Bășcălia premiilor

…Este vremea premiilor de toate genurile. Într-o țară cufundată-n haos (și este vorba despre România, of course!), unii se joacă de-a premiile. Alții (este drept, mai puțini!) chiar le iau în serios… Fie că este vorba despre artiști, gazetari, scriitori, ba și magnați, politicieni-bla-bla-bla…

…Serios vorbind, Premiile nu prea mai au valoare, astăzi. Nici „Nobelul” nu prea mai este luat în serios. A ajuns o „făcătură” politică, de pe urma căreia plouă cu miliarde de țechini. Cum a ajuns și desemnarea organizatorilor de Campionate Mondiale, Olimpiade… Iată, săptămâna aceasta, Rusia a obținut organizarea Mondialului de fotbal din 2018, iar Qatarul pe cel din 2022. Telenovelă contemporană, marca Blatter-bla-bla-bla…

…Cum se apropie finalul de an, cum se înmulțesc premiile. Nu prea interesează dacă respectivele onoruri se acordă pe baza criteriului valoric. Dimpotrivă.

…După ce am finalizat Concursul „Dramaturgie în doi”, la Teatrul din Giurgiu, cei mai mulți m-au întrebat nu ce valoare au cele 5 texte laureate, ci dacă „a fost un concurs corect?!”… Evident, întrebarea m-a deranjat (căci a fost un Concurs corect 100%!), însă i-am găsit și circumstanțe atenuante. Nu de alta, dar…

…Uniunea Scriitorilor n-a acordat premiile sale din ultimul an pentru…dramaturgie și literatură pentru copii! Cum cărțile nominalizate purtau girul unui juriu competent, s-a găsit o explicație puerilă: chipurile, n-au fost bani! Bine că au existat pentru celelalte genuri, mai dragi președintelui Uniunii!…

…Asociația Scriitorilor din București a acordat, toamna aceasta, un premiu unei doamne pentru că, țineți-vă bine, „nu l-a mai câștigat până acum, iar alții îl obținuseră în anii trecuți”! E ca și cum campionii nu mai au voie să se înscrie la Olimpiade, Campionate Mondiale, naționale etc! Și, uite așa, îmi vine să cânt : „Noi suntem români”…

…Acum doi ani, pe un pat de spital, aflam că, la o gală a premiilor din presa sportivă, mi s-a refuzat Premiul pentru carte, la care m-am prezentat cu volumul „Premiul Nobel pentru Fotbal” (care, culmea, a fost nominalizat!). Motivul: „Cartea a fost considerată o carte de dramaturgie”!?! (Am citat cuvânt cu cuvânt anunțul memorat pe SMS). Atâta au priceput, chipurile, unii: că dramaturgia nu-i gen literar! Ha, ha…

…La Concursul de debut „Dramaturgie în doi” am primit 37 de piese. Mi-a trebuit mai bine de o lună să le citesc pe toate, câteva luându-le și într-o deplasare în Albania. Le-am lecturat cu atenție, cu pixul alături. De aceea mă întreb, nu fără surprindere: cum pot fi citite în două-trei săptâmâni câte 50-80 de texte câte se primesc la Concursuri de tradiție, de oamenii din juriu care mai au și alte obligații?!

…Și, uite așa, mă întreb și eu, acum: câte Premii sunt acordate pe criteriul valoric?! Aștept răspunsurile sincere…

Premieră națională, la Giurgiu! Concursul „Dramaturgie în doi”

…În visul meu numit „Giurgiu-Cetatea dramaturgiei românești”, dealtfel esența Proiectului prin care am câștigat concursul de director-manager al Teatrului din Giurgiu, am și o invitație concretă pentru noi texte autohtone. Un Concurs inedit în România intitulat „Dramaturgie în doi”, pentru piese cu două personaje, pe care îl lansez în premieră absolută, acum, pe acest blog, în pofida vremurilor cumplite pe care le traversează (și) teatrele românești. Acest Concurs va fi anunțat zilele următoare și de mass-media din România. Semn că toate drumurile dramaturgilor români duc în următoarele două luni spre Teatrul din Giurgiu, deocamdată tot „Valah”, dar sper „Tudor Vianu”, cât de curând.

…Sunt așteptate pentru Concurs texte inedite (care nu au mai fost publicate sau montate pe scenă, la teatrul de televiziune sau radiofonic), tehnoredactate cu diacritice. Manuscrisele vor avea menţionat titlul, dar nu şi autorul. Câte 3 (trei) exemplare din fiecare piesă cu două personaje vor fi trimise într-un plic format A4 împreună cu un plic mai mic, sigilat, ce va avea scris în exterior titlul piesei, iar în interior datele de identificare ale autorului. Adresa este: Teatrul Valah, str. Mircea cel Bătrân nr. 1, Giurgiu…

…Data limită de primire a manuscriselor este 15 octombrie 2010. După care un Juriu alcătuit din profesioniști (un actor, un regizor, un critic și un dramaturg) vor selecta piesele sosite la Teatrul de la Dunăre, printre care sper să se găsească și unele ale dramaturgilor români de peste hotare, dar și ale unor autori giurgiuveni. Se vor acorda și premii: I–1.500 lei; II-1.000 lei; III-500 lei. Dincolo de sumele simbolice, într-o perioadă de criză profundă, laureații se vor bucura de a fi prezentați în cadrul „Festivalului Teatrelor din Orașele Dunărene” (15-19 noiembrie 2010), de la Giurgiu. Iar câștigătorul Concursului „Dramaturgie în doi” își va vedea montată piesa, în stagiunea următoare, pe scena Teatrului care lansează acest Concurs unic.

Dramaturgia, Cenușăreasa Uniunii Scriitorilor!

…În aceasta după-amiază, s-au acordat Premiile Uniunii Scriitorilor din România, pe anul 2009. După lungi nominalizări, făcute de specialiști, promisiuni de fair-play și speranțe. Din păcate, pentru a nu știu câta oară, onorata conducere a USR-ului și-a demonstrat dezinteresul (să zic, oare, adversitatea sau ignoranța?!) față de dramaturgia autohtonă. Anul acesta, ca și în alți ani, pe ultimii metrii (mai exact în dimineața decernării premiilor) s-a decis să fie scoși de la festin dramaturgii români în viață. Care tot scriu (și unii scriu bine!), crezând, naivi, în criteriul valoric, un fel de OZN în România de astăzi. Ar fi trebuit să fiu la Gala Laureaților, printre cei trei nominalizați la secțiunea dramaturgie: eu, cu „Filozofia bășcăliei”, timișoreanul Aurel Gh. Ardeleanu, cu „Leoaică rănită sau ce față umană are fiara”, și Corneliu Teulea, cu „Damnații”. Simplul fapt că m-a nominalizat un Juriu format din oameni care știu ce înseamnă dramaturgia înseamnă un Premiu. Dacă vreți, în numele nemuritorului (dar anacronicului!) Coubertin, părintele Olimpiadei moderne, conform căruia „Important este să participi, nu să câștigi!”.

…Fericit nominalizat, am declinat civilizat invitația de a fi la Gală, primită aseară, pentru că astăzi, exact la aceeași oră a Galei, planeta se alinia la startul Mondialului African de fotbal. Și, chiar dacă am terminat eu filozofia și iubesc la nebunie, pe viață, teatrul, și am vreo 30 de piese scrise (14 jucate), și două Premii pentru textele mele, și chiar dacă țin o minunată rubrică de cronicar dramatic în „Taifasuri”, și am câștigat, recent, și Concursul pentru directoratul Teatrului din Giurgiu, nu puteam trăda Fotbalul! La ora Galei USR, eram la Telesport, gata să intru într-o „repriză” dedicată evenimentului care a magnetizat Lumea-ntreagă!

…Regret că nu am putut ajunge la pseudo-gala USR-ului, unde aș fi protestat în numele dramaturgilor români în viață față de caracterul discriminatoriu de care se „bucură” ei în România de astăzi: de la directori de teatru, regizori, la… Uniunea Scriitorilor. Am accentuat, cu bună știință, „pseudo-gala”, pentru că a tot elimina dramaturgia dintre genurile literare este un gest de jenantă desconsiderare pe care îl comite iresponsabil Uniunea Scriitorilor din România, în frunte cu președintele ei, Nicolae Manolescu, critic ales, însă nu prea atras de lectura dramatică. Din moment ce un Juriu de literați experți în dramaturgie a nominalizat 3 (trei) autori dramatici din noianul de cărți, înseamnă că alibiul USR-ului în asemenea cazuri („nu am găsit valori”!) este penibil. Când am scris „Filozfia bășcăliei” m-am gândit la pseudo-presa pe care o fac unii în acestre vremuri în România. Adaug, acum, cu tristețe, și USR-ul în bășcălia filozofiei noastre contemporane!

P.S. Aflu că nu s-au dat premii (ca și în alți ani!) nici la Secțiunea „Literatura pentru copii și tineret”. Pe cine să mai intereseze, măcar și la nivelul conducerii scriitorilor din România, generația de mâine?! Trăiască manelele, vanghelismele, becalismele, borcismele, coposismele, telenovelele politice! Numai nebunii se mai gândesc, astăzi, în România, la Literatură dramatică sau pentru copii și tineret!

…Sincer, mă bucur că sunt unul dintre puținii nebuni care mai crede în dramaturgia autohtonă!

festCo 2010, evadarea din Infern

…O săptămână întreagă am reusit să fug din mizeria străzii, din tele- bălăcăreala politică și dramele economico-sociale în care viermuiește România, la această oră. Detașarea a fost posibilă numai prin festCo 2010-Festivalul Comediei Românești. Cei din Templul Thaliei se pot considera favorizați ai sorții, reușind șapte zile să evadeze din Infernul nostru cotidian în Paradisul teatrului, unde s-a râs sănătos, de imoral și de urâțenie, de jungla românească din acest prezent bolnav…

…Am avut, la acest festCo 2010, bucuria primirii Premiului I pentru farsa „Leopardul Mistreț”, la Concursul de comedie. Plus un spectacol-lectură cu o distribuție de zile mari: George Mihăiță și Virginia Mirea (ultimii câștigători ai invidiatelor Premii UNITER), Șerban Georgevici, Florin Dobrovici și Teodora Stanciu (regia-Gabriela Dumitru). La lectura din Sala Mică de la „Comedie”, plină, lângă mine, mulți oameni de preț: Horia Moculescu, Ivan Pațaichin, George Stanca, Grid Modorcea, minunata actriță-dramaturg de top Olga Delia Mateescu, remarcabila traducătoare de engleză Daniela Călinescu, regizorii Mircea Marin și Octavian Greavu (din Paris), dramaturgii Lucia Verona, Radu Dumitru, Puși Dinulescu, Emil Mladin, Constantin Popa Venerus („argint” la Concursul de comedie), Madălina Dumitrescu („bronz”), Ioan Drăgoi, cunoscuții ziariști Dan Pătrașcu și Ilie Dobre, reputatul om de litere și de teatru Mircea Ghițulescu, președintele Juriului Concursului de Comedie, rude, prieteni…

…Spectacolul-lectură a fost o reușită, ba pentru mine un test absolut util, din moment ce, după eveniment, am lucrat la text până în zori, curățindu-l de „literatură” inutilă și amplificându-i teatralitatea. Excelenta lectură a actorilor de la Comedie îmi arătase clar luminile și umbrele textului!…

…Acum, gata, festCo 2010 a intrat în istorie. Frumos, cu Premii de excelență acordate unor Legende ale teatrului românesc, care au jucat la Comedie: Sanda Toma și Mircea Albulescu. Lângă ei, și Dumitru Rucăreanu. Lumea teatrului nu-și uită Valorile. Ceea ce este minunat…

…A fost frumos, chiar dacă festCo 2010 s-a desfășurat în regim de criză. Altfel spus, cu mai puține fonduri (jumătate față de ediția trecută!), cu invitați valoroși la care „financiarul” a fost obligat să renunțe, găsindu-se, până la urmă, o soluție de avarie: unele dintre spectacolele selectate au fost văzute numai de Juriu (Sanda Manu, Marina Constantinescu, Vladimir Găitan) la ele acasă, inclusiv la Chișinău („Made in Moldova”, un cabaret politic montat cu har de Sandu Grecu, la „Satiricus”)…

…Această a VIII-a ediție festCo (de ce nu…festCor?), fie ea și afectată de criză, a demonstrat că se pot realiza spectacole bune și cu texte românești actuale. Aș aminti aici: „Identități” de Dumitru Solomon, creat cu atâta inventivitate, la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila, de soții Victor Ioan Frunză și Adriana Grand (care a primit Premiul pentru scenografie)… „5 minute miraculoase în Piatra Neamț” de teribilistul Peca Ștefan, piesă pusă în scenă de Ana Mărgineanu, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț-Premiul pentru spectacol… „Acasă la tata” de Mimi Brănescu, regizat de Alexandru Dabija, la Teatrul Act…

…Și la acest Festival al Comediei Românești s-a promovat umorul așa-zis al absurdului, uneori, însă, fără prea mult succes. Poate și pentru că nu toate spectacolele aduse în Festival au avut prea multe tangențe cu registrul comedie (printre ele „Femeia țintă și cei zece amanți” de Matei Vișniec, montat, totuși, merituos la Naționalul sibian)…

…Cred că s-a exagerat cu 4 spectacole ale marelui Eugen Ionesco într-un concurs de Comedie cu piese mai puține ca altădată! Nu întâmplător, în zilele Festivalului, am auzit de mai multe ori ori replica: „Nu mai există piese în afară de Eugen Ionesco și Matei Vișniec?!”. Dacă adaugăm și 5 spectacole cu texte ale talentatului actor-dramaturg Mimi Brănescu, în numele logicii elementare conchidem că este mare sărăcie de autori români contemporani jucați! Este o temă de meditație…

…”Lecția” ionesciană, montată de Horațiu Mălăele la Naționalul bucureștean, a cucerit două Premii: de interpretare masculină și de regie, ambele adjudicate de Artistul-total care este Horațiu Mălăele. Din păcate, nu s-a acordat Premiul pentru rol principal feminin! Poate de aceea au fost două premiante la „Cel mai bun rol secundar feminin”: Ada Simionică („Acasă la tata”) și Jankovics Anna („Și cu violoncelul ce facem?” de Matei Vișniec, la Teatrul „Tomcsa Sandor” din Odorheiu Secuiesc). Spectacolul realizat la Odorheiu Secuiesc l-a încununat pe Szucs-Olcsvary Gellert cu Premiul pentru cel mai bun rol secundar masculin. Din păcate, la București, nu a putut ajunge. Criza, domnilor!…

…Dacă aș fi făcut parte din Juriu (de altfel, unul remarcabil!) aș fi inclus printre laureați pe Nicolae Urs, pentru rolul de excepție realizat în „Take, Ianke și Cadâr”, prezentat de Teatrul „Toma Caragiu”din Ploiești (în regia lui Lucian Sabados), pe Lia Manțoc pentru scenografia spectacolului de la Sibiu, ca și „Lecția” gălățeană. Numai că eu n-am fost „jurist”, ci fericit privitor ca la teatru…

…La acest festCo 2010 au fost onorate cinci dintre cele aproape 60 de texte primite la Concursul de Comedie Românească: „podiumul” și două mențiuni, decretate de Juriul alcătuit din trei nume grele (Mircea Ghițulescu, Ion Cocora, Nicolae Prelipceanu). Adevăratul Premiu va fi acordat, însă, când măcar piesa decretată „cea mai bună” va fi montată pe scena Teatrului de Comedie. Premiere nu înseamnă Premieră!

Teatrul gazdă are un mare merit de a fi ținut în viață, în plină criză financiară, Concursul de dramaturgie, ajuns la ediția a V-a! Dar piesele se scriu și… se premiază, ca să fie jucate! Poate, anul acesta, Teatrul de Comedie va infirma „tradiția” concursurilor de dramaturgie din România: se jurizează zeci, sute de texte, câteva se premiază, însă ele nu prea ajung pe scenă! Și, atunci, logic, dacă nu tautologic, spectacolele dintr-un Festival se învârt în jurul acelorași doi-trei autori!

UNITER și Norii lui Eyjafjallajokull

…Două decenii de existență. 18 ediții. Două evenimente sărbătorite la ultima Gală UNITER, „momentul anului” mereu așteptat cu interes și speranță de Frumos în lumea teatrului românesc. Gala s-a ținut tot în studioul TVR, ca și anul trecut, semn că nu s-a ieșit din criză. Ba, dacă ar fi să căutăm „sâmburele de adevăr” din excelentul show al remarcabilului Toni Grecu (încoronat cu Premiul pentru divertisment), n-ar surprinde dacă viitoarele Gale s-ar desfășura în apartamentul lui Ion Caramitru, iar premiile anunțate prin SMS!…

…Gala s-a ținut la TVR. Nu la Teatrul Național, nici în Sala Palatului sau la Operă. Este un succes că ea a avut loc. Fie și în regim de criză (nu doar financiară!). Cum n-ajungea, însă, penuria banilor, dacă nu și cea a spectacolelor de excepție, a mai intervenit și „norul buclucaș” din Islanda, care a oprit din drum vreo două duzine de invitați de preț, printre care premianți și Altețe regale. Un rău nu vine niciodată singur… Neplăcut este că unii (inclusiv câștigătorii celor mai râvnite Premii, pentru regie și spectacol!) s-au dat „loviți” stând acasă, ceea ce pentru câțiva cronicari a semănat a „moft”. Acum, dacă și Woody Allen nu s-a dus la un Oscar, de ce n-am avea și noi ciracii autohtoni…

…Amfitrionul (ca și ctitorul Galei UNITER), Ion Caramitru, sobru, cu ironii fine, și-a văzut Spectacolul afectat serios de Cenușa vulcanului (era să zic „Cenușa Imperiului”, tic verbal de la titlul unui film). N-a fost, însă, singura nemulțumire a lumii teatrale. Cea mai mare ar fi producția bună de spectacole, dar fără vreo „lovitură” în anul teatral românesc 2009. Diagnosticul l-a pus un critic dramatic de substanță, membru al primului juriu, Ion Cocora: „Am avut parte, în 2009, de multe spectacole normale, dar nu excepționale”…

Sigur, mereu Premiile au însemnat „mărul discordiei”. Aici, vina o împart cele două jurii: primul (Doina Papp, Ion Cocora, Mircea Morariu), care a făcut nominalizările, al doilea (Valeria Seciu, Marina Constantinescu, Florica Ichim, Mihai Mădescu, Cornel Todea), care, prin vot, a decis Premiile!… Ce ne spun Premiile de concurs ale celei de a 18-a ediții, dincolo de cele (multe și normale) de excelență?

…Bucureștiul a câștigat 6 (șase!) Premii, ceea ce nu s-a mai întâmplat de multă vreme. Cea mai bună actriță (Virginia Mirea, pentru rolul din „Casa Zoikăi”, în regia lui Alexandru Tocilescu, la Teatrul de Comedie), Cel mai bun actor (George Mihăiță, pentru rolul din „Casa Zoikăi”), Premiul pentru debut (Crina Semciuc, pentru rolul din „Leonce și Lena”, în regia lui Horațiu Mălăele, la Teatrul de Comedie), Cea mai bună actriță în rol secundar (Ana Ciontea, „Un duel”, regia Alexandru Dabija, la Teatrul Național București), Cel mai bun actor în rol secundar (Vlad Ivanov, „Un duel”), Cel mai bun regizor (Alexandru Dabija, pentru „Pyramus & Tisbe 4 you”, la Teatrul Odeon).

Pe scurt: Teatrul de Comedie-3 premii, Teatrul Național-2 premii, Teatrul Odeon-un premiu! Cinci dintre cele șase premii se învârt în jurul a doi regizori: Alexandru Tocilescu și Alexandru Dabija…

…Provincia- numai două Premii (!?!), ceea ce, de asemenea, nu s-a mai întâmplat de mult, mult timp. Premiul pentru Cel mai bun spectacol, care a mers la Timișoara („Rosencrantz și Guildenstern sunt morți”, în regia lui Victor Ioan Frunză, la Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”), și Premiul pentru scenografie (Iuliana Vâslan, pentru „Herr Paul”, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț). Clujul, Sibiul, Sf.Gheorghe, premianții ultimilor ani, n-au figurat nici la nominalizări!…

…Marii nemulțumiți ai acestei Gale, nu doar în opinia mea: Mihai Constantin (nominalizat la „Cel mai bun actor” pentru uluitorul rol din „Sfârșit de partidă”, de Beckett, la „Metropolis”, în regia lui Alexandru Tocilescu), Sanda Toma (nominalizată la „rol secundar” pentru minunata creație din „Toți fiii mei”, de Arthur Miller, în regia lui Ion Caramitru, la Teatrul Național București) și Ștefan Caragiu (nominalizat pentru încântătoarea scenografie la spectacolul „Aniversarea”, de la Teatrul „Nottara”, în regia lui Vlad Massaci). Fără a da vreun „șah” laureaților, cred că era absolut firesc, ca să nu zic moral, ca la aceste trei categorii să existe și câștigători „ex equo”. Dar ce mai este firesc (nu mai spun moral!) în România de astăzi?…

…Am citit lunga listă a nominalizărilor de câteva ori. Niciun titlu de piesă românească! Conform tradiției. Sigur, alibiul-paradox a existat și la această ediție: Premiul pentru câștigătorul Concursului „Cea mai bună piesă românească a anului”, organizat de UNITER. Laureatul, valorosul Radu Macrinici (pentru piesa „Jack lunetistul”), avea să arunce săgeți în speech-ul primirii Premiului, subliniind că volumul respectiv (cu piesa nr. 1 tipărită) va rămâne un simplu pachet de hârtie, dacă textul nu va fi reprezentat pe scenă! Ceea ce nu s-a prea întâmplat…

Din nefericire, dar în conformitate cu majoritatea celor 18 ediții ale Galei UNITER, piesa autohtonă contemporană s-a aflat din nou sub nori. Nu norii lui Eyjafjallajokull (numele vulcanului islandez), nici ai lui Aristofan (excelent spectacolul „Norii” montat de Dan Tudor la TNB), ci Norii indiferenței față de condiția dramaturgiei române contemporane.

Dramaturgi români în viață, nu vă rămâne decât să vă pregătiți pentru ediția a 19-a!… Sau a 20-a… Sau a…