…Este oficial! Piesa „Leopardul Mistreț” (Farsă de tranziție), scrisă de Mircea M. Ionescu, a primit Premiul I la Concursul de Comedie Românească (ajuns la ediția a V-a) organizat de Teatrul de Comedie în cadrul Festivalului Comediei Românești (festCo), aflat la „cota VIII”. Juriul, alcătuit din trei cronicari de elită (Mircea Ghițulescu, Ion Cocora și Nicolae Prelipceanu), a decis podiumul acestei ediții, după ce a lecturat aproape 60 de texte venite din întreaga țară.
…Personajele acestei farse strigător de actuale: un măcelar, un coșar, nepoata unui senator, un mafiot (care învârte din umbră afacerile, politicienii) și bodyguarda lui, Madama în negru! Acțiunea piesei se petrece într-o sală de operație, unde vin oameni (aflați în plină… criză, materială și morală!) să se animalizeze, transplantându-și rinichi de leopard, mistreț și râs (râsu’-plânsu’ vieții noastre) pentru a face față în jungla care a ajuns, astăzi, societatea românească.
…În cadrul acestui everniment de top, festCo, Teatrul de Comedie (director George Mihăiță) acordă și acestui Concurs de dramaturgie autohtonă o atenție aparte, în pofida crizei financiare. Astfel, piesa câștigătoare a Concursului se și află în tipografie, iar în cadrul bogatului Festival este programat și un spectacol-lectură cu „Leopardul Mistreț”, în regia lui Dan Tudor.
…Din păcate, în România, de la Premiul I, carte și spectacol-lectură până la punerea în scenă drumul este foarte, foarte lung, dacă nu imposibil. Pentru că, la noi, primul pas eșuează de cele mai multe ori în… stagnare! Să contrazică „Leopardul Mistreț” tradiția nefastă?!
Felicitari, nea Mircea! Este o mare realizare. Si o cinste pentru cei care va cunosc si va respecta personalitatea.
Felicitari! Haios titlu, nastrusnica idee cu animalizarea noastra in aceste vremuri de caini!
Unde gasim cartea?
Bravo Mircea! Excelenta idee. Un singur regret ca nu m-ai invitat la fiesta
Dinu Grigorescu
Feliciitari Mircea.Ideea este excelenta
Un singur regret /nu m.ai inviat la fiesta !
Sa te vedem si pe scena la Mihaita .
Dinu Grigorescu
Ma bucur pentru D-voastra!… Sper, curand, sa o vedem si pe scena savurand adevarul si culoarea replicilor…
Felicitari, nea Mircea! Este o mare realizare. Si o cinste pentru cei care va cunosc si va respecta personalitatea.
Felicitari! Haios titlu, nastrusnica idee cu animalizarea noastra in aceste vremuri de caini!
Unde gasim cartea?