Mexic – Mircea M. Ionescu

Jurnal de iarnă (2). MINI-CRONICĂ PE AEROPORT…

Otopeniul, Aeroportul,
nu orășelul,
Nu doarme,
Mi-e atât de foame,
De zbor,
De viață
Zările se spală de întuneric,
Abia a trecut de 4,
Eu merg la Gate 13,
Numărul meu favorit.
Profit
De timpul pierdut
O felie tort de mere,
Cere
O apă
Și-o cafea,
21 de Lei, nu?…
Nu vine presa decât pe la 6
Iau un braț de ziare
Durere
De dimineață
Viață
Legată cu ață
A murit Marele Gruia,
Legendă a Handbalului
Lumii,
Acolo,
Departe,
În Mexicul ultimului meu concediu.
Lăcrimez la București,
La Miami,
ai mei se pregătesc de somn
Aici, toți sunt cu privirea trează
Terorismul nu mai e de mult un joc pe computer,
Încerc să uit
Mă uit la stewardese,
Danezele par zâne,
Nordul lui Andersen,
Nu mi-e somn
Cum or fi fetele de la Lufthansa?,
Asta mi-e transa..
Mă sună Ducu,de peste Ocean,
Emoții n-am
Mai am 13 ore și un sfert de zbor,
Plus o oră și zece minute
La Frankfurt escală,
Din Boeing 737
Într-un Airbus A 380,
Voila, zbor!
Nu mi-e teamă de Îngeri
Ascunși într-un nor,
Importantă este decolarea
Și, la noapte, aici,
Amiază,
Acolo,
Aterizarea,
Sub Soare
Pe mal de Atlantic,
Voi asculta un cântec,
Un Colind
De pe CD-ul luat cu „Taifasuri”,
Doamne, ce vom mai vorbi la noapte aici,
Zi însorită la Miami!
De pe acum
Fără
Timp
Mi-e dor de voi,
Prieteni,
De aici
Și de acolo!
Unde e aici și unde e acolo?!
În lumea asta minunată
Schimonosită numai de neoameni…
Sărbători fericite!
Cineva,
Dumnezeu,
Oare,
Ne cheamă
La îmbarcare…

10 Decembrie 2015 · București

*Poem apărut, într-o primă formă, în volumul meu de debut (în poezie)-„Condamnat la Libertate”.

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

Jurnal mexican (2) Așteptând Anul Nou, la Cozumel

…Acasă, în România mea de suflet, se ciocneau din plin cupele cu șampanie, focurile de artificii luminau orașele, când, aici, în Mexic, lângă Cancun, noi ne pregăteam să ne retragem de pe plajă. Când la București a bătut gongul dintre ani, pe plaja Palancar, printre americani, spanioli și mexicani, am strigat cu tot sufletul, în românește, „La Mulți Ani!” și gândul bun s-a îndreptat spre toți cei de acasă, rude, prieteni, colegi, confrați, cunoscuți, cititori, ba și clevetitori și dușmani. Să avem cu toții 2015 momente minunate în Noul An!… Apoi, am început să dau câteva telefoane, însă n-am avut noroc decât de două ori. S-a vorbit mult în România, în noaptea de Revelion…

…Ultima zi din 2014 a însemnat pentru mine încă un dar de la viață, ca să nu spun de la Dumnezeu sau nici de la Ducu, Karina și micuța Prințesă Genevieve. 31 decembrie 2014 mi-a fermecat ochiul și sufletul cu încă un colț de paradis, Cozumel, cea mai mare insulă locuită a Mexicului, lungă de 43 de kilometri și lată de 18 kilometri. Natura a fost super-generoasă cu acest petec de rai pământean din Caraibe nu doar cu plaje ce se pierd între palmieri, dar și cu peisaje submarine rare care l-au atras până și pe vestitul Cousteau, tezaurul de corali făcând din Cozumel a doua bogăție mondială de recife. Logic, să fie și Edenul îndrăgostiților de snorkeling, ba și a scubadivers-ilor. Dar și locul multor concursuri de top mondial la golf…

…Am ajuns la Cozumel, la 17 kilometrii de Playa del Carmen, cu un vapor care a adunat, parcă, toate continentele, în 35 de minute, pe o mare pictată, mi s-a părut, o clipă, în vopselurile magice cunoscute doar de mayași, în alabastul și azurul ce îmi înnobilaseră privirea, ieri, la Templele de la Chichen Itza. Am preferat un tur scurt pe coasta de vest a insulei, cu maxi-taxiul, să inspectăm în fugă evantaiul de plaje, Chankanaab, cu Parcul ei încântător, San Francisco, San Rosa, El Cielo și ne-am oprit la Palancar. Locul, la vreun kilometru de șoseaua principală care dă ocol insulei, este fermecător de aproape de mama natură, e mai virgin, sălbăticia palmierilor și a tufișurilor din jur îi sporesc fascinația, terasele s-au prelungit pe nisip, umbrelele sunt din stuf bătut de vânt și uneori de uragane (unul devastator a măturat insula, acum nouă ani), plaja a urcat între palmieri din care cad nuci de cocos, iar apa colorată de coralii din apropiere pare încălzită de un soare subteran. Este un paradis natural, fără blocuri moderne la doi pași și poluarea mașinilor accelerând zi și noapte… E un final de an de poveste!

…Unii s-ar putea să mă acuze de cinism, vorbind de atâta soare și o apă binecuvântată, în ultima zi a anului, când geruri grele și viscole s-au abătut peste România. Aceste opt zile mexicane de vis, pe care le trăiesc în final de 2014, pot fi, însă, cum îmi zicea, mai ieri, Ducu, minunatul meu fecior cel mare, și o revanșă a Destinului, un bonus pentru lupta mea cu Viața. Căci, la ora bilanțului, nu pot uita că am fost, anul acesta, și la două răscruci de Viață, în februarie (cancerul) și noiembrie (inima). Din fericire, am trecut și aceste două hopuri vitale și merg mai departe. Nu pot uita nici că m-au rănit, și în acest an, noi trădări, ale unor prieteni sau oameni în care am investit încredere, regizori, actori, gazetari sau șefuleți efemeri care s-au crezul zei!…

…A fost, totuși, un an bun pentru mine. În primul rând pentru că lupta cu Viața continuă. Iar profesional am avut atâtea bucurii!… Un Mare Premiu al Jiuriului în Concursul de monodramă, la Gala Star, Bacău, pentru piesa (vieții mele, zic eu!) „Monolog în doi cu moartea la ușă”… Două premiere („Pușlamaua de la etajul 13”, teatru radiofonic, la Novi Sad; „Școala de proști”, la Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu), trei cărți publicate („America de-acasă”, patru piese în limba bulgară, în remarcabila traducere a doamnei Anca Staneva; „Monolog în doi cu moartea la ușă” și „Mondo-Samba, zvon de kazaciok”, primul volum și ultimul la Editura pentru Sport Giurgiu, condusă de valorosul om de sport prof. Liviu Roșca)… Amanta mea Thalia și scrisul au fost și anul acesta refugiul-medicament, pentru a uita de boală și de singurătate…

…Acum, când, aici, lângă Cancun, am intrat în numărătoarea inversă a schimbului de ani, mă simt atât de bogat sufletește, cum n-am fost, parcă, tot anul. Nu contează la această stare de armonie doar descoperirea Mexicului, cu lumini și umbre, a Civilizației Maya, o necunoscută uluitoare, Templele aztece, pe care-mi doream din copilărie să le văd, redsecopeirea febrei de reporter, semn de tinerețe a scrisului, ci și de noua viață pe care mi-a dat-o minunata nepoțică Genevieve, ajunsă la un an, două luni și optsprezece zile. Datorită ei, am terminat, la Miami, în patru zile, prima mea piesă de teatru pentru copii („Țâcă dintr-a II-a, boss la Zoo”)… Nepoții, tinerețea fără bătrânețe a bunicilor!…

…La Playa del Carmen, unde vom primi Nou An, jocurile de artificii se vor porni, când la București va fi ora 8 dimineața!…
…Aici, ziarele de astăzi, 31 decembrie, anunță că de mâine, 1 ianuarie 2015, se vor scumpi benzina, carnea de porc și de pui etc. Nu doar în România 2015 va debuta neprietenesc…
…Trebuie, însă, să vedem partea plină a paharului. Frumosul din oameni, din familie, din natură este șansa de a trece pestre momentele de răscruce.
…Bine ai venit 2015! Ne vom lupta cu tine, nu-ți va fi ușor!

“Cocoșii” cântă între “Lalele”, Rapid înnobilează prima scenă!

…Fotbalul ne-a mai demonstrat o dată că nu e bine să ne grăbim cu verdictele, înainte de a se încheia un meci sau un Mondial! Olanda și Franța, spre exemplu, au pornit ca din pușcă, mulți le-au și văzut candidate la Coroana lumii, numai că “Portocala mecanică”, ieri, și “Cocoșul galic”, azi, au început “optimile” modest, modest, de nerecunoscut, având cel puțin doi “turiști” în teren (van Persie, respectiv Benzema), și, cu cât trecea timpul, cu tot mai mulți îi vedeau trimiși acasă, spre extazul brazilienilor. Numai că, ieri, naivitatea minunaților mexicani (care au deschis scorul, în min. 48, prin Dos Santos) și a “doua pauză de hidratare” au făcut ca “Lalelele” să-și recapete miraculus clorofila în ultimele 6 (șase!!!) minute. Atunci, Sneijder a prins o “torpilă” de la 16 m., tăind un careu saturat și aducând adierea prelungirilor! Aztecii n-au știut trece șocul, simptom de neexperiență la nivel înalt, ba, mai mult, în ultimele secunde din minutele suplimentare, în min.94, Robben a fost faultat încă o dată în careu de Rafa Marquez, iar lusitanul cu fluier spart, Proenca, a dictat penalty (nu o făcuse în min. 45, într-o fază parcă trasă la Xerox). Noul introdus, Huntelaar (în locul “spectacorului’ fără bilet van Persie) a bătut perfect lovitura de la 11 m., iar batavii merg mai departe! În timp ce mexicanii plâng și acum, cu Mariachis alături cântând a jale…

…Astăzi, la Brasilia, pe stadionul „Mane Garrincha”, amintind de o Legendă a fotbalului brazilian, altă partidă nebună, nebună: Franța-Nigeria sau ecuația cu necunoscuta pentru Olanda, în „sferturi”. La prânz, i-am spus amicului meu, doctorul Radu Bobeș, că va fi un meci greu pentru „cocoși”, iar la pauză am jucat, la „Bet”… remiză! Și egal a fost, 0-0, cu o trupă din Hexagon de nerecunoscut, cu un Benzema turist de lux, spre delirul celor vreo două mii de africani din tribune, dar, mai ales, al celor vreo…57.000 de brazilieni, fani-nigerieni pe față, dintr-un raționament simplu: să mai iasă din dispută un adversar din cursa spre aur a lui Selecao. După cum se desfășurase primul act, cu o superbă linie de mijloc nigeriană (Uchebo-Cercle Bruges, Moses-Liverpool, Obi Mikel-Chelsea, Onazi-Lazio), jocul avea miros de “bombă”. Căci “cocoșii” lui Deschamps păreau niște guguștiuci fără glas, imposibil de treziți la realitatea ce spunea că “vulturii verzi” au probleme la finalizare și, în special, au o apărare care, de nu l-ar avea pe uluitorul Enyemana (din campionatul francez, de la Lille!), ar păreau una de la Țăndărei. Surprinsă de tupeul adversarului-outsider, Franța înoată în nervi și se zbate legată la ochi. Noroc că meciul era condus de un arbitru corect, un profesor de matematică din New Jersey, Mark Geiger, întâiul american ajuns în “optimile” unui Mondial. El, ajutat de un țușier-computer, n-a validat golul nigerian din min. 19, când a fost ofsaid, fie el și “la mustață”. Progba a încercat să repună meciul în cursul normal, însă Enyeama și-a salvat defensiva de trei parale. Ca, pe final de primă repriză, africanii să fie gata-gata să miște tabela, numai că, la “ghiuleaua” lui Emenike (de la Fenerbahce), portarul francez Lloris (de la Tottenham) să fie el imposibil!…

…Actul II a început sub superb spectacol ofensiv, cu șarje la ambele porți, cu gafe mari de apărare în ambele careuri. Un “moment psihologic”, în min, 55: francezul Matuidi (PSG) și-a încercat crampoanele pe tibia de nestăpânitului Onazi, l-a trimis la spital, dar yankeul cu fluier a comis singura lui greșeală: a scos numai cartonașul galben! A fost intrare criminală de eliminare!… Fără ea, francezii s-au trezit, care, după ultima mare ocazie nigeriană (min. 68) au dat foc careului african, îu ultimele 20 de minute. Mai întâi, Moses a scos de pe linia porții africane unicul șut de campion al lui Benzema (min. 70), a venit bara lui Cabaye (min. 77), Enyema și-a arătat clasa, intervenind miraculous (min. 78). Reduta africană nu mai putea rezista între atâtea flăcări și, în min. 79, “piticul atomic”, mijlocașul fătă plămâni Valbuena (Marsillie), a bătut un corner și de pe dreapta, atât de lăudatul portar african a ieșit greșit și a lobat mingea exact pe capul lui Pogba, iar puștiul-metal prețios de 21 de ani, de la Juventus, trebuia să răspundă valului de critici din presa franceză: 1-0. Asediul european la poarta celor din continentul negru a continuat, nigerienii erau numărați în picioare, încât Odemwingie (de la Stoke City) să trimită în…corner de la 25 de metri, iar Yoba (Norwich) să marcheze în propria poartă, la pasa genială a lui Valbuena și insistența lui Griezmann: 2-0. Al 5-lea autogol al ediției! Recordul de șase autogoluri din 1998 tremură…

…Franța merge meritat mai departe, în „sferturi”.. Mult mai argumentat decât au făcut-o, ieri, batavii și bravii costaricanii, la penalty-uri, cu o mediocră și prea bătrână trupă elenă (cea mai neplăcută echipă împreună cu Honduras, în opinia mea!), lăudată exagerat după o calificare în optimi grație unui penalty despre care nimeni nu poate spune nici acum dacă a fost!.. Spun că n-a fost!

… Am zis, între prieteni, că n-a fost nici acela al regretatului Zoli Crișan, din meciul în care am învins întâia oară Anglia, cu 2-1, la București, în 15 octombrie 1980, când eram în spatele porții engleze! Atunci, Marcel Răducanu a deschis scorul (min.35), Woodcock a egalat (min. 64), ca Puiu Iordănescu să transforme penalty-ul scos de Zoli Crișan, în min. 75, sub fluierul suedezului Ulf Eriksson. Ani mulți, golul lui Marcel Răducanu n-a avut autor în presa și cărțile vremurilor, căci… autorul rămăsese în Germania!…

…Germania va intra și ea în arenă peste puțin timp. Contra Algeriei care vrea să o pedepsească pentru “blatul” cu Austria, de la Mondialul ‘82, care a lăsat trupa maghebiană acasă… Dar, despre acest meci, în altă tabletă!

…Marea mea bucurie, astăzi, a venit nu din Brazilia, ci de la TAS: Rapid a fost acceptată în Divizia A! E Carnaval în Giulești, noaptea asta… Echipa de Legendă a fotbalului românesc a fost nedreptățită, vara trecută, după ce și jucase două etape de campionat (!?!), fiind înlocuită pe prima scenă, cu Concordia Chiajna! Bine că, măcar acum, Legenda merge mai departe pe prima scenă! Nu de alta, dar dacă era sacrificată Legenda Rapid, în Liga I apărea F.C. Clinceni!… Nu vă e dor de un campionat românesc (de elită!) cu Victoria Brănești, C.S. Otopeni, Concordia Chiajna, Săgeata Năvodari, F.C. Clinceni și atâtea alte trupe hazlii?!
Și ne mai întrebăm de ce stăm de 16 ani în fața televizorului la Mondiale, pentru că, vai, nu ni s-a calificat naționala…

…Mi-am jurat să nu-mi critic colegii din presă. Nu o fac nici acum. O singură opinie, dincolo de “întunericul bocnă” și alte năzbâtii spuse de la fața locului sau din studiourile din București: se intră fără respect peste colegul de microfon, se “taie” necavaleresc confratele din platou. Unde, cu excepția lui Mihai Stoichiță, Ovidiu Ioanițoaia și Marius Mitran, se spun prea multe nimicuri, pe un ton jenant de academic. În timp ce Legende adevărate ale fotbalului românesc sunt lăsate simplii telespectori, când ar putea să înfrumusețeze cu opiniile lor (fără a fi remunerați!?!) Mondialul de Gală din Brazilia…

Noul “ucenic vrăjitor”, James Rodriguez, și farmecul Columbiei

…Al doilea meci din “optimi”, cel început sâmbătă și terminat duminică, la București, a scos la rampă un nou “Copil minune” al fotbalului sud-american (și mă încumet să spun, mondial), James Rodriguez! Este un columbian de 22 de ani, joacă la Monaco, în Franța, și a marcat 5 goluri pentru naționala țării sale, în 22 de jocuri, până la acest Mondo-Samba și nu pare fițos (deocamdată?!)… În noaptea aceasta a miracolelor, a marcat ambele goluri din duelul cu Uruguay, obsesia brazilienilor pentru acel blestemat 1950: James, “ucenicul vrăjitor”, a punctat în stil de mare star, în min.28, stop pe piept, la 25 de metri, și un “stâng” de dinamită -execuție printre cele mai frumoase de la acest Mondo-Samba, și în min. 50, din 6 metri, cu sângele unui golgeter de elită. El este, din această noapte, și noul lider al golgeterilor Mondialului, salutându-i, cu 5 reușite (3 în grupe, deci în fiecare dintre cele 3 jocuri!), pe Messi, Neymar și Thomas Muller (cu câte 4 goluri în cont)…

…Al doilea duel sud-ameriocan al zilei, în “optimi”, a oferit o superbă echipă columbiană, antrenată de argentinianul Jose Pekerman, un gentleman, doct în fotbal, cu o primă repriză de vis, în fața celeștilor care au acuzat absența (normală) a Canibalului Suarez. La 0-2, uruguayenii parcă s-au trezit în altă partidă. Au atacat cu mai mult nerv, cu insistență și iluzia că pot recâștiga tabela pierdută, numai că între buturile columbiene s-a aflat un alt “francez”, David Ospina, de 25 de ani, legitimat la Nice, goalkeeper absolut fantastic.

…Columbia a câștigat frumos, cu 2-0 (1-0), Brazilia răsuflă ușurată, a scăpat de “coșmarul Uruguay”, n-ar fi putut retrăi, probabil, dezastrul național din 1950, atunci de-a pierdut titlul, acasă, pe Maracana, când și puseseră șampania în frapiere. Numai că, atenție, actuala Selecao, dominată tactic de Chile (cum profesionist a subliniat Mihai Stoichiță, dincolo de miezul nopții, la TVR 1!), va da piept, pe 4 iulie, la Fortaleza, cu o încântătoare trupă columbiană (și ea cu 16 misionari prin campionatele tari ale Europei!) care a câștigat toate cele 4 (patru) dispute de la acest Mondo-Samba! Iar brațele lui Iisus, de pe muntele Corcovado (chipul mântuitorului aflu că aparține unui sculptor gălățean!), de deasupra legendarei Copacabana, nu va putea proteja la infinit Brasilia! A făcut-o, astăzi, aruncând de două ori bara în fața demnilor chilieni. Dar nu cred că norocul (și Bunul Dumnezeu!) îi va ajuta la infinit pe mediocri…

…Noaptea aleargă spre ora 3, zorile se zbat în uterul întunericului. În Brazilia e zi e sărbătoare cu dureri de inimă, scăldată de lacrimile portarului Julio Cesar (Ave Cesar!), care a apărat două penalty-uri (sincer, mă gândeam dacă îl va egala pe Duckadam al nostru)… Și îmi ziceam, în sinea mea, urmărind meciurile de astăzi, că actuala națională a României n-ar fi rezistat la acest Mondial! Greșesc?…

…Urmează, azi, duminică 29 iunie, a doua zi de “optimi”. Voi deveni, împotriva rațiunii, fan “Mexico”, în numele norei mele Karina și al lui Carlos, tatăl ei, campion la natație, și al noii mele familii lărgite din Veracruz. Știu, Olanda este Olanda!… Poate singura care, la turație normală, și cu un arbitraj cum a fost cel de astăzi, de la Belo Horizonte- englezul Howard Webb merită negreșit Premiul “The Best”!- poate bloca Brazilia, în… trafic, în dormitor, în dezastru… La Mundialul din Argentina, din 1978, o bară s-a opus, în ultimul minut, măririi “Portocalei mecanice”. Să se repete Istoria?
…Noapte bună prieteni, mai trebuie să și visăm…

„CIELITO LINDO” răsună la București, să se audă la Miami și în Veracruz!

…Mexic a jucat eroic și inteligent, în stil de mare echipă, derby-ul pentru „optimi”, deși îi era suficient și un egal: 3-1 (0-0), în fața unei Croații puternice, cu valori, decisă să moară în teren, la a patra sa prezență în turneul final. Europenii s-au trezit, însă, pe final de meci, pur și simplu năuciți de iureșul aztec, care, acum doi ani, a dus la un aur olimpic la fotbal! „Șerpașii verzi” n-au fost doar rezistenți și prudenți pe meterezele lor, unde un egal însemna viza pentru saltul din grupe, dar și uluitori în raidurile decisive, pe finiș de meci, când în zece minute au marcat 3 (trei) goluri și au aruncat stadionul în aer, iar Mexicul în Sărbătoare! 3 (trei) goluri, unul mai frumos ca altu, semnate del: Rafa Marquez, cel fost în echipa mare a Barcelonei, căpitanul naționalei mexicane -min. 72; „Micul Prinț” Andres Guardado (de la Bayer Leverkusen) -min. 75, la capătul unui contraatac supersonic; giuvaierul Javier Hernandez, Chicharito cel de aur, de la… Manchester United, în min. 82! Est-europenii aveau să reușească doar un gol de consolare, în min. 87, prin Perisici, și o intrare criminală a lui Rebici, taxată cu „roșu” (în min.. 89), când minunata echipă a lui Miguel Herrera era de minute bune pe culmile bucuriei și cânta cu zeci de miloane de fani sublimul „Ay, ay, ay, Cielito liendo los corazones”, cântă și nu plânge, sau plângi de fericire, cânt și eu, acum, în plină noapte, să mă audă Ducu, Genevieve și Karina la Miami și cei dragi din Veracruz!

…La a 15-a participare la un turneu final, naționala de fotbal a Mexicului a încântat, în grupa cu Regina Brazilia (în fața căreia a obținut remiză albă!), câștigând două partide, cu Camerun (1-0, după ce un scandalos columbian samsar nu i-a validat două goluri valabile!!!) și Croația, unde a fost furată ca în codru. Da, furt și în această noapte, când omul de casă al lui Blatter, uzbekul Irmatov, în min. 64, la un 0-0 periculos, n-a acordat aztecilor cel mai clar penalty din lume, fundașul Srna, cel de la Șahtiorul lui Mircea Lucescu, s-a aruncat după minge, în careu, cu ambele mâini, ca un portar, împiedicând deschiderea scorului! Să fi decretat Blatter-bla-bla-bla o revanșă mincinoasă pentru croați, în numele jafuirii lor din meciul de deschidere în întâlnirea cu Brazilia, care trebuie să câștige acest Mondial, ca să nu cadă guvernul și președinta?!… Poate că mexicanii au trebuit să lupte și împotriva borfașilor de arbitrii (o palmă pe obrazul acestui Mondial spectaculos!), ca bucuria lor să fie mai mare…

…Cercetând puțin istoria Cupei Mondiale, vom mai găsi o victorie mexicană în fața croaților, tot în grupe, la Mondialul asiatic, din 2002, când, în primul meci, Blanco a transformat un penalty, în min. 60, semnând un 1-0 ce a deschis drumul unei calificări fără înfrângere în „optimi”, ba și în hainele câștigătoarei seriei, înaintea Italiei (1-1) și Ecuadorului (2-1)!… Fără înfrângere s-au calificat aztecii și acum, însă de pe locul II, la golaveraj, semn că în „optimi” vor da piept cu „Olandezii zburători”, cei care, luni, la prânz, la Sao Paulo, și fără van Persie (odihnit!), au făcut din nou spectacol în cel mai greu joc din grupă, împotriva încântătorilor chilieni, într-un meci cu o frumoasă repriză secundă, învingând cu 2-0 (Fer-min.77, Deplay-min. 90). Trupa întinerită a lui van Gaal a terminnat nu doar lider de grupă, dar și recordmana ofensivei în primul tur de scrutin al celor 32 de participante, cu 10 goluri marcate: 5-1 cu Spania, 3-2 cu Australia, 2-0 cu Chile… Că tot am amintit de spanioli, ultimii campioni mondiali, s-au consolat și ei, luni, în meciul prematur de adio, 3-0 (1-0), cu Australia, marcând marele absent din primele două întâlniri, Villa-min. 39, Torres-min. 69 și Mata-min.82. Prea târziu, muchachios!…

…Tot istoria Cupei Mondiale ne amintește că fotbaliștii din Zagreb n-au mai repetat debutul lor la un turneu final, cel din 1998, din Franța, când ne-au scos pe noi, deveniți blonzi, din „optimi”, cu 1-0 (1-0), prin penalty-ul transformat de Suker în finalul primei reprize. După care a urmat meciul-bombă, capodoperă a lor, 3-0 (!!!), cu Germania, în „sferturi”, un 1-2 cu echipa gazdă, Franța, în semifinale, ca „finala mică” să le aducă bronzul, după 2-1 cu Olanda! Toate acestea se petreceau irepetabil pentru croați la Coupe du Monde, acum 16 ani, de când tricolorii noștrii au rămas în fața micilor ecrane!…

…Conform așteptărilor și jocurilor de culise, Selecao, adică echipa gazdă, a câștigat la pas meciul în fața Camerunului, cu 4-1 (2-1), existând doar 9 minute de incredibil suspans (când prindeau formă zvonurile cu pariuri de milioane măsluite cu acest joc!), între golul egalizator al africanului Matip și golul al doilea al lui Neymar (min.35)! Brazilienii au scăpat (deocamdată?) de coșmarul olandez, urmând să dea piept, sâmbătă, cu formația chiliană, iute și ambițioasă! Să se mai bată între ei și sud-americanii, că europenii s-au tot eliminat între ei!

…Fericit de calificarea Mexicului, cântând în noapte plină „Ay, ay,ay, Canta y no llores, porque cantando se alegran, Cielito liendo los corazones”, mă pregătesc pentru marele meci al zilei de marți (trei ceasuri rele, trei ceasuri bune?), când Italia și Uruguay se vor duela pentru ca una dintre ele să meargă mai departe, în trena marii revelații Costa Rica, echipa privită până să înceapă Mondo-Samba doar de decor, dar care a speriat Uruguay, Italia, ba și…FIFA! Să vibrez, mâine noapte, sub acele acorduri inegalabile, „Canta Napoli”?!

VIVA MEXICO, și din Ruse!

…Am avut noroc, marți, trei ceasuri rele! Mi-am putut respecta ambele patimi fără de sfârșit, fotbalul și teatrul (în ordine alfabetică!). Ziua a II-a a Atelierului European de Teatru, de la Ruse, a oferit un alt spectacol de ținută („Tot ce face moșul…”, după o pevestire de Andersen, pe care sper să o vedem și la Giurgiu, la Festivalul Teatrelor Dunărene, 6-10 octombrie), un veritabil recital al magicienilor de la Teatrul Independent „Credo” din Sofia (de data aceasta tot cu uluitoarea Nina Dimitrova, totodată și autoarea regiei, dar cu un alt partener, la fel de talentat, Dimitr Nestorov), Cum s-a terminat cascada de aplauze, fuga pe terasa Art Cafe a Teatrului Sava Ognianov, la masa rezervată! În noapte, la Ruse, între rafale de mușcături de țânțari, începea pentru mine Ziua de Mondo-Samba…

…La Belo Horizonte, „bombă” în toată regula, când luam loc în fața plasmei! Algeria conducea cu 1-0 (un penalty transformat în min. 25, cum au zis comentatorii bulgari!). Și eu care credeam că pe același stadion va fi o nouă ploaie de goluri, amintind de Columbia-Grecia 3-0! Belgienii, „diavolii roșii” ai copilăriei mele, i-au cucerit pe mulți care-i văd în lupta pentru piscurile înalte ale Mondialului XX. E minutul 66, când trec la masa actorilor, rezervată pentru fotbal, la Art Cafe. Merg, totuși, pe mâna belgienilor, îmi strig încrederea în triumful celor din Benelux. Și, curând egalează Felaimi (cel de la Manchester United), ca, exact când mai erau zece minute până la final, Mertens, băiatul de la Napoli, să aducă o victorie absolut meritată a favoriților. Nu de alta, dar algerienii care s-au distrat în ultimul amical cu trupa lui Pițurcă (a fost 2-1 pentru africani, însă putea fi și 4-1!) n-au tras decât un șut pe poartă, cel al penalty-ului transformat!… Și cu un șut, mai greu poți dărâma munții…

…Meciul serii, la Fortaleza! Brazilia-Mexic! Toată lumea de la masa actorilor e convinsă că Selecao va câștiga ușor, cu arbitru, cu public, cu superstarurile lor! Eu, cu noră mexicană, firește, strig la puținele raiduri aztece „Viva Mexico”! Și proniostichez 0-0!… Brazilienii domină, dar campionatele grele din Europa, din care scot țechini ca din minele de aur le-a obosit vedetele. Se vede clar. Brazilia joacă „lumină” într-o linie mediană dezarticulată, dar și fără dramul de nebunie ce se simte în fotbalul „țiparilor” lui Miguel Herrera. Care neînfricați mexicani rezistă, ba au și tupeul să șuteze de mai multe ori la poarta adversă decât milionarii lenți ai lui Scolari: 10-5 a fost raportul șuturilor la poartă pentru azteci, cum aveam să citesc, imediat după meci, pe site-ul Mondialului!…

…Culmea e că, în ultimele trei minute, când goalkeeperul outsiderului a scos miraculos golul victoriei cariocas, toată masa de actori de la Art Cafe-Ruse a aplaudat în delir! Nu țineam doar eu cu Mexicul, echpă care, să nu uităm, acum doi ani, chiar administrase brazilienilor un dublu-sec 2-0! Ba, în ultimul minut dinaintea prelungirilor, Julio Cesar, portarul favoriților (ajuns pe la o echipă din…Toronto!), s-a opus Minunii. Probabil că nici fluierașul n-a mai fost lăsat să ajute trupa gazdă, s-a revoltat lumea-ntreagă de jaful japonezului, în „uvertura” Mondialului, când a inventat acel penalty otrăvit pentru Neymar și ai lui, la 1-0 pentru croați! Viva Mexico!, strig fericit în noapte, aceeași explozie de bucurie răsună curând și pe circuitul telefonic Miami-Ruse! Karina și Ducu, cuscrii mei din Veracruz sunt în culmea fericirii! Mexicul a meritat remiza pentru devotament!… Mai este șocul de luni 23 iunie, împotriva Croației. Viva Mexico!

…Cum joacă, la ora aceasta, colecția de Stele a Braziliei, nu mi se pare în stare să țină piept Olandei și Germaniei. Dar, am învățat în cinci decenii de gazertărie sportivă, în fotbal niciun meci nu seamănă cu altul! Festina lente, ziceau latinii. Chiar dacă eu vreau ca Europa să cucerească întâia oară Trofeul în Amertica de Sud…

…Nu mi-am mai pierdut noaptea cu meciul rușilor lui Capello în fața zvârlugelor sud-coreene. Cât aș fi de contaminat cu fotbal și teatru, nu văd nici eu orice meci și orice spectacol din Templul Thaliei. Dimineața, pe televiziunea bulgară, am aflat rezultatul: 1-1 (0-0). Și m-am bucurat… Îmi plac surprizele, mai ales că, pe la Moscova, se vorbește de titlul mondial!?! Rebiata, play, lăsați intoxicarea!

Umbra campioanei mondiale la Salvador. Viva… Olanda!

…Numai 5-1 (1-1)! La acest scos s-a oprit „Portocala mecanică” sau „olandezii zburători”, în revanșa pentru finala ultimului Mondial, pierdută in fața Spaniei, acum 4 ani, in Africa de Sud! Atunci, pe 11 iunie 2010, la Johannesburg, în fața a 84.490 de spectatori, spaniolii și-au pus în vitrină întâiul titlu mondial, după golul lui Iniesta, din prelungiri, mai exact minutul 116!…

…13 iunie 2014, zi-coșmar pentru. Pique, Cassilas, Ramos, Torres, bieți copii de mingi, umiliți ca în curtea grădiniții de cea mai tânără națională din istoria fotbalului olandez. Uluitorii Robben și van Persie și-au trecut în cont câte o „dublă” de merit (Doamne, și ce goluri!), al cincilea gol batav aparținând unui fundaș-Vrij, e drept după ce a fost faultat (dar arbitrul era plecat cu pluta pe Amazon!) așa-zisul goal-keeper al pisicii jerpelite venite pe post de taur, nefericitul Casillas, care voia să ducă mai departe seria de cinci meciuri fără gol la Națională și să bată recordul lui Zenga, din 1990, 517 minute fără gol!… Oricum, Spania s-a apropiat un record dureros al ei: de 64 de ani, de la Mondialul din 1950, disputat tot în Brazilia, n-a mai încasat într-un meci de turneu final cinci goluri. Atunci a fost: Brazilia-Spania 6-1!?! Meci care s-ar putea repeta, pe 28 iunie, în „optimi”!

…Culmea e că, aseară, când eu veneam de la frumoasa „Furtuna” shakesperiană, montată la Naționalul bucureștean, cu un superb Ion Caramitru, ca Einstein în rolul lui Prospero (regia: valorosul bulgar Alexandr Morfov!), la Salvador, peste Ocean, în altă Furtună (de goluri!), ibericii au deschis scorul, in min. 27, prin Alonso, dintr-un penalty discutat și la ora asta, băiatul cu fluier ruginit fiind italianul Rizzoli! Cu lecția de fotbal-total din meciul de debut, Olanda a devenit inamicul public nr.1 al Braziliei la cucerirea titlului mondial și toată suflarea cariocas a simțit un junghi în dreptul inimii!…

…Am strigat în noapte, Viva Olanda, Viva Mexic- (1-0) in dauna Camerunului, după ce brigada columbiană, cu un papagal agățat de fanion sau ca de acar din triajul Grivița, le-a interzis aztecilor două gouri perfecte!… Mondialul acesta a început cu trei arbitraje catastrofale, semn că mister Blatter-bla-bla a sacrificat competemța și adevărul jocului de fotbal de dragul globalizării iresponsabile!

…Întâia noapte albă la acest Mondial: Chile-Australia, din grupa Olandei! După primul sfert de oră era 2-0 pentru sud-americani (Alexis-min.12, Valdivia-min.14), chilieni -antrenați de argentinianul Sampaoli- pe care mulți îi văd departe, departe, însă a venit finalul de mitan și „cangurii” au revenit în meci prin golul valorosului Cahill, om de bază la Everton. În ultimul minut la meciului, încă un gol chilian (Beausejour), 3-1 final, și, teoretic, adversara pentru Selecao în „optimi” se va alege între Chile și Spania…

…Mai toata lumea se pregătea să cânte, aseară, Viva Espania!… Acum, don’t cry for me…Espania!… Asta-i Viața!… E Frumoasă, nu se oprește la un meci, la un dezastru sau la o capodoperă. Mai ales în Fotbal, una dintre cele două patimi fără de sfârșit care îmi colorează existența, împreună cu amanta mea Thalia…

Mondialul African. Blatter-bla-bla-bla

…Câteva zile m-am lăsat purtat de curentul celor dispuşi să vadă „la vie en rose”, mai ales că nu mă atrage absolut cu nimic scandalul. Am vrut să cred că Mister (mare de tot misterul!) care conduce şi trage toate sforile la FIFA, desigur Blatter-bla-bla-bla, a nimerit-o, în sfârşit, cu fluieraşii şi Acarii Păuni. Ce se întâmplase numai la ultimele două Mondiale, cel asiatic şi cel german, cu cohorta arbitrilor de decor şi erorile (ororile!) lor scandaloase, întrecuse imaginaţia, divagaţia, raţia de suportabilitate. Am crezut că măcar acest atât de important subiect l-a rezolvat sforarul-şef (ca să nu mă acuzaţi de rea-credinţă, vă sugerez să citiţi cartea-document „FIFA”, a englezului Andrew Jennings!). Am închis un ochi la golul slovacilor înscris în poarta Noii Zeelande dintr-un ofsaid cât Africa de mare… Am trecut şi peste golul regulamentar (al victoriei refuzate!) neacordat yankeilor în ultimele secvenţe din disputa cu slovenii… Cu greu m-am abţinut să nu explodez la ploaia de intrări criminale nesancţionate. Sau la cartonaşe, galbene, ba şi roşii, acordate după un regulament neştiut. Că, nu-i aşa, ce fotbal se joacă prin Seychelles, El Salvador sau Guatemala, ca să nu-mi ascund mirarea şi faţă de doi (nu unul!) arbitrii din Noua Zeelandă, mare forţă în rugby, nu în fotbal!?!Am zâmbit amar la miopia francezului Lannoy (nu-i de la noi, ci din Hexagon!), la cele două henţuri comise de Fabiano, lăsat să marcheze, că la casele mari se iartă şi din-astea… Dar ce-a fost duminică, a întrecut imaginaţia, încât vin şi scriu hotărât că arbitrii din Liga noastră pot da lecţii la Academia fluierului şi fanionului!

…Furt ca în codru, execuţie în direct, în şocul Germania-Anglia, jaf mai agravant decât cel petrecut în acelaşi duel istoric, acum 44 de ani, la World Cup 66, când nu exista tehnica modernă căreia să-i poată scăpa vreun milimetru, secundă, secvenţă sau reluare. Albionul a fost prădat de uruguayeni (centralul Larrionda şi „stegarul” Espinosa) ca în western-urile copilăriei, mai-mai decât şi în „jaful secolului”, cel din trenul englez. Şi, cum nu ajungea „Jaful african”, peste nici trei ceasuri, furaţi şi mexicanii, la primul gol argentinian. Ofsaid de se vedea şi de pe Coloseum-ul din Roma. Numai că italienii Rosetti (centraş) şi Ayroldi (din triajul de la Civittavecchia) n-au vrut să-l vadă, ca să demonstreze lumii perfect (ca şi Lannoy) că nu doar naţionala Italiei e în groapă, ci şi arbitrajul din Peninsulă (concluzie valabilă,deci, şi pentru francezi). Drama este că eroarea care a deschis scorul pentru Maradona putea fi corectată, ea văzându-se, mai clar ca apa plată Bucovina, pe ecranul uriaş din stadion! „Macaronarii” s-au făcut, însă, că plouă, chiar dacă lumea-treagă era scandalizată de a lor rea-credinţă. Dacă ar fi apărat Adevărul, i-ar fi halit mister Blatter-bla-bla-bla. Privigeliaţii boss-ului FIFA nu au voie să interpreteze decât melodiile casei. Regulamentul nu există în afara directivelor lui Blatter-bla-bla-bla!! Tocmai de aceea ştabul FIFA plusează „criteriul geografic” şi în cazul arbitrilor şi al ţărilor care pot aduce voturi. Mulţi aşa-zişi arbitri, elemente de decor (propun să vină în costume tradiţionale!), folclorişti, într-un cuvânt paiaţe, păpuşi. Păpuşarii îi manevrează cum vor şi se fac că plouă la ce zice presa. Şi plouă cu gafe uriaşe, cu nedreptăţi strigătoare-n pustiu. Căci, acolo, la capătul Africii, în aceste zile, am descoperit Pustiul Blatter!

…Revolta mea este cu atât mai mare cu cât samsarul îmbrăcat la trei ace, Blatter-bla-bla-bla, se opune categoric corectării greşelilor (umane, vreau să cred!) ale arbitrilor prin consultarea imaginii video. „Am dezumaniza fotbalul prin folosirea tehnologiei video!”, a strigat blatistul-şef ca muşcat de viperă (era să spun de vuvuzele!) la aslatul jucătorilor furaţi, al presei. Geambaşul uită că în rugby se foloseşte de câţiva ani buni „proba video”. Ceea ce nu dezumanizează pe nimeni. Dimpotrivă, se apără Adevărul, ceea ce mi se pare un demers fundamental pentru Măria Sa Omul! Şi, uite aşa, Mafia din fotbal, cu Bla-bla-bla-urile lui ne obligă să rememorăm excelenta sintagmă a scriitorului francez (fost campion naţional de atletism) Jean Giraudoux, autorul, printre altele, al celebrei piese „Război cu Troia nu se face”, jucată şi în România: „Rugbyul este un sport de derbedei practicat de gentlemeni, în timp ce fotbalul reprezintă reversul!”. Prea mulţi derbedei conduc fotbalul de astăzi, pretutindeni…

*O variantă a acestui material a fost postată şi pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. Capello a dus Anglia la Capelă pentru veșnica pomenire…

…Istoria își ia singură revanșa. Și în fotbal. La 3 iulie 1966, pe Wembley, la Londra, Anglia devenea campioana lumii, după prelungiri grele cu Germania, 4-2 (2-2; 1-1), și cu aportul decisiv al arbitrilor. Era 2-2, în minutul 101, când centralul elvețian Dienst și tușierul sovietic Bakhramov au decis gol la șutul lui Hurst, deși nici astăzi nimeni nu poate băga mâna în foc că mingea a depășit în întregime linia porții (pe atunci nu existau minunile tehnicii de astăzi, care oferă și micronii!). Atunci, în 1966, în ultimul minut al prelungirilor, același George Hurst (autorul unei triple) a aruncat zarurile: 4-2!… Și trupa lui Alf Ramsey, cu regretatul Bobby Moore căpitanul team-ului, s-a încoronat (prima și ultima oară!) regina lumii, însă presa internațională a contestat vreme lungă valabilitatea golului desprinderii engleze.

…După 44 de ani. Astăzi, 27 iunie 2010, la capătul lumii. Germania conduce, în minutul 37, cu 2-0 (goluri Klose-min. 21 și Podolski-min. 32), dar fiii Albionului nu cedează și Upson (gafeurul de la primul gol german) punctează cu capul, renăscând speranțele în tabăra sa. Anglia aruncă corsetul lui Capello și joacă așa cum știe ea, încântător, contribuind la cea mai frumoasă repriză a acestui Mondial cu nr. 19. Lampard reușește, în minutul 39, un suberb șut sub transversală, mingea se duce vreo jumătate de metru dincolo de linia de poartă, e Gol, Gol, Gol, numai că arbitrul uruguayan Larrionda și, mai ales, conaționalul său de la tușa cu pricina, un anume Espinosa, au avut orbul găinilor!… În 1966, s-a acordat un gol care n-a fost, în 2010, nu s-a validat un gol care a fost!… Istoria se joacă și ea…

…Sigur, la 2-2, s-ar fi jucat altceva. Altceva au jucat, însă, panzerele lui Joachim Low după pauză. A ordonat nemțește defensiva, atrăgând parșiv trupa lui Capello la iureș total. Incredibil, Capello a uitat să mai fie italian, pornind jocul de la faza defensivă. Eroare fatală, căci nemții au mușcat nemilos pe contraatac, noul diamant Thomas Muller finalizând două dintre raidurile panzerelor: 4-1, scor incredibil, umilință istorică pentru întregul Albion, în lacrimi grele, acum Tânărul, dar inteligentul antrenor german l-a făcut șah-mat pe reputatul coach italian. Capello, fixist, neinspirat la selecție și în gândirea din mers a jocului, arogant, prea plin de el, aproape jurând că va cuceri laurii supremi, a crezut că-i suficient doar numele lui și a îngropat Anglia la acest turneu final: 1-1 cu SUA; 0-0 cu Algeria; 1-0, chinuit, cu Slovenia. Ca, acum, acest neverosimil 1-4 (1-2) cu Germania! Categoric, Capello a dus Anglia la Capelă, pentru veșnica pomenire…

…Domenech, Lippi, Capello, altfel spus Franța-Italia-Anglia. Un „trio” al marilor dezamăgiri la Mondialul African (doi dintre tehnicieni fiind… italieni)! Îi va imita cineva în ultimele două zile ale optimilor, încât să avem un „careu al catastrofalilor”?!

…Meciul care a încheiat duminica, Argentina-Mexic, 3-1 (2-0), a dat peste cap laudele celor care au susținut că arbitrajele de la acest turneu final sunt excepționale! Gafe uriașe, domnilor! Numai astăzi, două: după nevalidarea unui gol clarisim pentru englezi, a venit golul prim al „pumelor” dintr-un ofsaid evident! Oricum, mexicanii, furați în debut de meci, au jucat minunat, în fața unui titan ajutat, și au plecat acasă cu capul sus. Ceea ce nu putem spune despre perfidul, umilitul, astăzi, Albion, care nu știu dacă poate crede în lacrimi…

*O variantă a acestui material a fost postată și pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. La FRF, Franceza fără profesor!

…Multă lume chitită pe Mondialul vuvuzelelor n-a vorbit în ultimele trei zile decât despre două subiecte: blatul şi „cocoşul galic”. Blatul, în cea mai pură accepţie a „meciurilor strategice” din Liga lu’ Mitică, nu s-a mai produs, spre neşansa celor care am pariat X la meciul Mexic-Uruguay. Spre lauda lor, aztecii şi celeştii s-au ţinut de fotbal, nu de miticisme sau de „regii”, făcând să roşească, şi peste decenii, nume grele din istoria turneelor finale. Chiar mă întrebam, aseară, cum se simt, oare, acum, nemţii şi austriecii, pentru golăneala aceea de la Espana ’82, când, prin non-combatul celor din Ţara Valsului (a fost cât trebuia, 1-0 pentru germani!), la egalitatea perfectă de puncte (4), au ieşit din cursa grupelor „Vulpile Deşertului”. Care Algeria, cu o echipă superbă, a dat de pământ cu panzerele, 2-1 (0-0), la Gijon, unde două stele, Madjer şi Beloumi, nu doar că au marcat golurile unei victorii istorice, la debutul algerienilor într-un Mondial, însă au făcut şi încântător spectacol. Din fericire, acum, în Ziua a 12-a a turneului din Ţara Curcubeului African, pe tărâmul lui Jabulani (fecire, în limba zulu!) a fost un lăudabil Anti-blat (n-am spus Anti-Blatter!), ceea ce trebuie să dea multora de gândit (dacă, astăzi, mai are timp cineva şi de aşa ceva!). În lume şi prin lumea noastră bolnavă de-acasă…

…Celălalt subiect, „cocoşul galic” (mai bine zis „Cocoşatul galic”!), un veritabil cocoşel şchiop, venit jumulit gata la capătul Africii să facă figuraţie şi greve, nu să joace fotbal. Marea, aroganta Franţa, campioana lumii în ’98 (e drept, acasă, la Paris) şi finalista ultimei ediţii, în 2006, a terminat grupa pe brânci, în înjurături, coate şi genunchi, cu un singur punct, dar cu 1001 de dezamăgiri şi acuzaţii. Ca şi la Mondialul asiatic, de unde a plecat rapid, tot din Grupa A, tot numai cu o remiză albă, ca şi acum, cu Uruguay, semn că Henry şi Ribery au alergie geografică…

„Cântăreaţa cheală”, „Cocoşatul de la Notre Dame”, „Mizerabilii”, a ţipat sonor presa, ziarişti din lumea-ntreagă probându-şi cultura la această „Înmormântare pe teren accidentat”, cum ar fi zis regretatul Teodor Mazilu, nu doar dramaturg de elită, dar şi titular de spumoasă cronică sportivă. „Franţa a fost Metalurgistul Cugir”, parcă-l aud pe regretatul Nea Mache, alias Eftimie Ionescu, ironizîndu-i inegalabil pe impostori şi trişori. Căci, sincer, ce altceva au fost Domenech şi ai lui (şi mă refer, în primul rând, la FFF, federaţia lor, însă şi la „FF”-ul jucătorilor, nume grele la „fără frecvenţă”!)?

…Zic, însă, să nu ne bucurăm de „capra” vecinului nostru tradiţional de preliminarii, mondiale şi europene, şi nu doar că, la început de octombrie, timonierul „cocoşelului neascultător” de Domenech va fi Laurent Blanc, coach inteligent şi avid de performanţe. Chiar susţin că decăderea Imperiului Francez (în fotbal, biensur!) poate fi ultima noastră şansă, în ceasul… 2012, 2016, 2020. Nu de alta, însă noi suntem şi mai jos decât „cocoşul galic”, noi, cei care uimeam lumea la World Cup ’94, ba am oferit spectacol, în ’98, şi la Coupe du Monde, în Hexagon, Noi nici n-am mai ajuns pe la vreun Mondial! „Lecţia franceză” de la acest turneu african trebuie să reprezinte bibliografia de urgenţă a diriguitorilor fotbalului românesc. La FRF şi în biroul junelui selecţioner Răzvan Lucescu! Acum, însă, nu ne mai poate învăţa nimeni, nimic. Acum, trebuie să studiem intensiv „Franceza fără profesor”!

*O variantă a acestui material a apărut şi pe blogul sportvox.ro.