Etichetă: Shakespeare

Jurnal românesc (5) “MULȚUMESC”, ION CARAMITRU?

…Miercuri, 3 februarie. Mă întorc, într-un microbuz fără căldură, de la Giurgiu. Am plecat, din București, cu noaptea pe umeri la Polul Nord, cum este, la ora aceasta, Teatrul “Tudor Vianu”, intrat în reabilitări. Înghețat, rămas și fără birou-intrat sub folii și pikamere, după ora prânzului, am luat-o înapoi spre casă. Aproape de Călugăreni, sună telefonul personal (al Teatrului este blocat, n-am avut bani să plătim nimic, bugetul se aprobă luni!). Cineva din Giurgiu mă întreabă dacă știu numărul dosarului pe care l-am depus, miercurea trecută, înscriindu-mă (credeam!) la Concursul proiectelor de management pentru noul directorat al Teatrului din briza Dunării? Îl am notat undeva. Îmi spune două numere de dosar, le rețin, au fost transmise și la teatru. Cele două respinse din cele cinci depuse. Caut bonul de înscriere la Registratura C.J.Giurgiu. E 1080, din 27 ianuarie. Unul din cele două respinse… Într-un fel, mă așteptam. Am fost prost și am revenit Acasă! Nu mi-era bine la căldură în Florida… Mi-a trebuit România NEDREPTĂȚIII ABSOLUTE, nu numai a șpăgilor și minciunilor…

…Ajung acasă. Îmi cumpăr ceva de mâncare. După care deschid Internetul. Dosarul mi-a fost respins, am primit înștiințarea de la CJ Giurgiu! Motivul? Cel pentru care mi s-au respins de alte două ori dosarul cu Proiectul Dunărean fără să fie citit! PARȘIVA, echivoca literă c), Art. 3, din Ordonanța 189/2008, “îmbunătățită” în 29 decembrie 2014. Clasica, aberanta bălmăjeală cu “N-am studii în domeniul de specialitate”! Care-s aceste studii?! Sunt DRAMATURG, am licență cu nota 10 în Filosofie, unde am studiat și Istoria Artei și Literaturii universale, și Estetică, și Eică, și Psihologie. Numai că ele nu se interpretează ca fiind de specialitate la cârma unei Instituții publice de cultură cum este și Teatrul “Tudor Vianu”!?! NICĂIERI în respective Ordinanță nu există cuvântul “absolvent de teatru”, însă așa s-a recomandat să se interpreteze Ordonanța!… Dacă până acum am fost supărat NUMAI pe CJ Giurgiu, pentru rigiditatea interpretării, acum sunt literalmente MÂHNIT de atitudinea celebrului Ion Caramitru. Care președinte UNITER s-a opus vehement logicii, în Adunarea de la Ministerul Culturii, din 18 ianuarie, când s-a discutat proiectul unei noi Ordonanțe, în măsură să anuleze penibila literă c) și să reabiliteze normalul, adică rolul dramaturgilor, al literaților în științe umaniste.
…Am luat cuvântul în acea Adunare și am demonstrat ILOGICUL variantei susținute de UNITER. Nimeni de la UNITER nu mi-a răspuns. Tăcerea e de aur… La despărțire i-am spus cu durere în glas lui Ion Caramitru:”Ai îngropat dramaturgii români, domnule!”… Mi-a zis să fiu liniștit că va fi bine! Dacă ăsta e bine, atunci, vorba regretatului Fănuș Neagu: “Îmi bag picioarele în binele vostru!”…

…N-am chef să mai dezvolt subiectul. Alerg să-mi găsesc un medicament rar, după care voi merge la Teatrul de Comedie, să văd o premieră, “Jocul de-a vacanța”. Eu am jocul meu cu…Minciuna! În România blatului general sau, cum se spune la peluză, a mersului pe burtă!

…România este UNICA țară din lume unde dramaturgii nu fac parte din fenomenul cultural!?! Ion Caramitru vrea să mă convingă că a ajuns un remarcabil actor fără vreau text în față, fără vreun rol scris de Shakespeare, Caragiale, Sebastian, Pirandello, Eugen Ionescu etc., etc.!?! Doar, așa, spunând câte-n lună și în stele… JENANT! Peste tot în lumea teatrului, există o triadă magică: dramaturg-regizor-actor. Nu există fenomen teatral fără unul dintre cele TREI elemente în simbioză vitală. Este o Axiomă! Axiomele nu se mai demonstrează… Așa am învățat la Filosofie, că n-am urmat facultatea de teatru!

…Nu mă interesează jocurile perfide de culise. Impornatnt este EFECTUL: prin respingerea vehementă a noii Ordonanțe care reabilita, legal, Dramaturgii Români, UNITER s-a autoanulat, căci ea nu mai este Uniunea Teatrală din România, ci Uniunea Actorilor și Regizorilor din România! Pe scurt: UARR… Așa îi voi rosti numele până când Dramaturgii Români vor fi recunoscuți ca făcând parte din fenomenul teatral, cum se întâmplă în lumea-ntreagă!

…Stimate Ion Caramitru, ne știm de-o viață, ne-am împrietenit, prin ‘74, într-un birou de la TVR, unde eram câțiva favorizați ai sorții (Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu, Ion Bocioacă, Cristian Gațu, Valentin Ceaușescu, Ion Caramitru, tânărul-pe atunci-comentator sportiv MMI) pe care Cristian Țopescu îi fericea, permițându-le să urmărească pe “circuit închis” meciuri din lumea bună a fotbalului, tenisului, boxului, interzise, la acea vreme, pentru români!… Ne-am revăzut ca vechi prieteni la New York, prin ‘92, când ai venit cu un minunat “Recital Eminescu”!… Eram încântat de unele Gale UNITER, am scris cu sufletul, în revista “Taifasuri”, unde țin de șapte ani rubrica dramatică, despre “Capodopera lui Caramitru”, inaugurarea Templului Paradis-Noua clădire a Naționalului bucureștean. Știam câți fripturiști s-au (z)bătut să te înlăture, ca să-și aroge ei meritele inaugurării unui Teatru de ținută europeană!…

…Nu mă mai interesează postul de director la Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu. După 5 ani și 7 luni de navetă, de chinuri și umilințe locale, de deficit material (jumătate din cât câștigam la Televiziune!), am obosit, nu mai am entuziasmul din primii patru ani. Drama mea este că, înțeleg acum, m-am sacrificat entuziast 5 ani și 7 luni, ca un Don Quijote, pentru o nebunie care s-a numit “Giurgiu-Cetatea Dramaturgiei Românești”. Adică, în acești ani, NUMAI piese autohtone montate la Giurgiu! Și cu destule succese (printre care și 6 premii la Festivaluri internaționale!). Așa ceva TREBUIA să facă UNITER (dacă era Uniunea Teatrală din România) și Ministerul Culturii. Prin refuzul vehement al lui Ion Caramitru de a se modifica absurda Ordonanță și prin abandonarea neașteptat de rapid din partea Ministerului Culturii a noului Proiect, ce reabilita Dramaturgii Români, este clar că eu mi-am cheltuit 5 ani și 7 luni din viață pentru o himeră! Dramaturgii Români nu există! Nici în viziunea UNITER, nici a Ministerului Culturii! Asta este Drama mea, acum, domnule Ion Caramitru, dragă Pino!

…“Restul e tăcere”! Cum sună finalul din nemuritorul text al lui Shakespeare, “Hamlet”, în care am aplaudat încântat, la Studioul Casandra, pe când eram student la Filosofie (nu la teatru!), prin ‘63-’64, un tânăr actor cu har. Era Ion Caramitru… Astăzi devenit, incredibil, groparul Dramaturgilor Români!?! Sigur că pentru așa ceva, nici ironic nu pot să-ți mulțumesc prețuit Actor de Legendă!

Vancouver 2010. Legendele Festivalului Alb

…Cei 86 de ani, în 20 de ediții, ai Olimpiadei de Iarnă au creat o superbă galerie de  Eroi și Legende. Care, sunt sigur, va continua. Chiar la această Gală de la Vancouver (12-28 februarie). Rasfoind Cartea cu povești a Olimpiadei Albe descoperim istorii fascinante…

…Astfel, întâiul campion olimpic de iarnă a fost americanul Charles Jewtraw, învingător, în 1924, la Chamonix, în proba de 500 m la patinaj viteză. Eroul ediției de debut, norvegianul Thorleif Haug, cu 4 medalii cucerite, dintre care 3 de aur!

…Aveau să urce în Legendă, cu câte 3 medalii de aur la aceeași ediție, în probele de schi alpin, austriacul Toni Sailer, la Cortina d’Ampezzo, în 1956, și francezul Jean Claude Killy, la Grenoble, în 1968. Îi putem adăuga în Galeria de aur a schiului și pe suedezul Ingemar Stenmark, cu două medalii de aur, în 1980, și pe italianul Alberto Tomba, cu „dubla” sa de aur de la Calgary, în ’88.

…Recordmanul medaliilor de aur este patinatorul american de viteză Eric Heiden, cel care, la Lake Placid, în 1980, a câștigat nu mai puțin de 5 medalii de aur! Tot la patinaj viteză, sovietica Lidia Skoblikova a izbutit în 1964, la Innsbruck, să colecționeze 4 medalii de aur! Olandezul zburător Ard Schenk, flancat de norvegianii Ivar Ballangrud și Hjalmar Andersen au zmuls și ei vitezei pe gheață câte 3 medalii de aur într-o ediție!

…Dincolo de viteza vântului, și Artă pe gheața care a zămislit adevărate Zeițe. Încântătoarea „Poveste de iarnă” (ca să ne amintim de Shakespeare, dar și de minunatul spectacol de anul trecut, al lui Alexander Hausvater, la Naționalul timișorean!) a început la Jocurile de iarnă cu norvegianca Sonia Henje, care a dominat primele 3 ediții la patinaj artistic.

Au mai vrăjit gheața olimpică alte două Zâne, americanca Peggy Fleming, la Grenoble, 1968, și „rdg-ista Katarina Witt, debutantă la Sarajevo (din păcate, aveam să aflăm, după ’90, colaboratoare a poliției politice Stasi!?!). Apoteoza tuturor Olimpiadelor albe, în 1984, la Sarajevo, când, în acordurile „Boleroului” lui Ravel, la dans pe gheață, britanicii Jayne Torvill și Christopher Dean au primit de 12 ori nota maximă! Automat, atunci, ca și acum, omenirea își amintea de acel magic 10 al Nadiei, la Montreal!

…Francezii au celebrat întâiul campion olimpic abia în 1948, la St.Moritz, el fiind schiorul Henri Oreiller, cu două titluri în cont! Tot atunci, în Elveția, primul titlu olimpic la patinaj artistic pentru Canada, prin Barbara Ann Scott, dar și pentru SUA, prin Dick Button. Unicul aur olimpic pentru Spania l-a adus schiorul Fernandez Ochoa, care a câștigat slalomul de la Sapporo, în ’72. La aceeași ediție niponă, trei samurai au sechestrat podiumul la săriturile de la trambulina de 70 de metri.

…Surorile franceze Christine și Marielle Goitschel aveau să domine schiul alpin la Innsbruck, fiecare câștigând câte un aur și un argint, la slalom special și la cel uriaș! Tot la slalom, gemenii americani Phil și Steve Mahre au ocupat primele două locuri în 1984!

…Un record uluitor deține norvegianul Bjorn Dehlie, care, cu 3 medalii de aur la schi nordic, obținute la Nagano, în ’98, a devenit întâiul sportiv care a câștigat 12 medalii olimpice în întreaga carieră. Rămânem în Țara Soarelui Răsare, unde, în 1998, la Nagano, echipajele de bob-2 ale Canadei și Italiei n-au putut fi departajate după 4 manșe, ambele țări primind aurul!

…O italiancă, Deborah Compagnoni, este primul schior alpin care a reușit aurul la trei ediții consecutive!…  Un record deține și finlandezul Toni Nieminen, cel mai tânăr campion olimpic, la 16 ani, împliniți la Olimpiada de la Albertville, din ’92.

…Printre minunatele povești adevărate ale Olimpiadei hibernale citim că un american pe nume Eddie Eagan a cucerit aurul la bob, în 1932, după ce, cu 12 ani în urmă, la Anvers, în cadrul Jocurilor Olimpice de vară s-a încununat campion la box!

Frumoasele noastre  Olimpiade, de iarnă, de vară, de Viață…

Teatru pentru minte și suflet: Bogdan Ulmu

…Una dintre bucuriile acestul început de 2010 o reprezintă primirea unei cărți rare: „Jurnal teatral-4”, apărută în Editura „Opera Magna”. Autor este nu doar un vechi și prețuit prieten, Bogdan Ulmu, ci, în primul rând, un remarcabil om de teatru-total: cronicar dramatic, scriitor, scenograf, regizor, profesor universitar. Volumul acesta care, cu siguranță, este doar al 4-lea dintr-o Integrală, trebuie citit de fiecare iubitor al Thaliei, de la Măria Sa Actorul, directorii de teatru, secretari literari la așa-zișii cronicari de astăzi, regizori și chiar la dramaturgi sau spectatori.

…Cartea reprezintă o încântătoare istorie a teatrului, nu doar românesc, de ieri și de astăzi, o analiză profundă a fenomenului, o critică din vârful peniței a degradării unui univers nobil, o bucurie a spectacolului adevărat. Bogdan Ulmu mi-a fascinat (pentru a 4-a oară!) o noapte de lectură, cu valoroasa lui colecție de idei rare, de vorbe de spirit, cu analiza când foarte exactă, când neștiută a atâtor personalități, permițându-mi reîntâlniri cu Idoli și „Monștri sacri” ai scenei.

…Cel care a montat peste 140 de piese (dintre care circa treisferturi purtând semnătura dramaturgilor români!), cel care a semnat șapte dramatizări după Ion Creangă, neuitându-i nici pe cei mici (altă dragoste a lui!), criticul erudit și fără compromis, iubește cu luciditate mirifica lume a teatrului, pe care o înnobilează de fiecare dată. În multipla lui ipostază, de teoretician cultivat, dar și de practician complex, în largul lui în comedie, în dramă sau în teatrul de păpuși, întotdeauna triumfă idea de Frumos și de Adevăr.

…Un „Jurnal” pentru mintea și sufletul oamenilor de teatru, o mică enciclopedie a genului. Întâlniri rare ale autorului, în nuanțe neștiute, cu personalități marcante ale teatrului universal, de la Shakespeare, Ion Luca Caragiale, Eugen Ionescu, Cehov (pe care i-a montat cu farmec personal), Camil Petrescu, Bulgakov, Gogol la Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Andrei Șerban, Lev Dodin, Giorgio Strehler, Silviu Purcărete, de la Emil Botta, Toma Caragiu, Lazăr Vrabie, Gheorghe Dinică, Dumitru Furdui, Colea Răutu, Radu Beligan, Florin Piersic, Teo Vâlcu, Dorel Vișan la Valentin Silvestru, George Banu, tineri și nedocumentați cronicari de astăzi, de la spectacole minunate la căderi. Iar dincolo de toate, de la marea dragoste față nu doar de teatru, ci de cultura română la sinceritatea și curajul unei atitudini intransigente, atât de necesară mai ales acum. Fie că este vorba despre nedreptatea UNITER care vede într-un an 15 din cele 50 de spectacole bune din țară, despre primenirea repertoriilor și absența autorilor naționali la un Teatru Național (de fapt, mai multe din țară!) sau despre lipsa de cultură și de moralitate a unor creatori.

…Din fascinanta lectură a acestui „Jurnal teatral-4” am rămas cu câteva meditații grave subliniate de autor: „Un creator autentic știe să suporte și înfrângerea”; „Trăim într-o lume în care statutul de intelectual te complexează”; „Uneori înclin să-i dau dreptate lui Balzac: „Dacă presa n-ar fi existat, n-ar fi trebuit inventată!”. Îți strică ziua!”…

…O asemenea carte-document, pentru mintea și sufletul oamenilor nu doar de teatru, nu poate fi povestită. Ea trebuie citită (și recitită!) cu creionul alături…