Halagian, Beldeanu și Săndoi

…”Mărțișor”, luna femeilor, a debutat cu o săptămână ce pare să fie a fotbaliștilor. Nu mai puțini de trei oameni de fotbal își serbează ziua de naștere în primele zile din martie. Trei nume sonore, fiecare galonat cu titluri și meciuri în Națională, un triptic de rafinament, intuiție și tenacitate, trei creatori de spectacol. Ca jucători și ca antrenori, de la baza piramidei până, acolo, spre piscuri.

…Cum spuneam și în emisiunea de la Telesport, la „History sport”, voi privi acest triptic sentimental, nu în ordinea vârstei, respectând data din luna martie și nu anul venirii pe lume al celor ce aveau să devină frumoși trubaduri la curtea regelui fotbal.

…Primul care a deschis luna Mărțișor este un olten, Emil Săndoi, născut pe 1 martie 1965, în Cetatea Banilor, acolo unde a bătut monezi de aur în „sportul-rege”. A jucat 350 de meciuri pe prima scenă, marcând 49 de goluri. Și-a petrecut 14 sezoane minunate la Universitatea Craiova, sub tricoul căreia s-a bucurat de un titlu de campion al țării și de două Cupe ale României. Două sezoane în Trivale și unul la Angers, în liga secundă din Franța. A adunat 16 partide în cupele europene, toate cu trupa olteană, a adunat și 30 de „tricouri”, la Națională, unde s-a retras prematur, din cauza unui accident nefericit ce l-a prins tocmai când era pe creasta valului!

…A luat un nou start ca antrenor. Același tip cerebral, serios, și ca technician, la Craiova, Pandurii Tg. Jiu, FC Vaslui și, de doi ani, la Naționala de tineret, unde a ratat la mustață o calificare în primele echipe ale Europei, vis încă nespulberat… Oricum, „mânjii” tricolori i-au oferit ca un mic cadou la cei 45 de ani împliniți luni, egalul (1-1), din amicalul cu Israel, de ieri, în deplasare…

…Aurică Beldeanu, puștanul care a văzut elixirul Vieții pe 5 martie ’51, la Dobroești, o comună lângă București, „giuvaierul” crescut la „fabrica” din Parcul cu Platani, înseamnă un reper pentru inteligența din joc, travaliu, dar și tehnicitate, pentru loviturile libere de maestru în cele 353 de evoluții, cu 44 de goluri marcate. Astăzi, se consideră oltean, căci Craiova l-a adoptat repede pe cel ce părea un fiu risipitor, după ce se jucase, parcă, cu talentul lui rar, și la „bancari” și între „furnalele” Reșiței, unde-l dusese pentru spectacol Ilie Pătruică.

…Stălucirea i-a venit deplin la Craiova-Maxima, sub tricoul oltenilor cucerind două titluri și trei Cupe ale României, dar, mai ales, susținând 28 de jocuri europene, unde a înscris de 5 ori, capodopera fiind acel gol de Legendă de la Leeds, din noiembrie ’79, asemănat de englezi, fascinați de execuție, cu al celebrului Lorimer.

…A dansat superb de 19 ori și în Națională, primind aplauze și pe Wembley (unde a fost 0-0), după ce, cu 6 luni, în urmă, figura în „11”-le care, la București, învingea în premieră, oficial, cu istoricul 2-1, naționala Angliei!

…Enciclopedie de fotbal, Aurică Beldeanu n-a ezitat să înceapă antrenoratul la copii și juniori, ajungând consilier și la echipa mare a Craiovei. Și totuși, opinez că merita mai multă încredere din partea diriguitorilor ultimilor ani din fotbalul românesc…

…În fotbalul nostru, când spui „Armeanul”, automat zici Florin Vaschin Halagian, omul care a dus întâiul (dar nu singurul) titlu în Trivale. S-a născut la 7 martie ’39 în București, și nu Pitești, cum cred mulți! El este antrenorul care a trăit orice meci ca un „vulcan”, descoperind rețete miraculoase pentru 3 titluri de campion, dar și pentru salvări ca și imposibile de la retrogradare.

…Puțini și-l amintesc ca jucător, cu 58 de meciuri în Divizia A. Ca mijlocaș de intuiție și travaliu a jucat la Dinamo (București și Pitești),  Progresul CPCS, Petrolul Ploiești, Minerul Baia Mare, la Știința București, în „B”, agățând ghetele în cui la Vagonul Arad.

…Pe când avea nici 33 de ani, devenea, la Pitești, cel mai tânăr coach din prima ligă, unde a antrenat 12 echipe, pe care le-a condus în aproape 900 de meciuri. Recordmanul tehnicienilor români, veșnic tânărul „Hala” a cutezat toamna trecută, la 70 de ani trecuți, să ia loc pe banca Gloriei Bistrița!

…Campionatul de debut, ’72-73, avea să-l încheie apoteotec, cu Argeșul inegalabilului Dobrin îmbrăcat în hainele de gală ale Campioanei, ispravă pe care o va repetata și în ’79, tot în Trivale, dar și în ’92, aflat la cârma lui Dinamo.

…Maestrul de la catedra fotbalului-practică a antrenat și Naționala olimpică, a fost antrenor federal, observator și consilier al președintelui FRF. Veșnic tânărul, inegalabilul, legendarul Florin Halagian.

…Un Armean, un Muntean ș un Oltean… Celor trei minunați vestitori ai primăverii, „La Mulți Ani”, Sănătate-Maximă și bucuriile pe care le merită din plin!

Canada, Regina Olimpiadei Albe!

…Acord final sublim în Simfonia Albă de la Vancouver. Olimpiada de iarnă s-a încheiat maiestuos, prin zăpezile multicolore din British Columbia. De azi-noapte, sunt, parcă, mai sărac, fără spectacolul celor două săptămâni de Jocuri magice. Pe pârtii sau pe gheață, la fond sau la sărituri, pe patine sau în boburile aerodinamice, în sporturi clasice de iarnă sau în cele zise „extreme”, Sportul s-a logodit cu Arta și a fascinat Planeta…

…Canada, țara organizatoare, a triumfat superb, fără a-și tăia „partea leului”, cum se obișnuiește. A dominat autoritar lungul maraton alb, reușind recordul de 14 medalii din cel mai prețios metal, adăugând în șirag șapte „arginturi” și cinci „bronzuri”. Suficient să depășească tenacitatea nemților (10 medalii de aur, 13 argint, 7 bronz) și numele vecinului de la sud, marea forță americană (9 aur, 15 argint, 13 bronz).

…Privind acest clasament (pe care unii îl alcătuiesc după primatul „aurului”, alții după totalul medaliilor!), simpla lectură a cifrelor, vreau să zic, oferă câteva observații. Pe podium (în orice viziune!), două țări din America de Nord (Canada și SUA) și o singură reprezentantă a Europei (Germania). Bătrânul Continent are șase reprezentante în Top 10 (pe poziția a 4-a, Norvegia-9 aur, 8 argint, 6 bronz; Elveția-locul 6, Suedia-loc 7, la egalitate perfectă cu China; pe pozițiile 9 și 10 găsind Austria și Olanda). Și a noua din cele zece, cine este?! Surprinzător, Coreea de Sud, cocoțată spectaculos pe locul 5, cu șase medalii de aur (numai la patinaj viteză 3!), șase de argint și două din bronz. La polul opus, al surprizelor neplăcute, Rusia, care n-a intrat în primele 10 clasate!

…Dacă delegația Canadei a fost Regina acestor Jocuri Olimpice de iarnă, faptul se datorește, în primul rând, uluitorului spectacol oferit de gazde pe gheață. Canada-campioană olimpică la hochei, atât la fete (2-0, cu SUA, în finală), cât și la băieți, 3-2, tot cu SUA, în ultimul show al Olimpiadei Albe, fantasticul meci pe care yankeul Parise l-a dus în prelungiri, egalând cu 24 de secunde înaintea terminării timpului clasic. În „extra-time”, gazdele au pornit, însă, Fiesta în Nordul alb, la opt minute după ce începuse jocul cu Destinul, noul „copil minune” al hocheiului mondial, Crosby, aruncând raze de aur peste sutele de mii de patinoare ale Canadei. Tot pe patinoar, Țara frunzei de arțar a cules aur și patinaj viteză (două medalii), la cel artistic (dans) și la curling (finala băieților). O veritasbilă „Odă a bucuriei” pentru gazde și în afara patinoarului, cu aur la bobul de două fete, la snowboard (două titluri), la skeleton băieți, la short-track, pe pârtii (două victorii la schi acrobatic), semne certe că sportul hibernal este un modus vivendi al canadienilor. Ca și al norvegienilor, suedezilor sau finlandezilor…

…Despre Vancouver 2010 se va vorbi multă vreme. A fost un formidabil serial de povești adevărate. Cu eroi de Legende. Dintre ei, din catalogul de aur al acestor Jocuri albe, mă gândesc la fondista norvegiană Marit Bjoergen, care a concurat la 5 probe, urcând la toate pe podium (la fel ca și chinezoaica Wang Meng, la short-track), „tripla coroană” de aur a europencei îmbinând sprintul, cu „urmărirea” și ștafeta de 4 x 5 km. A intrat în legendă și americanul de 29 de ani Steven Holcomb, fostul schior, atlet, baseballist și jucător de fotbal american, care, în 2002, la Salt Lake City, era simplu spectator, ca acum să piloteze diabolic spre aur bobul de 4 al yankeilor, un titlu pe care Statele Unite îl visau de… 62 de ani. Învins la „bobul de 4”, de Steven Holcomb (cel care, cu ani în urmă, avea probleme cu vederea!), germanul Andre Lange rămâne în Legendă, titlul de la echipajul de 2 persoane cimentându-i soclul de rege al bobului mondial. Vorbind despre stele, nu o poți omite pe biathlonista Ole Einar Bjoerndalen, dintre fiordurile norvegiene, care, cu șase medalii de aur din cele 11 medalii olimpice, devine cea mai titrată sportivă din istorie și accede automat în Pantheonul Jocurilor albe…

…Marile, frumoasele surprize ar putea fi…

  • Noua regină a patinajului artistic, sud-coreeana Kim Yu-Na (despre care fostele glorii susțin la unison că a prezentat „cel mai frumos program din istoria Olimpiadelor”!)…
  • Italianul Giuliano Razolli, câștigătorul surprinzător al ultimei probe de schi alpin, slalomul, amintindu-ne de conaționalii săi Piero Gros, învingătorul de la Innsbruck ’76, și celebrul Alberto Tomba, triumfător la Calgary, în ’88.
  • Curse de poveste și pentru fondistul norvegian Peter Northug, un fenomen al naturii, pentru poloneza Justyna Kovwalczyk, doamna cu aur la 30 kilometri pe schi, sau „tupeul” lui Alexei Grișin, din Belarus, numărul 1 la schi acrobatic!
  • Remarcabile și cele două medalii de bronz obținute de finlandezi la hochei pe gheață (3-2, cu Suedia, la fete; 5-3, cu Slovacia la băieți), ceea ce a mai îndulcit amarul, căci blonzii din țara sublimei muzici a lui Sibelius n-au obținut măcar un aur!

Și câte alte curse și meciuri n-ar mai fi de povestit, și câte alte surprize, plăcute și triste, n-ar mai fi de amintit…

…Și noi?! Noi, românii, cum ne-am întors de la Vancouver? Pe scurt: cum ne așteptam. Departe de podium. În multe probe, turiști sau elemente de decor. La ce sărăcie de baze sportive pentru sporturile de iarnă avem, pare o performanță locul 10 (cea mai bună clasare a noastră!) obținut, la 4 x 6 km., de ștafeta feminină (Dana Plotogea, Eva Tofalvi, Mihaela Purdea și Reka Ferencz-ultima campioană mondială de juniori!). Altfel, un loc 11, tot la biathlon, și pentru Eva Tofalvi (15 km. individual; loc 14 la spirnt 7,5 km.), amintindu-ne de Gheorghe Vilmoș, care, în aceeași disciplină, ajungea pe poziția a 5-a la Innsbruck ’64.

Altfel, patru abandonuri și multe locuri spre coada clasamentelor, până și ultimii noștri medaliați la recentele Mondialele de juniori (Paul Pepene și Petre Hogiu) terminând cursa de 15 km. schi fond pe pozițiile 37 și, respectiv, 57!

…Sigur, noi, românii, când vorbim despre Olimpiada Albă, vrem, nu vrem, ne amintim de unica medalie, „bronzul” lui Ion Panțuru și Nicolae Neagoe la Grenoble ’68. Din fericire, speranțe pe pârtia de bob încep să mijească, după Vancouver. Pentru că echipajul de două persoane (Florin Crăciun-20 de ani și Nicolae Istrate) a terminat concursul pe locul 11, întrecând team-urile Italiei (asistat de echipa tehnică de la… Ferrari!) și Austriei. Cum bobul de 4 a venit al 15-lea, ca și fetele de la „bob -2 persoane”, începem să sperăm. Chiar dacă pârtia de la Sinaia rămâne o relicvă sau o „amintire din epoca de piatră”, chiar dacă singurul sport de iarnă al nostru medaliat la o Olimpiadă, nu are decât un bob performant, pe care s-au dat 30.000 de euro. Asta în timp ce alții cheltuiesc pentru „mașinile zburătoare” pe canalul de gheață sute de mii, milioane de euro!

…Simfonia Albă de la Vancouver ne va însoți ceva timp. Peste patru ani, în Rusia, la Soci, poate vom reuși și noi, românii, să ieșim din neant. Dar nu așteptând minuni din cer, ci începând cu abc-ul piramidei, baza materială! Este ea, Olimpiada de Iarnă, o fascinație, dar, parcă, nu se cade să ne vedem trimișii doar spectatori la fața locului…

Fotbal-circ, teatru și taxa pe respirație

…În fotbalul românesc, scandalurile se stârnesc, de regulă, noaptea, pe micile ecrane, și se potolesc, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a doua zi! Ultimul exemplu, tam-tam-ul Craiovei, după ce nu i s-a dat în meciul cu Dinamo, duminică, un penalty ce se vedea și de pe partea nevăzută a Lunii. Patronul juveților a sărit, ca mușcat de șarpe, tunând pe toate canalele TV: „Execuție”, „Merg la FIFA, vom dezafilia Dinamo”, „Îmi iau cel mai bun avocat și-l termin pe Gheorghe Constantin, ca să sufere și fi-su, Augustus!”. Borcea, omul cu scandalul de la Dinamo, nu l-a iertat, l-a batjocorit în direct, limbaj și atitudine de bâlci al deșertăciunilor. „Capul lui Augustus” era problema principală…

…După 24 de ore, când fluierașul a fost suspendat 8 etape, iar în culise s-au purtat, probabil, tratative, furtuna din paharul cu apă a dispărut. Augustus Constantin n-a mai fost de vină că n-a dictat penalty-ul de drept, n-a mai executat Dinamo „la comandă”, ba același Adrian Mititelu și-a schimbat discursul cu 360 de grade. Cristi Borcea i-a redevenit prieten, nu mai merge la Geneva sau la Nyon, nu va mai dezafilia echipa „câinilor roșii”, fluierașul n-a avut nicio culpă (deși, spre lauda sa, A. Constantin a recunoscut că greșeala îi aparține!), strigă acum că arbitrului i s-a dat o suspendare prea mare, că numai tușierul a fost ticălosul! Și uite așa, dacă tușierul va asuda și el prin culise, s-ar putea să aflăm că marele vinovat pentru penalty-ul clarissim neacordat craiovenilor este magazionerul, șoferul care a adus arbitrii la teren sau comentatorii partidei (excelenți la faza penalty-ului!) de la Digisport!…

Circul acesta, bășcălia vor continua, sunt sigur. Chiar în etapa a II-a a returului… Personal, nu voi mai pierde timp cu „circarii”. Mai sunt încă lucruri frumoase de urmărit și în România…

…Televiziunile, ziarele anunțau, luni: „Steaua a dat ultima lovitură pe piața transferurilor”. Lovitura?!… Un neicanimeni, de care Steaua s-a rugat toată iarna, fundașul senegalez Gora Tall (dacă acesta este numele lui autentic și vârsta de 25 de ani) a sosit la București! De unde? De la nemaipomenita echipă APOP Kinyras Peyias. Nu știți în ce constelație să căutați această formație?! Pe undeva, prin campionatul cipriot. Cea mai exactă prezentare a anonimului adus să salveze defensiva din Ghencea a dat-o Adrian Mihalcea, fostul vârf dinamovist, care joacă, acum, în Cipru: „Vai de Steaua, dacă a ajuns să transfere un apărător atât de modest! L-am întâlnit în campionatul cipriot, știu ce spun”. Aceasta este „moda” în fotbalul românesc actual. Sunt ambalați în hârtie creponată tot felul de anonimi, de pe urma cărora „lanțul comisioanelor” rezistă. Numai că, în momentul când se va trage linia, mulți vor descoperi că au ambalat… numai hârtie creponată! Care nu rezistă la intemperii…

…24 februarie este pentru mulți o zi oarecare. Pentru noi, românii iubitori de sport, este Ziua Supercupei Europei. Acum 23 de ani, în noapte, la Monte Carlo, Steaua cucerea și Supercupa Europei, învingând pe Dinamo Kiev, cu 1-0, prin golul lui Hagi, din min. 44. Triumf irepetabil pentru România, ca și Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, la Sevilla, în 7 mai ’86, după acel 2-0 de vis, în fața Barcelonei, la penalty-uri, cu Supermanul Duckadam, plus matadorii Balint și Lăcătuș dintr-o echipă de Legendă.

…Pregătind subiectul „Supercupa Europei”, pentru emisiunea „History sport”, de la Telesport, am descoperit câteva mari surprize. Bunăoară, știați că Supercupa Europei (cu 35 de ediții la activ, începând din 1972) n-a fost niciodată cucerită de Bayern Munchen, Inter Milano, Arsenal, Feyenood, PSV Eindhoven?!… Că „galacticii” de la Real Madrid au intrat o singură dată în posesia Trofeului (în 2002, după 3-2, cu Feyenoord)?! Ca și „astrii” britanici Chelsea (numai în ’98, 1-0 cu Real Madrid) și Manchester United (în ’91, 1-0 cu Steaua roșie Belgrad)?! Că ultima câștigătoare a Supercupei Europei, Barcelona (1-0, în prelungiri, anul trecut, cu Șahtiorul lui Mircea Lucescu) este recordmana finalelor pierdute (4 la număr), în afara celor 3 adjudecate?! Ce poveste frumoasă are Supercupa Europei! Chiar și pentru noi, românii…

…TV Cultural a demarat o salutară Serie de 10 interviuri cu regizori de teatru. Duminica, la 8:30, seara, în emisiunea „Jocuri și viața”. Titlu nu tocmai inspirat, zic. Debut de zile mari, însă, cu Alexander Hausvater. Regizorul, extraordinar, ca și pe scenă. O încântare. Lecție de teatru și de viață. Păcat că timpul a fost de nici o jumătate de oră. Din evantaiul de idei am reținut una pe care nu-mi amintesc să o fi atins cineva: Ion Luca Caragiale nu a făcut carieră internațională nu atât pentru că româna este o limbă fără circulație universală, ci pentru că personajele sale sunt toate negative, niciunul nu atrage! De meditat…

…Extraordinar materialul Marinei Constantinescu din ultimul număr al revistei „România literară”. Radiografie perfectă, în aqua-forte, a stării actuale din teatrul românesc. Intitulat „Ce se vede și ce nu se vede”, materialul remarcabilului om de teatru înseamnă un tulburător „S.O.S.”. Aș spune, nu doar pentru teatru, ceea ce amplifică tristețea. Am citit acest veritabil Manifest împotriva dezastrului ce ne așteaptă cu pixul alături, notând paragrafe care m-au zguduit, chiar dacă la unele gândesc de mult. Redau câteva…

În general, nu-i așa, cine mai are nevoie de profesioniști, de specialiști, de criterii? Și, oricum, comentariul critic este și el subminat mai întâi din interiorul breslei…

Este starea generală a unei societăți în derivă. Din toate punctele de vedere…

Tendința este cea spre uniformizare, încurajându-se accesul la șmecherii, la aroganță, incompetență și dispreț…

Alt fenomen „tare” este acela care aduce la mare rang spiritul unor găști…

Carierele se umflă peste noapte, tipi mai mult decât mediocri, destui cu pete din trecut sau cu dosare încărcate, prea puțin vizibili dincolo de propriile proiecții onirice, iau fața. Sînt peste tot. Impun cine și unde să monteze. Cine și unde să fie profesor, director, pun în circulație, la rândul lor, non sau pseudo-valori sufocând până la irespirabil atmosfera de creație, de formare, de lucru în sensul adevărat al cuvântului…

Repertoriul celor mai multe teatre, în frunte cu cele așa-zise mari, este jalnic…

Mă întreb ce este de făcut? Mai este oare ceva de făcut? Cum mai putem lupta și cu ce arme să apărăm arta de impostură?…

…Întrebări grave, vitale, pentru România anului 2010!

…Guvernul Boc 3 insistă să-și dea foc în văzut lumii! Vrea să-și salveze incompetența în serie de până acum -știu, în perioadă de criză!-, peticind marile găuri financiare cu anularea alocațiile pentru copii și taxe pe pensii, drepturile de autor și fast-food!?! Aceaste inepții cinice au stârnit un fluviu de nemulțumiri în țară. Speriat de foc, Emil Boc a arătat „cartonașul galben” ministrului de la Finanțe, Sebastian Vlădescu, și celui al Muncii, Mihai Șeitan, acuzați că vorbesc prea mult. Și, deloc în premieră, premierul a infirmat proiectele miniștrilor! E o lege dâmbovițeană, doar… Chipurile, s-a înțeles greșit, în 2010 nu se va umbla la pensii, nici la fast-food, nici la bla-bla, ci, poate, la anul! Cine să-i mai creadă?!… Cu gândul la cele 800 de milioane de euro fixate să fie scoase din pensii (cele mai multe ale unor nevoiași!), premierul Boc și președintele Băsescu uită de semnalul de alarmă pe care l-a tras, zilele trecute, Uniunea Europeană: îmbătrânirea populației este galopantă! „Criza pensionarilor” este un fenomen mult prea amplu, mi se pare, pentru Palatul Victoria. Unde, nu ar mai mira pe nimeni, dacă următoarea „idee salvatoare” va fi o taxă pe respirația fiecărui român! Taxe și pentru cei care respiră un aer civilizat, pe alte fuse orare, de ce nu!

„Bumbi” și Supercupa Europei!

…Îmi fac lecțiile pentru Telesport. Răsfoiesc „istoriile” din ultima săptămână a lui Februarie. La Vancouver, lumea sprintează pe schiuri, sănii și patine spre finalul Olimpiadei Albe… La Copenhaga, orașul cu cele mai multe biciclete (aproape 2 milioane la o populație de 5,5 milioane de locuitori!), lumea se pregătește să alerge pe două roți la Mondialul de ciclism pe pistă… La Urziceni, aseară, s-a încheiat întâia etapă din returul Ligii lui Mitică la fotbal românesc, cu victoria  (1-0) meritată a liderului CFR Cluj, singurul team echilibrat…

…Fotbal de doi bani. „Granzii” au pornit cu stângul, exceptând trupa multinațională a CFR-ului Cluj, învingătoare în Bărăgan, unde „Unirea” fără Dan Petrescu (plecat la ruși, în „B”, se știe!) arată ca o mașină fără bujii. Steaua a cedat acasă, Rapidul a deraiat în Dealul Copoului… Trei victorii în deplasare, dintre care cea mai „tare” este cea a „lanternei”, Ceahlăul Piatra Neamț, cu un neverosimil 3-1 (1-1) pe terenul Stelei. „Astra” a învins întâia oară în acest campionat în afara Ploieștiului și i-a pus, la Tg. Jiu, pe „Panduri” la Masa Tăcerii. Au fost și două remize albe prin noroaiele patriei: Timișoara, la Bistrița, și Vasluiul (alt pretendent la „coroană”!), la Mediaș. Goluri puține, 17 (gazdele-8, oaspeții-9), nervi foarte mulți. Scandalul arbitrilor continuă. Pe bună dreptate…

…Craiova, furată ca-n codru în „Groapă”! La 1-0 pentru Dinamo, fluierașul vâlcean Augustus Constantin n-a acordat juveților un penalty ce se vedea și din satelit! După o asemenea gafă, zisul arbitru ar trebui să-și dea demisia. Mai ales că nu e la primul jaf din carieră!… Degeaba a fost suspendat 8 etape, după care va putea fluiera a pagubă prin „B” și „C”. Culmea e că Dinamo, care se vaită că a fost văduvită în tur de arbitrii de vreo 10 (zece) puncte, a început și returul campionatului trecut tot cu un scandal: fluierașul Tiberiu Lajos a jucat în echipa „câinilor roșii”, pe care nu i-a lăsat la greu, pe terenul din Mediaș, unde a fost remiză! Cavalerul în negru a fost suspendat exemplar! Acum, nu mai fluieră. Fluieră alții aceeși melodie tristă în fotbalul românesc…

…Azi este 23 februarie. Găsesc un nume care își serbează ziua de naștere.. Poate vă spune ceva: Adrian Bumbescu! Face 50 de ani! Și, uite, așa…

…Vrem, nu vrem, astăzi, vom vorbi și despre „noaptea miracolelor” de la Sevilla, din 7 mai ’86, dar și despre seara super-europeană de la Monte Corlo, din 24 februarie 1987. Atunci, Steaua punea în vitrina fotbalului românesc două trofee rare, poate inegalabile pentru noi, Cupa Campionilor și Supercupa Europei. În acele două meciuri memorabile, titular în defensiva stelistă, craioveanul Adrian Bumbescu, venit pe lume în Bănie, la 23 februarie! Născut pe 23, cu Supercupa Europei în brațe, pe 24 februarie. Ce Destin minunat!

…Blondul oltean s-a impus repede printre apărătorii de stâncă ai primului eșalon, câștigând 7 titluri cu 3 echipe: câte unul cu Universitatea Craiova și Dinamo și seria rară de 5 consecutive cu Steaua. Debutase pe prima scenă la 18 ani, în august ’78, sub tricoul Craiovei, părăsea Divizia de elită la 31 de ani, în ’91, super-galonat la Steaua. A mai cunoscut de 4 ori  și bucuria Cupei României, o dată la Dinamo, de 3 ori la Steaua… A făcut un meci memorabil, la Leeds, în ’79, ca stăpân al redulei oltene, atunci, la întâia victorie oficială românească în Anglia, acel 2-0, cu Leeds, în Cupa UEFA, meci după care i-am zis în glumă că se poate lăsa de fotbal, căci mai bine de atât nu poate juca! Fusese uluitor… Și totuși, avea să bea șampanie din Cupa Campionilor, din Supercupa Europei, a ajuns și în Națională.

…Acum, a pornit de câțiva ani pe drumul antrenoratului, unde vrea să fie același caracter dârz, crezând mereu în Victorie! E secund la Concordia Chiajna, în cuplu cu Liță Dumitru. La Mulți Ani și succese, Adrian Bumbescu!

Teatru. „Tabelele” lui Caraman

…S-a jucat, la „Național”, în Sala 99, și întâlnirea cu dramaturgii români. Actul II. Exact cum mă așteptam. Exceptându-l pe amfitrion, Ion Caramitru, distinsul director al UNITER și al primei scene a țării, plin de intenții bune,  nici un alt director de teatre din România n-a catadicsit să participe la un  „tablou” scurt cu dramaturgii autohtoni contemporani!… Nici regizorii n-au dat buzna (la ce bun, nu-i așa?!), „florile rare” numindu-se Ștefan Iordănescu, venit de la Timișoara, și Dan Vasile! Câțiva studenți, tineri la început de vis și meserie și doar 7 (șapte) dramaturgi: Olga Delia Mateescu, Dinu Grigorescu, Ștefan Caraman (venit de la Tulcea), Radu Macrinici, sosit și el de departe, Emil Mladin, Dan Mihu și subsemnatul. Mai mulți critici (Alice Georgescu, Ludmila Patlanjoglu, Iulia Popovici, Ileana Lucaciu, Constantin Paraschivescu, Nicolae Prelipceanu) și distinși oameni de teatru, cu maestrul Radu Beligan, Sanda Manu, Ilinca Tomoroveanu în primul rând. Context care, teoretic, stimula la discuții de fond…

…Teoretic, dezbaterea a început cu lectura impecabilă (de către colectivul de „zece actori” de la TNB) a unei piese, „Ziua perfectă”, scrisă de actrița Antoaneta Zaharia și laureată anul trecut la Concursul de dramaturgie UNITER. Un text ales, parcă, spre a susține ideea atâtor regizori și directori de teatre: n-avem dramaturgie română contemporană! Drama este că  unei asemenea scriituri, fără miză, fără acțiune, cel mult o culegere de replici frumoase, unele hazoase, i s-a acordat Premiul I !?! Nedumeriri și pentru maestrul Radu Beligan sau distinsa actriță Maria Teslaru care, după cum a mărturisit, dacă nu era obligație de serviciu, n-ar fi acceptat să participe la spectacolul-lectură cu un asemenea text (sincerități care au cam deranjat-o pe autoare!). Un text care neapărat trebuie să readucă în discuție Juriile și prestația lor…

…Tot teoretic, această întâlnire putea însemna un Moment. Eventual „Momentul Zero” al dramaturgiei autohtone contemporane. Practic, un asemenea iluzoriu „moment” a existat și acum un 10-12 ani, când, sub directoratul lui Dinu Săraru, tot la Naționalul bucureștean, s-a bifat o întâlnire cu dramaturgii români în viață. Promisiuni cât „Intercontinentalul” de alături, autocritici de circumstanță, un viitor anunțat atât de roz încât nu putea exista. Și nu s-a întâmplat nimic la nivel național, după acel Act I.

Dramaturgia română a rămas „Cenușăreasa”, atât a teatrelor, cât și a Uniunii Scriitorilor. Sigur, în acest deceniu, mulți dramaturgi n-au stat cu mâinile în sân, așteptând minuni. Nu am vrut să mă laud la întâlnirea din această săptămână, dar în răstimpul dintre cele două „momente” (unul ratat, al doilea… să mai așteptăm!) am avut, totuși, cinci premiere: două („Turnătorul și Actrița” și „Fata care dă cu pumnul”), la Teatrul Valah din Giurgiu, prima piesa fiind într-un turneu de real succes la New York!; câte una („Beethoven cântă din pistol”), la Theatrum Mundi (actualul Metropolis) din București, la cel din Bacău („Dona Quijota”) și la Pitești („Jucătorul de baseball”, în regia lui Matei Varodi; piesă care i-a adus Teatrului „Alexandru Davila”, la Festivalul internațional al teatrelor de studio, în noiembrie trecut, Premiul pentru susținerea dramaturgiei românești contemporane)! Am vorbit despre ultimele mele premiere tocmai pentru a nu lăsa impresia „autovictimizării”, când insist de ani buni pe nedreptatea care se face dramaturgilor autohtoni actuali!…

…”Lovitura de grație” avea să o dea confratele Ștefan Caraman, inițiatorul Scrisorii către Parlamentul României, de anul trecut, semnată de mai mulți dramaturgi. Autorul „Coloniei îngerilor”, de la Teatrul Mic, a venit armat cu idei mari și clare,  multiplicate și oferite participanților la dezbatere. În „mapa lui Caraman” există și un excelent studiu de caz: câte piese românești s-au jucat în ultimii ani buni la 20 de teatre din… România? Concluzia este halucinantă: din 370 de reprezentații la 20 de teatre din țară, numai 41 cu piese românești contemporane!?! Adică, 11%!?!… Orice altă discuție devine inutilă, orice scuză a regizorilor și, mai ales, a directorilor de teatre, jenanta! Vremea vorbelor a trecut, e timpul trezirii, domnilor!…

…Din „tabelele lui Caraman”, cele mai multe te lasă absolut interzis. Credeați, spre exemplu, că mult-lăudatul, mediatizatul Teatru „Radu Stanca” din Sibiu nu știe de cinci ani încoace termenul de piesă românească, negăsindu-și una locul în 38 de premiere care au costat foarte mult?!… Zero absolut la capitolul „piesă românească” și în dreptul ultimilor ani la Naționalul „Lucian Blaga” din Cluj, la Naționalul din Tg. Mureș, la „Bulandra”, „Odeon”, la Satu Mare…

La „Nottara” nu s-a jucat decât o piesă autohtonă din 18 producții, a doua fiind semnată de actrița și regizoarea Diana Lupescu, soția directorului teatrului, pe care autorul studiului nu o consideră autor dramatic!… La „Comedie”, care de 4 ani, ține și un Concurs de comedie românească, n-au văzut lumina rampei decât două texte românești scrise în țară (tot din 18 premiere), ambele semnate de Adrian Lustig, și niciuna dintre piesele premiate în Concursul teatrului!?!… La Naționalul „Marin Sorescu” din Craiova, numai doi români pe afiș (din 19 spectacole)!… La Brăila, Galați, Piatra Neamț, Brașov, Ploiești, câte un autor român contemporan!…

…La jumătatea drumului, că nu pot spune „la polul opus”, Naționalul bucureștean, cu șapte dramaturgi români contemporani jucați, din 44 de premiere, în 7 ani; tot șapte texte autohtone, din 22 de spectacole, și pe afișul Teatrului Mic (împreună cu Foarte Mic!); din 21 de producții, 6 piese contemporane românești (3 scrise de către actorii teatrului!) la Naționalul din Iași; 5 texte românești montate (din 19) la Naționalul din Timișoara; 3 autori autohtoni (din 22 pe afiș!), la „Metropolis”….

Ce spuneți domnilor directori de teatre și responsabili ai sectorului „cultură” din Primării, Consilii Județene și Ministerul de resort?!

…Convins că piesa românească actuală Există, însă nu este citită, i-am sugerat inițiatorului ultimei dezbateri nobile în intenție, lui Ion Caramitru, să ceară dramaturgilor prezenți la Colocviul de la Sala 99, câte 3-5 texte alese de ei. Să fie citite și abia apoi să discutăm dacă avem dramaturgie românească. Ideea rămâne valabilă!…

La ora actuală, nu de Colocvii-alibi duc lipsă dramaturgii autohtoni (Există de ani buni Clubul dramaturgilor, în fiecare lună, la Uniunea Scriitorilor). Ci de montări făcute cu interes, cu dragoste, într-o necesară conclucrare regizor-dramaturg. Numai așa se poate ieși din Criza morală, infinit mai nocivă decât cea materială, invocată, pe bună dreptate, și la ultima visare a celor care nu se pot vindeca să scrie teatru în limba română!

…Pe freneticul confrate Ștefan Caraman (jucat cu trei piese în ultimii trei ani) l-am cunoscut personal, săptămâna aceasta, la „Sala 99”. Culmea e că noi eram parcă amici de multă vreme. Poate și pentru că eu sunt un vechi comentator sportiv îndrăgostit de când mă știu, până la obsesie, de teatru, iar el e nepotul fostului vârf al Farului Constanța, Dumitru Caraman, cel care a dansat de 143 de ori pe prima scenă fotbalistică a țării, în distribuții selecte ale Echipei Mării, pentru care a marcat 33 de goluri.

Fotbalul și Teatrul, două dintre bucuriile rare ale Vieții, aflate în impas în România zilelor noastre…

Începe fotbalul românesc, în vechea mocirlă!

…Ninge, plouă, viscol, polei, inundații, nu contează!… Opt conducători de club cer amânarea startului în returul Ligii I, dar e un cor în pustiu… Selecționerul Răzvan Lucescu ar fi vrut și el debutul stagiunii pe vreme mai bună, pentru evitarea unor accidentări inutile, însă nu-l ascultă nimeni, acolo, sus… A respins toate aceste „semnale de alarmă” mai-marele Ligii, Mitică Dragomir, cel „uns cu toate alifiile”, după autoportretul lui Corleone în sticla televizorului. Că se va juca pe noroaie, nu interesează. Fotbalul nostru, doar, este demult învățat cu mocirla. Era cea morală. Acum, e totală. Mai ales că Naționala a căzut sub locul 30 în lume!…

…Explicația amânării cu o săptămână a plecării în retur este una singură: banii de la Televiziuni, sume și așa exagerate față de fotbalul oferit. Și, dacă au fost păcălite la „marfa” livrată, Televiziunile măcar au dreptul să nu-și mai modifice programele. Campionatul începe prin ape, zăpezi și noroaie, mâine, vineri 19 februarie, de ziua Cameliei Potec („La Mulți Ani”!), fosta Zeiță a bazinului olimpic de la Atena 2004. Returul demarează cu un meci oarecare, pe Dunăre, însă nu în Brăila copilăriei Cameliei Potec, ci mai spre vărsare, la Galați, unde bate crivățul…

…Întâia etapă de primăvară viscolită va începe vineri, pe Dunăre, și se va termina…luni, în Bărăgan, cu derby-ul ultimelor campioane, team-ul feroviarilor din Cluj vizitând Unirea Urziceni (trupă cu antrenor israelian, adus în locul „Bursucului”, care, în noaptea asta, va încearca să se îmbarce pe „submarinul galben” al gloriei în orașul Beatles-ilor, la Liverpool). Balul se va deschide, mâine, la ora 14 (de parcă la Galați nu s-ar lucra!), cu „Oțeul” lui Dorinel Munteanu contra noului Meșter Manole al celor din Curtea de Argeș, Ionuț Badea, dezertat de la Pitești, din „B”, la „Internaționalul” cu vedere clară spre lumea a doua. „Interul” argeșean, altă echipă cu alt patron care se joacă de-a antrenorii, din moment ce, în plină iarnă, l-a aruncat peste bord pe Fane Stoica, omul care făcuse veritabile minuni, învingând până și pe Dinamo, în „Groapa” de la București…

…După mișcările de trupe din iarnă, CFR Cluj pare echipa care s-a întărit cel mai mult, zic mai toți specialiștii. În timp ce Poli Timișoara ar fi gruparea ce a pierdut cele mai grele piese (dar a câștigat bani!): golgeterul Gigel Bucur, sedus de gologanii Ku…banului Krasnodar, din „B”-ul rusesc (echipă pentru al cărei maldăr de arginții Dan Petrescu a renunțat la… un meci de destin cu Liverpool!) și frații armeni Karamian, veniți în „Ghencea”, unde Steaua s-a șubrezit în apărare, unde a dispărut (plecând tot în Rusia!) și Ghionea. Anul trecut, un „baraj” Goian-Ghionea cam greu de trecut, acum, un fel de bulevardul Libertății din Ghencea, ceea ce îl neliniștește pe Stoichiță…

…Ultima sămânță de scandal dintr-un campionat aflat în mocirlă, arbitrii! Unii patroni vor fluierași străini (destui fără valoare în meciurile din tur!), motivând că autohtonii ar fi favorizat în lanț trupa din Cluj! Numai că Mircea Sandu a venit cu recomandarea, chipurile, mai-marelui arbitrilor de la UEFA, amicul spaniol Villar, care se opune prezenței brigăzilor „straniere” în Liga I românească! Idee pe care, în vară, a schimbat-o ca la Ploiești… Eu susțin că avem câțiva arbitrii foarte buni (Balaj, Tudor), peste valoarea străinașilor aduși în toamnă, dar „ai noștrii” nu sunt lăsați să arbitreze ca lumea. De unde, trag o concluzie: fotbalul românesc are arbitrii pe care și i-a crescut: cei distruși de patronii cluburilor care vor regulamentul doar pentru „dulăi”! În această rundă de debut a returului, două meciuri atrag atenția și prin arbitraje: Dinamo-Craiova (cu Augustus Constantin la centru) și Unirea Urziceni-CFR Cluj (Marius Avram). Drama este că, (și) în turul actualului campionat, multe arbitraje au fost scoase ostentativ în față, ca paravan pentru jocurile submediocre și mocirla morală în care agonizează fotbalul românesc…

…Nu va mai juca, în Bănie, Craiova, ci la Drobeta Tr. Severin (unde s-a construit un stadion excelent, cu 20.000 locuri în tribune moderne)?! Nu vor fi programați Pandurii în meciul de acasă (vor juca la Craiova?) cu Astra?! A ieșit Dinamo din cursa pentru podium?! Va domina Provincia și returul?!

Câteva întrebări serioase la începutul unui drum deasupra căruia sunt mulți, mulți nori…

„Gemenii” Octavian Bellu și Michael Jordan

…Există un Destin. Mi-am dat seama de această axiomă (pentru a câta oară?!), făcându-mi documentarea pentru „pastilele” de History Sport, de la Telesport. Într-o singură zi, pe 17 ale lunii Făurar, la 12 ani distanță, s-au născut doi Făuritori de Mituri. Unul, la Ploiești, în 1951, altul, în New York, în 1963. Doi „gemeni” ai Legendei: Octavian Bellu și Michael Jordan, în ordinea anului venirii pe lume…

…Cel care s-a născut lângă sondele Ploieștiului, în urmă cu 59 de ani, a cucerit de mai multe ori America, fiind un fel de Brâncuși creator de „Păsări măiastre” în lumea gimnasticii. Se spune că este cel mai galonat antrenor al lumii! Cine altul decât Octavian Bellu!

…Acum 47 de ani, în Brooklyn-ul New Yorkului, Zeii trimiteau în Viață un copil-minune. Cel care avea să devină „Stăpânul Inelelor”, „Air Jordan” sau „His Airness”, cel mai mare baschetbalist al tuturor timpurilor: Michael Jeffrey Jordan, magicianul  inegalabilului „Dream Team” care a încântat lumea peste un deceniu…

…După ce a debutat ca tehnician, acasă, la Petrolul Ploiești, în ’74, Octavian Bellu a urcat în atelierul de alchimie de la Deva, iar în 1990 a devenit mai-marele lotului național feminin de gimnastică. Și, flancat de Mariana Bitang, a transformat arta antrenoratului în știință exactă, logodind talentul de excepție al românului cu rigurozitatea absolut necesară căutătorilor de aur mondial.

…Născut în cartier cu Mike Tyson, micul Jordan avea să se mute repede în Carolina de Nord, acolo unde și-a început drumul fermecător spre stele. După ce a irupt uluitor în baschetul univeristar American -izvorul de aur al NBA-ului-, Michael Jordan avea să devină Starul Americii la Chicago Bulls, unde a câștigat absolut tot ce se putea imagina…

…Are, ca super-antrenor, o uluitoare colecție de metale prețioase, explorate pe „Colina” de la Deva și pe toate fusele orare ale lumii: 278 de medalii la 6 (șase) Olimpiade, Mondiale și Europene. O cifră ireală! Mai ales că 108 dintre laurii supremi sunt dintre aceia care pornesc tulburătorul Imn al țării. Alte 81 de medalii din argint și 87 de bronz. Fabulos!

…Ca „Stăpân al inelelor”, a triumfat în două Olimpiade, la Los Angeles și Barcelona, unde dirijorul astralului „Dream Team” a făcut din baschet Artă sublimă! Și au urmat 6 titluri, cu Chicago Bulls, în două „triple” (1991-’93, 1996-’98); 5 premii MVP; 10 prezențe în echipa NBA; 14 apariții All Star Game; de 10 ori cel mai bun marcator în NBA; de 9 ori cel mai bun apărător; de 3 ori cel mai bun recuperator; cea mai mare medie de puncte pe meci, atât în „regular” cât și în play-off (33,4 puncte marcate)!; un record de poveste SF: victorii în toate cele 72 de meciuri jucate cu Chicago Bulls, în sezonul ’95-’96!!!

…La prima sa Olimpiadă, cea de la Los Angeles, și-a dat doctoratul în antrenorat: 4 medalii de aur, prin Ecaterina Szabo (sol și sărituri), Simona Păuca (bârnă) și cea pe echipe; două de argint și două din bronz. 8 (opt) în total!… Era prima din cele șase Olimpiade prin care a făcut din vitrina sportului românesc un încântător Tezaur. Ultima serenadă sub balconul Zeilor, la Atena, în 2004, de unde s-a întors cu alt șirag de patru piese rare din aur: Echipa, Cătălina Ponor-regina la sol și bârnă, și Monica Roșu, la sărituri. Și, ca un minunat acord final într-o Simfonie a triumfului, sub Acropole, și 4 medalii de argint, plus una din bronz. Succese fără egal în gimnastica mondială care, logic, l-au desemnat de 5 ori drept cel mai bun antrenor român: în ’92, ’94, ’95, ’96, ’97. Pentru mai toți specialiștii, el este cel mai mare antrenor de gimnastică din lume, din toate timpurile.

…După primele 3 titluri consecutive cu „Taurii” din Chicago, în octombrie ’93, s-a retras, incredibil, un an de sub panou pentru a juca… baseball, în modestul team al „Baronilor” din Birmingham. S-a retras și a doua oară, în ’99, însă și-a spus cântecul de lebădă, doi ani, tot sub „inelele vrăjite”, în Capitala Statelor Unite, la Washington Wizards, fosta echipă a lui Ghiță Mureșan.

…După Atena, a părăsit laboratorul de alchimie. A refuzat oferte de milioane de dolari de la chinezi, americani și atâția alții seduși de știința lui Octavian Bellu de a făuri campioane. Toate, în fond, alte nume ale Legendarei Nadia: Ecaterina, Aurelia, Lavinia, Gina, Daniela, Andreea, Monica, Simona, Cătălina. O vreme a fost consilier prezidențial, la Cotroceni. Apoi, în conducerea Ministerului Tineretului și Sportului, de unde a demisionat, anul trecut, nemulțumit de politizarea conducerii sportului în România!

…Dincolo de panoul pe care l-a înnobilat cu Magia sa, a jucat, în ’96, și într-un film („Space Jam”), iar în 2009 a fost imortalizat în Basketball Hall of Fame, înființată în septembrie trecut. Sub crezul aparte său despre joc: „Just play! Have fun. Enjoy the game”!

…Acum, este Președintele Academiei Olimpice de Excelență.  Excelența Sa, Octavian Bellu! Un alchimist al vremurilor noastre…

…Dincolo de toate onorurile, Michael cel Magnific a urcat în Pantheonul omenirii. Făcând din baschetul său Artă nemuritoare.

…Doi „Gemeni” ai Legendei, născuți în 17 februarie, despărțiți, însă, de 12 ani, Mituri care au fermecat Lumea-ntreagă cu harul lor divin…

Dramaturgii români, băgați în seamă?

…O discuție serioasă despre starea jenantă a dramaturgilor români contemporani s-a născut, de fapt, după conferința de presă a ultimului Festival Național de Teatru, din finalul lui octombrie trecut. Atunci, la sediul UNITER, Ion Caramitru, nu doar ctitor al Uniunii respective și director al Naționalului bucureștean, ci și un distins om de teatru, mi-a mărturisit că vrea să programeze o dezbatere a stării actuale a dramaturgiei autohtone contemporane. Semnalul l-a dat „Scrisoarea” prin care Ștefan Caraman, inițiatorul, și alți câțiva semnatari (dramaturgi ai prezentului românesc) încercau să atenționeze Parlamentul, dar și Ministerul Culturii despre condiția de „Cenușăreasă” a textului dramatic românesc autentic (care există, însă trebuie căutat, cum sublinia, mai zilele trecute, într-un excelent interviu din „Adevărul literar și artistic”, și remarcabilul regizor Alexander Hausvater!)…

…Pentru unii, prețioasa „Scrisoarea” a lui Ștefan Caraman, ca un ultim S.O.S. („Salvați Sufletele Noastre”, în traducere!), dar și un meritat „cartonaș galben” arătat multor directori de teatru și regizori, însemna -citez, fără să dau nume, acum!- „O chestie comunistă”, „O prostie”! Ascultându-i, sincer m-am simțit mândru că am semnat acea Scrisoare!…

…Prostie era tăcerea vinovată de până acum a dramaturgilor români față de discriminarea lor în propria țară. „Scrisoarea” nu cerea altceva decât și jucarea dramaturgilor români (cu piese adevarăte, nu de mucava!), nu doar a celor străini, dintre care, fie vorba, unii sunt de duzină! Cum și în Franța există obligativiatea diriguitorilor teatrului din Hexagon de a monta dramaturgi autohtoni, așa-zisul argument al „chestiei comuniste” devine inutil!

…Săptămâna trecută, Ștefan Caraman mi-a trimis un mesaj-rază de speranță: „Ion Caramitru ne-a invitat la o dezbatere pe tema dramaturgiei contemporane, pentru miercuri 17 februarie, ora 11, la Teatrul Național, Sala 99”! Minunat, mi-am zis! Iată, în sfârșit, suntem băgați în seamă. Ba, le-am mărturisit distinșilor confrați Horia Gârbea și Doru Moțoc că este un Moment pe care nu avem voie să-l ratăm. Este nevoie de solidaritatea noastră de breaslă, acum, de claritatea și logica argumentelor, de fair-play și nu de orgolii mărunte.

…Peste două zile am primit și detalii despre întâlnirea de miercuri 17 februarie 2010, de la TNB. Evenimentul, intitulat „Piesa românească pe scenă-drepturi și obligații”(Sic!), urmează să fie deschis de lectura textului dramatic premiat la ultimul concurs de dramaturgie UNITER. Puteam crede, o clipă, în entuziasmul meu de moment, că-i vorba despre piesa câștigătoare la ediția din acest an a Concursului, care, se știe, își va anunța laureatul la finele lui…martie! Am citit, însă, titlul piesei („Ziua perfectă”, de Antoaneta Zaharia) și am apreciat… autocritica UNITER-ului. Este textul premiat anul trecut (!?!), care, în sfârșit, se va bucura de o lectură. Vorbim, doar, despre dramaturgia națională contemporană!… Și, uite așa, obsesia mea că textele românești nu prea-s citite devine logică…

…Entuziasmul mi s-a mai temperat, când am înțeles că vom asista, în fond, la două Evenimente: lectura unei piese premiate și discuția de fond despre starea dramaturgiei române contemporane. Este, consider, un „coupe” nu prea fericit. Fiecare moment înseamnă un Eveniment, care necesită timp de discuții serioase și trebuie tratat ca atare, nu grăbit spre superficialitate prin combinarea cu altceva. E ca și cum un regizor ar încerca să prezinte în aceeași seară, în 2-3 ore, un „coupe” cu „O scrisoare pierdută” și „Rinocerii”, să zicem…

…Încerc, totuși, să-mi recapăt optimismul. Să cred că vor veni la acest Eveniment, cu sufletul deschis, fără prejudecăți și interese personale, mulți directori de teatru și regizori, că discuțiile nu vor fi formale, sub presiunea timpului, ci sincere, profunde, cu soluții viabile, nu cu „drepturi și obligații”, veche sintagmă sindicalistă…

Nu este timpul și cazul să căutăm vinovați, ci leacuri să ne vindecăm de nefiresc. Măcar în dramaturgie…

Vancouver 2010. Legendele Festivalului Alb

…Cei 86 de ani, în 20 de ediții, ai Olimpiadei de Iarnă au creat o superbă galerie de  Eroi și Legende. Care, sunt sigur, va continua. Chiar la această Gală de la Vancouver (12-28 februarie). Rasfoind Cartea cu povești a Olimpiadei Albe descoperim istorii fascinante…

…Astfel, întâiul campion olimpic de iarnă a fost americanul Charles Jewtraw, învingător, în 1924, la Chamonix, în proba de 500 m la patinaj viteză. Eroul ediției de debut, norvegianul Thorleif Haug, cu 4 medalii cucerite, dintre care 3 de aur!

…Aveau să urce în Legendă, cu câte 3 medalii de aur la aceeași ediție, în probele de schi alpin, austriacul Toni Sailer, la Cortina d’Ampezzo, în 1956, și francezul Jean Claude Killy, la Grenoble, în 1968. Îi putem adăuga în Galeria de aur a schiului și pe suedezul Ingemar Stenmark, cu două medalii de aur, în 1980, și pe italianul Alberto Tomba, cu „dubla” sa de aur de la Calgary, în ’88.

…Recordmanul medaliilor de aur este patinatorul american de viteză Eric Heiden, cel care, la Lake Placid, în 1980, a câștigat nu mai puțin de 5 medalii de aur! Tot la patinaj viteză, sovietica Lidia Skoblikova a izbutit în 1964, la Innsbruck, să colecționeze 4 medalii de aur! Olandezul zburător Ard Schenk, flancat de norvegianii Ivar Ballangrud și Hjalmar Andersen au zmuls și ei vitezei pe gheață câte 3 medalii de aur într-o ediție!

…Dincolo de viteza vântului, și Artă pe gheața care a zămislit adevărate Zeițe. Încântătoarea „Poveste de iarnă” (ca să ne amintim de Shakespeare, dar și de minunatul spectacol de anul trecut, al lui Alexander Hausvater, la Naționalul timișorean!) a început la Jocurile de iarnă cu norvegianca Sonia Henje, care a dominat primele 3 ediții la patinaj artistic.

Au mai vrăjit gheața olimpică alte două Zâne, americanca Peggy Fleming, la Grenoble, 1968, și „rdg-ista Katarina Witt, debutantă la Sarajevo (din păcate, aveam să aflăm, după ’90, colaboratoare a poliției politice Stasi!?!). Apoteoza tuturor Olimpiadelor albe, în 1984, la Sarajevo, când, în acordurile „Boleroului” lui Ravel, la dans pe gheață, britanicii Jayne Torvill și Christopher Dean au primit de 12 ori nota maximă! Automat, atunci, ca și acum, omenirea își amintea de acel magic 10 al Nadiei, la Montreal!

…Francezii au celebrat întâiul campion olimpic abia în 1948, la St.Moritz, el fiind schiorul Henri Oreiller, cu două titluri în cont! Tot atunci, în Elveția, primul titlu olimpic la patinaj artistic pentru Canada, prin Barbara Ann Scott, dar și pentru SUA, prin Dick Button. Unicul aur olimpic pentru Spania l-a adus schiorul Fernandez Ochoa, care a câștigat slalomul de la Sapporo, în ’72. La aceeași ediție niponă, trei samurai au sechestrat podiumul la săriturile de la trambulina de 70 de metri.

…Surorile franceze Christine și Marielle Goitschel aveau să domine schiul alpin la Innsbruck, fiecare câștigând câte un aur și un argint, la slalom special și la cel uriaș! Tot la slalom, gemenii americani Phil și Steve Mahre au ocupat primele două locuri în 1984!

…Un record uluitor deține norvegianul Bjorn Dehlie, care, cu 3 medalii de aur la schi nordic, obținute la Nagano, în ’98, a devenit întâiul sportiv care a câștigat 12 medalii olimpice în întreaga carieră. Rămânem în Țara Soarelui Răsare, unde, în 1998, la Nagano, echipajele de bob-2 ale Canadei și Italiei n-au putut fi departajate după 4 manșe, ambele țări primind aurul!

…O italiancă, Deborah Compagnoni, este primul schior alpin care a reușit aurul la trei ediții consecutive!…  Un record deține și finlandezul Toni Nieminen, cel mai tânăr campion olimpic, la 16 ani, împliniți la Olimpiada de la Albertville, din ’92.

…Printre minunatele povești adevărate ale Olimpiadei hibernale citim că un american pe nume Eddie Eagan a cucerit aurul la bob, în 1932, după ce, cu 12 ani în urmă, la Anvers, în cadrul Jocurilor Olimpice de vară s-a încununat campion la box!

Frumoasele noastre  Olimpiade, de iarnă, de vară, de Viață…