…Este vremea premiilor de toate genurile. Într-o țară cufundată-n haos (și este vorba despre România, of course!), unii se joacă de-a premiile. Alții (este drept, mai puțini!) chiar le iau în serios… Fie că este vorba despre artiști, gazetari, scriitori, ba și magnați, politicieni-bla-bla-bla…
…Serios vorbind, Premiile nu prea mai au valoare, astăzi. Nici „Nobelul” nu prea mai este luat în serios. A ajuns o „făcătură” politică, de pe urma căreia plouă cu miliarde de țechini. Cum a ajuns și desemnarea organizatorilor de Campionate Mondiale, Olimpiade… Iată, săptămâna aceasta, Rusia a obținut organizarea Mondialului de fotbal din 2018, iar Qatarul pe cel din 2022. Telenovelă contemporană, marca Blatter-bla-bla-bla…
…Cum se apropie finalul de an, cum se înmulțesc premiile. Nu prea interesează dacă respectivele onoruri se acordă pe baza criteriului valoric. Dimpotrivă.
…După ce am finalizat Concursul „Dramaturgie în doi”, la Teatrul din Giurgiu, cei mai mulți m-au întrebat nu ce valoare au cele 5 texte laureate, ci dacă „a fost un concurs corect?!”… Evident, întrebarea m-a deranjat (căci a fost un Concurs corect 100%!), însă i-am găsit și circumstanțe atenuante. Nu de alta, dar…
…Uniunea Scriitorilor n-a acordat premiile sale din ultimul an pentru…dramaturgie și literatură pentru copii! Cum cărțile nominalizate purtau girul unui juriu competent, s-a găsit o explicație puerilă: chipurile, n-au fost bani! Bine că au existat pentru celelalte genuri, mai dragi președintelui Uniunii!…
…Asociația Scriitorilor din București a acordat, toamna aceasta, un premiu unei doamne pentru că, țineți-vă bine, „nu l-a mai câștigat până acum, iar alții îl obținuseră în anii trecuți”! E ca și cum campionii nu mai au voie să se înscrie la Olimpiade, Campionate Mondiale, naționale etc! Și, uite așa, îmi vine să cânt : „Noi suntem români”…
…Acum doi ani, pe un pat de spital, aflam că, la o gală a premiilor din presa sportivă, mi s-a refuzat Premiul pentru carte, la care m-am prezentat cu volumul „Premiul Nobel pentru Fotbal” (care, culmea, a fost nominalizat!). Motivul: „Cartea a fost considerată o carte de dramaturgie”!?! (Am citat cuvânt cu cuvânt anunțul memorat pe SMS). Atâta au priceput, chipurile, unii: că dramaturgia nu-i gen literar! Ha, ha…
…La Concursul de debut „Dramaturgie în doi” am primit 37 de piese. Mi-a trebuit mai bine de o lună să le citesc pe toate, câteva luându-le și într-o deplasare în Albania. Le-am lecturat cu atenție, cu pixul alături. De aceea mă întreb, nu fără surprindere: cum pot fi citite în două-trei săptâmâni câte 50-80 de texte câte se primesc la Concursuri de tradiție, de oamenii din juriu care mai au și alte obligații?!
…Și, uite așa, mă întreb și eu, acum: câte Premii sunt acordate pe criteriul valoric?! Aștept răspunsurile sincere…
Primiti un raspuns sincer. Aveti dreptate, 99%. Azi, premiile au devenit, cel putin la noi, o afacere intre prieteni. Din pacate.
Din pacate, regret ca l-ati menajat pe dl. Caramitru. UNITER-ul pe care-l conduce a comis cele mai strigatoare nedreptati in materie de premii. Va dau doua exemple: spectacolele Regel;e moare de Eugen Ionesco, in regia lui VI Frunza si Sfarsit de partida de Beckett, iun regia lui Toca, realizari uluitoare, nu s-au bucurat la vremea lor de Premiile UNITER. De ce? Acum, astept eu raspunsuri sincere!
Buna Mircea,
Problema premiilor e spinoiasa pentru ca ne intereseaza prea mult… in primul rand, totul porneste de la criterii si filosofia de concurs; in lumea civilizata, organizatorul/juriul cauta produsele, care la randul lor sunt evidente, pe piata… a trimite piese pentru concurs (ca sa ne limitam la dramaturgie) e cel putin o lipsa de respect pentru autor, pe de o parte si o forma mascata de a alimenta impostura (si argumentele in favoarea opiniei ca s-ar scrie prost), pe de alta
apoi, premiile pentru dramatrgie nu sunt „proprietatea” USR/ASB, o sa mor cu ideea asta – aceasta sarcina cade sau trebuie sa cada in gradina UNITER; piesa de teatru se scrie pentru teatru; tu esti director de teatru nu de editura – ma astept sa bati mai viguros la poarta lui Pino, pentru ca doar acolo sunt raspunsurile;
inainte de a vana premii cred ca autorul roman (de teatru, de roman, de poezie, etc,) trebuie sa-si vaneze mai asiduu muza…
finalmente, nu tu trebuie sa citesti piese de teatru pentru concurs, tu ai un gust, un stil propriu (fiind autor), deci riscurile unor decizii subiective (deci si eronate) sunt foarte mari… in concursurile pentru piesa nu au ce cauta in jurii autorii dramatici – e lege. Daca vrei un concurs adevarat fixeaza-l in doua puncte cheie : 1.juriul doar din regizori de teatru (eventual, dar cu mari exceptii, si actori) 2. cu obligatia ca regizorul care a spus ok pentru o piesa sa o si regizeze; addendum : sub nicio forma nu coopta in jurii de competitie teatrologi sau critici – sunt incompetenti. Toti!
PS : in mod normal trebuie premiata piesa jucata si atat. proiectele de text care n-au avut sansa scenei sa mai astepte
PPS : legat de PS – concursurile de piesa trebuie organizate doar de teatre; ele organizeaza concursul, ele aleg piesa, ele o monteaza si, finalmente, ies cu ea la bataia cate unui concurs…
Just!
N-o zic cu răutate de nepremiat – din fericire am obținut niște distincții, în viață. Dar în 2002 am fost nominalizat la un premiu US Iași, pentru un dicționar Caragiale. Premiul a fost obținut de un octogenar, pe motiv că…nu mai fusese premiat de 6 ani! Culmea, veteranul nici nu făcuse parte dintre nominalizați!
Sau: într-o vreme, la festivalul de la Galați, obțineau premiul de interpretare masculină ,an de an, doi actori de-acolo, prin rotație.De parcă România ar fi avut numai doi actori de comedie, ambii din Galați!
Ce să mai zic de juriile în care sunt membri angajați ai teatrelor participante și, ca-n cazul Ipistatutului din D-ale…, iar au cîștigat ei (am exemple concrete,din păcate).Problema rămîne insolvabilă…
Sănătate și Sărbători fericite!
Dureros de corect si materialul si adaosul dlui Bogdan! Asta-i tara, domnilor!