Etichetă: handbal

Sportul, ca şi societatea românească!

…Cu excepţiile de rigoare, sportul românesc nu se mai opreşte din căderea sa liberă. Mai poate fi oprit, oare?, aceasta-i întrebarea…

…Când am ajuns cu fotbalul (cândva, cu Sevilla ’86 şi World Cup ’94 în memoria lumii, mai ales prin Duckadam şi Hagi!) pe locul 56 în statistica FIFA, la finele anului trecut, ne-am zis că mai rău nu se poate. Se poate, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, că tovarăşi n-ar trebui să mai existe printre noi! Exemple, argumente?

…La ultimul Mondial de handbal, băieţii au terminat în premieră absolută (nu doar pentru noi!) pe …locul 19!?! Altfel spus, cea mai slabă reprezentantă a Europei la Mondialul suedez!!! România, de 4 (patru) ori campioana lumii!…

…Cum nu ajungea (şi) această ruşine mondială şi istorică, sâmbăta ce trecu (vorba olteanului!) ne făcurăm de basme şi la rugby. Ne-a învins, cu 24-17, în Cupa Europeană a Naţiunilor, o diletantă a balonului oval, Portugalia!?! Noi, care mai ieri băteam Franţa, Anglia, Irlanda, Ţara Galilor, toată floarea cea vestită dintre buturi! Am fost umiliţi de lusitani, noi pe care elita rugby-ului mondial ne cerea în Turneul celor Şase Naţiuni, unde a ajuns, însă, Italia, pe care Alexandru cel Mare, Penciu, a învăţat-o jocul acesta de gentlemeni, cum zicea Jean Giraudoux!…

…Ce se întâmplă cu sportul românesc?, o întrebare repetată de tot mai mulţi, cu suferinţă, în ultima vreme. Răspunsul meu este invariabil: exact ceea ce se întâmplă cu societatea românească, măcinată de şmecherii, scandaluri interminabile, hoţii la drumul mare, farisei, samsari. Pe orizontală şi pe verticală. De sus în jos. Şi tot mai jos. În Abis…

Oltchim și „semicercul de aur”

…Calificarea Oltchimului Rm. Vâlcea, cu Radu Voina la timonă, în finala Ligii Campionilor a revitalizat interesul românilor față de handbal. Mai ales că „semicercul” are la noi nu doar tradiție, ci și o istorie încântătoare. Pornim drumul prin sublimă memorie cu acele fascinante nu mai puțin de 7 (șapte) titluri mondiale (3 la fete, 4 la băieți), dar nu putem ocoli cupele europene, și ele cu o salbă de metale prețioase. Astăzi, deschidem o clipă Arhiva sentimentală a „semicercului european” în dreptul fetelor…

…România a cucerit de două ori Trofeul suprem, în 1961, în ediția de debut a Cupei Campionilor Europeni, prin Știința București (antrenor Constantin Popescu-Pilică), învingătoare cu 13-5 în dauna lui Dynamo Praga. Peste trei ani, Rapid București, antrenată de Gabriel Zugrăvescu, aducea și ea Cupa Campionilor la București, după o finală strânsă, 14-13, cu danezele (tot ele!) de la Helsingor. Avem și două finale pierdute, ambele în fața Spartak Kiev, mașina de handbal de care a dominat semicercul mondial aproape două decenii, sub tricou sovietic: Universitatea Timișoara a cedat cu 8-17, într-o unică manșă, în 1973, în timp ce Știința Bacău a pierdut „dubla” din ’86 (23-29 în deplasare; 22-23, acasă).

…Istoria Cupei Campionilor Europeni, actuala Champions League, este dominată clar la fete de Spartak Kiev, cu 13 trofee cucerite, primul în 1970, ultimul în 1988.

  • Urmează în clasamentul All-time, austriecele de la HypoViena, cu 8 finale câștigate din 13, întâia în 1989, ultima în 2000.
  • Cu câte 3 Trofee în vitrină, Radnicki Belgrad (’76, ’80, ’84) și danezele de la Slagese (2004, 2005, 2007).
  • Cu două finale adjudicate, Leipzig (’66 și ’74), din fosta RDG, Krim Ljubljana (2001, 2003), Zalgiris Kaunas (’67, ’68, pentru URSS) și, mai nou, „prietena” noastră Viborg (în 2006: 44-43, în „dubla” cu Krim; în 2009: 50-49, după dubla manșă cu Gyor).
  • În clasamentul pe țări, lider va rămâne, pentru mulți ani, defuncta URSS, cu 16 finale câștigate (dintre care 13 de către Spartak Kiev), la distanță apreciabilă fiind Austria, cu 8 Trofee (toate aduse de Hypo Viena) și Danemarca-dintre care cinci dobândite în ultimele 6 finale (3 prin Slagelse, două prin Viborg).
  • România, în rândul țărilor cu câte două coroane ale Europei în palmares, Știința și Rapid București, la egalitate cu Slovenia și Ungaria.

…În Arhiva de aur a handbalului românesc feminin există și două Cupe ale Cupelor (Știința Bacău-în 1987, Oltchim Rm. Vâlcea-2007), 3 Cupe EHF (Chimistul Rm. Vâlcea-’84, ’89 și Rapid-’93), două Cupe ale orașelor (Silcotub Zalău-’96; Rapid-2000) și două Cupe Chalange (Remin Deva-2000, Rulmentul Brașov-2006).

…Sigur, un capitol încântător îl reprezintă și „semicercul masculin” românesc, cu 3 Cupe ale Campionilor Europeni în cont, una prin Dinamo București (’65), două prin Steaua (’68 și ’77).

Acum este însă, „ora fetelor”, pentru că și a juca finala înseamnă un Eveniment de mulți visat!

Europa League, fata Cupei UEFA!

…Mai este luna finalelor europene. La handbal și la fotbal. La handbal, am început cu stângul, Oltchim Rm. Vâlcea pierzând, la șapte goluri diferență, prima manșă a duelului cu Viborg, pe terenul vikingelor. Returul, sâmbăta care vine, la București. Iluzii, dacă nu utopii, pentru un al treilea Trofeu în vitrina handbalului românesc feminin. Puțini știu că româncele au câștigat ediția de debut a Cupei Campionilor Europeni (Champions League, astăzi!) prin Știința București care, în 1961, a învins cu 13-5 pe Dynamo Praga! Peste 3 ani, din nou aur pe „semicercul european”, fetele de la Rapid devenind reginele continentului, după un 14-13 cu danezele de la Helsingor. Adăugăm cele 3 Cupe ale Campionilor Europeni puse-n vitrina sportului românesc de băieții de la Dinamo București (1965: 13-11 cu Medvesciar Zagreb) și cei de la Steaua (1968: 13-11 cu Duhla Praga; 1977: 21-20 cu ȚSKA Moskova) și visăm frumos, privind trecutul. Prezentul, însă…

…La fotbal, noi, românii, nu existăm, la ora această a finalelor, acolo, sus! Sevilla ’86, ca și finala de la Barcelona, din 25 mai ’89 (0-4 cu Milan!) înseamnă, astăzi, o Fata Morgana.

„Sportul-rege” își deschide balul, miercuri 12 mai, la Hamburg. Acolo, în primul duel de Europa League. Unul care i-a surprins pe mulți, din moment ce specialiștii vedeau o batălie finală Hamburg-Liverpool și nu Atletico Madrid-Fulham Londra. Prima finală din Europa League (noua denumire a Cupei UEFA) opune două formații din planul secund al fotbalului de elită. Dar fiecare dintre finaliste are și străluciri în cartea de vizită.

…Atletico Madrid, club ctitorit în 1903, și-a adjudecat Cupa Cupelor, în ’62, străluncind și în Intertoto, în 2007. A susținut 131 de partide în cupele europene, fazele inferioare din Champions League, Cupa Cupelor și Cupa UEFA! Pe drumul spre această finală de la Hamburg, cu Sanchez Flores la pupitru, în patru „duble” eliminatorii, numai două victorii (pe terenul Galatei si, acasă, cu Liverpool), 5 remize (cu Cim-Bom, Sporting Lisabona și Valencia) și un singur eșec, cel din orașul Beetleșilor, 1-2, în prelungiri, totuși viza pentru finală!

…Fulham Londra, team născut în 1879, care naviga acum 13 ani prin lumea a 3-a a fotbalului englez, se află numai la a doua stagiune europerană. Prima, în 2002, când a cucerit Cupa UEFA Intertoto. Acum a uimit Europa, avându-l la timonă pe Roy Hodson („călăul” nostru pe când conducea naționala Elveției, acel 4-1, la Detroit, în World Cup’ 94!). Mai ales că echipa cea mică a Londrei a scos din cursă, pe drumul către finala de la Hamburg, Șahtiorul lui Mircea Lucescu (2-1 și 1-1), răsunător, pe „Bătrâna Doamnă”, Juventus, 1-3 la Torino și… 4-1, acasă, pe Tamisa (!?!), dar și pe gazda acestei finale, Hamburg, după 0-0 în Germania și 2-1, pe teren propriu, chiar dacă nemții au condus la pauză!

…Întâia ediție a Europei League a adunat la start 192 de competitori, printre ei întâlnind și șase nume românești: Unirea Urziceni (în „16”-imi), Steaua, CFR Cluj, Dinamo, Poli Timișoara și FC Vaslui. Exceptându-i pe ialomițeni, aplaudați în Champions League, ne-am cam făcut de râs.

…Europa League este fata Cupei UEFA. Altfel spus, Europa League are o moștenire de 38 de ediții ale Cupei UEFA, care a debutat în 1971.

…Prima câștigătoare, Tottenham Londra, după „dubla engleză” 2-1 și 1-1 cu Wolverhampton. Ultima deținătoare a Cupei UEFA, Șahtior Donețk-ul lui Mircea Lucescu și Raț, triumfători, cu 2-1, după prelungiri, în fața lui Werder Bremen, primăvara trecută, sub Semilună, la Istanbul.

…Cupa UEFA și-a disputat finalele într-un singură partidă numai în ultimele 12 ediții, sistemul unicului duel debutând în ’98, la Paris, când Internazionale a zdrobit, cu 3-0, pe Lazio!

…Numai 3 echipe din istoria Cupei UEFA au câștigat câte 3 Trofee fiecare: Liverpool-în ’73, ’76 și 2001, Juventus-’77, ’90, ’93 și Internazionale-’91, ’94, ’98. Câte două Cupe UEFA în vitrinele lui Real Madrid, Sevilla, Gotteborg, Feyenoord, Tottenham, Parma și Borussia Monchengladbach.

…Țara care a câștigat cele mai multe Cupe UEFA: Italia-cu 9 Trofee aduse de 4 echipe, adăugând și Napoli la cele amintite. Cu 6 Trofee-Anglia (cu 3 concurenți) și Germania (cu 5 echipe în maratonul de 38 de ani), Spania-cu 5 triumfuri pentru 3 formații (a fost și Valencia, în 2004), cu 4 victorii Olanda, care a prezentat 3 echipe.

…Cu câte două Trofee, surprinzător pentru mulți, Rusia (ȚSKA Moscova, în 2005, 3-1 cu Sporting, în finala de la Lisabona; Zenit St. Petersburg-în 2008, 2-0, cu Rangers, la Manchester). Cu câte un triumf în Cupa UEFA: Belgia (Anderlecht,’83), Portugalia (FC Porto, 2003), Turcia (Galatasaray-2000, cu Hagi, căpitan, la Copenhaga, în acel răsunător 4-1, la penalty-uri, cu Arsenal) și Ucraina, cu Șahtior, în ediția de adio. Surprinde absența unei echipe din Franța în tabelul cu 38 de ediții!

…5 finale s-au decis la loviturile de la 11 m.: Tottenham (4-3 cu Anderlecht, în ’84); Bayern Munchen (3-2 cu Espanyol, în ’88); Schalke 04 (4-1 cu Inter, în ’97!) Galatasaray (4-1 cu Arsenal, în 2000) și FC Sevilla (3-1 cu Espanyol, în 2007).

…Marile surprize: adjudecarea Trofeului de către Borussia Monchengladbach (1975, 1979), Eintracht (1980) și Ispwich (1981), ca și calificarea în finală a ungurilor de la Videoton, în 1985, ei pierzând „dubla” cu galactica Real Madrid, după un 1-3 acasă, și un absolut istoric 1-0 în returul de pe Santiago Bernabeu!

…5 finale decise în prelungiri: Liverpool (5-4 cu Alaves-ul lui Contra, în 2001), FC Porto (3-2 cu Celtic, în 2003, cu Mourinho pe bancă!) și Șahtior (2-1 cu Werder Bremen, în 2009)… Ce va fi, miercuri 12 mai, la Hamburg, în prima finală de Europa League?

…Atletico e favorită, dar Fulham nu uită că prima Cupă UEFA a câștigat-o un team britanic, Tottenham Londra, în ’72. Și, uite așa,volens, nolens, ne amintim de Sevilla, 7 mai ’86! Trecut-au 24 de ani de când Steaua București a reușit acel miracol: cucerirea Cupei Campionilor Europeni!…

Franța, regina-reginelor pe „semicerc”

…La Viena, duminică seară, firește în acordurile lui Johann Strauss, a căzut cortina peste al 9-lea European la handbal masculin. Cu un rezultat de senzație, un record absolut care, în deceniile următoare, nu va putea fi decât egalat. Franța, nu doar că a cucerit titlul continental, după finala câștigată clar, cu maturitate și distincție în repriza secundă, în fața Croației, cu 25-21(12-12), dar a reușit să unifice cele trei „coroane”! După aurul olimpic, de la Beijing, cel mondial, de la Zagreb (triumf tot în dauna „cowboys”-ilor croați!), a urmat și cel al Bătrânului Continent. Simfonie franceză de vis, pe „semicerc”, marcând o epocă „blue”.

…O epocă de miracol a marcat, până acum peste trei decenii, și Naționala masculină a României, cu patru titluri mondiale în cont! Din păcate pentru noi, niciun titlu olimpic, ca să nu mai vorbim despre Europene, unde ne-am acoperit de rușine. Căci, în cele doar nouă ediții ale Campionatelor continentale, handbaliștii noștri n-au participat decât la două: la cea de debut, din ’94, când au ocupat locul 11 (din 12 competitori, învingând doar mediocra echipă lusitană, gazda!), și locul 9, în ’96, tot din 12 echipe. De atunci, șapte ediții consecutive ca telespectatori la Europene!

…Acum, dacă tot am fost telespectatori (și) la acest European (și de handbal!), ne-am făcut o impresie despre cum se mai prezintă „semicercul” mondial, crema Europei dominând și lumea handbalului mondial. Este cert că nu doar noi schimbăm generațiile (ca noi, însă, cam nimeni, de decenii bune!). Suedia, bunăoară, recordmana titlurilor europene, 4 (patru) la număr (primul în ’94, ultimul în 2004), a plecat umilită de la acest turneu, cu „lingura de lemn” de gât, fiind împreună cu Ucraina echipele fără vreun punct câștigat în Țara Valsului!?! Nici rușii (campioni europeni în ’96, când au învins Spania, în finală, la Madrid) n-au arătat mai bine, băieții din umbra Kremlinului au trecut icnind de grupa preliminară, dar au spus repede „Adio, metale prețioase!”, pierzând toate cele cinci dispute din seria semifinală! Decăderea lor reprezintă un semn bun, poate, pentru noi, din moment ce elevii lui Vasile Stângă îi vor întâlni pe ruși în barajul pentru Mondialele de anul viitor (meciul tur, în deplasare, pe 12 sau 13 iunie; returul, la București, în 19-20 iunie). Nici nemții, campionii europeni din Slovenia (în surprinzătoarea finală cu team-ul țării gazdă) n-au ieșit din mediocritate, aș zice nici măcar danezii, cu ultimii lauri europeni dinaintea bătăliei din Austria, nemaireprezentând o forță, locul 5 fiind sub cota așteptării specialiștilor.

…Revelația a fost, de departe, echipa Islandei, care a obținut bronzul European, după 29-26 (18-10!), cu Polonia-„bronzul” de la ultimul Mondial. „Pescarii” intră între cele 10 echipe care au ocupat podiumul în cele 9 ediții ale Europenelor, în afara echipelor amintite (cu finalistele de rigoare) a ajuns pe treapta de bronz și Iugoslavia, schimbul ei de ștafetă de acum, Serbia, nefăcându-și planuri decât pentru… găzduirea ediției din 2012!

…Finala a fost un barometru exact al actualului raport de forțe de pe semicerc. Franța, tripla campioană -olimpică-mondială-europeană, echipa neînvinsă de trei ani, prezintă o Generație de aur, cu uluitorul Nicola Karabatici (într-adevăr cel mai bun handbalist al lumii!), cu artiștii Abalo, Narcisse și Fernandez, cu formidabilul portar Omeyer, într-o încântătoare filozofie a handbalului în Hexagon, din moment ce și fetele sunt vicecampioanele lumii. Croația rămâne aceeași echipă de forță și elan, dintr-o „școală” sârbă de mare valoare. Neșansa băieților din Zagreb, tot pe podium în ultimii ani, indiferent de competiție, a fost această „eră albastră” a handbalului mondial, dominată spectaculos de „Les Blues”!

Eternitatea ultimei secunde

…Suferință mare, ca să nu zic dezastru, pe semicerc! Naționala feminină de handbal a României a ieșit din cursa pentru podiumul Mondial în ultima secundă! 25-26 cu Spania înseamnă mai mult decât o înfrângere. Înseamnă un Destin. O agonie. Legiferează o eternă așteptare. De aproape o jumătate de secol așteptăm să câștigăm, aurul la Mondialul feminin. Mai exact din 1962, când, în „Potcoava” de pe stadionul „Republicii” (unde-i Casa Poporului, astăzi!), din București,  româncele își puneau aurul lumii la gât. De atunci, am tot sperat și cu handbalistele, căci băieții aveau să ne aducă uluitoarea salbă de patru titluri mondiale. Fetele, însă, n-au mai reușit. E drept, au fost foarte aproape de titlul mondial, de două ori: în ’72, în Iugoslavia, și, acum patru ani, la Sankt Petersburg. De data aceasta, handbalul românesc pornise pe Drumul Mătăsii, în umbra Marelui Zid, cu declarate gânduri de aur. Argumente le erau valoarea actualei generații, a antrenorului Radu Voina și recitalul dat, cu trei luni în urmă, la Cupa Mondială, din Danemarca, unde au spulberat tot ce-au întâlnit în cale, inclusiv Norvegia, campioana olimpică și europeană. Totul este un vis risipit, acum…

…Acum doi ani, tot la Mondiale, naționala noastră feminină de handbal spulbera Spania cu 32-19! Ultimul triumf în fața ibericelor. Ultima secundă de iluzie. Din moment ce, la ultimul European, fetele de la Madrid ne-au barat drumul spre semifinale cu un alarmant 26-18! Istoria aceasta nu părea să mai conteze în bătălia de duminică, de la Suzhou. Mai erau doar patru minute din meci și Amariei & com aveau două goluri avans. O echipă mare nu poate rata finalul unei generații în 240 de secunde. Nu mai stă la mâna ultimei secunde. Din păcate, naționala noastră feminină și-a dovedit eterna labilitate psihică…

…Talentatele fete ale competentului Radu Voina se întorc în eterna iluzie. În speranța aceea de 47 de ani devenită utopie. Această eternă ultimă secundă nu ține doar de destin. Dacă vreți, pentru simplul motiv că, acum vreo două decenii, spaniolii habar n-aveau ce-i cu „semicercul”. I-am învățat noi. Cu antrenori, cu jucători (ultimul exemplu îl reprezintă Mihaele Ciobanu, românca din  poarta Spaniei, duminică!). Astăzi, Spania ne bate (și) la handbal pe unde ne prinde. Și la fete, și la băieți! De-ar fi fost, duminică, în China, ultima noastră secundă de letargie…

…Între timp, la București, se face matematică empirică. Se renumără voturi moarte sau puncte și golaveraje, în Liga I la fotbal, unde azi, spre miez de noapte, va cădea cortina de iarnă. Nu prea mai interesează ce va fi mâine, ci numai ce este astăzi. Aceasta este băguboasa psihologie a eternei noastre ultime secunde…

History Sport Hour

…2009 se grăbește să intre în istorie. Cu infinit mai multe umbre decât lumini. Sportul românesc nu putea face excepție de la regulă. Într-o țară măcinată de corupție fără de sfârșit și interminabile scandaluri, sportul nu poate fi altfel decât societatea care-l găzduiește. Cam aceiași conducători hrăpăreți, orbi la prăbușirea generală, atenți numai la buzunarele proprii, în politică, economie și în arenele sportului. Când Octavian Bellu, cel mai titrat antrenor al lumii, și-a dat demisia din fruntea Ministerului Tineretului și Sportului, n-a omis să precizeze: „Sportul românesc se află pe tobogan”! Nimic mai normal, din moment ce specialiștii au fost înlăturați pe criterii politice (și au rămas doar… 14 în tot Ministerul!), iar șefii (neicanimeni parașutați de aceleași algoritm de partid!) schimbați de două ori în trei luni, după o „gaură” serioasă dat de meteorica doamnă Ridzi, prinsă cu fofârlica (îi putem spune direct corupție!). Terenurile de sport s-au redus, blocurile și mall-urile au luat locul „maidanelor cu dragoste” ale copilăriei, unde s-au lansat regretații Dobrin, Dumitrache, Dan Coe, dar și Hagi, Balaci, Iordănescu. Bazinele, ca și inexistente, sălile în paragină, sărituri de la platformă în piscine pline cu… bureți, centrele de copii și juniori, ca de obicei, date uitării. Și, atunci, cum să mai visăm?!

…Cum să ne mai mirăm că Naționala de fotbal a mai ratat un turneu final?! Că la box, atletism, rugby, unde însemnam ceva în trecut, acum facem figurație?

…Din fericire, acest 2009 a fost salvat de marele talent al tineretului și de o mână de tehnicieni de elită. Minunile au apărut la Mondialele de scrimă, unde Rareș Dumitrescu și-a pus aur la gât, amintindu-ne că antrenorul lui este nimeni altul decât campionul olimpic de la Atena, Mihai Covaliu, iar șefa Federației o fostă mare campioană, Ana Pascu. Și a mai fost și uluitorul Marian Drăgulescu, în stare să câștige două medalii de aur la Mondialele de gimnastică de la Londra, tocmai când mulți îi cântau prohodul! Aceste formidabile performanțe, singurele medalii de aur mondial pentru sportivii noștri în 2009, pot avea, însă, și efectul de bumerang! Pentru că diletanții diriguitori ai momentului din sportul românesc pot spune: „Vedeți, se poate și așa!”. Adică, fără o bază materială pe măsură, neatenți la „schimbul de mâine”, confundând sportul cu algoritmul politic! Tare aș vrea să mă înșel, însă viitorul nu sună deloc bine. Iar totul pleacă de acolo, de sus, unde se împute totul în România!…

…Dincolo de becalisme, miticisme, coposisme, vă propun să privim finalul de an prin prisma Frumosului. Printr-o trecere în revistă a competițiilor care au mai rămas de disputat, dar și prin zilele în care putem ridică o cupă cu șampanie pentru marii noștrii performeri. Mai mulți de ieri…

Până pe 27 noiembrie…
Mondialele de haltere, începute marți 17, în Coreea de Sud. Ne-am propus două medalii. Acum, Nicu Vlad e acum la birou, Cioroslan în America… Nicu Vlad înseamnă o medalie de aur olimpic, 11 titluri mondiale, 9 europene! Dragomir Cioroslan=un bronz olimpic și ex-antrenor al naționalei SUA! Frumoasa victorie din acest an a lui Nicu Vlad, actualul boss la haltere, a fost organizarea Mondialului de juniori, în iulie, la București!

28 noiembrie-13 decembrie.
Mondialele de handbal feminin, în China Fetele seriosului antrenor Radu Voina o iau spre Marele Zid, gândind să schimbe argintul de la Sankt Petersburg în aur. În fond, antrenori (Ioan Kunst Ghermănescu, Oprea Vlase, Eugen Trofin, Nicolae Nedef) și sportivi de vis  au așezat, cândva, un evantai superb de titluri mondiale în vitrina handbalului nostru!

  • 4 cucerite ( în ’61, ’64, ’70, ’74) de acele „generații de aur”, cu Gruia, Gațu, Moser, Oțelea, Hnat, Penu, Ivănescu, Birtalan, Stângă și atâtea valori de 24 de karate.
  • 3 titluri mondiale și pentru fete (în ’56 și ’60, la handbal în 11, și în ’62, la București, pe”semicercul” de 7 metri). Nu credți că avem dreptul să visăm?

22-29 noiembrie.
Turneul campionilor la tenis, în Londra. Fără noi, of course.Ilie Năstase, frămâne primul și ultimul nostru mohican. Fermecătorul Nasty a câștigat 4 turnee ale campionilor (ca și Federer), liderii fiind Lendl și Sampras-cu câte 5 victorii fiecare!

26 noiembrie.
Este ziua lui Ivan Patzaichin, amiralul de Legendă. Cel născut  la Mila 23 a ajuns la  la „cota” 60! În anul în care nulități din conducerea sportului românesc l-au nedreptățit și mâhnit atâta până l-au împins la demisie! Rămâne însă o carieră de poveste. Cu 4 medalii de aur olimpic (’68, ’72, ’80’, ’84) și 3 de argint (’72, ’80, ’84). Plus 9 titluri mondiale! Statuia marelui Ivan Patzaichin plânge la București, unde valorile nu mai sunt prețuite…

Este și ziua lui Francisc Vaștag, „barosul” născut între furnalele Reșiței. Fenomenalul Feri a ajuns la Round-ul 40! Moment de ales bilanț, cu 3 titluri mondiale la seniori (Moscova-’89, Tampere-’93, Berlin-’96), un „aur” la Mondialele de juniori (Havana-’88) și bucuria de a fi dublu campion european (Bursa-’93, Vejle-’95). Francisc Vaștag se dovedise și un antrenor de valoare, la lotul național. În sportul românesc (ca și în societatea noastră!), criteriul valoric nu mai există! Drept pentru care, mâhnit și el, Feri Vaștag s-a retras din lumea „careului magic”!

4-6 decembrie.
Finala Cupei Davis, a 98-a din istorie, cea dintre Spania-și Cehia, se va juca la Barcelona. Ibericii sunt favoriți, mai ales că ei dețin Salatiera de argint. Când spuneam Cupa Davis, automat, ne amintim că am avut și noi o Cupă de vis, cu Ilie Năstase și Ion Țiriac, cei care au uimit lumea, atunci, România jucând 3 finale! Toate cu americanii, toate trei pierdute. A rămas, însă, inegalabila poveste a acelor ani: 1969, 1971, 1972.

4 decembrie.
Tragerea la sorți a grupelor turneului final, Mondialul 2010, din Africa de Sud. N-am mai fost de 12 ani la acest eveniment! De la Coupe du Monde 1998! Și nici nu cred că vom mai ajunge curând, acolo, sus…

5 decembrie.
Bogdan Stelea împlinește 42 de ani. Are, ca jucător, 91 de jocuri în Națională, participând la 3 Mondiale și 2 Europene! Pe când primul ca antrenor?

8-9 decembrie.
Liga campionilor, ultima etapă de toamnă, întâia de primăvară pentru Urziceni! Va merge Unirea pe urmele Stelei, ajungând în primăvara europeană?

10-13 decembrie.
Europenele de natație, la Istanbul. O potecă de aur pentru Camelia? Ea este Campioana olimpică de la Atena 2004. Brăileanca-minune cu 2 medalii de aur la Europenele de la…Istanbul (1999) și un titlu european în 2000, la Helsinki. Poate fi „cântecul de lebădă” al frumoasei și valoroasei Camelia Potec.

17 decembrie.
Doina Melinte împlinește 53 de ani. La Mulți Ani, doamna ministru! Nimeni nu poate uita de Aur  olimpic obținut la Los Angeles 1984  (și o medalie de argint), că ați stabilit recorduri mondiale ale milei, la New York și în New Jersey, că sunteți Doctor în educație fizică și sport, iar din iulie 2009, Ministru secretar de stat.

Nicolae Lupescu atinge cota 69 de ani. Culai Lupescu, tatăl lui Ionuț, cel din „Generația de aur” și „federalul” de astăzi, înseamnă Parfumul Rapidului și al Guadalajarei. A21 de meciuri în Națională, marcând 2 goluri, totul culminând cu frumoasa Guadalajara ’70. A purtat 10 ani tricoul Rapidului, câștigând un titlu (’67) și o Cupă a României (’72). Mai are în palmares și 5 ani la Admira Wacker Viena!

18 decembrie.
Marian Drăgulescu serbează 29 de ani! Unii cred că el va fi pe podium și peste doi ani și jumătate, la Olimpiada de la Londra. Acolo unde, toamna aceasta a reușit unica „dublă” de aur din 2009 pentru sportul românesc. Nu era o premieră pentru „Marocanul” nostru, el venind cu două medalii de aur și de la Mondialele din 2001 și 2006. Îi lipsește aurul olimpic!

22 decembrie.
Dan Petrescu are o dublă aniversare. Șampanie pentru cele 42 de ierni în anul când a obținut, incredibil pentru cei mai mulți,  și întâiul lui titlu de antrenor! Primul și pentru Unirea Urziceni, miracolul din Bărăgan, dintr-un târgușor cu 17.000 de locuitori! Altfel, Dan Petrescu, zis „Bursucul”. Cel mai în vogă antrenor român de acasă (mai există și Mircea Lucescu, la Șahtior Donețk, și Loți Boloni, la Standard Liege!) înseamnă…

  • 95 de meciuri, ca jucător, în Națională, 13 goluri (cel mai prețios, cu siguranță, cel de la World Cup ’94, în poarta americanului Meola!)
  • 3 titluri și o Cupă a României, cu Steaua
  • 1 titlu (’98) și 2 Cupe ale Angliei (’97, 2000), Cupa Cupelor și Supercupa Europei (’98), toate cu Chelsea Londra.
  • Ca antrenor a fost la FC Național (secundul lui Zenga), Sportul studențesc (în B), Rapid (6  meciuri), Wisla Cracovia și Unirea Urziceni, cu care a debutat în Liga Campionilor!

…Ce Frumos este sportul când îl privim cu sufletul curat, fără răutăți și scandaluri. Doar ca o bucurie, ca un triumf al omului!