Etichetă: Dan Tudor

Țara unde se fură orice…

…Este România, of course! Răsfoiești numai “Adevărul” de astăzi și nu-ți mai trebuie niciun argument. “Hoții de cale ferată au învins Guvernul” sună un titlu mare pe pagina I. Adică, se fură în continuare, bine-mersi, din calea ferată, până nu va mai rămâne o șină. Urmează trenurile… După ce s-au furat vapoare, blocuri, cabluri, capace de canale, combinate, doctorate, șosele, voturi și tot așa înainte…

…În același cotidian, din această zi de luni 4 martie (Doamne, cifra aceasta mă trimite cu 36 de ani înapoi, Cutremurul acela blestemat, ducă-se în uitare!), la pagina 19, lista continuă: ”Cum să furi un spectacol”. O poveste tare urâtă, care nu face decât deservicii teatrului românesc, pe care, totuși, vreau să cred că nu-l reprezintă cu adevărat.

…Nu vorbesc aici în numele teatrului giurgiuvean, ci al meu personal. Ca ziarist, ca dramaturg, ca unul care am refuzat să cred în ploaia de avertismente venită (în privința caracterului unui om pe care îl consideram amic!) de la actori, regizori, directori de teatre, scriitori, impresari. Vreau să uit cât mai repede de acest șoc, nici primul și nici ultimul din viața mea. Aș fi vrut să rămân cu imaginea unui regizor harnic, care lucrează rapid, a unor actori excelenți… Mă mâhnește o întâmplare amară pe care am trăit-o mai zilele trecute și trebuie cunoscută în detalii, pentru a nu se mai întâmpla și altora… Pentru a nu se mai repeta, spre binele instituției teatrale și a moralei sale…

…Un spectacol produs de Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu, piesa “Cum să scapi de sentimente” de Paul Ioachim, în regia lui Dan Tudor, cu Monica Davidescu și Dan Tudor interpreți, a fost prezentat în ultima săptămână a lui februarie, în Germania, la Frankfurt, Stuttgart, Friedberg și Munchen. Numai că sub egida…Teatrului Național București, fără o aprobare scrisă din partea producătorului, teatrul giurgiuvean!?! Aprobare care era absolut necesară, pentru că Regulamentul de ordine internă al instituției de la Dunăre stipulează că orice producție îi aparține 3 (trei) ani. Fiind teatru de proiecte și neavând un buget prea mare, în cei trei ani teatrul giurgiugean speră să-și recupereze, uneori să și depășească fondurile investite în spectacolele produse. Ceea ce actorii în cauză, ca și regizorul, au semnat în contractele lor de colaborare că vor respecta Regulamentul de ordine internă al Teatrului “Tudor Vianu”. L-au încălcat, însă, grosolan! Acum vin și declară (în ziarul “Adevărul”) “nu cunoșteam stipulările regulamentului de ordine interioară al teatrului” (Dan Tudor). Cum, adică, semnezi ceva fără să știi ce semnezi?! Din câte știu, cei doi sunt oameni în toată firea, iar scuza aceasta cu “nu cunoșteam” este puerilă rău de tot. Nu ține ca argument!

…Dan Tudor nu-și mai amintește, se vede, că a refuzat, la Câmpina, în seara zilei de 18 februarie (după reprezentația cu cântec a spectacolului “Cum să scapi de sentimente”) ideea de a trimite Teatrului “Tudor Vianu”, a doua sau a treia zi, o adresă oficială de la impresarul sau compania sa particulară care urmau să organizeze turneul din Germania. O adresă prin care să solicite teatrului giurgiuvean permisiunea de a juca spectacolul respectiv în Germania, sub egida Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu care nu solicita decât 500 de lei pentru fiecare reprezentație. O adresă ce urma să fie discutată în consiliul administrativ al teatrului din Giurgiu. Idee respinsă nervos de Dan Tudor, prins cu ocaua mică, din moment ce dezinformase (folosesc eufemismul!) costumiera și doi mașiniști că a vorbit cu directorul să ia decorul (Sic!). Discuție inexistentă!… Dan Tudor nu-și amintește nici că, în momentul în care i s-a cerut ca totul să fie legal, a tunat și fulgerat, a jignit, ba a susținut cu fală că e spectacolul lui și face ce vrea cu el!?! I s-a spus (există șapte martori!), atunci, că timp de trei ani spectacolul este proprietatea Teatrului “Tudor Vianu” Giurgiu și nu e cazul să forțeze nota. Concluzia: a fost înștiințat și verbal, pe ultimii metri înainte de a comite o mare greșeală, despre ceea ce semnase, chipurile, fără să știe!…

…Spuneam că spectacolul de la Câmpina, din 18 februarie, a fost unul cu cântec. Pentru că, la sosirea echipei tehnice și a conducerii teatrului giurgiuvean la Casa de cultură, unde urma să se susțină reprezentația, afișul prezenta spectacolul respectiv (cel al Teatrului “Tudor Vianu”) drept al … Teatrului Proiect Câmpina!?! Adi Dochia, om din conducerea tânărului teatru prahovean (ca și Dan Tudor!) a motivat că așa i-a trimis concepția afișului Dan Tudor! Cum se vânduseră peste 200 de bilete, conducerea teatrului giurgiuvean (care inițial a vrut să plece imediat acasă!) a decis să nu-și bată joc de acei oameni iubitori de teatru, fapt pentru care a cerut trei ștraifuri peste cele trei afișe de la intrare și garanția că înainte de începerea reprezentației se va anunța pe scenă că spectacolul este prezentat de Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu! Ceea ce s-a întâmplat. Dar, acum este limpede, omiterea numelui producătorului real al spectacolului pe afiș (ca și a actriței Giulia Ionescu, într-un rol de nici două minute) a fost una premeditată, anunțând cele patru reprezentații ilegale din Germania!…

…Drama cea mare este că Dan Tudor nu vrea (sau nu poate!) să recunoască nici acum abuzul comis și declară în “Adevărul” absolut incredibil: “Nu cred că am făcut nimic incorect”!!! Să râzi cu Stan și Bran, nu alta… Regulamentul de ordine interioară al teatrului giurgiuvean ignorat cu desăvârșire, deși semnase că îl va respecta, ba mai fusese atenționat și verbal în ceasul al 12-lea… Desconsiderat și contractul de achiziție al textului, prin care Teatrul “Tudor Vianu” are exclusivitate asupra montării piesei lui Paul Ioachim până la 18 septembrie 2013… Imaginea teatrului giurgiuvean pătată cu zâmbetul pe buze… Desigur, zice D.T., nu-i… incorect!?! E ceva ce ține de dreptul civil,  chiar și de cel penal! Instanța va decide de ce s-au făcut vinovați, cu adevărat, D.T. și M.D. și la cât se ridică daunele produse de ei Teatrului Tudor Vianu Giurgiu prin cele patru reprezentații ilegale în Germania !…

…Dacă nu a făcut nimic incorect, atunci de ce am citit (tot în “Adevărul”) o afirmație a lui Dan Tudor, negru pe alb: “Oricum, ne cerem scuze, dacă am adus prejudicii de imagine teatrului din Giurgiu”. Care scuze veneau la câteva rânduri mai jos după noroiul pe care același D.T. în arunca pe obrazul Teatrului “Tudor Vianu”, motivând că a pus spectacolul “Cum să scapi de sentimente” sub egida Naționalului bucureștean pentru că, în străinătate, nu li s-ar fi acceptat să joace vreun spectacol produs de vreun teatru mic și obscur din România, de care n-a auzit nimeni! Păi, de ce trebuia să joace acest spectacol pe care Dan Tudor l-a montat și în care a jucat la un…teatru mic și obscur?! Nu cumva, cine se scuză penibil, se acuză grav?!…

…În numele logicii elementare, o asemenea afirmație aruncă noroi și pe firma Naționalului bucureștean, care a prezentat spectacolul… unui teatru mic și obscur. Cum tot atât de logic este să te întrebi, dacă Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu era unul de care n-a auzit nimeni, atunci, de ce Dan Tudor a semnat regia la 5 (cinci) spectacole în ultimii doi ani și jumătate pe scena giurgiuveană, unde, culmea, a mai venit să joace și Monica Davidescu?! Acum, D.T. se plânge: “Noi am jucat pe bani foarte puțini la Giurgiu”. Nu i-a obligat nimeni! Au semnat contractele de bună voie, în deplinătatea facultăților mentale! Plus că, la bugetul sărac al teatrului giurgiuvean, banii n-au fost chiar “foarte puțini” (desigur, nu voi da niciodată cifre, ele sunt confidențiale!)…

…Teatrul acesta mic și obscur, “Tudor Vianu” Giurgiu, căruia Dan Tudor i-a furat un spectacol de patru ori în amiaza mare, a jucat, totuși, în ultimii doi ani, la Viena, Sofia și București (de mai multe ori!), a participat la opt Festivaluri internaționale, a realizat o premieră absolută în România și Bulgaria prin coupe-ul româno-bulgar (“Conu Leonida față cu reacțiunea” de I.L.Caragiale) cu Teatrul din Ruse, a luat un Premiu de spectacol la Festivalul internațional de la Chișinău, altul, de regie, la Festivalul teatrelor de proiecte de la…Câmpina, trei “Diplome de excelență”, ultima, în octombrie trecut, de la Asociația Scriitorilor București pentru “Promovarea consecventă a dramaturgiei românești”. Chiar să nu fi știut Dan Tudor de toate acestea?!

… O chestie mai rară până acum în paginile ziarelor, furtul de spectacole reprezintă, totuși, un nociv fenomen la modă. Ne dă garanții (tot în “Adevărul” de astăzi) nimeni altul decât Ion Caramitru, directorul general al Naționalului bucureștean, președintele UNITER: “Tot felul de șușanele sunt prezentate în țară, pe afișe apare numele Teatrului Național, deși noi nu avem nicio legătură cu producția respectivă”!?!

…Suntem în România anului 2013, unde se fură căi ferate, voturi, blocuri,  uzine, titluri universitare, păduri, doctorate, spectacole. Așa ne furăm, rapid și sigur, perspectiva!

„Pușlamaua”, FNT-ul, huliganii și crescătorul de capre

…Ultima mea piesă de teatru scrisă, „Pușlamaua de la etajul 13”, aureolată cu Premiul I la Concursul Națion al de Dramaturgie, Galați 2011, a văzut lumina rampei, la Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu. Cu o Anca Sigartău minunată și cu regizorul Dan Tudor îmbrăcat în neașteptată metaforă. În 12 zile, trei reprezentații, ultimele două cu casa închisă, poate și pentru că se joacă la Sala Studio. Pe 17 noiembrie „Pușlamaua” va apare în Festivalul Teatrelor Dunărene, la Giurgiu, iar în 20 noiembrie va vizita Bucureștiul, mai exact Sala Studio de la Nottara. Bucurii sincere pentru dramaturgul care, deși cam moare de foame, azi, în România, este bogat sentimental…

Pușlamaua banner

…Am așteptat cu bucurie Festivalul Național de Teatru (FNT) unde, prin bunăvoința UNITER-ului, am avut invitații la multe spectacole rare. Cel mai mult mi-au priit, însă, ca microb de teatru, colocviile de la Teatrul Act, numite „Divane”, unde am traversat perioade, stiluri și idei din teatrul românesc cu un evantai de regizori minunați, ca Ducu Darie, Victor Ioan Frunză, Laszlo Bocsardi, Alexander Hausvater și tânărul Radu Alexandru Nica. N-am vibrat, în schimb, cum mă așteptam, la „Cehoviziunile” reputatului Andrei Șerban, cu trei spectacole Cehov în gală. Cele „Trei surori” montate la Budapesta, în spectacolul ce a deschis Festivalul (!), au lunecat în eclectism ideatic, iar în „Ivanov”-ul de la Bulandra s-a răcnit cam două ceasuri din cele trei ore și jumătate cât a durat reprezentația. Aș numi acest „Ivanov”, ca o alternativă la superbul „Țipete și șoapte” montat excelent de marele regizor la Cluj, drept „Răcnete, palme și pumni”. Altceva decât Cehov… Problema este alta. În pauza „surorilor budapestane”, când destui spectatori plecau acasă, doi cronicari cunoscuți vorbeau în șoaptă: „Dacă ar fi fost un regizor tânăr, praf îl făceam!”. Aceasta-i drama: dacă Andrei Șerban este un mit, de ce nu-i considerat om, cu firești perioade de eclipsă, și i se acceptă orice?! De ce nimeni nu-i șoptește discret despre ghiveciul de idei, țipete și lungimi nepermise?! Unde este inegalabilul critic dramatic Valentin Silvestru?…

…Las una dintre patimile mele fără de sfârșit, teatrul (fericit, totuși, de acest FNT!) și trec la cealaltă pasiune, fotbalul. Barbarie în direct, acum o săptămână, la Ploiești, unde un descreierat numit greșit suporter petrolist a intrat în teren, neoprit de nimeni (!?!), și l-a lovit criminal pe Galamaz, de la Steaua. Până să fie huliganul mobilizat și trimis la arest, unde îi este locul, portarul Stanca și, mai ales, fundașul sârb Martinovici l-au lovit bestial cu picioarele. Culmea este că s-au găsit chiar doi-trei ziariști care să elogieze barbaria lui Martinovici, decretându-l erou!?! Jenante judecăți de valoare, penibilă confuzie de moralitate…

…Caruselul antrenorilor trădează graba-strică-treaba din fotbalul românesc, cu cătușe zornăind la ușile Federației și Ligii. În ultima săptămână, Astra l-a pus pe liber pe Șumudică, la primul eșec din campionat, după o serie nesperată, și l-a readus, după aproape trei luni, pe Selymeș. Care fusese dat afară de la FCM Tg. Mureș. Iar Șumudică a ajuns la Brașov, ca la Tg. Mureș să fie uns (pentru cât timp, oare?!) italianul Trombeta, cel dat afară, anul trecut, de CFR Cluj, unde obținuse destule rezultate notabile!… Aceștia-s conducătorii din fotbalul nostru șchiop…

…Apropos de CFR Cluj. Putea câștiga, sâmbătă seara, derby-ul cu Dinamo, după ce a întors rezultatul, de la 0-1. Cum „legiunea străină” de sub Feleac n-a fructificat sfertul de oră de foc de după pauză, se freacă și acum la ochi și se întreabă dacă-i adevărat? Da, Dinamo a câștigat, cu 3-2, prin „dubla” lui Marius Nicolae, din final, prin penalty-ul (regulamentar!) transformat și golul de mare atacant din ultimele 60 de secunde ale prelungirilor. Nu zic că Dinamo a fost mai bună, știu, doar, că echipa bucureșteană a învins după aproape patru decenii pe terenul CFR-ului clujean. Și mai susțin că penalty-ul prin care „câinii” au egalat a fost corect, așa încât patronul echipei cu doar doi jucători români titulari, Paszkany, se poate apuca de crescut capre, din moment ce a zis că va face așa ceva, dacă penalty-ul acordat de arbitrul Tudor pentru dinamoviști (că a dictat unul și pentru clujeni!) fost corect. A fost 100% corect, domnule Paszkany! Exista un oier în campionat, iată și un crescător de capre…

„Pușlamaua” mea care a luat Premiul I

…Festival de teatru (și) la Galați. Cel național de comedie. Între 2 și 9 octombrie, cu 10 teatre și 11 spectacole. „Odeon”, „Nottara”, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Mic, din București, Naționalul ieșean, „Tudor Vianu” din Giurgiu, „George Ciprian” din Buzău, basarabenii din Cahul, „George Bacovia” din Bacău și, firește, „Fani Tardini” din Galați. Din păcate, Teatrul „Jean Bart” din Tulcea și-a anunțat abandonul la jumătarea Festivalului! Între cele 11 spectacole, numai 4 (patru) cu texte românești: giurgiuvenii, cu „D’ale Carnavalului” de I.L. Caragiale, în regia lui Dan Tudor; gazdele, cu „Fiarele”, piesa lui Virgil Tănase, montată de autor, și „Conul Leonida față cu reacțiunea” de I.L. Caragiale; „Odeonul” cu „Natură moartă cu nepot obez”, piesa ieșeanului Ion Sabdaru, montată de Eugen Făt.

…Bucuria mea cea mare, la acest Festival, a venit miercuri 5 octombrie, când s-au decernat Premiile Concursului național de dramaturgie-comedie. Din cele 20 de texte primite la Concurs, piesa mea „Pușlamaua de la etajul 13” a obținut laurii supremi. Al doilea Premiu I din cariera mea de dramaturg, după cel câștigat anul trecut, la festCo, cu „Leopardul mistreț”, piesă nemontată încă. De data aceasta, Premiul I și fără bani, răsplătit cu o diplomă, un buchet de flori, o carte („Filmul American”!) și promisiunea că piesa va fi pusă în scenă de teatrul gazdă. Al doilea meu Premiu platonic (deocamdată) din acest an, după „Nu mor pescărușii când vor porcii mistreți”, care a obținut medalia de argint la concursul „Goana după fluturi”, la Rm. Vâlcea. Nu sunt sigur dacă „Pușlamaua de la etajul 13” se va monta anul acesta (la anul?) la Galați, însă sper că el va fi lansat la public, până la finele lui octombrie, în briza Dunării, la…Giurgiu. Cu excelenta actriță Anca Sigartău într-un one woman show de zile mari și cu Dan Tudor la pupitrul de regie. Și nu uit că regizorul Geirun Țino m-a anunțat, acum vreo lună, că i-a plăcut foarte mult scriitura, vrea să o traducă în germană și să o monteze la teatrul său Pygmalion, din Viena. Cum am mai primit semnale, înainte ca piesa să fie aureolată de Marele Premiu de la Galați, și de la alți regizori din Arad, București, Chișinău, Iași și Vidin, interesați să pună piesa în scenă. O piesă actuală, pentru copii, părinți și profesori, despre singurătatea unei fete mutilată de certurile și orgoliile mamei și tatălui, despre dezinteresul celor din jur față de o elevă ajunsă în pragul sinuciderii, uitată de colegi și profesori, întrebări dure ale unei generații puse familiei, școlii și oficialităților. O piesă despre refuzul unei tinere de 15 ani de a-i acuza pe alții pentru a se scuza, despre forța morală a celei considerată superficial „pușlama” și colacul de salvare ce poate fi sportul (tenisul în piesă). O piesă veselă și tristă despre zilele noastre.

…Mi-am permis o mărturisire la decernarea Premiului de la Galați. Pentru mine Concursurile de dramaturgie înseamnă stimulente morale serioase, metoda de a-mi exploata la maximum puținul timp liber pentru a mai și scrie. Anul acesta, spre exemplu, am comis trei texte pentru Concursuri de dramaturgie (la cel de la Timișoara truda mea n-a obținut nicio recunoaștere!). Piese care, după trimiterea la data fixată spre jurizare, au fost rescrise și șlefuite de cel puțin trei ori. Dincolo de onorantele premii, vizate firește, știu că mi-am asigurat material primă pentru o nouă carte de teatru…

Giurgiu, Golgota mea…

…S-a schimbat mult viața mea. Nu mă mai scol la ora 9, ca boierii, să plec agale spre redacție. Acum, car zorile pe umeri, la 5 (ora cinci, Dumnezeule!) aș vrea să ascult cocoșii cântând, dar nu aud decât câinii (nu din Giurgiu, ci din Capitală!)… La 6, dușat, mic-dejunat pe fugă, iau primele ziare de la chioșcarul meu, fac trei stații cu tramvaiul sau autobuzul 323. „Mergeți zilnic la Giurgiu?”, m-a întreabat chioșcarul, a doua zi după ce Ovidiu Ioanițoaia m-a onorat cu acel minunat „MMI” din „Gazeta sporturilor”, unde am început fantastica aventură a gazetăriei… Cu geanta mea plină de legi-paralegi, dosare, contracte (fară antracte!), cărți și texte, Coduri și moduri, ba și cu laptop-ul personal (cel al teatrului s-a stricat exact în ziua când am preluat eu Valahul!?!), cu așa bagaj par un veritabil hamal…

…În microbuz, suntem trei navetiști care împărțim săptămâna în acest spațiu. „Doamna doctor”, cum îi zice șoferul, rezervându-i locul din spatele lui, un arab, ce ia drumul Călugărenilor de vreo șase-șapte zile, și eu… Eu citesc zilnic o piesă românească la dus, alta la întors. Dimineața, în timp ce mai tot microbuzul fură câteva minute de somn, eu lecturez teatru, ba mai fac și notițe pe texte. Ceea ce tovarășilor mei de drum li se pare ceva ciudat rău de tot, acolo, printre șacoșe, copii ținuți pe genunchi și locuri date ilegal în picioare, prin miros de mici bucăți de pâine sub o umbră de dulceață, așa, ca de mic dejun, printre câteva sforăituri…

…În ultima săptămână, am schimbat microbuzul. Cel de 7:30 era insuportabil, ceva din epoca de piatră, să-ți sară pietrele la rinichi și plombele, nu alta. Autocarul de ora 8 e OK, numai că ajunge pe mal de Dunăre agitată prea târziu pentru mine, director de teatru care are atâtea de rezolvat la început de mandat, și cu Ordonanța 63 pe cap … Așa am ajuns navetist convins la microbuzul de 7 trecute fix, cu sosirea la 8 fără cinci minute… Iau ziarul local, „Giurgiuveanul”, să știu tot ce se întâmplă în noul meu oraș de suflet, doamna de la chioșc mă întreabă când începe stagiunea, că n-a mai fost de mult timp la teatru… Cumpăr o banană, ce-o manânc pe drum, fac înviorarea de dimineață, aproape un jogging, cu geanta mea gata să crape, tăind colbul de pe Strada Gării… Pe traseul acesta, ca de maimuța lui Pavlov, nu-i dimineață să nu mă acosteze doi-trei „microbi” de fotbal. Le răspund la cele mai diverse întrebări, sunt încântați, după care îi invit la teatru, pe 15 și 16 septembrie, când se deschide Stagiunea. Culmea e că un pici de vreo 6-7 ani mă întreabă nonșalant: „Cu ce se reia teatrul?”. Când i-am replicat, mângâindu-l pe cap, „Cu D’ale Carnavalului și Domnul Goe!”, băiețelul și-a tras tatăl de mână, încântat: „Tati, mă duci la Domnul Goe?”. Sper să fi câștigat un nou spectator al Teatrului din Giurgiu…

…”Șantierul” s-a pornit la Teatrul Valah pe 16 august. Am reușit, în sfârșit, să dau jos acel banner, ca un fault grosolan la adresa limbii române: „Vin la teatru pentru că mă iubesc pe mine” (Sic!)… Am pornit cu patru piese în turație maximă. Toată lumea are de lucru. Urmăresc, printre reprizele mele de Codul Muncii în regim de urgență, câteva repetiții la „Domnul Goe”. E o frenezie în jocul fetelor, care-mi amintește de „Gaițele” lui Kirițescu și aplaud sincer. Mi-e dor de teatru…

…O actriță nemulțumită că n-au luat-o în distribuțiile lor nici Olga Delia Mateescu și nici Dan Tudor, mă jignește, mai mult sau mai puțin conștient: „Distribuțiile se fac în biroul directorului!” . O asigur că nu mă voi băga niciodată în munca regizorilor, mai puțin când va fi vorba despre piesele mele. Deocamdată, am decis ca stagiunea aceasta să nu accept să mi se monteze vreo piesă la Giurgiu…

…Am luat legătura cu două minunate profesoare de la cele mai bune clase de artă. Le surâde ideea să angrenăm tinerii artiști plastici ai Giurgiului în schimbarea feței Teatrului Valah. Vreau să ne coloreze coloanele de la intrare, să întinerească fațada Templului Thaliei folosind numai trei culori, alb-negru-roșu. Vom pune numele tinerilor artiști la baza stâlpilor, ceea ce va însemna, practic, expoziția cu cei mai mulți vizitatori din cariera lor. Și vom oferi fiecăruia câte un abonament pentru întreaga stagiune. Creatorii de Frumos trebuie respectați…

…”Tehnicul” de la teatru a început cu entuziasm zugrăvirea holului de sus, fie și în regim de criză. Sunt formidabili acești oamenii devotați și sufăr că legea nu-mi permite să onorez truda lor cu o sumă simbolică. Prin contrast, lipsa de entuziasm a altora, dacă nu cumva chiar mici răutăți, întârzie transformarea cabinelor artișilor, relicve ale secolului trecut. Oricum, Festivalul din noiembrie ne va prinde în haine noi. Cabinele, Foaierul, Stand-up Café… Sper să iasă și aprobarea pentru Teatrul „Tudor Vianu”. Cu întârziere, am primit prima „undă verde”…

…În aceste timpuri bolnave, repet cu voce tare, de mai multe ori, un gând: dacă într-o sticlă goală văd un deget de apă, eu zic că acolo-i Oceanul și merită să visăm că vom ajunge departe.

Altfel, fără Teatru, chiar că nu vom mai avea unde să cădem…

Thalia este tristă, Melpomena surâde…

…Teatrele au început să-și redeschidă porțile. Este drept, deocamdată, doar în curtea interioară, acolo pe unde intră actorii, gata de repetiții pentru o nouă stagiune. Va fi una în regim de criză. Mai ales că seismul numit Ordonanța 63 a lovit nemilos (și) în teatrele românești. Cred, însă, că, la ora actuală, cel mai important lucru pentru supraviețuire este ieșirea din criza morală. Refugiul pe scenă oferă această șansă. Logic, până la un anumit punct. Pentru că Măria Sa Actorul este și el om și nu poate trăi doar cu aer și promisiuni…

…Primul semn bun în ieșirea din criza morală declanșată de „cutremurul” Ordonanța 63 este că evantaiul de Festivaluri nu a subcombat. La Mangalia, Arad (Festivalul de teatru clasic), Galați (comedie), Oradea (unde se va relua Festivalul teatrului scurt!), Giurgiu (Festivalul Teatrelor din Orașele Dunărene), Pitești (teatru de studio), București (Festivalul Național de Teatru, 30 octombrie-8 noiembrie) s-au și deschis șantierele unor Gale internaționale. Învinșii de la Palatul Victoria, cabotinii noștri politicieni, n-au putut ucide Teatrul, cu măsurile lor aberante, cu sărăcia culturală care-i caracterizează pe mulți, care habar n-au că Thalia este Zeița Comediei, iar Melpomena, cea a tragediei…

…Unii susțin cu vădit cinism, însă nu departe de subiect, că nu poate exista mai mare tragicomedie decât cea care se joacă astăzi pe scena României. Nu-i, însă, Teatrul nobil, comedie sau dramă, este un „circ” vulgar, scârbos, păgubos, distrugător pentru viitorul acestui popor. Cumplit de adevărat scrie remarcabilul literat Viorel Cacoveanu în ultimul său volum de epigrame: „Dacă ar fi să mor, Mai am un singur dor, Să se nască, Și un nou Popor”!… La ora aceasta, o mână de așa-ziși politicieni distrug un brav, cândva, Popor…

…Am deschis „șantierul de teatru” și la Giurgiu, la început de săptămână. Sfidând criza, materială și morală, „Valahul” (doi-trei tot amână schimbarea numelui în „Tudor Vianu”, literat de talie europeană, director de Thalia, la Naționalul bucureștean!), Teatrul de la Dunăre, spuneam, și-a propus o foarte ambițioasă deschidere de stagiune. Cu nu mai puțin de patru spectacole: „D-ale Carnavalului”, de Ion Luca Caragiele, în regia lui Dan Tudor, cu un evantai de staruri (Adriana Trandafir, Magda Catone, Mihai Ciucă, Ovidiu Cuncea, Andrei Duban, cărora li se vor adăuga și giurgiuvenii Livius Rus și Vasile Toma); „Arta de a fi hoț” (Eugen Cristea, Ani Crețu, Violeta Teașcă, Gheorghe Țoropoc), textul cunoscutei actrițe și scriitoare Olga Delia Mateescu, care va inaugura Studioul Experimental, unde, premieră națională, dramaturgii își vor monta propriile piese; „Domnul Goe”, firește al lui Nenea Iancu, în regia lui Florin Antoniu, cu un travesti (Giulia Ionescu) și un trio feminin de farmec (Katy Balca, Delia Hriscu și Gabi Munteanu); ” Feeling” (cu Marius Bodochi în rol principal, și cu Dan Tudor director de scenă), o frumoasă piesă a lui Doru Moțoc, care va inaugura Cafeneaua Artiștilor, altfel spus „Stand-ul Café”.

…Pe Dunăre, în aval și în amonte, unii cu Thalia, alții cu Melpomena. Ca, dealtfel, în întreaga Românie din vara acestui cumplit 2010, când Thalia plânge, iar Melpomena surâde…

Cea mai bună comedie

…Este oficial! Piesa „Leopardul Mistreț” (Farsă de tranziție), scrisă de Mircea M. Ionescu, a primit Premiul I la Concursul de Comedie Românească (ajuns la ediția a V-a) organizat de Teatrul de Comedie în cadrul Festivalului Comediei Românești (festCo), aflat la „cota VIII”. Juriul, alcătuit din trei cronicari de elită (Mircea Ghițulescu, Ion Cocora și Nicolae Prelipceanu), a decis podiumul acestei ediții, după ce a lecturat aproape 60 de texte venite din întreaga țară.

…Personajele acestei farse strigător de actuale: un măcelar, un Copertă "Leopardul Mistreț"coșar, nepoata unui senator, un mafiot (care învârte din umbră afacerile, politicienii) și bodyguarda lui, Madama în negru! Acțiunea piesei se petrece într-o sală de operație, unde vin oameni (aflați în plină… criză, materială și morală!) să se animalizeze, transplantându-și rinichi de leopard, mistreț și râs (râsu’-plânsu’ vieții noastre) pentru a face față în jungla care a ajuns, astăzi, societatea românească.

…În cadrul acestui everniment de top, festCo, Teatrul de Comedie (director George Mihăiță) acordă și acestui Concurs de dramaturgie autohtonă o atenție aparte, în pofida crizei financiare. Astfel, piesa câștigătoare a Concursului se și află în tipografie, iar în cadrul bogatului Festival este programat și un spectacol-lectură cu „Leopardul Mistreț”, în regia lui Dan Tudor.

…Din păcate, în România, de la Premiul I, carte și spectacol-lectură până la punerea în scenă drumul este foarte, foarte lung, dacă nu imposibil. Pentru că, la noi, primul pas eșuează de cele mai multe ori în… stagnare! Să contrazică „Leopardul Mistreț” tradiția nefastă?!

UNITER și Norii lui Eyjafjallajokull

…Două decenii de existență. 18 ediții. Două evenimente sărbătorite la ultima Gală UNITER, „momentul anului” mereu așteptat cu interes și speranță de Frumos în lumea teatrului românesc. Gala s-a ținut tot în studioul TVR, ca și anul trecut, semn că nu s-a ieșit din criză. Ba, dacă ar fi să căutăm „sâmburele de adevăr” din excelentul show al remarcabilului Toni Grecu (încoronat cu Premiul pentru divertisment), n-ar surprinde dacă viitoarele Gale s-ar desfășura în apartamentul lui Ion Caramitru, iar premiile anunțate prin SMS!…

…Gala s-a ținut la TVR. Nu la Teatrul Național, nici în Sala Palatului sau la Operă. Este un succes că ea a avut loc. Fie și în regim de criză (nu doar financiară!). Cum n-ajungea, însă, penuria banilor, dacă nu și cea a spectacolelor de excepție, a mai intervenit și „norul buclucaș” din Islanda, care a oprit din drum vreo două duzine de invitați de preț, printre care premianți și Altețe regale. Un rău nu vine niciodată singur… Neplăcut este că unii (inclusiv câștigătorii celor mai râvnite Premii, pentru regie și spectacol!) s-au dat „loviți” stând acasă, ceea ce pentru câțiva cronicari a semănat a „moft”. Acum, dacă și Woody Allen nu s-a dus la un Oscar, de ce n-am avea și noi ciracii autohtoni…

…Amfitrionul (ca și ctitorul Galei UNITER), Ion Caramitru, sobru, cu ironii fine, și-a văzut Spectacolul afectat serios de Cenușa vulcanului (era să zic „Cenușa Imperiului”, tic verbal de la titlul unui film). N-a fost, însă, singura nemulțumire a lumii teatrale. Cea mai mare ar fi producția bună de spectacole, dar fără vreo „lovitură” în anul teatral românesc 2009. Diagnosticul l-a pus un critic dramatic de substanță, membru al primului juriu, Ion Cocora: „Am avut parte, în 2009, de multe spectacole normale, dar nu excepționale”…

Sigur, mereu Premiile au însemnat „mărul discordiei”. Aici, vina o împart cele două jurii: primul (Doina Papp, Ion Cocora, Mircea Morariu), care a făcut nominalizările, al doilea (Valeria Seciu, Marina Constantinescu, Florica Ichim, Mihai Mădescu, Cornel Todea), care, prin vot, a decis Premiile!… Ce ne spun Premiile de concurs ale celei de a 18-a ediții, dincolo de cele (multe și normale) de excelență?

…Bucureștiul a câștigat 6 (șase!) Premii, ceea ce nu s-a mai întâmplat de multă vreme. Cea mai bună actriță (Virginia Mirea, pentru rolul din „Casa Zoikăi”, în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul de Comedie), Cel mai bun actor (George Mihăiță, pentru rolul din „Casa Zoikăi”), Premiul pentru debut (Crina Semciuc, pentru rolul din „Leonce și Lena”, în regia lui Horațiu Mălăele, la Teatrul de Comedie), Cea mai bună actriță în rol secundar (Ana Ciontea, „Un duel”, regia Alexandru Dabija, la Teatrul Național București), Cel mai bun actor în rol secundar (Vlad Ivanov, „Un duel”), Cel mai bun regizor (Alexandru Dabija, pentru „Pyramus & Tisbe 4 you”, la Teatrul Odeon).

Pe scurt: Teatrul de Comedie-3 premii, Teatrul Național-2 premii, Teatrul Odeon-un premiu! Cinci dintre cele șase premii se învârt în jurul a doi regizori: Alexandru Tocilescu și Alexandru Dabija…

…Provincia- numai două Premii (!?!), ceea ce, de asemenea, nu s-a mai întâmplat de mult, mult timp. Premiul pentru Cel mai bun spectacol, care a mers la Timișoara („Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”, în regia lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”), și Premiul pentru scenografie (Iuliana Vâslan, pentru „Herr Paul”, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț). Clujul, Sibiul, Sf.Gheorghe, premianții ultimilor ani, n-au figurat nici la nominalizări!…

…Marii nemulțumiți ai acestei Gale, nu doar în opinia mea: Mihai Constantin (nominalizat la „Cel mai bun actor” pentru uluitorul rol din „Sfârșit de partidă”, de Beckett, la „Metropolis”, în regia lui Alexandru Tocilescu), Sanda Toma (nominalizată la „rol secundar” pentru minunata creație din „Toți fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru, la Teatrul Național București) și Ștefan Caragiu (nominalizat pentru încântătoarea scenografie la spectacolul „Aniversarea”, de la Teatrul „Nottara”, în regia lui Vlad Massaci). Fără a da vreun „șah” laureaților, cred că era absolut firesc, ca să nu zic moral, ca la aceste trei categorii să existe și câștigători „ex equo”. Dar ce mai este firesc (nu mai spun moral!) în România de astăzi?…

…Am citit lunga listă a nominalizărilor de câteva ori. Niciun titlu de piesă românească! Conform tradiției. Sigur, alibiul-paradox a existat și la această ediție: Premiul pentru câștigătorul Concursului „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de UNITER. Laureatul, valorosul Radu Macrinici (pentru piesa „Jack lunetistul”), avea să arunce săgeți în speech-ul primirii Premiului, subliniind că volumul respectiv (cu piesa nr. 1 tipărită) va rămâne un simplu pachet de hârtie, dacă textul nu va fi reprezentat pe scenă! Ceea ce nu s-a prea întâmplat…

Din nefericire, dar în conformitate cu majoritatea celor 18 ediții ale Galei UNITER, piesa autohtonă contemporană s-a aflat din nou sub nori. Nu norii lui Eyjafjallajokull (numele vulcanului islandez), nici ai lui Aristofan (excelent spectacolul „Norii” montat de Dan Tudor la TNB), ci Norii indiferenței față de condiția dramaturgiei române contemporane.

Dramaturgi români în viață, nu vă rămâne decât să vă pregătiți pentru ediția a 19-a!… Sau a 20-a… Sau a…