Etichetă: Paris

Euro 2016 văzut de-Acasă (27). DIN JALE ȘI FOTBAL S-A ÎNTRUPAT NOUA CAMPIOANĂ EUROPEANĂ-PORTUGALIA!

…Ce finală!… Ce surpriză!…Franța, țara organizatoare a acestui turneu final Euro 2016, era favorita ultimului duel, Finala cu Portugalia. Se și vedea Regina balului. Iar când, după numai zece minute de joc, Payet a intrat dur și l-a scos din joc pe Ronaldo, scos cu targa din teren, zarurile păreau aruncate pentru “cocoșul galic”. Căci superstarul a încercat să tragă de el, dar n-a rezistat și în min.24 a părăsit terenul în lacrimi. Plângea lumea bună a fotbalului, a celor ce doreau spectacol. Fără Ronaldo, totul părea un deșert de speranțe… Numai că fotbalul nu respectă logica elementară, el este teritoriul frumoasei nebunii totale, cum a fost și în această noapte! Portugalia este noua campioană a Europei, Regina continentului, în premieră…Titlul european rămâne în Peninsula Iberică!

…Fără Ronaldo, adică fără un plămân, fără dirijor și solist, Portugalia a făcut greu față asaltului francez, cu o cascadă de ocazii (Griezmann-2, Giroud-2, Sissoko-2, Coman, Gignac). A avut, însă, un portar uluitor, Rui Patricio scoțând patru goluri ca și puse pe tabelă! Dominată teritorial, echipa lui Ronaldo, în lacrimi pe margine, s-a cravașat să arate că are fotbaliști de rafinament, Nani, Quaresma și Sanchez, și au ridicat pulsul întregului Hexagon. Și cum Fortuna îi răsplătește pe cei cutezători, cei cu psihicul de oțel, lusitanii au avut noroc cu carul în ultimul minut, când Gignac (înlocuitorul rigidului Giroud) a trimis mingea în BARĂ! Chiar dacă raportul șuturilor pe poartă a fost 7-2 pentru gazde, în 90 de minute, s-a intrat în cele două reprize de prelungiri. Începute tot sub asediu francez, dar fără un strateg, fără luciditate, sub tensiunea echilibrului unei tabele nemișcată și a unei Portugalii renăscută din durere, cu o prospețime uluitoare, ea alimentându-și forța din Destin.

…Franța, dublă campioană europeană (1984; 2000), campioana mondială de la Paris, în 12 iulie 1998 (3-0 cu Brazilia, în finală; două goluri Zidane, unul Petit!), nu pierduse în fața Portugaliei din 1975, ba își amintea și de victoria, cu 2-0, în semifinala turneului din 1984…. Lusitanii, fără Ronaldo în teren, s-au bătut eroic să reușească minunea, întâiul titlu continental, la care nu ajunsese nici generația lui Eusebio, nici cea a lui Figo. Și să răzbune, astfel, acea finală, din 2004, pierdută (0-1), ca țară gazdă, în dauna Greciei!!!… Vechea Elada, cu atâtea Mituri, despre unul, marele dramaturg american Eugene O’Neill lăsându-ne o piesă tulburătoare: „Din jale se-ntrupează Electra”!… Tulbur[tor ;i ultimul Mit al Fotbalului!

…Admirabilii băieți ai excelentului antrenor Fernando Santos au șansa miracolului în ultimul minut al primei reprize de prelungiri, prin Nani! Rămâne, însă, 0-0, unii sunt cu g\ndul la penalty-uri!… Mai sunt alte 15 minute de tensiune, începute sub asaltul nebun, nebun al portughezilor. În min.106, Guerreiro ochește bara; peste două minute, Eder, rezerva introdusă inspirat, în min.79, care abia îl lungise pe Lloris, găsește o torpilă, pe jos, lângă stâlpul din dreapta lui Lloris, de la 25 de metri, și stadionul e aruncat în aer: Portugalia conduce cu 1-0! Este minutul 108!… Portugalia nu mai poate pierde TITLUL!… La Lisabona începe Noaptea albă de Fado!…

…Fără Ronaldo, s-a întrupat o încântătoare ECHIPĂ, cu bătrânul lup de platouri înalte Pepe, de la Real Madrid, cu uluitorul portar Patricio (de la Sporting Lisabona), căci a fost Meciul lui, cu Nani (Fenerbahce), Guerreiro (Lorient!), W.Carvalho (Monaco), Quaresma (Beșiktas), Mario (Sporting), Eder (Swansea) și ultimul “copil minune” Renato Sanchez (Benfica, de săptămâna viitoare la Bayern!). Plus un antrenor de mare clasă, Fernando Santos, ceea ce n-a avut nici pe departe Franța!
…Titlul european câștigat, absolut meritat, de Portugalia, în aceasstă noapte, a însemnat o minunată Simfonie a Vieții!

…M-a încântat ardoarea, lupta cu Destinul, nesupunerea Portugaliei, cea atât de criticată în grupele turneului. Dar sunt și trist, acum, în miez de noapte, când scriu aceste rânduri… S-a dus Festivalul nostru de o lună, cu primele 12 zile în care am avut și trei meciuri în program… O Sărbătoare princiară superbă, cu tribune cântând sublim, visând, cu liniște și pace în afara tribunelor, cu o sarabandă de “bombe” culminând cu acea victorie istorică a Islandei, 2-1, cu Anglia în “optimi”, după care Rooney a părăsit competiția!… Și câte alte cuvinte de laudă nu sunt și pentru Țara Galilor, cea care a eliminat favorita Belgia, fără replică:3-1…

…A fost spectacol, cu revelații, decepții (Naționala noastră, învinsă de Albania; Rusia, Ucraina, Cehia, milionarul-șomer Pogba). Au căzut recorduri (Germania a învins întâia oară în istorie Italia, într-un meci oficial, fie și la penalty-uri; Franța a învins în premieră Germania, la un turneu final, în semifinale. Portugalia câștigă întâiul turneu final)…

…Am fost o lună, cu toții, Fiii Visului! Au uitat de multe rele. Am visat, am crezut numai în Frumos. Fotbalul este Cartea cu vise a omului matur. În care ultima poveste, această Finală de la Paris, nu se va uita multă, multă vreme!
…Mulțumim, Rege Fotbal!

Euro 2016 văzut de-Acasă (26). GRIEZMANN, NOUL PLATINI, ȘI…GERMANEXIT!

…De 58 de ani, mai exact din 1958, Franța nu a învins Germania într-o partidă oficială!?! Cei mai mulți nu-i prea dădeau șanse nici în noaptea asta, în semifinala de la Marsilia. În pofida apetitului ofensiv al “cocoșului galic”, 5 goluri în ultimul meci, fie și cu Islanda, și a absențelor grele din team-ul campioanei mondiale (Gomez, Khedira, Hummels). Panzerele aveau, însă, să treacă cu bine peste startul lansat al gazdelor, cu marea ratare a lui Giezmann, și s-au năpustit pentru careul francez, numai paradele portarului Lloris ținând tabela nemișcată. A fost repriza nemților, dezinvolți și disciplinați la mijloc, fie și cu tinerii Kimmich și Draxler pe flancuri, dar fără un vârf, Thomas Muller (fără gol în acest turneu!) continuându-și eclipsa de formă de la acest Euro. O repriză albă, dominată de nemți, în care, tot ei, aveau să fixeze scorul la pauză: 1-0 pentru…Franța! Pentru că, la un corner de pe dreapta, în minutul 2 al prelungirilor, în careul german, experimentatul Schwesteinteiger a comis henț, iar centralul italian Rizzoli s-a consultat cu arbitrul din spatele porții și a decis penalty pentru gazde!. Și a transformat liderul golgeterilor turneului de la ora semifinalei, Antoine Griezmann… Al doilea henț al nemților în propriul careu, în 5 (cinci) zile, după cel al lui Boateng în meciul cu Italia, de sâmbăta trecută!?!

…Gol care avea să trimită în arenă, după pauză, o echipă a Franței mai sigură pe ea, mai combinativă, chiar dacă Payet n-a jucat mai nimic (a și fost înlocuit), iar Girou părea venit de la Țăndărei, ratând nepermis, de două ori, scăpat singur spre gol. Francezii aveau, însă, în echipă un nou Platini, încântătorul Antoine Griezmann, cu ochii lui albaștrii și zâmbetul nelipsit, semn al bucuriei de a juca, văzută, parcă, numai la Messi. Atacantul de 25 de ani al lui Atletico Madrid a condus ca un adevărat maestru contraatacul letal pentru nemți, iar în min.72, a speculat încântător, centrarea neașteptată a lui Pogba (în sfârșit, prezent!), uluitorul Neuer a gafat ca un copil în curtea școlii, iar noul Platini a marcat cu eleganță, pe centrul porții, de la vrea 11 pași și câțiva centimetri: 2-0!…

…Șocați, suporterii germani își căutau speranțe în istorie, așa și-au amintit că, la Espana ’82, Franța a mai condus Germania la două goluri diferență (3-1), în…8 iulie (nu 7, ca azi!), la Sevilla. Atunci, Littbarski a deschis scorul în min.17, Platini a egalat, în min.26, din penalty. În prelungiri, Tresor-min.92 și Giresse-min.98 au dus scorul la 3-1 pentru Franța. Dar, Rummenigge-min.102 și Fischer-min. 108 au marcat și nemții au ajuns incredibil la 3-3! Și s-au calificat la penalty-uri (5-4, ratând Six, Bossis, pentru francezi, respectiv Stielike)!… Panzerele sperau să repete minunea și în noaptea asta, căci ele nu acceptă niciodată umilința, mai ales că, pe margine, antrenorul Joachim Low aproape că plângea. Au încercat să replice, însă au forțat cu atacuri previzibile, fără sclipiri, vădit nervoși, n-au avut nici noroc (bară, Kimmich, min.74), iar intrarea salvatorului Gotze (cel care a marcat golul ce a desemnat ultima campioană mondială!), aruncat în arenă spre final, n-a adus nimic nou. Când nemții au găsit, în fine, un culoar fericit să relanseze meciul, s-a opus extraordinarul portar francez Lloris. Ne aflam, însă, în primele două minute (din patru) ale prelungirilor! Și a rămas 2-0!…
…Germanexit, la Euro!…

…Franța merge meritat în Finala de duminică, la Paris, cu Portugalia, la un nou duel: Griezmann-Ronaldo! Cine ar fi crezut, acum o lună?!
…O nouă Finală latină! A 4-a în istoria de 15 ediții a Europeanului: Franța-Spania 2-0, în 1984, în Franța; Franța-Italia 2-1, „gol de aur”, 2000 (ediția din Belgia și Olanda); Spania-Italia 4-0, 2012 (Polonia și Ucraina)!
…Antoine Griezmann, erou de roman, Sau film. Sau piesă de teatru. Pe la 13 ani s-a văzut nevoit să plece din țara natală, Franța, pentru că la juniorii lui Lyon nu-l băga mai nimeni în seamă! A fugit în Spania, la Real Sociedad. Și a ajund, iată, golgeter la Euro 2016!..
…Eroul Meciului din noaptea asta, Antoine Griezmann, a ajuns la cota 6 în clasamentul golgeterilor și vrea să cucerească și acest titlu. În amintirea acelei “duble” istorice-titlul de campion european și cel de golgeter al turneului din 1984, obținuite, la Paris, de Michel Platini, cu 9 goluri marcate toate la acea ediție (spre deosebire de Ronaldo, cu același punctaj reușit în…3 ediții!)…

…Ștafeta starurilor franceze continuă…

Jurnal de California (17). LUNGUL DRUM AL CALIFORNIEI CĂTRE ȚARĂ (CARE ȚARĂ?!)…

…13 Aprilie 2016. Gata, s-a terminat Spectacolul!… Astăzi voi părăsi California, al treilea stat al Americii, ca suprafață, după Alaska și Texas. În 2 ianuarie, părăseam Miami… Florida s-a transformat în California. Tărâmul unde trăiesc cele două nepoțele ale mele, minunatele Celine și Genevieve, și scumpii lor părinți Ducu & Karina…

…Astăzi, 13 aprilie, Genevieve împlinește doi ani și jumătate. 30 de luni!… O duc cu Ducu, ca în fiecare dimineață de când am venit, la grădinița-model Montessori, din Santa Monica, unde este și Centrul de pregătire al profesorilor!… În mașină, Genevieve mă întreabă, în engleză, așa, deodată, de mă lasă mut o clipă: „Ești fericit?”… Îi spun că nu sunt fericit… „Whay?” insistă ea… Pentru că eu voi pleca, la mine acasă, în România… „Cu avionul?” întreabă ea, de mă uimește… Vrei să vii și tu cu mine, cu avionul?… „Nnnnnnnnnnnnnnnnnn…Da!”… Și începem să cântăm, ambii, în românește „Noi plecăm cu avionul în România!”… Așa m-am despărțit, în lacrimi, de minunata Genevieve…

…Plecând de la Montessori, Ducu m-a întrebat dacă am ceva deosebit de făcut. Logic, nemaiavând, văd cum schimbă traseul, o ia spre Long Beach. În vreo 25 de minute ieșim de pe autostradă, trafic nebun pe sensul de întoarcere, e 9:30 dimineața, la 12 trebuie să o luăm spre aeroport… Flăcăul meu cel mare îmi mai face o surpriză. Mă duce în alt ținut de vis din Garden State California, în Palos Verdes, de-i vedeam colinele în zare, de pe superba plajă din Venice… King Harbor, Manhattan Beach, Catalina Avenue, Redondo Beach, South Bay… Și încep serpentine ca dintr-un film, cu alte expoziții de flori și copaci fascinanți, cu vile și palate, în trepte… Cu Oceanul zbătându-se-n valuri jos, la vreo patruzeci de metri, lângă pereți de Canyon roșiatic, pe care nu se coboară cu mașina, doar pe jos, pe o potecă, și ea în serpentine, cu surful sub braț… E paradisul surferilor, aici, văd peste zece cum dresează valurile… De sus, Ducu trage pe mobil un filmuleț, eu încerc să descifrez departe, departe, Santa Monica, Venice, splendori pe care le-am bătut cu pasul…

…La 11:40, suntem acasă, în Mar Vista. Despărțire grea, tare grea, de sublima Celine. O țin ultima oară în brațe, îmi plânge sufletul, ea tace liniștită, nu-i voi mai auzi scâncetul cerând mâncare, nu o voi mai legăna vorbindu-i românește, și ea privindu-mă cu ochișorii ei minunați și zâmbindu-mi… E cea mai grea despărțire din viața mea!…

…Ajungem la Aeroport în 23 de minute. Mai mult pierdem cu găsirea unui loc în Parking… Ducu rezolvase pe e-mail locul meu în avion până la Paris, îl obține rapid și pe cel de la Paris la București. Puhoi de lume… Ne despărțim repede, trebuie să urc la etaj pentru control. Îmbrățișare grea. Cu lacrimi… Cinci rânduri șerpuind spre locul verificării electronice a bagajului de mână, a hainelor, pantofilor, curelei etc… După 20 de minute ajung la cinci pași de drumul spre aparate… Îl zăresc, jos, pe Ducu!… Mă așteptase, nu plecase acasă, deși are atâtea probmele… Îmi dau lacrimile, niciodată n-am simțit din partea feciorului meu cel mare o asemenea dragoste. Îl sun, vorbim de la 30 de metri unul de altul… O iau spre aparat, ultimul salut, trec prin microunde, lacrimile nu țiuie în filtrele electronice… Scumpul meu Ducu, să fi fost ultima noastră despărțire?! Bunule Dumnezeu, mai vreau să-mi văd copilul, nepoțelele din California!

…Zborul va fi cu întârziere… La Gate 150 suntem puși pe patru rânduri, în funcție de locurile din avion. Așteptând să urcăm, cu întârziere ni se spune, în „Balena uriașă”, cum îi zice Colosului A 380, cel mai mare avion din lume, o doamnă vorbind la telefon în italiană. Toc timpul privind prin jur… Lângă Gate 156, o mică surpriză. Un magazin Hollywood, fără uși. Tot felul de suveniruri legate de industria filmului de la Hollywood. Văd și celebra statuetă Oscar, Ducu mi-a procurat câteva prin comandă peste noapte, altă surpriză a băiatului meu!

… Văd o statuetă mare, nu costă prea mult, dar toate au inscripții personalizate. Cea mai bună mamă, soră, soție, cel mai bun tată, frate, soț… Parcă-i și aud pe mulți premianți mulțumind familiei, în momentul primirii râvnitului Oscar. Întreb dacă n-au și statuete, la dimensiunea respectivă, fără inscripții personalizate. N-au!… Oscarul, o afacere în familie?!… Mi se spune că pot comanda inscripția mea azi și mâine o am. Râd bine dispus, ca la o glumă de-a banalului Gâgă…

…Cu o jumătate de oră întârziere, urc în „Balena” spre Paris. Rândul 19, pe aripă, cu cele două motoare uriașe la geam… Am locul de la margine, Ducu m-a lămurit să-l iau, e mai comod, la aproape 12 ore de zbor, ieși mai ușor să te dezmorțești, să o iei spre toaletă… Eu călătoresc, de ani și ani, pe locul de la fereastră, să văd ținuturi, munți, lacuri, case… Acum, la geam, un malac asiatic, obraznic din plecare, aruncând de pe culoar o mapă pe locul lui… Se vrea, cred, intelectual… Mobilul nu mai are acoperire, nu pot să-i trimit lui Ducu măcar un SMS… Cu 55 de minute întârziere decolăm spre Paris, afară e un soare puternic… Văd decolarea prin două din cele trei camere fixate pe navă și conectate la micile ecrane din fața fiecărui pasager. E un spectacol rar să vezi, de sub burta păsării metalice, cum se desprinde avionul de sol… După „uvertura” cu alune, covrigei crocanți și șampanie sau orice altă băutură la alegere, la vreun ceas, urmează un dinner excelent. Aleg o mâncare de scoici, în suc de lobster și verzituri japoneze… Ud festinul acesta cu două sticluțe de vin roșu… La vreo două ore, se trag toate storurile la hublouri, se sting luminile în interior, se simulează noaptea. La ora Californiei, se apropie ora 18, la Paris e noapte sau, dacă vreți, zorile bat la geam, spre trei dimineața…

…Văd trei filme franceze, eu le aleg. „Sensul minunilor”, cu o fermecătoare Virginie Efira, belgiancă, o nouă divă sexy, cred, e fermecătoare blonda… Tot ea, nu în rol principal, și în „Caprice”, numele unei fete, două actrițe îndrăgostite de același bărbat, mie  un necunoscut actor care aduce cu Mircea Cărturescu, romancierul nostru… Și „Omul din Rio”, bucurie a adolescenței mele, din tinerețea lui Jean Paul Belmondo… Mă refrișez cu două înghețate, mai toți dorm în avion, eu n-am somn, caut să-mi odihnesc gândurile, trag ușorul pled peste picioare, închid ochii. Numai că malacul de lângă geam este singurul din avion care aprinde becul de deasupra lui. Și începe să citească, vezi, Doamne, intelectual nevoie mare… O doamnă din spatele lui îl roagă să stingă lumina, el face pe prostul… Mă plimb pe culoar, să-mi treacă nervii, să nu-l înjur pe nesimțit… Pe la 7, ora Parisului, văd pe harta de pe un miniecran că survolăm Eirik Ridge, la o palmă de sudul Groenlandei. Am mai avea vreo cinci ore de zbor, cu întârziere cu tot…

…Ajungem pe Aeroportul „Charles de Gaule” cu 30 de minute întârziere. Dar „Balena” e departe, la vreo doi kilometri de burduful porții de ieșire. Așteptăm câteva minute pe pistă, mamutul cu aripi se mișcă greu, privesc ceasul, încep emoțiile, mai e de făcut, doar, un control la aparate și pe aeroportul franccez… Cu 55 de minute întârziere, ies din A 380… Mai am 70 de minute până la decolarea spre București… Din fericire, controlul francez trece în zece minute… Cu treisferturi de oră înaintea decolării ajung la Gate L 25, unde ne vom îmbarca. Răsfoiesc ziarele franceze luate, trimit un SMS lui Ducu, scriu o poezioară, fascinantul Paris nu-i, acum, decât o haltă venind aproape 12 ore de la Los Angeles… Intrăm în navă cu zece minute întârziere, care vor deveni 50 când vom decola. Important e să ajungem cu bine, nu mai contează când, la București…

…La București, după două ore și jumătate de zbor lin, aștept 55 de minute să pot obține o comandă de taxi, apelând la unul din cele cinci (patru merg!) aparate montate la ieșirea din vamă. Este absolut ridicol!… Taxiurile nu mai au voie în zona Sosirilor, după ce ani buni aici era raiul șmecherilor. Acum, însă, nu pot veni decât cei cu comandă prin aparatele aeroportului. Ei plătesc 100 de euro (suma oficială, nu se cunosc „atențiile” la companie, Primărie, Minister!) să li se ofere liber la aeroport, pasagerii plătesc cu timp și nervi. Iar România plătește cu imaginea sa urâțită în fața străinilor șocați de cât timp trebuie să piardă ca să poată beneficia, contra cost, de un taxi! Cum s-a întâmplat, joi seara, pe Otopeni, cu un parizian, pe care l-am ajutat să-și încerce 20 de minute norocul de a ieși un tichet pentru așteptarea taxiului!?!.. Culmea cinismului este să auzi într-un difuzor o voce care îți dă un număr de telefon la care poți semnala nemulțumirile față de deservirea taximetriștilor!?! ”Dați-vă foc la șandrama, băăă!”, a replicat cu nervii la pământ, un bătrân…

…Am ajuns acasă la 27 de ore, după ce mă sculasem în Los Angeles!… La 22, ora Bucureștiului, dușuit, cu Ducu vorbit, plâns, am căzut buștean în pat. Numai că, după nici trei ore de somn, parcă am auzit-o pe Genevieve! M-am trezit, am vorbit iarăși cu Ducu, am mai tras un plâns, am răsfoit o revistă, la 4, în zorile Buicureștiului, am stins lumina. Somn lung, până la 10:30… M-am trezit odihnit, dar trist… Îmi lipsesc nepoțelele, Ducu, Karina, cățelul Ciulete, locurile, tabieturile, cafeaua („Intelligensia”) de maestru făcută de flăcăul meu la un aparat special… Un mic dejun înlăcrimat, apa schimbată la broasca țestoasă, va urma și cea din acvariul „rechinului”… Îmi trec pe carnețel lucrurile de rezolvat pe ziua de azi…

…Rezolv repede cu banca, achit trei facturi, merg la Circa 14 să văd în cât timp pot să-mi reînoiesc pașaportul românesc, miercuri trebuie să plec la Chișinău… La Secție, după câteva minute de singurătate în fața Informațiilor, a apărut un tip, îmi spune civilizat că, la Circa 14 demult nu se mai primesc acte pentru pașapoarte. La „Iorga” știe că-i în renovare, spune ceva de Pipera, de o stradă pe lângă Big Berceni, îi cer un număr de telefon, dar n-are!?!… Să lucrezi la o Circă de Poliție, să fii la Informații, și să nu ai un telefon unde se pot depune actele pentru un biet pașaport, nu să joci la Pariuri sportive, pare aberant! În ce țară de aflăm, domnilor?!

…Plec la Agenția TAROM, de pe Spai, am citit la Los Angeles, pe site-ul companiei, că au bilete promoționale București-Chișinău și retur cu 131 de euro… Solicit un bilet, cu plecare în 19 aprilie, întoarcere pe 21, numai că treaba asta mă costă… 370 de euro!?!… Păi, am citit și în dimineața asta doar 131 de euro!, a sunat uimirea mea. “Da, dar se pleacă de la 131!”… Aha, așa stau lucrurile!… Intrat în horă, ziaristul din mine duce jocul până la capăt. Bun, plătesc suma asta. Dar, vin luni!… OK, numai că, dacă la dus nu-i niucio problemă, la întoarcere, nu mai sunt locuri decât la business, accept și asta, cer prețul final: 408 de euro!… Bine, doamnă, plătesc 800 de euro în cap București-Los Angeles și retur, și mă costă peste jumătate un bilet la Chișinău?!… Doamne, în ce țară trăim?!… Ce caut eu aici?!..

…Pe înserat, după ce m-am văzut cu MIrcea-Robert, vin acasă. Bomboana de pe colivă! Nu merge liftul!… O iau gâfâind pe scări, cu pauze la fiecare etaj, până la VIII! Țara mea de dor, frumos m-ai mai primit!…
…Doamne, în ce țară am revenit?!… Și ce caut eu aici?!.

…Mâine, mă văd cu excelentul regizor Radu Dinulescu să discutăm un proiect de amploare… Luni, sunt invitat la “Țăndărică”, la o premiară a lui…Matei Vișniec!… Miercuri, plec la Chișinău, la premiera piesei mele “Pușlamaua de la etajul 13”… OK, MMI-ului, dar nu e prea mare prețul ăsta pentru dragostea ce i-o porți Amantei tale Thalia?!

                                                                                                                                            15 aprilie 2016, București

Florida, Viscolul şi Spionul…

…Două săptămâni în Florida… Două zile la New York… Două ore la Paris… Acesta a fost super-concediul meu de iarnă, între 20 ianuarie-4 februarie…

…Ploaie îngheţată… Zăpezile (nu de altădată, cum ar fi spus Francois Villon!) urmărite, iniţial, pe Internet, din Miami, într-o Românie bocnă… Viscol de coşmar, care m-a sechestrat, pentru trei nopţi, în Teatrul Tudor Vianu din Giurgiu… Aceasta a fost reîntoarcerea mea acasă (sau „niciunde”?, cum spuneam în titlul unei piese de acum vreo 13 ani)…

…A căzut, în sfârşit, Guvernul Boc! O primă victorie a străzii, cum au spus cei mai mulţi despre frumoşii nebuni din Piaţa Universităţii. Peste 400 de mesaje găsite pe e-mail-ul meu spun că oamenii nu sunt mulţumiţi doar cu această cădere şi cer „Jos Băsescu!”… „Piratul de la Cotroceni” (nu din Caraibe!), în schimb, l-a trimis la Palatul Victoriei (deocamdată al Înfrângerii!) pe…şeful spionilor (SIE, of course!), Mihai Răzvan Ungureanu. Automat mă gândesc că, înainte de a deveni preşedintele SUA, Bush-senior a fost şeful CIA…

…Revin în Florida, după trei ani. Am mai vizitat-o de trei ori. Fireşte că m-a încântat de fiecare dată. De data aceasta, însă, m-am îndrăgostit de ea. Poate şi pentru că feciorul meu cel mare, minunatul Ducu, şi-a luat concediu şi mi-a oferit cea mai frumoasă vacanţă din viaţa mea. M-a plimbat prin toată Florida…

…Cu airboat-ul printre aligatori, egrete şi pelicani, în celebrele mlaştini din Florida, Everglades, nu departe de…Napoli (Naples, în limba locurilor!)…

…La St.Petesburg, nu în Rusia, ci în frumosul orăşel, aflat la 262 de mile de Miami (o milă=1,6 kilometri), în vestul statului, lângă Golful Mexicului, acolo unde inegalabilul cadou al lui Ducu s-a numit Muzeul Dali, uluitorul pictor spaniol care mi-a fascinat tinereţea şi m-a făcut să iubesc teatrul absurdului. Muzeul este o adevărată nebunie, merita numai pentru el să zbor 13 ore de la Bucureşti la Miami, cu escală la Roma, unde, în 1986, am fost cerşetor de libertate…

…Orlando înseamnă pentru mai toată lumea „Disney World”! Am ajuns nu în Magic Kingdom Park, bucuria copiilor, ci la Epcot, tărâmul din altă lume, cea a minunilor ştiinţei şi tehnicii, fascinaţia maturilor cu suflet de copil. Am petrecut 12 ore de vis şi aventură, am crezut că zburăm în spaţiu, în universul imaginaţiei şi inovaţiilor, al energiei, am gonit ţipând, cu peste 120 la oră, în circuitul maşinilor moderne, a înflorit bucuria de copil revăzându-l pe Nemo, delfinul celebru, adus sub ochii noştri într-un petec de mare în acvariul uriaş, dar şi pe Michael Jackson, într-un 3D de prin anii 80, am traversat uluiţi flora planetei Terra, ne-am plimbat cu bărcile vikingilor (la Pavilionul norvegian) şi ne-au cântat vestiţii mexicani mariachis în templul aztec, ca în pavilionul yankeilor să fim uimiţi de „Aventura Americană”, un nemaiîntâlnit spectacol de teatru, cu Benjamin Franklin şi Mark Twain, despre care voi scrie mai mult în revista „Taifasuri”… Mă întreb, mut de bucurie, şi acum, după două săptămâni, dacă am trăit, oare, eu, asemenea momente dintr-un film pe care ar fi invidioşi şi cei de la Hollywood?!…

…Am dat o raită de două zile şi la New York, Babilonul meu minunat de 13 ani, timp să-mi revăd prieteni (ziariştii Grigore L.Culian şi Vasile Bădăluţă, scriitorul Gabriel Pleşea), rude, să urc în fugă, la etajul 86, în Empire State Building, devenit cea mai înaltă clădire dintre Zgârie Nori după distrugerea „Gemenilor”, deschisă turiştilor până la 2 noaptea… New York, mon amour, univers halucinant, aceeaşi beţie de culori, îmi eşti în sânge, chiar dacă, acum, sunt îndrăgostit de Florida… New York-ul cel atât de aglomerat şi agitat faţă de Florida cea liniştită, mereu sub soare, înseamnă un alt ritm de viaţă, mereu o filozofie a şocului, după trei ani descopăr uimit alte clădiri imposibile care sprijină cerul, pe celebra 42 Street, în Times Square, unde lăsasem veritabile magherniţe cu tot felul de sexy-shop-uri… După 35 de ore, părăsesc Big Apple, oraşul în care am fost „taximetrist de noapte”, în cea mai importantă Academie, cea a Vieţii, plec cu sufletul plin şi cu o lacrimă pentru chinurile trecutului, convins că voi reveni curând, cu piesa mea montată la Teatrul Tudor Vianu Giurgiu, spectacolul „Puşlamaua de la etajul 13”, cu o încântătoare Anca Sigartău…

…Ultimele două zile în Florida. Bat în toate direcţiile, cu Ducu şi prietena lui Karina, „Veneţia Americii”, Fort Lauderdale, şi apoi îmi pun Atlanticul pe umeri, având în faţă cea mai scumpă plajă, cea din South Beach Miami, paralelă cu Ocean Drive, unde şi-au cumpărat vile, ca din filme, Madonna şi De Niro, Versace şi Beckham, şi câţi alţii, nababii de ultimă generaţie şi-au tras un cartier de palate cubiste peste drum de Ocean Drive, unde ajung la casele lor cu vaporul (!?!), toţi visează un tunel pe sub Ocean, acum, când s-au şi început lucrările la unul…

…Vineri 3 februarie este ultima mea zi americană. La ora 1 PM, sunt în Oceanul Atlantic, cald şi senin, la ora 2:50 PM mă văd cu Ducu, să luăm ultimul lunch la un restaurant cubanez, nu departe de Muzeul erotismului mondial, unde e o expoziţie intitulată atractiv „Rembrand şi secretele lui erotice”, de ce n-am descoperit chestia asta înainte să iau drumul Europei?! La 3:45 PM, plecăm spre aeroport, traficul a început să devină coşmar, Ducu şofează, însă, de parcă ar fi Schumacher, ajung la timp la îmbarcarea în cursa Air France de Paris. Las Miami la plus 28 de grade Celsius. La Bucureşti, s-au anunţat minus 21 de grade. Celsius!… Nu o spun cu cinism, doar mă duc să mă întâlnesc cu Viscolul care a furat şosele, case, oameni…

…Zbor excelent peste Ocean, în noapte, dar nu pot fura niciun minut de somn. Refac vacanţa mea inegalabilă din Florida, mă tot gândesc la Ducu şi plâng de fericire, Doamne, ce flăcău minunat am!… A meritat tot chinul meu în Lagărul din Italia şi din office-ul galben, noaptea, la New York, unde am simţit pistolul la tâmplă şi am văzut lama cuţitului apropiidu-se de mărul lui Adam… Opt ore până în capitala Franţei trec, totuşi, uşor. Până la cursa de Bucureşti mai am, însă, de aşteptat peste şase ore!… Nu pot rămâne prăbuşit într-un fotoliu pe aeroport, aflu că, de la Terminal 2, e o cursă directă de autobuz până la Opera din Paris, costă numai 10 euro, într-o jumătate de ceas ajung în centrul Oraşului Luminilor… Parisul rămâne mereu Paris, mai ales că este o vreme de primăvară, mă plimb cam două ore fericit, ajung la Trocadero, mă răsfăţ cu o cafea din pumnul meu de euro, în centru, gata, înapoi la aeroport… La gate F 51, aud vorbindu-se româneşte, unul în limbaj de mahala, alţi doi înspăimântaţi de „ploaia îngheţată” şi „nămeţii lui Iglaş”, aterizăm, însă, normal, ajung acasă în vreo 40 de minute, la ora 20:45. La Universitate, sâmbătă 4 februarie, seara, deşi e frig, 20-25 de oameni cer căderea Guvernului şi a lui Băsesescu! Luni 6 februarie, Boc va cădea…

…Luni 6 februarie, posturile TV şi canalele de radio anunţă că vine Infernul alb. Cutez, totuşi, să plec la Giurgiu. Am promis că pe 6 februarie voi fi la teatru. Se iese cu greu din Bucureşti, cu un autocar, multe maşini mici sunt oprite la ieşirea din Capitală. Ajung la Dunăre, după o oră şi jumătate, cu 35 de minute mai mult decât se face pe drum de vară, toamnă, primăvară… Mi-era dor de Giurgiu, a doua mea casă, merg să văd Dunărea uitată aproape trei săptămâni, vama cu bulgarii s-a închis, sloiuri mari, sub viscol, împart fluviul într-un caleidoscop sinistru… La teatru, dau un vin fiert, să uităm de ger şi de lama viscolului care vrea să ne taie faţa, îmi revăd fericit colegii şi noii mei prieteni de un an şi jumătate, unii suflete din scripturi alese, dincolo de teatru simt, deodată, potrivnici (!?!) doi oameni pe care i-am preţuit mult, vor să mă convingă, în miez de zi, că afară e noapte, n-au nicio şansă, „Nu mor pescăruşii când vor porcii mistreţi”…

…Luni seara nu pot pleca la Bucureşti. Drumul este închis. Dorm confortabil în teatru, în una din cele două camere ale frumosului mini-hotel cu care inimoşii mei colegi m-au aşteptat. Nu pot pleca nici marţi noapte… E miercuri noapte, 8 februarie, şi scriu aceste rânduri din camera de la teatru… De la Giurgiu la Bucureşti sunt numai 62 de kilometri!…

…Unde eşti Florida, ultima mea dragoste?!

Mondialele Indoor, demne de onor!

…În lume, este „ora atletismului”. La Doha, în Qatar, a 14-a ediție a Mondialelor în sală. Toată floarea cea vestită a „sportului-sporturilor” este gata de un nou onor, fie și indoor. Multe recorduri sunt gata să cadă. Alte legende încep să se țeasă…

…Privești scurta istorie a Mondialelor atletice de sală și constați că numai 9 țări au avut șansa să găzduiască acest inegalabil Festival.

  • Spania a organizat 3 Mondiale de sală: Sevilla-’91, Barcelona-’95 și Valencia-2008.
  • Câte 2 ediții au găzduit Franța (Paris-’85 și ’97) și Ungaria (Budapesta-’89 și 2004).
  • Au cunoscut onorul organizării unei ediții, în Europa: Portugalia-Lisabona ’91; Marea Britanie-Birmingham 2003 și Rusia-Moscova 2006.
  • Două ediții în America de Nord: în SUA, la Indianapolis, în ’87, și în Canada, la Toronto, în ’93.
  • Singurul Mondial indoor din Asia, în Japonia, la Maebashi, în ’99.
  • După evenimentul de la Doha, următorul Mondial atletic de sală, în premieră sub Semilina, la Istanbul, în martie 2012.

…Mondialul indoor își are eroii lui, unii, adevărate legende, printre care și fata noastră de aur, Gabriela Szabo.

  • Reginele aurului, cu 7 medalii din cel mai prețios metal, sunt Maria de Lurdes Mutola, din Mozambic, care s-a pregătit, însă, în SUA, imbatabilă între 1993-2006, la 800 m; și rusoaica Natalia Nazarova, cu 7 titluri la 400 m. și ștafeta 4 X 400 m.
  • Câte 5 medalii de aur: bulgăroaica Stefka Kostadinova, la săritura în înălțime, și cubanezul Ivan Pedroso, la lungime.
  • 4 medalii în dreptul legendarilor Gabriela Szabo, la 1.500 m. și 3.000 m, Javier Sotomayor (Cuba), la înălțime, și Serghei Bubka, la prăjină cu 3 titluri pentru URSS, unul pentru Ucraina.
  • De 4 ori campion al lumii în sală și ethiopianul Haile Gebrselassie, 3 titluri la 3.000 m și unul la 1.500 m.

…Dincolo de medalii, există și Recordurile. Cele care rezistă de cei mai mulți ani, la băieți…

  • Acea aruncare a greutății de 22 metri și 24 de centimetri, reușită în… ’87 de Ulf Timmermann, care reprezenta, pe atunci, la Indianapolis, RDG-ul!
  • Săritura cubanezului Javier Sotomayor, 2,43 m, în ’89, la Budapesta…
  • Zborul lui Serghei Bubka, cu prăjina, la 6 metri, în ’91, în Andaluzia, mai exact Sevilla atât de sonoră pentru noi…

…Două recorduri mondiale de durată, în sală, și la fete. Performanțe ce rezistă de 23 de ani, de la Indianapolis ’87

  • Atunci, Stefka Kostadinova, vecina noastră de la sud de Dunăre, trecea peste ștacheta înălțată la 2,05 metri, iar galactica Heike Drechsler, din RDG, pe atunci, zbura în lungime la 7,10 metri!

…Care vor fi recordurile și eroii de la Doha?

Doha, decor pentru atleții români?

…Între nisipurile fierbinți din Qatar, Doha, în Qatar, i-a startul, astăzi, Mondialele de atletism indoor, care cheamă la onor toată floarea mapamondului. A 14-a ediție, semn că istoria de sală a atletismului a început relativ târziu, în martie ’85, la Paris. Ultimul Mondial indoor, acum 2 ani, la Valencia, în Spania, unde înfloresc toți trandafirii… La această ediție, atletismul românesc este prezent cu numai 3 (trei) sportivi: Ancuța Bobocel (la 1.500 m. și 3.000 m.), Adelina Gavrilă (triplusalt) și Anca Heltne (greutate). Trei doamne și toate trei… Altădată, veneam cu patru medalii (dintre care trei de aur!) de la un Mondial (Maebashi ’99), acum am deplasat numai trei sportive, parcă elemente de decor! Căderea este evidentă, dureroasă…

…Atleții români au participat la Mondialele indoor în toate cele 13 ediții disputate până acum. Din ’95, de la ediția inaugurală de la Paris. O frumoasă istorie până acum… șase ani, când solii noștri au cucerit ultima medalie.

  • În total, 26 de medalii la fete: 10 de aur, 9 de argint, 7 de bronz.
  • O singură medalie la băieți, ieșeanul Ștefan Vasilache, bronz la înălțime, cu 2 metri 25 de centimetri, la Budapesta, 2004, de când delegația României n-a mai adus vreo medalie!

…Cele 10 titluri mondiale au fost reușite, în ordine cronologică de:

  • Craioveanca Cristeana Cojocaru, la 800 m., în ediția inaugurală, Paris ’85, fiind antrenată atunci de reputatul Nicolae Mărășescu.
  • 2 medalii consecutive (Indianapolis- ’87 și Budapesta-’89) pentru băcăuanca de legendă Doina Melinte, pregătită de soţul ei, regretatul Dorin Melinte.
  • Hunedoreanca Marieta Ilcu, la lungime, în ’93, la Toronto, antrenor fiindu-i Ștefan Beregszaszi.
  • Liliana Năstase (Steaua), la pentatlon, în ’93, la Toronto, cu Doru Crișan antrenor.
  • Fantastica serie de 4 titluri reușită de Gabriela Szabo (de la Rapid București), la 3.000 de metri (în ’95, la Barcelona, ’97, la Paris, ’99, la Maebashi, unde a cucerit aurul și la 1.500 de metri)! Tezaur de aur la care a contribuit din plin și antrenorul-șot Zsolt Gyongyossy!
  • Acest decatlon de aur al atletismului nostru feminin a fost încheiat, în ’99, de vâlceanca Ionela Târlea, cea mai bună din lume, la 200 m., probă la care a pregătit-o Viorica Enescu.
  • 4 medalii, dar de argint, pentru excelenta Violeta Beclea-Szekely (de la Rapid) în ’91, 93, ’99 și 2001, la 800 și 1.500 metri, antrenor fiindu-i soțul. „Dublă” de argint  pentru Margareta Keszeg, de la Universitatea Craiova, sub comanda aceluiași „alchimist” Nicolae Mărășescu…
  • Cea mai frumoasă ediție pentru atletismul românesc, cea de la Maebashi: 4 medalii, dintre care 3 de aur și una de argint Era, acum 11 ani, în Țara Soarelui Răsare. Pentru noi începea apusul medaliilor de aur.
  • Din păcate, în ultimele două ediții, secetă totală! Să regăsească atletismul românesc „apa vieții”, între nisipurile fierbinți din Doha?