Etichetă: Orlin Diakov

AM PLECAT SPRE RUSE ȘI AM AJUNS PE…BACUL ZIMNICEA-SVIȘTOV!

…Vară plină de aventuri. După drumul cu peripeții la Silistra, luna trecută, acum, cel de la…Ruse. Sunt 14 kilometri din fața Teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu până în fața Teatrului “Sava Ognianov” din Ruse. 14 kilometri făcuți în…trei ore și douăzeci de minute!

…Luni, 24 august, la ora 13 fix, trebuia să fiu la superbul Teatru “Sava Ognianov” din Ruse. La o întâlnire cu distinsul Orlin Diakov, dramaturg și regizor, directorul instituției bulgare, și cu doamna Anka Staneva, traducătoare de excepție, pentru a fixa, cu hârtia și creionul în față, Programul Festivalului Teatrelor Dunărene, din perioada 16-21 octombrie. Luni, la ora 10:45, am plecat din fața Teatrului “Tudor Vianu”, cu maestrul de sunet Mirel Stănescu (bine că n-am scris Rădoi, că-i la modă!) la volanul bătrânului nostru Logan. Cum am făcut dreapta, s-o luăm spre Vamă, la nici o sută de metri după ce am trecut de benzinăria Petrom, un șir, parcă, fără număr de mașini. Când venisem de la București, pe la 7:30, kilometri buni (16-18?!) de TIR-uri așteptau să ajungă la Vamă… Am așteptat și noi, vreo 25 de minute, nu s-a clintit o mașină, ba, în spatele nostru s-au aliniat alte zeci de autoturisme, TIR-urile venind pe un culoar în dreapta. Timp de întrebări, de supoziții…. S-ar trece Podul Prieteniei în patru ore. Unii zic chiar cinci ceasuri… Nu băgăm mâna-n foc, însă nu se clintește nici frunza. Sub arșița soarelui, simțind cămașa gata de stors pe mine, îl aud pe Mirel: “Dimineață, la TV, au recomandat șoferilor aflați spre Bulgaria și Grecia să ocolească trecerea prin Vama Giurgiu. Au indicat Călărași și Zimnicea, cu bacul, sau Vidin, pe pod”…. Fac un calcul. Până la Zimnicea sunt 65 de kilometri. Un ceas. Bacul, altă oră. De la Sviștov, cam încă 60 de minute… Și tot ajungem mai devreme de patru-cinci ceasuri… Gata, Mirele, Zimnicea scrie pe noi!… Dau un telefon doamnei Staneva să schimbăm ora întâlnirii cu un ceas, pentru ora 14. “Haideți să fie ora 15!”, zice înțelept cunoscuta traducătoare… Cu greu ieșim din culoarul disperaților, trecem peste câteva dune de nisip și pământ și, după 55 de minute, suntem la Feribot, peste drum de Sviștov…

…Nimeni nu știe exact când va pleca bacul, abia venit la încărcat. În față, pe stânga, unul dintre Combinatele Agro ale lui Ioan Niculae, patronul echipei de fotbal Astra Giurgiu, lucrează din plin, chiar dacă bossul este într-o „celulă” la Găești. La mal, un șlep, sub o macara, înghite tone de cereale… Jos, în pantă, spre bac, un TIR, parcă se dezmembrează, când să treacă un prag metalic, cam din secolul trecut. Găsesc un ghișeu și cer informații oficiale, însă nimic nu-i sigur. S-a cam schimbat programul bacului, s-a venit cu întârziere din Bulgaria. Cert e că trecerea costă 8 euro pentru o mașină mică și doi euro de fiecare persoană din autoturism! Vreau să plătesc, însă mi se spune că achităm trecerea de cum ajungem la… Sviștov! În euro sau în leve… Frumoasă treabă!

…În sfârșit, bacul -care aflu că e particular, iar patronul este Ioan Niculae- se mișcă după fiecare rând de mașini mici aliniate, prindem și noi penultimul loc în al doilea rând, între limuzine de București, Constanța, Bulgaria și Turcia. Se aliniază și trei TIR-uri. În 40 de minute de la sosirea noastră la Zimnicea, plecăm. Dunărea este și aici foarte scăzută. Puțin, în amonte, chiar în mijlocul fluviului, o plajă imensă de nisip, juri că e terenul unui stadion fără iarbă. Să faci alergări în mijlocul Dunării, ce-ar fi un concurs de atletism la mijloc de fluviu milenar?!… Pe bac, oameni nervoși, povești de filme. Un “tirist” a stat pe șosea 13 ore să intre în Vama din Giurgiu, după care, înțelegând cum e treaba, a virat-o spre Zimnicea. Trebuia să fie la Sofia seara trecută. Și cară pește, marfă perisabilă, nimeni nu ține cont de asta, nimeni nu-i va plăti peștele stricat… Altul, cu un Jeep de lux, a venit din Turcia, cu o zi în urmă, a așteptat, în noapte, doar două ore să treacă Podul Prieteniei, venind de la Ruse. Acum, după ce și-a rezolvat treaba la București, se întoarce la familie, într-o stațiune în Antalia. A stat o oră împietrit, la intrarea în fața Vamei din Giurgiu, dar, speriat și el de zvonurile cu patru-cinci ore de așteptat, a ales varianta bacului pe la Zimnicea… Cei trei tiriști sunt cei mai nervoși. Înjură de mama focului. Cel cu transport de pește perisabil aruncă, disperat: “Mai bine ar da cineva o bombă să arunce-n aer hardughia asta de Pod!”… Doamne ferește!, îmi fac o cruce… Unul întreabă de ce nu se folosește bacul Giurgiu-Ruse, cum era acum câțiva ani… “Pentru că bacul acela a fost tăiat și vândut la fier vechi!”, știu vreo doi-trei… Halal afacere românească!…

…Între timp, Mirel își revede, după 16 ani, comandantul de pe motonava de lux “Steaua Dunării”, cu ea a bătut, cu două decenii în urmă, Dunărea în amonte și-n aval, de la Viena la Tulcea, el fiind baterist în orchestra de pe punte. Comandantul bacului, domnul Elisei, ne invită în cabina sa, e un tip distins, cu ochii fixați pe bord, ne răspunde la două-trei întrebări, propun să-l lăsăm să-și vadă de treabă. Oricum, am aflat că, la ora 17:30, bacul va pleca din Sviștov spre Zimnicea…

…Ajungem în 16 minute numărate pe cadranul ceasului la Sviștov, orășel cochet, centru universitar. L-am bătut la pas, acum trei ani… Prima limuzină care părăsește bacul, una bulgărească, nu poate urca panta preistorică, mă trec fiorii, suntem la patru metri în spatele ei, și ea tot coboară cu spatele.. Intervine un om de pe bac, pune o scândură sub roata dreapta din spate, altă supra-ambalare, fum, scapă bulgarul, scăpăm și noi… Plătim taxele pipărate, noroc că am niște leva la mine! Dar, probleme cu rovigneta, nu e “peste drum”, cum ni s-a spus la Zimnicea, trebuie să întrebăm la o benzinărie la ieșirea din Sviștov. Ajungem și acolo, e calea spre Ruse, luăm rovigneta, nu dau pe o zi, minim pe o săptămână, alte zece leve și valea spre Ruse. Este 13:45! Dar nu-s 65 de kilometri până peste drum de Giurgiu, ci…90! Noroc că șoseaua îngustă e cam goală, Mirel se crede în Formula 1 și la 14:50 parcăm în lateralul Teatrului “Sava Ognianov”.

…Orlin Diakov tot dă din cap, 3 ore și 20 de minute, și atâta tevatură pentru un drum care normal ne lua 20 de minute de la un teatru la altul?! În secolul XXI, în Europa?!… Cert este, îmi zice Orlin, că nu putem risca pe timpul Festivalului, să ținem actorii câte două-trei-patru ore în mașină, numai de a urca pe scenă nu vor mai fi în stare. Îi dau dreptate. Și cele trei spectacole (două românești, unul din Serbia) care urmau să se joace și la Ruse se suspendă. Până la anul, probabil… Dacă Podul Prieteniei, inaugurat în 1954, va fi gata, atunci…
***
…La 15:44 luăm șirul de mașini aliniate să plătească taxa de Pod la Vama din Ruse. Mult mai puține mașini decât la noi. Stăm 30 de minute, după care șirul se mișcă, plătim și cele patru leve taxa, ajungem pe Pod, suntem fericiți, mă și văd că prind, cum am promis cu o zi în urmă, piesa lui Matei Vișniec, “Omul pubelă”, în Festivalul Undercloud, la ora 19, la Muzeul Țăranului Român, alături de Piața Victoriei. Iluzii… După patru-cinci sute de metrii pe Pod, coloana noastră se oprește. Și ne pomenim, din timp în timp, cu TIR-uri și mașini mici pe cealaltă parte. Cei mai mulți au ieșit din mașini, stau pe Pod, unul cântă la o chitară, alții mănâncă semințe, cei mai mulți fac poze, s-ar putea juca și o miuță… O familie din București se întoarce de la Sozopol, mai jos de Burgas, și tot regretă că n-au luat-o prin Vama Veche. Stăm așa, între povești și înjurături, pe Podul care tremură la fiecare trecere de TIR, exact o oră și 18 minute… Bine că s-a mișcat din nou șirul.

…Cum intrăm în România, o schelă cu țesătură metalică, spre mijlocul Podului, de parcă s-ar turna un pilon. Dumnezeu știe la ce servește… Drumul pe care se circulă, unul pentru…două sensuri, a devenit o cursă cu obstacole majore, gropi și denivelări fără număr… Vreau să văd cât s-a lucrat pe partea dreaptă la urcarea pe Pod, venind din România. Văd numai parapetele date jos pe o porțiune de 4-500 de metri și o echipă de muncitori care aruncă ciment fin între blocurile de bordură! Asta era problema, bordura! Să fie o altă Afacere Videanu?!… La ieșirea de pe Pod, pe dreapta noastră, o echipă de la o Televiziune centrală. “Rușine!”, strigă cineva din viteza mașinii din față.

…RUȘINE!, zic și eu… Arătăm buletinele, am făcut -nemâncați, doar cu două cafele și câte o apă minerală la Ruse-două ore și un minut. Ce „fericire”, nu-i așa?!
…Oare, nu se găsește UN OM în România, la minister, la guvern, cu o soluție salvatoare pentru imaginea țării?! Și pentru scutirea a zeci de mii de oameni de crize de nervi, vecine cu disperarea?!

„DERBEDEUL DE NOTA 10” și sora lui mai mare- „PUȘLAMAUA de la etajul 13!”

…”Derbedeul de nota 10″, prima mea piesă de bunic, ultima din CV-ul de dramaturg (sau, dacă vreți, a 29-a montare!), a însemnat premiera unei dimineți de poveste, ieri, 20 martie, la Giurgiu, în vechea, dar intima Sală Studio a Teatrului „Tudor Vianu”! O premieră înnobilată de…

…harul și patosul debordant al celor patru actori (Giulia Ionescu, Gabi Munteanu, Georgeta Antoniu, Vasile Toma), într-un superb joc interactiv cu o sală de școlari inteligenți și civilizați!

…de regia profesionistă a lui Matei Varodi, atât de exigent și inventiv și cu piesele pentru elevi, cam „rara avis”, pe la noi, în ultima vreme!

… de frumoasa scenografie și spectaculoasele costume ale Mirunei Varodi, pentru ochiul și sufletul fericiților copilandri din sală!

…de pasiunea harnicei „echipe nevăzute” a teatrului giurgiuvean (ateliere, tehnic de scenă, luminist, sonorizator, croitoreasă, cabinieră etc)!

…de prezența in corpore a presei giurgiuvene, cum rar am întâlnit la premiere pentru elevi prin teatre din alte zări!

… de apariția la întâia reprezentație a ilustrului dramaturg Dinu Grigorescu, totodată și excelent cronicar dramatic al revistei literare „Luceafărul”! Mulțumesc din suflet, Prieteni!

…I-ați oferit „Derbedeului meu de nota 10” o fermecătoare ieșire în lume, sub nobil arc de aplauze pornite din sufletul pur al celor din sala electrizată, cântând, în final, împreună cu actorii, „Noi toți suntem prieteni, Mereu, mereu, mereu, Și la bine și la rău”!.

…Aseară, l-am căutat pe „Derbedeul de nota 10”. Plecase în lume, la fix trei luni, căci, pe 20 decembrie 2014, puneam ultimul punct al piesei, pe marginea unei piscine din Florida, sub privirile sublimei Genevieve, nepoțica mea de aur, muza mea de la finele anului trecut, acum, Curcubeu de poveste peste Ocean…

…”Derbedeul de nota 10″ a plecat să-și caute surioara, „Pușlamaua de la etajul 13”! Ea a hoinărit prin patru țări în afara României, prin Viena, Novi Sad, Ruse, Silistra și Chișinău, dar și prin Giurgiu, Galați, P.Neamț și București… A cunoscut nouă montări: de patru ori one-woman-show, o dată s-a trezit în încântător musical (la Teatrul „Sava Ognianov” din Ruse, în regia lui Orlin Diakov)), cu spectacolul de păpuși pentru oameni mari de la Silistra (regizor Săby Săbev) s-a umplut de premii și a fost la un evantai de Festivaluri, la Galați (patru premii!) și Giurgiu, în Bulgaria, la Stara Zagora, în Polonia și Belarus… S-a bucurat și de o splendidă montare la Teatrul radiofonic, în Serbia, la Novi Sad (în regia lui Iulian Ursulescu). „Pușlamaua” mea ce scumpă s-a bucurat și de câteva interpretări de senzație: Anca Sigartău (la Giurgiu, în regia lui Dan Tudor), Petronela Buda (la Galați, în regia regretatului prieten Vili Perveli Niiolov), Julia Prock-Schauer (la Viena, în regia lui Țino Geirun), Monika Ugrenova (la Silistra)…

…”Pușlamaua de la etajul 13″ face patru ani de scenă și încă se mai joacă, la Galați, Viena și Silistra!… „Derbedeul de nota 10″ abia a apărut pe scenă, Giulia Ionescu reușind un rol minunat în”Țâcă dintr-a V-a”! Cine o va urma și la ce teatru?

…”Pușlamaua de la etajul 13″… „Derbedeul de nota 10″… Drum lung, sub soare, minunații mei Copii!

MMI și cele șapte „Pușlamale”

…Între intimi, mi se spune MMI! Personajul acesta, bolnav de teatru și de fotbal, are o primăvară însorită, în pofida stării generale și particulare. Nu vorbesc, aici, despre fotbal (Mamă, mamă, ce dezastru, cu naționala!)… Mă refer la teatru…

…Sunt fericit, chiar dacă, în calitate de director al Teatrului “Tudor Vianu” Giurgiu, mă zbat cu o feroce criză materială, dar și morală: nu pot da încă premiera cu “Steaua fără nume”, un spectacol excelent (cu Eugen Cristian Motriuc, Cătălin Crișan-da, da, el, minunatul cântăreț, absolvent de teatru-, Marian Ghenea, Antonia Ionescu-Micu, Giulia Ionescu, Gabriela Munteanu, Mihaela Olar; regia Felix Crainicu), pentru că m-am lovit de litigii între organismele de colectare a drepturilor de autor și două, în ultimele luni de negăsit, nepoate moștenitoare ale scriitorului Mihail Sebastian, mort acum 68 de ani! Semn că mai avem de așteptat încă… doi ani (ciudată lege!) până vor dispărea interdicțiile ce țin de toanele rudelor, diferitelor organisme și de atâtea sofisme… Trăim o situație absolut aberantă în cazul dreptului de a juca sau publica fără probleme autorii decedați înainte de 70 de ani, ceea ce vine, în special, împotriva tinerelor generații, care au interzis la Eugen Ionescu, Mihail Sebastian și (aud, mai nou!) Marin Sorescu!?! Bunuri naționale, nu de familie, de societăți, avocați, orgolii și ambâțuri personale. Cum scriam în revista “Taifasuri” (ultimul număr!), situația aceasta tragicomică (să vrei să oferi drepturile de autor și să n-ai cui, fapt pentru care nu poți juca o piesă!?!) se poate rezolva numai printr-o intervenție imediată, prin legi clare, în numele culturii române, din partea… Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, Comisiei senatoriale de cultură a Parlamentului și Guvernului României! Aude, oare, cineva, când este vorba despre cultură?!

…Dincolo de contextul general bolnav, bucuria de a fi scris un text, “Pușlamaua de la etajul 13”, care, în octombrie 2011, câștiga Concursul Național de Dramaturgie din cadrul Festivalului de teatru de la Galați. Nu aș fi bănuit, atunci, niciodată, că voi fi un dramaturg atât de norocos, care, culmea, să se bucure de o premieră, a 21-a din carieră, chiar de Ziua Mondială a Teatrului! Și, totuși, s-a întâmplat, miercuri 27 martie, când pe scena superbului Teatru „Sava Ognianov” din Ruse, a avut loc prima seară a spectacolului bulgar! Un minunat musical, în regia și scenografia valorosului Orlin Diakov, cu o trupă tânără, de mare talent și pasiune, într-o seară de teatru-total (dramă, comedie, dans modern, pantomimă, cântece de efect, ca versuri și muzică, create special pentru acest spectacol). Cu trei interprete admirabile, Maria Petkova (încântătoare în rolul titular, ea debutând superb pe o scenă profesionistă, după terminarea facultății din Sofia!), Evghenia Iavașeva, Țvetana Blagoeva și cu toți atâția actori pe măsură, Borislav Vejenov (fascinant), Iovko Kănev, Kadri Habil (cu umor irezistibil). Nota 10 cu felicitări și pentru coregrafia semnată de Marin Udvarev, minunata muzică a lui Plamen Mircev-Mirona și impecabila traducere a textului reușită de regizorul bulgaro-român Vili Perveli Nikolov. O seară rară, la Ruse, în ovațiile și buchetele de flori, într-o sală plină ochi, cu elevi, părinți, profesori, ziariști, oameni de teatru…

…A fost a șaptea montare a acestui text. Premiera absolută, în final de octombrie 2011, la Giurgiu, cu valoroasa Anca Sigartău, spectacolul participând la Gala Star Bacău, Festivalul de la Brăila și cel al Teatrelor dunărene de la Giurgiu.
Textul a ajuns pe scenă și la Chișinău (tot one-woman show), în regia lui Emil Gaju, singura “Pușlama” din cele șapte pe care nu am văzut-o, fiind invitat cu doar 20 de ore înaintea premierei, timp insuficient, având un program stabilit dinainte!…
În frumosul spectacol de la Galați, regizorul Vili Perveli Nikolov a optat pentru 10 personaje, cu o incântătoare Petronela Buda în rolul principal și un interesant contrapunct pe ideea sportului (tenisul de câmp în text) ca o morală activă, salvator…
La „Teatrul de joacă” din Piatra Neamț, regizoarea Maria Hibovski a ales varianta cu patru liceene care au împărțit textul foarte greu fie și pentru o singură actriță cu ani grei de scenă. Spectacol care a adus un Premiu I pentru o elevă interpretă la Festivalul de teatru al liceenilor, la Cluj…
“Pușlamaua” n-a ocolit nici Capitala țării natale a autorului, apărând pe scena Teatrulul particular „Tabu”, în regia freneticului Felix Crainicu, și el optând pentru mono-spectacol, cu Dana Stîngă.
Pe 14 februarie, anul acesta, la Teatrul „Pygmalion” din Viena, am fost îmbătat de Frumos cu un excelent spectacol semnat Geirun Țino și o fantastică actriță Julia Prock- Shauer, într-un decor de vis!
Iar, acum, în zi de primăvară învăluită în viforniță, minunata premieră de la Ruse! A șaptea montare, în patru țări! Șapte ”Pușlamale”, una și una. Pe un traseu nevisat de lung pentru autor. Și, totuși, acum, după primele… 7 (șapte) montări sper ca drumul minunatei mele „Pușlamale” să nu se fi oprit în frumosul Ruse, mon amour!
Doamne, că multe îți mai cerem, după ce ne-ai arătat, câteva clipe, Paradisul!

P.S. Știu, există și altfel de pușlamale. La tot pasul. Refuz să mă gândesc la ele. Măcar acum…

P.S. 1. Doi amici m-au întrebat, în plină dimineață, dacă titlul acestui material se referă la câțiva actori, cunoscuți comuni. Nu mon cher, am răspuns fiecăruia, dacă va fi să îi arăt cu pixul, le voi da numele, cu bold, nu voi umbla cu aluzii!