Jurnal de iarnă (10). CRĂCIUNUL ȘI REVELIONUL 2014, PRINTRE TEMPLE ȘI PIRAMIDE (AZTECE ȘI MAYAȘE)…

…Bunul Dumnezeu a fost darnic cu mine toată viața!… Memoria Facebook-ului mi-a confirmat, o dată în plus, în această dimineață! Fotografia de mai jos, la picioarele Piramidei Soarelui, o atestă…

…Acum doi ani, spre exemplu, am petrecut Crăciunul la Ciudad de Mexico, dublat de excursia magică de o zi la Piramida aztecă de la Teotihuacan (care în limba nahuatl înseamnă „Orașul Zeilor” sau „Locul unde oamenii devin zei”), la 50 de kilometri de Capitala mexicană. „Echipajul” condus de bossul nostru… Genevieve (care avea un an, o lună și trei săptămâni!), mai cuprindea nora mea Karina, sora ei Liz, Ducu, firește fiul meu cel mare, și socrii lui, Conchita și Carlos. A fost un veritabil Crăciun-Excursie, cu vizite la câteva dintre punctele importante ale fascinanului Ciudad de Mexico și împrejurimile lui, inclusiv Piramidele Aztece în vârful unuia, cea mai mare, Piramida Soarelui, de la Teotihuacan, ajungând și eu, la 63 de metri, gâfâind și cu patru-cinci pauze, după cele 240 de trepte escaladate mai mult cu sufletul!… De acolo, (unde mă simțeam „Împăratul norilor”, cum sună un titlul din fantastica operă a lui D.R.Popescu), se vedea clar, spre Nord, și Piramida Lunii, cu vestitul drum dintre Lună și Soare, un Drum al Morții și al Vieții, cu inedite povești uluitoare…

…După patru zile în Ciudad de Mexico, am luat avionul și ne-am oprit în Cancun, stațiune de lux, construită de americani, la începutul anilor ’70. Am schimbat anii în Playa del Carmen și ne-am plimbat din nou printr-o istorie spectaculoasă, neștiută, doar intuită, la Chichen Itza, monument UNESCO. Undeva, în jungla statului Yucatan, la 180 km. de Cancun, unde s-au unit civilizațiile mayașă (ghidul nostru, de 34 de ani, era mayaș!) și toltecă. Aici am pus în Arhiva mea sentimentală vestitul Templu Kukulkan (24 de metri înălțime, plus 6 metri platforma), Zeul-șarpe cu pene. Sunt 91 de trepte pe fiecare din cele patru laturi ale Templului, ultimul pas din vârful Kuklkanului fiind al…365-lea, echivalentul din zilele Anului Haab!

…N-am apucat să scriu decât cinci episoade din „Jurnalul meu mexican”, va trebui, anul care vine, să fac un efort și să termin acest capitol (cu opt seriale) dintr-un volum ce mai cuprinde un Jurnal american, unul italian, un Letopiseț (românesc, of course!), toate prinse în „Jurnalul unui trăznit” (cum va suna și titlul cărții, din care cam 85-90% din ce mi-am propus este gata!).
…Anul acesta, „Echipajul” de la Piramide și Temple nu a mai fost împreună de Sărbători. Sper să ne reunim la anul, pe vremea asta, când vom mai avea un nou companion, marcant, minunata mezină Celine, care abia a sărit de zece luni!
…Un Crăciun fără vârste și un An Nou cu 2017 povești adevărate, TUTUROR!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.
Impact – 1.312 persoane

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *