Categorie: Happy History

Emeric Ienei – 73

…Săptămâna aceasta începe cu onoruri pentru un gentleman al fotbalului românesc. Ca jucător, dar, mai ales, ca antrenor. Ca om din scripturi alese. S-a născut acum 73 de primăveri, la Agriș, în județul Arad, iar la nici 9 ani, a început fotbalul la echipa „7 Noiembrie” din orașul aflat sub aura de Legendă a lui Bonyhadi și Petschovschi. Astăzi este maestru emerit al sportului, antrenor emerit și General de armată. S-a bucurat de toate onorurile ca mijlocaș de ținută, dar, în primul rând, ca antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Nimeni altul decât gentlemanul de-o viață Emeric Ienei, aflat, astăzi, la minunat ceas aniversar. De fapt, un triptic aniversar în partea a doua a lui Mărțișor, când trei prieteni, de-o viață, parcă, ridică o cupă cu șampanie.

Pe 18 martie, în același an cu Imi Ienei, s-a născut remarcabilul muzician și om de televiziune Horia Moculescu, o Enciclopedie (și) sportivă, ba chiar practicant, în tinerețe, la nivel de performanță a atletismului, voleiului și rugby-ului, pe când era student la Petroșani. Iar pe 26 martie își va serba frumoasele primăveri cel mai mare commentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu.

Emeric Ienei, născut între cei doi prieteni, pe 22 martie…

…Cei mai mulți îl știu doar ca technician de top. Imi Ienei are, însă, și o remarcabilă carte de vizită ca fotbalist. La 13 ani, se legitima la Flamura Roșie Arad, unde a debutat pe prima scenă, evoluând în 21 de jocuri pentru arădeni.

  • La 17 ani, a devenit component al naționalei de juniori, de unde a urcat în echipa de poveste CCA (Steaua de azi).
  • A adunat 254 de partide în Divizia A la CCA, în 13 ani, ca mijlocaș și fundaș.
  • Cu echipa militară a câștigat 3 titluri și 4 Cupe ale României.
  • Cariera de jucător și-a încheiat-o în Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut două sezoane (’69-71), ceea ce pentru un fotbalist român reprezenta o raritate la vremea aceea.
  • A adunat și 12 tricouri în Națională, într-o perioadă când tricolorii susțineau 2-3 meciuri pe an. Apoteoza, Olimpiada ’64, la Tokyo, unde echipa noastră a terminat, dramatic, pe locul 5.

…Cei mai mulți, mai ales ultimele generații, îl cunosc ca un antrenor intrat în Legendă. Cariera de tehnician a început-o în 1971, la clubul Steaua, unde a activate la toate nivelele, de la juniori până la echipa mare.

  • Ca antrenor, cu Steaua a câștigat de două ori eventul campionat-cupă, în ’76 și 85, plus 3 titluri (în ’78 , ’86 și ’94) și o ultimă Cupă a României, în…’99!
  • Dar Emeric Ienei simbolizează, ca strateg, în primul rând, triumful unic din fotbalul nostru, cucerirea Cupei Campionilor Europeni, în 7 mai ’86, la Sevilla, după senzaționalul 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, rezultat care a făcut rapid înconjorul lumii.
  • La nivel de club, a mai antrenat pe FC Bihor Oradea, C.S. Târgoviște, Universitatea Craiova, Videoton (Ungaria) și Panionios (Grecia).
  • A condus în două mandate și Naționala României. A debutat ca selecționer în toamna lui ’86, calificând reprezentativa tricoloră, după 20 de ani, la un Mondial: Coppa del Mondo ’90, unde a ajuns în „optimi”, cea mai bună performanță al „tricolorilor” de până atunci…
  • În 2000 a revenit la timona Naționalei, chemat pentru Europeanul din Belgia și Olanda, unde a reușit performanța de a depăși faza grupelor turneului final (altă premieră pentru Naționala noastră)!
  • Un an (’92-’93), a antrenat Naționala Ungariei, ratând calificarea la World Cup ’94.
  • A fost un timp și președinte al lui FC Bihor Oradea, Ministru secretar de stat la MTS și director tehnic în FRF. Acum, s-a retras la Oradea, însă bate țara-n lung și lat, căutând tinere nestemate, în care a crezut mereu…

…O viață și o carieră de roman sau de film, performanțe care fac din Emeric Ienei mai mult decât un gentleman General al fotbalului nostru!

Happy Birthday, Sir Emeric Ienei!

Mondialele Indoor, demne de onor!

…În lume, este „ora atletismului”. La Doha, în Qatar, a 14-a ediție a Mondialelor în sală. Toată floarea cea vestită a „sportului-sporturilor” este gata de un nou onor, fie și indoor. Multe recorduri sunt gata să cadă. Alte legende încep să se țeasă…

…Privești scurta istorie a Mondialelor atletice de sală și constați că numai 9 țări au avut șansa să găzduiască acest inegalabil Festival.

  • Spania a organizat 3 Mondiale de sală: Sevilla-’91, Barcelona-’95 și Valencia-2008.
  • Câte 2 ediții au găzduit Franța (Paris-’85 și ’97) și Ungaria (Budapesta-’89 și 2004).
  • Au cunoscut onorul organizării unei ediții, în Europa: Portugalia-Lisabona ’91; Marea Britanie-Birmingham 2003 și Rusia-Moscova 2006.
  • Două ediții în America de Nord: în SUA, la Indianapolis, în ’87, și în Canada, la Toronto, în ’93.
  • Singurul Mondial indoor din Asia, în Japonia, la Maebashi, în ’99.
  • După evenimentul de la Doha, următorul Mondial atletic de sală, în premieră sub Semilina, la Istanbul, în martie 2012.

…Mondialul indoor își are eroii lui, unii, adevărate legende, printre care și fata noastră de aur, Gabriela Szabo.

  • Reginele aurului, cu 7 medalii din cel mai prețios metal, sunt Maria de Lurdes Mutola, din Mozambic, care s-a pregătit, însă, în SUA, imbatabilă între 1993-2006, la 800 m; și rusoaica Natalia Nazarova, cu 7 titluri la 400 m. și ștafeta 4 X 400 m.
  • Câte 5 medalii de aur: bulgăroaica Stefka Kostadinova, la săritura în înălțime, și cubanezul Ivan Pedroso, la lungime.
  • 4 medalii în dreptul legendarilor Gabriela Szabo, la 1.500 m. și 3.000 m, Javier Sotomayor (Cuba), la înălțime, și Serghei Bubka, la prăjină cu 3 titluri pentru URSS, unul pentru Ucraina.
  • De 4 ori campion al lumii în sală și ethiopianul Haile Gebrselassie, 3 titluri la 3.000 m și unul la 1.500 m.

…Dincolo de medalii, există și Recordurile. Cele care rezistă de cei mai mulți ani, la băieți…

  • Acea aruncare a greutății de 22 metri și 24 de centimetri, reușită în… ’87 de Ulf Timmermann, care reprezenta, pe atunci, la Indianapolis, RDG-ul!
  • Săritura cubanezului Javier Sotomayor, 2,43 m, în ’89, la Budapesta…
  • Zborul lui Serghei Bubka, cu prăjina, la 6 metri, în ’91, în Andaluzia, mai exact Sevilla atât de sonoră pentru noi…

…Două recorduri mondiale de durată, în sală, și la fete. Performanțe ce rezistă de 23 de ani, de la Indianapolis ’87

  • Atunci, Stefka Kostadinova, vecina noastră de la sud de Dunăre, trecea peste ștacheta înălțată la 2,05 metri, iar galactica Heike Drechsler, din RDG, pe atunci, zbura în lungime la 7,10 metri!

…Care vor fi recordurile și eroii de la Doha?

Doctorul Boloni

…Acum 57 de primăveri, în a 69-a zi a anului, în briza Mureșului, venea pe lume un viitor doctor. Un pici care, peste ani, avea să fie absolvent de stomatologie, dar și doctor în… fotbal. Ceea ce în fotbalul românesc nu ar fi fost o premieră: la Cluj, Mircea Luca și Constantin Rădulescu jucau și fotbal de performanță, practicau și medicina…

…Acum este vorba despre Ladislau Boloni, fotbalistul-medic căsătorit cu o actriță, de la „Naționalul” din Tg. Mureș. Loți pentru cei mai mulți, etalon de seriozitate și sacrificiu, de luciditate în teren și forță morală, dar și mijlocașul cu un „stâng” de dinamită. A fost primul jucător român care a sărit de 100 de prezențe în Națională. Unicul fotbalist care și-a condiționat transferul de la ASA Tg.Mureș la Steaua, în ’84, de amenajarea unui cabinet stomatologic în incinta stadionului, unde să-și exercite și profesia de medic! În acel cabinet de la stadionul „Ghencea”, stomatologul Boloni și-a tratat destui colegi din echipa de aur a Stelei, care avea să triumfe strălucitor, la Sevilla ’86 și Monte Carlo ’87…

…Loți Boloni s-a născut la 11 martie ’53, la Tg.Mureș, dar copilăria și-a petrecut-o la Târnăveni. În orașul-reședință al județului avea să se întoarcă pentru fotbalul de prima divizie și Facultatea de stomatologie.

  • A debutat în fotbal la Chimica Târnăveni, în 1967, în „B”.
  • Pe prima scenă a susținut 484 de întâlniri, marcând 86 de goluri.
  • Timp de 14 ani, fotbalist la A.S.Armata Tg.Mureș (1970-1984), echipă cu care a terminat pe locul 2 în campionat și a jucat în Cupa UEFA!
  • A evoluat, cu succes răsunător, 3 sezoane la Steaua (’84-’87).
  • În prețiosul CV de jucător, 16 meciuri și în Belgia, la Racing Bruxelles.
  • Câte un an la Creteil și Orleans, în liga secundă franceză.
  • Frumoasa carieră de jucător este înnobilată cu 4 titluri și două Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni, la Sevilla, în mai ’86, și Supercupa Europei, la Monte Carlo, în februarie ’87, toate cu Steaua.
  • De 2 ori, a fost desemnat „Cel mai bun fotbalist român”: în 1977 și în 1983. Pe când era „motorul” echipei din Tg. Mureș, frumosul lui oraș natal!
  • Primul jucător român care a depășit suta de selecții s-a oprit la cota 108 prezențe în Naționala României, marcând 25 de goluri. De legendă a rămas golul victoriei din poarta lui Zoff, în 16 aprilie ’83, când Italia purta coroana lumii. Era într-un meci din preliminariile pentru Euro ’84, unde Naționala noastră a ajuns, sub bagheta lui Mircea Lucescu, iar Loți Boloni a fost titular de preț  în „11”-le tricolor.

…Acesta este pe scurt jucătorul Ladislau Boloni, de 23 de ori căpitanul Naționalei!

…Cariera de antrenor l-a prezentat repede ca un tehnician de rasă, inteligent și serios. Drumul Golgotei de coach l-a început în Franța, la Nancy, echipă pe care a promovat-o de două ori, retrogradând, însă, de fiecare dată.

  • Selecționer, în numai 13 partide, la timona Naționalei (12 august 2000-6 iunie 2001). Bilanțul: 8 victorii, 2 egaluri, 3 eșecuri.
  • Cel mai prețios succes, ca selecționer, 2-0 (1-0), cu Ungaria, pe 2 iunie 2001, la București, ambele goluri fiind marcate de Marius Niculae. Era o partidă în preliminarile Mondialului asiatic.
  • După meciul câștigat în fața Lituaniei, 2-1 (1-0), la Kaunas, în 6 iunie 2001, tot în preliminariile CM, a lăsat Naționala României pentru Sporting Lisabona. N-a fost vorba doar de căruța de bani oferită de lusitani, cum au zis mulți, ci și de lehamitea produsă de „unele” persoane din anturajul intim al fotbalului de acasă, atât de putred.
  • Cu Sporting a câștigat, în primul sezon, campionatul, Cupa și Supercupa Portugaliei!… Se mai poate mândri și cu promovarea unor telente ajunse, astăzi, stele mondiale: Cristiano Ronaldo, Hugo Viana și Ricardo Quaresma.
  • A antrenat, apoi, în Franța (pe Rennes și Monaco), în Emiratele Arabe Unite (pe Al-Jazeera) și Standard Liege.
  • Cu Standard a câștigat (surprinzător pentru mulți) campionatul Belgiei, și a ajuns cu echipa în actuala primăvară europeană, însă „lucrat” în culise, nu l-a prins „zăpada mieilor” pe malul Meusei. Luna trecută, frumoasa aventură belgiană a lui Loți s-a încheiat brusc, cu gust amar…

…Astăzi, însă, un buchet de gânduri însorite. La Mulți Ani, Loți Boloni!

Cupa Davis, Cupa de Vis

…Week-end-ul acesta aduce din nou la rampă Cupa Davis, ajunsă la ediția 99! Turul I al Grupei Mondiale, 7-9 martie. Noi, lipsim. Vor fi, în schimb, opt dueluri (dintre care 7 în Europa!), unele de mare interes: Spania-Elveția, Franța-Germania, Serbia-SUA, Suedia-Argentina, Rusia-India, Croația-Ecuador, Chile-Israel și Belgia-Cehia.

…Istoria „Salatierei de argint” a început în 1900, când studentul american Dwight Davis a invitat echipa britanică pentru a tansforma campionatele yankeilor în unele internaționale. Atunci, între 8-10 august 1900, la Boston, întâiul meci al Cupei Davis: SUA-Marea Britanie 3-0!

…Peste 22 de ani, la 19 iulie ’22, debuta în Cupa Davis și echipa României: 0-5 cu India, la Eastbourne. Primii noștrii daviscup-meni, Nicolae Mișu (un nume, atunci, în sportul alb, la Paris și Londra) și Mihai Stern.

…Ultima finală a Salatierei de argint, în decembrie trecut, la Barcelona, unde Spania lui Rafael Nadal a spulberat Cehia, cu 5-0!

…Cele mai multe trofee câștigate le au Statele Unite-32. Întâiul, în 1900, ultimul, în 2007, 4-1 cu Rusia. Plus 28 de finale pierdute, ultima în Spania, acum 5 ani, 1-3, la Sevilla.

…În clasamentul învingătorilor Cupei Davis urmează Australia-28 de trofee (primul în 1907, ultimul, în 2003), „cangurii” cedând în 18 finale.

…Marea Britanie și Franța au câte 9 Salatiere în vitrină, englezii pierzând 8 finale, francezii-5. Suedia a scris și ea istorie, între 1975-1998, când a triumfat de 7 ori și a mai ratat 5 finale.

…Spania este revelația ultimului deceniu, câstigând de 4 ori Cupa Davis (2000, 2004, 2008, 2009). A pierdut și 3 finale, două în ’65 și ’67 (ambele, 1-4, cu Australia, în deplasare)… Germania are 3 Salatiere, și o finală pierdută, Rusia-2 trofee.

…Câte o victorie supremă- Italia (4-1, cu Chile, în ’76), Cehia (4-1 cu Italia, în ’80) și Croația (3-2, în dauna slovacilor, în 2005). Pe tabelul câștigătorilor întâlnim și reprezentativa Africii de Sud, încununată prin… neprezentarea Indiei, în semn de protest, atunci, în ’74, față de politica de apartheid de la Capetown.

…Un capitol aparte îl reprezintă România-0 trofee în palmares, dar 3 incredibile finale, pierdute, toate, în fața americanilor: 1969 (0-5,  la Cleveland), 1971 (2-3, la Charlotte) și 1972 (2-3, la București). Ilie Năstase și Ion Țiriac rămân, însă, nume de aur în Cartea cu artiști a Cupei de Vis.

…Lunga și încântătoarea istorie a Salatierei de argint are și multe recorduri interesante. Am ales câteva…

  • Cele mai multe trofee consecutive: SUA-7 (1920-1926)
  • Cele mai multe reveniri de la 0-2: Suedia-5!
  • Cele mai multe finale disputate de un jucător: 11-Bill Tilden (SUA)!
  • Cele mai multe jocuri câștigate la simplu: 33-Bjorn Bjorg (Suedia, în perioada mai ’73-iunie ’80)
  • Cel mai tânăr jucător în Cupa Davis: Mohammed Hossain (Bangladesh): 13 ani și 326 de zile, într-un meci din Grupa Oceania, 2003. Astăzi, nu sunt acceptați jucători sub 14 ani!
  • Cel mai vârstnic jucător: Yaka Koptigan (Togo), 59 de ani și 147 de zile, în 2001, în Grupa a III-a preliminară!
  • Cel mai în vârstă jucător într-un meci de Grupa Mondială: Ilie Năstase-37 de ani și 220 de zile, în 1984, la dublu, și olandezul Paul Haarhuis, la simplu, în 2005, la 39 de ani și 148 de zile.
  • Cel mai lung set final: 20-18, la simplu (în 1991) și 23-21, la dublu, de două ori, în ’57 și ’98!
  • Cei mai mulți „ași” într-un meci de Cupa Davis: 78 reușiți de croatul Ivo Karlovici, în disputa cu cehul Stepanek, anul trecut!
  • Recordul de viteză a unui serviciu: 249 kilometri pe oră-americanul Andy Roddick, în meciul cu ruslul Volcikov!

…Cupa Davis pleacă din nou la drum. Tenismenii profesioniști cer, însă, din cauza programului obositor, disputarea Salatierei de argint o dată la doi ani. Sub o altă denumire: Marele Slam al Națiunilor sau Cupa Mondială. Poate după ediția jubiliară, cea cu numărul 100, de la anul!

Halagian, Beldeanu și Săndoi

…”Mărțișor”, luna femeilor, a debutat cu o săptămână ce pare să fie a fotbaliștilor. Nu mai puțini de trei oameni de fotbal își serbează ziua de naștere în primele zile din martie. Trei nume sonore, fiecare galonat cu titluri și meciuri în Națională, un triptic de rafinament, intuiție și tenacitate, trei creatori de spectacol. Ca jucători și ca antrenori, de la baza piramidei până, acolo, spre piscuri.

…Cum spuneam și în emisiunea de la Telesport, la „History sport”, voi privi acest triptic sentimental, nu în ordinea vârstei, respectând data din luna martie și nu anul venirii pe lume al celor ce aveau să devină frumoși trubaduri la curtea regelui fotbal.

…Primul care a deschis luna Mărțișor este un olten, Emil Săndoi, născut pe 1 martie 1965, în Cetatea Banilor, acolo unde a bătut monezi de aur în „sportul-rege”. A jucat 350 de meciuri pe prima scenă, marcând 49 de goluri. Și-a petrecut 14 sezoane minunate la Universitatea Craiova, sub tricoul căreia s-a bucurat de un titlu de campion al țării și de două Cupe ale României. Două sezoane în Trivale și unul la Angers, în liga secundă din Franța. A adunat 16 partide în cupele europene, toate cu trupa olteană, a adunat și 30 de „tricouri”, la Națională, unde s-a retras prematur, din cauza unui accident nefericit ce l-a prins tocmai când era pe creasta valului!

…A luat un nou start ca antrenor. Același tip cerebral, serios, și ca technician, la Craiova, Pandurii Tg. Jiu, FC Vaslui și, de doi ani, la Naționala de tineret, unde a ratat la mustață o calificare în primele echipe ale Europei, vis încă nespulberat… Oricum, „mânjii” tricolori i-au oferit ca un mic cadou la cei 45 de ani împliniți luni, egalul (1-1), din amicalul cu Israel, de ieri, în deplasare…

…Aurică Beldeanu, puștanul care a văzut elixirul Vieții pe 5 martie ’51, la Dobroești, o comună lângă București, „giuvaierul” crescut la „fabrica” din Parcul cu Platani, înseamnă un reper pentru inteligența din joc, travaliu, dar și tehnicitate, pentru loviturile libere de maestru în cele 353 de evoluții, cu 44 de goluri marcate. Astăzi, se consideră oltean, căci Craiova l-a adoptat repede pe cel ce părea un fiu risipitor, după ce se jucase, parcă, cu talentul lui rar, și la „bancari” și între „furnalele” Reșiței, unde-l dusese pentru spectacol Ilie Pătruică.

…Stălucirea i-a venit deplin la Craiova-Maxima, sub tricoul oltenilor cucerind două titluri și trei Cupe ale României, dar, mai ales, susținând 28 de jocuri europene, unde a înscris de 5 ori, capodopera fiind acel gol de Legendă de la Leeds, din noiembrie ’79, asemănat de englezi, fascinați de execuție, cu al celebrului Lorimer.

…A dansat superb de 19 ori și în Națională, primind aplauze și pe Wembley (unde a fost 0-0), după ce, cu 6 luni, în urmă, figura în „11”-le care, la București, învingea în premieră, oficial, cu istoricul 2-1, naționala Angliei!

…Enciclopedie de fotbal, Aurică Beldeanu n-a ezitat să înceapă antrenoratul la copii și juniori, ajungând consilier și la echipa mare a Craiovei. Și totuși, opinez că merita mai multă încredere din partea diriguitorilor ultimilor ani din fotbalul românesc…

…În fotbalul nostru, când spui „Armeanul”, automat zici Florin Vaschin Halagian, omul care a dus întâiul (dar nu singurul) titlu în Trivale. S-a născut la 7 martie ’39 în București, și nu Pitești, cum cred mulți! El este antrenorul care a trăit orice meci ca un „vulcan”, descoperind rețete miraculoase pentru 3 titluri de campion, dar și pentru salvări ca și imposibile de la retrogradare.

…Puțini și-l amintesc ca jucător, cu 58 de meciuri în Divizia A. Ca mijlocaș de intuiție și travaliu a jucat la Dinamo (București și Pitești),  Progresul CPCS, Petrolul Ploiești, Minerul Baia Mare, la Știința București, în „B”, agățând ghetele în cui la Vagonul Arad.

…Pe când avea nici 33 de ani, devenea, la Pitești, cel mai tânăr coach din prima ligă, unde a antrenat 12 echipe, pe care le-a condus în aproape 900 de meciuri. Recordmanul tehnicienilor români, veșnic tânărul „Hala” a cutezat toamna trecută, la 70 de ani trecuți, să ia loc pe banca Gloriei Bistrița!

…Campionatul de debut, ’72-73, avea să-l încheie apoteotec, cu Argeșul inegalabilului Dobrin îmbrăcat în hainele de gală ale Campioanei, ispravă pe care o va repetata și în ’79, tot în Trivale, dar și în ’92, aflat la cârma lui Dinamo.

…Maestrul de la catedra fotbalului-practică a antrenat și Naționala olimpică, a fost antrenor federal, observator și consilier al președintelui FRF. Veșnic tânărul, inegalabilul, legendarul Florin Halagian.

…Un Armean, un Muntean ș un Oltean… Celor trei minunați vestitori ai primăverii, „La Mulți Ani”, Sănătate-Maximă și bucuriile pe care le merită din plin!

„Gemenii” Octavian Bellu și Michael Jordan

…Există un Destin. Mi-am dat seama de această axiomă (pentru a câta oară?!), făcându-mi documentarea pentru „pastilele” de History Sport, de la Telesport. Într-o singură zi, pe 17 ale lunii Făurar, la 12 ani distanță, s-au născut doi Făuritori de Mituri. Unul, la Ploiești, în 1951, altul, în New York, în 1963. Doi „gemeni” ai Legendei: Octavian Bellu și Michael Jordan, în ordinea anului venirii pe lume…

…Cel care s-a născut lângă sondele Ploieștiului, în urmă cu 59 de ani, a cucerit de mai multe ori America, fiind un fel de Brâncuși creator de „Păsări măiastre” în lumea gimnasticii. Se spune că este cel mai galonat antrenor al lumii! Cine altul decât Octavian Bellu!

…Acum 47 de ani, în Brooklyn-ul New Yorkului, Zeii trimiteau în Viață un copil-minune. Cel care avea să devină „Stăpânul Inelelor”, „Air Jordan” sau „His Airness”, cel mai mare baschetbalist al tuturor timpurilor: Michael Jeffrey Jordan, magicianul  inegalabilului „Dream Team” care a încântat lumea peste un deceniu…

…După ce a debutat ca tehnician, acasă, la Petrolul Ploiești, în ’74, Octavian Bellu a urcat în atelierul de alchimie de la Deva, iar în 1990 a devenit mai-marele lotului național feminin de gimnastică. Și, flancat de Mariana Bitang, a transformat arta antrenoratului în știință exactă, logodind talentul de excepție al românului cu rigurozitatea absolut necesară căutătorilor de aur mondial.

…Născut în cartier cu Mike Tyson, micul Jordan avea să se mute repede în Carolina de Nord, acolo unde și-a început drumul fermecător spre stele. După ce a irupt uluitor în baschetul univeristar American -izvorul de aur al NBA-ului-, Michael Jordan avea să devină Starul Americii la Chicago Bulls, unde a câștigat absolut tot ce se putea imagina…

…Are, ca super-antrenor, o uluitoare colecție de metale prețioase, explorate pe „Colina” de la Deva și pe toate fusele orare ale lumii: 278 de medalii la 6 (șase) Olimpiade, Mondiale și Europene. O cifră ireală! Mai ales că 108 dintre laurii supremi sunt dintre aceia care pornesc tulburătorul Imn al țării. Alte 81 de medalii din argint și 87 de bronz. Fabulos!

…Ca „Stăpân al inelelor”, a triumfat în două Olimpiade, la Los Angeles și Barcelona, unde dirijorul astralului „Dream Team” a făcut din baschet Artă sublimă! Și au urmat 6 titluri, cu Chicago Bulls, în două „triple” (1991-’93, 1996-’98); 5 premii MVP; 10 prezențe în echipa NBA; 14 apariții All Star Game; de 10 ori cel mai bun marcator în NBA; de 9 ori cel mai bun apărător; de 3 ori cel mai bun recuperator; cea mai mare medie de puncte pe meci, atât în „regular” cât și în play-off (33,4 puncte marcate)!; un record de poveste SF: victorii în toate cele 72 de meciuri jucate cu Chicago Bulls, în sezonul ’95-’96!!!

…La prima sa Olimpiadă, cea de la Los Angeles, și-a dat doctoratul în antrenorat: 4 medalii de aur, prin Ecaterina Szabo (sol și sărituri), Simona Păuca (bârnă) și cea pe echipe; două de argint și două din bronz. 8 (opt) în total!… Era prima din cele șase Olimpiade prin care a făcut din vitrina sportului românesc un încântător Tezaur. Ultima serenadă sub balconul Zeilor, la Atena, în 2004, de unde s-a întors cu alt șirag de patru piese rare din aur: Echipa, Cătălina Ponor-regina la sol și bârnă, și Monica Roșu, la sărituri. Și, ca un minunat acord final într-o Simfonie a triumfului, sub Acropole, și 4 medalii de argint, plus una din bronz. Succese fără egal în gimnastica mondială care, logic, l-au desemnat de 5 ori drept cel mai bun antrenor român: în ’92, ’94, ’95, ’96, ’97. Pentru mai toți specialiștii, el este cel mai mare antrenor de gimnastică din lume, din toate timpurile.

…După primele 3 titluri consecutive cu „Taurii” din Chicago, în octombrie ’93, s-a retras, incredibil, un an de sub panou pentru a juca… baseball, în modestul team al „Baronilor” din Birmingham. S-a retras și a doua oară, în ’99, însă și-a spus cântecul de lebădă, doi ani, tot sub „inelele vrăjite”, în Capitala Statelor Unite, la Washington Wizards, fosta echipă a lui Ghiță Mureșan.

…După Atena, a părăsit laboratorul de alchimie. A refuzat oferte de milioane de dolari de la chinezi, americani și atâția alții seduși de știința lui Octavian Bellu de a făuri campioane. Toate, în fond, alte nume ale Legendarei Nadia: Ecaterina, Aurelia, Lavinia, Gina, Daniela, Andreea, Monica, Simona, Cătălina. O vreme a fost consilier prezidențial, la Cotroceni. Apoi, în conducerea Ministerului Tineretului și Sportului, de unde a demisionat, anul trecut, nemulțumit de politizarea conducerii sportului în România!

…Dincolo de panoul pe care l-a înnobilat cu Magia sa, a jucat, în ’96, și într-un film („Space Jam”), iar în 2009 a fost imortalizat în Basketball Hall of Fame, înființată în septembrie trecut. Sub crezul aparte său despre joc: „Just play! Have fun. Enjoy the game”!

…Acum, este Președintele Academiei Olimpice de Excelență.  Excelența Sa, Octavian Bellu! Un alchimist al vremurilor noastre…

…Dincolo de toate onorurile, Michael cel Magnific a urcat în Pantheonul omenirii. Făcând din baschetul său Artă nemuritoare.

…Doi „Gemeni” ai Legendei, născuți în 17 februarie, despărțiți, însă, de 12 ani, Mituri care au fermecat Lumea-ntreagă cu harul lor divin…

Vancouver 2010. Legendele Festivalului Alb

…Cei 86 de ani, în 20 de ediții, ai Olimpiadei de Iarnă au creat o superbă galerie de  Eroi și Legende. Care, sunt sigur, va continua. Chiar la această Gală de la Vancouver (12-28 februarie). Rasfoind Cartea cu povești a Olimpiadei Albe descoperim istorii fascinante…

…Astfel, întâiul campion olimpic de iarnă a fost americanul Charles Jewtraw, învingător, în 1924, la Chamonix, în proba de 500 m la patinaj viteză. Eroul ediției de debut, norvegianul Thorleif Haug, cu 4 medalii cucerite, dintre care 3 de aur!

…Aveau să urce în Legendă, cu câte 3 medalii de aur la aceeași ediție, în probele de schi alpin, austriacul Toni Sailer, la Cortina d’Ampezzo, în 1956, și francezul Jean Claude Killy, la Grenoble, în 1968. Îi putem adăuga în Galeria de aur a schiului și pe suedezul Ingemar Stenmark, cu două medalii de aur, în 1980, și pe italianul Alberto Tomba, cu „dubla” sa de aur de la Calgary, în ’88.

…Recordmanul medaliilor de aur este patinatorul american de viteză Eric Heiden, cel care, la Lake Placid, în 1980, a câștigat nu mai puțin de 5 medalii de aur! Tot la patinaj viteză, sovietica Lidia Skoblikova a izbutit în 1964, la Innsbruck, să colecționeze 4 medalii de aur! Olandezul zburător Ard Schenk, flancat de norvegianii Ivar Ballangrud și Hjalmar Andersen au zmuls și ei vitezei pe gheață câte 3 medalii de aur într-o ediție!

…Dincolo de viteza vântului, și Artă pe gheața care a zămislit adevărate Zeițe. Încântătoarea „Poveste de iarnă” (ca să ne amintim de Shakespeare, dar și de minunatul spectacol de anul trecut, al lui Alexander Hausvater, la Naționalul timișorean!) a început la Jocurile de iarnă cu norvegianca Sonia Henje, care a dominat primele 3 ediții la patinaj artistic.

Au mai vrăjit gheața olimpică alte două Zâne, americanca Peggy Fleming, la Grenoble, 1968, și „rdg-ista Katarina Witt, debutantă la Sarajevo (din păcate, aveam să aflăm, după ’90, colaboratoare a poliției politice Stasi!?!). Apoteoza tuturor Olimpiadelor albe, în 1984, la Sarajevo, când, în acordurile „Boleroului” lui Ravel, la dans pe gheață, britanicii Jayne Torvill și Christopher Dean au primit de 12 ori nota maximă! Automat, atunci, ca și acum, omenirea își amintea de acel magic 10 al Nadiei, la Montreal!

…Francezii au celebrat întâiul campion olimpic abia în 1948, la St.Moritz, el fiind schiorul Henri Oreiller, cu două titluri în cont! Tot atunci, în Elveția, primul titlu olimpic la patinaj artistic pentru Canada, prin Barbara Ann Scott, dar și pentru SUA, prin Dick Button. Unicul aur olimpic pentru Spania l-a adus schiorul Fernandez Ochoa, care a câștigat slalomul de la Sapporo, în ’72. La aceeași ediție niponă, trei samurai au sechestrat podiumul la săriturile de la trambulina de 70 de metri.

…Surorile franceze Christine și Marielle Goitschel aveau să domine schiul alpin la Innsbruck, fiecare câștigând câte un aur și un argint, la slalom special și la cel uriaș! Tot la slalom, gemenii americani Phil și Steve Mahre au ocupat primele două locuri în 1984!

…Un record uluitor deține norvegianul Bjorn Dehlie, care, cu 3 medalii de aur la schi nordic, obținute la Nagano, în ’98, a devenit întâiul sportiv care a câștigat 12 medalii olimpice în întreaga carieră. Rămânem în Țara Soarelui Răsare, unde, în 1998, la Nagano, echipajele de bob-2 ale Canadei și Italiei n-au putut fi departajate după 4 manșe, ambele țări primind aurul!

…O italiancă, Deborah Compagnoni, este primul schior alpin care a reușit aurul la trei ediții consecutive!…  Un record deține și finlandezul Toni Nieminen, cel mai tânăr campion olimpic, la 16 ani, împliniți la Olimpiada de la Albertville, din ’92.

…Printre minunatele povești adevărate ale Olimpiadei hibernale citim că un american pe nume Eddie Eagan a cucerit aurul la bob, în 1932, după ce, cu 12 ani în urmă, la Anvers, în cadrul Jocurilor Olimpice de vară s-a încununat campion la box!

Frumoasele noastre  Olimpiade, de iarnă, de vară, de Viață…

Vancouver 2010. Olimpiada Albă nu-i pentru Români?

…Ne place, nu ne place, la Olimpiada de iarnă, noi, românii, am fost de cele mai multe ori turiști. Mulțumind francezului Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne, pentru care important era să participi, nu să câștigi! Și totuși, chiar dacă sportivii noștri au însemnat de cele mai multe ori „elemente de decor”, avem o istorie interesantă și la Olimpiada albă…

…Sportivii români au participat la 18 din cele 20 de ediții disputate până acum! Au lipsit la debutul Jocurilor Olimpice de iarnă, în 1924, la Chamonix, chiar dacă Iorgu Arsenie și Tita Rădulescu au coborât cu bobul lor de lemn în turneul preolimpic. „Olimpicii” noștri n-au făcut deplasarea nici la a 8-a ediție a Jocurilor de iarnă, din 1960, în California!

…Cei mai mulți sportivi români la o Olimpiadă hibernală s-au consemnat în 1980, la Lake Placid, în SUA, unde s-au deplasat 35 de „tricolori”. Am avut 33 de concurenți la Innsbruck, în 1976, nereușind, însă, vreun punct! Zero puncte pentru noi și la ultimele Jocuri de iarnă, de acum 4 ani, la Torino, unde am deplasat 25 de competitori. La Vancouver vor luat startul și 28 de români. Cum va arăta punctajul?, iată o  întrebare incomodă…

…Cei mai puțini sportivi români la Olimpiadă albă, numai 11, la Calgary, în Canada, acum 22 de ani. Puțini și la Sapporo, în 1972, numai 14 la număr! Cei 14 s-au întors, însă, din Asia, cu două puncte!

…Cele mai bune rezultate la Jocurile de iarnă s-au înregistrat, de departe, la Grenoble, în 1968. Atunci, în Franța, s-a obținut Unica medalie pentru sportivii noștri, „bronzul” de la bob-2 persoane, datorat valorii de excepție a lui Ion Panțuru și Nicolae Neagoe. Tot la a 10-a ediție de iarnă, delegația română a mai reușit și o clasare imediat sub podium, prin bobul de 4 persoane (Ion Panțuru, Petre Hristovici, Gheorghe Maftei și Nicolae Neagoe), adică alte 3 puncte. Grenoble, unica noastră Olimpiadă de iarnă de 7 puncte! Și a aplauzelor primite de micuța Beatrice Huștiu, care, la 11 ani și jumătate, a devansat în concursul de patinaj artistic 12 competitoare, aducându-i laude și din partea reginei gheții de atunci, frumoasa americancă Peggy Fleming.

…Un alt loc 4 și la Albertville, în 1992, obținut la sanie-băieți, prin Ioan Apostol și Liviu Cepoi, cei care, peste doi ani, la Lillehammer, intrau din nou în punctaj, venind pe poziția a 6-a! Alt loc 6, la Albertville, prin patinatoarea de viteză Mihaela Dascălu, la 1.000 m., o frumoasă surpriză!

…Două locuri 5 pentru reprezentanții noștri. Gheorghe Vilmoș, la biatlon 20 km., în 1964, la Innsbruck, unde, în echipa de hochei a României a jucat și… Ion Țiriac! Al doilea loc de două puncte, poziția a 5-a, acum 38 de ani, la Sapporo, în Țara Soarelui Răsare, prin echipajul de bob-2 (Ion Panțuru-Ion Zangor), certați la întoarcere de „conducerea de partid” că n-au adus medalii! Despre condițiile mizerabile, în schimb, „conducerea pcr” tăcea chitic…

…Aceasta a fost zestrea noastră la Olimpiadele de iarnă. Unde, de 16 ani, de la acel loc 6 la sanie băieți, n-am mai adus un punct. Poate, acum, la Vancouver, vor răzbuna trimișii noștri lunga secetă de iarnă! „Veterana” Eva Tofalvi, proaspeții campioni mondiali de juniori Reka Ferencz și Paul Pepene… Visăm și noi la minuni, ca orice român, cum spuneam, săptămâna aceasta, la Telesport!

La București, Olimpiada de iarnă a început, de fapt, de peste o săptămână! Cu zeci de mii de participanți la schi fond și patinaj de supraviețuire, în fiecare zi, pe străzile Capitalei…

Olimpiada albă, ce frumoasă Carte cu povești!

…Toate drumurile sportului mondial duc spre frumosul Vancouver. Acolo, în Westul din Nordul american, ia startul, vineri, a XXI-a Olimpiadă de iarnă. Și lumea-ntreagă se pregătește de performanță și spectacol… Emisiunea mea de la Telesport, „History Sport”, mi-a prilejuit, prin documentarea necesară, o frumoasă călătorie în istoria Jocurile hibernale. Așa am descoperit o Carte cu povești adevărate pentru cei mari…

…Olimpiada albă urma să-și înceapă istoria exact la 20 de ani de la lansarea Jocurile Olimpice moderne de vară, în 1896, la Atena. În 1916, însă, Întâiul Război Mondial a mistuit visele și liniștea lumii. Așa încât Jocurile Olimpice albe pleacă la drum abia în 1924, în Franța, la Chamonix, sub titulatura „Săptămâna internațională a sporturilor de iarnă”. De atunci, 20 de ediții, cu șase mai puține decât Jocurile de vară…

…68 de ani, cele două Olimpiade, de vară și de iarnă, au mers mână-n mână. Din 1994, însă, iarna n-a mai fost ca vara, și, la Lillehammer, în Norvegia, a început  noul ciclu olimpic, Jocurile de iarnă disputându-se la 2 ani între cele de vară.

…Dacă la ediția inaugurală, din 1924, au participat 16 țări, la ultima, cea de la Torino 2006, au defilat 85 de state, ceea ce va rămâne recordul absolut al competeției, din moment ce la Vancouver vor fi în arene sportivi sub 81 de drapele.

…În acest Februar, Canada găzduiește a doua Olimpiadă de iarnă, după cea din 1988, de la Calgary. Țara care a organizat cele mai multe Jocuri Olimpice de iarnă, însă, SUA, cu 4 ediții, dintre care două la Lake Placid, în 1932 și 1980, una în…California (Squaw Valley), în 1960, ultima în Utah, acum 8 ani. Câte 3 organizări a câștigat Franța, ediția de debut, Chamonix, în 1924, Grenoble 1968, ce nume frumos pentru noi, românii (cu unica medalie din istorie, „bronz” la bob-2, Panțuru-Neagoe!), și Abertville 1992. Austria, Elveția, Italia și Norvegia au găzduit câte 2 ediții, Germania-una, în timp ce Jocurile de la Sarajevo, din 1984, în Iugoslavia pe atunci, înseamnă unica Olimpiadă albă în Estul Europei. În 2014 va veni și a doua Olimpiadă estică, la Soci, în Rusia… Avem și două ediții asiatice, ambele în Japonia, Sapporo-1972 și Nagano-1998.

…Într-un cuvânt, din 20 de ediții disputate până acum, Europa a găzduit de 12 ori Jocurile Olimpice de iarnă, America de Nord în 6 rânduri (al 7-lea, acum, la Vancouver), în timp ce Asia are două orgănizări. Cum următoarea Olimpiada Albă se va diputa, în premieră, în Rusia, rămâne să-și tot aștepte rândul Australia sau, de ce nu, și Africa!

…Amatorii de statistici pot alcătui și un clasamentul pe medalii All Time. Un astfel de top este dominat de… URSS, care a câștigat nu mai puțin de 8 ediții: 1956, 1960, 1964, 1972, 1976, 1980, 1988, 1994 (când a participat sub drapelul Rusiei). Recordul de medalii al sovieticilor-29, în 1988, la Calgary. Cele mai multe medalii de aur-13, la Innsbruck, în 1976.

…Norvegia ocupă locul secund în top-ul medaliilor, cu 7 ediții câștigate: 1924, 1928, 1936, 1948, 1952, 1968, 2002. Cele mai multe medalii, în 2002, la Salt Lake City, 25, dintre care 13 de aur! … Germania, pe treapta de bronz a clasamentului pe medalii, cu 3 ediții câștigate, 1992, 1998 și ultima, la Torino, cu 29 de medalii (11 de aur)!

…La polul opus, cu câte un singur triumf în Olimpiada de iarnă, SUA-în 1932, acasă, la Lake Placid, Suedia, în 1948, la Saint Moricz, la egalitate cu Norvegia, și fosta RDG-în 1984, la Sarajevo!

…Într-un clasament al ocupantelor locului secund în totalul de medalii, de 4 ori apare ex-RDG, de 3 ori-SUA, Norvegia și Germania, de 2 ori-Austria și URSS.

Statele Unite dețin recordul locului 3 All Time în cele 20 de ierni olimpice, cu 5 poziții de bronz.

…Care va fi podiumul medaliilor la Vancouver?, aceasta-i întrebarea iernii! Încercați un pronostic?…

HAGI – 45

…Ziua lui Hagi! Ziua Regelui! Pe vremuri, Ziua Majestății Sale se sărbătorea la 10 mai. De vreo 15 ani, în fotbalul nostru ea se celebrează la început de Făurar, pe 5 februarie.

Se implinesc 45 de ierni-primăveri, de când, în Săcelele de lângă mare și nu de sub Postăvar, Zeii presărau pulbere magică pe ulițele satului pline de copilandri. Acolo, și, apoi, pe nisipul mirific al Tomisului, s-a zămilsit un Pescăruș cu zbor înalt și lung, ce l-a dus până pe tronul de Rege în imperiul fotbalului mare, alături de Pele, Maradona, Platini și atâția alții, încântați și ei de dansul fascinant al copilului Mării Negre și de „torpilele lui aerodinamice”, cum am zis la Telesport.

Este greu să găsești metafore pentru sărbătoritul de astăzi, din moment ce jocul lui înseamnă una dintre Metaforele „sportului-rege”, Platini decretând că „Hagi a dat o altă dimensiune legilor fizicii”. Un argument ar fi, cred, capodopera de la World Cup ’94, golul acela halucinant înscris în poarta Columbiei, suficient ca marele Pele să-l înnobileze drept „Cel mai bun de la Mondialul american”.

Țin de Legendă golul marcat de la centrul terenului, sub tricoul lui Real Madrid, cel din poarta Kievului, la Monte Corlo, în 24 februarie ’87, care așeza Supercupa Europei în vitrina de preț a Stelei, sau finalul de carieră, ca sultan divinizat pe Bosfor, la Galatasaray, unde, tot cu Lucescu-senior la timonă, a dus și o Cupă UEFA (4-1, cu Arsenal, la penalty-uri, în finala de la Copenhaga!) și altă Supercupă a Bătrânului Continent, după istoricul 2-1 cu „galacticii” Realului Madrid!

Peste „salba de aur” din Divizia A (două titluri de golgeter, cu Sportul Studențesc; 3 titluri de campion și 3 Cupe cu Steaua; 222 meciuri, 141 de goluri marcate, inclusiv pentru Farul, echipa în care a debutat pe prima scenă), dincolo de jocurile din arena spaniolă (două sezoane la Real și tot atâtea la Barcelona) și cea italiană (doi ani la Brescia), peste apoteoza de sub Semilună, se află cea mai dragă echipă a lui Hagi, Naționala!

…125 de jocuri sub tricolor! 35 de goluri marcate. 6 prezențe la turnee finale (3 la Mondiale, 3 la Europene). 18 ani ascultând Imnul, cu mâna la inimă. Cu debutul dintre fiorduri, în august ’83, 0-0, la Oslo, sub comanda lui Mircea Lucescu, și a doua retragere, definitivă, la Euro 2000, cu marea Italia adversar și Emeric Ienei pe bancă. Se mai retrăsese o dată, dar a revenit salutar să fericească milioane de români din lumea-ntreagă cu întâia victorie a „tricolorilor” în dauna Ungariei (2-0, la București)…

…Ca antrenor, a avut ghinion. A debutat în meserie direct la Națională, cu un 2-0 istoric, la Budapesta (întâia victorie românească oficială pe terenul ungurilor!). A urmat, din păcate, nefericitul „baraj sloven”, pentru Mondialul asiatic, 1-2, la Lubljana și 1-1, în Ghencea. Rezultate scrise și de doi arbitrii potrivnici, danezul Nielsen și germanul Krug. Dacă n-ar fi fost acei „cavaleri ai tristei figuri” și ghinionul ca Rudoanja să nimerească un gol, la București, cum n-ar mai izbuti în zece vieți, dacă Naționala ar fi mers la turneul final din Japonia și Coreea de Sud, astăzi, Hagi ar fi fost și un foarte mare antrenor. Așa, însă…

…A mai pregătit Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara și Steaua. Succesele au fost câteva. A obținut Cupa Turciei, cu Cim-Bom-Bom, în mai 2005, după un 4-1 de senzație în finala cu eternul rival Fenerbahce. Și a calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor, toamna trecută. Scârbit de „circul” patronului Gigi Becali, finul lui (!), s-a retras din antrenorat. N-a acceptat orice propunere. Nici Galata pentru câteva luni, nici o echipa oarecare din Spania, nici team-uri din Cipru, Rusia și Grecia, nici naționala Bulgariei. Ceea ce mă face să cred că antrenorul Gheorghe Hagi nu și-a spus ultima replică pe scena miracolelor…

…Peste șutul lui diabolic, peste ruperile de ritm paralizante, peste colecția de performanțe inegalabilă pe plan autohton, peste seriozitatea totală și dragostea-obsesie pentru acest veritabil Alter Ego, care a fost și rămâne Fotbalul, cel născut la început de Făurar, meșterul făurar al „Generației de aur” a urcat în Legendă prin Arta sa sublimă, suprinsă inegalabil de un senior al fotografiei artistice, Sorin Radu, din New York!  Cel  care l-a prezentat lumii pe Hagi în simbioză cu o minge vrăjită și cu arcușul fermecat al lui Stradivarius.

Dincolo de arenă, Hagi este, astăzi, Ctitorul Academiei de fotbal ce-i poartă numele, în briza mării care l-a zămislit, ca o continuare a Fabricii de valori „Luceafărul” (ce idee excelentă a anilor ’80, abandonată iresponsabil!).

Gică Hagi mai înseamnă sportivul român despre care s-au scris 3 cărți (una de către Grigore Cartianu, două de către Gheorghe Nicolaescu) și o piesă de teatru („La răscruce de Hagi”, în 2005, purtând semnătura mea). Numele lui mai figurează și pe coperților altor două volume: „Cu Hagi &. Com. de la Roma la New York, via Cardiff”, de Gheorghe Nicolaescu, și „Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, scrisă de mine, la cald, după Mondialul din Statele Unite, tulburat de bucuria de spectacol bun a yankeilor, care l-au urcat imediat pe Machedon într-un triptic magic pentru ei: Nadia-Ilie-Gică Hagi.

Ei sunt adevărații Ambasadori fără vârstă ai României în lume!

La început de februarie, când zările visează Primăvara, în fotbalul nostru se reaud acorduri din „Oda Bucuriei”.

La mulți ani, Gică Hagi!