„Curat, murdat” (8). DOAMNE, ÎN CE ȚARĂ TRĂIM?!… SĂ VINĂ EXTRATEREȘTRII!

…Vezi Caracatița lui SOV, ca un SOS! Sorin Ovidiu Vântu devine Uragan, toarnă, din pușcărie, tot ce știe, este abia începtul, căci starostele se află, zice-se, la final de carieră… NU mă miră, nu mă mai surprinde NIMIC, nici sume, nici nume, Palate, e o Agonie ce nu se mai termină!… De ce mai deschid televizorul, de ce mai fac zilnic un tur de dimineață pe Internet, de ce mai dau 2 lei pe vreun ziar, aceeași Minciună, să înnebunesc?! Să aștept extrarereștii, ca să mai pot visa la Adevăr, să mai pot respira?…

…Și, de parcă NIMIC ABOMINABIL nu s-ar fi petrecut, de parcă n-ar opera în voie mega-șpăgari infami și cei găinari, samsari ordinari, foști profesori de morală pe toate posturile de televiziune și în materiale scrise, în fițuici plătite de SOV, în după-amiaza aceasta de duminică la 50 de grade, în București, de ieși din casă, Breaking News-ul începe cu o măciucă dată în cap celor 5,2 milioane de pensionari! Nu mai sunt bani de pensii!?!… Fiecare goarnă de partid se grăbește să arunce pisica în curtea murdară a celuilalt!… NICIUNUL nu pare deranjat măcar de LAMENTABILA Pensie Specială, a parlamentarilor, a aleșilor locali ce intră în vigoare (și retroactiv!) de mâine, 1 august 2016! Dumnezeule, cum este POSIBILĂ a asemenera TICĂLOȘIE?!

…Băi, Samsarilor, Bișnițarilor, Penalilor, chiar nu vă este RUȘINE?!… Cele 5,2 milioane de pensionari (plus cei care au dat colțul, cu sprijinul neprecupețit al guvernelor de mocirlă ce s-au perindat!) au plătit lunar, decenii bune, o cotă parte pentru pensie, pentru sănătate din salariile, bune, rele, unde-s banii?!…

…Toți penalii țipă la TV, scandalizați că avem o nouă Secuiritate, DNA, care îi cheamă la control pe miliardarii dalmațieni ai națiunii?! De ce nu zice așa ceva omul de rând, muritorul care abia-și duce traiul, pensionarul batjocorit?! Numai INFRACTORII țipă, vor să fie lăsați în pace să FURE mai departe, de sus în sus și tot așa, în liniște, cu nesimțire!…

…Bunăoară, chiar azi, după ce, pe un post TV., s-au anunțat norii grei veniți deasupra celor 5,2 milioane de pensionari români, discuția a și fost abandonată rapid, un anume domn Codrin, nu mai știu cum, pierdere-n ciuperci. a încercat să creioneze succesul detașat cel va avea PSD-ul la viitoarele alegeri! (Sic!)…

…Băi, ați înnebunit?!…Țara arde și voi îi dați cu alegerile, alte minciuni?! O să vedeți că 5,2 milioane de români pensionari NU vor mai vota cu nimeni!… S-au săturat de Balivernele, de milioane (euro) dosite, spălate, de țepele, minciunile ambalate sub diferite culori de partid, alianțe, șmecherii, amante, calmante, amanți damnați… Ei, pensionarii, de mor de foame, știu că actuala conducere și cea care va veni, ca și cea de acum 25 de ani, se roagă ca unii dintre cei 5.2 milioane pensionari să moară mai devreme, sau să treacă în cârje la muncă, de să le sară capacele, în timp ce „băieții oți” să facă miliarde de euro înșelând, înșelând, înșelând!

…Băi, nebunilor care conduceți Țara,
…Băi, nebunilor care conduceți Țara, băi sapte ochi între cărți, v-ar fi spus pitorescul Valentin Stănescu, dacă ar fi trăit în aceste vremuri bolnave cronic, cele 5.2 milioane de pensionari au plătit toată viață o cotă-parte pentru pensie (și așa de mizerie!) ca să vă bateți joc voi de ea?!… Nu mai sunt bani de pensie?! PĂI, UNDE SUNT?!… Am intrat în democrație FĂRĂ VREUN DOLAR DATORIE!… Și?!.. ȚARA ARE DATORII IMENSE!… DEȘI EXISTĂ MILIARDE DE EURO pătați!… S-a votat Legea confiscării AVERILOR ILEGALE! Se va aplica ea, oare?! Dacă, utopic, DA, s-ar salva nu doar viața celor 5,2 milioane de pensionari, ci și sănătatea, educația, cultura care ar primi fonduri necesare, ca un bonus pentru MUNCA ABSOLUT CINSTITĂ!

…Cred că am să mor, în Țara mea de suflet, de atâta Mâhnire, de Inimă rea, demn ENSIONAR cu 1.200 lei pe lună, după 33 de ani cinstiți de gazetărie și cinci ani, șapte lșuni, 22 de zile-director de teatru (nu mă plâng, alții o duc mult mai rău!). Și, dacă, nu vreau să mor, ci rămân să mă bat cu voi de gât, caracatițe scârboase, politicieni dalmațieni, cameleoni grețoși,  sistem putred?!… Credeți că sunt SINGUR?!…

…Dacă, sceptic, voi fi singur (nu cred!), atunci…
…SĂ VINĂ EXTRATEREȘTRII!… Mi se pare unica Salvare, dragă Românie, țara mea de dor, pentru care am lăsat America…!

31 iulie 2016, București

Dramaturgii români, băgați în seamă?

…O discuție serioasă despre starea jenantă a dramaturgilor români contemporani s-a născut, de fapt, după conferința de presă a ultimului Festival Național de Teatru, din finalul lui octombrie trecut. Atunci, la sediul UNITER, Ion Caramitru, nu doar ctitor al Uniunii respective și director al Naționalului bucureștean, ci și un distins om de teatru, mi-a mărturisit că vrea să programeze o dezbatere a stării actuale a dramaturgiei autohtone contemporane. Semnalul l-a dat „Scrisoarea” prin care Ștefan Caraman, inițiatorul, și alți câțiva semnatari (dramaturgi ai prezentului românesc) încercau să atenționeze Parlamentul, dar și Ministerul Culturii despre condiția de „Cenușăreasă” a textului dramatic românesc autentic (care există, însă trebuie căutat, cum sublinia, mai zilele trecute, într-un excelent interviu din „Adevărul literar și artistic”, și remarcabilul regizor Alexander Hausvater!)…

…Pentru unii, prețioasa „Scrisoarea” a lui Ștefan Caraman, ca un ultim S.O.S. („Salvați Sufletele Noastre”, în traducere!), dar și un meritat „cartonaș galben” arătat multor directori de teatru și regizori, însemna -citez, fără să dau nume, acum!- „O chestie comunistă”, „O prostie”! Ascultându-i, sincer m-am simțit mândru că am semnat acea Scrisoare!…

…Prostie era tăcerea vinovată de până acum a dramaturgilor români față de discriminarea lor în propria țară. „Scrisoarea” nu cerea altceva decât și jucarea dramaturgilor români (cu piese adevarăte, nu de mucava!), nu doar a celor străini, dintre care, fie vorba, unii sunt de duzină! Cum și în Franța există obligativiatea diriguitorilor teatrului din Hexagon de a monta dramaturgi autohtoni, așa-zisul argument al „chestiei comuniste” devine inutil!

…Săptămâna trecută, Ștefan Caraman mi-a trimis un mesaj-rază de speranță: „Ion Caramitru ne-a invitat la o dezbatere pe tema dramaturgiei contemporane, pentru miercuri 17 februarie, ora 11, la Teatrul Național, Sala 99”! Minunat, mi-am zis! Iată, în sfârșit, suntem băgați în seamă. Ba, le-am mărturisit distinșilor confrați Horia Gârbea și Doru Moțoc că este un Moment pe care nu avem voie să-l ratăm. Este nevoie de solidaritatea noastră de breaslă, acum, de claritatea și logica argumentelor, de fair-play și nu de orgolii mărunte.

…Peste două zile am primit și detalii despre întâlnirea de miercuri 17 februarie 2010, de la TNB. Evenimentul, intitulat „Piesa românească pe scenă-drepturi și obligații”(Sic!), urmează să fie deschis de lectura textului dramatic premiat la ultimul concurs de dramaturgie UNITER. Puteam crede, o clipă, în entuziasmul meu de moment, că-i vorba despre piesa câștigătoare la ediția din acest an a Concursului, care, se știe, își va anunța laureatul la finele lui…martie! Am citit, însă, titlul piesei („Ziua perfectă”, de Antoaneta Zaharia) și am apreciat… autocritica UNITER-ului. Este textul premiat anul trecut (!?!), care, în sfârșit, se va bucura de o lectură. Vorbim, doar, despre dramaturgia națională contemporană!… Și, uite așa, obsesia mea că textele românești nu prea-s citite devine logică…

…Entuziasmul mi s-a mai temperat, când am înțeles că vom asista, în fond, la două Evenimente: lectura unei piese premiate și discuția de fond despre starea dramaturgiei române contemporane. Este, consider, un „coupe” nu prea fericit. Fiecare moment înseamnă un Eveniment, care necesită timp de discuții serioase și trebuie tratat ca atare, nu grăbit spre superficialitate prin combinarea cu altceva. E ca și cum un regizor ar încerca să prezinte în aceeași seară, în 2-3 ore, un „coupe” cu „O scrisoare pierdută” și „Rinocerii”, să zicem…

…Încerc, totuși, să-mi recapăt optimismul. Să cred că vor veni la acest Eveniment, cu sufletul deschis, fără prejudecăți și interese personale, mulți directori de teatru și regizori, că discuțiile nu vor fi formale, sub presiunea timpului, ci sincere, profunde, cu soluții viabile, nu cu „drepturi și obligații”, veche sintagmă sindicalistă…

Nu este timpul și cazul să căutăm vinovați, ci leacuri să ne vindecăm de nefiresc. Măcar în dramaturgie…