Jurnal American (10) GICĂ HAGI ȘI CRISTINA NEAGU…

…Întâmplător sau nu, am văzut, în America, două dintre evoluțiile de poveste ale Sportului Românesc!

…Acreditat ca ziarist la Mondialul American, World Cup ‘94, scriind pentru gazeta mea de limbă română de la New York, “Lumea Noastră-Lumea Sporturilor”, și transmițând corespondențe pentru BBC!… Vara californiană a fost Capodopera Fotbalului Românesc, la nivel de Națională! Victorii împotriva Columbiei și Argentinei lui Maradona (aflat la Masa presei, dovedit drogat!), împotriva gazdelor, un joc încântător (excepție-episodul Silverdome Detroit, 1-4 cu Elveția!), care i-a făcut pe mai marii fotbalului mondial să declare, cu Pele în frunte, că Naționala de fotbal a României, -Generația de aur admirabil condusă din teren de Gică Hagi, iar de pe margine de Anghel Iordănescu- era singura în stare să învingă Brazilia în finală! Numai că până la marea finală, ne-au scos, într-un final-coșmar, vikingii suedezi… După prelungiri, la penalty-uri, cu două lovituri de departajare ratate de Belodedici și Dan Petrescu…

…Telespectator sau…Internet-spectator, la ultimul Mondial de handbal din Danemarca. Fetele noastre au învins incredibil, spectaculos, campioana mondială Brazilia, după care, într-un meci de infarct, au ajuns în semifinală, după prelungiri, în dauna gazdelor, handbalistelor daneze. Numai că, deși mulți vedeau Naționala feminină de handbal a României, condusă superb din teren de super-jucătoarea Cristina Neagu, iar de pe margine cu viziune de norvegianul Tomas, iar repriza secundă a fost una de senzație, Fetele noastre de aur au ratat finala, pe finalul reprizelor de prelungiri, în fața campioanei olimpice Norvegia!…Putem uita ratarea lui Nechita, cu două-trei secunde înainte de a se trece în prelungiri?!… Am urmărit meciul la New York, împreună cu Grigore L.Culian, om de handbal, au chiuit și am plâns în final, plecând bolnavi la lansarea cărții mele “Taximetrist de noapte la New York” pentru care mă aflam în Turnul Babel…

…Ani mulți, m-a urmărit meciul de fotbal cu Suedia!…Încă nu l-am uitat!
…O vreme, nu voi putea uita partida de handbal fete cu Norvegia!

…Nordicii ne-au împiedicat, se vede, și la fotbal și la handbal, să devenim campionii lumii, în două Gale mondiale care au arătat Omenirii două Legende: Gică Hagi și Cristina Neagu!

…S-au spus multe -și se vor mai scrie- și despre “drama suedeză” și despre “tragedia norvegiană”. Pentru mine au fost două felii de viață în care a decis Destinul!
…Nu pot să uit nici acum, după 21 de ani, o mărturisire din declarația lui Gică Hagi, surprinsă pe reportofon, imediat după eliminarea de către suedezi: “În momentul când Dan Petrescu se îndrepta să execute penalty-ul acela pe care l-a ratat, mă gândeam că noi, românii, nu suntem făcuți pentru marile bucurii!”… Fantastică declarație! Existențialism rasat. Cuvinte de meditat profund la ele… Și dacă unii pot pune sub semnul întrebării Înțelepciunea lui Gică Hagi, le pot spune nu doar că declarația Regelui a apărut în cartea mea “Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o!”, ba, vorbele acelea, amintind de Cioran și Țuțea, spuse un Fotbalist, s-au auzit și la BBC!…

…Întâmplător sau nu, am urmărit în America, două Capodopere ale Sportului Românesc jucate sub semnul Destinului!
…Pentru mine, și la World Cup ‘94, și la Mondialul fete 2015, Românii, fotbaliști și handbaliste, au țesut Istorie în filigran de aur!
…Ei sunt pentru mine Campionii Lumii!

Jurnal American (5). LA MIAMI, E SOARE, ÎN CULTURA ROMÂNĂ BATE UN VÂNT COMUNIST…

…Zi senină, la Miami, aproape 32 de grade Celsius, cu lumea-ntregă, parcă, venită în South Beach, unde fiecare zi e un spectacol, o paradă pornită din stradă. Pe Ocean Drive, vestita arteră cu Palatul lui Versace și vile de miliarde (de dolari!) prin care umblă top felul de celebrități, trec mașini și motocicle din toate epocile. Stau pe o tereasă pentru toată lumea, la etaj, la „Wet Wellie’s”, cu cerul tavan și privirea mângâind, de sub umbrele pentru soare, vârfurile palmierilor, ca să peteacă, în larg, vasele abia plecate-n croazieră. Shrimpi (creveți) și bere, cu limon în vârful sticlei, muzică salsa, se bea la greu, e căldură mare, mon cher (Nenea Iancu), nu întâmplător băutura-fanion se numește “Call a cab”, cheamă un taxi, că sunt mangă… Nu cheamă nimeni, dar merită reținută inspirația patronului…

…Și, totuși, în acest Paradis, nu uit de ai mei de Acasă! Sunt la curent cu mai tot ce se petrece, o oră pe zi e pentru documentare pe Internet. Din păcate, multe dintre veștile de acasă, îmi umbresc sufletul renăscut în splendorile Floridei.
…Citesc în excelenta revistă online “Yorick”, sub semnătura remarcabilei Monica Andronescu, voce selectă în cronica dramatică românescă, un material care mă umple de revoltă. Citez doar un paragraf:
“Așadar, peste noapte și fără explicații reale, Cristian Șofron – cel care a făcut posibil acest mic miracol în teatrul românesc din ultima jumătate de deceniu, la Centrul „Nicolae Bălcescu” din repertoriul căruia au făcut parte spectacole precum „Furtuna”, „Familia Tot”, „Mobilă și durere”, „Insecte”, Steaua fără nume” sau „O noapte furtunoasă” – a fost îndepărtat. Deși toate aceste spectacole au avut un palmares extraordinar. Au fost prezente în selecțiile Festivalului Național de Teatru și ale celor mai importante festivaluri din România, au primit premii UNITER. Nu mai departe de acest an, 2015, „Mobilă și durere” a avut cinci nominalizări la Premiile UNITER, printre care una pentru Cel mai bun spectacol, iar Victor Ioan Frunză și Adriana Grand au primit premiile pentru Cea mai bună regie și Cea mai bună scenografie. La Festivalul Comediei Românești – festCo – același spectacol a primit Marele Premiu. Două dintre spectacolele Centrului „Nicolae Bălcescu”, mai exact „Mobilă și durere” și „Steaua fără nume” au fost prezente în selecția Festivalului Național de Teatru de curând încheiat. Și totuși, la sfârșitul acestui an plin, drept premiu, managerul este destituit”…
CUM A FOST POSIBILĂ O ASEMENEA NEDREPTATE?!

…Citesc două fraze pe blogul cunoscutei și apreciatei Doina Uricariu, nu doar președintele ICR New York, ci și o remarcabilă poetă care a revoluționat, pur și simplu, imaginea Culturii Române în Big Apple, tot citesc și nu vreau să înțeleg că, mâhnită de jocurile putrede din culise, va părăsi ICR-ul NY!…
…Astăzi, prietenul Grigore Culian, excelent om de presă, directorul valoroasei publicații de limbă română “New York Magazin”, îmi scrie pe Facebook că, mâine, miercuri 16 decembrie, Doina Uricariu își va da demisia!?!
ACEASTA ESTE RĂSPLATA PENTRU REMARCABILA ACTIVITATE A DOINEI URICARIU LA CONDUCEREA ICR New YORK?!

ÎN LOC DE CONCLUZIE. Numai două exemple din România 2015!?!… Încă o dovadă de umilire a Culturii, a Performanței!… …Domnule Iohanis, domnule Cioloș, chiar sunteți surzi, orbi, când vine vorba despre Cultura Română?! NU VĂ ESTE JENĂ să asistți neutru la un asemenea mizerabil pseud0-spectacol?! Mie îmi crapă obrazul…

POST SCRIPTUM.
…Am plecat de Acasă, în America, sub o interogație gravă: mă mai întorc?! Sunt cu sufletul pendulând între ai mei de aici, cu Fermecătoarea Genevieve, absolut copil-minune, și Teatrul meu (și el) de suflet, de Acasă. Încă sunt directorul Teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu, interimar până la viitorul concurs (final de februarie, probabil!) pentru postul de director, care se tot dă de un și jumătate. La ultimele trei Concursuri nu mi-a fost acceptat dosarul de înscriere în competiție, pentru că n-aș fi absolvit facultatea de teatru, interpretându-se rigid o literă de lege, e drept, echivocă!?! Ca și cum un Dramaturg (cu 19 volume de teatru publicate și 31 de premiere), un absolvent de Filosofie (cu dascăli celebrii la cursurile de Istoria artei și literaturii universale-Dan Grigorescu; Estetică-Ion Ianoși; Etică-Nicolae Belu) n-ar face parte din Cultură!?! Mai mult, după ultima interzicere de a participa la Concursul de director, președintele CJ, ordonatorul principal de credite al teatrului giurgiuvean, a IGNORAT jenant răspunsul favorabil la memorial meu (către Ministerul Culturii) dat de ministru de atunci, remarcabilul Ionuț Vulpescu!?…
…Am plecat la Miami, cu bucuria unui final de mandat (5 ani și 5 luni) la Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu. Am reușit să pun în secnă, la Giurgiu, în premieră mondială, UNICUL text dramatic al eminentului filozof Ioan Petru Culianu, “Oreste Regele Sunetelor”. Cu acest spectacol, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, și cu un minunat dublu rol interpretat numai în cheie dramatică de celebra soprană Felicia Filip, Teatrul de la Dunăre a obținut două Premii, pe 25 noiembrie, în Festivalul Internațional al Teatrelor de Studio de la Pitești! Tot acolo, unde, în cadrul Festivalului Teatrului Balcanic de Studio, piesa mea “Animalul, acest om ciudat”, montată la Naționalul “Sterija”, Scena Română, din Vârșeț, Serbia, a obținut Premiul “Cel mai bun spectacol din Balcani”!… Cu 15 zile în urma succeselor de la Pitești, primeam din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dramaturgiu, Premiul pentru cea mai bună carte de teatru-“Monolog în doi cu moartea la ușă”!…
…Reușite care, în logica dâmbovițeană a acestor vremuri, exemplificată de „premierea” performanțele lui Cristian Șofron și Doina Uricariu, mă obligă să mă aștept la un nou refuz al CJ-ului Giurgiu de a mi se acorda dreptul de a participa la Concursul pentru continuarea performanțelor Teatrului Tudor Vianu!
…Și, atunci, merită să mă mai întorc în Țara nedreptăților, a mitei în cascade, a umilirii Culturii și a oamenilor bolnavi de Adevăr și de Frumos?!

Și Cultura, domnule Cioloș, ce rău v-a făcut ea?!

…Am citit și răscitit cele 13 porunci sau priorități anunțate ale noului premier desemnat. Am citit și nu m-am putut bucura prea mult de atenția acordată Sănătății (se propune, lăudabil, o nouă Lege!), luptei împotriva corupției, absorbției fondurilor europene, Parteneriatului Strategic cu SUA, utilizării transparente a banilor bugetari, unui Cod al patrimoniului național ș.a.m.d. NICIUN CUVÂNT, însă, despre Cultură!… Cultura, sănătatea sufletească ți intelectuală a Poporului… Ceea ce este de plâns, domnule Cioloș! De râsu’- plânsu’, când văd că v-ați trecut printre obiectivele importante ale mandatului și… Implementarea Politicii Comune de Pescuit!?! Asta e o poantă trăznet, domnule premier! Nu vă credeam în stare de atâta umor… Se vede că v-ați propus să-l depășiți pe Caragiale…. Gând argumentat și de aducerea în noul guvern, la Justiție, nu la Pescuit, a unei Agamiță, Guseth pe numele adevărat (care a fost chiar aprobată de Comisia Parlamentului, ceea ce e o dramă îngrozitoare!)…

…Sigur, peste noapte, ați retras-o și pe Agamița Guseth, au râs și plâns câteva ore la greu românii din lumea-ntreagă, mai ales cei ieșiți în Stradă, naivii, să ceară o Schimbare, nu o caricaturizare a vieții noastre. Nu vă acuz, acum, că ați avut tăria să renunțați și la cel mai caragielesc personaj din guvernele ultimului sfert de veac, cum ați renunțat și la tânărul chirurg dandy propus pentru Sănătate (nu m-a deranjat mondenismul lui, ci vârsta prea fragedă, fără experiența necesară pentru un domeniu, al Sănătății, cu atâtea și atâtea probleme!). Concluzia mea, după cei doi pași înapoi făcuți rapid de dvs., presupus tehnocrat, este că n-ați știut ce ați aprobat în criză de timp. Și că, zic și eu, n-ați vrut să supărați pe nimeni, venit fie din (de) dreapta, fie din (de) stânga. Iar acest amănunt minor la o primă vedere îmi dă fiori pentru viitorul României, nu al dvs.

…Sincer, m-am numărat printre cei care, urmărindu-vă răspunzând cu nonșalanță ziariștilor francezi, în limba lui Voltaire, am crezut că sunteți foarte stăpân pe dvs. Piruetele de acum m-au pus, însă, pe gânduri. Mă rog, alta era tema principală…

… Pentru noul prim-ministru NU EXISTĂ CULTURA!… N-ați fi nici primul, nici ultimul politician care să ignore un fenomen cu nobile tradiții și valori în România, așa cum este Cultura, care, împreună cu Sportul, au fost și sunt cei mai prețioși ambasadori ai noștri în Lume!

…Sigur, pot crede că vă deranjează oamenii de cultură, totdeauna incomozi prin Ideile lor. Dovada este clară: de ce ați fi omis, altfel, Cultura de pe lista obiectivelor noului Cabinet. Iar Cultura Română se zbate în sărăcie materială, în marginalizarea, chiar umilirea ei de către efemerii cocoțați în jilțurile Guvernului și Parlamentului!…

… E bine, dar nu-i suficient că ați numit la Cultură un intelectual, umanist, nepotul remarcabilului om de cultură Tudor Vianu. Cine vi l-a recomandat, n-a greșit. Numai că, la ora aceasta, Cultura Română are NEVOIE de mult mai mult: de o nouă LEGE A CULTURII, care să stimuleze creația autohtonă, și un BUGET adevărat, nu caricaturile de pseudo-fonduri aruncate ca la milogi!
…Faptul că noul premier a uitat (și el!) de Cultură mi se pare cel mai DRAMATIC element din programul lui. Se înțeleg, lesne, că nu ne trebuie decât cultura câmpului?!…

…Domnule Cioloș, nu pot să vă ascund una dintre maximele Culturii universale, aparținându-i lui Kant: “Un Popor fără cultură este ușor de manevrat”!?! Ce spuneți, e periculos, nu-i așa?!

Apocalipsa de la Paris nu se poate uita! DREPTURILE OMULUI ȘI…drepturile morții!

…Sunt unul dintre milioanele de refugiați ai lumii. În iulie 1986, ceream azil politic în Lagărul de refugiați politici din Latina, la vreo 90 de kilometri sud de Roma. Timp de cinci luni și două săptămâni, am fost verificat la sânge, ceea ce nu m-a deranjat, dimpotrivă. Eram în acel Lagăr-grajduri de profughi din Latina cam 4-500 de cerșetori de Libertate din Europa de Est. N-au ajuns chiar toți în SUA, Canada și Australia… Unii, dubioșii, dalmațienii, n-au primit viza de refugiat politic și aveau să-și petreacă anii undeva, într-un alt Lagăr, al deznădejduiților, de la Capua…

…În grajdurile de la Latina, pe unde mișunau și două-trei cârtițe ale Securității române, am înțeles rapid că Drepturile Omului suna mai curând a metaforă! Că Libertatea cere o responsabilitate absolută! Că Dreptatea este foarte relativă, în funcție de sistemul de referință… Eu, intelectual român, ziarist de top în țara mea natală, spălam pizzerii, căram mobilă la etajul VI, să-mi aud coloana cum troznește, săpam șanțuri, pentru vreo patru dolari pe zi. Cerșetorii polonezi de Libertate din Lagăr primeau gratis acești bani pentru că Papa de la Vatican era…polonez! Drepturile Omului?! Come on!…

…Uman, nu logic, sufăr pentru refugiații de astăzi, dar nu accept lipsa de discernământ.
…Nu pot să-mi explic cum pot trece, dintr-o țară în alta, fără acte de identitate, zeci, sute de mii de refugiați, fără ca nimeni să-i oprească la graniță!?!…
…Nu pot să înțeleg cum presa lumii, oamenii de rând strigă “Atenție la teroriști!”, iar șefi de state, bolnavi de imagine ieftină, se prefac a da pe-afară de atâta bucurie că pot găzdui cohorte întregi de necunoscuți necontrolați, neverificați!

…Nu-mi ies din cap tâmpeniile lui Madame Breton care încerca să ne explice, penibil, că sutele de mii de musulmani (unii, însă, fără să știm care, bieți azilanți economici, care mascau inconștienți criminali în serie!) vor regenera poporul german (Sic!)!?!
…Nu pot să admit, acum, după CUMPLITA DRAMĂ UMANĂ de la Paris, lacrimile de crocodil ale tovarășei Merkel, care, mai ieri, certa, ba și amenința cu sancțiuni țările mici și sărace din Europa (printre care și România) dacă nu vor să primească refugiați la grămadă, necontrolați, iar, la nici 24 de ore de la Apocalipsa pariziană, ne anunță lamentabil că „Toți suntem ținte în fața terorismului”!?!… Păi, dragă tovarășă Merkel (că doamnă nu pot să vă spun, deși, inițial, am crezut în dvs., Germania, locomotiva Europei etc., etc.!), ar fi trebuit să dovediți un bun simț elementar și să tăceți!… Nu de alta, dar, și logic și uman, dvs. ați contribuit la infiltrarea teroriștilor islamici în Europa, unul (suficient UNUL!) numărându-se printre bestiile de la Paris! Iar, dacă aveți un dram de conștiință, atunci trebuie să vă simțiți părtașă la moartea celor 129 de nevinovați (dintre care și doi români!), cifră provizorie!… Să vă dați demisia ar fi prea puțin, credeți-mă!…

…Nu pot să-mi explic cum Serviciile Speciale din Franța s-au comportat lamentabil de neprofesionist, când Masacrul din ianuarie, tot la Paris (Charlie Hebdo!), era un mare, uriaș Semnal de Alarmă!?!… Să-ți râdă teroriștii sub nas, să facă simultan, în șase (!!!!!!!) locuri din Paris, centre ale morții, înseamnă că Securitatea franceză a dormit pe ea!… Nu-mi explic cum un terorist a fost blocat să intre pe Stade de France și nimeni nu s-a alertat, deși pe stadion se afla și președintele Franței!?!

…La ora aceasta, Europa plătește un tribut imens naivității, populismului, umanității în vremuri inumane, transformând metafora Drepturile Omului în blestemul drepturile morții!… Teroriștii amenință, cu cinism, că vor urma carnagii la Roma, Londra și Washington!?! Și Europa ce face?!… Se ascunde după tirade politice de duzină, întruniri de rutină, parole, parole, fără scop precis, așteptând alte și alte dezastre umane?!

…Trezește-te, draga mea Europa! A trecut vremea discursurilor, a metaforelor… Trezește-te, cât nu este prea târziu!

„Dosarul penal” al domnului președinte…

…Domnul Vasile Mustățea este președintele Consiliului Județean Giurgiu. Adică, șeful ordonatorului principal de credite, cel care finanțează Teatrul „Tudor Vianu”, instituție publică de cultură. Am respectat mereu funcția domnului președinte C.J. Am respectat, uman, și suferințele sale mari (infarct, pierderea tatălui scump, necazul soției atinsă de blestemul negru, care m-a lovit și pe mine acum aproape 9 ani). Între noi a fost o relație de respect reciproc. Eu nu l-am bătut prea mult la cap pe domnul președinte C.J. (au făcut-o atâția!), câtă vreme dânsul nu s-a amestecat în treburile mele directoriale la teatru și mi-a oferit la timp (cu o singură excepție) fondurile rezonabile solicitate.
***
…Întâmplător sau nu, la puțin timp după ce s-a obținut un milion de euro pentru reabilitarea Teatrului „Tudor Vianu”, raporturile noastre s-au schimbat brusc. Pe scurt: nu mi-a fost acceptat, de 3 (trei) ori, dosarul pentru Concursul unui nou mandat de director-manager la teatrul giurgiuvean. Treaba aceasta mi-a adus imediat aminte de mârșăviile țesute de pigmei pentru a-l debarca pe Ion Caramitru înainte de a inaugura noua, fascinanta clădire a Naționalului bucureștean, pentru care s-a (z)bătut atâta vreme. Câțiva dalmațieni au strecurat în lege, pe șest, o literă otrăvită cu limita de vârstă. Din fericire, Logica și Adevărul au triumfat și Ion Caramitru a putut să savureze inaugurarea Capodoperei vieții sale!….
…Am plătit și eu tribut acelei parșive, aberante litere de lege cu limita de vârstă. Legea, proastă, bună, era clară și m-am supus. Nu am mai depus dosarul, după 7 lulie 2014, când mi-a expirat mandatul. În finalul anului trecut, din fericire, s-a renunțat la litera absurdă.
***
…Din nefericire, însă, în ultima jumătate de an, relațiile președintelui C.J. cu mine n-au mai fost cele dinainte. Ba, la ultima noastră întâlnire, m-am trezit în fața unor ofense grave la limita jignirilor peluzei. Și atunci, m-am ridicat de la masa din cabinetul domnului președinte și am plecat, ca într-o grevă japoneză…
…Era luni 2 noiembrie. Domnul președinte C.J. s-a prezentat la sediu, la ora 9:45, și m-a invitat voios în biroul dânsului. Mi-a precizat că este în concediu și a venit special să mă întâlnească, din moment ce-l anunțase directorul adjunct al teatrului (aliat de partid!) că îl voi căuta. În zece secunde au apărut în biroul președintelui C.J. și două doamne cu funcții de conducere în C.J. Jumătatea de veac de gazetărie, experiența americană, cei 39 de ani de scriitor, cursul de psihologie de la Facultatea de filosofie m-au ajutat să intuiesc rapid ce va urma. Și așa a fost!…
***
…Mister president C.J. m-a primit pentru un fel de monolog al dânsului, în care eu urma să stau cu fața la perete, iar cursul discuțiilor să curgă într-un singur sens: nu am avut dreptate când am contestat respingerea dosarului meu de concurs!… Știind, totuși, că dialogul este condiție sine qva non a democrației, am scos răspunsul oficial primit la memoriul meu din partea Ministrului Culturii, domnul Ionuț Vulpescu. Mister president a luat nervos foaia și a decretat alto:”N-are nicio valoare!” Clar fusese înștiințat de răspunsul Ministrului… Dar, nu s-a potolit. Intuind, probabil, ca mai toată lumea, că va cădea guvernul după Infernul Colectiv, și-a permis să-l atace pe Ministru (încă în funcție la ora aceea!): ”El e politician, n-are treabă cu cultura!” (Scuzați cacofonia!). Bravos dom’ președinte, dvs. nu sunteți tot politician?!… Plus că vorbiți de cultură, dvs. care nu ați venit UN MINUT la numeroasele spectacole de teatru la care ați fost invitat de mine personal?! Ofensă gravă, nemotivată, din partea dvs. la adresa domnului Ionuț Vulpescu, absolvent de teologie și filozofie, pe bune, singurul Ministru al Culturii, de la Ion Caramitru încoace, văzut permanent în sălile de teatru, de concerte, la expoziții, la Festivaluri de filme și teatru, lansări de carte, spectacole-lectură, la Festivalul Național de Literatură, un intelectual care, vorba lui Nicolae Manolescu, Președintele Uniunii Scriitorilor: „Chiar știe să vorbească despre cultură”!… Ionuț Vulpescu nu are treabă cu fenomenul cultură?!… L-ați jignit pentru că vă solicita, privind dispozițiile art. 3 din OUG 189/2008, ca, în calitate de autoritate, „să stabiliți și identificați în mod expres condițiile de studii de specialitate corespunzătoare domeniului specific al acestei categorii de instituție”. Ceea ce zdruncina efortul dvs. și al „yes man” sau „Yes lady”-lor de a mă convinge că nu pot candida pentru că nu am absolvit teatrul (cuvânt inexistent în Legea privind managementul instituțiilor de cultură)!…
***
…Când am încercat să vă explic că un director-manager nu-i nici actor, nici regizor (care, desigur, trebuie să fie absolvenți ai facultății de teatru!), ci responsabil cu Programul artistic, repertorial, cu asigurarea unui drum lung spectacolelor create, cu negocierile și alegerea unor regizori, actori de top, că teatru fără dramaturgie nu există (iar eu sunt dramaturg de 36 de ani și am 19 cărți de teatru publicate, 3 premiate, și 3 concursuri naționale de dramaturgie câștigate), nu v-ați controlat gândurile și ați afirmat ca un personaj al lui Goldoni: „Vreți să mă aleg cu dosar penal din cauza dvs.?!”… Bravos, mister president! M-ați și băgat în tagma bișnițarilor, a netrebnicilor care încalcă Legea!… Noroc că intelectuali, politicieni adevărați, atâția oameni de rând cinstiți din Giurgiu mă respectă, iar primarul Nicolae Barbu m-a făcut Cetățen de onoare al Giurgiului, oraș devenit, unic în România, Cetate a Dramaturgiei Românești, în ultimii cinci ani. Ceea ce, fac pariu, dvs. n-ați știut vreodată!
***
…Când, cu o ultimă răbdare, v-am amintit că există în România alți 4 directori de teatru care nu absolvit facultatea de teatru, ba v-am și citit litera d din Articolul 3 al legii în discuție („întrunește condițiile de studii universitare sau experiență de management”), m-ați anunțat că sunteți în concediu, iar în aceste zile președintele de fapt este Dumitru Gavrilă, vicele, și mă pot duce la el, să se aleagă el cu un Dosar penal! Jenant, domnule Vasile Mustățea!… În momentul acela m-am ridicat și am plecat! Cu capul sus! Nu mai aveam ce discuta! Nu ați venit să discutați cu mine, ci să vă apărați favoritul (zice-se un fost aliat la PD, dar nu mă iau după zvonuri)…
***
…Domnule președinte al Consiliului Județean Giurgiu, dacă tot aveți obsesia Dosarului penal, care niciodată nu putea veni din partea mea, aflați că sunteți pasibil de el dintr-ul motiv foarte simplu, pe care vi l-am adus la cunoștință, după prima respingere a mea de la Concurs. V-am spus atunci, rețineți, că este împotriva Legii morale și a bunului simț să admiteți la Concursul proiectelor de manager pentru Teatrul „Tudor Vianu” pe fostul director C.Crețu, care, pe vremea mandatului lui, a dat afară ilegal 4 actori și un regizor. Cei cinci puși pe drumuri au câștigat procesele, iar dauna lăsată de ex-director (un actoraș!) a fost de 11.2400 de lei (adică un miliard și un sfert în banii vechi!). Bani pe care i-a plătit Consiliul Județean!… Ca să nu mai vorbim de prejudiciul de imagine adus Teatrului de respectivul. Peste acest element GRAV, dvs. ați trecut cel puțin superficial, dar periculos în fața legii, chiar dacă eu și „Jurnalul de Giurgiu” v-am înștiințat de pericolul la care vă expuneți!… Mi-ați răspuns că nu aveți temei legal să respingeți un asemenea candidat. EROARE, mister president! Căci, tot în Legea aceea pe care o interpretați, fie dimineață, fie seară, numai împotriva mea, există o literă (e), în Articolul 3 care spune: candidatul „întrunește alte condiții solicitate de autoritate”! Dvs., șef al acestei autorități, aveați nu doar OBLIGAȚIA, dar și litera de lege să apărați Consiliul Județean și Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu de persoane care au adus prejudicii materiale și morale. Întrebați orice avocat!… Care avocați (cei competenți, nu aceia obligați să vă cânte în strună!) vă vor spune că, dacă ați ignorat în cunoștință de cauză acest aspect, atunci puteți fi acuzat de ABUZ ÎN SERVICIU!…
…Da, de aici se poate ajunge la un eventual DOSAR PENAL, sintagmă cu care m-ați jignit nemeritat, lamentabil!… Nu cred că meritam un asemenea tratament. Măcar pentru evantaiul de succese cinstite ale Teatrului „Tudor Vianu” prin care am contribuit puțin și la imaginea dvs. fără de prea multe reușite!
***
…Cândva, mai în glumă, mai în serios, v-am spus o butadă de-a mea: „Președinții se duc, comentatorii sportivi și dramaturgii rămân”! Posibil să mă fi referit și la dvs. Să fiți sănătos!
…Eu rămân tot în picioare, privind înainte optimist!

DIN NOU, TAXIMETRIST LA NEW YORK! Un taxi numit dorință, pe Broadway…

..Da, am urcat din nou, cam trei luni, în „office-ul meu galben” dintre Zgârie Nori și am străbătut Turnul Babel, Babilonul sau, simplu, fascinantul New York. M-am bucurat și am plâns, m-am chinuit și am fost fericit, am resimțit, prin amintire, țeava pistolului și vârful cuțitului, în aceste ultime trei luni când, la masa de scris, am retrăit cu emoții nefardate fabuloasa mea Aventură pe Golgota galbenă! În aceste trei luni când am dramatizat Cartea Vieții mele, volumul de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York”…

…Nu mi-e jenă o clipă să spun că am fost taximetrist la New York, mă mândresc, chiar, cu acel curaj nebun, taximetria este un formidabil test pentru oricine, numai că, dacă mi-ar oferi cineva, acum, un milion de dolari să urc, iarăși, Golgota galbenă, aș refuza, deși, fără ea, categoric, aș fi fost mai sărac sufletește și mai slab moral, mai tot ce știu despre Viață, Libertate și Noua Filozofie a Lumii n-am învățat din cărți, piese de teatru sau din filme, ci din “insomniile” mele permanente, sub soare și sub lună, în uriașul Amfiteatru american, alergând după Viață și money, money, money cu moartea în spate, în acest uluitor Babilon, Turn Babel botezat magic New York, unicul oraș din lume în care aș putea trăi, în afara Bucureștiului natal…

…Acum, în Bucureștiul natal sau oriunde vă aflați, urmează în vreo două săptămâni să citiți o piesă de teatru. Una aparte, nemaivăzută, nemaiscrisă. Mai bine zis o dramatizare. Dramatizarea volumului de memorialistică „Taximetrist de noapte la New York”. A apărut în 2000, în două ediții, care s-au vândut ca pâinea caldă, ba un editor șiret a mai scor un tiraj și pe sub mână. A fost Cartea vieții mele, n-am spus-o doar eu… Lansată cu succes nebun, la București și la New York, de câte două ori în fiecare oraș. La Uniunea Scriitorilor și între Zgârie Nori, cu o mare de taximetriști alături, cu toții eroi ai volumului, trăit și de ei, dedicat lor …

…De atunci, cereri și iarăși cereri pentru această carte! Nu-i lună, cred, nici, acum, după 15 ani de la publicare, să nu mă întrebe, prieteni și necunoscuți, unde mai pot citi volumul, de ce nu îl mai reeditez?!
…Acum, în loc de reeditare, dramatizarea cărții! De ce?

…La un an de la apariția volumului „Taximetrist de noapte la New York”, reputatul regizor de film Ioan Cărmăzan mi-a mărturisit că ar vrea să urce pe marele ecran cartea mea, veritabil scenariu de film. Ideea m-a onorat, însă m-a și pus pe gânduri… Pentru o scenă din film se trag zece, douăzeci de cadre. O cursă cu taxiul la New York nu poate fi repetată o singură dată! Niciodată nu seamănă perfect una cu alta!… Aventura mea galbenă este una irepetabilă!… Viața bate filmul!

…Teatrul mi se pare mai aproape de ceea ce am trăit eu, noapte de noapte, în „office-ul galben” care a gonit, de atâtea ori, prin fața teatrelor celebre de pe Braodway. Adevărul este că am jucat și eu, în fiecare seară, un mic rol pe Broadway, avându-i parteneri de scenă galbenă pe legendarii Anthony Quinn și Greta Garbo, pe Fata lui Fidel Castro și Imelda Marcos, drogați și damnați, minunați și siniștri figuranți, un apaș și mai mulți borfași, profesori și studenți din mai toată America, dar și de peste drum de Est, din Europa. Jur că nu am avut, măcar o dată, Iluzia de a fi jucat ca dramaturg pe Broadway. Dar eu n-am renunțat să fiu, în acei ani de galeră, și taximetrist, și ziarist, și dramaturg…
…În aceeași zi, acreditat ca ziarist la ONU sau U.S.Open, iar noaptea încovoiat pe volan, alergând mereu optimist, cu moartea în jur, după un pumn de dolari. Nu poate exista piesă mai frumoasă, în care fiecare scenă reflectă viața dintr-o cursă, un destin, sublim și tragic spectacol de teatru scurt!
***
…Am făcut ultima corectură la această inedită piesă de teatru. Aștept o corectură în paralel și de peste Ocean, de la Ducu. Generosul profesor Liviu Roșca, eminent antrenor de atletism și veritabil Mecena al culturii giurgiuvene, s-a arătat dispus să scoatem rapid și această carte. Cam în două săptămâni, v-aș putea invita la o cursă nemaiîntâlnită pe Broadway…
…Poate fi ultima mea Cursă!

AM PLECAT SPRE RUSE ȘI AM AJUNS PE…BACUL ZIMNICEA-SVIȘTOV!

…Vară plină de aventuri. După drumul cu peripeții la Silistra, luna trecută, acum, cel de la…Ruse. Sunt 14 kilometri din fața Teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu până în fața Teatrului “Sava Ognianov” din Ruse. 14 kilometri făcuți în…trei ore și douăzeci de minute!

…Luni, 24 august, la ora 13 fix, trebuia să fiu la superbul Teatru “Sava Ognianov” din Ruse. La o întâlnire cu distinsul Orlin Diakov, dramaturg și regizor, directorul instituției bulgare, și cu doamna Anka Staneva, traducătoare de excepție, pentru a fixa, cu hârtia și creionul în față, Programul Festivalului Teatrelor Dunărene, din perioada 16-21 octombrie. Luni, la ora 10:45, am plecat din fața Teatrului “Tudor Vianu”, cu maestrul de sunet Mirel Stănescu (bine că n-am scris Rădoi, că-i la modă!) la volanul bătrânului nostru Logan. Cum am făcut dreapta, s-o luăm spre Vamă, la nici o sută de metri după ce am trecut de benzinăria Petrom, un șir, parcă, fără număr de mașini. Când venisem de la București, pe la 7:30, kilometri buni (16-18?!) de TIR-uri așteptau să ajungă la Vamă… Am așteptat și noi, vreo 25 de minute, nu s-a clintit o mașină, ba, în spatele nostru s-au aliniat alte zeci de autoturisme, TIR-urile venind pe un culoar în dreapta. Timp de întrebări, de supoziții…. S-ar trece Podul Prieteniei în patru ore. Unii zic chiar cinci ceasuri… Nu băgăm mâna-n foc, însă nu se clintește nici frunza. Sub arșița soarelui, simțind cămașa gata de stors pe mine, îl aud pe Mirel: “Dimineață, la TV, au recomandat șoferilor aflați spre Bulgaria și Grecia să ocolească trecerea prin Vama Giurgiu. Au indicat Călărași și Zimnicea, cu bacul, sau Vidin, pe pod”…. Fac un calcul. Până la Zimnicea sunt 65 de kilometri. Un ceas. Bacul, altă oră. De la Sviștov, cam încă 60 de minute… Și tot ajungem mai devreme de patru-cinci ceasuri… Gata, Mirele, Zimnicea scrie pe noi!… Dau un telefon doamnei Staneva să schimbăm ora întâlnirii cu un ceas, pentru ora 14. “Haideți să fie ora 15!”, zice înțelept cunoscuta traducătoare… Cu greu ieșim din culoarul disperaților, trecem peste câteva dune de nisip și pământ și, după 55 de minute, suntem la Feribot, peste drum de Sviștov…

…Nimeni nu știe exact când va pleca bacul, abia venit la încărcat. În față, pe stânga, unul dintre Combinatele Agro ale lui Ioan Niculae, patronul echipei de fotbal Astra Giurgiu, lucrează din plin, chiar dacă bossul este într-o „celulă” la Găești. La mal, un șlep, sub o macara, înghite tone de cereale… Jos, în pantă, spre bac, un TIR, parcă se dezmembrează, când să treacă un prag metalic, cam din secolul trecut. Găsesc un ghișeu și cer informații oficiale, însă nimic nu-i sigur. S-a cam schimbat programul bacului, s-a venit cu întârziere din Bulgaria. Cert e că trecerea costă 8 euro pentru o mașină mică și doi euro de fiecare persoană din autoturism! Vreau să plătesc, însă mi se spune că achităm trecerea de cum ajungem la… Sviștov! În euro sau în leve… Frumoasă treabă!

…În sfârșit, bacul -care aflu că e particular, iar patronul este Ioan Niculae- se mișcă după fiecare rând de mașini mici aliniate, prindem și noi penultimul loc în al doilea rând, între limuzine de București, Constanța, Bulgaria și Turcia. Se aliniază și trei TIR-uri. În 40 de minute de la sosirea noastră la Zimnicea, plecăm. Dunărea este și aici foarte scăzută. Puțin, în amonte, chiar în mijlocul fluviului, o plajă imensă de nisip, juri că e terenul unui stadion fără iarbă. Să faci alergări în mijlocul Dunării, ce-ar fi un concurs de atletism la mijloc de fluviu milenar?!… Pe bac, oameni nervoși, povești de filme. Un “tirist” a stat pe șosea 13 ore să intre în Vama din Giurgiu, după care, înțelegând cum e treaba, a virat-o spre Zimnicea. Trebuia să fie la Sofia seara trecută. Și cară pește, marfă perisabilă, nimeni nu ține cont de asta, nimeni nu-i va plăti peștele stricat… Altul, cu un Jeep de lux, a venit din Turcia, cu o zi în urmă, a așteptat, în noapte, doar două ore să treacă Podul Prieteniei, venind de la Ruse. Acum, după ce și-a rezolvat treaba la București, se întoarce la familie, într-o stațiune în Antalia. A stat o oră împietrit, la intrarea în fața Vamei din Giurgiu, dar, speriat și el de zvonurile cu patru-cinci ore de așteptat, a ales varianta bacului pe la Zimnicea… Cei trei tiriști sunt cei mai nervoși. Înjură de mama focului. Cel cu transport de pește perisabil aruncă, disperat: “Mai bine ar da cineva o bombă să arunce-n aer hardughia asta de Pod!”… Doamne ferește!, îmi fac o cruce… Unul întreabă de ce nu se folosește bacul Giurgiu-Ruse, cum era acum câțiva ani… “Pentru că bacul acela a fost tăiat și vândut la fier vechi!”, știu vreo doi-trei… Halal afacere românească!…

…Între timp, Mirel își revede, după 16 ani, comandantul de pe motonava de lux “Steaua Dunării”, cu ea a bătut, cu două decenii în urmă, Dunărea în amonte și-n aval, de la Viena la Tulcea, el fiind baterist în orchestra de pe punte. Comandantul bacului, domnul Elisei, ne invită în cabina sa, e un tip distins, cu ochii fixați pe bord, ne răspunde la două-trei întrebări, propun să-l lăsăm să-și vadă de treabă. Oricum, am aflat că, la ora 17:30, bacul va pleca din Sviștov spre Zimnicea…

…Ajungem în 16 minute numărate pe cadranul ceasului la Sviștov, orășel cochet, centru universitar. L-am bătut la pas, acum trei ani… Prima limuzină care părăsește bacul, una bulgărească, nu poate urca panta preistorică, mă trec fiorii, suntem la patru metri în spatele ei, și ea tot coboară cu spatele.. Intervine un om de pe bac, pune o scândură sub roata dreapta din spate, altă supra-ambalare, fum, scapă bulgarul, scăpăm și noi… Plătim taxele pipărate, noroc că am niște leva la mine! Dar, probleme cu rovigneta, nu e “peste drum”, cum ni s-a spus la Zimnicea, trebuie să întrebăm la o benzinărie la ieșirea din Sviștov. Ajungem și acolo, e calea spre Ruse, luăm rovigneta, nu dau pe o zi, minim pe o săptămână, alte zece leve și valea spre Ruse. Este 13:45! Dar nu-s 65 de kilometri până peste drum de Giurgiu, ci…90! Noroc că șoseaua îngustă e cam goală, Mirel se crede în Formula 1 și la 14:50 parcăm în lateralul Teatrului “Sava Ognianov”.

…Orlin Diakov tot dă din cap, 3 ore și 20 de minute, și atâta tevatură pentru un drum care normal ne lua 20 de minute de la un teatru la altul?! În secolul XXI, în Europa?!… Cert este, îmi zice Orlin, că nu putem risca pe timpul Festivalului, să ținem actorii câte două-trei-patru ore în mașină, numai de a urca pe scenă nu vor mai fi în stare. Îi dau dreptate. Și cele trei spectacole (două românești, unul din Serbia) care urmau să se joace și la Ruse se suspendă. Până la anul, probabil… Dacă Podul Prieteniei, inaugurat în 1954, va fi gata, atunci…
***
…La 15:44 luăm șirul de mașini aliniate să plătească taxa de Pod la Vama din Ruse. Mult mai puține mașini decât la noi. Stăm 30 de minute, după care șirul se mișcă, plătim și cele patru leve taxa, ajungem pe Pod, suntem fericiți, mă și văd că prind, cum am promis cu o zi în urmă, piesa lui Matei Vișniec, “Omul pubelă”, în Festivalul Undercloud, la ora 19, la Muzeul Țăranului Român, alături de Piața Victoriei. Iluzii… După patru-cinci sute de metrii pe Pod, coloana noastră se oprește. Și ne pomenim, din timp în timp, cu TIR-uri și mașini mici pe cealaltă parte. Cei mai mulți au ieșit din mașini, stau pe Pod, unul cântă la o chitară, alții mănâncă semințe, cei mai mulți fac poze, s-ar putea juca și o miuță… O familie din București se întoarce de la Sozopol, mai jos de Burgas, și tot regretă că n-au luat-o prin Vama Veche. Stăm așa, între povești și înjurături, pe Podul care tremură la fiecare trecere de TIR, exact o oră și 18 minute… Bine că s-a mișcat din nou șirul.

…Cum intrăm în România, o schelă cu țesătură metalică, spre mijlocul Podului, de parcă s-ar turna un pilon. Dumnezeu știe la ce servește… Drumul pe care se circulă, unul pentru…două sensuri, a devenit o cursă cu obstacole majore, gropi și denivelări fără număr… Vreau să văd cât s-a lucrat pe partea dreaptă la urcarea pe Pod, venind din România. Văd numai parapetele date jos pe o porțiune de 4-500 de metri și o echipă de muncitori care aruncă ciment fin între blocurile de bordură! Asta era problema, bordura! Să fie o altă Afacere Videanu?!… La ieșirea de pe Pod, pe dreapta noastră, o echipă de la o Televiziune centrală. “Rușine!”, strigă cineva din viteza mașinii din față.

…RUȘINE!, zic și eu… Arătăm buletinele, am făcut -nemâncați, doar cu două cafele și câte o apă minerală la Ruse-două ore și un minut. Ce „fericire”, nu-i așa?!
…Oare, nu se găsește UN OM în România, la minister, la guvern, cu o soluție salvatoare pentru imaginea țării?! Și pentru scutirea a zeci de mii de oameni de crize de nervi, vecine cu disperarea?!

Jurnal românesc (5) “MULȚUMESC”, ION CARAMITRU?

…Miercuri, 3 februarie. Mă întorc, într-un microbuz fără căldură, de la Giurgiu. Am plecat, din București, cu noaptea pe umeri la Polul Nord, cum este, la ora aceasta, Teatrul “Tudor Vianu”, intrat în reabilitări. Înghețat, rămas și fără birou-intrat sub folii și pikamere, după ora prânzului, am luat-o înapoi spre casă. Aproape de Călugăreni, sună telefonul personal (al Teatrului este blocat, n-am avut bani să plătim nimic, bugetul se aprobă luni!). Cineva din Giurgiu mă întreabă dacă știu numărul dosarului pe care l-am depus, miercurea trecută, înscriindu-mă (credeam!) la Concursul proiectelor de management pentru noul directorat al Teatrului din briza Dunării? Îl am notat undeva. Îmi spune două numere de dosar, le rețin, au fost transmise și la teatru. Cele două respinse din cele cinci depuse. Caut bonul de înscriere la Registratura C.J.Giurgiu. E 1080, din 27 ianuarie. Unul din cele două respinse… Într-un fel, mă așteptam. Am fost prost și am revenit Acasă! Nu mi-era bine la căldură în Florida… Mi-a trebuit România NEDREPTĂȚIII ABSOLUTE, nu numai a șpăgilor și minciunilor…

…Ajung acasă. Îmi cumpăr ceva de mâncare. După care deschid Internetul. Dosarul mi-a fost respins, am primit înștiințarea de la CJ Giurgiu! Motivul? Cel pentru care mi s-au respins de alte două ori dosarul cu Proiectul Dunărean fără să fie citit! PARȘIVA, echivoca literă c), Art. 3, din Ordonanța 189/2008, “îmbunătățită” în 29 decembrie 2014. Clasica, aberanta bălmăjeală cu “N-am studii în domeniul de specialitate”! Care-s aceste studii?! Sunt DRAMATURG, am licență cu nota 10 în Filosofie, unde am studiat și Istoria Artei și Literaturii universale, și Estetică, și Eică, și Psihologie. Numai că ele nu se interpretează ca fiind de specialitate la cârma unei Instituții publice de cultură cum este și Teatrul “Tudor Vianu”!?! NICĂIERI în respective Ordinanță nu există cuvântul “absolvent de teatru”, însă așa s-a recomandat să se interpreteze Ordonanța!… Dacă până acum am fost supărat NUMAI pe CJ Giurgiu, pentru rigiditatea interpretării, acum sunt literalmente MÂHNIT de atitudinea celebrului Ion Caramitru. Care președinte UNITER s-a opus vehement logicii, în Adunarea de la Ministerul Culturii, din 18 ianuarie, când s-a discutat proiectul unei noi Ordonanțe, în măsură să anuleze penibila literă c) și să reabiliteze normalul, adică rolul dramaturgilor, al literaților în științe umaniste.
…Am luat cuvântul în acea Adunare și am demonstrat ILOGICUL variantei susținute de UNITER. Nimeni de la UNITER nu mi-a răspuns. Tăcerea e de aur… La despărțire i-am spus cu durere în glas lui Ion Caramitru:”Ai îngropat dramaturgii români, domnule!”… Mi-a zis să fiu liniștit că va fi bine! Dacă ăsta e bine, atunci, vorba regretatului Fănuș Neagu: “Îmi bag picioarele în binele vostru!”…

…N-am chef să mai dezvolt subiectul. Alerg să-mi găsesc un medicament rar, după care voi merge la Teatrul de Comedie, să văd o premieră, “Jocul de-a vacanța”. Eu am jocul meu cu…Minciuna! În România blatului general sau, cum se spune la peluză, a mersului pe burtă!

…România este UNICA țară din lume unde dramaturgii nu fac parte din fenomenul cultural!?! Ion Caramitru vrea să mă convingă că a ajuns un remarcabil actor fără vreau text în față, fără vreun rol scris de Shakespeare, Caragiale, Sebastian, Pirandello, Eugen Ionescu etc., etc.!?! Doar, așa, spunând câte-n lună și în stele… JENANT! Peste tot în lumea teatrului, există o triadă magică: dramaturg-regizor-actor. Nu există fenomen teatral fără unul dintre cele TREI elemente în simbioză vitală. Este o Axiomă! Axiomele nu se mai demonstrează… Așa am învățat la Filosofie, că n-am urmat facultatea de teatru!

…Nu mă interesează jocurile perfide de culise. Impornatnt este EFECTUL: prin respingerea vehementă a noii Ordonanțe care reabilita, legal, Dramaturgii Români, UNITER s-a autoanulat, căci ea nu mai este Uniunea Teatrală din România, ci Uniunea Actorilor și Regizorilor din România! Pe scurt: UARR… Așa îi voi rosti numele până când Dramaturgii Români vor fi recunoscuți ca făcând parte din fenomenul teatral, cum se întâmplă în lumea-ntreagă!

…Stimate Ion Caramitru, ne știm de-o viață, ne-am împrietenit, prin ‘74, într-un birou de la TVR, unde eram câțiva favorizați ai sorții (Ioan Chirilă, Eftimie Ionescu, Ion Bocioacă, Cristian Gațu, Valentin Ceaușescu, Ion Caramitru, tânărul-pe atunci-comentator sportiv MMI) pe care Cristian Țopescu îi fericea, permițându-le să urmărească pe “circuit închis” meciuri din lumea bună a fotbalului, tenisului, boxului, interzise, la acea vreme, pentru români!… Ne-am revăzut ca vechi prieteni la New York, prin ‘92, când ai venit cu un minunat “Recital Eminescu”!… Eram încântat de unele Gale UNITER, am scris cu sufletul, în revista “Taifasuri”, unde țin de șapte ani rubrica dramatică, despre “Capodopera lui Caramitru”, inaugurarea Templului Paradis-Noua clădire a Naționalului bucureștean. Știam câți fripturiști s-au (z)bătut să te înlăture, ca să-și aroge ei meritele inaugurării unui Teatru de ținută europeană!…

…Nu mă mai interesează postul de director la Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu. După 5 ani și 7 luni de navetă, de chinuri și umilințe locale, de deficit material (jumătate din cât câștigam la Televiziune!), am obosit, nu mai am entuziasmul din primii patru ani. Drama mea este că, înțeleg acum, m-am sacrificat entuziast 5 ani și 7 luni, ca un Don Quijote, pentru o nebunie care s-a numit “Giurgiu-Cetatea Dramaturgiei Românești”. Adică, în acești ani, NUMAI piese autohtone montate la Giurgiu! Și cu destule succese (printre care și 6 premii la Festivaluri internaționale!). Așa ceva TREBUIA să facă UNITER (dacă era Uniunea Teatrală din România) și Ministerul Culturii. Prin refuzul vehement al lui Ion Caramitru de a se modifica absurda Ordonanță și prin abandonarea neașteptat de rapid din partea Ministerului Culturii a noului Proiect, ce reabilita Dramaturgii Români, este clar că eu mi-am cheltuit 5 ani și 7 luni din viață pentru o himeră! Dramaturgii Români nu există! Nici în viziunea UNITER, nici a Ministerului Culturii! Asta este Drama mea, acum, domnule Ion Caramitru, dragă Pino!

…“Restul e tăcere”! Cum sună finalul din nemuritorul text al lui Shakespeare, “Hamlet”, în care am aplaudat încântat, la Studioul Casandra, pe când eram student la Filosofie (nu la teatru!), prin ‘63-’64, un tânăr actor cu har. Era Ion Caramitru… Astăzi devenit, incredibil, groparul Dramaturgilor Români!?! Sigur că pentru așa ceva, nici ironic nu pot să-ți mulțumesc prețuit Actor de Legendă!

Jurnal românrsc (5) “MULȚUMESC”, ION CARAMITRU!

  …Miercuri, 3 februarie.2016. Mă întorc, într-un microbuz fără căldură, de la Giurgiu. Am plecat, din București, cu noaptea pe umeri la Polul Nord, cum este, la ora aceasta, Teatrul “Tudor Vianu”, intrat în reabilitări. Înghețat, rămas și fără birou, intrat sub folii și pikamere, după ora prânzului, am luat-o spre casă. Aproape de Călugăreni, sună telefonul personal (al Teatrului este blocat, n-am avut bani să plătim nimic, bugetul se aprobă luni!). Cineva din Giurgiu mă întreabă dacă știu numărul dosarului pe care l-am depus, miercurea trecută, pentru Concursul proiectelor de management pentru noul directorat al Teatrului din briza Dunării? Îl am notat undeva. Îmi spune două numere de dosar, le rețin, au fost transmise și la teatru. Cele două respinse din cele cinci depuse. Caut bonul de înscriere la Registratura C.J.Giurgiu. E 1080, din 27 ianuarie. Unul din cele două respinse… Într-un fel, mă așteptam. Am fost prost și am revenit Acasă! Nu mi-era bine la căldură, fără griji, în Florida… Mi-a trebuit România NEDREPTĂȚIII ABSOLUTE, nu numai a șpăgilor și minciunilor…

…Ajung acasă. Îmi cumpăr ceva de mâncare. După care deschid Internetul. Dosarul mi-a fost respins, am primit înștiințarea de la CJ Giurgiu! Motivul? Cel pentru care mi s-a respins, de alte două ori, dosarul cu Proiectul Dunărean fără să fie citit! PARȘIVA, echivoca literă c), Art. 3, din Ordonanța 189/2008, “îmbunătățită” în 29 decembrie 2014. Clasica, aberanta bălmăjeală cu “N-am studii în domeniul de specialitate”! Care-s aceste studii?!

…Sunt DRAMATURG, am licență cu nota 10 în Filosofie, unde am studiat și Istoria Artei și Literaturii universale, și Estetică, și Etică, și Psihologie. Numai că ele nu se interpretează ca fiind de specialitate la cârma unei Instituții publice de cultură, cum este și Teatrul “Tudor Vianu”!?! NICĂIERI în respective Ordonanță nu există cuvântul “absolvent de teatru”, însă așa s-a recomandat să se interpreteze Ordonanța!… Dacă până acum am fost supărat NUMAI pe CJ Giurgiu, pentru rigiditatea interpretării, acum sunt literalmente MÂHNIT de atitudinea celebrului Ion Caramitru.

… I.Caramitru, președinte UNITER, s-a opus vehement, în Adunarea de la Ministerul Culturii, din 18 ianuarie, când s-a discutat proiectul unei noi Ordonanțe, în măsură să anuleze penibila literă c) și să reabiliteze normalul, adică rolul dramaturgilor, al literaților și licențiaților în științe umaniste. Ca și cum el, I.Caramitru, ar fi devenit actor fără să fi interpretat un rol dintr-o piesă scrisă de un…Dramaturg! Este absolut PENIBIL! Axiomele sunt înlăturate cu o zâmbetul pe buze! Numai în România se poate așa ceva!…

…Am luat cuvântul la acea Adunare din 18 ianuarie. Am arătat că raționametul UNITER este scandalos, argumentând cu nobila listă de literați care au condus Teatrele Naționale din București și Iași. Am vorbit despre experiența fericită, din ultimii ani, a unui ziarist (Traian Apetrei, la Teatrul din Botoșani) și doi dramaturgi, Radu Macrinici (la Teatrul din Sf.Gheorghe) și Mircea M.Ionescu (la Teatrul Tudor Vianu Giurgiu) la conducerea unor teatre mici. Inutil. Eu am vorbit, nimeni n-a răspuns. Blatul general în floare…

…Acum, n-am timp să dezvolt subiectul. Alerg să-mi găsesc un medicament rar, după care merg la Teatrul de Comedie, să văd o premieră, “Jocul de-a vacanța”. Promit, însă, că, la noapte, voi trage un material fără menajamente! Până atunci, doar atât: “mulțumesc” prețuite, prieten-am crezut-Ion Caramitru!
…“Restul e tăcere”. “Hamlet”-ul lui Shakespeare în care am aplaudat încântat, la Studioul Casandra, pe când eram student la Filosofie (nu la teatru!), un tânăr actor cu har, era Ion Caramitru… Astăzi, groparul dramaturgilor români. De Ieri și de astăzi!…

…Aici, o mare parte de vină are și Ministerul Culturii. Dacă și-a dat seama că litera c), Art. 3 din  Ordonanța 189/2008 este ABSURDĂ, NEDREAPTĂ, dacă a propus SCHIMBAREA ei, de ce a capitulat în fața ILOGICULUI?!

…La ora aceasta, UNITER este un nume fals! El nu poate însemna Uniunea Teatrală din România! Din moment ce A ELIMINAT  dramaturgii din fenomenul teatral! În vuiziunea Uniunii Actorilor și Regizorilor din România (UARR), condusă de I.Caramitru,  Teatrul există fără dramaturgi! UNIC ÎN LUME!… Caramitru nu are nicio vină! De vină sunt cei care tolerează o asemenea ABERAȚIE! Ministerul Culturii, Parlamentul României!

…România, țara tuturor Aberațiilor.. M-a cuprins o stare de lehamite! Nu mai am forță nici să mai vitez. Mi-a trebuit să vin Acasă!…

REAPARE… „TAXIMETRIST DE NOAPTE LA NEW YORK” !

…O veste neașteptată pentru cititorii mei! Una bună, că de rele, scapă-mă Doamne!… Va reapare Cartea vieții mele, cea de memorialistică, „Taximetrist de noapte la New York”, editată, în 2000, în două ediții și ambele dispărute în nici cinci zile (ba, s-au mai tras multe, multe exemplare și s-au vândut pe sub mână!), volumul lansat în săli arhi-arhipline, la București (de două ori), Bacău și New York, comentat (la finele ediției a II-a) de nume celebre precum regretații Laurențiu Ulici și Mircea Ghițulescu, de veșnic tinerii M.N.Rusu, Gabriel Pleșa și Octavian Vintilă, Grigore L.Culian, George Pietraru și Revista Flacăra, ea, Cartea scrisă cu Lacrimă, în viteza nebună a New York-ului, cu un singur punct, la sfârșitul capitolului de 5-6 pagini, dedicată „Minunaților mei prieteni, taximetriștii din New York, colegi de preț în cea mai importantă Universitatea, cea a Vieții”…

…În cei 15 ani de la ultima apariție, sute de oameni, cei mai mulți necunoscuți, m-au întrebat dacă nu mai am, cumva, un exemplar (mai am, acum, efectiv unul singur, cu mine, la București, și trei în Biblioteca lui Ducu, din Miami, unul pentru anii când minunata Genevieve va încerca să citească, poate, de câte a făcut la viața lui Bunicul Mircea!). Mulți mi-au recomandat să mai trag o ediție, numai că banii nu mă dau afară din casă, iar condițiile unei edituri m-au dezamăgit. Așa încât, de vineri seară, când s-au abătut peste mine alte nedreptăți, trădări și tristeți, m-am refugiat în „office-ul galben”, alergând prin Babilonul fascinant, plângând și chiuind de bucurie, simțind pistolul la tâmplă și cuțitul la ceafă, discutând despre Eugen Ionescu și Kafka, schimbând replici uluitoare despre filozofia vieții la americani și în comunism, despre Nadia, Ilie Năstase, Hagi, dar și despre…Brâncuși. În taxiul acela care m-a făcut împăratul Norocului, avându-i pasageri pe Zorba Grecul, Greta Garbo, Alina Fernandez-fata lui Fidel Castro… Doamne, și câte am mai retrăit, și am plâns de fericire și de tristețe, vineri noapte…

…Atunci, vinerea ce abia a trecut, am decis! Rescriu cartea aceasta uluitoare pentru mine și pentru atâția! Numai că… o dramatizez! O fac piesă de teatru, nu am voie să o trădez pe Amanta mea Thalia, Aventura aceasta inegalabilă (pe care, acum vreo opt ani, valorosul regizor Ioan Cărmăzan a vrut să o facă film!) va fi cea mai tensionată piesă de teatru din scrierile mele ce se va putea juca, gata, am dat examenul pentru carnetul de șofer american, am luat… punctajul maxim (!!!), am trecut „la mustață” și examenul de engleză, m-am jucat la cel de geografie, unde i-am încântat pe profesori, n-am nici două luni de America și la noapte, mai bine zis în zori, urmează să urc pe bidiviul galben, Doamne, nu pot să dorm în noaptea asta de 13 spre 14 februarie 1987…

…Azi este 29 iunie 2015, am revenit de la Giurgiu, unde am plecat cu noaptea rece apăsându-mă pe tâmple, nimic nou, nu sunt primit în continuare la Concursul pentru postul de director-manager al Teatrului „Tudor Vianu”, poate că unii se tem să nu iau și acum, aici, la ca New York, pe 23 decembrie 1986, „punctaj maxim” (parol, am un Proiect de milioane!), mi se flutură aceeași parșivă și echivocă literă C dintr-o lege stupidă care scoate dramaturgia din teatru (!?!), autoritatea locală nu știe să citească sau nu vrea să ia seama și de litera E, care-i oferă soluții în caz de excepție, încă un interimat, practic până-n 17 iulie 2015, m-am săturat de bucăți de viață, mie-mi place Viața, am o poftă nebună de scris în mine, de refugiu în litere, în metaforele nobile din „patria mea limba română” (inegalabilul Nichita!), mulțumesc Bunule Dumnezeu că mi-ai dat drogul acesta ca un elixir, Scrisul, sunt în ritmul nebun dintre Zgârie Nori…

…Și încă o veste bună! Foarte curând, a 26-a carte semnată de mine va urca în bibliotecă! Tot o carte de teatru „America de-Acasă”, ultimele mele cinci piese în volumul pe care mă vă ajuta să-l aduc la citit prietenilor mei (n-am să-l dau celor mai mulți directori de teatre și regizori, ei nu citesc dramaturgie autohtonă și nici nu cred în ea!?!) remarcabilul om de sport și de carte editată, profesorul Liviu Roșca, antrenor de elită din Giurgiu! Mulțumesc mult, și de data aceasta, Domnule Profesor! Una dintre cele patru cărți pe care, practic, mi le-ați făcut cadou, „Animalul, acest om ciudat”, a câștigat Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Dramaturgie) și a fost nominalizată la Premiile Academiei. Pot, oare, uita?!