Etichetă: România

Jurnal mexican (2) Așteptând Anul Nou, la Cozumel

…Acasă, în România mea de suflet, se ciocneau din plin cupele cu șampanie, focurile de artificii luminau orașele, când, aici, în Mexic, lângă Cancun, noi ne pregăteam să ne retragem de pe plajă. Când la București a bătut gongul dintre ani, pe plaja Palancar, printre americani, spanioli și mexicani, am strigat cu tot sufletul, în românește, „La Mulți Ani!” și gândul bun s-a îndreptat spre toți cei de acasă, rude, prieteni, colegi, confrați, cunoscuți, cititori, ba și clevetitori și dușmani. Să avem cu toții 2015 momente minunate în Noul An!… Apoi, am început să dau câteva telefoane, însă n-am avut noroc decât de două ori. S-a vorbit mult în România, în noaptea de Revelion…

…Ultima zi din 2014 a însemnat pentru mine încă un dar de la viață, ca să nu spun de la Dumnezeu sau nici de la Ducu, Karina și micuța Prințesă Genevieve. 31 decembrie 2014 mi-a fermecat ochiul și sufletul cu încă un colț de paradis, Cozumel, cea mai mare insulă locuită a Mexicului, lungă de 43 de kilometri și lată de 18 kilometri. Natura a fost super-generoasă cu acest petec de rai pământean din Caraibe nu doar cu plaje ce se pierd între palmieri, dar și cu peisaje submarine rare care l-au atras până și pe vestitul Cousteau, tezaurul de corali făcând din Cozumel a doua bogăție mondială de recife. Logic, să fie și Edenul îndrăgostiților de snorkeling, ba și a scubadivers-ilor. Dar și locul multor concursuri de top mondial la golf…

…Am ajuns la Cozumel, la 17 kilometrii de Playa del Carmen, cu un vapor care a adunat, parcă, toate continentele, în 35 de minute, pe o mare pictată, mi s-a părut, o clipă, în vopselurile magice cunoscute doar de mayași, în alabastul și azurul ce îmi înnobilaseră privirea, ieri, la Templele de la Chichen Itza. Am preferat un tur scurt pe coasta de vest a insulei, cu maxi-taxiul, să inspectăm în fugă evantaiul de plaje, Chankanaab, cu Parcul ei încântător, San Francisco, San Rosa, El Cielo și ne-am oprit la Palancar. Locul, la vreun kilometru de șoseaua principală care dă ocol insulei, este fermecător de aproape de mama natură, e mai virgin, sălbăticia palmierilor și a tufișurilor din jur îi sporesc fascinația, terasele s-au prelungit pe nisip, umbrelele sunt din stuf bătut de vânt și uneori de uragane (unul devastator a măturat insula, acum nouă ani), plaja a urcat între palmieri din care cad nuci de cocos, iar apa colorată de coralii din apropiere pare încălzită de un soare subteran. Este un paradis natural, fără blocuri moderne la doi pași și poluarea mașinilor accelerând zi și noapte… E un final de an de poveste!

…Unii s-ar putea să mă acuze de cinism, vorbind de atâta soare și o apă binecuvântată, în ultima zi a anului, când geruri grele și viscole s-au abătut peste România. Aceste opt zile mexicane de vis, pe care le trăiesc în final de 2014, pot fi, însă, cum îmi zicea, mai ieri, Ducu, minunatul meu fecior cel mare, și o revanșă a Destinului, un bonus pentru lupta mea cu Viața. Căci, la ora bilanțului, nu pot uita că am fost, anul acesta, și la două răscruci de Viață, în februarie (cancerul) și noiembrie (inima). Din fericire, am trecut și aceste două hopuri vitale și merg mai departe. Nu pot uita nici că m-au rănit, și în acest an, noi trădări, ale unor prieteni sau oameni în care am investit încredere, regizori, actori, gazetari sau șefuleți efemeri care s-au crezul zei!…

…A fost, totuși, un an bun pentru mine. În primul rând pentru că lupta cu Viața continuă. Iar profesional am avut atâtea bucurii!… Un Mare Premiu al Jiuriului în Concursul de monodramă, la Gala Star, Bacău, pentru piesa (vieții mele, zic eu!) „Monolog în doi cu moartea la ușă”… Două premiere („Pușlamaua de la etajul 13”, teatru radiofonic, la Novi Sad; „Școala de proști”, la Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu), trei cărți publicate („America de-acasă”, patru piese în limba bulgară, în remarcabila traducere a doamnei Anca Staneva; „Monolog în doi cu moartea la ușă” și „Mondo-Samba, zvon de kazaciok”, primul volum și ultimul la Editura pentru Sport Giurgiu, condusă de valorosul om de sport prof. Liviu Roșca)… Amanta mea Thalia și scrisul au fost și anul acesta refugiul-medicament, pentru a uita de boală și de singurătate…

…Acum, când, aici, lângă Cancun, am intrat în numărătoarea inversă a schimbului de ani, mă simt atât de bogat sufletește, cum n-am fost, parcă, tot anul. Nu contează la această stare de armonie doar descoperirea Mexicului, cu lumini și umbre, a Civilizației Maya, o necunoscută uluitoare, Templele aztece, pe care-mi doream din copilărie să le văd, redsecopeirea febrei de reporter, semn de tinerețe a scrisului, ci și de noua viață pe care mi-a dat-o minunata nepoțică Genevieve, ajunsă la un an, două luni și optsprezece zile. Datorită ei, am terminat, la Miami, în patru zile, prima mea piesă de teatru pentru copii („Țâcă dintr-a II-a, boss la Zoo”)… Nepoții, tinerețea fără bătrânețe a bunicilor!…

…La Playa del Carmen, unde vom primi Nou An, jocurile de artificii se vor porni, când la București va fi ora 8 dimineața!…
…Aici, ziarele de astăzi, 31 decembrie, anunță că de mâine, 1 ianuarie 2015, se vor scumpi benzina, carnea de porc și de pui etc. Nu doar în România 2015 va debuta neprietenesc…
…Trebuie, însă, să vedem partea plină a paharului. Frumosul din oameni, din familie, din natură este șansa de a trece pestre momentele de răscruce.
…Bine ai venit 2015! Ne vom lupta cu tine, nu-ți va fi ușor!

Smolensk, un bis cinic pentru Katyn?…

…Dramă incredibilă, sâmbătă 10 aprilie 2010, la Smolensk, la 360 kilometri de Moscova. Accident aviatic în care, împreună cu toți pasagerii (97 la număr!), a pierit elita politică a Poloniei: președintele Lech Kaczynski, comandanții Forțelor Speciale, al celor Armate, Aeriene, Terestre!… Întreaga Lume este șocată…

…Lumea-ntreagă face paralele. Drama Poloniei s-a produs la exat 19 kilometri de Pădurea Împușcaților de la Katyn. Acolo unde, în primăvara lui ’40, Poliția secretă a lui Stalin a masacrat 22.500 de polonezi! Elite și atunci: înalți ofițeri, savanți, medici, scriitori, crema intelectualității poloneze…

…N-am scris imediat după catastrofă. În asemenea situații cumplite, în primul rând trebuie să ieși din șocul emoțional. Să nu gândești cu sufletul, ci să privești cu „ochii minții”. Să te bazezi numai pe fapte, pe probe implacabile!

…La ora aceasta, în așteptarea Verdictului autorităților ruse, se fac tot felul de supoziții. Scenarii și incriminări. Nimeni nu are, însă, voie să acuze, fără dovezi! Iar dovezile, fie n-au fost adunate, fie au fost ascunse. De aceea, m-a surprins nonșalanța cu care Gorbaciov a declarat, miercuri, la aterizarea în București, că „accidentul aviatic de la Smolensk s-a datorat unei erori umane”! În asemenea cazuri, de cele mai multe ori…morții sunt de vină! Nu-i așa, tavarișcvi Gorby? Deocamdată, variantele se schimbă de la o zi la alta. Ba pilotul a încercat să aterizeze de 4 ori, ba de 3, ba de două ori… Se așteaptă rezultatul anchetelor paralele. Cutiile negre, care, să sperăm, nu vor fi „albite”. Și, atunci, cum de-și permite Gorbaciov să facă pe Solomon într-un caz încă neelucidat?! A uitat că abia în 1990 a cerut scuze poporului polonez pentru Masacrul de la Katyn?! Că n-a acceptat să ofere polonezilor Ordinul execuției din ’40, la Katyn?! Că Elțin a fost cel care, în 1992, a dat Varșoviei dovada scrisă a celor care au comis Masacrul?!

…Bolnavă de senzație, presa lumii jonglează cu ipotezele cele mai ciudate. Nu putea lipsi Teoria conspirației. Cică, Președintele polonez ar fi ordonat pilotului să aterizeze și pe ceața deasă, cum o mai făcuse și altădată!… Se mai vorbește despre comunicarea echipajului polonez care s-a făcut cu turnul de control din Smolensk nu în engleză, conform uzanțelor internaționale, ci în…rusă!?!… Că aeronava Tupolev 154, producție rusească, a fost reparată de curând în…Rusia!… Mai nou, ieri, miercuri, au apărut și două „misterioase persoane” care nu ar fi figurat pe lista îmbarcațiilor în avionul morții!?! E posibil așa ceva într-un avion prezidențial?! Dacă da, e dramatic!… Cum morții nu vorbesc, multe se mai pot spune de către cei vii. Care, fie că vor să îngroape Adevărul, fie vor să se afle în treabă…

…O primă comemorare a victimilor poloneze de la Katyn s-a făcut cu trei zile înaintea catastrofei aviatice de la Smolensk. La ea participase, alături de Puterea de la Kremlin, premierul polonez. Se spune că Președintele Lech Kaczynski ar fi fost nemulțumit de prestația trimisului său și de aceea ar fi decis să meargă personal la o nouă, adevărată comemorare în 10 aprilie! Aceasta să fi fost cauza inflamării unei părți a presei din umbra Kremlinului care, în plină zi de doliu decretat de Uniunea Europeană, l-a etichetat pe defunctul Președinte polonez „anti-rus”, unul care „a sfidat Moscova”?! Care Moscova, mai zic cârcotașii, ar fi vrut o altă conducere a Poloniei, la alegerile din octombrie! Toată presa își dă cu părerea, cel puțin până se va afla verdictul oficial al cauzelor Catastrofei de la Smolensk…

Îmi permit o paralelă. Nu pot anticipa când se vor publica „documentele Dramei de la Smolensk”. Știu, în schimb, că, din cele 183 de dosare ale Masacrului de la Katyn (în care au fost executați de armata sovietică 22.500 de polonezi!), 116 sunt și astăzi ținute la Moscova „strict secret”! Multe secrete ascunde Kremlinul…

…A fost un accident aviatic cu evidente comentarii politice și în… 4 noiembrie ’57. Atunci, aeronava (sovietică și ea!) care transporta la Moscova delegația română de partid, pentru aniversarea a 40 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, s-a prăbușit pe aeroportul Vnukovo, de lângă Capitala sovietică. A murit, cu alți nefericiți, unul dintre secretarii cu propaganda ai CC PCR, Grigore Preoteasa. El fusese trimis de șeful statului (pardon, al PCR!), Gheorghe Gheorghiu-Dej, care s-a dat răcit (în fapt se răciseră relațiile cu Hrușciov!). Atunci, primul secretar cu propaganda pus pe listă și prezent în avion a fost… Nicolae Ceaușescu. Care, atunci, a scăpat cu viață!

La vremea respectivă, Teoria conspirației, care circula prin București, susținea că sovieticii ar fi uitat că Gheorghe Gheorghiu-Dej n-ar fi urcat în avion! Nici astăzi nu se știe adevărul… Dar, parcă, în „cazul J.F. Kennedy” știm adevărul?!…

O ironie a sorții. Nicolae Ceaușescu a scăpat din accidentul de avion sovietic petrecut la Moscova și a pierit sub gloanțele românilor săi, într-o Sfântă zi de Crăciun! Doar Destin?!…

Real Madrid-Barça ne-a dereglat imaginea!

…Cine n-a văzut „El Clasico”, spectacolul lumii, de sâmbătă noapte, Real Madrid-Barcelona (0-2), este un om de fotbal sărac.

…Orice om de fotbal român care a văzut acest derby planetar nu se mai uită la fotbalul de trei parale din Liga lui Mitică. Ar fi ca un sacrilegiu în fața Zeului Fotbal…

…Liga noastră zisă I rămâne, totuși, de departe, cel mai tare campionat din lume. La scandaluri. La aruncat lături în companionii de cursă. La jocuri murdare pe sub masă… La contestații și acuzații. La amenințarea cu DNA și cu TAS…

…Mă tem că Liga lui Mitică (forul, mai exact LPF-ul, nu Divizia A) va da, mâine-poimâine, în judecată cele două cluburi, Real Madrid și Barcelona, dar și pe multe altele. Ca și pe toți dușmanii fotbalului românesc care programează pe evantaiul de canale TV asemenea meciuri de pe altă planetă, din noua galaxie Messi, cu „inelele de aur” Xavi și Cristiano Ronaldo, în stare să deregleze imaginea despre Valoare și Profesionalism care reprezintă, în cădere liberă, fascinanta noastră Românie! În fotbal, ca și în viață de zi cu zi…

…Mă tem că voi fi și eu chemat în instantță pentru că mi-am trădat meseria după „El Clasico” și n-am mai urmărit cap-coadă, în ultima etapă, nicio partidă de țurcă din campionatul intern. Prietenii mei experți în fotbal -și nu în șușe- susțin că, și în ultima rundă, nimeni n-a jucat nimic, doar patronii au susținut același „circ”. Pe scurt, a fost același zbucium mediocru, lamentabil, în pustiu, aceleași penibile gafe (de jucători, arbitri, ba și…comentatori TV!) și nelipsitele ligheane cu dejecții verbale. Înainte și după așa-zisele meciuri. Ca în „Bâlciul deșertăciunilor”…

…În Liga noastră cu imagine de lumea a treia, foarte mulți strigă „Hoții”! Unde-s hoții, domnilor?!

…Sigur că la Barcelona, Madrid, Roma, Milano, Londra, Munchen, Lyon, Marsilia. Numai cei de acolo ne-au furat mega-imaginea despre fotbalul nostru de trei parale ruginite…

Cupa Davis, Cupa de Vis

…Week-end-ul acesta aduce din nou la rampă Cupa Davis, ajunsă la ediția 99! Turul I al Grupei Mondiale, 7-9 martie. Noi, lipsim. Vor fi, în schimb, opt dueluri (dintre care 7 în Europa!), unele de mare interes: Spania-Elveția, Franța-Germania, Serbia-SUA, Suedia-Argentina, Rusia-India, Croația-Ecuador, Chile-Israel și Belgia-Cehia.

…Istoria „Salatierei de argint” a început în 1900, când studentul american Dwight Davis a invitat echipa britanică pentru a tansforma campionatele yankeilor în unele internaționale. Atunci, între 8-10 august 1900, la Boston, întâiul meci al Cupei Davis: SUA-Marea Britanie 3-0!

…Peste 22 de ani, la 19 iulie ’22, debuta în Cupa Davis și echipa României: 0-5 cu India, la Eastbourne. Primii noștrii daviscup-meni, Nicolae Mișu (un nume, atunci, în sportul alb, la Paris și Londra) și Mihai Stern.

…Ultima finală a Salatierei de argint, în decembrie trecut, la Barcelona, unde Spania lui Rafael Nadal a spulberat Cehia, cu 5-0!

…Cele mai multe trofee câștigate le au Statele Unite-32. Întâiul, în 1900, ultimul, în 2007, 4-1 cu Rusia. Plus 28 de finale pierdute, ultima în Spania, acum 5 ani, 1-3, la Sevilla.

…În clasamentul învingătorilor Cupei Davis urmează Australia-28 de trofee (primul în 1907, ultimul, în 2003), „cangurii” cedând în 18 finale.

…Marea Britanie și Franța au câte 9 Salatiere în vitrină, englezii pierzând 8 finale, francezii-5. Suedia a scris și ea istorie, între 1975-1998, când a triumfat de 7 ori și a mai ratat 5 finale.

…Spania este revelația ultimului deceniu, câstigând de 4 ori Cupa Davis (2000, 2004, 2008, 2009). A pierdut și 3 finale, două în ’65 și ’67 (ambele, 1-4, cu Australia, în deplasare)… Germania are 3 Salatiere, și o finală pierdută, Rusia-2 trofee.

…Câte o victorie supremă- Italia (4-1, cu Chile, în ’76), Cehia (4-1 cu Italia, în ’80) și Croația (3-2, în dauna slovacilor, în 2005). Pe tabelul câștigătorilor întâlnim și reprezentativa Africii de Sud, încununată prin… neprezentarea Indiei, în semn de protest, atunci, în ’74, față de politica de apartheid de la Capetown.

…Un capitol aparte îl reprezintă România-0 trofee în palmares, dar 3 incredibile finale, pierdute, toate, în fața americanilor: 1969 (0-5,  la Cleveland), 1971 (2-3, la Charlotte) și 1972 (2-3, la București). Ilie Năstase și Ion Țiriac rămân, însă, nume de aur în Cartea cu artiști a Cupei de Vis.

…Lunga și încântătoarea istorie a Salatierei de argint are și multe recorduri interesante. Am ales câteva…

  • Cele mai multe trofee consecutive: SUA-7 (1920-1926)
  • Cele mai multe reveniri de la 0-2: Suedia-5!
  • Cele mai multe finale disputate de un jucător: 11-Bill Tilden (SUA)!
  • Cele mai multe jocuri câștigate la simplu: 33-Bjorn Bjorg (Suedia, în perioada mai ’73-iunie ’80)
  • Cel mai tânăr jucător în Cupa Davis: Mohammed Hossain (Bangladesh): 13 ani și 326 de zile, într-un meci din Grupa Oceania, 2003. Astăzi, nu sunt acceptați jucători sub 14 ani!
  • Cel mai vârstnic jucător: Yaka Koptigan (Togo), 59 de ani și 147 de zile, în 2001, în Grupa a III-a preliminară!
  • Cel mai în vârstă jucător într-un meci de Grupa Mondială: Ilie Năstase-37 de ani și 220 de zile, în 1984, la dublu, și olandezul Paul Haarhuis, la simplu, în 2005, la 39 de ani și 148 de zile.
  • Cel mai lung set final: 20-18, la simplu (în 1991) și 23-21, la dublu, de două ori, în ’57 și ’98!
  • Cei mai mulți „ași” într-un meci de Cupa Davis: 78 reușiți de croatul Ivo Karlovici, în disputa cu cehul Stepanek, anul trecut!
  • Recordul de viteză a unui serviciu: 249 kilometri pe oră-americanul Andy Roddick, în meciul cu ruslul Volcikov!

…Cupa Davis pleacă din nou la drum. Tenismenii profesioniști cer, însă, din cauza programului obositor, disputarea Salatierei de argint o dată la doi ani. Sub o altă denumire: Marele Slam al Națiunilor sau Cupa Mondială. Poate după ediția jubiliară, cea cu numărul 100, de la anul!

Franța, regina-reginelor pe „semicerc”

…La Viena, duminică seară, firește în acordurile lui Johann Strauss, a căzut cortina peste al 9-lea European la handbal masculin. Cu un rezultat de senzație, un record absolut care, în deceniile următoare, nu va putea fi decât egalat. Franța, nu doar că a cucerit titlul continental, după finala câștigată clar, cu maturitate și distincție în repriza secundă, în fața Croației, cu 25-21(12-12), dar a reușit să unifice cele trei „coroane”! După aurul olimpic, de la Beijing, cel mondial, de la Zagreb (triumf tot în dauna „cowboys”-ilor croați!), a urmat și cel al Bătrânului Continent. Simfonie franceză de vis, pe „semicerc”, marcând o epocă „blue”.

…O epocă de miracol a marcat, până acum peste trei decenii, și Naționala masculină a României, cu patru titluri mondiale în cont! Din păcate pentru noi, niciun titlu olimpic, ca să nu mai vorbim despre Europene, unde ne-am acoperit de rușine. Căci, în cele doar nouă ediții ale Campionatelor continentale, handbaliștii noștri n-au participat decât la două: la cea de debut, din ’94, când au ocupat locul 11 (din 12 competitori, învingând doar mediocra echipă lusitană, gazda!), și locul 9, în ’96, tot din 12 echipe. De atunci, șapte ediții consecutive ca telespectatori la Europene!

…Acum, dacă tot am fost telespectatori (și) la acest European (și de handbal!), ne-am făcut o impresie despre cum se mai prezintă „semicercul” mondial, crema Europei dominând și lumea handbalului mondial. Este cert că nu doar noi schimbăm generațiile (ca noi, însă, cam nimeni, de decenii bune!). Suedia, bunăoară, recordmana titlurilor europene, 4 (patru) la număr (primul în ’94, ultimul în 2004), a plecat umilită de la acest turneu, cu „lingura de lemn” de gât, fiind împreună cu Ucraina echipele fără vreun punct câștigat în Țara Valsului!?! Nici rușii (campioni europeni în ’96, când au învins Spania, în finală, la Madrid) n-au arătat mai bine, băieții din umbra Kremlinului au trecut icnind de grupa preliminară, dar au spus repede „Adio, metale prețioase!”, pierzând toate cele cinci dispute din seria semifinală! Decăderea lor reprezintă un semn bun, poate, pentru noi, din moment ce elevii lui Vasile Stângă îi vor întâlni pe ruși în barajul pentru Mondialele de anul viitor (meciul tur, în deplasare, pe 12 sau 13 iunie; returul, la București, în 19-20 iunie). Nici nemții, campionii europeni din Slovenia (în surprinzătoarea finală cu team-ul țării gazdă) n-au ieșit din mediocritate, aș zice nici măcar danezii, cu ultimii lauri europeni dinaintea bătăliei din Austria, nemaireprezentând o forță, locul 5 fiind sub cota așteptării specialiștilor.

…Revelația a fost, de departe, echipa Islandei, care a obținut bronzul European, după 29-26 (18-10!), cu Polonia-„bronzul” de la ultimul Mondial. „Pescarii” intră între cele 10 echipe care au ocupat podiumul în cele 9 ediții ale Europenelor, în afara echipelor amintite (cu finalistele de rigoare) a ajuns pe treapta de bronz și Iugoslavia, schimbul ei de ștafetă de acum, Serbia, nefăcându-și planuri decât pentru… găzduirea ediției din 2012!

…Finala a fost un barometru exact al actualului raport de forțe de pe semicerc. Franța, tripla campioană -olimpică-mondială-europeană, echipa neînvinsă de trei ani, prezintă o Generație de aur, cu uluitorul Nicola Karabatici (într-adevăr cel mai bun handbalist al lumii!), cu artiștii Abalo, Narcisse și Fernandez, cu formidabilul portar Omeyer, într-o încântătoare filozofie a handbalului în Hexagon, din moment ce și fetele sunt vicecampioanele lumii. Croația rămâne aceeași echipă de forță și elan, dintr-o „școală” sârbă de mare valoare. Neșansa băieților din Zagreb, tot pe podium în ultimii ani, indiferent de competiție, a fost această „eră albastră” a handbalului mondial, dominată spectaculos de „Les Blues”!