Etichetă: Xcaret

COMENTATORUL DE FOTBAL a descoperit trei noi sporturi!

…Prima descoperire am făcut-o în umbra Templului Maya de la Chichen Itza, la 170 de kilometri de celebra stațiune Cancun. Un joc din anul 600 al erei noastre, practicat de mayași: poc ta poc! Se joacă cu o minge de două echipe de șase oameni fiecare, plus câte un căpitan. Numai că mingiuța nu poate fi lovită decât cu…coapsa!… La final, căpitanul echipei învingătoare va beneficia de marea onoare de a fi sacrificat pentru Zeii Maya. Va comite decapitarea căpitanul echipei învinse, ca o umilință!… (Fac o paranteză și încep să înțeleg de ce nicio echipă românească de fotbal nu a ajuns în primăvara europeană 2015!)…

…Am avut șansa să văd un asemenea joc, pe uriașa scenă a Teatrului cu 8.000 de locuri din Parcul de distracții și istorie de la Xcaret, în spectacolul unic „Mexico spectacular”!. Numai așa am înțeles cum se poate lovi mica minge cu coapsa și când e jos, jucătorul aruncându-se cu o dexteritate rară!…

…Tot pe Arena magică de la Xcaret (60 km. de Cancun, 9 km. de minunata stațiune Playa del Carmen), cu o șampanie în față, în tribune, și un cocktail de creveți (ce făceau parte din prețul intrării-aproape 100 de dolari!) un alt sport mayaș: „Mingea în flăcări”. În întuneric, pe scena mai mare decât un stadion de handbal, înconjurată cu o plasă protectroare, în mega-show-ul „Mexic spectacular”, jucătorii a două echipe loveau, cu un fel de crose, o minge care ardea tot timpul, tăind întunericul. Pase, fente (un jucător uluitor, amintindu-mi de magia lui Dobrin, în ovațiile publicului!), aruncarea balonului arzând spre o cupă cu un diametru de peste un metru!…

…În dimineața când am mers la Xcaret, am fost în splendoarea de resort „Reef’, din Playa del Carmen. Hotel magic, cu circuit închis, cu vile în crâmpeie de junglă urcând spre balcoane și cu susur de izvor unduind sub ferestre. Și cu două nivele de terase, fiecare cu câte o piscină și iatacuri cu vedere spre Caraibe. La piscina apropiată de mare, lungă de vreo 30 de metri, la fiecare capăt, deasupra apei, câte un panou de baschet! N-am avut șansa unui meci, el urma, am înțeles, să se dispute după-amiaza între două echipe alcătuite din turiști. Oricum, am prins o jumătate de oră de antrenamente-divertisment ale unor tineri italieni, care fascinau asistența prin aruncările cu mingea la panoul de pe margine, din apă, de la 8-10 metri! Baschet pe apă, așa se cheamă noua distracție, noul sport de vacanță la Cancun și pe Riviera de Maya!… Polo pe apă, acum, baschet pe apă! Ce urmează?

…Ducu m-a surpins (Mulțumesc, dragul meu flăcău!), în acea zi de 1 ianuarie 2015, cu pălăria mea de sheriff de vacanță, încântat, pe marginea unei piscine devenită teren de baschet pe apă! Frumos, interesant, dar eu rămân la fotbalul căruia îi datorez Viața. Dacă nu eram un cunoscut comentator de fotbal în România, aș fi fost omorât, de „îmbârligații Securității”, în Lagărul de la Latina, în iulie 1986, când am găsit nebunia, nu curajul, să evadez din „societatea socialistă multilateral dezvoltată”. M-au salvat de la moarte, la Latina, fanii mei, trubadurii sportului-rege! Mulțumesc, împărate Fotbal!…

…La ruinele de la Tulum, pe 2 ianuarie, ghidul ne-a spus că Cetatea înconjurată cu zid de pe malul Caraibelor, cu „ecluze” de recife în față, a fost asemănată de conchistadorii spanioli, când au cuicerit-0, cu… Sevilla! „Și eu am fost la Sevilla!”, am strigat fericit în gând, amintindu-mi de magica noapte din 7 mai 1986, când Steaua a devenit Regina Europei la Fotbal, cucerind Cupa Campionilor,  după un 2-0, la penalty-uri, cu marea Barcelona! Atunci, la Sevilla, a fost un Zeu în poarta română. Nu era vreun zeu mayaș, ci Duckadam al nostru! Sevilla, Sevilla…

UN SHERIFF român la Cuncun!

…Era 4 ianuarie. Ultima oră, din cele 12 zile petrecute, în… doi ani, în Mexic. Pe Aeroportul din Cancun. Eram o fantomă, după necazul provocat, probabil, de sucul de mango pregătit de un inconștient, pe 2 ianuarie, la restaurantul “Grota Pescarului”, din Akumal, nu cu apă minerală, ci cu otrăvitoarea apă de la canal, pentru doi-trei pesos murdari! Leșin, un val de transpirație rece, o furtună în stomac ce m-a ținut umbră la pat două zile și m-a slăbit 3 kilograme în 32 de ore!… Încă mă lupt cu acel nenorocit de „mango”, și astăzi, 8 ianuarie, la Miami…

…Am învățat, prin ani, să nu întorc capul la primul glas de sirenă și să nu șterg atâtea bucurii cu ultima impresie, una la marginea vieții, cum a fost cea de lângă un Tulum prăfuit. A fost mult prea frumos, tonic, la Ciudad de Mexico, la Teotihuacan, Playa del Carmen, Chichen Itza, Xcaret, încât să mă împiedic de ultima impresie…

…Ultima impresie din Mexic s-a fixat, de fapt, pe Aeroportul din Cancun. Care, pe afară, nu-i cine știe ce, n-am mai mers pe jos, de la avion până la vamă, din 1983, de la Vigo, unde ajunsesem cu Naționala de fotbal, pentru un amical (2-2 cu Selecționata strănilor din campionatul spaniol, cu Maradona în teren; ne-au bătut la penalty-uri), iar pentru Tupolev-ul nostru demodat spaniolii nu aveau nici “burduf”, nici măcar scară. S-a improvizat ceva, până la un metru deasupra solului, de unde am sărit, jucători, antrenori (Mircea Lucescu și Mircea Rădulescu), conducători (generalul Stan, șeful delegației, care, durduliu, a avut probleme cu… ultimul metru!), unicul ziarist…

…În interior, însă, Aeroportul din Cancun este o nebunie. Cât eram eu de fantomă, abia ținându-se pe picioare, am rămas încântat de atmosferă. Magazine, ca-n filme, avalanșă de restaurante, de altfel, la intrarea spre Gate-uri, două frumoase blonde te ademeneau, free, cu câte un păhărel de whisky cu lămâie! Să fii încălzit la intrarea în pădurea de restaurante. Unul se numea “Bubba Gump”, amintind de acel film celebru “Forest Gump”… Altul “Aici, mereu este Vineri”, încât eu m-am trezit fredonându-i feciorului meu cel mare, Ducu, o frântură din acel frumos cântec de petrecere din Banat: “C-așa beau oamenii tineri, de sâmbătă până vineri”… Unde sunteți, prietenii mei Neluțu Igna și Nelu Bungău?!… La Cancun, eu, „Sherifful”, după pălăria de efect, am rămas pe uscat, “mango” la Akumal mi-a trebuit…

…Pălăria de sheriff, din ierburi groase, rare, am cumpărat-o pe insula Cozumel, cea mai mare dintre cele populate ale Mexicului. Pe Aeroportul din Cancun, un gardian, cu simțul umorului, m-a salutat ca pe un superior. L-am salutat și eu, în convenția jocului propus de el, am râs ambii, și am înțeles că pălăria mea… cozumelă are valoare de Sheriff cancunez. Când o să mai merg la Oradea, o s-o iau cu mine, să intru în sala minunatului Teatru “Regina Maria”, când se va mai juca spumoasa comedie “Cancun”… Voi merge în culise și le voi spune prietenilor mei actori: „Prieteni, Șherifful vă anunță că, iarna asta, la Cancun nu s-a aprobat nudismul! De aceea am să mai vin la spectacolul vostru excelent!”…

…Îmi plac mereu decolările. Pot să descopăr orașul, locurile, de sus, așa cum nu le știu. Când am plecat din Ciudad de Mexic spre Cancun, pe 28 decembrie 2014, la nici zece minute de zbor, am văzut perfect lanțul de munți ce înconjoară uriașa metropolă, construită de azteci, pe fundul unui lac cu șapte insulițe, spun poveștile pentru oameni mari … Și am mai văzut și de doi vulcani de peste 4.000 de metri, dintre care unul mai fumegă impasibil și acum… Puteam să intrăm în nori…

…Când am decolat din Cancun spre Miami, pentru o oră și un sfert de zbor, știam că orașul mexican, ajuns azi spre 450.000 de locuitori, s-a ridicat modern, dintr-un sat de pescari, prin 1970, cele mai multe investiții fiind ale americanilor. Nu întâmplător, de la Cancun pe toată Riviera Maya, se plătește în dolari americani și în pesos (care, culmea, au pe prețuri pus semnul monedei yankeilor!). Când avionul a luat înălțime, am văzut zona hotelieră a Cancun-ului. Un Paradis, ce semăna cu nebuniile arhitectonice din Dubai, ridicate în plin Ocean. Aici, în splendoarea Caraibelor, sub muzică de viață… Și ceva mai încolo, Insula Femeilor, unde n-am ajuns, misoginul de mine, la vârsta de bunic…

…Am trecut la un pas de Cuba, pe înserat. Nu s-a văzut nimic. Poate la anul să pun piciorul și în Havana, un alt vis al reporterului din mine. Finalul de 2014 a adus o veste excelentă: relațiile dintre americani și cubanezi au intrat pe făgașul normal!… Se văd, în schimb, primele lumini din Key West. Acolo unde am vizitat, acum cinci ani, Casa lui Hemingway. Cel pe care l-am… reîntâlnit în primele ore ale poposirii în Playa del Carmen, când am luat lunch-ul la primul restaurant cubanez din Mexic:”La Bodeguita del Medio”. Cu tacâmurle vine și un dreptunghi din hârtie, printre două-trei reclame, cu chipul lui Hemingway, prezentat drept “vestit scriitor și romancier”, și cu autograful lui sub o declarație ce i-ar aparține: “Aici îmi beau eu mojito-ul meu zilnic”. Certă este celebra băutură cu rom cubanez. Restul ține foarte mult și de poveste. Ca în orice zonă cu mulți turiști din lumea-ntreagă. Cum este și Cancun. Unde am fost, pentru un ceas, un Sheriff român salutat de un gardian mexican!