Ion Voinescu, românul dorit de brazilieni!

…Săptămâna aceasta, celebrăm un nume de Legendă. Un veritabil Senior al fotbalului românesc, pe care mulți specialiști îl consideră cel mai mare portar al nostru: Ion Voinescu, ajuns la venerabila vârstă de 81 de primăveri.

…A descoperit Lumina Lumii la 18 aprilie ‘29, în Valea Dragului, comună cu nume atât de frumos din județul Giurgiu. Dar aventura fotbalului a început-o la București, în trupa Olympiei, pe când avea 10 ani, și se visa mijlocaș ofensiv. Întâmplător a nimerit între buturi, unde nu i se dădea vreo șansă, căci n-avea înălțime de portar, doar 1,74 m. În poartă, însă, el avea să rescrie legile fizicii, printr-o detentă uluitoare, elasticitate de felină, excelentă priză la balon, plus dăruire până la sacrificiu, seriozitate absolută și fair-play. Un caracter din scripturi alese, adevărat profesionist al fotbalului.

…În Arena marilor performeri, Ion Voinescu este Maestru emerit al sportului. Primul sportiv al României decorat cu… „Ordinul Muncii”, în ’51.

  • A apărat la ASPIM, Carmen, Metalul și București, Solvay Uioara, RATA Tg. Mureș, iar ultimii13 ani din carieră, la CCA (Steaua din vara lui ‘61).
  • În Divizia A a adunat 185 de partide.
  • Debutul pe prima scenă, la 19 ani, poartul RATA-ei Tg.Mureș (0-1, la Oradea). Ultimul meci în Divizia A, la 34 de ani, în tricoul CCA-ului, 1-0, cu Minerul Lupeni.
  • A cucerit, cu echipa militară, 6 titluri de campion (primul în ’51, ultimul în ’61) și 5 Cupe ale României, jucând de 4 ori în Cupa Campionilor Europeni.
  • Are 22 de prezențe în Națională, pe când se jucau cam 3 meciuri pe an, participând cu prima reprezentativă la Olimpiada de la Helsinki-din ’52.
  • Debutul sub „tricolor”, la 23 octombrie ‘49 (1-1, cu Albania), sub bagheta lui Coloman Braun Bogdan, alias Cibi Baci, și Emerich Vogl.
  • Ultima aparițe în poarta Naționalei, la Casablanca, 1-3, în amicalul cu Maroc, pe 23 decembrie ’62, la nici o lună după „istoricul” 3-1, cu Spania, venită la București cu celebrii Gento și Amancio, în preliminarii europene!
  • În 1956, după un spectaculos turneu al CCA-ului în Anglia, Arsenal Londra a vrut să-l transfere. Dar, partidul interzicea așa ceva, pe atunci!… Peste cinci ani, l-au dorit și brazilienii de la Vasco da Gama, uluiți de meciul fantastic al lui „Țop”, despre care presa din Țara Cafelei și a lui Pele a scris: „Vasco da Gama-Voinescu 1-1”!
  • După ce s-a retras în aplauze din poartă, a fost antrenor la copiii, juniorii și echipa mare a Stelei, cu junii câștigând titlul național în ’77!
  • A mai antrenat ASA Tg. Mureș, în Divizia A, și Ceahăul, pe care a promovat-o în „B”.
  • A făcut un excelent cuplu cu regretatul Constantin Ardeleanu la Naționala de juniori, cu care a ajuns la turneul final al Campionatului European din Suedia ‘77.
  • Printre portarii șlefuiți de goal-keeperul de Legendă, nume sonore: Helmuth Duckadam, Vasile Iordache, Dumitru Stângaciu, Dumitru Moraru.

…Bătrânețe cu multă tinerețe, minunate Ion Voinescu, adevărat Senior care ați înnobilat fotbalul românesc!

Un comentariu

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *