Vancouver 2010. Olimpiada Albă nu-i pentru Români?

…Ne place, nu ne place, la Olimpiada de iarnă, noi, românii, am fost de cele mai multe ori turiști. Mulțumind francezului Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne, pentru care important era să participi, nu să câștigi! Și totuși, chiar dacă sportivii noștri au însemnat de cele mai multe ori „elemente de decor”, avem o istorie interesantă și la Olimpiada albă…

…Sportivii români au participat la 18 din cele 20 de ediții disputate până acum! Au lipsit la debutul Jocurilor Olimpice de iarnă, în 1924, la Chamonix, chiar dacă Iorgu Arsenie și Tita Rădulescu au coborât cu bobul lor de lemn în turneul preolimpic. „Olimpicii” noștri n-au făcut deplasarea nici la a 8-a ediție a Jocurilor de iarnă, din 1960, în California!

…Cei mai mulți sportivi români la o Olimpiadă hibernală s-au consemnat în 1980, la Lake Placid, în SUA, unde s-au deplasat 35 de „tricolori”. Am avut 33 de concurenți la Innsbruck, în 1976, nereușind, însă, vreun punct! Zero puncte pentru noi și la ultimele Jocuri de iarnă, de acum 4 ani, la Torino, unde am deplasat 25 de competitori. La Vancouver vor luat startul și 28 de români. Cum va arăta punctajul?, iată o  întrebare incomodă…

…Cei mai puțini sportivi români la Olimpiadă albă, numai 11, la Calgary, în Canada, acum 22 de ani. Puțini și la Sapporo, în 1972, numai 14 la număr! Cei 14 s-au întors, însă, din Asia, cu două puncte!

…Cele mai bune rezultate la Jocurile de iarnă s-au înregistrat, de departe, la Grenoble, în 1968. Atunci, în Franța, s-a obținut Unica medalie pentru sportivii noștri, „bronzul” de la bob-2 persoane, datorat valorii de excepție a lui Ion Panțuru și Nicolae Neagoe. Tot la a 10-a ediție de iarnă, delegația română a mai reușit și o clasare imediat sub podium, prin bobul de 4 persoane (Ion Panțuru, Petre Hristovici, Gheorghe Maftei și Nicolae Neagoe), adică alte 3 puncte. Grenoble, unica noastră Olimpiadă de iarnă de 7 puncte! Și a aplauzelor primite de micuța Beatrice Huștiu, care, la 11 ani și jumătate, a devansat în concursul de patinaj artistic 12 competitoare, aducându-i laude și din partea reginei gheții de atunci, frumoasa americancă Peggy Fleming.

…Un alt loc 4 și la Albertville, în 1992, obținut la sanie-băieți, prin Ioan Apostol și Liviu Cepoi, cei care, peste doi ani, la Lillehammer, intrau din nou în punctaj, venind pe poziția a 6-a! Alt loc 6, la Albertville, prin patinatoarea de viteză Mihaela Dascălu, la 1.000 m., o frumoasă surpriză!

…Două locuri 5 pentru reprezentanții noștri. Gheorghe Vilmoș, la biatlon 20 km., în 1964, la Innsbruck, unde, în echipa de hochei a României a jucat și… Ion Țiriac! Al doilea loc de două puncte, poziția a 5-a, acum 38 de ani, la Sapporo, în Țara Soarelui Răsare, prin echipajul de bob-2 (Ion Panțuru-Ion Zangor), certați la întoarcere de „conducerea de partid” că n-au adus medalii! Despre condițiile mizerabile, în schimb, „conducerea pcr” tăcea chitic…

…Aceasta a fost zestrea noastră la Olimpiadele de iarnă. Unde, de 16 ani, de la acel loc 6 la sanie băieți, n-am mai adus un punct. Poate, acum, la Vancouver, vor răzbuna trimișii noștri lunga secetă de iarnă! „Veterana” Eva Tofalvi, proaspeții campioni mondiali de juniori Reka Ferencz și Paul Pepene… Visăm și noi la minuni, ca orice român, cum spuneam, săptămâna aceasta, la Telesport!

La București, Olimpiada de iarnă a început, de fapt, de peste o săptămână! Cu zeci de mii de participanți la schi fond și patinaj de supraviețuire, în fiecare zi, pe străzile Capitalei…

7 comentarii

  1. La conditiile pe care le are sportul de iarna in Romania, ce performante vreti? Doua patinoare, ala de la Bucuresti-ca vai de el- si cel de la Miercurea Ciuc. Aud ca se va da in folosinta unul de 5 stele, la Brasov! Bravo. Dar exceptia asta nu ne permite sa ne formam o generatie de patinatori si hocheisti. Pista de bob de la Sinaia e o ruina nefolosita, trambuline nu mai avem. Bine ati scris „conducerea de partid” nu a zis nimic despre conditiile mizerabile. Conducerea pcr, pana-n 90, psd (’90-’96; 2000-2004), cd si pdl in intervalele de pana acum… Asa conducatori, asa sport!
    Excelenta poanta cu „patinajul de suipravietuire”. As scoate toti politicienii pe strada sa mearca pe sloiuri si prin balti. Poate, asa, se vor trezi!

  2. Vai de schiorii nostri! Avem doi campioni mondiali de juniori, dar la Vancouver vor concura si seniorii.
    Zambesc amar cand aud pe unele posturi TV ca ar trebui sa credem in minuni! E un reflex comunist, cand numai minunile ne salvau de la inec. Aici e vorba de inghet! E o tara inghetata in saracie de baze sportive. De aici pleaca totul, domnilor!
    Cinste si azi lui Ion Panturu. Normal ca nu l-au luat si pe el la Vancouver. Ne-a adus doar singura medalie de aur. De ce sa nu mearga contopistii si sa nu fie lasata acasa unica noastra Legenda la JO de iarna!

  3. Antrenorul celor doi campioni mondiali de juniori a facut deplasarea cu ei la Vancouver? Asa ar fi trebuit, nu credeti?
    Bineinteles ca de la conditiile materiale pleaca totul. Iar la noi pana si sporturi cu traditie au luat-o la vare. Asa ca sa nu ne mai miram ca n-avem rezultate la sporturile de iarna!

  4. O intrebare de 100 de puncte. Credeti ca Romania va ajunge sa gazduiasca vreodata o Olimpiada, fie si de iarna?
    Altfel, e frumos la vancouver, din ce se vede la TV, insa orele sunt imposibile!

  5. Domnilor, ce se intampla cu partiile de la vancouver? Un georgian a murit, o romanca a ajuns la spital si nu va mai putea concura! Ambii, la sanie! E rusinos!

  6. Locul 31 din 38 de concurenti la sanie! Hai ca suntem mari! Parca-l aud pe ministrul-cercetator trezit si cu sportul pe cap, ce optimist era inaintea plecarii delegatiei noastre la Vancouver. Lunecam bine la vale, dm’ ministru nevinovat in sport!

  7. Am progresat! De pe locul 31 ieri, pe locul 37, azi, unde s-a oprit Pepene! Uraaa! Ce optimisti erau inainte de razboi: in primii 15! Poate primii 15 din coada. Asa, e OK!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *