…Anul trecut, pe vremea asta, în ultima zi de iarnă. Ultima zi din februarie. 29, pentru că a fost an bisect! Ultima mea zi la Giurgiu, rotunjind un Timp, de cinci ani, șapte luni și douăzeciși două de zile, cât am condus Teatrul din briza Dunării, găsindu-l „Valah” și lăsându-l „Tudor Vianu”, în semn de prețuire și neuitare a marelui literat de talie europeană, născut în Giurgiu. A fost un timp frumos, în briza Dunării albastre, cu Valurile ei fascinante, de visare, o vreme în care Giurgiu a devenit Cetatea Dramaturgiei Românești. Numai piese autohtone montate pe scena teatrului aflat la 62 de kilometri de Capitală. 40 la număr, veritabil record național! Și două bulgărești, într-un Proiect dunărean căruia îi pregătisem o perspectivă de amploare. Numai că eu n-am mai fost lăsat să-mi pun în practică noul Proiect la care am muncit, entuziast, aproape un an. Într-un stat de drept, nici nu mai trebuia să dau Concurs pentru continuarea mandatului de director-manager, din moment ce am avut la fiecare evaluare anuală nota maximă, cum 10 am primit și la cea finală. Logic, urma doar să-mi prezint Proiectul…
…Numai că noi trăim în România, nu într-un stat de drept, unde legile și Ordonanțele se schimbă peste noapte, în funcție de interese personale… Ion Caramitru, marele actor, excelentul manager al Naționalului bucureștean, s-a speriat de zvonuri, s-a temut să nu-i atace tronul două apreciate cronicărese (Modreanu și Popovici), absolvente de ziaristică și filologie, și s-a (z)bătut să blocheze noua propunere a Ministrului Culturii, din ianuarie 2016, Vlad Alexandrescu, schimbarea aberantei litere c din art. III al Legii 186, încât să se permită și literaților să conducă instituțiile culturale, nu doar cei care au absolvit Facultatea de teatru. Caramitru și UNITER au câștigat, dar Adevărul a mai fost siluit o dată, martori fiindu-mi Caragiale, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Zaharia Stancu, Victor Eftimiu, Ion Minulescu, Fănuș Neagu, Dinu Săraru etc. (foști directori ai Naționalului bucureștean), Alecsandri, Topârceanu, Mihail Sadoveanu, Mihai Ursachi, Mircea Radu Iacoban etc.(directori, prin frumoase decenii, la Naționalul ieșean), niciunul neurmând un minut cursul Institutului de teatru!
…Mulți m-au îndemnat să-i acționez imediat în judecată pe cei care s-au opus unei Logici elementare, anulând nu doar un principiu, ci și istoria teatrului românesc, la capitolul directoratului. Și pe preș.C.J. Giurgiu de la vremea aceea, V.M., care a ignorat o adresă a Ministrului Culturii de la vremea respectivă, Ionuț Vulpescu, prin care mi se dădea dreptate să mă consider, ca dramaturg, om de teatru și preciza că teatrul giurgiuvean nu ține de Ministerul Culturii, ci de Consiliul Județean, care poate găsi variantele logice, cum s-a întâmplat și la Botoșani, Pitești sau Baia Mare cu directori ne-actori sau regizori. Dom’ preș.C.J., însă, a fluturat nervos acea adresă semnată de un ministru, ba, furios, a catalogat-o, iresponsabil (folosesc un eufemism!), „O prostie!”, moment în care m-am ridicat de la masa așa-ziselor noastre discuții fără sens și am spus „Adio, Giurgiu”! Era prin octombrie 2015!… Jocurile erau făcute, politicul triumfase și în acest caz pe ruinele Adevărului.
… La ce bun să dau în judecată pe cineva?! Chiar dacă știu suficiente lucruri picante din lumea fotbalului și teatrului românesc, nu le voi pune niciodată pe hârtie, pentru a face valuri de o zi-două, pentru răzbunări meschine. Nu, iubesc, respect prea mult Fotbalul și Teatrul încât să intru în mocirlă!
…Cei care m-au blocat la mantinelă, ilogic (nu tot ce este logic este și adevărat, nu-i așa?!), mi-au făcut un mare bine! În anul acesta care se împlinește astăzi, de când n-am mai făcut naveta la Giurgiu, am redescoperit Libertatea, odihna, grija de mine și de scrisul meu! Adio, sculare criminală la 6, dis de dimineață, duș, bărbierit, mic dejun, medicamentele luate, mâncare la pește și broasca testoasă, toate în 30 de minute, după care contratimp de două minute la stația de tramvai sau autobuz, ca să ajung la 6:45 în fața Bisericii Eroii Revoluției, de unde să iau microbuzul spre Giurgiu! Doamne, cum am rezistat în ritmul acesta dement 5 ani, 7 luni și 22 de zile?! Mulțumesc, Bunule Dumnezeu!
…Acum, sunt mai liber ca niciodată, mă scol pe la 10-11 dimineața, mă culc când vreau, scriu când vreau, merg la multe Festivaluri de Teatru și de Poezie, onorez mai toate invitațiile la premiere, la lansări de carte, de CD-uri. Duc o viață de om normal! Și rezultatele au apărut, ca o contrabalansare a vieții. M-am îngrășat cu cinci kilograme, am publicat un nou volum de poeme („Ambasadorii mei din Olimp”), am câștigat un nou Concurs Național de Dramaturgie, cel de Cea mai bună piesă scurtă de teatru (Oradea-noiembrie 2016), am avut două premiere (una la Chișinău, la Teatrul Național „Satiricus I.L.Caragiale, în 21 aprilie 2016, cu „Pușlamaua de la etajul 13”, alta, la Teatrul „Ariel” din Rm.Vâlcea-„Freud și Bunul Dumnezeu”, la 10 februarie, acest an), am pus ultimul punct unui alt volum de teatru (5 piese noi), am primit, vara trecută, în 18 iulie, Marele Premiu Internațional pentru Arte (la Festivalul Internațional „Nopțile de Poezie de la Curtea de Argeș”), plus patru Diplome de excelență, citesc, fascinat, ca pe vremuri, până dincolo de ora două, în noapte, merg mai des la filme și concerte, ies cu prieteni, cu Mircea-Robert și Maria la un restaurant italian, „Borsalino”, sau la unul chinezesc cu niște creveți de te dau pe spate, TRĂIESC din plin! Sunt FERICIT!
…Am avut propuneri de a reveni în presă, ba și în unele teatre, pe diferite funcții. Nu mă mai interesează, o spun foarte sincer! Dacă mi s-au da un milion de dolari să redevin director de teatru, n-aș accepta! Prefer să fiu Directorul meu!…Există o vreme când trebuie să găsești forța să spui „Gata, ajunge!”…
…La Giurgiu a fost tare greu, schemă mică, bani puțini, dar a fost FRUMOS! Nimic deosebit nu se naște ușor!… Din fericire, am încheiat mandatul de director cu un EVENIMENT: montarea în premieră mondială a singurei piese de teatru („Oreste Regele Sunetelor”) a eminentului filosof Ioan Petru Culianu, cu fermecătoarea Actriță de top mondial Felicia Filip, în regia Maestrului Cristian Mihăilescu. S-a întâmplat așa ceva la Giurgiu, nu la Iași (unde se născuse Marele Filosof!) sau în alt Teatru Național! Și sunt mândru pentru această performanță, care a înnobilat pasiunea mea nebună de 5 ani, 7 luni și 22 de zile!
…Știam că unii mă vor uita imediat de cum nu voi mai fi director! Că alții mă vor denigra, fără dovezi. Din nefericire, numărul lor, al celor care au uitat câte laude nemăsurate îmi aduceau, a fost mai mare decât îmi închipuiam. Surprize neplăcute din țară și din străinătate. Eu am crezut sincer în prieteniile născute în cei aproape șase ani. Numai că „Istoria este o rană, dacă o dezbraci de taină”, spune un personaj din ultima mea piesă scrisă.
…Nu voi uita vreodată Giurgiu, mon Amour! Regret că nu mai ajung de două-trei ori pe săptămână pe malul Dunării Albastre, să urc în micul foișor imaginat de mine pe ponton, să comand o saramură de crap (ca la Giurgiu nu există nicăieri!) și un pahar cu vin roșu, să privescfermecat peste drum la Ruse, unde am avut atâția declarați prieteni, cu care am realizat ceva nemaivăzut până acum, să-mi
arunc gândul în amonte spre Vidin, să mai vărs câțiva stropi de vin și lacrimi în fluviu în memoria minunatului meu prieten adevărat Vili Perveli, și în aval, spre Silistra, la Zlatina Staneva, directoarea Teatrului Dramatic și de Păpuși, singurul om de teatru din Bulgaria care nu m-a uitat, dimpotrivă, m-a anunțat că vrea să monteze, în premieră mondială, „Leopardul Mistreț”, comedia ce a câștigat Concursul Național de Dramaturgie la festCo 2010, dar Teatrul de Comedie nu a pus-o în scenă, cum s-ar fi cuvenit!
…Îmi lipsești Dunăre, Dunăre, apă pentru mine niciodată tulbure, nu te-am mai văzut decât o dată, din 29 februarie 2016, trecând Podul spre Bulgaria mea dragă. Îmi lipsesc și mulți giurgiuveni din scripturi alese, și colegi, și confrați, politicieni, microbiști, nu le scriu numele să nu le creez probleme, răzbunări, într-o lume în care, din păcate, din frustare și răutate, cei dinainte nu există, sunt niște răi, ei n-au făcut nimic bun!
…Nu, domnilor, doamnelor și domnișoarelor (sper că tovarăși și tovarășe nu mai există! Oare?!), AM FĂCUT LUCRURI MINUNATE LA GIURGIU!
…Și le mulțumesc TUTUROR celor care m-au ajutat, m-au suportat, să realizăm, acolo, în briza Dunării Albastre, o CETATE A DRAMATRGIEI ROMÂNEȘTI! Care nu mai există. Ca orice lucru Frumos, la noi…
…MULȚUMESC, GIURGIU! RĂMÂN UNUL DIN FIII TĂI DE SUFLET…Multă sănătate și bucurii, TUTUROR!
