Etichetă: Horia Gârbea

ADIO DRAMATURGIE, TREC LA POEZIE!

…Întâmplător, înainte de a pleca peste Ocean, mi-am propus să-mi pregătesc volumul meu de debut în… Poezie! Dacă tot românul s-a născut Poet, eu, vechi dramaturg (cu 31 de premiere în 5 țări, 19 cărți de teatru, în trei limbi, 3 Concursuri Naționale de Dramaturgie câștigate), am zis să mă despart de Viață în acorduri lirice. Și, la această oră, este gata să iasă de sub tipar întâia mea carte de versuri, la selecta Editură Palimpsest, condusă de remarcabilul poet și om de teatru Ion Cocora, cu nobilul sprijin artistic al actriței Dana Pocea.

…Cartea „Condamnat la Libertate”, debutul meu de Poet, beneficiază de superba copertă a pictoriței de ecou internațional Lucia Trifan, din Antilele Olandeze, de prefața de substanță a maestrului Theodor Damian, poetul-preot, profesor universitar din New York și de o scurtă privire de ansamblu, pe coperta IV, a prolificului dramaturg și traducător Horia Gârbea, trecut, recent, în tabăra poeților!

…Întâmplător sau nu, bucuria volumului de Poezie vine la câteva ore după Ziua atât de amară de ieri. Când, la Ministerul Culturii, unde, în prezența Ministrului Culturii, domnul Vlad Alexandrescu, a Ministrului secretar de stat, domnul Mihai Ghyka, a conducerii UNITER (în frunte cu președintele Uniunii Teatrale din România, ilustrul Ion Caramitru) și a unui neașteptat de mare număr de oameni de teatru, am înțeles o dată în plus că UNITER se opune recunoașterii dramaturgilor români ca aparținând fenomenului teatral, o inepție-record mondial!!! Deși Ministrul Culturii a propus o nouă Ordonanță care să corecteze multe echivocuri și mini-filozofii de grup din cea cu nr. 189/2014, pledând pentru primirea la concursurile de manager pentru instituțiile de cultură a tuturor licențiaților în științe umaniste (și dramaturgi!), cu experiență de minimum trei ani în domeniu, pentru o mai mare arie de selecție și de performanță, UNITER s-a opus vehement, agresiv, printr-un material chiar jignitor la adresa dramaturgilor și a „umaniștilor”, care ar atenta la liniștea „Statului în stat”.

…Mi s-a făcut o lehamite uriașă, ieri, în Biblioteca Centrală, unde s-a ținut adunarea, și regret că nu mi-am dat DEMISIA de director interimar al Teatrului „Tudor Vianu” Giurgiu, în direct, în fața Domnului Ministru al Culturii, plin de bune intenții, în semn de protest față de atitudinea revoltătoare a UNITER față de DRAMATURGII ROMÂNI, scoși în afara fenomenului teatral, cea mai aberantă poziție în materie!
…Noroc cu Poezia!… Noroc cu Poezia! Adio, Teatru, nu-mi plac tragicomediile ieftine. Plus că nu am cerșit vreodată la poarta cuiva! Cu atât mai puțin la ușa UNITER-ului….

Dramaturgii români, băgați în seamă?

…O discuție serioasă despre starea jenantă a dramaturgilor români contemporani s-a născut, de fapt, după conferința de presă a ultimului Festival Național de Teatru, din finalul lui octombrie trecut. Atunci, la sediul UNITER, Ion Caramitru, nu doar ctitor al Uniunii respective și director al Naționalului bucureștean, ci și un distins om de teatru, mi-a mărturisit că vrea să programeze o dezbatere a stării actuale a dramaturgiei autohtone contemporane. Semnalul l-a dat „Scrisoarea” prin care Ștefan Caraman, inițiatorul, și alți câțiva semnatari (dramaturgi ai prezentului românesc) încercau să atenționeze Parlamentul, dar și Ministerul Culturii despre condiția de „Cenușăreasă” a textului dramatic românesc autentic (care există, însă trebuie căutat, cum sublinia, mai zilele trecute, într-un excelent interviu din „Adevărul literar și artistic”, și remarcabilul regizor Alexander Hausvater!)…

…Pentru unii, prețioasa „Scrisoarea” a lui Ștefan Caraman, ca un ultim S.O.S. („Salvați Sufletele Noastre”, în traducere!), dar și un meritat „cartonaș galben” arătat multor directori de teatru și regizori, însemna -citez, fără să dau nume, acum!- „O chestie comunistă”, „O prostie”! Ascultându-i, sincer m-am simțit mândru că am semnat acea Scrisoare!…

…Prostie era tăcerea vinovată de până acum a dramaturgilor români față de discriminarea lor în propria țară. „Scrisoarea” nu cerea altceva decât și jucarea dramaturgilor români (cu piese adevarăte, nu de mucava!), nu doar a celor străini, dintre care, fie vorba, unii sunt de duzină! Cum și în Franța există obligativiatea diriguitorilor teatrului din Hexagon de a monta dramaturgi autohtoni, așa-zisul argument al „chestiei comuniste” devine inutil!

…Săptămâna trecută, Ștefan Caraman mi-a trimis un mesaj-rază de speranță: „Ion Caramitru ne-a invitat la o dezbatere pe tema dramaturgiei contemporane, pentru miercuri 17 februarie, ora 11, la Teatrul Național, Sala 99”! Minunat, mi-am zis! Iată, în sfârșit, suntem băgați în seamă. Ba, le-am mărturisit distinșilor confrați Horia Gârbea și Doru Moțoc că este un Moment pe care nu avem voie să-l ratăm. Este nevoie de solidaritatea noastră de breaslă, acum, de claritatea și logica argumentelor, de fair-play și nu de orgolii mărunte.

…Peste două zile am primit și detalii despre întâlnirea de miercuri 17 februarie 2010, de la TNB. Evenimentul, intitulat „Piesa românească pe scenă-drepturi și obligații”(Sic!), urmează să fie deschis de lectura textului dramatic premiat la ultimul concurs de dramaturgie UNITER. Puteam crede, o clipă, în entuziasmul meu de moment, că-i vorba despre piesa câștigătoare la ediția din acest an a Concursului, care, se știe, își va anunța laureatul la finele lui…martie! Am citit, însă, titlul piesei („Ziua perfectă”, de Antoaneta Zaharia) și am apreciat… autocritica UNITER-ului. Este textul premiat anul trecut (!?!), care, în sfârșit, se va bucura de o lectură. Vorbim, doar, despre dramaturgia națională contemporană!… Și, uite așa, obsesia mea că textele românești nu prea-s citite devine logică…

…Entuziasmul mi s-a mai temperat, când am înțeles că vom asista, în fond, la două Evenimente: lectura unei piese premiate și discuția de fond despre starea dramaturgiei române contemporane. Este, consider, un „coupe” nu prea fericit. Fiecare moment înseamnă un Eveniment, care necesită timp de discuții serioase și trebuie tratat ca atare, nu grăbit spre superficialitate prin combinarea cu altceva. E ca și cum un regizor ar încerca să prezinte în aceeași seară, în 2-3 ore, un „coupe” cu „O scrisoare pierdută” și „Rinocerii”, să zicem…

…Încerc, totuși, să-mi recapăt optimismul. Să cred că vor veni la acest Eveniment, cu sufletul deschis, fără prejudecăți și interese personale, mulți directori de teatru și regizori, că discuțiile nu vor fi formale, sub presiunea timpului, ci sincere, profunde, cu soluții viabile, nu cu „drepturi și obligații”, veche sintagmă sindicalistă…

Nu este timpul și cazul să căutăm vinovați, ci leacuri să ne vindecăm de nefiresc. Măcar în dramaturgie…

Cum a devenit Marx comentator sportiv (4)

Astăzi publicăm, în premieră pe blog, Scena 4 din piesa „Cum a devenit Marx comentator sportiv„, din volumul de teatru „Premiul Nobel pentru Fotbal”, apărut în Editura „Play”, în 2008. Despre această carte, cunoscutul literat Horia Gârbea a scris, printre altele, la 8 octombrie 2008, în revista „Luceafărul”, următoarele:

Dacă s-ar acorda cu adevărat Premiul Nobel, nu pentru fotbal, ci pentru comentarea acestuia, Mircea M. Ionescu ar fi printre cei mai de seamă candidați. Cum îmi plac fotbalul, teatrul și comentariul sportiv al lui M.M.I., nu sunt în măsură să dau o judecată neafectată de subiectivism asupra pieselor sale. Dar cred ca pot certifica talentul autorului, pentru că aici mă sprijină numeroasele montări pe scenă, critica literară și opiniile fanilor nobilului sport.

Pentru a citi primele patru scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4 sau index.