Ion Caramitru – Mircea M. Ionescu

Jurnal de iarnă (26). UN AN FĂRĂ DUNĂRE…

…Anul trecut, pe vremea asta, în ultima zi de iarnă. Ultima zi din februarie. 29, pentru că a fost an bisect! Ultima mea zi la Giurgiu, rotunjind un Timp, de cinci ani, șapte luni și douăzeciși două de zile, cât am condus Teatrul din briza Dunării, găsindu-l „Valah” și lăsându-l „Tudor Vianu”, în semn de prețuire și neuitare a marelui literat de talie europeană, născut în Giurgiu. A fost un timp frumos, în briza Dunării albastre, cu Valurile ei fascinante, de visare, o vreme în care Giurgiu a devenit Cetatea Dramaturgiei Românești. Numai piese autohtone montate pe scena teatrului aflat la 62 de kilometri de Capitală. 40 la număr, veritabil record național! Și două bulgărești, într-un Proiect dunărean căruia îi pregătisem o perspectivă de amploare. Numai că eu n-am mai fost lăsat să-mi pun în practică noul Proiect la care am muncit, entuziast, aproape un an. Într-un stat de drept, nici nu mai trebuia să dau Concurs pentru continuarea mandatului de director-manager, din moment ce am avut la fiecare evaluare anuală nota maximă, cum 10 am primit și la cea finală. Logic, urma doar să-mi prezint Proiectul…

…Numai că noi trăim în România, nu într-un stat de drept, unde legile și Ordonanțele se schimbă peste noapte, în funcție de interese personale… Ion Caramitru, marele actor, excelentul manager al Naționalului bucureștean, s-a speriat de zvonuri, s-a temut să nu-i atace tronul două apreciate cronicărese (Modreanu și Popovici), absolvente de ziaristică și filologie, și s-a (z)bătut să blocheze noua propunere a Ministrului Culturii, din ianuarie 2016, Vlad Alexandrescu, schimbarea aberantei litere c din art. III al Legii 186, încât să se permită și literaților să conducă instituțiile culturale, nu doar cei care au absolvit Facultatea de teatru. Caramitru și UNITER au câștigat, dar Adevărul a mai fost siluit o dată, martori fiindu-mi Caragiale, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Victor Eftimiu, Ion Minulescu, Fănuș Neagu, Dinu Săraru etc. (foști directori ai Naționalului bucureștean), Alecsandri, Topârceanu, Mihail Sadoveanu, Mihai Ursachi, Mircea Radu Iacoban etc.(directori, prin frumoase decenii, la Naționalul ieșean), niciunul neurmând un minut cursul Institutului de teatru!

…Mulți m-au îndemnat să-i acționez imediat în judecată pe cei care s-au opus unei Logici elementare, anulând nu doar un principiu, ci și istoria teatrului românesc, la capitolul directoratului. Și pe preș.C.J. Giurgiu de la vremea aceea, V.M., care a ignorat o adresă a Ministrului Culturii de la vremea respectivă, Ionuț Vulpescu, prin care mi se dădea dreptate să mă consider, ca dramaturg, om de teatru și preciza că teatrul giurgiuvean nu ține de Ministerul Culturii, ci de Consiliul Județean, care poate găsi variantele logice, cum s-a întâmplat și la Botoșani, Pitești sau Baia Mare cu directori ne-actori sau regizori. Dom’ preș.C.J., însă, a fluturat nervos acea adresă semnată de un ministru, ba, furios, a catalogat-o, iresponsabil (folosesc un eufemism!), „O prostie!”, moment în care m-am ridicat de la masa așa-ziselor noastre discuții fără sens și am spus „Adio, Giurgiu”! Era prin octombrie 2015!… Jocurile erau făcute, politicul triumfase și în acest caz pe ruinele Adevărului.
… La ce bun să dau în judecată pe cineva?! Chiar dacă știu suficiente lucruri picante din lumea fotbalului și teatrului românesc, nu le voi pune niciodată pe hârtie, pentru a face valuri de o zi-două, pentru răzbunări meschine. Nu, iubesc, respect prea mult Fotbalul și Teatrul încât să intru în mocirlă!

…Cei care m-au blocat la mantinelă, ilogic (nu tot ce este logic este și adevărat, nu-i așa?!), mi-au făcut un mare bine! În anul acesta care se împlinește astăzi, de când n-am mai făcut naveta la Giurgiu, am redescoperit Libertatea, odihna, grija de mine și de scrisul meu! Adio, sculare criminală la 6, dis de dimineață, duș, bărbierit, mic dejun, medicamentele luate, mâncare la pește și broasca testoasă, toate în 30 de minute, după care contratimp de două minute la stația de tramvai sau autobuz, ca să ajung la 6:45 în fața Bisericii Eroii Revoluției, de unde să iau microbuzul spre Giurgiu! Doamne, cum am rezistat în ritmul acesta dement 5 ani, 7 luni și 22 de zile?! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

…Acum, sunt mai liber ca niciodată, mă scol pe la 10-11 dimineața, mă culc când vreau, scriu când vreau, merg la multe Festivaluri de Teatru și de Poezie, onorez mai toate invitațiile la premiere, la lansări de carte, de CD-uri. Duc o viață de om normal! Și rezultatele au apărut, ca o contrabalansare a vieții. M-am îngrășat cu cinci kilograme, am publicat un nou volum de poeme („Ambasadorii mei din Olimp”), am câștigat un nou Concurs Național de Dramaturgie, cel de Cea mai bună piesă scurtă de teatru (Oradea-noiembrie 2016), am avut două premiere (una la Chișinău, la Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale, în 21 aprilie 2016, cu „Pușlamaua de la etajul 13”, alta, la Teatrul „Ariel” din Rm.Vâlcea-„Freud și Bunul Dumnezeu”, la 10 februarie, acest an), am pus ultimul punct unui alt volum de teatru (5 piese noi), am primit, vara trecută, în 18 iulie, Marele Premiu Internațional pentru Arte (la Festivalul Internațional „Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș”), plus patru Diplome de excelență, citesc, fascinat, ca pe vremuri, până dincolo de ora două, în noapte, merg mai des la filme și concerte, ies cu prieteni, cu Mircea-Robert și Maria la un restaurant italian, „Borsalino”, sau la unul chinezesc cu niște creveți de te dau pe spate, TRĂIESC din plin! Sunt FERICIT!

…Am avut propuneri de a reveni în presă, ba și în unele teatre, pe diferite funcții. Nu mă mai interesează, o spun foarte sincer! Dacă mi s-au da un milion de dolari să redevin director de teatru, n-aș accepta! Prefer să fiu Directorul meu!…Există o vreme când trebuie să găsești forța să spui „Gata, ajunge!”…

…La Giurgiu a fost tare greu, schemă mică, bani puțini, dar a fost FRUMOS! Nimic deosebit nu se naște ușor!… Din fericire, am încheiat mandatul de director cu un EVENIMENT: montarea în premieră mondială a singurei piese de teatru („Oreste Regele Sunetelor”) a eminentului filosof Ioan Petru Culianu, cu fermecătoarea Actriță de top mondial Felicia Filip, în regia Maestrului Cristian Mihăilescu. S-a întâmplat așa ceva la Giurgiu, nu la Iași (unde se născuse Marele Filosof!) sau în alt Teatru Național! Și sunt mândru pentru această performanță, care a înnobilat pasiunea mea nebună de 5 ani, 7 luni și 22 de zile!
…Știam că unii mă vor uita imediat de cum nu voi mai fi director! Că alții mă vor denigra, fără dovezi. Din nefericire, numărul lor, al celor care au uitat câte laude nemăsurate îmi aduceau, a fost mai mare decât îmi închipuiam. Surprize neplăcute din țară și din străinătate. Eu am crezut sincer în prieteniile născute în cei aproape șase ani. Numai că „Istoria este o rană, dacă o dezbraci de taină”, spune un personaj din ultima mea piesă scrisă.

…Nu voi uita vreodată Giurgiu, mon Amour! Regret că nu mai ajung de două-trei ori pe săptămână pe malul Dunării Albastre, să urc în micul foișor imaginat de mine pe ponton, să comand o saramură de crap (ca la Giurgiu nu există nicăieri!) și un pahar cu vin roșu, să privescfermecat peste drum la Ruse, unde am avut atâția declarați prieteni, cu care am realizat ceva nemaivăzut până acum, să-mi
arunc gândul în amonte spre Vidin, să mai vărs câțiva stropi de vin și lacrimi în fluviu în memoria minunatului meu prieten adevărat Vili Perveli, și în aval, spre Silistra, la Zlatina Staneva, directoarea Teatrului Dramatic și de Păpuși, singurul om de teatru din Bulgaria care nu m-a uitat, dimpotrivă, m-a anunțat că vrea să monteze, în premieră mondială, „Leopardul Mistreț”, comedia ce a câștigat Concursul Național de Dramaturgie la festCo 2010, dar Teatrul de Comedie nu a pus-o în scenă, cum s-ar fi cuvenit!

…Îmi lipsești Dunăre, Dunăre, apă pentru mine niciodată tulbure, nu te-am mai văzut decât o dată, din 29 februarie 2016, trecând Podul spre Bulgaria mea dragă. Îmi lipsesc și mulți giurgiuveni din scripturi alese, și colegi, și confrați, politicieni, microbiști, nu le scriu numele să nu le creez probleme, răzbunări, într-o lume în care, din păcate, din frustare și răutate, cei dinainte nu există, sunt niște răi, ei n-au făcut nimic bun!
…Nu, domnilor, doamnelor și domnișoarelor (sper că tovarăși și tovarășe nu mai există! Oare?!), AM FĂCUT LUCRURI MINUNATE LA GIURGIU!
…Și le mulțumesc TUTUROR celor care m-au ajutat, m-au suportat, să realizăm, acolo, în briza Dunării Albastre, o CETATE A DRAMATRGIEI ROMÂNEȘTI! Care nu mai există. Ca orice lucru Frumos, la noi…
…MULȚUMESC, GIURGIU! RĂMÂN UNUL DIN FIII TĂI DE SUFLET…Multă sănătate și bucurii, TUTUROR!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal de iarnă (16). „VĂ MULȚUMIM!”, REFRENUL SPECTATORILOR PE FRUMOSUL POD DE TEATRU PESTE PRUT…

…Acum patru ani, remarcabilul actor, regizor și scriitor Petru Hadârcă (în fotografiel alături de MMI, autorul acestor notații), directorul Teatrului Național „Mihai Eminescu” Chișinău, a avut o idee strălucită: în fiecare an, să existe un schimb de spectacole, un veritabil mini-turneu cu 3-4 reprezentații ale primelor teatre din România și Republica Moldova. Ion Caramitru, directorul Teatrului Național |”I.L.Caragiale” București, a marșat imediat, entuziast, și cei doi intreprinzători creatori de spectacol au durat un atât de frumos Pod de Teatru peste Prut!…

…Finalul săptămânii trecute a însemnat a patra vizită a minunatei Trupe basarabene la București, cu un splendid triptic: „În ochii tăi fermecători’, o tulburătoare dramatizare după romane și nuvele semnate de atât de interesantul, dar uitatul Gib Mihăescu; „Aveți ceva de declarat” (titlul original „Puricele în ureche” de Feydeau) și piesa plină de poezie „Casa Mare” purtând semnătura valorosului literat basarabean Ion Druță. Spectacole la finele cărora Sala Studio, plină, avea să scandeze, dincolo de aplauze și ovații „Vă mulțumim!”…

…Erau mulțumiri adresate remarcabililor actori moldoveni, plini de sensibilitate, umor fin, dans și vibrație lirică în splendoarea de spectacol care a deschis turneul; de un comic debordant, „mortal”, vorba unei doamne de lângă mine, în care s-a râs cu lacrimi, în comedia lui Feydeau (în regia super-dinamică, fără o clipă de respiro a lui Petru Hadârcă) sau au îmbinat pe strune de lacrimă tristețea cu speranța…
…Erau mulțumiri și pentru cei care au realizat superbul Pod de Teatru peste Prut! Cei care au oferit un al patrulea moment magic în acest Eveniment de zile mari: lansarea, sâmbătă dimineață, în cadrul Conferințelor de tradiție ale Naționalului bucureștean, a lucrării de excepție „Geneza Teatrului Național din Chișinău, 1918-1960”, o Cronică în două volume, nobilă ediție îngrijită de freneticul Petru Hadârcă. Este o carte încântătoare, mai mult decât arheologia Arhivelor, este Istorie și Politică, este un curs de morală și moralitate în destinul teatrului românesc de dincolo de Prut. Este o lucrare care are suspans, în dezvăluirea atâtor Adevăruri târzii, majoritatea nebănuite măcar. De aceea am scris la începutul acestor rânduri că Petru Hadârcă este și un apreciat scriitor…

…În cadrul lansării ineditului volum, apreciind efortul celor două „Naționale” în ctitorirea și menținerea sub soare a Podului de Teatru peste Prut, am remarcat că fiecare dintre cei doi directori au deschis anul 2017 cu câte o piesă românească: la București, „Angajare de clovn” de Matei Vișniec, la Chișinău, „În ochii tăi fermecători”, fascinanta dramatizare și regia aparținând valorosului Alexandru Vasilachi. Semn de Visare pentru dramaturgia autohtonă, cam marginalizată, în general, Speranță cutez să zic, din moment ce este prezentă în proporție de 40% în repertoriul primei scene a României, Teatrul din Chișinău având pe afiș peste 60% texte românești!… Și, încă o constatare: atât Naționalul bucureștean, cât și cel basarabean nu doar că au deschis anul cu câte o piesă românească, dar au onorat cele două texte cu bijuterii de spectacol…
…Pe frumosul Pod de Teatru de peste Prut se scrie o fermecătoare Istorie românească! Vă mulțumim!

ADIO DRAMATURGIE, TREC LA POEZIE!

…Întâmplător, înainte de a pleca peste Ocean, mi-am propus să-mi pregătesc volumul meu de debut în… Poezie! Dacă tot românul s-a născut Poet, eu, vechi dramaturg (cu 31 de premiere în 5 țări, 19 cărți de teatru, în trei limbi, 3 Concursuri Naționale de Dramaturgie câștigate), am zis să mă despart de Viață în acorduri lirice. Și, la această oră, este gata să iasă de sub tipar întâia mea carte de versuri, la selecta Editură Palimpsest, condusă de remarcabilul poet și om de teatru Ion Cocora, cu nobilul sprijin artistic al actriței Dana Pocea.

…Cartea „Condamnat la Libertate”, debutul meu de Poet, beneficiază de superba copertă a pictoriței de ecou internațional Lucia Trifan, din Antilele Olandeze, de prefața de substanță a maestrului Theodor Damian, poetul-preot, profesor universitar din New York și de o scurtă privire de ansamblu, pe coperta IV, a prolificului dramaturg și traducător Horia Gârbea, trecut, recent, în tabăra poeților!

…Întâmplător sau nu, bucuria volumului de Poezie vine la câteva ore după Ziua atât de amară de ieri. Când, la Ministerul Culturii, unde, în prezența Ministrului Culturii, domnul Vlad Alexandrescu, a Ministrului secretar de stat, domnul Mihai Ghyka, a conducerii UNITER (în frunte cu președintele Uniunii Teatrale din România, ilustrul Ion Caramitru) și a unui neașteptat de mare număr de oameni de teatru, am înțeles o dată în plus că UNITER se opune recunoașterii dramaturgilor români ca aparținând fenomenului teatral, o inepție-record mondial!!! Deși Ministrul Culturii a propus o nouă Ordonanță care să corecteze multe echivocuri și mini-filozofii de grup din cea cu nr. 189/2014, pledând pentru primirea la concursurile de manager pentru instituțiile de cultură a tuturor licențiaților în științe umaniste (și dramaturgi!), cu experiență de minimum trei ani în domeniu, pentru o mai mare arie de selecție și de performanță, UNITER s-a opus vehement, agresiv, printr-un material chiar jignitor la adresa dramaturgilor și a „umaniștilor”, care ar atenta la liniștea „Statului în stat”.

…Mi s-a făcut o lehamite uriașă, ieri, în Biblioteca Centrală, unde s-a ținut adunarea, și regret că nu mi-am dat DEMISIA de director interimar al Teatrului „Tudor Vianu” Giurgiu, în direct, în fața Domnului Ministru al Culturii, plin de bune intenții, în semn de protest față de atitudinea revoltătoare a UNITER față de DRAMATURGII ROMÂNI, scoși în afara fenomenului teatral, cea mai aberantă poziție în materie!
…Noroc cu Poezia!… Noroc cu Poezia! Adio, Teatru, nu-mi plac tragicomediile ieftine. Plus că nu am cerșit vreodată la poarta cuiva! Cu atât mai puțin la ușa UNITER-ului….

„Dosarul penal” al domnului președinte…

…Domnul Vasile Mustățea este președintele Consiliului Județean Giurgiu. Adică, șeful ordonatorului principal de credite, cel care finanțează Teatrul „Tudor Vianu”, instituție publică de cultură. Am respectat mereu funcția domnului președinte C.J. Am respectat, uman, și suferințele sale mari (infarct, pierderea tatălui scump, necazul soției atinsă de blestemul negru, care m-a lovit și pe mine acum aproape 9 ani). Între noi a fost o relație de respect reciproc. Eu nu l-am bătut prea mult la cap pe domnul președinte C.J. (au făcut-o atâția!), câtă vreme dânsul nu s-a amestecat în treburile mele directoriale la teatru și mi-a oferit la timp (cu o singură excepție) fondurile rezonabile solicitate.
***
…Întâmplător sau nu, la puțin timp după ce s-a obținut un milion de euro pentru reabilitarea Teatrului „Tudor Vianu”, raporturile noastre s-au schimbat brusc. Pe scurt: nu mi-a fost acceptat, de 3 (trei) ori, dosarul pentru Concursul unui nou mandat de director-manager la teatrul giurgiuvean. Treaba aceasta mi-a adus imediat aminte de mârșăviile țesute de pigmei pentru a-l debarca pe Ion Caramitru înainte de a inaugura noua, fascinanta clădire a Naționalului bucureștean, pentru care s-a (z)bătut atâta vreme. Câțiva dalmațieni au strecurat în lege, pe șest, o literă otrăvită cu limita de vârstă. Din fericire, Logica și Adevărul au triumfat și Ion Caramitru a putut să savureze inaugurarea Capodoperei vieții sale!….
…Am plătit și eu tribut acelei parșive, aberante litere de lege cu limita de vârstă. Legea, proastă, bună, era clară și m-am supus. Nu am mai depus dosarul, după 7 lulie 2014, când mi-a expirat mandatul. În finalul anului trecut, din fericire, s-a renunțat la litera absurdă.
***
…Din nefericire, însă, în ultima jumătate de an, relațiile președintelui C.J. cu mine n-au mai fost cele dinainte. Ba, la ultima noastră întâlnire, m-am trezit în fața unor ofense grave la limita jignirilor peluzei. Și atunci, m-am ridicat de la masa din cabinetul domnului președinte și am plecat, ca într-o grevă japoneză…
…Era luni 2 noiembrie. Domnul președinte C.J. s-a prezentat la sediu, la ora 9:45, și m-a invitat voios în biroul dânsului. Mi-a precizat că este în concediu și a venit special să mă întâlnească, din moment ce-l anunțase directorul adjunct al teatrului (aliat de partid!) că îl voi căuta. În zece secunde au apărut în biroul președintelui C.J. și două doamne cu funcții de conducere în C.J. Jumătatea de veac de gazetărie, experiența americană, cei 39 de ani de scriitor, cursul de psihologie de la Facultatea de filosofie m-au ajutat să intuiesc rapid ce va urma. Și așa a fost!…
***
…Mister president C.J. m-a primit pentru un fel de monolog al dânsului, în care eu urma să stau cu fața la perete, iar cursul discuțiilor să curgă într-un singur sens: nu am avut dreptate când am contestat respingerea dosarului meu de concurs!… Știind, totuși, că dialogul este condiție sine qva non a democrației, am scos răspunsul oficial primit la memoriul meu din partea Ministrului Culturii, domnul Ionuț Vulpescu. Mister president a luat nervos foaia și a decretat alto:”N-are nicio valoare!” Clar fusese înștiințat de răspunsul Ministrului… Dar, nu s-a potolit. Intuind, probabil, ca mai toată lumea, că va cădea guvernul după Infernul Colectiv, și-a permis să-l atace pe Ministru (încă în funcție la ora aceea!): ”El e politician, n-are treabă cu cultura!” (Scuzați cacofonia!). Bravos dom’ președinte, dvs. nu sunteți tot politician?!… Plus că vorbiți de cultură, dvs. care nu ați venit UN MINUT la numeroasele spectacole de teatru la care ați fost invitat de mine personal?! Ofensă gravă, nemotivată, din partea dvs. la adresa domnului Ionuț Vulpescu, absolvent de teologie și filozofie, pe bune, singurul Ministru al Culturii, de la Ion Caramitru încoace, văzut permanent în sălile de teatru, de concerte, la expoziții, la Festivaluri de filme și teatru, lansări de carte, spectacole-lectură, la Festivalul Național de Literatură, un intelectual care, vorba lui Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor: „Chiar știe să vorbească despre cultură”!… Ionuț Vulpescu nu are treabă cu fenomenul cultură?!… L-ați jignit pentru că vă solicita, privind dispozițiile art. 3 din OUG 189/2008, ca, în calitate de autoritate, „să stabiliți și identificați în mod expres condițiile de studii de specialitate corespunzătoare domeniului specific al acestei categorii de instituție”. Ceea ce zdruncina efortul dvs. și al „yes man” sau „Yes lady”-lor de a mă convinge că nu pot candida pentru că nu am absolvit teatrul (cuvânt inexistent în Legea privind managementul instituțiilor de cultură)!…
***
…Când am încercat să vă explic că un director-manager nu-i nici actor, nici regizor (care, desigur, trebuie să fie absolvenți ai facultății de teatru!), ci responsabil cu Programul artistic, repertorial, cu asigurarea unui drum lung spectacolelor create, cu negocierile și alegerea unor regizori, actori de top, că teatru fără dramaturgie nu există (iar eu sunt dramaturg de 36 de ani și am 19 cărți de teatru publicate, 3 premiate, și 3 concursuri naționale de dramaturgie câștigate), nu v-ați controlat gândurile și ați afirmat ca un personaj al lui Goldoni: „Vreți să mă aleg cu dosar penal din cauza dvs.?!”… Bravos, mister president! M-ați și băgat în tagma bișnițarilor, a netrebnicilor care încalcă Legea!… Noroc că intelectuali, politicieni adevărați, atâția oameni de rând cinstiți din Giurgiu mă respectă, iar primarul Nicolae Barbu m-a făcut Cetățen de onoare al Giurgiului, oraș devenit, unic în România, Cetate a Dramaturgiei Românești, în ultimii cinci ani. Ceea ce, fac pariu, dvs. n-ați știut vreodată!
***
…Când, cu o ultimă răbdare, v-am amintit că există în România alți 4 directori de teatru care nu absolvit facultatea de teatru, ba v-am și citit litera d din Articolul 3 al legii în discuție („întrunește condițiile de studii universitare sau experiență de management”), m-ați anunțat că sunteți în concediu, iar în aceste zile președintele de fapt este Dumitru Gavrilă, vicele, și mă pot duce la el, să se aleagă el cu un Dosar penal! Jenant, domnule Vasile Mustățea!… În momentul acela m-am ridicat și am plecat! Cu capul sus! Nu mai aveam ce discuta! Nu ați venit să discutați cu mine, ci să vă apărați favoritul (zice-se un fost aliat la PD, dar nu mă iau după zvonuri)…
***
…Domnule președinte al Consiliului Județean Giurgiu, dacă tot aveți obsesia Dosarului penal, care niciodată nu putea veni din partea mea, aflați că sunteți pasibil de el dintr-ul motiv foarte simplu, pe care vi l-am adus la cunoștință, după prima respingere a mea de la Concurs. V-am spus atunci, rețineți, că este împotriva Legii morale și a bunului simț să admiteți la Concursul proiectelor de manager pentru Teatrul „Tudor Vianu” pe fostul director C.Crețu, care, pe vremea mandatului lui, a dat afară ilegal 4 actori și un regizor. Cei cinci puși pe drumuri au câștigat procesele, iar dauna lăsată de ex-director (un actoraș!) a fost de 11.2400 de lei (adică un miliard și un sfert în banii vechi!). Bani pe care i-a plătit Consiliul Județean!… Ca să nu mai vorbim de prejudiciul de imagine adus Teatrului de respectivul. Peste acest element GRAV, dvs. ați trecut cel puțin superficial, dar periculos în fața legii, chiar dacă eu și „Jurnalul de Giurgiu” v-am înștiințat de pericolul la care vă expuneți!… Mi-ați răspuns că nu aveți temei legal să respingeți un asemenea candidat. EROARE, mister president! Căci, tot în Legea aceea pe care o interpretați, fie dimineață, fie seară, numai împotriva mea, există o literă (e), în Articolul 3 care spune: candidatul „întrunește alte condiții solicitate de autoritate”! Dvs., șef al acestei autorități, aveați nu doar OBLIGAȚIA, dar și litera de lege să apărați Consiliul Județean și Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu de persoane care au adus prejudicii materiale și morale. Întrebați orice avocat!… Care avocați (cei competenți, nu aceia obligați să vă cânte în strună!) vă vor spune că, dacă ați ignorat în cunoștință de cauză acest aspect, atunci puteți fi acuzat de ABUZ ÎN SERVICIU!…
…Da, de aici se poate ajunge la un eventual DOSAR PENAL, sintagmă cu care m-ați jignit nemeritat, lamentabil!… Nu cred că meritam un asemenea tratament. Măcar pentru evantaiul de succese cinstite ale Teatrului „Tudor Vianu” prin care am contribuit puțin și la imaginea dvs. fără de prea multe reușite!
***
…Cândva, mai în glumă, mai în serios, v-am spus o butadă de-a mea: „Președinții se duc, comentatorii sportivi și dramaturgii rămân”! Posibil să mă fi referit și la dvs. Să fiți sănătos!
…Eu rămân tot în picioare, privind înainte optimist!

Jurnal românrsc (5) “MULȚUMESC”, ION CARAMITRU!

…Miercuri, 3 februarie.2016. Mă întorc, într-un microbuz fără căldură, de la Giurgiu. Am plecat, din București, cu noaptea pe umeri la Polul Nord, cum este, la ora aceasta, Teatrul “Tudor Vianu”, intrat în reabilitări. Înghețat, rămas și fără birou, intrat sub folii și pikamere, după ora prânzului, am luat-o spre casă. Aproape de Călugăreni, sună telefonul personal (al Teatrului este blocat, n-am avut bani să plătim nimic, bugetul se aprobă luni!). Cineva din Giurgiu mă întreabă dacă știu numărul dosarului pe care l-am depus, miercurea trecută, pentru Concursul proiectelor de management pentru noul directorat al Teatrului din briza Dunării? Îl am notat undeva. Îmi spune două numere de dosar, le rețin, au fost transmise și la teatru. Cele două respinse din cele cinci depuse. Caut bonul de înscriere la Registratura C.J.Giurgiu. E 1080, din 27 ianuarie. Unul din cele două respinse… Într-un fel, mă așteptam. Am fost prost și am revenit Acasă! Nu mi-era bine la căldură, fără griji, în Florida… Mi-a trebuit România NEDREPTĂȚIII ABSOLUTE, nu numai a șpăgilor și minciunilor…

…Ajung acasă. Îmi cumpăr ceva de mâncare. După care deschid Internetul. Dosarul mi-a fost respins, am primit înștiințarea de la CJ Giurgiu! Motivul? Cel pentru care mi s-a respins, de alte două ori, dosarul cu Proiectul Dunărean fără să fie citit! PARȘIVA, echivoca literă c), Art. 3, din Ordonanța 189/2008, “îmbunătățită” în 29 decembrie 2014. Clasica, aberanta bălmăjeală cu “N-am studii în domeniul de specialitate”! Care-s aceste studii?!

…Sunt DRAMATURG, am licență cu nota 10 în Filosofie, unde am studiat și Istoria Artei și Literaturii universale, și Estetică, și Etică, și Psihologie. Numai că ele nu se interpretează ca fiind de specialitate la cârma unei Instituții publice de cultură, cum este și Teatrul “Tudor Vianu”!?! NICĂIERI în respective Ordonanță nu există cuvântul “absolvent de teatru”, însă așa s-a recomandat să se interpreteze Ordonanța!… Dacă până acum am fost supărat NUMAI pe CJ Giurgiu, pentru rigiditatea interpretării, acum sunt literalmente MÂHNIT de atitudinea celebrului Ion Caramitru.

… I.Caramitru, președinte UNITER, s-a opus vehement, în Adunarea de la Ministerul Culturii, din 18 ianuarie, când s-a discutat proiectul unei noi Ordonanțe, în măsură să anuleze penibila literă c) și să reabiliteze normalul, adică rolul dramaturgilor, al literaților și licențiaților în științe umaniste. Ca și cum el, I.Caramitru, ar fi devenit actor fără să fi interpretat un rol dintr-o piesă scrisă de un…Dramaturg! Este absolut PENIBIL! Axiomele sunt înlăturate cu o zâmbetul pe buze! Numai în România se poate așa ceva!…

…Am luat cuvântul la acea Adunare din 18 ianuarie. Am arătat că raționametul UNITER este scandalos, argumentând cu nobila listă de literați care au condus Teatrele Naționale din București și Iași. Am vorbit despre experiența fericită, din ultimii ani, a unui ziarist (Traian Apetrei, la Teatrul din Botoșani) și doi dramaturgi, Radu Macrinici (la Teatrul din Sf.Gheorghe) și Mircea M.Ionescu (la Teatrul Tudor Vianu Giurgiu) la conducerea unor teatre mici. Inutil. Eu am vorbit, nimeni n-a răspuns. Blatul general în floare…

…Acum, n-am timp să dezvolt subiectul. Alerg să-mi găsesc un medicament rar, după care merg la Teatrul de Comedie, să văd o premieră, “Jocul de-a vacanța”. Promit, însă, că, la noapte, voi trage un material fără menajamente! Până atunci, doar atât: “mulțumesc” prețuite, prieten-am crezut-Ion Caramitru!
…“Restul e tăcere”. “Hamlet”-ul lui Shakespeare în care am aplaudat încântat, la Studioul Casandra, pe când eram student la Filosofie (nu la teatru!), un tânăr actor cu har, era Ion Caramitru… Astăzi, groparul dramaturgilor români. De Ieri și de astăzi!…

…Aici, o mare parte de vină are și Ministerul Culturii. Dacă și-a dat seama că litera c), Art. 3 din Ordonanța 189/2008 este ABSURDĂ, NEDREAPTĂ, dacă a propus SCHIMBAREA ei, de ce a capitulat în fața ILOGICULUI?!

…La ora aceasta, UNITER este un nume fals! El nu poate însemna Uniunea Teatrală din România! Din moment ce A ELIMINAT dramaturgii din fenomenul teatral! În vuiziunea Uniunii Actorilor și Regizorilor din România (UARR), condusă de I.Caramitru, Teatrul există fără dramaturgi! UNIC ÎN LUME!… Caramitru nu are nicio vină! De vină sunt cei care tolerează o asemenea ABERAȚIE! Ministerul Culturii, Parlamentul României!

…România, țara tuturor Aberațiilor.. M-a cuprins o stare de lehamite! Nu mai am forță nici să mai vitez. Mi-a trebuit să vin Acasă!…

GIURGIU, mon Amour, îți mulțumesc că sunt CETĂȚEANUL TĂU DE ONOARE!

…Eveniment select pentru mine, de suflet, în această dimineață, la Primăria Municipiului Giurgiu! Primarul Nicolae Barbu m-a înnobilat cu un Titlu de mare reverberație sentimentală: Cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu!. Un fel de Premiul de Excelență pentru întreaga activitate, cum nobil s-au numit distincțiile, luni noapte, la Gala UNITER. Întreaga mea activitate la Giurgiu a însemnat aproape cinci ani (mai exact 4 ani, 11 luni), dar, mai mult, dincolo de calendarul strict, a însemnat un unic Anotimp fără timp, o permanentă Primăvară. Cu roade frumoase (4 Premii; participarea la 14 Festivaluri din 5 țări; 3 Diplome de Excelență, dintre care una din partea Institutului European de Cultură; 37 de piese românești montate; trei ediții ale ineditului Proiect Dunărean Giurgiu-Ruse etc.), dar și cu unele umbre.

…Nu am timp, acum, să detaliez subiectul. Nici nu ar mai trebui, cred. Au vorbit la superlativ despre mine domnul Primar Nicolae Barbu, fostul fotbalist, azi politician incomod Ionel Dinu (puțin exagerat!), în timp ce confratele și amicul, reputatul Ovidiu Ioanițoaia-și el Cetățean de Onoare al Orașului în care a copilărit- a venit special de la București, cu noaptea-n cap, să-mi facă un Laudatio de excepție. Am selectat câteva dintre cuvintele rare ale lui Ovidiu Ioanițoaia…

…”M-am bucurat foarte mult când, în urmă cu cinci ani, am aflat că Mircea M. Ionescu urmează să preia manageriatul Teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu. Este un om care are în spate o bibliotecă şi o bibliografie ample, iar viaţa însăşi a lui Mircea M. Ionescu este un roman. Ce a făcut Mircea M. Ionescu pentru teatrul giurgiuvean este foarte mult. Este un om remarcabil care face cinste acestui oraş prin personalitatea sa şi prin tot ceea ce întreprinde”. Mulțumesc mult, Ovidiu!

…Sunt lacrimă de fericire, cu brațele pline de flori, cu o mulțumire rară pentru cei cinci ani de teatru la Giurgiu. Nu doar că m-am simțit de la bun început, dar, de azi, sunt și cu acte unul dintre Fiii de suflet ai Cetății de la Dunăre, orașul devenit în ultimii cinci ani „Cetatea Dramaturgiei Românești”, fenomen UNIC în România!

… Zi de Arhivă sentimentală, astăzi, pentru mine, la Giurgiu, unde am scris întâia cronică pentru celebra revistă „Fotbal”, în ’67, la un meci de „C”, Dunărea-IMU Medgidia, 1-0, prin golul lui Gore Cristache, imediat după pauză!

…Acest Premiu de excelență, Titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Giurgiu, are mai mulți autori, fără de al căror sprijin nu aș fi reușit atâtea, în teatrul din briza Dunării. Le-am mulțumit, fugar, în speech-ul meu atâtor oameni generoși care m-au ajutat: Lucian Iliescu, Dumitru Beianu, Intelectualii Cetății (scriitori, pictori, muzicieni, istorici etc), oamenii de fotbal Narcis Coman, Pompiliu Boboc, Sandu Pantazi, istoricul Viorel Rădulescu, Presa frenetică din Giurgiu, harnicii mei colegi din Teatrul „Tudor Vianu”, noi, toți, salahori ai Frumosului, și câți alții, fără de culori politice pentru mine, pe care i-am omis, dimineață, din prea multă emoție (Lavinia Crișu, Florentina Stănculescu, Ionel Muscalu, Ion Gaghii, Dan Mucenic, Răzvan Cuc, Florian Dinu, Petre Roșu, Alexandru Vladu, Virgil Pețanca, Liviu Roșca, Remus Găină, George Pălălău, soții Bianca și Costi Răduca de la Tipografia RBC etc.,etc).

…Un capitol aparte, Actorii, prietenii mei! Fără de ei, ideile rămâneau între foi. Având teatru de proiecte, la Giurgiu, m-am bucurat de o mare șansă: am putut aduce în briza Dunării monștrii sacri ai teatrului românesc, care au înnobilat cu harul lor scena Teatrului „Tudor Vianu”. Amintesc doar câțiva titani, nume grele și tinere talente. Radu Beligan, Mircea Albulescu, Ion Caramitru, Florin Piersic, Horațiu Mălăele, Dorel Vișan, Ion Haiduc, George Mihăiță, Marius Bodochi, Eugen Cristea, Cristi Iacob, Ioan Isaiu, Alexandru Georgescu, Gelu Nițu, Tudorel Filimon; Adriana Trandafir, Anca Sigartău, Claudia Motea, Magda Catone, Maia Morgenstern, Maria Teslaru, Geni Brenda etc. Tineri de talent: Pavel Bârsan, Alexandru Mike Gheorghiu, Edi Avram, Mihai Rîpan și alții. La care se adaugă și actorii din Giurgiu: Gabi Munteanu, Geo Antoniu, Giulia Ionescu, Mihaela Olar, Violeta Teașcă, Florin Antoniu (totodată și regizor), Vasile Toma. Ei toți au fost solii Thaliei care au dat viață scenică pieselor românești. Montate de regizori cu experiență și har, cum sunt Catinca Drăgănescu, Ingrid Bonța, Orlin Diakov (Bulgaria), Octavian Greavu (Franța), Radu Ghilaș, Silviu Jicman, Mihai Lungeanu, Sorin Misirianțu, Vlad Stănescu, Dan Tudor, Matei Varodi, Cătălin Vasiliu și regratatul director de scenă bulgaro-român Vili Perveli Nikolov. Mai toți au venit la Giurgiu pe mai nimica toată, din dragoste de meserie și din prietenie! N-am cuvinte de prețuire, minunați trubaduri ai Thalie!

… MULȚUMESC, domnule primar Nicolae Barbu! Mulțumesc, Giurgiu, mon amour!
…Nu întâmplător ești unul din cele trei orașe sădite-n sufletul meu pe Viață, alături de: București, orașul natal, și New York-orașul renașterii mele totale.
…Destin sau paradox (încă unul!) al vieții mele: în timp ce Primăria și atâți oameni de suflet îmi înnobilează Frumoasa aventură teatrală la Giurgiu, cu acest Titlu de Excelență, de la C.J. mi se arată drumul ieșirii din Cetate!?!

…Aș fi vrut să propun, azi-dimineață, după ce am devenit Cetățean de onoare al Giurgiului, ca toți cei investiți cu această onoare să reprezinte un fel de Senat al Primăriei Municipiului Giurgiu și să fie consultați în anumite probleme. Oricum, pentru mine, acest Titlu de glorie înseamnă și o responsabilitate. Semn că, oriunde voi fi, Giurgiu, mon amour, eu mereu te voi iubi! Și ,cu sufletul plin, gândul pur și fapta dezinteresată, lângă tine voi fi!

…Citesc tulburat pe frumoasa plachetă înmânată de primul edil al Giurgiului:
„Consiliul Local al Municipiului Giurgiu.
În semn de recunoaștere a meritelor sale incontestabile pentru îmbunătățirea actului de cultură giurgiuvean,
se acordă titlul de
CETĂȚEAN DE ONOARE AL MUNICIPIULUI GIURGIU
domnului Mircea M. Ionescu.

ec. Nicolae Barbu
Primarul Municipiului Giurgiu

Giurgiu, 28 mai 2015″

ADIO, GIURGIU! RUȘINE! Lui Caragiale i se va lua titlul de Director al Naționalului?!

…Am ajuns să trăiesc și o asemenea zi! Una de rușine totală! De lehamite absolută! Am venit Acasă, lăsând soarele Floridei, să fac teatru de performanță la Giurgiu! Ceea ce în mare, susțin destui, am reușit! Acum, însă, câțiva ticăloși de aici, nu de la mine de Acasă-Utopie de sentimental incurabil, Acasă, cum am visat eu România, ștabi efemeri ca ploaie de vară, mă obligă să spun, cu durere în suflet: Adio, Giurgiu! Și, probabil, Adio, România! Dacă nu sunt prețuit Acasă, la ce bun să mai suport viața mizeră de aici?! Vă deranjez, că am avut nebănuite succese, că nu am stat drepți și v-am spus verde-n față ce gândesc?!… Să vă fie Rușine, tovarăși, că domni nu meritați să vă zic!… „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, sună o comedie de-a mea. Mi-ați dat marfă pentru alta, tot acidă…

… Niște neica-nimeni fac legi stupide, pe bază de interese personale sau de mini-grup!. Iar alții, tot neica-nimeni, le interpreteză așa cum voi ei, dacă se poate cu ceva beneficii politice de cinci semințe și trei parale. Și, uite, așa, aflu, în seara asta de 21 aprilie 2015, că mi-a fost respins dosarul pentru Concursul de Proiecte de management pentru un nou mandat la Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu!?!… Vara trecută, n-am avut dreptul să mă înscriu la Concurs pentru că opera o imbecilă clauză cu limita de vârstă, paragraf de lege otrăvit introdus parșiv să-l debarce pe Ion Caramitru de la conducerea Naționalului bucureștean, pe care, iată, l-a făcut un Templu-Paradis european! Cum în hora eliminării înțelepților trecuți de 65 de ani se mai aflau și alte nume grele, cu operă (Dorina Lazăr, Alexandru Arșinel, George Mihăiță, Mircea Cornișteanu etc), în penultima zi a anului trecut, ticăloșia a fost abrogată! Dar, au rămas cozile de topor… Regizorii de duzină, gata să conteste, să măsluiască și axiomele. Cum am constatat, săptămâna trecută, (și) la C.J.Giurgiu!

… Ultimele două săptămâni, la Giurgiu, au fost decupate pentru mine din teatrul absurdului! Luni 6 aprilie 2015, cu două zile înainte de a susține Proiectul de management pentru un nou mandat la conducerea Teatrului de la Dunăre, am primit o anexă la Dispoziția C.J. Giurgiu, din 4 martie 2015 (prin care se stabileau etapele și datele noului concurs ce urma să fie finalizat în 8-9 aprilie a.c.). Prin respectiva anexă, din 6 aprilie a.c., am fost înștiințat, fără explicații, că… 16 aprilie devine data limită pentru depunerea Proiectelor de management și a dosarelor de concurs, iar între 6-13 mai a.c. se va susține proiectul prin interviu!?! Gurile rele susțin, prin Giurgiu, că s-a tras de timp ca noul favorit al C.J., un dalmațian ales pe obligații politice, să-și armeze dosarul, iar mie să mi se caute cu lumânarea o pată în soare! Gurile rele, bată-le vina…

…În data de 7 aprilie a.c. (cu două ore înainte să merg la Ruse, cu Proiectul Dunărean, ideea mea, în care Giurgiu reprezenta Teatrul Românesc!) m-am prezentat la Consiliul Județean Giurgiu –ordonatorul principal de credite al Teatrului „Tudor Vianu”- solicitând, îndreptățit, președintelui instituției și șefei serviciu „Resurse umane”, explicațiile pentru schimbarea peste noapte a datelor Concursului. Căci, prea mirosea a cacialma… În loc de explicații clare, mi s-a sugerat, cu capul plecat și ochii ascunși, că nu s-a putut alcătui o comisie de examinare (Sic!), ca, în fond, problema să fie că… am ceva probleme în privința condițiilor de înscriere la Concurs! Mai pe șleau, că nu am absolvit facultatea de teatru!?!
…Mi s-a părut ciudat să mi se comunice așa ceva, după 4 ani și 9 luni de directorat!… Ca atare, am recitit cu atenție Art. 3, litera C din Legea 185/2014, unde scrie textual:
„întrunește condițiile de studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției”!

I. Care este domeniul de activitate al instituției numită Teatrul „Tudor Vianu”? În actele Consiliului Județean Giurgiu, inclusiv în Caietul de obiective pentru evaluarea Proiectului de management pentru Teatrul „Tudor Vianu”, scrie negru pe alb:
„Teatrul Tudor Vianu Giurgiu funcționează în subordinea Consiliului Județean Giurgiu ca instituție publică de cultură!”. Pentru Instituția publică de cultură consider că este absolut compatibilă Facultatea de Filosofie, absolvită de mine, cu licență, cu nota 10, cu examene date la un evantai de materii reprezentative pentru cultura lumii (Istoria filozofiei, Logică, Psihologie, Istoria artei și literaturii universale, Estetica, Etica, Fizică, Matematică etc.). Cum a fost și acum 4 ani și 9 luni, când am susținut Proiectul de management pentru întâiul mandat de manager-director al Teatrului „Tudor Vianu”!

II. NIMIC nu apare în cerințele legii despre Facultatea de teatru, în mod expres, eu nedând concurs pentru a fi actor sau regizor, ci director-manager la o instituție publică de cultură! Și, dacă ar fi fost precizat expres, cum au încercat să mă convingă cei de la C.J. Giurgiu, vin și întreb, cât se poate de lucid:
1. Există teatru fără dramaturgie?!? Întreb, pentru că eu sunt DRAMATURG, membru, de 25 de ani, al Filialei DRAMATURGIE a Uniunii Scriitorilor din România, cu 30 de premiere, în țară și în patru țări din Europa, cu 18 cărți de teatru (două distinse cu Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Dramaturgie; una nominalizată la Premiul Academiei pentru volum de teatru), trei Concursuri Naționale de Dramaturgie câștigate! Absolvent de Filosofie, cu examene la Istoria artei și literaturii universale (cu module: Shakespeare, Dramaturgia americană, franceză, italiană, rusă), Estetică (Cehov, Pirandello, Shaw, Strindberg, Ibsen, Teatrul absurdului, „Arta actorului” de Tudor Vianu, Critica literară și dramatică-drama criticii în România etc), Etică (Morală și moralitate în universul lui Caragiale; Dualitatea morală a personajelor lui Shakespeare etc.), Psihologie (Psihologia actului creator; Psihanaliza scriitorului modern; Inhibiția supraliminară în arta actorului etc)…

2. Timp de patru ani și nouă luni și două săptămâni, de când sunt director-manager al teatrului giurgiuvean (cu nota 10 la evaluări anuale și cea finală!) am avut rezultate notabile (4 Premii cu Teatrul „Tudor Vianu”; participarea la 13 Festivaluri; inițierea și susținerea a 3 ediții ale Proiectului Dunărean Giurgiu-Ruse, ultima, în data de 7 aprilie, în orașul bulgar; una Giurgiu-Silistra; susținerea cu succes a Festivalului Teatrelor Dunărene timp de cinci ediții!). Lucrul cel mai important a fost transformarea orașului de la Dunăre în Cetatea Dramaturgiei Românești (titlul Proiectului meu din 2010), montând numai piese autohtone (37 la număr, plus două bulgare), UNICAT în România, fapt pentru care revista „Teatrul azi” scria, anul trecut, pe trei pagini, despre „Fenomenul Giurgiu”! Îmi trebuia facultatea de teatru pentru aceste realizări cu care oricine, cred, s-ar mândri?!
3. Cel care a formulat o asemenea cerință a Legii amintite fie nu cunoaște, fie își bate joc de istoria teatrului românesc! Căci o minunată pleiadă de literați au fost directori de teatre, fără să fi absolvit… cursuri de artă dramatică: I.L.Caragiale, Camil Petrescu, Ion Minulescu, Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Fănuș Neagu etc (directori ai Teatrului Național București); Vasile Alecsandri, Ionel Teodoreanu, Mihail Sadoveanu, George Topârceanu, Mircea Radu Iacoban etc (la Naționalul ieșean), Horia Lovinescu (Teatrul Nottara) și alții!

4. Multe dintre teatrele românești poartă numele unor personalități marcante: I.L.Caragiale (TNB), Vasile Alecsandri (TB Iași), Mihai Eminescu (TN Timișoara), Lucian Blaga (TN Cluj), Marin Sorescu (TN Craiova), Tudor Vianu (Giurgiu), Ioan Slavici (Arad) și nobila listă a culturii române de valori care nu au absolvit Facultatea de teatru poate continua!

5. Cel mai grav prejudiciu pe care îl aduce interpretarea după bunul plac a noului amendament din Legea amintită îl reprezintă DESFIINȚAREA dramaturgilor români, miza pentru care m-au zbătut patru ani la Giurgiu!
RUȘINE, tovarăși, că domni nu pot să vă spun!

…Dincolo de alte exemple care definesc simbioza DRAMATURGIE-TEATRU, este timpul ca puținii oameni curați la suflet și la minte care mai sunt în România să repună în legalitate Dramaturgia Română, ignorată, marginalizată, ba chiar umilită. Și să oprească batjocorirea nobilei pleiade de literați-directori de teatre de-alungul Istoriei!

Umbra campioanei mondiale la Salvador. Viva… Olanda!

…Numai 5-1 (1-1)! La acest scos s-a oprit „Portocala mecanică” sau „olandezii zburători”, în revanșa pentru finala ultimului Mondial, pierdută in fața Spaniei, acum 4 ani, in Africa de Sud! Atunci, pe 11 iunie 2010, la Johannesburg, în fața a 84.490 de spectatori, spaniolii și-au pus în vitrină întâiul titlu mondial, după golul lui Iniesta, din prelungiri, mai exact minutul 116!…

…13 iunie 2014, zi-coșmar pentru. Pique, Cassilas, Ramos, Torres, bieți copii de mingi, umiliți ca în curtea grădiniții de cea mai tânără națională din istoria fotbalului olandez. Uluitorii Robben și van Persie și-au trecut în cont câte o „dublă” de merit (Doamne, și ce goluri!), al cincilea gol batav aparținând unui fundaș-Vrij, e drept după ce a fost faultat (dar arbitrul era plecat cu pluta pe Amazon!) așa-zisul goal-keeper al pisicii jerpelite venite pe post de taur, nefericitul Casillas, care voia să ducă mai departe seria de cinci meciuri fără gol la Națională și să bată recordul lui Zenga, din 1990, 517 minute fără gol!… Oricum, Spania s-a apropiat un record dureros al ei: de 64 de ani, de la Mondialul din 1950, disputat tot în Brazilia, n-a mai încasat într-un meci de turneu final cinci goluri. Atunci a fost: Brazilia-Spania 6-1!?! Meci care s-ar putea repeta, pe 28 iunie, în „optimi”!

…Culmea e că, aseară, când eu veneam de la frumoasa „Furtuna” shakesperiană, montată la Naționalul bucureștean, cu un superb Ion Caramitru, ca Einstein în rolul lui Prospero (regia: valorosul bulgar Alexandr Morfov!), la Salvador, peste Ocean, în altă Furtună (de goluri!), ibericii au deschis scorul, in min. 27, prin Alonso, dintr-un penalty discutat și la ora asta, băiatul cu fluier ruginit fiind italianul Rizzoli! Cu lecția de fotbal-total din meciul de debut, Olanda a devenit inamicul public nr.1 al Braziliei la cucerirea titlului mondial și toată suflarea cariocas a simțit un junghi în dreptul inimii!…

…Am strigat în noapte, Viva Olanda, Viva Mexic- (1-0) in dauna Camerunului, după ce brigada columbiană, cu un papagal agățat de fanion sau ca de acar din triajul Grivița, le-a interzis aztecilor două gouri perfecte!… Mondialul acesta a început cu trei arbitraje catastrofale, semn că mister Blatter-bla-bla a sacrificat competemța și adevărul jocului de fotbal de dragul globalizării iresponsabile!

…Întâia noapte albă la acest Mondial: Chile-Australia, din grupa Olandei! După primul sfert de oră era 2-0 pentru sud-americani (Alexis-min.12, Valdivia-min.14), chilieni -antrenați de argentinianul Sampaoli- pe care mulți îi văd departe, departe, însă a venit finalul de mitan și „cangurii” au revenit în meci prin golul valorosului Cahill, om de bază la Everton. În ultimul minut la meciului, încă un gol chilian (Beausejour), 3-1 final, și, teoretic, adversara pentru Selecao în „optimi” se va alege între Chile și Spania…

…Mai toata lumea se pregătea să cânte, aseară, Viva Espania!… Acum, don’t cry for me…Espania!… Asta-i Viața!… E Frumoasă, nu se oprește la un meci, la un dezastru sau la o capodoperă. Mai ales în Fotbal, una dintre cele două patimi fără de sfârșit care îmi colorează existența, împreună cu amanta mea Thalia…

Țara unde se fură orice…

…Este România, of course! Răsfoiești numai “Adevărul” de astăzi și nu-ți mai trebuie niciun argument. “Hoții de cale ferată au învins Guvernul” sună un titlu mare pe pagina I. Adică, se fură în continuare, bine-mersi, din calea ferată, până nu va mai rămâne o șină. Urmează trenurile… După ce s-au furat vapoare, blocuri, cabluri, capace de canale, combinate, doctorate, șosele, voturi și tot așa înainte…

…În același cotidian, din această zi de luni 4 martie (Doamne, cifra aceasta mă trimite cu 36 de ani înapoi, Cutremurul acela blestemat, ducă-se în uitare!), la pagina 19, lista continuă: ”Cum să furi un spectacol”. O poveste tare urâtă, care nu face decât deservicii teatrului românesc, pe care, totuși, vreau să cred că nu-l reprezintă cu adevărat.

…Nu vorbesc aici în numele teatrului giurgiuvean, ci al meu personal. Ca ziarist, ca dramaturg, ca unul care am refuzat să cred în ploaia de avertismente venită (în privința caracterului unui om pe care îl consideram amic!) de la actori, regizori, directori de teatre, scriitori, impresari. Vreau să uit cât mai repede de acest șoc, nici primul și nici ultimul din viața mea. Aș fi vrut să rămân cu imaginea unui regizor harnic, care lucrează rapid, a unor actori excelenți… Mă mâhnește o întâmplare amară pe care am trăit-o mai zilele trecute și trebuie cunoscută în detalii, pentru a nu se mai întâmpla și altora… Pentru a nu se mai repeta, spre binele instituției teatrale și a moralei sale…

…Un spectacol produs de Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu, piesa “Cum să scapi de sentimente” de Paul Ioachim, în regia lui Dan Tudor, cu Monica Davidescu și Dan Tudor interpreți, a fost prezentat în ultima săptămână a lui februarie, în Germania, la Frankfurt, Stuttgart, Friedberg și Munchen. Numai că sub egida…Teatrului Național București, fără o aprobare scrisă din partea producătorului, teatrul giurgiuvean!?! Aprobare care era absolut necesară, pentru că Regulamentul de ordine internă al instituției de la Dunăre stipulează că orice producție îi aparține 3 (trei) ani. Fiind teatru de proiecte și neavând un buget prea mare, în cei trei ani teatrul giurgiugean speră să-și recupereze, uneori să și depășească fondurile investite în spectacolele produse. Ceea ce actorii în cauză, ca și regizorul, au semnat în contractele lor de colaborare că vor respecta Regulamentul de ordine internă al Teatrului “Tudor Vianu”. L-au încălcat, însă, grosolan! Acum vin și declară (în ziarul “Adevărul”) “nu cunoșteam stipulările regulamentului de ordine interioară al teatrului” (Dan Tudor). Cum, adică, semnezi ceva fără să știi ce semnezi?! Din câte știu, cei doi sunt oameni în toată firea, iar scuza aceasta cu “nu cunoșteam” este puerilă rău de tot. Nu ține ca argument!

…Dan Tudor nu-și mai amintește, se vede, că a refuzat, la Câmpina, în seara zilei de 18 februarie (după reprezentația cu cântec a spectacolului “Cum să scapi de sentimente”) ideea de a trimite Teatrului “Tudor Vianu”, a doua sau a treia zi, o adresă oficială de la impresarul sau compania sa particulară care urmau să organizeze turneul din Germania. O adresă prin care să solicite teatrului giurgiuvean permisiunea de a juca spectacolul respectiv în Germania, sub egida Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu care nu solicita decât 500 de lei pentru fiecare reprezentație. O adresă ce urma să fie discutată în consiliul administrativ al teatrului din Giurgiu. Idee respinsă nervos de Dan Tudor, prins cu ocaua mică, din moment ce dezinformase (folosesc eufemismul!) costumiera și doi mașiniști că a vorbit cu directorul să ia decorul (Sic!). Discuție inexistentă!… Dan Tudor nu-și amintește nici că, în momentul în care i s-a cerut ca totul să fie legal, a tunat și fulgerat, a jignit, ba a susținut cu fală că e spectacolul lui și face ce vrea cu el!?! I s-a spus (există șapte martori!), atunci, că timp de trei ani spectacolul este proprietatea Teatrului “Tudor Vianu” Giurgiu și nu e cazul să forțeze nota. Concluzia: a fost înștiințat și verbal, pe ultimii metri înainte de a comite o mare greșeală, despre ceea ce semnase, chipurile, fără să știe!…

…Spuneam că spectacolul de la Câmpina, din 18 februarie, a fost unul cu cântec. Pentru că, la sosirea echipei tehnice și a conducerii teatrului giurgiuvean la Casa de cultură, unde urma să se susțină reprezentația, afișul prezenta spectacolul respectiv (cel al Teatrului “Tudor Vianu”) drept al … Teatrului Proiect Câmpina!?! Adi Dochia, om din conducerea tânărului teatru prahovean (ca și Dan Tudor!) a motivat că așa i-a trimis concepția afișului Dan Tudor! Cum se vânduseră peste 200 de bilete, conducerea teatrului giurgiuvean (care inițial a vrut să plece imediat acasă!) a decis să nu-și bată joc de acei oameni iubitori de teatru, fapt pentru care a cerut trei ștraifuri peste cele trei afișe de la intrare și garanția că înainte de începerea reprezentației se va anunța pe scenă că spectacolul este prezentat de Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu! Ceea ce s-a întâmplat. Dar, acum este limpede, omiterea numelui producătorului real al spectacolului pe afiș (ca și a actriței Giulia Ionescu, într-un rol de nici două minute) a fost una premeditată, anunțând cele patru reprezentații ilegale din Germania!…

…Drama cea mare este că Dan Tudor nu vrea (sau nu poate!) să recunoască nici acum abuzul comis și declară în “Adevărul” absolut incredibil: “Nu cred că am făcut nimic incorect”!!! Să râzi cu Stan și Bran, nu alta… Regulamentul de ordine interioară al teatrului giurgiuvean ignorat cu desăvârșire, deși semnase că îl va respecta, ba mai fusese atenționat și verbal în ceasul al 12-lea… Desconsiderat și contractul de achiziție al textului, prin care Teatrul “Tudor Vianu” are exclusivitate asupra montării piesei lui Paul Ioachim până la 18 septembrie 2013… Imaginea teatrului giurgiuvean pătată cu zâmbetul pe buze… Desigur, zice D.T., nu-i… incorect!?! E ceva ce ține de dreptul civil, chiar și de cel penal! Instanța va decide de ce s-au făcut vinovați, cu adevărat, D.T. și M.D. și la cât se ridică daunele produse de ei Teatrului Tudor Vianu Giurgiu prin cele patru reprezentații ilegale în Germania !…

…Dacă nu a făcut nimic incorect, atunci de ce am citit (tot în “Adevărul”) o afirmație a lui Dan Tudor, negru pe alb: “Oricum, ne cerem scuze, dacă am adus prejudicii de imagine teatrului din Giurgiu”. Care scuze veneau la câteva rânduri mai jos după noroiul pe care același D.T. în arunca pe obrazul Teatrului “Tudor Vianu”, motivând că a pus spectacolul “Cum să scapi de sentimente” sub egida Naționalului bucureștean pentru că, în străinătate, nu li s-ar fi acceptat să joace vreun spectacol produs de vreun teatru mic și obscur din România, de care n-a auzit nimeni! Păi, de ce trebuia să joace acest spectacol pe care Dan Tudor l-a montat și în care a jucat la un…teatru mic și obscur?! Nu cumva, cine se scuză penibil, se acuză grav?!…

…În numele logicii elementare, o asemenea afirmație aruncă noroi și pe firma Naționalului bucureștean, care a prezentat spectacolul… unui teatru mic și obscur. Cum tot atât de logic este să te întrebi, dacă Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu era unul de care n-a auzit nimeni, atunci, de ce Dan Tudor a semnat regia la 5 (cinci) spectacole în ultimii doi ani și jumătate pe scena giurgiuveană, unde, culmea, a mai venit să joace și Monica Davidescu?! Acum, D.T. se plânge: “Noi am jucat pe bani foarte puțini la Giurgiu”. Nu i-a obligat nimeni! Au semnat contractele de bună voie, în deplinătatea facultăților mentale! Plus că, la bugetul sărac al teatrului giurgiuvean, banii n-au fost chiar “foarte puțini” (desigur, nu voi da niciodată cifre, ele sunt confidențiale!)…

…Teatrul acesta mic și obscur, “Tudor Vianu” Giurgiu, căruia Dan Tudor i-a furat un spectacol de patru ori în amiaza mare, a jucat, totuși, în ultimii doi ani, la Viena, Sofia și București (de mai multe ori!), a participat la opt Festivaluri internaționale, a realizat o premieră absolută în România și Bulgaria prin coupe-ul româno-bulgar (“Conu Leonida față cu reacțiunea” de I.L.Caragiale) cu Teatrul din Ruse, a luat un Premiu de spectacol la Festivalul internațional de la Chișinău, altul, de regie, la Festivalul teatrelor de proiecte de la…Câmpina, trei “Diplome de excelență”, ultima, în octombrie trecut, de la Asociația Scriitorilor București pentru “Promovarea consecventă a dramaturgiei românești”. Chiar să nu fi știut Dan Tudor de toate acestea?!

… O chestie mai rară până acum în paginile ziarelor, furtul de spectacole reprezintă, totuși, un nociv fenomen la modă. Ne dă garanții (tot în “Adevărul” de astăzi) nimeni altul decât Ion Caramitru, directorul general al Naționalului bucureștean, președintele UNITER: “Tot felul de șușanele sunt prezentate în țară, pe afișe apare numele Teatrului Național, deși noi nu avem nicio legătură cu producția respectivă”!?!

…Suntem în România anului 2013, unde se fură căi ferate, voturi, blocuri, uzine, titluri universitare, păduri, doctorate, spectacole. Așa ne furăm, rapid și sigur, perspectiva!

UNITER și Norii lui Eyjafjallajokull

…Două decenii de existență. 18 ediții. Două evenimente sărbătorite la ultima Gală UNITER, „momentul anului” mereu așteptat cu interes și speranță de Frumos în lumea teatrului românesc. Gala s-a ținut tot în studioul TVR, ca și anul trecut, semn că nu s-a ieșit din criză. Ba, dacă ar fi să căutăm „sâmburele de adevăr” din excelentul show al remarcabilului Toni Grecu (încoronat cu Premiul pentru divertisment), n-ar surprinde dacă viitoarele Gale s-ar desfășura în apartamentul lui Ion Caramitru, iar premiile anunțate prin SMS!…

…Gala s-a ținut la TVR. Nu la Teatrul Național, nici în Sala Palatului sau la Operă. Este un succes că ea a avut loc. Fie și în regim de criză (nu doar financiară!). Cum n-ajungea, însă, penuria banilor, dacă nu și cea a spectacolelor de excepție, a mai intervenit și „norul buclucaș” din Islanda, care a oprit din drum vreo două duzine de invitați de preț, printre care premianți și Altețe regale. Un rău nu vine niciodată singur… Neplăcut este că unii (inclusiv câștigătorii celor mai râvnite Premii, pentru regie și spectacol!) s-au dat „loviți” stând acasă, ceea ce pentru câțiva cronicari a semănat a „moft”. Acum, dacă și Woody Allen nu s-a dus la un Oscar, de ce n-am avea și noi ciracii autohtoni…

…Amfitrionul (ca și ctitorul Galei UNITER), Ion Caramitru, sobru, cu ironii fine, și-a văzut Spectacolul afectat serios de Cenușa vulcanului (era să zic „Cenușa Imperiului”, tic verbal de la titlul unui film). N-a fost, însă, singura nemulțumire a lumii teatrale. Cea mai mare ar fi producția bună de spectacole, dar fără vreo „lovitură” în anul teatral românesc 2009. Diagnosticul l-a pus un critic dramatic de substanță, membru al primului juriu, Ion Cocora: „Am avut parte, în 2009, de multe spectacole normale, dar nu excepționale”…

Sigur, mereu Premiile au însemnat „mărul discordiei”. Aici, vina o împart cele două jurii: primul (Doina Papp, Ion Cocora, Mircea Morariu), care a făcut nominalizările, al doilea (Valeria Seciu, Marina Constantinescu, Florica Ichim, Mihai Mădescu, Cornel Todea), care, prin vot, a decis Premiile!… Ce ne spun Premiile de concurs ale celei de a 18-a ediții, dincolo de cele (multe și normale) de excelență?

…Bucureștiul a câștigat 6 (șase!) Premii, ceea ce nu s-a mai întâmplat de multă vreme. Cea mai bună actriță (Virginia Mirea, pentru rolul din „Casa Zoikăi”, în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul de Comedie), Cel mai bun actor (George Mihăiță, pentru rolul din „Casa Zoikăi”), Premiul pentru debut (Crina Semciuc, pentru rolul din „Leonce și Lena”, în regia lui Horațiu Mălăele, la Teatrul de Comedie), Cea mai bună actriță în rol secundar (Ana Ciontea, „Un duel”, regia Alexandru Dabija, la Teatrul Național București), Cel mai bun actor în rol secundar (Vlad Ivanov, „Un duel”), Cel mai bun regizor (Alexandru Dabija, pentru „Pyramus & Tisbe 4 you”, la Teatrul Odeon).

Pe scurt: Teatrul de Comedie-3 premii, Teatrul Național-2 premii, Teatrul Odeon-un premiu! Cinci dintre cele șase premii se învârt în jurul a doi regizori: Alexandru Tocilescu și Alexandru Dabija…

…Provincia- numai două Premii (!?!), ceea ce, de asemenea, nu s-a mai întâmplat de mult, mult timp. Premiul pentru Cel mai bun spectacol, care a mers la Timișoara („Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”, în regia lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”), și Premiul pentru scenografie (Iuliana Vâslan, pentru „Herr Paul”, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț). Clujul, Sibiul, Sf.Gheorghe, premianții ultimilor ani, n-au figurat nici la nominalizări!…

…Marii nemulțumiți ai acestei Gale, nu doar în opinia mea: Mihai Constantin (nominalizat la „Cel mai bun actor” pentru uluitorul rol din „Sfârșit de partidă”, de Beckett, la „Metropolis”, în regia lui Alexandru Tocilescu), Sanda Toma (nominalizată la „rol secundar” pentru minunata creație din „Toți fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru, la Teatrul Național București) și Ștefan Caragiu (nominalizat pentru încântătoarea scenografie la spectacolul „Aniversarea”, de la Teatrul „Nottara”, în regia lui Vlad Massaci). Fără a da vreun „șah” laureaților, cred că era absolut firesc, ca să nu zic moral, ca la aceste trei categorii să existe și câștigători „ex equo”. Dar ce mai este firesc (nu mai spun moral!) în România de astăzi?…

…Am citit lunga listă a nominalizărilor de câteva ori. Niciun titlu de piesă românească! Conform tradiției. Sigur, alibiul-paradox a existat și la această ediție: Premiul pentru câștigătorul Concursului „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de UNITER. Laureatul, valorosul Radu Macrinici (pentru piesa „Jack lunetistul”), avea să arunce săgeți în speech-ul primirii Premiului, subliniind că volumul respectiv (cu piesa nr. 1 tipărită) va rămâne un simplu pachet de hârtie, dacă textul nu va fi reprezentat pe scenă! Ceea ce nu s-a prea întâmplat…

Din nefericire, dar în conformitate cu majoritatea celor 18 ediții ale Galei UNITER, piesa autohtonă contemporană s-a aflat din nou sub nori. Nu norii lui Eyjafjallajokull (numele vulcanului islandez), nici ai lui Aristofan (excelent spectacolul „Norii” montat de Dan Tudor la TNB), ci Norii indiferenței față de condiția dramaturgiei române contemporane.

Dramaturgi români în viață, nu vă rămâne decât să vă pregătiți pentru ediția a 19-a!… Sau a 20-a… Sau a…