Jurnal de iarnă (26). UN AN FĂRĂ DUNĂRE…

…Anul trecut, pe vremea asta, în ultima zi de iarnă. Ultima zi din februarie. 29, pentru că a fost an bisect! Ultima mea zi la Giurgiu, rotunjind un Timp, de cinci ani, șapte luni și douăzeciși două de zile, cât am condus Teatrul din briza Dunării, găsindu-l „Valah” și lăsându-l „Tudor Vianu”, în semn de prețuire și neuitare a marelui literat de talie europeană, născut în Giurgiu. A fost un timp frumos, în briza Dunării albastre, cu Valurile ei fascinante, de visare, o vreme în care Giurgiu a devenit Cetatea Dramaturgiei Românești. Numai piese autohtone montate pe scena teatrului aflat la 62 de kilometri de Capitală. 40 la număr, veritabil record național! Și două bulgărești, într-un Proiect dunărean căruia îi pregătisem o perspectivă de amploare. Numai că eu n-am mai fost lăsat să-mi pun în practică noul Proiect la care am muncit, entuziast, aproape un an. Într-un stat de drept, nici nu mai trebuia să dau Concurs pentru continuarea mandatului de director-manager, din moment ce am avut la fiecare evaluare anuală nota maximă, cum 10 am primit și la cea finală. Logic, urma doar să-mi prezint Proiectul…

…Numai că noi trăim în România, nu într-un stat de drept, unde legile și Ordonanțele se schimbă peste noapte, în funcție de interese personale… Ion Caramitru, marele actor, excelentul manager al Naționalului bucureștean, s-a speriat de zvonuri, s-a temut să nu-i atace tronul două apreciate cronicărese (Modreanu și Popovici), absolvente de ziaristică și filologie, și s-a (z)bătut să blocheze noua propunere a Ministrului Culturii, din ianuarie 2016, Vlad Alexandrescu, schimbarea aberantei litere c din art. III al Legii 186, încât să se permită și literaților să conducă instituțiile culturale, nu doar cei care au absolvit Facultatea de teatru. Caramitru și UNITER au câștigat, dar Adevărul a mai fost siluit o dată, martori fiindu-mi Caragiale, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Victor Eftimiu, Ion Minulescu, Fănuș Neagu, Dinu Săraru etc. (foști directori ai Naționalului bucureștean), Alecsandri, Topârceanu, Mihail Sadoveanu, Mihai Ursachi, Mircea Radu Iacoban etc.(directori, prin frumoase decenii, la Naționalul ieșean), niciunul neurmând un minut cursul Institutului de teatru!

…Mulți m-au îndemnat să-i acționez imediat în judecată pe cei care s-au opus unei Logici elementare, anulând nu doar un principiu, ci și istoria teatrului românesc, la capitolul directoratului. Și pe preș.C.J. Giurgiu de la vremea aceea, V.M., care a ignorat o adresă a Ministrului Culturii de la vremea respectivă, Ionuț Vulpescu, prin care mi se dădea dreptate să mă consider, ca dramaturg, om de teatru și preciza că teatrul giurgiuvean nu ține de Ministerul Culturii, ci de Consiliul Județean, care poate găsi variantele logice, cum s-a întâmplat și la Botoșani, Pitești sau Baia Mare cu directori ne-actori sau regizori. Dom’ preș.C.J., însă, a fluturat nervos acea adresă semnată de un ministru, ba, furios, a catalogat-o, iresponsabil (folosesc un eufemism!), „O prostie!”, moment în care m-am ridicat de la masa așa-ziselor noastre discuții fără sens și am spus „Adio, Giurgiu”! Era prin octombrie 2015!… Jocurile erau făcute, politicul triumfase și în acest caz pe ruinele Adevărului.
… La ce bun să dau în judecată pe cineva?! Chiar dacă știu suficiente lucruri picante din lumea fotbalului și teatrului românesc, nu le voi pune niciodată pe hârtie, pentru a face valuri de o zi-două, pentru răzbunări meschine. Nu, iubesc, respect prea mult Fotbalul și Teatrul încât să intru în mocirlă!

…Cei care m-au blocat la mantinelă, ilogic (nu tot ce este logic este și adevărat, nu-i așa?!), mi-au făcut un mare bine! În anul acesta care se împlinește astăzi, de când n-am mai făcut naveta la Giurgiu, am redescoperit Libertatea, odihna, grija de mine și de scrisul meu! Adio, sculare criminală la 6, dis de dimineață, duș, bărbierit, mic dejun, medicamentele luate, mâncare la pește și broasca testoasă, toate în 30 de minute, după care contratimp de două minute la stația de tramvai sau autobuz, ca să ajung la 6:45 în fața Bisericii Eroii Revoluției, de unde să iau microbuzul spre Giurgiu! Doamne, cum am rezistat în ritmul acesta dement 5 ani, 7 luni și 22 de zile?! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!

…Acum, sunt mai liber ca niciodată, mă scol pe la 10-11 dimineața, mă culc când vreau, scriu când vreau, merg la multe Festivaluri de Teatru și de Poezie, onorez mai toate invitațiile la premiere, la lansări de carte, de CD-uri. Duc o viață de om normal! Și rezultatele au apărut, ca o contrabalansare a vieții. M-am îngrășat cu cinci kilograme, am publicat un nou volum de poeme („Ambasadorii mei din Olimp”), am câștigat un nou Concurs Național de Dramaturgie, cel de Cea mai bună piesă scurtă de teatru (Oradea-noiembrie 2016), am avut două premiere (una la Chișinău, la Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale, în 21 aprilie 2016, cu „Pușlamaua de la etajul 13”, alta, la Teatrul „Ariel” din Rm.Vâlcea-„Freud și Bunul Dumnezeu”, la 10 februarie, acest an), am pus ultimul punct unui alt volum de teatru (5 piese noi), am primit, vara trecută, în 18 iulie, Marele Premiu Internațional pentru Arte (la Festivalul Internațional „Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș”), plus patru Diplome de excelență, citesc, fascinat, ca pe vremuri, până dincolo de ora două, în noapte, merg mai des la filme și concerte, ies cu prieteni, cu Mircea-Robert și Maria la un restaurant italian, „Borsalino”, sau la unul chinezesc cu niște creveți de te dau pe spate, TRĂIESC din plin! Sunt FERICIT!

…Am avut propuneri de a reveni în presă, ba și în unele teatre, pe diferite funcții. Nu mă mai interesează, o spun foarte sincer! Dacă mi s-au da un milion de dolari să redevin director de teatru, n-aș accepta! Prefer să fiu Directorul meu!…Există o vreme când trebuie să găsești forța să spui „Gata, ajunge!”…

…La Giurgiu a fost tare greu, schemă mică, bani puțini, dar a fost FRUMOS! Nimic deosebit nu se naște ușor!… Din fericire, am încheiat mandatul de director cu un EVENIMENT: montarea în premieră mondială a singurei piese de teatru („Oreste Regele Sunetelor”) a eminentului filosof Ioan Petru Culianu, cu fermecătoarea Actriță de top mondial Felicia Filip, în regia Maestrului Cristian Mihăilescu. S-a întâmplat așa ceva la Giurgiu, nu la Iași (unde se născuse Marele Filosof!) sau în alt Teatru Național! Și sunt mândru pentru această performanță, care a înnobilat pasiunea mea nebună de 5 ani, 7 luni și 22 de zile!
…Știam că unii mă vor uita imediat de cum nu voi mai fi director! Că alții mă vor denigra, fără dovezi. Din nefericire, numărul lor, al celor care au uitat câte laude nemăsurate îmi aduceau, a fost mai mare decât îmi închipuiam. Surprize neplăcute din țară și din străinătate. Eu am crezut sincer în prieteniile născute în cei aproape șase ani. Numai că „Istoria este o rană, dacă o dezbraci de taină”, spune un personaj din ultima mea piesă scrisă.

…Nu voi uita vreodată Giurgiu, mon Amour! Regret că nu mai ajung de două-trei ori pe săptămână pe malul Dunării Albastre, să urc în micul foișor imaginat de mine pe ponton, să comand o saramură de crap (ca la Giurgiu nu există nicăieri!) și un pahar cu vin roșu, să privescfermecat peste drum la Ruse, unde am avut atâția declarați prieteni, cu care am realizat ceva nemaivăzut până acum, să-mi
arunc gândul în amonte spre Vidin, să mai vărs câțiva stropi de vin și lacrimi în fluviu în memoria minunatului meu prieten adevărat Vili Perveli, și în aval, spre Silistra, la Zlatina Staneva, directoarea Teatrului Dramatic și de Păpuși, singurul om de teatru din Bulgaria care nu m-a uitat, dimpotrivă, m-a anunțat că vrea să monteze, în premieră mondială, „Leopardul Mistreț”, comedia ce a câștigat Concursul Național de Dramaturgie la festCo 2010, dar Teatrul de Comedie nu a pus-o în scenă, cum s-ar fi cuvenit!

…Îmi lipsești Dunăre, Dunăre, apă pentru mine niciodată tulbure, nu te-am mai văzut decât o dată, din 29 februarie 2016, trecând Podul spre Bulgaria mea dragă. Îmi lipsesc și mulți giurgiuveni din scripturi alese, și colegi, și confrați, politicieni, microbiști, nu le scriu numele să nu le creez probleme, răzbunări, într-o lume în care, din păcate, din frustare și răutate, cei dinainte nu există, sunt niște răi, ei n-au făcut nimic bun!
…Nu, domnilor, doamnelor și domnișoarelor (sper că tovarăși și tovarășe nu mai există! Oare?!), AM FĂCUT LUCRURI MINUNATE LA GIURGIU!
…Și le mulțumesc TUTUROR celor care m-au ajutat, m-au suportat, să realizăm, acolo, în briza Dunării Albastre, o CETATE A DRAMATRGIEI ROMÂNEȘTI! Care nu mai există. Ca orice lucru Frumos, la noi…
…MULȚUMESC, GIURGIU! RĂMÂN UNUL DIN FIII TĂI DE SUFLET…Multă sănătate și bucurii, TUTUROR!

Fotografia postată de Mircea M. Ionescu.

“Curat, murdar” (14). SE PREGĂTEȘTE DEMOLAREA LUI TUDOR VIANU ÎN ORAȘUL LUI NATAL, GIURGIU!?!

…Primesc pe e-mail un material din presa giurgiuveană. Citesc, mă revolt, dar nu mă mir. Blasfemia este în floare!… Noul directoraș al Teatrului “Tudor Vianu” Giurgiu a cerut Consiliului Județean Giurgiu să fie schimbat numele instituției!?! Să nu mai poarte numele eminentului om de cultură de talie europeană, printre altele și autor al unor volume de teatru, dintre care a făcut epocă “Arta Actorului”, și director al Naționalului bucureștean, reputatul Tudor Vianu, născut la Giurgiu, în 1898! Teatrul din briza Dunării trebuie să revină la numele Valah (!?!), cel dinainte de 2012, când eu am cutezat, cu emoție și prețuire, să-l fac patron spiritual al teatrului giurgiuvean pe Tudor Vianu.

…Argumentele actorașului de mâna a doua (nu-i o răutate, e o realitate!) nu țin nici măcar de silogism, ci de raționamentul unui copil de grădiniță, grupa mijlocie. Să le trecem în revistă, în ordinea lui C.Crețu:
1. Teatrul „Tudor Vianu” este „singura instituţie de artă profesionistă din judeţele riverane Dunării, din zona cea mai de sud a ţării şi, de aceea, ar merita numele de „valah”. Hai că sună frumos asta cu județele riverane din zona cea mai de sud și cu… de aceea ar merita să se numească Valah!?! Bine că, luând-o spre sud, n-a ajuns pe la Deveselu, cine știe ce denumire mai făcea sens cu autorul jalbei la C.J.!.. Acum, de-o luăm pe Dunăre la vale, adică în aval, ne întrebăm dacă Brăila și Galați sunt județe riverane fluviului? Sunt, sigur că sunt. Și au ele două teatre reprezentative? Au!… Și poartă ele numele unor celebre actrițe din trecut, Maria Filotti (Brăila) și Fani Tardinui (Galați)? Este axiomă!… Ba, și peste drum de Giurgiu, frumosul teatru din Ruse poartă numele unei personalități a orașului-Sava Ognianov, cândva, actor vestit!…

2. “Numele actual – „Tudor Vianu” – crează permanent confuzii cu liceul giurgiuvean ce poartă aceeaşi denumire”, mai grăiește C.C., în plină confuzie, -se deduce logic, căci el este giurgiuvean! Este în această motivație puerilă o crasă desconsiderare a giurgiuvenilor, care nu ar ști când merg la teatru și când la liceul respectiv!?!… La Cluj, spre un exemplu, Teatrul Național se numește “Lucian Blaga”, chiar dacă sub Feleac mai este și o școală cu acest nume, și o stradă, cum se descurcă, acolo, oamenii?!
…Singura argumentație viabilă a noului boss de la Teatrul “Tudor Vianu” poate fi complexul pe care i l-ar naște zilnic întâlnirea cu numele ilustrului om de cultură pus pe frontispiciul instituției, acolo, unde, când mi-am început eu mandatul, în 7 iulie 2010, trona un banner scos parcă din gândirea lui Gâgă, pus de respectivul C.C. spre desfătarea cugetului personal: “Merg la teatru pentru că mă iubesc pe mine”!?! Trăiască limba română!…

…Cunoscut pentru vocația lui distructivă (a se vedea directoratul lui de doi ani!), căci e mai ușor să demolezi decât să construiești, noul șef al teatrului giurgiuvean ține să-și înceapă mandatul cu o răutate nu doar caraghioasă, dar și nedreaptă: renunțarea la numele valorosului om de cultură Tudor Vianu, ceea ce reprezintă un veritabil sacrilegiu!… La răutatea de la început de mandat 2016, în simetrie, și răutatea de la finalul de mandat 2010, când, după ce a dat afară nemotivat 5 (cinci) actori, a pierdut procesele cu ei și Consiliul Județean a trebuit, apoi, să plătească vreun milion și un sfert de lei vechi! E un Călcâi al lui Achile încă mascat…

…Noroc că în Giurgiu există și mulți oameni competenți, de ținută morală, cum este muzeograful de elită, intelectualul rasat Eugen Păunescu, cel care semnează răspunsul Comisiei de atribuire denumiri de pe lângă Instituţia Prefectului, care spune răspicat: „În opinia mea, renunţarea la numele Tudor Vianu ar reprezenta o ofensă postumă şi un gest stupid, pe linia unor inconsecvenţe regretabile din societatea românească actuală”.
Mai este de reținut și concluzia respectivei Comisii: „propunerea actualului manager al teatrului nu-şi are rostul”, enumerând, concret, şi considerentele pentru care s-a ajuns la această concluzie: „schimbarea numelui nu este justificată de o eventuală schimbare a profilului instituţiei; revenirea la numele anterior nu îndreaptă vreo ilegalitate ori vreun abuz al forurilor decizionale competente, iar înlocuirea unui nume propriu cu o parte de vorbire comună nu se face decât în situaţia în care personalitatea aleasă drept patron spiritual intră în categoriile politico-ideologice indezirabile.”.

…Fidel lui Tudor Mușatescu, remarcabilul dramaturg care scria înțelept “Viața nu se privește pe gaura cheii, se privește direct în ochi”, mă încumet să spun că mizerabilul demers de demolare a numelui eruditului literat Tudor Vianu se datorează faptului că eu, ex-directorul instituției, am propus (și obținut) intrarea Teatrului giurgiuvean în lumea bună a teatrelor românești care, cu trei-patru excepții, se mândresc să poarte pe frontispiciu și numele unui mare om de cultură. Toate Teatrele Naționale: București (I.L.Caragiale), Iași (Vasile Alecsandri), Cluj (Lucian Blaga), Timișoara (Mihai Eminescu), Craiova (Marin Sorescu), Sibiu (Radu Stanca)…
…Plus celelalte: Arad (Ioan Slavici), Oradea (Regina Maria), Botoșani (Mihai Eminescu), Turda (Aureliu Manea, mare regizor), Bacău (Bacovia), Petroșani (I.D.Sârbu, dramaturg), Tg.Jiu (Elvira Godeanu), Pitești (Alexandru Davila), Brașov (Sică Alexandrescu), Bârlad (Victor Ion Popa), Târgoviște (Tony Bulandra), Tulcea (Jean Bart), Ploiești (Toma Caragiu). Sună frumos și Teatrul “Tudor Vianu” în această constelație!

…Că în România de astăzi este o lege nescrisă ca noii șefi de instituție să șteargă tot ce au realizat cei dinaintea lor, nu mă încălzește cu nimic. Știu doar că oamenii mărunți sunt răzbunători. Adversitatea lui C.Crețu față de ce am realizat eu în mandatul de 5 ani, 7 luni, 22 de zile este nelimitată, sacrificând până și interesele teatrului dunărean, cum s-a întâmplat în iunie, acest an, când a căutat tot felul de alibiuri pentru a nu merge la Festivalul de teatru antic de la Constanța, care plătea totul (cazare, drum, masă, onorariul actorilor, plus o sumă pentru instituția giurgiuveană), cu un spectacol rar, unica piesă de teatru a eminentului filosof Ioan Petru Culianu (“Oreste Regele Sunetelor”, premieră mondială), ultima montare din mandatul meu, cu o fermecătoare Felicia Filip în dublu rol, și cu două premii câștigate, în noiembrie trecut, la Festivalul Internațional al Teatrelor de Studio, de la Pitești! Cine a pierdut până la urmă, din răzbunarea puerilă a nolului directoraș?!

…Cosminaș, băiețaș, dacă nu aș fi fost, cândva, bun prieten cu părinții tăi, nu te-aș fi menajat în critica mea, destul de temperată, față de ticăloșia pe care o încerci, acum, cu un Mit al Culturii Române. Nu căuta niciun drept la replică, nu-l voi citi!… Singura ta replică este să faci mai mult decât am realizat eu în mandatul meu: participarea la 13 Festivaluri, 6 Premii!… M-aș bucura sincer pentru Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu, unde se află și aproape șase ani din viața mea. Ar fi o continuare a urcușului început și nu o revenire în Mediocritate!
***
…Sper ca noul președinte al Consiliului Județean Giurgiu, domnul Marian Mina, va avea înțelepciunea să nu aprobe demolarea lui Tudor Vianu în orașul lui natal, căruia îi face mare onoare! Ar fi în binele instituției dunărene, Giurgiului și chiar Consiliului Județean!

P.S. Îi spun lui C.C. directoraș, pentru că la ultimul Concurs pentru postul de director-manager al teatrului giurgiuvean a participat un excelent actor –Liviu Cheloiu-, director artistic al Teatrului “Tony Bulandra” din Târgoviște, școlit și în America, unde a beneficiat de o bursă de teatru! Ăsta da DIRECTOR!… Ar fi fost un mare câștig, un pas înainte pentru Teatrul din Giurgiu! Ursitoarele au vrut, însă, altfel… Cât despre mine, să ne înțelegem: n-am participat la ultimul concurs, am spus din proprie inițiativă “Adio, Giurgiu, mon amour!”, renunțând să mai dau în judecată Consiliul Județean, pe Vasile Mustățea în mod special, să fac tam-tam pe la televiziuni! Căci sunt multe lucruri întortocheate la Giurgiu!… Nu mă mai interesează! Mă simt atât de bine, de liniștit, în noua mea viață, fără istovitoarea navetă!… Această Problemă, însă, cu demolarea lui Tudor Vianu, înseamnă o blasfemie și nu pot tace!

Incredibil! TEATRUL „TUDOR VIANU” GIURGIU REFUZĂ UN IMPORTANT FESTIVAL!?!

…N-am fost decât două zile bucuros că am reușit să înscriu Teatrul „Tudor Vianu” din Giurgiu (unde nu mai sunt director de două luni și jumătate) la importantul Festival de teatru antic de la Constanța (20-26 iunie 2016). Cu un spectacol de excepție, „Oreste Regele Sunetelor”, unica piesă de teatru a filosofului de geniu Ioan Petru Culianu, în regia de excepție a maestrului Cristian Mihăilescu și cu participarea extraordinară a sopranei de talie mondială Felicia Filip. Se vede, însă, că „Oreste” n-a cunoscut chinuri doar în legendara sa viață, ci și în zilele noastre, cu premiera mondială a piesei montată (în finalul mandatului meu!) la Giurgiu…

…După ce am fost asigurat că remarcabila Felicia Filip și-a găsit timp, în atât de aglomeratul său program internațional, să joace în Festivalul de teatru antic doar pe ziua de 21 iunie, am chiuit de fericire. Gest prematur…
…Căci, interpretul lui Oreste, un actoraș talentat, dar neica-nimeni când l-am ales să-l înlocuiască peste noapte pe excelentul Mihai Dinvale, doborât phisic de problemele medicale din familie, un anume Nițu Mihai (era să zic Nițu Vasile!), m-a făcut KO. În pofida unui contract de colaborare semnat cu teatrul giurgiuvean pe o anumită sumă pentru fiecare din cele șapte reprezentații și pentru trei repetiții, N.M. a cerut, brusc, o plată cu 75% mai mare pentru reprezentația de la Constanța, poate și pentru faptul că, actor profesionist (oare?!), avea să scrie pe e-mail că nu mai are textul piesei (Sic!)!?!… Îi intuisem talentul nativ, dar, din păcate, l-am „citit” imediat că a absentat la„ora de caracter”. Și am martori în acest sens!… Păcat de talentul lui!… Am mai întâlnit mulți tineri actori născuți talente și pensionați speranțe… Oricum, regretatul Ioan Petru Culianu, distinsa doamnă Felicia Filip, maestrul Cristian Mihăilescu, ceilalți doi colegi de spectacol, Teatrul „Tudor Vianu” și persoana mea nu meritau un asemenea tratament lamentabil!… Adio, Nițu Mihai, nu vreau să mai aud de tine!
…Cum minunații oameni de la teatrul constănțean găsiseră o formulă să satisfacem capriciile actorașului luat de val, credeam, până aseară, cu „Oreste” va fi prezent la Festivalul de la Constanța, lângă teatre de renume din țară și din străinătate. Numai că surprizele neplăcute nu s-au oprit la interpret!…

…Teatrul organizator al Festivalului de teatru antic a primit, la Invitația oficială, un refuz. Nu știu care e motivația scrisă, cunosc sofismele de grădiniță, din culise, folosite de noul director: nu se pot face acte adiționale (mai sunt încă patru reprezentații de ținut în contractul cu expirare în 14 iunie; au mai fost atâtea cazuri!), nu sunt bani alocați pentru luna iunie, logică de doi bani găuriți,, din moment ce Teatrul de Stat Constanța se obliga să plătească transportul, cazarea, masa, onorariile pentru cei patru actori și ceva bani (7-800 de lei) pentru teatrul din briza Dunării!
…Să ai un asemenea cadou, pe care mulți l-ar fi dorit, și să refuzi, în loc să faci totul să fii prezent într-un Festival cu nume, este INACCEPTABIL!… Probabil că noul manager al instituției dunărene (C.Crețu) se înscrie și el în legea nescrisă ce guvernează prin multe locuri din România de azi: „ce a fost înaintea mea nu contează, succesele, capodoperele încep cu mine!”… De ce să vorbească lumea teatrului despre Premiera mondială a textului semnat de Ioan Petru Culianu, dată, în octombrie trecut, sub alt directorat, nu-i așa?!

…A discuta în plus nu merită!… Nu m-am zbătut să-l înscriu pe „Oreste” în importantul Festival de teatru antic pentru noul ocupant al fotoliului de director de lângă Turnul Ceasornicului. Ci în numele GIURGIULUI, pe care îl am la suflet, nu doar pentru că îi sunt cetățen de onoare… Și pentru TEATRUL „TUDOR VIANU”, unde mi-am petrecut o perioadă grea din viață, însă frumoasă: 5 ani, 7 luni, 22 de zile… Și pentru Ioan Petru Culianu… Și pentru bijuteria de spectacol reușit de Maestrul Cristian Mihăilescu… Și pentru înnobilarea scenei giurgiuvene de încântătoarea Felicia Filip…
…Erau atâtea motive ca „Oreste Regele Sunetelor” să se joace, pe 21 iunie 2016, în Festivalul teatrului antic, la malul Mării Negre, în minunatul Tomis…
…Aseară, orice legătură de bune intenții între mine și teatrul giurgiuvean a încetat!… Bine dezinteresat cu sila nu se face!…

…Poate că unii nu se simt bine decât să joace în parcuri, pe străzi și în școli (ceea ce nu e rău), dar au alergie la scenele mari ale Festivalurilor!…
…Iartă-i, Doamne, pe Vasile Mustățea și „pilele” (o pilă, două pile, deci, gen feminin!) de rigoare care, volens-nolens, au pus (împotriva unei „găuri” de 124.409 lei noi, din vechiul lui mandat, pagubă plătită de C.J.Giurgiu!) un director care nu iubește Festivalurile și, implicit, nu e interesat de imaginea teatrului din Giurgiu!!!…
…Fă-le, Doamne, mediocritatea ușoară!

Jurnal Italian. DUPĂ 30 DE ANI, LATINA- UNIVERSITATE ȘI BĂLĂRII PE LOCUL FOSTULUI LAGĂR DE REFUGIAȚI!

…Miercuri 27 aprilie 2016. Plec la prânz, spre Latina. Acum 30 de ani, făceam acest drum, în premieră, mergând cu Dacia mea să cer azil politic în orașul de la vreo 80 de kilometri la sud de Roma… N-am mai fost aici de 24 de ani, din 1992, când am mers cu fiul meu cel mare, Ducu, să-i arăt unde s-a născut America lui și a mea… Este soare plin, cum nu credeau meteorologii, care anunțau ploaie… Ca și acum 30 de ani, o emoție cumplită mă domină, îmi crește tensiunea cu fiecare kilometru ce mă aproprii de orașul fondat, practic, de Mussolini, în 1932, când a asanat și bălțile locului care decimau mii de oameni… Parcă și acum mă rog să nu ajung la Latina, parcă nu mai pot respira…

…Ajung și nu mai recunosc nimic, sunt derutat! Orășelul a devenit ditamai cetate cu Zgârie nori și cartiere întregi de blocuri și vile. Sunt năuc, nu-mi mai amintesc nimic, nu mai știu nici adresa Campului di Profughi, mă ajută Internetul Priscillei… Vialle 24 Maggio… Aici, recunosc zidurile Lagărului, sediul birourilor din centrul curții, mica încăpere a Informațiilor de pe dreapta, cum intri…Toate sunt ca și acum 30 de ani… Numai că la Intrarea în Lagărul de altădată, unde petreceam nopțile, între spaime și speranțe, scrie citeț: „Universita degli Studi di Roma La Sapienza. Sede di Latina”… Aici se află Facultatea de economie……Incredibil!… S-a schimbat numai culoarea clădirii, nu mai e albul murdar, totul e un cărămiziu închis, ca și blocurile apărute ca ciupercile și în jurul ex-Campului de pe Vialle 24 Maggio nr.7…

…În stânga, o placă din marmoră, pusă în 28 aprilie 1990, la câteva luni după ce s-a închis Lagărul, inaugurat în 1957, cu banii guvernelor Italiei și SUA. Placa este a unor emigranți unguri, amintind de trecerea lor prin acest Lagăr spre Libertate. Se spune că acel Campo dei Profughi s-a născut sub șenilele sovietice, care în 1956, au invadat Ungaria și au strivit dur, prin însângerarean Revoluției ungare, Libertatea Europei de Est… În 1993, când am văzut cu Ducu placa de pe zidul Lagărului din Latina, am scris în ziarul meu „Lumea Noastră-Lumea Sporturilor” despre ideea salutară a emigranților unguri, scriind în ziarul meu de la New York, trei numere la rând, că ar fi nimerit să punem și noi, românii trecuți prin Purgatoriul Latina o placă în amintirea acelor vremuri. Aveam nevoie de cel puțin 500 de semnături… N-a venit UNA!?!

…Intru în curtea fostului Lagăr, scăldat de lacrimi, caut barăcile, veritabile grajduri din lemn, cu celofan în loc de geam la ferestre, cu tavanul din carton, care se unduia când ploua și nu putea opri stropii să ne ude somnul… Cu uși care nu s-au închis, cred, niciodată… Nu mai e nicio magazie, numai bălării, pe stânga și pe dreapta, apărate de un gard de sârmă… Alături, studenți pe băncile de altădată, ocupate de disperați cerșetori de Libertate…. Înaintez până la copacul falnic cu care vorbeam nopțile, de la frântura de fereastră, el este acum reperul meu, în dreptul acesta era așa-zisa cameră, aici m-a vizitat un om al Securității, unul Adorjan, din Lugoj, să mă convingă să mă întorc acasă… Aud, parcă și țipetele femeilor și soților lor sub amenințarea grupului de albanezi care semănase teroare în Lagăr… Văd la capătul bălăriilor fosta clădire unde stăteam la rând să primesc o brumă de mâncare, eu trăit prin hoteluri de lux și la mama acasă… Plâng fără să mă pot stăpâni, răstignit pe gardul de sârmă în fața bălăriilor… Îmi fac o cruce, îi mulțumesc Bunului Dumnezeu că m-a ținut în Viață, și strig ca o descătușare: „Sunt un Învingător!”… Gândul îmi zboară și spre Gigel Dumitrescu, și Romea Calescu, „cangurii” mei scumpi, și Cornel Lucescu, și Zimbru, și atâția colegi de suferință și iluzie, pe unde or fi ajuns… Și nu uit că a trecut prin Purgatoriul de la Latina și celebrul regizor rus Andreij Tarkovskij, care a cerut azil politic în 1985 și a plecat destul de repede în Suedia, grație intervenției actriței Ingrid Bergman… Oricând, peste tot, relațiile au avut un cuvânt de spus… Din păcate, noi, românii, neavând forța și relațiile altora, am făcut ca un filozof de geniu, cum a fost regretatul Ioan Petru Culianu, să treacă și el prin duritatea Lagărului de la Latina…

…Plec spre Latina Lido, trec pe lângă stadion, Latina are echipă în Serie B, sper să nu retrogradeze, țin cu ea, orașul e o facinație, vile de oameni bogați cu palmieri la poartă și peluze gen american… Marea Tireniană se pregătește să-și deschidă sezonul estival, o mână de surferi călărește valurile, e o zi superbă, cânt fericit, sunt Liber, Doamne, încă supraviețuiesc!… Muntele Circeo mă privește falnic din zare, ca și acum 30 de ani, când el era America unde visam să ajung…

…Aici, pe malul Mării Tireniene, urma să mi se facă de petrecanie, altfel nu mă trezeam, așa, din senin, peste noapte, că un cumnat de-al meu din…Roma ar fi cerut Direcției Campului să fiu mutat la un hotel de pe Lungomare di Latina. N-am avut în viața mea vreun cumnat la Roma, știam ceva de unul de prin Los Angeles, dar n-am luat legătura cu el… Povestea asta venea la trei zile după ce prietenii, fanii mei m-au apărat de „cârtița” Securității, acel Adorjan din Lugoj, dacă așa l-o fi chemat vreodată, ajuns în baraca mea să mă convingă că aș face lucrul cel mai bun dacă m-aș întoarce acasă, unde nu mi s-ar întâmpla nimic!… Eu le povesteam noilor mei prieteni de suferință și speranță, despre Dobrin, Rică Răducanu, Balaci și Oblemenco, Domide și Broșovschi, despre Hagi și Duckadam, despre cum a fost la Sevilla, de unde mă întorsesem la București, înainte să evadez, ca turist, ei mă apărau de tentativele Securității. „Au gândit perfect, ticăloșii, nea Mirceo! Pe malul mării, îți dădeau la cap, îți legau două pietre de picioare și de aruncau în adâncuri! Nu te mai descoperea nici Dracu’, niciodată, te haleau peștii!”, mi-a dat mutarea-n plic Zimbru, băiatul mereu vesel din Reșița… Am mai scăpat o dată…

…Nu pot să scriu reportajul cu Latina, trebuie să-mi revin, ajung la Roma, sunt bolnav de trecut, sunt sănătos de Prezent… Voi scrie într-o zi, două, poate cel mai greu reportaj, capitol de Jurnal Italian!
…Mâine, Feciorul meu cel mare, minunatul Ducu, bate 40 de ani pe muchie! Am ciocnit o cupă pentru sănătatea lui, la Latina…

Jurnal American (16). Din Miami-n vârf de munte, o urare fierbinte: UN AN NOU CU 2016 STRĂLUCIRI!

…Din nou închei un an, atât de departe, fizic, de țara natală și atât de apropiat sufletește de ai mei de-Acasă!

…Este 30 decembrie. Pentru mine, ziua cea mai lungă. Ziua Despărțirii. Se trag linii, concluzii. Regrete, noi proiecte… Mâine, 31 decembrie, e altceva, Ziua unei noi-atât de vechi întâlniri…

…Acum, la ora bilanțului, încerc sumare concluzii. Bune și nu tocmai, ca să nu zic rele.
…În primul rând, Trăiesc, creez, visez! După cele două operații de cancer la prostată, prima în martie 2007, mi se mai dădeau de trăit între doi și cinci ani. Se vede că pe mine m-a operat Dumnezeu și încă mă înfrupt cu poftă din Viață…
…Apoi, am renăscut sub magia primei nepoțici, Genevieve, o veritabilă „Ana Aslan” pentru mine, cum sună o poezie ce i-am dedicate-o!
…Profesional, un an excelent. Două cărți publicate, ambele de teatru: “America de-Acasă” și “Taximetrist de noapte la New York”. Ultima lansată, acum 12 zile, și în orașul în care a fost trăită, la New York, în cadrul Cenaclului “Mihai Eminescu”… Trei premiere: “Derbedeul de nota 10”, la Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu (20 martie, regia-Matei Varodi); “N-aveți un mort de vânzare?”, în limba bulgară (traducerea: Anka Staneva) la Teatrul “Sava Ognianov” din Ruse (7 aprilie, regia- Cristian Ioan); “Animalul, acest om ciudat”, la Teatrul Național “Sterija”, Scena Română, Vârșeț, Serbia (13 iunie, regia-Iulian Ursulescu)… …Premiul Cea mai bună carte de teatru a anului 2014, atribuit de Uniunea Scriitorilor, Filiala Dramaturgie București, în 10 noiembrie, volumului “Monolog în doi cu moartea la ușă”. Aceeași carte a fost nominalizată la Festivalul Național de Literatură, Cluj, 4-6 octombrie… Premiul Cel mai bun spectacol din Balcani, obținut de “Animalul, acest om ciudat”, al Naționalului din Vârșeț, Serbia, la Festivalul Teatrului Balcanic de Studio, Pitești, 25 noiembrie…

…Realizarea, la Teatrul “Tudor Vianu” din Giurgiu (unde încă sunt director…interimar, până-n 19 februarie 2016!), a ineditului Proiect “Oreste Regele Sunetelor”, unica piesă de teatru a eminentului filozof Ioan Petru Culianu fiind montată în premieră mondială, în briza Dunării, de remarcabilul regizor Cristian Mihăilescu, beneficiind de prezența ilustrei soprane Felcia Filip. Spectacol care a cucerit două Premii la Festivalul Internațional al Teatrelor de Studio, Pitești, 25 noiembrie!…
…Continuarea cu succes a Proiectului Dunărean Giurgiu-Ruse, cu evenimente concomitente în teatrele din cele două orașe, un merit revenind și lui Orlin Diakov, directorul Teatrului “Sava Ognianov”… N-am făcut umbră pământului în acest 2015! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu…

…Finalizarea, în aceste zile, în Florida și la New York, a primului meu volum de versuri “Condamnat la Libertate”!…

…Neîmpliniri?… Suficiente și ele, pentru un om niciodată mulțumit pe deplin cu ce a făcut. Și la teatrul dunărean, și la masa de scris. Nu caut scuze, dar starea de provizorat la conducerea teatrului giurgiuvean mi-a pus frâne în entuziasmul fără de care nu mi-aș fi asumat, lucid, acum cinci ani și jumătate, timona teatrului de la 62 de kilometrii de Capitală.
…Nedreptăți, trădări, minciuni, bețe-n roate, zâmbete false, „oameni cu două fețe și niciun obraz” (Nicolae Iorga) m-au măcinat, încet, însă sigur, și în acest an. Cel mai mult m-a afectat respingerea repetată, de către C.J.Giurgiu, a dosarului (necitit, cumva!) la Concursul pentru continuarea mandatului de director-manager al Teatrului “Tudor Vianu”, în numele rigidei interpretări a unei legi echivoce și, în special, prin refuzul sfidător al răspunsului Ministrului Culturii (Ionuț Vulpescu, la vremea respectivă) prin care, practic, autoritatea locală era surprinsă în ofsaid!

…Ce urmează în 2016?
…Trimestrialele analize… Nesfârșitele iluzii. Dor de Viață!

…Profesional. Regizorul Sandu Grecu, directorul Teatrului “Satiricus” I.L.Caragiale din Chișinău, mi-a trimis zilele trecute o veste minunată: pe 15 ianuarie, începe repetițiile la piesa mea “Pușlamaua de la etajul 13”, cu Alexandra Grecu în rolul principal. Ar fi a 10-a montare a acestui text, după cele de la Viena, Novi Sad, Ruse, Silistra, Chișinău (Teatrul Genesis), Galați, Giurgiu, P.Neamț, București (Teatrul Independent Tabu)!… Aștept ca piesa “Taximetrist de noapte la New York” să urce pe scenă sub bagheta regizorului de profunzime Radu Dinulescu și cu debordantul Claudiu Bleonț, cum m-aș bucura să devină și un spectacol de teatru radiofonic, în regia remarcabilului Gavriil Pinte!… Și aștept, pe final de ianuarie, apariția volumului meu de debut în poezie “Condamnat la Libertate”, început în România și terminat, acum câteva ore, aici, în briza Atlanticului… Cum, din rațiuni de ultim moment, am ratat reluarea, împreună cu inimosul om de televiziune Sorin Rondak, a emisiunii “Idoli și Legende”, la televiziune, sper să o fac în primele luni din 2016!…Cât despre nedreptăți, alte trădări, minciuni, cârcoteli, m-am obișnuit cu ele! America m-a întărit moral pentru bătălii grele…

…Sunt departe, fizic, de țara natală. Dar cu sufletul lângă ai mei da Acasă, începând cu Mircea-Robert, Mona, Sorana, Alin, Florin, Maria, cu atâția confrați din lumea teatrului, a sportului, a dramaturgilor, a mass-media, cu oamenii de suflet din Giurgiu și colegii de la Teatrul “Tudor Vianu”, cu prieteni din toate zările (cât mai senine!) românești. De fapt, am petrecut, aici, în Florida, două Crăciunuri. Unul la ora României, altul, după șapte ceasuri… Așa va fi și cu Revelionul de mâine seară. Sub soarele arzător de aici, voi face din valurile Atlanticului nămeți de zăpadă, și colindători din România de suflet din egretele ce zboară sublim, în umbra palmierilor, deasupra lacului de dincolo de piscina vilei lui Ducu. Și voi ciocni o cupă cu șampanie, alături de un Panettone, la cumpăna nopții de la București, și voi toasta pentru cei dragi de la Casa de peste Ocean, din București și Giurgiu (două dintre poeziile volumului meu se numesc “Naveta la Giurgiu” și “Dunărea-nghețată”!), din întreaga Românie. Ca, peste șapte ceasuri, mâine în noapte atlantică, să toastez și pentru cei dragi de aici, în frunte cu Genevieve și Ducu, cu prietenii din New York, Los Angeles, Chicago și Boston, cu cei de suflet din Roma, Florența, Milano și Salerno, din Oslo, Munchen, Paris, Gotteborg și Viena, din Novi Sad și Vârșeț, Ruse, Silistra, Tărgoviște, Plovdiv și Sofia, din Chișinău, Melbourne, Sydney și Adelaide, din lumea-ntreagă!
…Tuturor, cu sufletul plin, un AN NOU cu Sănătate și 2016 STRĂLUCIRI!

Jurnal American (5). LA MIAMI, E SOARE, ÎN CULTURA ROMÂNĂ BATE UN VÂNT COMUNIST…

…Zi senină, la Miami, aproape 32 de grade Celsius, cu lumea-ntregă, parcă, venită în South Beach, unde fiecare zi e un spectacol, o paradă pornită din stradă. Pe Ocean Drive, vestita arteră cu Palatul lui Versace și vile de miliarde (de dolari!) prin care umblă top felul de celebrități, trec mașini și motocicle din toate epocile. Stau pe o tereasă pentru toată lumea, la etaj, la „Wet Wellie’s”, cu cerul tavan și privirea mângâind, de sub umbrele pentru soare, vârfurile palmierilor, ca să peteacă, în larg, vasele abia plecate-n croazieră. Shrimpi (creveți) și bere, cu limon în vârful sticlei, muzică salsa, se bea la greu, e căldură mare, mon cher (Nenea Iancu), nu întâmplător băutura-fanion se numește “Call a cab”, cheamă un taxi, că sunt mangă… Nu cheamă nimeni, dar merită reținută inspirația patronului…

…Și, totuși, în acest Paradis, nu uit de ai mei de Acasă! Sunt la curent cu mai tot ce se petrece, o oră pe zi e pentru documentare pe Internet. Din păcate, multe dintre veștile de acasă, îmi umbresc sufletul renăscut în splendorile Floridei.
…Citesc în excelenta revistă online “Yorick”, sub semnătura remarcabilei Monica Andronescu, voce selectă în cronica dramatică românescă, un material care mă umple de revoltă. Citez doar un paragraf:
“Așadar, peste noapte și fără explicații reale, Cristian Șofron – cel care a făcut posibil acest mic miracol în teatrul românesc din ultima jumătate de deceniu, la Centrul „Nicolae Bălcescu” din repertoriul căruia au făcut parte spectacole precum „Furtuna”, „Familia Tot”, „Mobilă și durere”, „Insecte”, Steaua fără nume” sau „O noapte furtunoasă” – a fost îndepărtat. Deși toate aceste spectacole au avut un palmares extraordinar. Au fost prezente în selecțiile Festivalului Național de Teatru și ale celor mai importante festivaluri din România, au primit premii UNITER. Nu mai departe de acest an, 2015, „Mobilă și durere” a avut cinci nominalizări la Premiile UNITER, printre care una pentru Cel mai bun spectacol, iar Victor Ioan Frunză și Adriana Grand au primit premiile pentru Cea mai bună regie și Cea mai bună scenografie. La Festivalul Comediei Românești – festCo – același spectacol a primit Marele Premiu. Două dintre spectacolele Centrului „Nicolae Bălcescu”, mai exact „Mobilă și durere” și „Steaua fără nume” au fost prezente în selecția Festivalului Național de Teatru de curând încheiat. Și totuși, la sfârșitul acestui an plin, drept premiu, managerul este destituit”…
CUM A FOST POSIBILĂ O ASEMENEA NEDREPTATE?!

…Citesc două fraze pe blogul cunoscutei și apreciatei Doina Uricariu, nu doar președintele ICR New York, ci și o remarcabilă poetă care a revoluționat, pur și simplu, imaginea Culturii Române în Big Apple, tot citesc și nu vreau să înțeleg că, mâhnită de jocurile putrede din culise, va părăsi ICR-ul NY!…
…Astăzi, prietenul Grigore Culian, excelent om de presă, directorul valoroasei publicații de limbă română “New York Magazin”, îmi scrie pe Facebook că, mâine, miercuri 16 decembrie, Doina Uricariu își va da demisia!?!
ACEASTA ESTE RĂSPLATA PENTRU REMARCABILA ACTIVITATE A DOINEI URICARIU LA CONDUCEREA ICR New YORK?!

ÎN LOC DE CONCLUZIE. Numai două exemple din România 2015!?!… Încă o dovadă de umilire a Culturii, a Performanței!… …Domnule Iohanis, domnule Cioloș, chiar sunteți surzi, orbi, când vine vorba despre Cultura Română?! NU VĂ ESTE JENĂ să asistți neutru la un asemenea mizerabil pseud0-spectacol?! Mie îmi crapă obrazul…

POST SCRIPTUM.
…Am plecat de Acasă, în America, sub o interogație gravă: mă mai întorc?! Sunt cu sufletul pendulând între ai mei de aici, cu Fermecătoarea Genevieve, absolut copil-minune, și Teatrul meu (și el) de suflet, de Acasă. Încă sunt directorul Teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu, interimar până la viitorul concurs (final de februarie, probabil!) pentru postul de director, care se tot dă de un și jumătate. La ultimele trei Concursuri nu mi-a fost acceptat dosarul de înscriere în competiție, pentru că n-aș fi absolvit facultatea de teatru, interpretându-se rigid o literă de lege, e drept, echivocă!?! Ca și cum un Dramaturg (cu 19 volume de teatru publicate și 31 de premiere), un absolvent de Filosofie (cu dascăli celebrii la cursurile de Istoria artei și literaturii universale-Dan Grigorescu; Estetică-Ion Ianoși; Etică-Nicolae Belu) n-ar face parte din Cultură!?! Mai mult, după ultima interzicere de a participa la Concursul de director, președintele CJ, ordonatorul principal de credite al teatrului giurgiuvean, a IGNORAT jenant răspunsul favorabil la memorial meu (către Ministerul Culturii) dat de ministru de atunci, remarcabilul Ionuț Vulpescu!?…
…Am plecat la Miami, cu bucuria unui final de mandat (5 ani și 5 luni) la Teatrul “Tudor Vianu” Giurgiu. Am reușit să pun în secnă, la Giurgiu, în premieră mondială, UNICUL text dramatic al eminentului filozof Ioan Petru Culianu, “Oreste Regele Sunetelor”. Cu acest spectacol, în regia maestrului Cristian Mihăilescu, și cu un minunat dublu rol interpretat numai în cheie dramatică de celebra soprană Felicia Filip, Teatrul de la Dunăre a obținut două Premii, pe 25 noiembrie, în Festivalul Internațional al Teatrelor de Studio de la Pitești! Tot acolo, unde, în cadrul Festivalului Teatrului Balcanic de Studio, piesa mea “Animalul, acest om ciudat”, montată la Naționalul “Sterija”, Scena Română, din Vârșeț, Serbia, a obținut Premiul “Cel mai bun spectacol din Balcani”!… Cu 15 zile în urma succeselor de la Pitești, primeam din partea Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dramaturgiu, Premiul pentru cea mai bună carte de teatru-“Monolog în doi cu moartea la ușă”!…
…Reușite care, în logica dâmbovițeană a acestor vremuri, exemplificată de „premierea” performanțele lui Cristian Șofron și Doina Uricariu, mă obligă să mă aștept la un nou refuz al CJ-ului Giurgiu de a mi se acorda dreptul de a participa la Concursul pentru continuarea performanțelor Teatrului Tudor Vianu!
…Și, atunci, merită să mă mai întorc în Țara nedreptăților, a mitei în cascade, a umilirii Culturii și a oamenilor bolnavi de Adevăr și de Frumos?!