Australia – Mircea M. Ionescu

Apocalipsa de la Paris nu se poate uita! DREPTURILE OMULUI ȘI…drepturile morții!

…Sunt unul dintre milioanele de refugiați ai lumii. În iulie 1986, ceream azil politic în Lagărul de refugiați politici din Latina, la vreo 90 de kilometri sud de Roma. Timp de cinci luni și două săptămâni, am fost verificat la sânge, ceea ce nu m-a deranjat, dimpotrivă. Eram în acel Lagăr-grajduri de profughi din Latina cam 4-500 de cerșetori de Libertate din Europa de Est. N-au ajuns chiar toți în SUA, Canada și Australia… Unii, dubioșii, dalmațienii, n-au primit viza de refugiat politic și aveau să-și petreacă anii undeva, într-un alt Lagăr, al deznădejduiților, de la Capua…

…În grajdurile de la Latina, pe unde mișunau și două-trei cârtițe ale Securității române, am înțeles rapid că Drepturile Omului suna mai curând a metaforă! Că Libertatea cere o responsabilitate absolută! Că Dreptatea este foarte relativă, în funcție de sistemul de referință… Eu, intelectual român, ziarist de top în țara mea natală, spălam pizzerii, căram mobilă la etajul VI, să-mi aud coloana cum troznește, săpam șanțuri, pentru vreo patru dolari pe zi. Cerșetorii polonezi de Libertate din Lagăr primeau gratis acești bani pentru că Papa de la Vatican era…polonez! Drepturile Omului?! Come on!…

…Uman, nu logic, sufăr pentru refugiații de astăzi, dar nu accept lipsa de discernământ.
…Nu pot să-mi explic cum pot trece, dintr-o țară în alta, fără acte de identitate, zeci, sute de mii de refugiați, fără ca nimeni să-i oprească la graniță!?!…
…Nu pot să înțeleg cum presa lumii, oamenii de rând strigă “Atenție la teroriști!”, iar șefi de state, bolnavi de imagine ieftină, se prefac a da pe-afară de atâta bucurie că pot găzdui cohorte întregi de necunoscuți necontrolați, neverificați!

…Nu-mi ies din cap tâmpeniile lui Madame Breton care încerca să ne explice, penibil, că sutele de mii de musulmani (unii, însă, fără să știm care, bieți azilanți economici, care mascau inconștienți criminali în serie!) vor regenera poporul german (Sic!)!?!
…Nu pot să admit, acum, după CUMPLITA DRAMĂ UMANĂ de la Paris, lacrimile de crocodil ale tovarășei Merkel, care, mai ieri, certa, ba și amenința cu sancțiuni țările mici și sărace din Europa (printre care și România) dacă nu vor să primească refugiați la grămadă, necontrolați, iar, la nici 24 de ore de la Apocalipsa pariziană, ne anunță lamentabil că „Toți suntem ținte în fața terorismului”!?!… Păi, dragă tovarășă Merkel (că doamnă nu pot să vă spun, deși, inițial, am crezut în dvs., Germania, locomotiva Europei etc., etc.!), ar fi trebuit să dovediți un bun simț elementar și să tăceți!… Nu de alta, dar, și logic și uman, dvs. ați contribuit la infiltrarea teroriștilor islamici în Europa, unul (suficient UNUL!) numărându-se printre bestiile de la Paris! Iar, dacă aveți un dram de conștiință, atunci trebuie să vă simțiți părtașă la moartea celor 129 de nevinovați (dintre care și doi români!), cifră provizorie!… Să vă dați demisia ar fi prea puțin, credeți-mă!…

…Nu pot să-mi explic cum Serviciile Speciale din Franța s-au comportat lamentabil de neprofesionist, când Masacrul din ianuarie, tot la Paris (Charlie Hebdo!), era un mare, uriaș Semnal de Alarmă!?!… Să-ți râdă teroriștii sub nas, să facă simultan, în șase (!!!!!!!) locuri din Paris, centre ale morții, înseamnă că Securitatea franceză a dormit pe ea!… Nu-mi explic cum un terorist a fost blocat să intre pe Stade de France și nimeni nu s-a alertat, deși pe stadion se afla și președintele Franței!?!

…La ora aceasta, Europa plătește un tribut imens naivității, populismului, umanității în vremuri inumane, transformând metafora Drepturile Omului în blestemul drepturile morții!… Teroriștii amenință, cu cinism, că vor urma carnagii la Roma, Londra și Washington!?! Și Europa ce face?!… Se ascunde după tirade politice de duzină, întruniri de rutină, parole, parole, fără scop precis, așteptând alte și alte dezastre umane?!

…Trezește-te, draga mea Europa! A trecut vremea discursurilor, a metaforelor… Trezește-te, cât nu este prea târziu!

Umbra campioanei mondiale la Salvador. Viva… Olanda!

…Numai 5-1 (1-1)! La acest scos s-a oprit „Portocala mecanică” sau „olandezii zburători”, în revanșa pentru finala ultimului Mondial, pierdută in fața Spaniei, acum 4 ani, in Africa de Sud! Atunci, pe 11 iunie 2010, la Johannesburg, în fața a 84.490 de spectatori, spaniolii și-au pus în vitrină întâiul titlu mondial, după golul lui Iniesta, din prelungiri, mai exact minutul 116!…

…13 iunie 2014, zi-coșmar pentru. Pique, Cassilas, Ramos, Torres, bieți copii de mingi, umiliți ca în curtea grădiniții de cea mai tânără națională din istoria fotbalului olandez. Uluitorii Robben și van Persie și-au trecut în cont câte o „dublă” de merit (Doamne, și ce goluri!), al cincilea gol batav aparținând unui fundaș-Vrij, e drept după ce a fost faultat (dar arbitrul era plecat cu pluta pe Amazon!) așa-zisul goal-keeper al pisicii jerpelite venite pe post de taur, nefericitul Casillas, care voia să ducă mai departe seria de cinci meciuri fără gol la Națională și să bată recordul lui Zenga, din 1990, 517 minute fără gol!… Oricum, Spania s-a apropiat un record dureros al ei: de 64 de ani, de la Mondialul din 1950, disputat tot în Brazilia, n-a mai încasat într-un meci de turneu final cinci goluri. Atunci a fost: Brazilia-Spania 6-1!?! Meci care s-ar putea repeta, pe 28 iunie, în „optimi”!

…Culmea e că, aseară, când eu veneam de la frumoasa „Furtuna” shakesperiană, montată la Naționalul bucureștean, cu un superb Ion Caramitru, ca Einstein în rolul lui Prospero (regia: valorosul bulgar Alexandr Morfov!), la Salvador, peste Ocean, în altă Furtună (de goluri!), ibericii au deschis scorul, in min. 27, prin Alonso, dintr-un penalty discutat și la ora asta, băiatul cu fluier ruginit fiind italianul Rizzoli! Cu lecția de fotbal-total din meciul de debut, Olanda a devenit inamicul public nr.1 al Braziliei la cucerirea titlului mondial și toată suflarea cariocas a simțit un junghi în dreptul inimii!…

…Am strigat în noapte, Viva Olanda, Viva Mexic- (1-0) in dauna Camerunului, după ce brigada columbiană, cu un papagal agățat de fanion sau ca de acar din triajul Grivița, le-a interzis aztecilor două gouri perfecte!… Mondialul acesta a început cu trei arbitraje catastrofale, semn că mister Blatter-bla-bla a sacrificat competemța și adevărul jocului de fotbal de dragul globalizării iresponsabile!

…Întâia noapte albă la acest Mondial: Chile-Australia, din grupa Olandei! După primul sfert de oră era 2-0 pentru sud-americani (Alexis-min.12, Valdivia-min.14), chilieni -antrenați de argentinianul Sampaoli- pe care mulți îi văd departe, departe, însă a venit finalul de mitan și „cangurii” au revenit în meci prin golul valorosului Cahill, om de bază la Everton. În ultimul minut la meciului, încă un gol chilian (Beausejour), 3-1 final, și, teoretic, adversara pentru Selecao în „optimi” se va alege între Chile și Spania…

…Mai toata lumea se pregătea să cânte, aseară, Viva Espania!… Acum, don’t cry for me…Espania!… Asta-i Viața!… E Frumoasă, nu se oprește la un meci, la un dezastru sau la o capodoperă. Mai ales în Fotbal, una dintre cele două patimi fără de sfârșit care îmi colorează existența, împreună cu amanta mea Thalia…

Mondialul African. Ziua 8, în trenul de Cluj

…Sâmbătă, am lipsit de la Mondial. A trebuit să merg la Cluj, onorat de invitaţia eminentului profesor dr. Mihai Lucan, omul care m-a salvat de două ori din vălul doamnei în negru. O tulburătoare „Ziua Recunoştinţei în Transplant”. Acolo, salvaţi de Profesor şi de minunata lui echipă, dar şi de sublimii donatori de organe, nu doar oficialităţi avide de imagine, ci şi mulţi oameni născuţi, miraculous, a doua oară. Printre ei Gheorghe Guşet, minunatul atlet, şi Victor Socaciu, cantautorul cu neuitata „Căruţă cu flori” şi rinichi noi, de la o fetiţă de 12 ani, plecată dureros de devreme între îngeri. Eu nu eram cu transplant de organe, Profesorul Mihai Lucan mi-a transplantat de două ori Viaţa şi Speranţa, furându-mă din coşmarul acela cumplit numit cancer, fie el şi la prostată… Trăiesc, domnule Profesor, şi mă mai bucur de un Mondial!

…Sâmbătă, în a 8-a zi a Mondialului African, la 7:13 fix, sunt pe peronul 5 al Gării de Nord din Capitală. Acceleratul de Cluj a garat. „Ia Vuvuzela!”, strigă un vânzător ambulant de ziare, fluturând publicaţiile de sport. Le-am cumpărat, pentru drmul lung până la Cluj. Urc în tren. Vagonul 2, locul 14. La fereastră, să mai văd a nu mai ştiu câta oară, Valea Prahovei. Vine încă un băiat cu ziare. Strigă şi el: „Regina mâncată de vulpile Deşertului!”. „Ce regină, dom’ne?!”, tresare un bătrânel avid de ştiri-bombă. „Anglia, nene, 0-0 cu Algeria!”… Lângă mine, pe locul 13, un bărbat trecut de 65, zic. Ars de soare, în pantaloni scurţi. Citeşte cu patimă un ziar generalist. „Serbia distruge Germania!”, încearcă alt puştan să-şi vândă ziarele. „Am şi Integrame, ieftine, doamnelor şi domnilior!”, mai zice. Mondialul este o mare Integramă, deocamdată…

…Am trecut de Câmpina şi acceleraul începe să meargă ca o drezină. Dacă nu ca o căruţă. Facem doi kilometri în vreo 20 de minute. Domnul de lângă mine mă roagă să-l ajut să dea un telefon, să-şi anunţe fratele că va întârzia. E din Australia, din Brisbane, îl cheamă Paul Neacşu, are 70 de ani şi chef de vorbă. Merge la Mediaş, după vreo 15 ani. În oraşul Gaz Metanului, îl va aştepta fratele său din Târnăveni. Îi dau mobilul să-şi sune fratele. „Sper să prind meciul!”, zice. „Meciul cu Ghana”, simte nevoia să se explice. Logic, vrea să vadă Australia. „Cu nemţii ne-am făcut de basme, azi, însă, nu vom pierde!”… Îl întreb dacă-i place acest Mondial. Îi place, poate l-a citit pe Răzvan Lucescu… Şi vuvuzelele alea asurzitoare?!, plusez. „Acum, ce vreţi, să ascultaţi valsul vienez la capătul Africii?!… Dacă au decis ca Bafana, Bafana să organizeze Mondialul, atunci, să-i lăsăm să-şi arate obiceiurile!… Ne vor lipsi curând vuvuzelele astea, o să vedeţi”…Văd că am ajuns la Braşov. Au trecut 4 (patru) ore de când am plecat din Gara de Nord! „166 de kilometrii în 4 ore?!”, întreabă uimit, cu subînţeles bărbatul acesta plin de viaţă care, înainte să emigreze legal, la Antipozi, în ’80, făcând greva foamei, a bătut România în lung şi-n lat ca şofer de camion… Ce să-i răspund, 4 (patru) ore cu trenul până la Braşov, în 2010, pare o poveste din secolul trecut… Îl întreb cum i se pare fotbalul românesc. „Regret că nu-i şi România la Mondialul ăsta!… Sunt echipe mult mai slabe decât România!… Ce minunat a jucat România în America”… Pe Hagi nu-l ştie decât de la televizor! „Eu am plecat din ţară cu imaginea lui Dobrin şi Dumitrache. Ambii, artişti, nu fotbalişti”, mai zice „cangurul”…

…Coboară la Mediaş, cu o oră întârziere. E bucuros că va prinde meciul Australiei… Eu risc să pierd începutul Evenimentului de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” din Cluj. „Australia nu pierde azi! Şi Argentina va câştiga titlul!”, mai zice Paul Neacşu, australianul din Brisbane, partenerul meu de şase ore şi jumătate, de la Bucureşti la Mediaş!

…Câmpia Turzii. 16:55. Trebuia să fiu de 14 minute la Cluj. Urcă un grup gălăgios de trei tineri, cu sticle de bere înjumătăţite. „Lăsaţi-mă, bă cu Olanda voastră! N-are sclipici!… Dacă nu era Sneijder, îi încurcau samuraii!”… De la ei aflu scorul. 1-0 pentru tulipani, 6 puncte, şi calificarea asigurată! „Nu ia titlul, domnule!”, mă asigură unul dintre nou-veniţii care merg la Baia Mare!.. Cine ia titlul?… „Brazilia”, spune el. „Italia!, îl contrazice un tovarăş de drum. Italia a pornit mereu greoi, când a bătut Argentina pe traseu n-a mai făcut nimic!”… „Alianţa Barcelona-Real Madrid, bă! Argentina va câştiga! Nu-l înghit pe circarul de Maradona, dar Messi şi Higuain n-au egali!”… Şi România?!, îi zgândăr… „Ce să facem noi, acolo, domnule?! Cred că, la ora asta, ne bate şi Noua Zeelandă. Cu Slovenia, nu mai discutăm! Vă zice Hagi cum e cu slovenii”… „Nu merităm să jucăm la un Mondial!, replică tăcutul de până acum. Aşa ţară, aşa fotbal! Vai de mama noastră! Mai bine emigrez în Slovenia…”…

…Ajung la Cluj cu o ora şi opt minute întârziere. Iau taxiul. Cluj e gol. Prind începutul Evenimentului de la Teatrul Naţional. Este o tulburătoare seară în care se rescrie profilul spiritual contemporan al Românului. Uite că avem şi suflet! Avem şi Oameni printre noi. Oameni care, în durerea pierderii unor fiinţe dragi, acceptă să se nască a doua oară semeni necunoscuţi, cu un rinichi sau doi, un ficat, o inimă. În seara aceasta, profesorul Lucan şi trupa lui minunată îmi apar ca trimişii ai lui Dumnezeu, printre oameni cu credinţă în Cel de Sus. Nu-l înţeleg pe prof. dr. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei, care îl omagianză şi el pe profesorul Mihai Lucan, dar se scuză, pueril, că nu l-a primit încă în Academie pe marele chirurg aclamat în picioare de întreaga sală a Naţionalului clujean, pentru că… „am fost prea puţine locuri” !?!… Geniile nu aşteaptă la rând, locurile, domnule preşedinte!

…La 20:30, mă pregătesc să fug, îapoi spre gara din Cluj. Amicul Viorel Cacoveanu, dramaturg şi comentator sportiv de elită, îmi strecurase un bileţel în timpul Thanksgiving-ului de la Teatrul Naţional. Îl citesc: „Gripe, crize, lefuri, sărăcie, Cutremure, taifunuri şi vulcani, Şi-n fotbal, triplă tragedie, Vuvuzele, Blatter şi Jabulani”… Mondialul nu ne lasă nicăieri… Iau un taxi. Şoferul mă recunoaşte. Ţine cu „U” şi este fericit de promovare. Eu îl întreb, însă, de scorul din meciul Ghana-Australia. „1-1!… Am tras pe dreapta, că tot nu merge treaba, să văd meciul. Cangurii au deschis scorul repede, dar au jucat cu un om în minus mai mult de o oră, fiind eliminat Kewell, nu oricine! De, parcă, nu ajungea penalty-ul din care au egalat africanii!”. Nu-i place Mondialul ăsta. „Dacă nu surzim de la trompetele alea nenorocite, va fi bine!… Altfel, cam săracie….Ce se joacă în afara Europei n-are clasă! Să vedem ce va fi în Brazilia, peste 4 ani!… Cred că va fi o finală Brazilia-Argentina. În care eu ţin cu…Italia sau Spania!”… La Târnăveni, Paul Neacşu, din Brisbane, trebuie să fie fericit…

…Iau trenul de Bucureşti, la 20 de minute de la începerea meciului Camerun-Danemarca. Urc în cuşetă. Pe la Apahida, îÎl sun pe actorul Doru Nica, din Arad, care mănâncă fotbal pe pâine prăjită la micul dejun, lunch şi cină. „Au deschis camerunezii scorul, prin Eto’o. Dar meciul nu-i jucat! Dacă nu te culci, sună-mă pe la 11 şi jumătate, să-ţi spun scorul final…”. Nu-l mai sun, sunt rupt de oboseală, încerc să aţipesc. La Blaj, însă, urcă doi-trei gălăgioşi cred că sunt singuri în tren. „Cu un punct, şi Danemarca şi Camerul pot pleca acasă”, aud, un glas. Înţeleg că a fost egal, nu m-au trezit degeaba…. Furtuna acoperă tărăboiul petrecăreţilor. Trenul de Cluj aleargă spre a 9-a zi a turneului de sub Curcubeul Africii. Aţipesc. Nu visez nimic despre Mondialul African…

*O variantă a acestui material a fost postată şi pe sportvox.ro

Cupa Davis, Cupa de Vis

…Week-end-ul acesta aduce din nou la rampă Cupa Davis, ajunsă la ediția 99! Turul I al Grupei Mondiale, 7-9 martie. Noi, lipsim. Vor fi, în schimb, opt dueluri (dintre care 7 în Europa!), unele de mare interes: Spania-Elveția, Franța-Germania, Serbia-SUA, Suedia-Argentina, Rusia-India, Croația-Ecuador, Chile-Israel și Belgia-Cehia.

…Istoria „Salatierei de argint” a început în 1900, când studentul american Dwight Davis a invitat echipa britanică pentru a tansforma campionatele yankeilor în unele internaționale. Atunci, între 8-10 august 1900, la Boston, întâiul meci al Cupei Davis: SUA-Marea Britanie 3-0!

…Peste 22 de ani, la 19 iulie ’22, debuta în Cupa Davis și echipa României: 0-5 cu India, la Eastbourne. Primii noștrii daviscup-meni, Nicolae Mișu (un nume, atunci, în sportul alb, la Paris și Londra) și Mihai Stern.

…Ultima finală a Salatierei de argint, în decembrie trecut, la Barcelona, unde Spania lui Rafael Nadal a spulberat Cehia, cu 5-0!

…Cele mai multe trofee câștigate le au Statele Unite-32. Întâiul, în 1900, ultimul, în 2007, 4-1 cu Rusia. Plus 28 de finale pierdute, ultima în Spania, acum 5 ani, 1-3, la Sevilla.

…În clasamentul învingătorilor Cupei Davis urmează Australia-28 de trofee (primul în 1907, ultimul, în 2003), „cangurii” cedând în 18 finale.

…Marea Britanie și Franța au câte 9 Salatiere în vitrină, englezii pierzând 8 finale, francezii-5. Suedia a scris și ea istorie, între 1975-1998, când a triumfat de 7 ori și a mai ratat 5 finale.

…Spania este revelația ultimului deceniu, câstigând de 4 ori Cupa Davis (2000, 2004, 2008, 2009). A pierdut și 3 finale, două în ’65 și ’67 (ambele, 1-4, cu Australia, în deplasare)… Germania are 3 Salatiere, și o finală pierdută, Rusia-2 trofee.

…Câte o victorie supremă- Italia (4-1, cu Chile, în ’76), Cehia (4-1 cu Italia, în ’80) și Croația (3-2, în dauna slovacilor, în 2005). Pe tabelul câștigătorilor întâlnim și reprezentativa Africii de Sud, încununată prin… neprezentarea Indiei, în semn de protest, atunci, în ’74, față de politica de apartheid de la Capetown.

…Un capitol aparte îl reprezintă România-0 trofee în palmares, dar 3 incredibile finale, pierdute, toate, în fața americanilor: 1969 (0-5, la Cleveland), 1971 (2-3, la Charlotte) și 1972 (2-3, la București). Ilie Năstase și Ion Țiriac rămân, însă, nume de aur în Cartea cu artiști a Cupei de Vis.

…Lunga și încântătoarea istorie a Salatierei de argint are și multe recorduri interesante. Am ales câteva…

Cele mai multe trofee consecutive: SUA-7 (1920-1926)
Cele mai multe reveniri de la 0-2: Suedia-5!
Cele mai multe finale disputate de un jucător: 11-Bill Tilden (SUA)!
Cele mai multe jocuri câștigate la simplu: 33-Bjorn Bjorg (Suedia, în perioada mai ’73-iunie ’80)
Cel mai tânăr jucător în Cupa Davis: Mohammed Hossain (Bangladesh): 13 ani și 326 de zile, într-un meci din Grupa Oceania, 2003. Astăzi, nu sunt acceptați jucători sub 14 ani!
Cel mai vârstnic jucător: Yaka Koptigan (Togo), 59 de ani și 147 de zile, în 2001, în Grupa a III-a preliminară!
Cel mai în vârstă jucător într-un meci de Grupa Mondială: Ilie Năstase-37 de ani și 220 de zile, în 1984, la dublu, și olandezul Paul Haarhuis, la simplu, în 2005, la 39 de ani și 148 de zile.
Cel mai lung set final: 20-18, la simplu (în 1991) și 23-21, la dublu, de două ori, în ’57 și ’98!
Cei mai mulți „ași” într-un meci de Cupa Davis: 78 reușiți de croatul Ivo Karlovici, în disputa cu cehul Stepanek, anul trecut!
Recordul de viteză a unui serviciu: 249 kilometri pe oră-americanul Andy Roddick, în meciul cu ruslul Volcikov!

…Cupa Davis pleacă din nou la drum. Tenismenii profesioniști cer, însă, din cauza programului obositor, disputarea Salatierei de argint o dată la doi ani. Sub o altă denumire: Marele Slam al Națiunilor sau Cupa Mondială. Poate după ediția jubiliară, cea cu numărul 100, de la anul!