă viteză socială și… sentimentală.

MAMA: Drama e că fotbalul nu mai este privit mai nicăieri ca o valoare care se decantează și se verifică în timp…

FIUL: Of course! Astăzi, fotbalul este tot mai mult un produs de consum. PREOTUL: Într-o lume care se consumă cu viteză nebună.

FIUL: Dacă-i de consum, atunci îi trebuie scandal, gălăgie, în teren și în afara lui. Așa o cere noua societate. Iar cine nu acceptă regulile noii societăți este un om mort… (Tunete pe cer.)

PREOTUL (către Călugăr): Frate Ionide, du-te și trage clopotele! (Călugărul iese în grabă.)

SELECȚIONERUL: Eu chiar trebuie să plec.

FIUL: Încă cinci minute, papa! Va veni!

SELECȚIONERUL: Cine va veni?!

FIUL: Îngerul meu păzitor!

SELECȚIONERUL (uitându-se la ceas): Bine, Nixe! Cinci minute și nimic mai mult… (Dojenitor.) Măi, băiete, dar ce antrenor ai tu, de te-a lăsat să pleci din timpul ultimului antrenament?! Ba și să pierzi seara dinaintea meciului?!

FIUL: Tată, eu sunt vedeta, nu antrenorul!… El azi e, mâine depinde de piciorul meu… (Se aud clopotele bătând.)

SELECȚIONERUL: Atunci, fă tu bine și odihnește-ți picioarele!

(Îl presează să stea în șezut, cu spatele ușor aplecat, sprijinindu-se în coate. Îi corectează poziția.) Scutură-ți mușchii. La zece reprize scurte, pauză un minut…

[Sfârșit scena 4] [continuați la scena 5]

  1. Pantelimon
    martie 28, 2010 la 12:07 | #1

    Cumplite vremuri a trait fotbalul romanesc. ca si Romania, domnule Mireca M. Ionescu! Chiar asa proceda securitatea?
    Printul blond era Balaci, nu? Capitanul echipei-Costica Stefanescu! Si…tovarasul Nicolae? Tilihoi?!
    Cinste dumneavoastra ca n-ati lasat ingropate in uitare aceste adevaruri teribile!
    Excelenta piesa! Astept si celelalte scene si… sa fie jucata la teatru!

  2. panait
    martie 31, 2010 la 09:57 | #2

    Domnule Mircea M. Ionescu, de acord cu dv., s-au facut abuzuri ca-n filme in trecut in fotbalul romanesc. Craiova a platit prima. Dar nu numai ea. Si nu numai fotbalistii.
    Ce se intampla astazi in fotbalul nostru (ca si in societatea romana) depaseste insa imaginatia! Despre asa ceva, cand o sa publicati o piesa?

  3. George Marusca
    aprilie 1, 2010 la 01:59 | #3

    Extraordinar verb, dinamism, stil.

  1. iunie 19, 2010 la 08:48 | #1