Autor: mmi

Sevilla, după 24 de ani…

…Acum 24 de ani, exact pe 7 mai ’86, eram la Sevilla! Plin de vise. Astăzi, într-un birou, nu prea luminos, în București, la Telesport, mă simt încântat de amintiri și ros de griji. Vreau să mă bucur, acum, de Sevilla. Trecutule, dă-mi aripi, vreau să fiu fericit!…

…Am ajuns în frumoasa Andaluzie, luni 5 mai ‘86. Împreună cu regretatul Ioan Chirilă, profesorul meu de la „Sportul”. Numai noi doi ziariști. Pe atunci, exista un singur ziar de sport și două ore de emisiune la TVR… Am făcut drumul acceptați de delegația Stelei în avionul ei. Astăzi, așa ceva pare o utopie. Poate și mulți ziariști de scandal sunt de vină… Tot atunci, n-am avut un dolar diurnă. Alt lucru de necrezut, azi, nu-i așa?!… Eram, însă, fericit, chiar dacă am dormit în camera maseurului echipei noastre. Ultima noapte, cea a miracolelor, când Cupa Campionilor Europeni trona în holul hotelului Macarena, nici n-am dormit. N-aveam unde, căci veniseră soțiile fotbaliștilor și n-au mai fost locuri… A fost, însă, cea mai frumoasă noapte albă din viața mea. Cine putea dormi, atunci, de 7 mai?!…

…De la București, pe 5 mai ’86, prima aterizare a fost la Timișoara. O chestie tehnică a aeronavei rusești. Șampanie și pișcoturi. Și urări pentru Victorie. În delegația Stelei, mulți vorbeau despre Victorie. „N-avem ce pierde!”, suna imperativul categoric…

…În avion, de la regretatul Ion Alecsandrescu (unul dintre cei mai mari conducători de club pe care i-a avut România) am aflat că va juca Puiu Iordănescu, antrenorul secund al lui Emeric Ienei. I-am spus lui nea Vanea Chirilă. Ne-am dus la Imi Ienei. „Da, va juca, însă vă rog să nu dați la ziar”. Valentin Ceaușescu, în „echipaj” și el, a auzit discuția și ne-a zis sfios (da, sfios!): „Și eu cred că n-ar fi bine să publicați asta. N-ar mai fi surpriza noastră”… N-am dat un cuvânt în corespondențele noastre de la „Sportul” despre discuția din avion. Astăzi, oare?!…

…Miercuri 7 mai ’86, pe la prânz, au venit „întărituri” de la București. Nea Mache Ionescu și Gheghe Nicolaescu, colegii de la „Sportul”… Dan Voicilă, pentru Radio… Teoharie Coca Cosma, pentru Televiziune, Cristian Țopescu fiind suspendat cretin de conducerea de partid… Octavian Vintilă, Horia Alexandrescu, actorul Alexandru Arșinel… Ne-am fotografiat cu toții în hol la Macarena… Nu prea vorbeam despre meci, spaima se cuibărise în noi sub năvala suporterilor catalani de afară… Au venit și vreo douăsute de suporteri, fericiți ai sorții, chiar dacă mâncau de la pachet prin Sevilla, pe lângă uluitoare Catedrală Giralda… Douăsute la vreo 40.000 de fani ai Barcelonei…

… Cu mai bine de două ore înainte de a începe meciul, am plecat la stadion. Tot cu nea Vanea, tot împreună cu fotbaliștii. În același autocar! Ceea ce, astăzi, pare o poveste științifico-fantastică… Am stat, cu Ioan Chirilă, pe ultimele locuri, în spatele autocarului. Liniște de catedrală, toți priveam pe geam, parcă se auzeau inimile noastre cum bat, gata să spargă piepturile… În tăcerea aceea, deodată, în fața ușii deschise de la autocar, a apărut Valentin Ceaușescu. A înțeles, cred, tăcerea statuilor din autocar și a punctat cu glas sigur: „Îi batem cu 2-0, nu uitați asta! Mult succes!”… „2-0?!… E nebun!”, a zis în șoaptă nea Vanea. Și eu credeam că-i doar un pronostic cu bătaie psihologică… O clipă, însă, m-am trezit optimist și i-am zis, bâiguind, lui nea Vanea: „Să știi că mi-am luat costumul de la Zagreb, de acum 9 ani, când am fost cu Naționala să transmit pentru Televiziune. Am bătut cu 2-0, atunci, pe 8 mai!… Tot cu costumul ăsta am fost și la Leeds, cu Craiova, acum 7 ani. Am bătut tot cu 2-0!”. Cred că Ioan Chirilă m-a crezut nebun. A preferat să privească, prin geamul mașinii, orașul care alerga incandescent pe lângă noi…

…Meciul a fost un Vis. Care nu se poate povesti. Parcă a durat un an, un deceniu. Când s-a terminat, parcă eram mai tineri, parcă eram mai bătrâni. Urcasem în Legendă!… Îl mai văd, și astăzi, pe Regele Juan Carlos al Spaniei, la vreo cinci metri desupra mea și a lui Dan Voicilă. Privea departe, departe, cine știe unde… Nu cred că putea gândi, atunci… Alături, Valentin Ceaușescu radia de bucurie…

…Noaptea de după Triumf am petrecut-o în restaurantul de la Macarena. Cu Cupa Campionilor Europeni la intrare. La masă cu Duckadam, asaltat de armata de ziariști din toată Europa. Am fost primul care a făcut un interviu cu „Eroul de la Sevilla”. Dincolo de restaurant, de salonul Reginei Europei, impresari din toate colțurile voiau să-l momească pe Duckadam să rămână în Spania… N-au avut nico șansă…

…A doua zi, presa vuia. Pe prima pagină a unui ziar, pe stânga, un titlu mare, sub poza Regelui Juan Carlos: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”. Duckadam apărase, doar, patru penalty-uri! Pe aceeași pagină I, în dreapta titlului „N-am văzut în viața mea așa ceva”, altul: „33 de români au cerut azil politic”! Zvoniștii lansaseră ideea că sunt și trei fotbaliști printre cei care nu vor să se mai întoarcă. Alertați, securiștii români au venit cu noaptea-n cap la hotel. Eram în hol, cu Ioan Chirilă, moțăiam pe fotolii, când cineva, un băiat cu ochi albaștri, l-a sunat de la Recepție pe Imi Ienei. Antrenorul Campioanei Europei a coborât furios: „N-a rămas nimeni din echipa Stelei, domnilor! Cum puteți crede așa ceva?!’…

…”Imi, chiar crezi că am câștigat noi Cupa Campionilor Europeni?!”. Întrebarea aceasta a sunat a doua zi de multe, foarte multe ori. O pun de fiecare dată când mă întâlnesc cu Emeric Ienei. I-am pus-o și în dimineața aceasta, de 7 mai 2010, la telefon. Minunea aceea nu se poate uita!… Este nu doar minunea Stelei, ci a fotbalului românesc… Ceea ce unii uită!…

…Pe 12 mai ‘86, Regina Europei a fost primită de secretarul general al Partidului, Nicolae Ceaușescu. Am fost acolo, cu nici două luni înainte să evadez din sistem, luând drumul lui Columb. La Palat, toți aliniați ca la garnizoană. „Conducătorul iubit” a ciocnit un pahar cu șampanie cu fiecare jucător, cu antrenorii, cu toți din staff-ul Stelei. Când a ajuns în fața lui Lăcătuș (care a transformat penalty-ul intrat în Istorie), l-a dojenit: „Și tu, să tragi atât de sus, că era să-mi sară inima de emoție!”… „Ia uite și la ăsta!”, am auzit o replică, parcă a lui Ilie Bărbulescu, și o clipă am crezut că ne va aresta pe toți…

…Acolo, la Palat, Echipa din „Noaptea Generalilor”, pe care, sunt sigur, n-o știu (sau au uitat-o!) mulți: Duckadam-Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu-Bălan (73’ Iordănescu), Majearu, Boloni, Balint-Lăcătuș, Pițurcă (112’ Radu II). Antrenor: Emeric Ienei. Nume de pus în ramă de aur!…

…Meciul acela nebun, 2-0 cu Barcelona, pe tărâm spaniol, la Sevilla, l-am revăzut de cel puțin 24 de ori în acești 24 de ani de la „Noaptea generalilor”. De atunci, în fiecare zi de 7 mai, retrăiesc aventura în Noaptea Minunilor. Și ridic o cupă cu șampanie! Dragă Imi Ienei, chiar a fost adevărat Visul acesta andaluz, din nemuritorul 7 mai ‘86?!…

Cea mai bună comedie

…Este oficial! Piesa „Leopardul Mistreț” (Farsă de tranziție), scrisă de Mircea M. Ionescu, a primit Premiul I la Concursul de Comedie Românească (ajuns la ediția a V-a) organizat de Teatrul de Comedie în cadrul Festivalului Comediei Românești (festCo), aflat la „cota VIII”. Juriul, alcătuit din trei cronicari de elită (Mircea Ghițulescu, Ion Cocora și Nicolae Prelipceanu), a decis podiumul acestei ediții, după ce a lecturat aproape 60 de texte venite din întreaga țară.

…Personajele acestei farse strigător de actuale: un măcelar, un Copertă "Leopardul Mistreț"coșar, nepoata unui senator, un mafiot (care învârte din umbră afacerile, politicienii) și bodyguarda lui, Madama în negru! Acțiunea piesei se petrece într-o sală de operație, unde vin oameni (aflați în plină… criză, materială și morală!) să se animalizeze, transplantându-și rinichi de leopard, mistreț și râs (râsu’-plânsu’ vieții noastre) pentru a face față în jungla care a ajuns, astăzi, societatea românească.

…În cadrul acestui everniment de top, festCo, Teatrul de Comedie (director George Mihăiță) acordă și acestui Concurs de dramaturgie autohtonă o atenție aparte, în pofida crizei financiare. Astfel, piesa câștigătoare a Concursului se și află în tipografie, iar în cadrul bogatului Festival este programat și un spectacol-lectură cu „Leopardul Mistreț”, în regia lui Dan Tudor.

…Din păcate, în România, de la Premiul I, carte și spectacol-lectură până la punerea în scenă drumul este foarte, foarte lung, dacă nu imposibil. Pentru că, la noi, primul pas eșuează de cele mai multe ori în… stagnare! Să contrazică „Leopardul Mistreț” tradiția nefastă?!

Iordănescu, Onor la General

…Luna Florilor demarează în sportul românesc cu un General care bubuie sticlele de șampanie, sărbătorind 60 de Primăveri aurite. Jucătorul în stare să facă din fotbal Artă și din executarea loviturilor libere lecție de aerodinamică, ajuns să fie decretat, la finele veacului trecut, drept „Cel mai bun antrenor român al Secolului XX”! Cine altul decât Anghel Iordănescu!

…S-a născut în București, pe 4 mai ’50. La 12 ani, se înrola în Ghencea, la copiii Stelei șlefuiți de meșterul Catană. La 18 ani, debuta pe prima scenă, în trupa militară, sub comanda lui Ștefan Kovacs și Ștefan Onisie. Era startul într-o încântătoare cursă spre Glorie…

  • A adunat 318 partide în Divizia A, toate pentru Steaua, marcând 155 de goluri.
  • Golgeter al României, în ’82.
  • A cucerit 2 titluri de campion (’76, ’78) și 5 Cupe ale României (’69, ’70, ’71, ’76, ’79).
  • Înainte de retragere, a dansat Sirtaki, două sezoane, la Heraklion, în frumoasa Cretă.
  • A purtat de 64 de ori tricoul Naționalei, pentru care a marcat 26 de goluri. Primul, chiar la debutul cu Albania, din aprilie ’71, altele de mare răsunet, câte unul în porțile Angliei, Franței și Spaniei, numai 4 în plasa „lalelelor” și o jumătate de duzină în disputele cu sârbii!
  • Cu Naționala a jucat în „sferturile” lui Euro ’72.
  • Apoteoza, ca jucător, la Sevilla, în 7 mai ’86 ( „Trecut-au anii”, cum frumos sună versurile din minunatul recital eminescian al lui Ion Caramitru!). Atunci, ca antrenor secund al lui Emeric Ienei, a șocat lumea-ntreagă, intrând în teren, la 36 de ani, în locul lui Lucică Bălan, în minutul 73 al finalei cu Barcelona, câștigată sublim de Steaua, la penalty-uri, acel 2-0 care aducea, uluitor, Cupa Campionilor Europeni în România!

…Cariera de antrenor nu o putea începe decât în Ghencea lansării lui în lumea fotbalului A pornit pe un alt drum al Gloriei, ca secund, în perioada ’84-’86 câștigând 2 titluri și o Cupă.

  • Antrenorul principal al Stelei a devenit după Sevilla, cucerind, între ‘86-’89, Supercupa Europei (în februarie ’87 1-0, cu Dinamo Kiev, la Monte Carlo, gol Hagi-44’), 3 titluri naționale și 2 Cupe ale României. Plus acel parcurs de Guiness Book, 104 partide cu echipa militară fără înfrângere!
  • Doi ani, după ’90, îl găsim în Insula Afroditei, la Anorthosis Famagusta, teamul cipriot fiind eliminat greu de Steaua, în cupele europene. Revine în Ghencea, în vara lui ’92, și mai cucerește un titlu.

…După care, în toamna lui ’93, a început formidabila carieră la Națională, pe care a preluat-o din mers, ca și naufragiată în preliminariile Campionatului Mondial din SUA. A calificat-o, însă, spectaculos la World Cup ’94, unde fotbalul românesc a scris cea mai frumoasă pagină din istoria sa, locul 5 la un Mondial, cu o Generație de aur care a încântat lumea, cu fascinanta ei vară californiană. Cine poate uita că acel meci cu Argentina, 3-2 pentru Hagi și ai lui, a fost ales drept cel mai frumos joc de la Mondialul american?…

  • Generalul a fost Strateg al Naționalei în 83 de meciuri, cu alte două calificări răsunătoare, la Euro ’86 și la Coupe du Monde ’98, în Franța ajungând în „optimi”, unde ne-a blocat penalty-ul dubios al croatului Șuker. Eșec care l-a făcut să se retragă…
  • A revenit, însă, la timona echipei tricolore pentru un ultim mandat (2002-2004), după experiențe nu prea fericite la cârma naționalei elene, unde n-a rezistat decât 6 luni, și în Giulești, unde a stat numai 10 etape pe banca Rapidului.
  • A existat, însă, și frumoasa aventură arabă, începută în 2000, cu Al Hilal cucerind Cupa Campionilor Asiei, Supercupa Asiei și Cupa Prințului. Un fel de tragere la xerox, după 14 ani, a performanțelor de răsunet mondial, cu Steaua, în Europa!

…Acum, s-a retras din lumea mult prea dezlănțuită a unui fotbal românesc bolnav. Vrând să fie lângă familie, s-a cantonat în afaceri și în politică. Lumea-ntreagă îl știe, însă, ca un mare om de fotbal, „Cel mai bun antrenor român al Secolului XX”…

…Să trăiți, domn General, chemat, acum, la mare onor pentru cele 60 de primaveri cântate pe harpe de aur.

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (8)

Astăzi, online, Scena 8 din singura piesă de teatru dedicată Istoriei fotbalului românesc. O scenă în care personajele dezbat o temă de principiu: de ce, în anii de izolare ai comunismului, n-au rămas fotbaliștii români peste hotare, unde aveau oferte, însă oficialitățile de partid de la București nu le dădeau drumul? Cele câteva excepții (Marcel Răducanu, Sătmăreanu II, Belodedici)- nume întâlnite în această Scenă 8, nu fac decât să confirme regula.

Autorul –care s-a înscris și el în capitolul „excepții” ale presei sportive, evadând din sistemul comunist în iulie ‘86- așteaptă și opiniile dumneavoastră…

Pentru a citi primele șase scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, Scena 7, Scena 8, sau index.

UNITER și Norii lui Eyjafjallajokull

…Două decenii de existență. 18 ediții. Două evenimente sărbătorite la ultima Gală UNITER, „momentul anului” mereu așteptat cu interes și speranță de Frumos în lumea teatrului românesc. Gala s-a ținut tot în studioul TVR, ca și anul trecut, semn că nu s-a ieșit din criză. Ba, dacă ar fi să căutăm „sâmburele de adevăr” din excelentul show al remarcabilului Toni Grecu (încoronat cu Premiul pentru divertisment), n-ar surprinde dacă viitoarele Gale s-ar desfășura în apartamentul lui Ion Caramitru, iar premiile anunțate prin SMS!…

…Gala s-a ținut la TVR. Nu la Teatrul Național, nici în Sala Palatului sau la Operă. Este un succes că ea a avut loc. Fie și în regim de criză (nu doar financiară!). Cum n-ajungea, însă, penuria banilor, dacă nu și cea a spectacolelor de excepție, a mai intervenit și „norul buclucaș” din Islanda, care a oprit din drum vreo două duzine de invitați de preț, printre care premianți și Altețe regale. Un rău nu vine niciodată singur… Neplăcut este că unii (inclusiv câștigătorii celor mai râvnite Premii, pentru regie și spectacol!) s-au dat „loviți” stând acasă, ceea ce pentru câțiva cronicari a semănat a „moft”. Acum, dacă și Woody Allen nu s-a dus la un Oscar, de ce n-am avea și noi ciracii autohtoni…

…Amfitrionul (ca și ctitorul Galei UNITER), Ion Caramitru, sobru, cu ironii fine, și-a văzut Spectacolul afectat serios de Cenușa vulcanului (era să zic „Cenușa Imperiului”, tic verbal de la titlul unui film). N-a fost, însă, singura nemulțumire a lumii teatrale. Cea mai mare ar fi producția bună de spectacole, dar fără vreo „lovitură” în anul teatral românesc 2009. Diagnosticul l-a pus un critic dramatic de substanță, membru al primului juriu, Ion Cocora: „Am avut parte, în 2009, de multe spectacole normale, dar nu excepționale”…

Sigur, mereu Premiile au însemnat „mărul discordiei”. Aici, vina o împart cele două jurii: primul (Doina Papp, Ion Cocora, Mircea Morariu), care a făcut nominalizările, al doilea (Valeria Seciu, Marina Constantinescu, Florica Ichim, Mihai Mădescu, Cornel Todea), care, prin vot, a decis Premiile!… Ce ne spun Premiile de concurs ale celei de a 18-a ediții, dincolo de cele (multe și normale) de excelență?

…Bucureștiul a câștigat 6 (șase!) Premii, ceea ce nu s-a mai întâmplat de multă vreme. Cea mai bună actriță (Virginia Mirea, pentru rolul din „Casa Zoikăi”, în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul de Comedie), Cel mai bun actor (George Mihăiță, pentru rolul din „Casa Zoikăi”), Premiul pentru debut (Crina Semciuc, pentru rolul din „Leonce și Lena”, în regia lui Horațiu Mălăele, la Teatrul de Comedie), Cea mai bună actriță în rol secundar (Ana Ciontea, „Un duel”, regia Alexandru Dabija, la Teatrul Național București), Cel mai bun actor în rol secundar (Vlad Ivanov, „Un duel”), Cel mai bun regizor (Alexandru Dabija, pentru „Pyramus & Tisbe 4 you”, la Teatrul Odeon).

Pe scurt: Teatrul de Comedie-3 premii, Teatrul Național-2 premii, Teatrul Odeon-un premiu! Cinci dintre cele șase premii se învârt în jurul a doi regizori: Alexandru Tocilescu și Alexandru Dabija…

…Provincia- numai două Premii (!?!), ceea ce, de asemenea, nu s-a mai întâmplat de mult, mult timp. Premiul pentru Cel mai bun spectacol, care a mers la Timișoara („Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”, în regia lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”), și Premiul pentru scenografie (Iuliana Vâslan, pentru „Herr Paul”, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț). Clujul, Sibiul, Sf.Gheorghe, premianții ultimilor ani, n-au figurat nici la nominalizări!…

…Marii nemulțumiți ai acestei Gale, nu doar în opinia mea: Mihai Constantin (nominalizat la „Cel mai bun actor” pentru uluitorul rol din „Sfârșit de partidă”, de Beckett, la „Metropolis”, în regia lui Alexandru Tocilescu), Sanda Toma (nominalizată la „rol secundar” pentru minunata creație din „Toți fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru, la Teatrul Național București) și Ștefan Caragiu (nominalizat pentru încântătoarea scenografie la spectacolul „Aniversarea”, de la Teatrul „Nottara”, în regia lui Vlad Massaci). Fără a da vreun „șah” laureaților, cred că era absolut firesc, ca să nu zic moral, ca la aceste trei categorii să existe și câștigători „ex equo”. Dar ce mai este firesc (nu mai spun moral!) în România de astăzi?…

…Am citit lunga listă a nominalizărilor de câteva ori. Niciun titlu de piesă românească! Conform tradiției. Sigur, alibiul-paradox a existat și la această ediție: Premiul pentru câștigătorul Concursului „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de UNITER. Laureatul, valorosul Radu Macrinici (pentru piesa „Jack lunetistul”), avea să arunce săgeți în speech-ul primirii Premiului, subliniind că volumul respectiv (cu piesa nr. 1 tipărită) va rămâne un simplu pachet de hârtie, dacă textul nu va fi reprezentat pe scenă! Ceea ce nu s-a prea întâmplat…

Din nefericire, dar în conformitate cu majoritatea celor 18 ediții ale Galei UNITER, piesa autohtonă contemporană s-a aflat din nou sub nori. Nu norii lui Eyjafjallajokull (numele vulcanului islandez), nici ai lui Aristofan (excelent spectacolul „Norii” montat de Dan Tudor la TNB), ci Norii indiferenței față de condiția dramaturgiei române contemporane.

Dramaturgi români în viață, nu vă rămâne decât să vă pregătiți pentru ediția a 19-a!… Sau a 20-a… Sau a…

Adrian Ilie, „Cobra” și Eol…

…În acest final de Aprilie, un veritabil Artist al balonului rotund, își serbează 36 de Primăveri: Adrian Bucurel Ilie. A venit pe lume, la 20 aprilie ’74, în eterna Terra Nova a fotbalului românesc care rămâne Craiova. Cu imaginație de mare creator și tehnicitate rară a desenat în arena verde arabescuri de vis, uimind lumea bună a fotbalului, care l-a asemuit rapid cu o „Cobră” cu mușcătură letală pentru orice defensivă. Cu Naționala României, lângă solii Generației de aur, și cu Valencia, alături de Claudio Lopez, a atins sublimul și a intrat în Legendă.

…Pe prima scenă românească a apărut de 116 ori, jucând numai la Electroputere Craiova și Steaua (85 de partide), echipe pentru care a marcat 40 de goluri în campionat (33 pentru militari).

  • Debutul pe prima scenă l-a făcut în Cetatea Băniei, în 12 aprilie ’92, pe când se pregătea să împlinească 18 ani: Electro-FC Argeș 2-0.
  • Bilanțul lui românesc: 4 titluri și o Cupă a României, cu Steaua.
  • 43 de partide în campionatul Turciei, la Galatasaray și Beșiktaș Istanbul, reușind 36 de goluri.
  • Se mândrește cu două titluri de campion sub Semilună, în ’97 și ’98, cu Galata.
  • Transferat în Spania, a ajuns la apogeul carierei, cu 88 de meciuri la Valencia și 23 la Alaves, marcând în Primera 35 de goluri de mare spectacol!
  • Palmaresul iberic, dincolo de oceanul de aplauze și laude: o Cupă a Spaniei și calificarea în două finale ale Ligii Campionilor, în 2000 și 2001.
  • 23 de partide și în Elveția, la FC Zurich, în 2005, pentru care a punctat de 7 ori.
  • 51 de prezențe în cupele europene, dintre care 41 în Liga Campionilor, marcând 22 de goluri.
  • 55 de meciuri în Națională, cu 13 goluri în cont, unele de-a dreptul de poveste…
  • De antologie le consider pe cel din poarta Columbiei, la Coupe du Monde ’98, și cele două înscrise Ungariei, unul la București, în 5 iunie ’99, la prima victorie a tricolorilor noștri în fața maghiarilor, celălalt la Budapesta, în 6 septembrie 2001, tot la un 2-0, întâia victorie a Naționalei române pe terenul ungurilor!
  • A participat la două turnee finale ale Campionatului European, în ’96 și 2000, și la unul al Mondialului, Franța ’98.
  • În 1998 a fost desemnat Cel mai bun fotbalist român al anului. Un accident la genunchi avea să-i grăbească retragerea prematură din arena cu miracole.
  • …A rămas o vreme în lumea fotbalului, fiind propietar de echipă (Forex Brașov), impresar și manager sportiv.
  • Dezamăgit (și el!) de fotbalul autohton de azi, s-a retras în afaceri, investind în turism și în imobiliare. La începutul acestei luni, cu foști conducători ai Valenciei, a demarat Proiectul unui Parc eolian la Mărășești, lângă Mausoleul care amintește despre Eroii neamului din Primul Război Mondial.

…Adrian Ilie, trimis al Zeului Fotbal pe lume, va apela, mai nou, la Eol, Zeul Vântului. Dar nu poate uita de fotbal și, tot în vara aceasta, tot la Mărășești, va ctitori și o ultramodernă Școală de fotbal, care să adune pentru marea performanță cei mai buni copii și juniori din toată Moldova.

…Ani mulți și plini de bucurii, Adrian Ilie!

Ion Voinescu, românul dorit de brazilieni!

…Săptămâna aceasta, celebrăm un nume de Legendă. Un veritabil Senior al fotbalului românesc, pe care mulți specialiști îl consideră cel mai mare portar al nostru: Ion Voinescu, ajuns la venerabila vârstă de 81 de primăveri.

…A descoperit Lumina Lumii la 18 aprilie ‘29, în Valea Dragului, comună cu nume atât de frumos din județul Giurgiu. Dar aventura fotbalului a început-o la București, în trupa Olympiei, pe când avea 10 ani, și se visa mijlocaș ofensiv. Întâmplător a nimerit între buturi, unde nu i se dădea vreo șansă, căci n-avea înălțime de portar, doar 1,74 m. În poartă, însă, el avea să rescrie legile fizicii, printr-o detentă uluitoare, elasticitate de felină, excelentă priză la balon, plus dăruire până la sacrificiu, seriozitate absolută și fair-play. Un caracter din scripturi alese, adevărat profesionist al fotbalului.

…În Arena marilor performeri, Ion Voinescu este Maestru emerit al sportului. Primul sportiv al României decorat cu… „Ordinul Muncii”, în ’51.

  • A apărat la ASPIM, Carmen, Metalul și București, Solvay Uioara, RATA Tg. Mureș, iar ultimii13 ani din carieră, la CCA (Steaua din vara lui ‘61).
  • În Divizia A a adunat 185 de partide.
  • Debutul pe prima scenă, la 19 ani, poartul RATA-ei Tg.Mureș (0-1, la Oradea). Ultimul meci în Divizia A, la 34 de ani, în tricoul CCA-ului, 1-0, cu Minerul Lupeni.
  • A cucerit, cu echipa militară, 6 titluri de campion (primul în ’51, ultimul în ’61) și 5 Cupe ale României, jucând de 4 ori în Cupa Campionilor Europeni.
  • Are 22 de prezențe în Națională, pe când se jucau cam 3 meciuri pe an, participând cu prima reprezentativă la Olimpiada de la Helsinki-din ’52.
  • Debutul sub „tricolor”, la 23 octombrie ‘49 (1-1, cu Albania), sub bagheta lui Coloman Braun Bogdan, alias Cibi Baci, și Emerich Vogl.
  • Ultima aparițe în poarta Naționalei, la Casablanca, 1-3, în amicalul cu Maroc, pe 23 decembrie ’62, la nici o lună după „istoricul” 3-1, cu Spania, venită la București cu celebrii Gento și Amancio, în preliminarii europene!
  • În 1956, după un spectaculos turneu al CCA-ului în Anglia, Arsenal Londra a vrut să-l transfere. Dar, partidul interzicea așa ceva, pe atunci!… Peste cinci ani, l-au dorit și brazilienii de la Vasco da Gama, uluiți de meciul fantastic al lui „Țop”, despre care presa din Țara Cafelei și a lui Pele a scris: „Vasco da Gama-Voinescu 1-1”!
  • După ce s-a retras în aplauze din poartă, a fost antrenor la copiii, juniorii și echipa mare a Stelei, cu junii câștigând titlul național în ’77!
  • A mai antrenat ASA Tg. Mureș, în Divizia A, și Ceahăul, pe care a promovat-o în „B”.
  • A făcut un excelent cuplu cu regretatul Constantin Ardeleanu la Naționala de juniori, cu care a ajuns la turneul final al Campionatului European din Suedia ‘77.
  • Printre portarii șlefuiți de goal-keeperul de Legendă, nume sonore: Helmuth Duckadam, Vasile Iordache, Dumitru Stângaciu, Dumitru Moraru.

…Bătrânețe cu multă tinerețe, minunate Ion Voinescu, adevărat Senior care ați înnobilat fotbalul românesc!

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (6)

…Continuăm piesa de teatru care se bucură de un interes deosebit din partea cititorilor blogului de față (și nu numai!). Astăzi, Scena 6, cu istorii neștiute din presa sportivă a vremurilor trecute (momente trăite și de autorul piesei!), când oameni ai Miliției, Securității și Partidului amenințau, speriau, ba chiar obligau la rescrierea cronicilor care nu le conveneau, abuzând în maltratarea Adevărului. Veți întâlni nume grele din presa sportivă românească, Aurel C. Neagu, Radu Urziceanu, Eftimie Ionescu, dar și un colonel de securitate parașutat de la secție de presă c.c. pcr la conducerea cotidianului „Sportul”… Sau adevăruri teribile, de prin anii ’50, când partidul a trimis în presă mineri, tăbăcari și alte categorii de muncitori în stare să modifice în redacție rezultatul la prăjină al americanului Bob Gutowski pentru a fi declarat câștigător în ziar „Tovarășul sportiv sovietic”! Și câte și mai câte aberații grave, care ne fac să zâmbim atât de amar, astăzi… Dar există în această Scenă 6, în treacăt, și exagerări dureroase ale presei sportive de astăzi…

…Tot în această Scenă 6, un moment dureros cu imixtiunea Securității în retrogradarea lui Poli Timișoara, pentru a se salva echipa de suflet a ministrului Securității și cea a a șefului Miliției Capitalei! Este o scenă scrisă cu lacrimi de autorul acestei piese, care a trăit la fața locului acea crimă la adresa moralei sportului și a tradiției de aur a Timișoarei, cu efigiile ei rare, Bindea, Surdan, Ciosescu, Emerich Dembrovschi și Jacky Ionescu fiind câteva amintite în scena respectivă!

Ca de obicei, așteptăm opiniile dumneavoastră!

Pentru a citi primele șase scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, sau index.

Smolensk, un bis cinic pentru Katyn?…

…Dramă incredibilă, sâmbătă 10 aprilie 2010, la Smolensk, la 360 kilometri de Moscova. Accident aviatic în care, împreună cu toți pasagerii (97 la număr!), a pierit elita politică a Poloniei: președintele Lech Kaczynski, comandanții Forțelor Speciale, al celor Armate, Aeriene, Terestre!… Întreaga Lume este șocată…

…Lumea-ntreagă face paralele. Drama Poloniei s-a produs la exat 19 kilometri de Pădurea Împușcaților de la Katyn. Acolo unde, în primăvara lui ’40, Poliția secretă a lui Stalin a masacrat 22.500 de polonezi! Elite și atunci: înalți ofițeri, savanți, medici, scriitori, crema intelectualității poloneze…

…N-am scris imediat după catastrofă. În asemenea situații cumplite, în primul rând trebuie să ieși din șocul emoțional. Să nu gândești cu sufletul, ci să privești cu „ochii minții”. Să te bazezi numai pe fapte, pe probe implacabile!

…La ora aceasta, în așteptarea Verdictului autorităților ruse, se fac tot felul de supoziții. Scenarii și incriminări. Nimeni nu are, însă, voie să acuze, fără dovezi! Iar dovezile, fie n-au fost adunate, fie au fost ascunse. De aceea, m-a surprins nonșalanța cu care Gorbaciov a declarat, miercuri, la aterizarea în București, că „accidentul aviatic de la Smolensk s-a datorat unei erori umane”! În asemenea cazuri, de cele mai multe ori…morții sunt de vină! Nu-i așa, tavarișcvi Gorby? Deocamdată, variantele se schimbă de la o zi la alta. Ba pilotul a încercat să aterizeze de 4 ori, ba de 3, ba de două ori… Se așteaptă rezultatul anchetelor paralele. Cutiile negre, care, să sperăm, nu vor fi „albite”. Și, atunci, cum de-și permite Gorbaciov să facă pe Solomon într-un caz încă neelucidat?! A uitat că abia în 1990 a cerut scuze poporului polonez pentru Masacrul de la Katyn?! Că n-a acceptat să ofere polonezilor Ordinul execuției din ’40, la Katyn?! Că Elțin a fost cel care, în 1992, a dat Varșoviei dovada scrisă a celor care au comis Masacrul?!

…Bolnavă de senzație, presa lumii jonglează cu ipotezele cele mai ciudate. Nu putea lipsi Teoria conspirației. Cică, Președintele polonez ar fi ordonat pilotului să aterizeze și pe ceața deasă, cum o mai făcuse și altădată!… Se mai vorbește despre comunicarea echipajului polonez care s-a făcut cu turnul de control din Smolensk nu în engleză, conform uzanțelor internaționale, ci în…rusă!?!… Că aeronava Tupolev 154, producție rusească, a fost reparată de curând în…Rusia!… Mai nou, ieri, miercuri, au apărut și două „misterioase persoane” care nu ar fi figurat pe lista îmbarcațiilor în avionul morții!?! E posibil așa ceva într-un avion prezidențial?! Dacă da, e dramatic!… Cum morții nu vorbesc, multe se mai pot spune de către cei vii. Care, fie că vor să îngroape Adevărul, fie vor să se afle în treabă…

…O primă comemorare a victimilor poloneze de la Katyn s-a făcut cu trei zile înaintea catastrofei aviatice de la Smolensk. La ea participase, alături de Puterea de la Kremlin, premierul polonez. Se spune că Președintele Lech Kaczynski ar fi fost nemulțumit de prestația trimisului său și de aceea ar fi decis să meargă personal la o nouă, adevărată comemorare în 10 aprilie! Aceasta să fi fost cauza inflamării unei părți a presei din umbra Kremlinului care, în plină zi de doliu decretat de Uniunea Europeană, l-a etichetat pe defunctul Președinte polonez „anti-rus”, unul care „a sfidat Moscova”?! Care Moscova, mai zic cârcotașii, ar fi vrut o altă conducere a Poloniei, la alegerile din octombrie! Toată presa își dă cu părerea, cel puțin până se va afla verdictul oficial al cauzelor Catastrofei de la Smolensk…

Îmi permit o paralelă. Nu pot anticipa când se vor publica „documentele Dramei de la Smolensk”. Știu, în schimb, că, din cele 183 de dosare ale Masacrului de la Katyn (în care au fost executați de armata sovietică 22.500 de polonezi!), 116 sunt și astăzi ținute la Moscova „strict secret”! Multe secrete ascunde Kremlinul…

…A fost un accident aviatic cu evidente comentarii politice și în… 4 noiembrie ’57. Atunci, aeronava (sovietică și ea!) care transporta la Moscova delegația română de partid, pentru aniversarea a 40 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, s-a prăbușit pe aeroportul Vnukovo, de lângă Capitala sovietică. A murit, cu alți nefericiți, unul dintre secretarii cu propaganda ai CC PCR, Grigore Preoteasa. El fusese trimis de șeful statului (pardon, al PCR!), Gheorghe Gheorghiu-Dej, care s-a dat răcit (în fapt se răciseră relațiile cu Hrușciov!). Atunci, primul secretar cu propaganda pus pe listă și prezent în avion a fost… Nicolae Ceaușescu. Care, atunci, a scăpat cu viață!

La vremea respectivă, Teoria conspirației, care circula prin București, susținea că sovieticii ar fi uitat că Gheorghe Gheorghiu-Dej n-ar fi urcat în avion! Nici astăzi nu se știe adevărul… Dar, parcă, în „cazul J.F. Kennedy” știm adevărul?!…

O ironie a sorții. Nicolae Ceaușescu a scăpat din accidentul de avion sovietic petrecut la Moscova și a pierit sub gloanțele românilor săi, într-o Sfântă zi de Crăciun! Doar Destin?!…

Real Madrid-Barça ne-a dereglat imaginea!

…Cine n-a văzut „El Clasico”, spectacolul lumii, de sâmbătă noapte, Real Madrid-Barcelona (0-2), este un om de fotbal sărac.

…Orice om de fotbal român care a văzut acest derby planetar nu se mai uită la fotbalul de trei parale din Liga lui Mitică. Ar fi ca un sacrilegiu în fața Zeului Fotbal…

…Liga noastră zisă I rămâne, totuși, de departe, cel mai tare campionat din lume. La scandaluri. La aruncat lături în companionii de cursă. La jocuri murdare pe sub masă… La contestații și acuzații. La amenințarea cu DNA și cu TAS…

…Mă tem că Liga lui Mitică (forul, mai exact LPF-ul, nu Divizia A) va da, mâine-poimâine, în judecată cele două cluburi, Real Madrid și Barcelona, dar și pe multe altele. Ca și pe toți dușmanii fotbalului românesc care programează pe evantaiul de canale TV asemenea meciuri de pe altă planetă, din noua galaxie Messi, cu „inelele de aur” Xavi și Cristiano Ronaldo, în stare să deregleze imaginea despre Valoare și Profesionalism care reprezintă, în cădere liberă, fascinanta noastră Românie! În fotbal, ca și în viață de zi cu zi…

…Mă tem că voi fi și eu chemat în instantță pentru că mi-am trădat meseria după „El Clasico” și n-am mai urmărit cap-coadă, în ultima etapă, nicio partidă de țurcă din campionatul intern. Prietenii mei experți în fotbal -și nu în șușe- susțin că, și în ultima rundă, nimeni n-a jucat nimic, doar patronii au susținut același „circ”. Pe scurt, a fost același zbucium mediocru, lamentabil, în pustiu, aceleași penibile gafe (de jucători, arbitri, ba și…comentatori TV!) și nelipsitele ligheane cu dejecții verbale. Înainte și după așa-zisele meciuri. Ca în „Bâlciul deșertăciunilor”…

…În Liga noastră cu imagine de lumea a treia, foarte mulți strigă „Hoții”! Unde-s hoții, domnilor?!

…Sigur că la Barcelona, Madrid, Roma, Milano, Londra, Munchen, Lyon, Marsilia. Numai cei de acolo ne-au furat mega-imaginea despre fotbalul nostru de trei parale ruginite…