Etichetă: Chichen Itza

Jurnal de iarnă (10). CRĂCIUNUL ȘI REVELIONUL 2014, PRINTRE TEMPLE ȘI PIRAMIDE (AZTECE ȘI MAYAȘE)…

…Bunul Dumnezeu a fost darnic cu mine toată viața!… Memoria Facebook-ului mi-a confirmat, o dată în plus, în această dimineață! Fotografia de mai jos, la picioarele Piramidei Soarelui, o atestă…

…Acum doi ani, spre exemplu, am petrecut Crăciunul la Ciudad de Mexico, dublat de excursia magică de o zi la Piramida aztecă de la Teotihuacan (care în limba nahuatl înseamnă „Orașul Zeilor” sau „Locul unde oamenii devin zei”), la 50 de kilometri de Capitala mexicană. „Echipajul” condus de bossul nostru… Genevieve (care avea un an, o lună și trei săptămâni!), mai cuprindea nora mea Karina, sora ei Liz, Ducu, firește fiul meu cel mare, și socrii lui, Conchita și Carlos. A fost un veritabil Crăciun-Excursie, cu vizite la câteva dintre punctele importante ale fascinanului Ciudad de Mexico și împrejurimile lui, inclusiv Piramidele Aztece în vârful unuia, cea mai mare, Piramida Soarelui, de la Teotihuacan, ajungând și eu, la 63 de metri, gâfâind și cu patru-cinci pauze, după cele 240 de trepte escaladate mai mult cu sufletul!… De acolo, (unde mă simțeam „Împăratul norilor”, cum sună un titlul din fantastica operă a lui D.R.Popescu), se vedea clar, spre Nord, și Piramida Lunii, cu vestitul drum dintre Lună și Soare, un Drum al Morții și al Vieții, cu inedite povești uluitoare…

…După patru zile în Ciudad de Mexico, am luat avionul și ne-am oprit în Cancun, stațiune de lux, construită de americani, la începutul anilor ’70. Am schimbat anii în Playa del Carmen și ne-am plimbat din nou printr-o istorie spectaculoasă, neștiută, doar intuită, la Chichen Itza, monument UNESCO. Undeva, în jungla statului Yucatan, la 180 km. de Cancun, unde s-au unit civilizațiile mayașă (ghidul nostru, de 34 de ani, era mayaș!) și toltecă. Aici am pus în Arhiva mea sentimentală vestitul Templu Kukulkan (24 de metri înălțime, plus 6 metri platforma), Zeul-șarpe cu pene. Sunt 91 de trepte pe fiecare din cele patru laturi ale Templului, ultimul pas din vârful Kuklkanului fiind al…365-lea, echivalentul din zilele Anului Haab!

…N-am apucat să scriu decât cinci episoade din „Jurnalul meu mexican”, va trebui, anul care vine, să fac un efort și să termin acest capitol (cu opt seriale) dintr-un volum ce mai cuprinde un Jurnal american, unul italian, un Letopiseț (românesc, of course!), toate prinse în „Jurnalul unui trăznit” (cum va suna și titlul cărții, din care cam 85-90% din ce mi-am propus este gata!).
…Anul acesta, „Echipajul” de la Piramide și Temple nu a mai fost împreună de Sărbători. Sper să ne reunim la anul, pe vremea asta, când vom mai avea un nou companion, marcant, minunata mezină Celine, care abia a sărit de zece luni!
…Un Crăciun fără vârste și un An Nou cu 2017 povești adevărate, TUTUROR!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 1.312 persoane

UN SHERIFF român la Cuncun!

…Era 4 ianuarie. Ultima oră, din cele 12 zile petrecute, în… doi ani, în Mexic. Pe Aeroportul din Cancun. Eram o fantomă, după necazul provocat, probabil, de sucul de mango pregătit de un inconștient, pe 2 ianuarie, la restaurantul “Grota Pescarului”, din Akumal, nu cu apă minerală, ci cu otrăvitoarea apă de la canal, pentru doi-trei pesos murdari! Leșin, un val de transpirație rece, o furtună în stomac ce m-a ținut umbră la pat două zile și m-a slăbit 3 kilograme în 32 de ore!… Încă mă lupt cu acel nenorocit de „mango”, și astăzi, 8 ianuarie, la Miami…

…Am învățat, prin ani, să nu întorc capul la primul glas de sirenă și să nu șterg atâtea bucurii cu ultima impresie, una la marginea vieții, cum a fost cea de lângă un Tulum prăfuit. A fost mult prea frumos, tonic, la Ciudad de Mexico, la Teotihuacan, Playa del Carmen, Chichen Itza, Xcaret, încât să mă împiedic de ultima impresie…

…Ultima impresie din Mexic s-a fixat, de fapt, pe Aeroportul din Cancun. Care, pe afară, nu-i cine știe ce, n-am mai mers pe jos, de la avion până la vamă, din 1983, de la Vigo, unde ajunsesem cu Naționala de fotbal, pentru un amical (2-2 cu Selecționata strănilor din campionatul spaniol, cu Maradona în teren; ne-au bătut la penalty-uri), iar pentru Tupolev-ul nostru demodat spaniolii nu aveau nici “burduf”, nici măcar scară. S-a improvizat ceva, până la un metru deasupra solului, de unde am sărit, jucători, antrenori (Mircea Lucescu și Mircea Rădulescu), conducători (generalul Stan, șeful delegației, care, durduliu, a avut probleme cu… ultimul metru!), unicul ziarist…

…În interior, însă, Aeroportul din Cancun este o nebunie. Cât eram eu de fantomă, abia ținându-se pe picioare, am rămas încântat de atmosferă. Magazine, ca-n filme, avalanșă de restaurante, de altfel, la intrarea spre Gate-uri, două frumoase blonde te ademeneau, free, cu câte un păhărel de whisky cu lămâie! Să fii încălzit la intrarea în pădurea de restaurante. Unul se numea “Bubba Gump”, amintind de acel film celebru “Forest Gump”… Altul “Aici, mereu este Vineri”, încât eu m-am trezit fredonându-i feciorului meu cel mare, Ducu, o frântură din acel frumos cântec de petrecere din Banat: “C-așa beau oamenii tineri, de sâmbătă până vineri”… Unde sunteți, prietenii mei Neluțu Igna și Nelu Bungău?!… La Cancun, eu, „Sherifful”, după pălăria de efect, am rămas pe uscat, “mango” la Akumal mi-a trebuit…

…Pălăria de sheriff, din ierburi groase, rare, am cumpărat-o pe insula Cozumel, cea mai mare dintre cele populate ale Mexicului. Pe Aeroportul din Cancun, un gardian, cu simțul umorului, m-a salutat ca pe un superior. L-am salutat și eu, în convenția jocului propus de el, am râs ambii, și am înțeles că pălăria mea… cozumelă are valoare de Sheriff cancunez. Când o să mai merg la Oradea, o s-o iau cu mine, să intru în sala minunatului Teatru “Regina Maria”, când se va mai juca spumoasa comedie “Cancun”… Voi merge în culise și le voi spune prietenilor mei actori: „Prieteni, Șherifful vă anunță că, iarna asta, la Cancun nu s-a aprobat nudismul! De aceea am să mai vin la spectacolul vostru excelent!”…

…Îmi plac mereu decolările. Pot să descopăr orașul, locurile, de sus, așa cum nu le știu. Când am plecat din Ciudad de Mexic spre Cancun, pe 28 decembrie 2014, la nici zece minute de zbor, am văzut perfect lanțul de munți ce înconjoară uriașa metropolă, construită de azteci, pe fundul unui lac cu șapte insulițe, spun poveștile pentru oameni mari … Și am mai văzut și de doi vulcani de peste 4.000 de metri, dintre care unul mai fumegă impasibil și acum… Puteam să intrăm în nori…

…Când am decolat din Cancun spre Miami, pentru o oră și un sfert de zbor, știam că orașul mexican, ajuns azi spre 450.000 de locuitori, s-a ridicat modern, dintr-un sat de pescari, prin 1970, cele mai multe investiții fiind ale americanilor. Nu întâmplător, de la Cancun pe toată Riviera Maya, se plătește în dolari americani și în pesos (care, culmea, au pe prețuri pus semnul monedei yankeilor!). Când avionul a luat înălțime, am văzut zona hotelieră a Cancun-ului. Un Paradis, ce semăna cu nebuniile arhitectonice din Dubai, ridicate în plin Ocean. Aici, în splendoarea Caraibelor, sub muzică de viață… Și ceva mai încolo, Insula Femeilor, unde n-am ajuns, misoginul de mine, la vârsta de bunic…

…Am trecut la un pas de Cuba, pe înserat. Nu s-a văzut nimic. Poate la anul să pun piciorul și în Havana, un alt vis al reporterului din mine. Finalul de 2014 a adus o veste excelentă: relațiile dintre americani și cubanezi au intrat pe făgașul normal!… Se văd, în schimb, primele lumini din Key West. Acolo unde am vizitat, acum cinci ani, Casa lui Hemingway. Cel pe care l-am… reîntâlnit în primele ore ale poposirii în Playa del Carmen, când am luat lunch-ul la primul restaurant cubanez din Mexic:”La Bodeguita del Medio”. Cu tacâmurle vine și un dreptunghi din hârtie, printre două-trei reclame, cu chipul lui Hemingway, prezentat drept “vestit scriitor și romancier”, și cu autograful lui sub o declarație ce i-ar aparține: “Aici îmi beau eu mojito-ul meu zilnic”. Certă este celebra băutură cu rom cubanez. Restul ține foarte mult și de poveste. Ca în orice zonă cu mulți turiști din lumea-ntreagă. Cum este și Cancun. Unde am fost, pentru un ceas, un Sheriff român salutat de un gardian mexican!

Jurnal mexican (2) Așteptând Anul Nou, la Cozumel

…Acasă, în România mea de suflet, se ciocneau din plin cupele cu șampanie, focurile de artificii luminau orașele, când, aici, în Mexic, lângă Cancun, noi ne pregăteam să ne retragem de pe plajă. Când la București a bătut gongul dintre ani, pe plaja Palancar, printre americani, spanioli și mexicani, am strigat cu tot sufletul, în românește, „La Mulți Ani!” și gândul bun s-a îndreptat spre toți cei de acasă, rude, prieteni, colegi, confrați, cunoscuți, cititori, ba și clevetitori și dușmani. Să avem cu toții 2015 momente minunate în Noul An!… Apoi, am început să dau câteva telefoane, însă n-am avut noroc decât de două ori. S-a vorbit mult în România, în noaptea de Revelion…

…Ultima zi din 2014 a însemnat pentru mine încă un dar de la viață, ca să nu spun de la Dumnezeu sau nici de la Ducu, Karina și micuța Prințesă Genevieve. 31 decembrie 2014 mi-a fermecat ochiul și sufletul cu încă un colț de paradis, Cozumel, cea mai mare insulă locuită a Mexicului, lungă de 43 de kilometri și lată de 18 kilometri. Natura a fost super-generoasă cu acest petec de rai pământean din Caraibe nu doar cu plaje ce se pierd între palmieri, dar și cu peisaje submarine rare care l-au atras până și pe vestitul Cousteau, tezaurul de corali făcând din Cozumel a doua bogăție mondială de recife. Logic, să fie și Edenul îndrăgostiților de snorkeling, ba și a scubadivers-ilor. Dar și locul multor concursuri de top mondial la golf…

…Am ajuns la Cozumel, la 17 kilometrii de Playa del Carmen, cu un vapor care a adunat, parcă, toate continentele, în 35 de minute, pe o mare pictată, mi s-a părut, o clipă, în vopselurile magice cunoscute doar de mayași, în alabastul și azurul ce îmi înnobilaseră privirea, ieri, la Templele de la Chichen Itza. Am preferat un tur scurt pe coasta de vest a insulei, cu maxi-taxiul, să inspectăm în fugă evantaiul de plaje, Chankanaab, cu Parcul ei încântător, San Francisco, San Rosa, El Cielo și ne-am oprit la Palancar. Locul, la vreun kilometru de șoseaua principală care dă ocol insulei, este fermecător de aproape de mama natură, e mai virgin, sălbăticia palmierilor și a tufișurilor din jur îi sporesc fascinația, terasele s-au prelungit pe nisip, umbrelele sunt din stuf bătut de vânt și uneori de uragane (unul devastator a măturat insula, acum nouă ani), plaja a urcat între palmieri din care cad nuci de cocos, iar apa colorată de coralii din apropiere pare încălzită de un soare subteran. Este un paradis natural, fără blocuri moderne la doi pași și poluarea mașinilor accelerând zi și noapte… E un final de an de poveste!

…Unii s-ar putea să mă acuze de cinism, vorbind de atâta soare și o apă binecuvântată, în ultima zi a anului, când geruri grele și viscole s-au abătut peste România. Aceste opt zile mexicane de vis, pe care le trăiesc în final de 2014, pot fi, însă, cum îmi zicea, mai ieri, Ducu, minunatul meu fecior cel mare, și o revanșă a Destinului, un bonus pentru lupta mea cu Viața. Căci, la ora bilanțului, nu pot uita că am fost, anul acesta, și la două răscruci de Viață, în februarie (cancerul) și noiembrie (inima). Din fericire, am trecut și aceste două hopuri vitale și merg mai departe. Nu pot uita nici că m-au rănit, și în acest an, noi trădări, ale unor prieteni sau oameni în care am investit încredere, regizori, actori, gazetari sau șefuleți efemeri care s-au crezul zei!…

…A fost, totuși, un an bun pentru mine. În primul rând pentru că lupta cu Viața continuă. Iar profesional am avut atâtea bucurii!… Un Mare Premiu al Jiuriului în Concursul de monodramă, la Gala Star, Bacău, pentru piesa (vieții mele, zic eu!) „Monolog în doi cu moartea la ușă”… Două premiere („Pușlamaua de la etajul 13”, teatru radiofonic, la Novi Sad; „Școala de proști”, la Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu), trei cărți publicate („America de-acasă”, patru piese în limba bulgară, în remarcabila traducere a doamnei Anca Staneva; „Monolog în doi cu moartea la ușă” și „Mondo-Samba, zvon de kazaciok”, primul volum și ultimul la Editura pentru Sport Giurgiu, condusă de valorosul om de sport prof. Liviu Roșca)… Amanta mea Thalia și scrisul au fost și anul acesta refugiul-medicament, pentru a uita de boală și de singurătate…

…Acum, când, aici, lângă Cancun, am intrat în numărătoarea inversă a schimbului de ani, mă simt atât de bogat sufletește, cum n-am fost, parcă, tot anul. Nu contează la această stare de armonie doar descoperirea Mexicului, cu lumini și umbre, a Civilizației Maya, o necunoscută uluitoare, Templele aztece, pe care-mi doream din copilărie să le văd, redsecopeirea febrei de reporter, semn de tinerețe a scrisului, ci și de noua viață pe care mi-a dat-o minunata nepoțică Genevieve, ajunsă la un an, două luni și optsprezece zile. Datorită ei, am terminat, la Miami, în patru zile, prima mea piesă de teatru pentru copii („Țâcă dintr-a II-a, boss la Zoo”)… Nepoții, tinerețea fără bătrânețe a bunicilor!…

…La Playa del Carmen, unde vom primi Nou An, jocurile de artificii se vor porni, când la București va fi ora 8 dimineața!…
…Aici, ziarele de astăzi, 31 decembrie, anunță că de mâine, 1 ianuarie 2015, se vor scumpi benzina, carnea de porc și de pui etc. Nu doar în România 2015 va debuta neprietenesc…
…Trebuie, însă, să vedem partea plină a paharului. Frumosul din oameni, din familie, din natură este șansa de a trece pestre momentele de răscruce.
…Bine ai venit 2015! Ne vom lupta cu tine, nu-ți va fi ușor!