Etichetă: Oradea

Jurnal de iarnă(5). (f.r.) FOTBAL PE GHEAȚĂ, „MOROMEȚII” LUI CONU JIJI, EURO-FINAL DE VIITOR PE SEMICERC!

..Fotbal pe plajă, fotbal de sală, fotbal-tenis, fotbal depomană și, mai nou, fotbal pe gheață! Îl brevetează Federația în materie, de vreo zece zile, de când unele dintre meciurile de Cupă (organizate de FRF) s-au jucat pe gheață periculoasă, vânt și ger. La Cluj, unde o parte a terenului a fost încălzită, alta nu (!?!), de arăta a patinoar, un jucător al Iașului, Piccione, a ajunecat, dând cu partea superioară, capul, de gheața bocnă, de-a rămas câteva clipe lat!… La Oradea, doi jucători ai Astrei, portarul Lung și artizanul Teixeira, au părăsit terenul în întregime patinoar, înainte de finalul meciului, accidentați!… Din fericire, numărul victimelor este mai mic decât se putea întâmpla în asemenea condiții criminale! Cui prodest?!

…Cui folosește programarea jocurilor de Cupă în acest final aglomerat de sezon, în condiții total improprii care distrug, automat, și bruma de fotbal ce se mai joacă pe la noi, ba mai pun în mare pericol și sănătatea fotbaliștilor?! Oare, acolo, la Federație a înghețat gândirea?! Cum să mai atragi spectatori la stadioane, pe gerul cumplit în care s-a jucat?!…

…Noroc că terenul n-a devenit patinoar la Mioveni, unde a explodat una dintre „bombele” sezonului: trupa lui Conu Jiji, FCSB sau cum îi zice, a fost eliminată de echipa din liga secundă, meritoasa trupă a seriosului antrenor Pelici! Sigur, Conu Jiji a pozat, caraghios, într-un patron liniștit și după această Rușine, de parcă nu ajungeau atâtea (eliminarea din drumul spre primăvara europeană, locul 3, deocamdată, în campionat, eșecuri dureroase cu Dinamo, Gaz Metan, Chiajna și Astra). Și turuie că nu-l interesează Cupa, cum, după ce-l umilise și Șumi (căruia îi despuiase echipa!), ne-a anunțat că nu-l interesează nici titlul!… Gândul îi e numai la țechinii Europei!… Dar, oare, va ajunge la ei, când își bate joc de formația-fantomă a lui Reghe, alde Nilă, Bubu și Boboc?! Nilă, personaj din „Moromeții”, unde era portar la un bloc, acum „lăcătuș” la poarta becaliștilor pe care i-a făcut șah-mat, salutându-i din mers, unii dintre ei fiind, parcă, rude cu alde Cocoșilă sau Bălosu, din uluitorul roman al lui Marin Preda!

…Cu nici 8 ore înaintea rușinii de la Mioveni, Bancherul din Pipera demonstra cât de „bun” este el, ce suflet „nemaipomenit” are, declarând încruntat că va face tot ce va putea ca Lăcătuș să nu promoveze în niciun eșalon cu Steaua lui! Dumnezeu n-a dormit nici de data asta, Coane!

…Culmea e că, în timp ce Conu Jiji declara, fals senin, TV-urilor, că nu-l interesează nici Cupa, puținii fani deplasați la Mioveni strigau, înghețați, și umiliți: „Rușine, rușine să vă fie!’. Noroc că aerianul Reghe declara simpatic că aștepta de la jucători „mai multă mișcare”. Poate mișcarea de înviorare, căci FCSB-ul cam doarme pe ea de mai bine de-o lună, echipa părând o bicicletă ce încearcă să ruleze pe o șosea cu roțile deformate, ca într-un celebru tablou al lui Dali!…
…Cum, însă, Conu Jiji a înlăturat orice zvon-salvare despre debarcarea antrenorului depășit de situație (se spune că Reghe are o clauză de 700.000 de euro, de va fi demis!), logic să nu ne așteptăm la revenirea în normalitate!… Conu Jiji va mai aduce un batalion de noi jucători, va mai arunca, după ureche, milioane, negândindu-se că ar ieși în câștig, dacă-i va plăti clauza unui antrenor în vrie vizibilă și va aduce un coach nou, în stare să-i facă o echipă pentru acea Fata Morgana numită milioanele Europei!… Sau, și mai important, dacă-și va ctitori, la banii care-i are, o modernă Academie de Fotbal, ce va produce sigur în timp! Va face, astfel, și un bine fotbalului românesc, fără de care ar fi rămas un neica-nimeni!… Mă rog, după ce l-au executat și „moromeții”, e treaba nababului din Pipera ce face cu țechinii lui. Nu însă și cu sufletul, cu mândria a milioane de steliști!

…Dinamo s-a revanșat, în Cupă, 3-1 cu Gaz Metan, la zece zile de la acea Rușine din campionat (0-4), la Mediaș! Probabil că, nici în acest caz, Cel de Sus n-a dormit! Nu de alta, dar ca, în ajunul meciului, să-l auzi pe patronul „câinilor roșii”, un anume Negoiță, cum îi transmite antrenorului Andone că…Mutu își face treaba ca lumea, iar el, Ando, trebuie în conferințele de presă să vorbească numai despre fotbal, e ca și cum ai vrea răul Antrenorului, practic al propriei echipe! Există o psihologie a sportului de care patronul Negoiță se vede că este cam străin…

…Personal, cred că, dacă nu se califica în Cupă, la Mediaș, Ando era înlocuit imediat la TV! De când a venit Mutu, au început urzerile, loviturile sub centură. Un om din anturajul dinamovist l-ar fi atenționat pe Negoiță că, prin aducerea lui Mutu, și-a băgat diavolul în casă, dar boss-ul n-a crezut!..
…Numai în pielea lui Andone să nu fii!
…Întâmplător sau Nu, în această dimineață, după ce Andone n-a fost..debarcat, tratativele cu…INDIENII lui Mutu au eșuat! „Parole, Parole”, ce melodie frumoasă, cândva…

…Final de Euro pentru noi pe semicerc! Azi, Bătălia doar pentru locul 5, cu GermaniaI FiNAL ULUITOR, cu golul victoriei -23-22 (11-11)- reușit în ULTIMA SECUNDĂ de Cristina Zamfir!… FINAL Vesel și trist! Căci minunata Cristina n-a mai putut evita coliziunea violentă cu stâlpul porții și cu portărița germană Klara Woltering, ambele jucătoare rămânând întinse pe podeaua sălii, ca doi pescăruși răniți, în zbor frânt! Sala și-a oprit respirația câteva clipe de viață, aveam să aflăm că minunata noastră Cristina și-a înghițit limba o Clipă, de moarte și de Viață, timp în care n-a mai fost printre noi!… În sală și în fața micilor ecrane se plângea și se trimeteau rugi către Bunul Dumnezeu să le țină în Viață pe minunatele handbaliste, izvor de Victorie. Și iarăși FRUMOS! Cele două Flori de Viață s-au ridicat, Viața a triumfat!…Aceasta a fost MAREA VICTORIE de vineri seara, la Europeanul din Suedia!
…A fost un Euro cu o ULUITOARE TRIPLĂ pentru Naționala feminină de handbal a României, victoriile-capodoperă cu Rusia, Croația și Ungaria. Și două eșecuri, cu Norvegia și, aseară, cu Danemarca, spulberată, azi, de Olanda, în prima semifinală!
…Acum, la despărțirea de semicercul Europeanului, SUSȚIN că avem tinere de aur, chiar dînacă n-au obținut, la despărțire, decât locul V!
…MULȚUMIM, MINUNATE HANDBALISTE ROMÂNE!

Am primit Premiul, la Oradea, și am chemat Salvarea, la București!

…Story de piesă scurtă, acest ultim Premiu al meu, câștigat, la Oradea, în cadrul valorosului Festivalul de Teatru Scurt (ediția XXII), pentru Cea mai bună Piesă Scurtă („Bazuka lui Cehov”). Am ajuns pe Crișul Repede, vineri dimineață, în ultima zi de septembrie, după o noapte coșmar în vagonul de dormit, unde am tușit cât pentru un an. O rebelă răceală m-a întors pe drum, tusea-mitralieră, gâtul-rană deschisă, vocea ce nu mai era a mea, amețeli, crampe musculare de-mi lau nervii foc, timp cumplit… Bucuria Premiului m-a ținut, totuși, pe picioare, încât sâmbătă seară, în prima zi din luna ce se încheie cu ziua mea de naștere, am putut urca pe scena superbului Teatru „Regina Maria” din Oradea, pentru a mi se decerna Premiul pentru cea mai bună Piesă Scurtă de către distinsa doamnă Victoria Balint (directorul artistic al Teatrului orădean, membru în Juriul Concursului de Creație Dramatică, frumoasă, onorantă denumire!). Am putut rosti și un scurt speech, dar, lângă mine, parcă vorbea altcineva…

…Și, totuși, am udat Premiul, cu un vin ecologic de Adamclisi, găsit întâmplător într-un mic magazin, ca un canton părăsit, din oraș. Veritabil colocviu în foaierul Teatrului, cu vestiți oameni de teatru (eminentul regizor de teatru și de film Alexa Visarion), cronicari dramatici (Ion Parhon, Zeno Fodor, Ion Cocora, Doru Mareș, Mircea Morariu etc.) actori orădeni și cei din trupa petroșăneană ce abia terminase spectacolul „Nastasia-Poveste de cartier”, în regia lui Victor Ioan Frunză).N-am stat mult, totul se-nvâtrea în jurul meu. Noroc că am dormit bine…

…Duminica a trecut ușor, până la plecarea trenului de București (18:39). M-a dus în splendoarea de pe colina numită Ciupercă, de unde se vedea, sub soare, falnica Oradea, o veche și aleasă prietenă, Geta Pop, cu care, timp de două luni, am scos, în iarna lui ’94, și la Oradea, ziarul „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor” ce-l editam la New York (Doamne, ce frumoasă aventură, pe care o voi povesti altădată!)…

…Am plecat ținându-mă pe picioarele mele spre casă. Tăind o nouă noapte de chin, la vagon-lits, tușind, cutremurându-mă, pe două voci, golind două sticle mici cu apă plată, o sticluță de Coughend sirop, inutil. Am legat vreo trei ore de somn, trenul a întârziat și el, și la 8:45… Când am zărit peronul Gării de Nord, am simțit cum mă topesc și m-am trezit întins pe jos, singur în cușetă. Norocul meu că ușa cușetei era deschisă și însoțitorul de tren m-a descoperit repede, am refuzat să cheme Primul Ajutor al Gării.. M-a ajutat să ajung până la coborârea din vagonul 11, mă clătinam pe peron de parcă aș fi coborât din ringul de box, după un meci cu Doroftei. Cu greu am ajuns la stația de taxi, numai că trăim în România și samsarii lăsați în voie la ieșirea din Gara De Nord să jecmănească oamenii, nu luau clienți care nu mergeau departe… M-am luptat cu mine și cu realitățile patriei plină de haimanale, m-a ajutat și o doamnă în vârstă, care a vrut să cheme Salvarea, m-a luat în cele de urmă un taximetrist, dar, văzându-mă mai mult groggy decât viu, m-a ocolit într-o tragică veselie până la Tineretului. Când am realizat că sunt prin altă parte a Bucureștiului, l-am întrebat, cu greu, de ce nu a ținut drumul drept. Atâta mi-a trebuit, „Așa mi-a trebuit, nu trebuia să te las, acolo, la gară, să aștepți până acum?!”. Bine că nu mi-a ars una… Ia să fii făcut așa ceva, samsare, ca taximetrist, la New York, ce mai amendă păpai și mai stăteai și șase luni fără licence, așa, să numeri avioanele, mizerabilule!

…Se făcea o oră și zece minute de când a ajuns trenul de Oradea, cu întârziere cu tot. Un vecin m-a ajutat să urc scările spre intrarea în bloc, am intrat în apartamentul meu și am simțit cum amețesc, m-am trezit, singur cuc, pe gresia din holul spre camere, ud leoarcă.
…Am sunat cu greu la Salvare. Explicații, întrebări repetate dacă sufăr cu inima… În nici o jumătate de oră a venit un doctor în vârstă, cumsecade, competent, m-a întins pe canapea, tensiune, consult la plămâni și inimă (totul O.K!), tusera mea a devenit furtună, s-a speriat și domnul doctor, gata-gata să mai leșin o dată, nu mai eram însă singur… E o bronșită cronică, alt tratament, odihnă multă, hrană ușoară, puțină și în mai multe reprize, un pomelnic de medicamente, compensate toate, numai dacă mă duc la medicul de familie, care trebuie să-mi dea și o recomandare pentru o radiografie pulmonară. Numai că medicul meu de familie își încheie ziua în câteva zeci de minute, revine marți după-amiază, acum e luni spre prânz… Am coborât ținând pereții, am plătit vreo sută de lei la Farmacie, am plecat cu o pungă de medicamente, gata, câteva zile la pat!…

…Am venit, însă, de la Oradea, cu Premiul pentru cea mai bună Piesă Scurtă, primit, în superbissima sală a teatrului orădean, pe scena în care se mai afla decorul de la „Nastasia-Poveste de cartier”…
…Am avut și eu Poveste mea cu acest al 4-lea Premiu câștigat la un Concurs Național de Creație Dramatică!
…Mulțumesc, Bunule Dumnezeu, că mă ții în Viață! Că mă lași să caut refugiul în scris și îmi mai colorezi traiul și cu Premiere și Premii…
…Mă fac eu bine și mai scriu o piesă! Scurtă, trăită la Oradea și București..

UN SHERIFF român la Cuncun!

…Era 4 ianuarie. Ultima oră, din cele 12 zile petrecute, în… doi ani, în Mexic. Pe Aeroportul din Cancun. Eram o fantomă, după necazul provocat, probabil, de sucul de mango pregătit de un inconștient, pe 2 ianuarie, la restaurantul “Grota Pescarului”, din Akumal, nu cu apă minerală, ci cu otrăvitoarea apă de la canal, pentru doi-trei pesos murdari! Leșin, un val de transpirație rece, o furtună în stomac ce m-a ținut umbră la pat două zile și m-a slăbit 3 kilograme în 32 de ore!… Încă mă lupt cu acel nenorocit de „mango”, și astăzi, 8 ianuarie, la Miami…

…Am învățat, prin ani, să nu întorc capul la primul glas de sirenă și să nu șterg atâtea bucurii cu ultima impresie, una la marginea vieții, cum a fost cea de lângă un Tulum prăfuit. A fost mult prea frumos, tonic, la Ciudad de Mexico, la Teotihuacan, Playa del Carmen, Chichen Itza, Xcaret, încât să mă împiedic de ultima impresie…

…Ultima impresie din Mexic s-a fixat, de fapt, pe Aeroportul din Cancun. Care, pe afară, nu-i cine știe ce, n-am mai mers pe jos, de la avion până la vamă, din 1983, de la Vigo, unde ajunsesem cu Naționala de fotbal, pentru un amical (2-2 cu Selecționata strănilor din campionatul spaniol, cu Maradona în teren; ne-au bătut la penalty-uri), iar pentru Tupolev-ul nostru demodat spaniolii nu aveau nici “burduf”, nici măcar scară. S-a improvizat ceva, până la un metru deasupra solului, de unde am sărit, jucători, antrenori (Mircea Lucescu și Mircea Rădulescu), conducători (generalul Stan, șeful delegației, care, durduliu, a avut probleme cu… ultimul metru!), unicul ziarist…

…În interior, însă, Aeroportul din Cancun este o nebunie. Cât eram eu de fantomă, abia ținându-se pe picioare, am rămas încântat de atmosferă. Magazine, ca-n filme, avalanșă de restaurante, de altfel, la intrarea spre Gate-uri, două frumoase blonde te ademeneau, free, cu câte un păhărel de whisky cu lămâie! Să fii încălzit la intrarea în pădurea de restaurante. Unul se numea “Bubba Gump”, amintind de acel film celebru “Forest Gump”… Altul “Aici, mereu este Vineri”, încât eu m-am trezit fredonându-i feciorului meu cel mare, Ducu, o frântură din acel frumos cântec de petrecere din Banat: “C-așa beau oamenii tineri, de sâmbătă până vineri”… Unde sunteți, prietenii mei Neluțu Igna și Nelu Bungău?!… La Cancun, eu, „Sherifful”, după pălăria de efect, am rămas pe uscat, “mango” la Akumal mi-a trebuit…

…Pălăria de sheriff, din ierburi groase, rare, am cumpărat-o pe insula Cozumel, cea mai mare dintre cele populate ale Mexicului. Pe Aeroportul din Cancun, un gardian, cu simțul umorului, m-a salutat ca pe un superior. L-am salutat și eu, în convenția jocului propus de el, am râs ambii, și am înțeles că pălăria mea… cozumelă are valoare de Sheriff cancunez. Când o să mai merg la Oradea, o s-o iau cu mine, să intru în sala minunatului Teatru “Regina Maria”, când se va mai juca spumoasa comedie “Cancun”… Voi merge în culise și le voi spune prietenilor mei actori: „Prieteni, Șherifful vă anunță că, iarna asta, la Cancun nu s-a aprobat nudismul! De aceea am să mai vin la spectacolul vostru excelent!”…

…Îmi plac mereu decolările. Pot să descopăr orașul, locurile, de sus, așa cum nu le știu. Când am plecat din Ciudad de Mexic spre Cancun, pe 28 decembrie 2014, la nici zece minute de zbor, am văzut perfect lanțul de munți ce înconjoară uriașa metropolă, construită de azteci, pe fundul unui lac cu șapte insulițe, spun poveștile pentru oameni mari … Și am mai văzut și de doi vulcani de peste 4.000 de metri, dintre care unul mai fumegă impasibil și acum… Puteam să intrăm în nori…

…Când am decolat din Cancun spre Miami, pentru o oră și un sfert de zbor, știam că orașul mexican, ajuns azi spre 450.000 de locuitori, s-a ridicat modern, dintr-un sat de pescari, prin 1970, cele mai multe investiții fiind ale americanilor. Nu întâmplător, de la Cancun pe toată Riviera Maya, se plătește în dolari americani și în pesos (care, culmea, au pe prețuri pus semnul monedei yankeilor!). Când avionul a luat înălțime, am văzut zona hotelieră a Cancun-ului. Un Paradis, ce semăna cu nebuniile arhitectonice din Dubai, ridicate în plin Ocean. Aici, în splendoarea Caraibelor, sub muzică de viață… Și ceva mai încolo, Insula Femeilor, unde n-am ajuns, misoginul de mine, la vârsta de bunic…

…Am trecut la un pas de Cuba, pe înserat. Nu s-a văzut nimic. Poate la anul să pun piciorul și în Havana, un alt vis al reporterului din mine. Finalul de 2014 a adus o veste excelentă: relațiile dintre americani și cubanezi au intrat pe făgașul normal!… Se văd, în schimb, primele lumini din Key West. Acolo unde am vizitat, acum cinci ani, Casa lui Hemingway. Cel pe care l-am… reîntâlnit în primele ore ale poposirii în Playa del Carmen, când am luat lunch-ul la primul restaurant cubanez din Mexic:”La Bodeguita del Medio”. Cu tacâmurle vine și un dreptunghi din hârtie, printre două-trei reclame, cu chipul lui Hemingway, prezentat drept “vestit scriitor și romancier”, și cu autograful lui sub o declarație ce i-ar aparține: “Aici îmi beau eu mojito-ul meu zilnic”. Certă este celebra băutură cu rom cubanez. Restul ține foarte mult și de poveste. Ca în orice zonă cu mulți turiști din lumea-ntreagă. Cum este și Cancun. Unde am fost, pentru un ceas, un Sheriff român salutat de un gardian mexican!

Ion Voinescu, românul dorit de brazilieni!

…Săptămâna aceasta, celebrăm un nume de Legendă. Un veritabil Senior al fotbalului românesc, pe care mulți specialiști îl consideră cel mai mare portar al nostru: Ion Voinescu, ajuns la venerabila vârstă de 81 de primăveri.

…A descoperit Lumina Lumii la 18 aprilie ‘29, în Valea Dragului, comună cu nume atât de frumos din județul Giurgiu. Dar aventura fotbalului a început-o la București, în trupa Olympiei, pe când avea 10 ani, și se visa mijlocaș ofensiv. Întâmplător a nimerit între buturi, unde nu i se dădea vreo șansă, căci n-avea înălțime de portar, doar 1,74 m. În poartă, însă, el avea să rescrie legile fizicii, printr-o detentă uluitoare, elasticitate de felină, excelentă priză la balon, plus dăruire până la sacrificiu, seriozitate absolută și fair-play. Un caracter din scripturi alese, adevărat profesionist al fotbalului.

…În Arena marilor performeri, Ion Voinescu este Maestru emerit al sportului. Primul sportiv al României decorat cu… „Ordinul Muncii”, în ’51.

  • A apărat la ASPIM, Carmen, Metalul și București, Solvay Uioara, RATA Tg. Mureș, iar ultimii13 ani din carieră, la CCA (Steaua din vara lui ‘61).
  • În Divizia A a adunat 185 de partide.
  • Debutul pe prima scenă, la 19 ani, poartul RATA-ei Tg.Mureș (0-1, la Oradea). Ultimul meci în Divizia A, la 34 de ani, în tricoul CCA-ului, 1-0, cu Minerul Lupeni.
  • A cucerit, cu echipa militară, 6 titluri de campion (primul în ’51, ultimul în ’61) și 5 Cupe ale României, jucând de 4 ori în Cupa Campionilor Europeni.
  • Are 22 de prezențe în Națională, pe când se jucau cam 3 meciuri pe an, participând cu prima reprezentativă la Olimpiada de la Helsinki-din ’52.
  • Debutul sub „tricolor”, la 23 octombrie ‘49 (1-1, cu Albania), sub bagheta lui Coloman Braun Bogdan, alias Cibi Baci, și Emerich Vogl.
  • Ultima aparițe în poarta Naționalei, la Casablanca, 1-3, în amicalul cu Maroc, pe 23 decembrie ’62, la nici o lună după „istoricul” 3-1, cu Spania, venită la București cu celebrii Gento și Amancio, în preliminarii europene!
  • În 1956, după un spectaculos turneu al CCA-ului în Anglia, Arsenal Londra a vrut să-l transfere. Dar, partidul interzicea așa ceva, pe atunci!… Peste cinci ani, l-au dorit și brazilienii de la Vasco da Gama, uluiți de meciul fantastic al lui „Țop”, despre care presa din Țara Cafelei și a lui Pele a scris: „Vasco da Gama-Voinescu 1-1”!
  • După ce s-a retras în aplauze din poartă, a fost antrenor la copiii, juniorii și echipa mare a Stelei, cu junii câștigând titlul național în ’77!
  • A mai antrenat ASA Tg. Mureș, în Divizia A, și Ceahăul, pe care a promovat-o în „B”.
  • A făcut un excelent cuplu cu regretatul Constantin Ardeleanu la Naționala de juniori, cu care a ajuns la turneul final al Campionatului European din Suedia ‘77.
  • Printre portarii șlefuiți de goal-keeperul de Legendă, nume sonore: Helmuth Duckadam, Vasile Iordache, Dumitru Stângaciu, Dumitru Moraru.

…Bătrânețe cu multă tinerețe, minunate Ion Voinescu, adevărat Senior care ați înnobilat fotbalul românesc!