Adrian Ilie, „Cobra” și Eol…

…În acest final de Aprilie, un veritabil Artist al balonului rotund, își serbează 36 de Primăveri: Adrian Bucurel Ilie. A venit pe lume, la 20 aprilie ’74, în eterna Terra Nova a fotbalului românesc care rămâne Craiova. Cu imaginație de mare creator și tehnicitate rară a desenat în arena verde arabescuri de vis, uimind lumea bună a fotbalului, care l-a asemuit rapid cu o „Cobră” cu mușcătură letală pentru orice defensivă. Cu Naționala României, lângă solii Generației de aur, și cu Valencia, alături de Claudio Lopez, a atins sublimul și a intrat în Legendă.

…Pe prima scenă românească a apărut de 116 ori, jucând numai la Electroputere Craiova și Steaua (85 de partide), echipe pentru care a marcat 40 de goluri în campionat (33 pentru militari).

  • Debutul pe prima scenă l-a făcut în Cetatea Băniei, în 12 aprilie ’92, pe când se pregătea să împlinească 18 ani: Electro-FC Argeș 2-0.
  • Bilanțul lui românesc: 4 titluri și o Cupă a României, cu Steaua.
  • 43 de partide în campionatul Turciei, la Galatasaray și Beșiktaș Istanbul, reușind 36 de goluri.
  • Se mândrește cu două titluri de campion sub Semilună, în ’97 și ’98, cu Galata.
  • Transferat în Spania, a ajuns la apogeul carierei, cu 88 de meciuri la Valencia și 23 la Alaves, marcând în Primera 35 de goluri de mare spectacol!
  • Palmaresul iberic, dincolo de oceanul de aplauze și laude: o Cupă a Spaniei și calificarea în două finale ale Ligii Campionilor, în 2000 și 2001.
  • 23 de partide și în Elveția, la FC Zurich, în 2005, pentru care a punctat de 7 ori.
  • 51 de prezențe în cupele europene, dintre care 41 în Liga Campionilor, marcând 22 de goluri.
  • 55 de meciuri în Națională, cu 13 goluri în cont, unele de-a dreptul de poveste…
  • De antologie le consider pe cel din poarta Columbiei, la Coupe du Monde ’98, și cele două înscrise Ungariei, unul la București, în 5 iunie ’99, la prima victorie a tricolorilor noștri în fața maghiarilor, celălalt la Budapesta, în 6 septembrie 2001, tot la un 2-0, întâia victorie a Naționalei române pe terenul ungurilor!
  • A participat la două turnee finale ale Campionatului European, în ’96 și 2000, și la unul al Mondialului, Franța ’98.
  • În 1998 a fost desemnat Cel mai bun fotbalist român al anului. Un accident la genunchi avea să-i grăbească retragerea prematură din arena cu miracole.
  • …A rămas o vreme în lumea fotbalului, fiind propietar de echipă (Forex Brașov), impresar și manager sportiv.
  • Dezamăgit (și el!) de fotbalul autohton de azi, s-a retras în afaceri, investind în turism și în imobiliare. La începutul acestei luni, cu foști conducători ai Valenciei, a demarat Proiectul unui Parc eolian la Mărășești, lângă Mausoleul care amintește despre Eroii neamului din Primul Război Mondial.

…Adrian Ilie, trimis al Zeului Fotbal pe lume, va apela, mai nou, la Eol, Zeul Vântului. Dar nu poate uita de fotbal și, tot în vara aceasta, tot la Mărășești, va ctitori și o ultramodernă Școală de fotbal, care să adune pentru marea performanță cei mai buni copii și juniori din toată Moldova.

…Ani mulți și plini de bucurii, Adrian Ilie!

Leonard Doroftei. Centura cu 40 de primăveri

…Urcăm câteva momente în „careul magic”. În ringul profesionist, unde boxul românesc are un triptic de aur mondial care, în ordinea istorică a cuceririi Centurii cu diamante, sună așa: Mihai Leu-Leonard Doroftei-Lucian Bute.

…Astăzi îl celebrăm pe „Moșul” de Legendă care arată, celor care-l iubesc și respectă, Centura cu 40 de diamante rare, pe care le adună din 10 aprilie ’70, când i se dădea flacăra Vieții lângă sondele Ploieștilor. Leonard Doroftei, un Mit în lumea „nobilei arte”, temerarul care s-a luptat cu viața să producă aur mondial, la amatori și la profesioniști, folosind o alchimie aparte, în care a ars tone de sudoare și sânge, sacrificii și iluzii, disperare și vis.

…Leonard Dorin Doroftei are o carieră demnă de roman, film sau, de ce nu, de piesă de teatru. Până să le realizeze cineva, rețin o pagină dintr-o superbă Arhivă, deloc sentimentală…

  • A apărut pe lume, să devină Campion, la 10 aprilie 1970, în Ploiești.
  • Acasă a început „nobila artă”, pe când avea 14 ani, la Prahova Ploiești, unde primul antrenor i-a fost Titi Tudor, cel cunoscut ca vestitul Titi „Prosop”.
  • A boxat și dincolo de sonde, pentru Steaua și Libertatea Constanța.
  • Talentul aparte și câinoșenia spartană l-au făcut repede dublu campion național de juniori (’86 și ’88).
  • A adăugat rapid și 5 titluri naționale în ringul seniorilor (’92, ’93, ’94, ’96 și ’97).
  • Era prea puțin pentru marile lui speranțe. Așa că, la Berlin, în ’95, și-a pus la brâu și Centura de campion mondial la amatori.
  • A visat să boxeze la o Olimpiadă și a adus două medalii de bronz, de la Barcelona-92 și Atlanta-96.
  • Cu asemenea performanțe, nu putea ocoli aurul Bătrânului Continent. A devenit și dublu campion European, în ’96 și ’97.
  • Prima linie de Palmares, cel de boxer amator: 239 de victorii, 15 înfrângeri.

…Cu bronzul olimpic obținut în America, a trecut la profesionism, în ’97, semnând cu Interbox Montreal, unde antrenor i-a fost pe Stephane Larouche.

  • După 4 ani, a devenit campion al lumii, la profesioniști (versiunea WBA), categoria semi-ușoară. Era 5 ianuarie 2002, când, la San Antonio, în SUA, l-a învins pe argentinianul Raul Balbi.
  • Și-a apărat cu succes Centura cu diamante, la București, în 31 mai 2002, când, la „Polivalentă”, l-a învins din nou la puncte pe Balbi. Imediat după decizia arbitrilor, în ring s-a înfășurat în Tricolor, fericind o Românie întreagă. Pentru că Leonard Doroftei n-a boxat niciodată numai pentru dolari, ci și pentru românii lui de pretutindeni atât de dragi! Unii, din păcate, l-au uitat mult prea repede…
  • A vrut mai mult: reunificarea titlurilor WBA și IBF. Pentru care, la 17 mai 2003, tot în State, la Pittsburg, s-a bătut, cu americanul Paul Spadafora. Arbitrii, însă, l-au furat ca-n junglă și au decis, incredibil, meci nul, rămânându-i doar centura WBA!
  • Avea să piardă Centura cu diamante în octombrie 2003, din cauza…cântarului, care, pentru un surplus de 1,9 kilograme, l-a oprit să boxeze, la București, cu panamezul Miguel Calist.
  • A revenit, după o scurtă retragere, încercând să recucerească titlul suprem, în iulie 2004, dar italo-canadianul Arturo Gatti l-a oprit. Nefericitul Gatti, cel care, la 11 iulie, anul trecut, avea să fie găsit spânzurat într-o cameră de hotel din Brazilia…
  • Palmaresul de profesionist al „Moșului”, pe care canadienii l-au numit „Leul”: 22 de victorii (8 prin KO), 1 egal, 1 eșec (în ring).
  • La începutul lui 2005, a debutat ca antrenor la lotul național de box al României coordonat de bunul prieten Francisc Vaștag, alt nume de legendă al boxului românesc. Din păcate, apele tulburi din ringul nostru l-au mâhnit și l-a îndepărtat!

Leonard Doroftei…În prezent, este un om fericit, lângă minunata familie, soția și cei trei copii-o fetiță și doi băieți, reprezentând cele mai valoroase diamante ale vieții sale. Își consumă o parte din timp în „Doroftei’s Pub”, super-localul lui din inima Ploieștiului, unde se află expuse Trofeele sale rare. Nu putea rămâne, însă, departe de „nobila artă”. Așa încât a deschis, în orașul natal, Școala de box Leonard Doroftei, unde, împreună cu primul lui antrenor, Titi Tudor, caută diamante printre copilandrii de 14-16 ani. La început au venit mulți, dar „regimul spartan” al boxului i-a filtrat până la opt, câți urcă Golgota primăvara aceasta. Cu ei, Moșul privește departe, departe…

…Mai nou, Leonard Doroftei a cucerit și ringul televiziunilor. Cu nonșalanța și istețimea minții din „careul magic”, mereu plin de umor bun, veșnic optimist, dătător de Speranță.

…Ani mulți și fericiți, Leonard Dorin Doroftei, și acum, când porți Centura cu 40 de primăveri prețioase!

Lăcătuș. „Fiara” care a deschis balul la Sevilla…

…Cine ar crede că Marius Lăcătuș împlinește, în acest început de Prier, doar 46 de ani (mulți și însoriți înainte!)? Este în fotbal, parcă, de când lumea! Un Simbol care face parte, negreșit, din „Sagrada Familia” militară, cu Voinescu, Apolzan, Ion Alecsandrescu, Bone, frații Zavoda, Ienei, Onisie, „Profesorul” Gheorghe Constantin, Marcel Răducanu, Iordănescu și câți alții.

…Marius Lăcătuș este o Legendă, născută în acea Noapte a generalilor de la Sevilla, din 7 mai ’86, când transforma întâiul penalty din finala cu Barcerlona, și deschidea Balul încoronării Stelei București ca Regină a Europei.

…Dincolo de metaforă, antrenorul de astăzi al Vasluiului s-a născut la 5 aprilie 1964, în aerul pur de sub Postăvar. Și-a început drumul spre Legendă, în orașul natal, la FC Brașov, unde a debutat în Divizia A, la 18 ani neîmpliniți, într-un meci câștigat cu 5-0 în dauna lui CS Târgoviște.

  • Ultimul joc pe prima scenă avea să-l susțină la 10 mai 2005, în formația lui FC Național (5-1 cu trupa reșițeană), în Parcul cu Platani el debutând ca antrenor.
  • Ca extremă de expolzie și viteză, „Fiara” a evoluat la FC Brașov (3 sezoane), Steaua (14 sezoane), Fiorentina (1 campionat), Oviedo (2 sezoane), FC Național (12 meciuri).
  • A adunat 414 partide în Divizia A, marcând 103 goluri.
  • A strălucit în multe din cele 72 de meciuri din cupele europene, unde are 17 goluri înscrise.
  • Este Recordmanul național al titlurilor câștigate: 10, cu Steaua, performanță care-l pune-n umbră până și pe legendarul Cruyff, cu 6 „coroane” în Olanda!
  • Primul titlu- în ’85, ultimul-în’98.
  • În fascinantul său CV de jucător, mai întâlnim, tot cu trupa militară, 7 Cupe ale României și 3 Supercupe ale României (’94, ’95, ’98).
  • Apoteoza o reprezintă, categoric, Cupa Campionilor Europeni, câștigată în 7 mai ’86, la Servilla, cu 2-0, în fața celebrei Barcelona, la penalty-uri, el transformându-l cu nonșalanță pe primul, Gabi Balint desăvârșind opera andaluză.
  • A băut șampanie și din Supercupa Europei, în februarie ’87, la Monte Carlo, după acel 1-0 cu Dinamo Kiev (gol Hagi-44’).
  • 84 de întâlniri în tricoul Naționalei, pentru care a marcat de 13 ori. Golurile de referință pentru „ticolori” rămân, cred, cele două din poarta lui Dassaev, 2-0 cu URSS, la Bari, în „uvertura” la Coppa del Mondo ’90, ca și „dubla” de la Lisabona, la acel 3-2 al Naționalei în dauna lusitanilor. „Capodopera” rămâne, însă, golul de la Sevilla, echivalând cu drumul spre Legendă nu doar al Stelei, ci și al fotbalului românesc.
  • Mai are în cont un gol prețios: cel marcat pentru Selecționala Europei în meciul cu Selecționata Lumii, din 4 decembrie ‘97.
  • A participat la două turnee finale ale Mondialului (’90 și ’98) și la unul European (’96).
  • Ca antrenor a debutat, în 5 august 2000, la FC Național (1-3, cu Dinamo), având până acum 197 meciuri ca tehnician de primă ligă, căci iubind atâta fotbalul, nu s-a sfiit să pregătească și pe Inter Gaz București, în divizia secundă.
  • În 2001, îl găsim peste mări și țări, ca „secund” al lui Mihai Stoichiță la naționala statului Panama.
  • A pregătit Ceahlăul P.Neamț (în 14 meciuri), FC Brașov (45), FC Național (15), Oțelul (15), Steaua (48), UTA (43), iar în prezent se află de 18 partide pe banca lui FC Vaslui, atacând întâiul titlu și ca antrenor!

…Acum, în minunăția Sărbătorilor de Paști, Marius Lăcătuș poate înseamna un imn de lumină pentru fotbalul românesc.

Viața să-ți fie mereu o însorită primăvară, Marius Lăcătuș!

Duckadam, Eroul de la Sevilla

…Aprilie începe cu o pagină din Cartea Recordurilor. Spui Sevilla, 7 mai ’86, vezi Steaua-Regina Europei și îl auzi, parcă, pe Regele Juan Carlos al Spaniei monologând uimit în acea magica –pentru noi- noapte andaluză: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…

…Cine să mai vadă, până atunci, un portar apărând patru penalty-uri într-un meci, și ce meci, finala Cupei Campionilor Europeni, câștigată apoteotic de Steaua?! Eroul acela a devenit imedit un nume-n lume, Helmuth Duckadam. Atunci, a fost noaptea lui, „Noaptea generalilor”, ca să ne reamintim de un film mare…

Acum, este ziua lui de naștere, legând cu raze de soare 51 de primăveri… Dacă n-ar fi existat acea noapte a miracolelor, n-ar fi urcat în Legendă și ar fi rămas un fotbalist cu o carieră normală…

…A văzut lumina zilei pe 1 aprilie ’59, în briza Mureșului, la Semlac, lângă Arad. La UTA a plecat în marea aventură a fotbalului, în ticoul Bătrânei Doamne a și debutat pe prima scenă, în septembrie ’78, într-un meci la Târgoviște, câștigat de UTA cu 2-1! Nu înainte să-și facă încălzirea în Divizia C, la Constructorul lui Coco Dumitrescu. De Divizia A s-a despărțit, în 14 iunie ’86, tot cu o victorie cu 2-1, cu Brașovul, sub tricoul galonat al Stelei. Un zbor frânt în culmea gloriei de blestemata embolie care i-a afectat un braț și nu de Nicu Ceaușescu, cum s-a spus vreme lungă în popor.

  • Pe prima scenă a adunat 133 de meciuri (dintre care 80 la Steaua).
  • Cu Steaua, a câștigat două titluri (’85, ’86) și o Cupă a României (’85). A jucat 11 partide în cupele europene, totul triumfând cu „Oda bucuriei” de la Sevilla, din 7 mai ’86.
  • …Numai două partide în Națională, titular la 1-0, cu Danemarca, în septembrie ’82, și în noiembrie, același an, în RDG, când Mircea Lucescu l-a trimis în poartă doar pentru ultimele 3 minute, în locul lui Țețe Moraru, care încasase patru goluri (scor final 1-4!). Dacă n-ar fi fost acel nefericit accident vascular, la scurtă vreme după Sevilla, cu siguranță că ar fi revenit, atunci, în ’86, pentru ani buni între buturile tricolore.
  • 1986, anul retragerii premature, l-a încoronat drept Cel mai bun fotbalist al României! Era, doar, Campion al Europei, cu Steaua.

…Din păcate, Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, dovedește și el că, în România de azi, Legendele nu-s prețuite cum se cuvine. Un trist exemplu îl reprezintă acele mănuși magice de la Sevilla. În loc să figureze într-un Muzeu al Sportului Românesc, ele au fost vândute, cu ani în urmă, pe nimica toată, unui necunoscut din Canada, de un Erou ajuns în sărăcie.

El, însă, Helmuth Duckadam, reprezintă una dintre bogățiile noastre sentimentale!

…Ani mulți și însoriți, Erou de la Sevilla!

Costică Ștefănescu, de două ori căpitan pe Wembley!

…Căpitanul Naționalei de pe Wembley, din 29 aprilie ’81, când, la Londra, a fost 0-0, și din…11 septembrie ’85, tot în Templul Fotbalului, la 1-1 (goluri: Hoddle-25’ și Cămătaru-60’), Costică Ștefănescu, serbează, în acest final de săptămână, 59 de primăveri. În acel 26 martie ’51, când a descoperit lumina Lumii, Zeii l-au hărăzit să ajungă mare căpitan de plai, la Craiova-Maxima și la Naționala României. „Ministrul apărării”, cum l-au numit atâția cronicari, jucătorul cu prestanță de diplomat, cu fantastică anticipație a jocului și cu o măiastră tehnică a deposedării, a ales fotbalul la copiii Stelei, alergând mai mult la mijlocul terenului. Ca mijlocaș a și debutat, într-o echipă de poveste a Stelei, însă a ajuns star, ca stâlp al defensivei, în trupa Craiovei de Legendă, Campioana unei mari iubiri. Îl plasase fericit acolo, „vameș” pe reduta olteană, sub bagheta regretatului Titi Teașcă, poetul Adrian Păunescu, sedus și el de jocul elegant ce amintea de Beckenbauer și Sandu Boc.

…Costică Ștefănescu este recordmanul jocurilor pe prima noastră scenă fotbalistică, unde a apărut de 490 de ori, marcând 19 goluri, (dintre care 9 pentru Steaua, la care a debutat și pentru care a evoluat în 77 de întâlniri în Divizia A)! Gloria avea să o cunoască, însă, în Cetatea Băniei, sub faldul Craiovei-Maxima, echipa care ne-a dus prima spre aerul tare de pe piscurile Europei.

…378 de meciuri de campionat în fermecătorul „11” oltean, 53 de prezențe în cupele europene (8 pentru militari, 45 pentru craioveni). Iar retragerea de jucător, sub zăpezile pure ale Postăvarului, în trupa brașoveană, unde a cunoscut și debutul de antrenor.

…Talentul de excepție, inteligența și sobrietatea definitorie i-au fost încununate cu 3 titluri de campion sub tricoul Craiovei Maxima. Pentru mulți, de la regretatul Amza Pellea la minunatul menestrel (și) de astăzi Tudor Gheorghe, Craiova a însemnat Campioana unei mari iubiri, în vremurile când cucerea laurii supremi ai campionatului, în 1974, 1980 și 1981, dar și bucuria celor 4 Cupe ale României, adjudecate en fanfare, avându-l căpitan pe Costică Ștefănescu, în 1977, 1978, 1981, 1983. Și a mai fost o Cupă pentru sărbătoritul de astăzi, înainte ca el să ia drumul Olteniei-Terra Nova, cu Steaua, în 1970…

…Succesele de ecou european cu team-ul Craiovei-Maxima l-au propulsat, logic, și în defensiva Naționalei, unde a apărut de 66 de ori. De referință rămân câteva partide de istorie. Cele două remize cu Anglia, 0-0 și 1-1, ambele în preliminarii mondiale, pe Wembley… Victoria din 16 aprilie ’83, 1-0 (gol: Boloni-24’), la București, cu Italia, campioana lumii pe atunci, ca și succesul cu 1-0 (gol: Cămătaru-29’), în fața Suediei, în 9 iunie ’83, pe „Rasunda”, la Stockholm, adevărata viză pentru Euro ’84, unde Costică Ștefănescu n-a fost doar titular în „11”-le tricolor, ci și căpitanul lui.

…Ca antrenor a debutat la FC Brașov, în 1986, pe când era și jucător. A antrenat trupa din Țara Bârsei, Steaua, FCM Bacău, Poli Timișoara, Astra Ploiești și CSM Reșița, dar și peste hotare, în Israel, Siria și Kuweit. A cunoscut și ca antrenor mari bucurii, câștigând Cupa Siriei și, mai ales, Cupa Asiei, în ’94, cu Al Jaish. Ba, a ajuns și pe banca Naționalei, ca secund al fostului coechipier de la Steaua, generalul Anghel Iordănescu.

…Astăzi, cu gândul la remizele istorice de pe Wembley, la acea echipă de Legendă, Craiova-Maxima, și la cariera lui de excepție, lui Costică Ștefănescu nu-i putem ura decât… Sănătate-Maximă și toate bucuriile vieții pe care le merită din plin!

…Tot astăzi 26 martie, un buchet de gânduri însorite și sentimente pure pentru cel mai mare comentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu, ca și pentru Violeta Beclea-Szekely, una dintre marile doamne ale atletismului românesc!

Emeric Ienei – 73

…Săptămâna aceasta începe cu onoruri pentru un gentleman al fotbalului românesc. Ca jucător, dar, mai ales, ca antrenor. Ca om din scripturi alese. S-a născut acum 73 de primăveri, la Agriș, în județul Arad, iar la nici 9 ani, a început fotbalul la echipa „7 Noiembrie” din orașul aflat sub aura de Legendă a lui Bonyhadi și Petschovschi. Astăzi este maestru emerit al sportului, antrenor emerit și General de armată. S-a bucurat de toate onorurile ca mijlocaș de ținută, dar, în primul rând, ca antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Nimeni altul decât gentlemanul de-o viață Emeric Ienei, aflat, astăzi, la minunat ceas aniversar. De fapt, un triptic aniversar în partea a doua a lui Mărțișor, când trei prieteni, de-o viață, parcă, ridică o cupă cu șampanie.

Pe 18 martie, în același an cu Imi Ienei, s-a născut remarcabilul muzician și om de televiziune Horia Moculescu, o Enciclopedie (și) sportivă, ba chiar practicant, în tinerețe, la nivel de performanță a atletismului, voleiului și rugby-ului, pe când era student la Petroșani. Iar pe 26 martie își va serba frumoasele primăveri cel mai mare commentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu.

Emeric Ienei, născut între cei doi prieteni, pe 22 martie…

…Cei mai mulți îl știu doar ca technician de top. Imi Ienei are, însă, și o remarcabilă carte de vizită ca fotbalist. La 13 ani, se legitima la Flamura Roșie Arad, unde a debutat pe prima scenă, evoluând în 21 de jocuri pentru arădeni.

  • La 17 ani, a devenit component al naționalei de juniori, de unde a urcat în echipa de poveste CCA (Steaua de azi).
  • A adunat 254 de partide în Divizia A la CCA, în 13 ani, ca mijlocaș și fundaș.
  • Cu echipa militară a câștigat 3 titluri și 4 Cupe ale României.
  • Cariera de jucător și-a încheiat-o în Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut două sezoane (’69-71), ceea ce pentru un fotbalist român reprezenta o raritate la vremea aceea.
  • A adunat și 12 tricouri în Națională, într-o perioadă când tricolorii susțineau 2-3 meciuri pe an. Apoteoza, Olimpiada ’64, la Tokyo, unde echipa noastră a terminat, dramatic, pe locul 5.

…Cei mai mulți, mai ales ultimele generații, îl cunosc ca un antrenor intrat în Legendă. Cariera de tehnician a început-o în 1971, la clubul Steaua, unde a activate la toate nivelele, de la juniori până la echipa mare.

  • Ca antrenor, cu Steaua a câștigat de două ori eventul campionat-cupă, în ’76 și 85, plus 3 titluri (în ’78 , ’86 și ’94) și o ultimă Cupă a României, în…’99!
  • Dar Emeric Ienei simbolizează, ca strateg, în primul rând, triumful unic din fotbalul nostru, cucerirea Cupei Campionilor Europeni, în 7 mai ’86, la Sevilla, după senzaționalul 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, rezultat care a făcut rapid înconjorul lumii.
  • La nivel de club, a mai antrenat pe FC Bihor Oradea, C.S. Târgoviște, Universitatea Craiova, Videoton (Ungaria) și Panionios (Grecia).
  • A condus în două mandate și Naționala României. A debutat ca selecționer în toamna lui ’86, calificând reprezentativa tricoloră, după 20 de ani, la un Mondial: Coppa del Mondo ’90, unde a ajuns în „optimi”, cea mai bună performanță al „tricolorilor” de până atunci…
  • În 2000 a revenit la timona Naționalei, chemat pentru Europeanul din Belgia și Olanda, unde a reușit performanța de a depăși faza grupelor turneului final (altă premieră pentru Naționala noastră)!
  • Un an (’92-’93), a antrenat Naționala Ungariei, ratând calificarea la World Cup ’94.
  • A fost un timp și președinte al lui FC Bihor Oradea, Ministru secretar de stat la MTS și director tehnic în FRF. Acum, s-a retras la Oradea, însă bate țara-n lung și lat, căutând tinere nestemate, în care a crezut mereu…

…O viață și o carieră de roman sau de film, performanțe care fac din Emeric Ienei mai mult decât un gentleman General al fotbalului nostru!

Happy Birthday, Sir Emeric Ienei!

Răzvan Lucescu, Naționala și „lumea a treia”…

…Amicalul unei Selecționate autohtone, numită eufemistic de Răzvan Lucescu, Under 23, meciul în compania unei banale reprezentative a Italiei, venită cu jucători din Seria C (!?!), miercuri, în Giulești, unde a fost „scor alb”, deși n-a nins, readuce în discuție viitorul Naționalei României.

…Înainte de înfrângerea de la Timișoara (înainte și nu după, cum e obiceiul pe la noi!),  înainte de acel 0-2 cu Israelul (amical, amical, însă jenantă prestație!), selecționerul a tras un semnal de alarmă: campionatul nostru este unul slab! Imediat, patroni, ba și antrenori din prima liga, au sărit ca arși, vrând să ne convingă că ei urmăresc alte meciuri, unele ce n-a văzut Europa! Sigur, Lucescu-junior nu și-a pierdut optimismul și ne asigură că ne vom califica la Euro 2012. Așa să fie!… Deocamdată, realitatea nu este deloc roz, dimpotrivă, dacă privim cu luciditate starea actuală a fotbalului nostru, definită și de amicalul din Giulești… Și nu doar pentru că a fost 0-0…

O simplă comparație. Tot într-un Mărțișor, pe 29 martie 1989, Naționala mare a României întâlnea, într-un amical, la Sibiu, și învingea cu 1-0 (gol Ioan Ovidiu Sabău-min. 48), trupa cea vestită a Italiei, cu Zenga-Bergomi, Baresi, Ciro Ferrara, Maldini-Ferri, De Napoli, Giannini-Donadoni, Roberto Baggio, Vialli.

La noi, sub bagheta lui Emeric Ienei, „11”-le titular arăta astfel: Silviu Lung-Dan Petrescu, Rednic, Iovan, regretatul Mișa Klein- Sabău, Mateuț, Gică Popescu, Hagi-Lăcătuș, Cămătaru!

…Atunci, o forță a fotbalului mondial, cum este mereu Italia, accepta un amical cu o formație care nu mai fusese la un Mondial de 20 de ani. Dar care o învinsese răsunător, cu Mircea Lucescu „timonier”, cu șase ani în urmă, în preliminariile pentru Euro ’84, cu 1-0, la București, prin golul lui Loți Boloni, după un 0-0, la Florența, când  „squadra azzura” încă mai savura titlul mondial de la Espania ’82. Italienii nu uitaseră și căutau revanșa…

…Atunci, după ce a învins falnica trupă a Italiei, în amicalul de la Sibiu, Naționala noastră se pregătea să se bată pentru calificarea la Coppa del Mondo ’90, unde, până la urmă avea să ajungă, după un 3-1 de senzație, contra danezilor, la București. În 15 noiembrie, când, au zis unii, fotbalul a dat peste cap „scenariul” unor Evenimente ce aveau să fie reprogramate pentru Decembrie  ’89!

…Campionatul acela sărac producea (calificarea la Euro ’84, Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, Sevilla ’86, calificarea la Mondialul ’90), încununând și o frumoasa experiență numită Luceafărul. Astăzi, nu mai dispunem de o asemenea Fabrică națională de talente. Avem un campionat care macină zeci de milioane de euro pe an, însă investiția în viitor este blocată de mize mărunte, imediate, de eterne scandaluri. Când o echipă care se bate pentru titlu, FC Vaslui, a început ultimul meci de campionat, de la Brașov, fără vreun jucător autohton în formație (!?!), înțelegem cum este privit viitorul fotbalului românesc! Și parcă devine ilogic să visăm că Naționala poate încerca să mai escaladeze Everestul…

…Lucescu-junior vrea să ne liniștească afirmând că ne vom califica la Euro 2012! Campionatul autohton este însă slab, Naționala mare a fost învinsă în primul amical al anului (0-2, la Timișoara, cu Israel, care nu-i o forță!), „schimbul de mâine” n-a reușit decât un 0-0, miercuri, în Giulești, cu selecționata Ligii a III-a italiene, jucând dezolant…

…Este clar că fotbalul românesc, aflat în cădere liberă de ani buni, înecat în scandaluri, în noroaie de tot felul (cu excepții ce confirmă fenomenul!) nu prea mai este tratat cu interes de nimeni. Nici măcar de prietena noastră Italia, care nu ne poate trimite pentru un amical decât o selecționată de anonimi din „lumea a treia”! Chiar acolo să ne vadă unii?! Într-acolo să ne îndreptăm?!…

Doctorul Boloni

…Acum 57 de primăveri, în a 69-a zi a anului, în briza Mureșului, venea pe lume un viitor doctor. Un pici care, peste ani, avea să fie absolvent de stomatologie, dar și doctor în… fotbal. Ceea ce în fotbalul românesc nu ar fi fost o premieră: la Cluj, Mircea Luca și Constantin Rădulescu jucau și fotbal de performanță, practicau și medicina…

…Acum este vorba despre Ladislau Boloni, fotbalistul-medic căsătorit cu o actriță, de la „Naționalul” din Tg. Mureș. Loți pentru cei mai mulți, etalon de seriozitate și sacrificiu, de luciditate în teren și forță morală, dar și mijlocașul cu un „stâng” de dinamită. A fost primul jucător român care a sărit de 100 de prezențe în Națională. Unicul fotbalist care și-a condiționat transferul de la ASA Tg.Mureș la Steaua, în ’84, de amenajarea unui cabinet stomatologic în incinta stadionului, unde să-și exercite și profesia de medic! În acel cabinet de la stadionul „Ghencea”, stomatologul Boloni și-a tratat destui colegi din echipa de aur a Stelei, care avea să triumfe strălucitor, la Sevilla ’86 și Monte Carlo ’87…

…Loți Boloni s-a născut la 11 martie ’53, la Tg.Mureș, dar copilăria și-a petrecut-o la Târnăveni. În orașul-reședință al județului avea să se întoarcă pentru fotbalul de prima divizie și Facultatea de stomatologie.

  • A debutat în fotbal la Chimica Târnăveni, în 1967, în „B”.
  • Pe prima scenă a susținut 484 de întâlniri, marcând 86 de goluri.
  • Timp de 14 ani, fotbalist la A.S.Armata Tg.Mureș (1970-1984), echipă cu care a terminat pe locul 2 în campionat și a jucat în Cupa UEFA!
  • A evoluat, cu succes răsunător, 3 sezoane la Steaua (’84-’87).
  • În prețiosul CV de jucător, 16 meciuri și în Belgia, la Racing Bruxelles.
  • Câte un an la Creteil și Orleans, în liga secundă franceză.
  • Frumoasa carieră de jucător este înnobilată cu 4 titluri și două Cupe ale României, Cupa Campionilor Europeni, la Sevilla, în mai ’86, și Supercupa Europei, la Monte Carlo, în februarie ’87, toate cu Steaua.
  • De 2 ori, a fost desemnat „Cel mai bun fotbalist român”: în 1977 și în 1983. Pe când era „motorul” echipei din Tg. Mureș, frumosul lui oraș natal!
  • Primul jucător român care a depășit suta de selecții s-a oprit la cota 108 prezențe în Naționala României, marcând 25 de goluri. De legendă a rămas golul victoriei din poarta lui Zoff, în 16 aprilie ’83, când Italia purta coroana lumii. Era într-un meci din preliminariile pentru Euro ’84, unde Naționala noastră a ajuns, sub bagheta lui Mircea Lucescu, iar Loți Boloni a fost titular de preț  în „11”-le tricolor.

…Acesta este pe scurt jucătorul Ladislau Boloni, de 23 de ori căpitanul Naționalei!

…Cariera de antrenor l-a prezentat repede ca un tehnician de rasă, inteligent și serios. Drumul Golgotei de coach l-a început în Franța, la Nancy, echipă pe care a promovat-o de două ori, retrogradând, însă, de fiecare dată.

  • Selecționer, în numai 13 partide, la timona Naționalei (12 august 2000-6 iunie 2001). Bilanțul: 8 victorii, 2 egaluri, 3 eșecuri.
  • Cel mai prețios succes, ca selecționer, 2-0 (1-0), cu Ungaria, pe 2 iunie 2001, la București, ambele goluri fiind marcate de Marius Niculae. Era o partidă în preliminarile Mondialului asiatic.
  • După meciul câștigat în fața Lituaniei, 2-1 (1-0), la Kaunas, în 6 iunie 2001, tot în preliminariile CM, a lăsat Naționala României pentru Sporting Lisabona. N-a fost vorba doar de căruța de bani oferită de lusitani, cum au zis mulți, ci și de lehamitea produsă de „unele” persoane din anturajul intim al fotbalului de acasă, atât de putred.
  • Cu Sporting a câștigat, în primul sezon, campionatul, Cupa și Supercupa Portugaliei!… Se mai poate mândri și cu promovarea unor telente ajunse, astăzi, stele mondiale: Cristiano Ronaldo, Hugo Viana și Ricardo Quaresma.
  • A antrenat, apoi, în Franța (pe Rennes și Monaco), în Emiratele Arabe Unite (pe Al-Jazeera) și Standard Liege.
  • Cu Standard a câștigat (surprinzător pentru mulți) campionatul Belgiei, și a ajuns cu echipa în actuala primăvară europeană, însă „lucrat” în culise, nu l-a prins „zăpada mieilor” pe malul Meusei. Luna trecută, frumoasa aventură belgiană a lui Loți s-a încheiat brusc, cu gust amar…

…Astăzi, însă, un buchet de gânduri însorite. La Mulți Ani, Loți Boloni!

„Avatar” umilit, Lucescu-junior și „Zăpada mieilor”

…Încă un Oscar a intrat în istorie. Istoric! Prima femeie care primește celebrul premiu pentru regie de film! Fericita intrată în istorie-Kathryn Bigelow, pentru „The Hurt Locker”, sau „Vestiarul Durerii”, cum l-au tradus cei de la București. Durerea cea mare a fost în tabăra „Avatar”-ului, filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei: 2,5 miliarde de dolari, față de cele numai 19 milioane (nu miliarde!) ale  „Vestiar”-ului!!!

6 (șase) Oscaruri pentru filmul lui Kathryn (cu un buget de 11 milioane $), numai  (trei) pentru cel al fostului ei soț, James Cameron, care cheltuise 237 de milioane $ să producă „Avatarul” și fusese nominalizat de 9 (nouă) ori!!!

6-3 este un scor umilitor! E ca și cum Xerex ar învinge la acest scor pe Real Madrid sau Barcelona…

Primăvara această, Oscarul l-a luat filmul cu cele mai mici încasări din istorie! De prima regizoare care triumfă intrând în istorie!

De unde se vede că banii nu aduc mereu fericirea…

…”Un „Vestiar al durerii” și pentru Răzvan Lucescu, selecționarul Naționalei României. Înainte de acel rușinos 0-2, cu Israel, la Timișoara, (amical, amical, însă jenant de slabă trupa noastră!), Lucescu-junior și-a permis să amintească o axiomă: „Campionatul nostru este unul slab”. Patronii și băieții lor de zgomote au sărit imediat ca arși. Ei văd alte meciuri, probabil. Numai că, după primele 3 runde din retur, nicio echipă n-a arătat a team în care să ne punem speranțe. Liderul la zi, C.F.R. Cluj, a pornit lansat, învingând pe terenul campioanei, 1-0, la Urziceni, însă, imediat a capotat acasă, în „Gruia”, sub Feleac, abia egalând în derby-ul cu Steaua (care debutase cu șocantul 1-3 din Ghencea, în fața „lanternei” Ceahlăul Piatra Neamț!). Ca, duminica trecută, liderul să fie umilit în briza Dunării, de „Oțelul” lui Dorinel Munteanu, care debutase în meserie ca „feroviar”, dar plecase dintre liniile Clujului cu oarecare scandal… După două victorii chinuite (2-1, acasă, ajutată de arbitrii, în fața Craiovei; 3-1, în deplasare, cu Internațional Curtea de Argeș, după ce-a fost condusă la pauză!), Dinamo a uitat de lipsa de formă (sau valoare?) și de marile probleme disciplinare din ograda proprie și a promis cu emfază marea cu sarea, titlul! Dar s-a împiedicat,  când îi era lumea mai dragă și nerealismul mai acut, sâmbătă seara, în „Groapa” câinilor rătăciți, înlăcrimând-o (și pe ea, după Steaua!) tot  Ceahlăul (1-1)!… Timișoara a cedat în Giulești, în fața Rapidului pornit ca un marfar (1-2, în Dealul Copoului), campionii din Urziceni n-au reușit decât două puncte din 9 (0-1, acasă, în fața clujenilor; 1-1, în Giulești; 2-2, cu Steaua, în Bărăgan). Vasluiul a avut ieri șansa să urce pe locul secund, în pauza de sub Tâmpa chiar era acolo, însă trupa lui Lăcătuș (născut la Brașov) n-a făcut față iureșului brașovean, cravașat de Viorel Moldovan. Și, așa, un 1-1, ultimul rezultat dintr-o serie a mediocrității, din care parcă nimeni nu vrea să iasă!

…La Brașov, ieri, am asistat la o tristă premieră în prima noastră Ligă: o echipă (FC Vaslui) a început disputa din Țara Bârsei cu… 11 jucători străini în formație!?! Niciun român! Singurul căruia i s-a făcut onoarea să joace în campionatul țării natale, Lucian Sânmărtean, trimis în arenă pentru ultimele 13 minute!?! Cu asemenea „filozofie” (întreținută de Federație!), vai de fotbalul românesc!… Ce să mai aștepte și Lucescu-junior?!

…Bășcălia antrenorilor continuă în fotbalul nostru. La Cluj, spre exemplu, după mersul de drezină al CFR-ului, în ultimele două runde, patronul Paszkany vrea să-l schimbe pe antrenorul italian Mandorlini. Știți cine e pe „tun” să-i ia locul?! Trombetta, cel care fusese demis în plin campionat, ediția trecută, chiar dacă italianul reușise acea victorie de istorie, 2-1, în Cetatea Eternă, în Liga Campionilor!?! Nu se știe pentru câte etape va fi (re)adus Trombetta… Cum, în „Ghencea”, se pare că a început „numărătoarea inversă” pentru Mihai Stoichiță. Ca și pentru Cornel Țălnar, la Dinamo…  Îi va îngheța pe mulți „Zăpada mieilor”, care a aruncat iarăși viscol și „Cod galben” peste România și a făcut din ultimul meci al rundei 20, sub ninsoarea nebună, de aseară, la Tg.Jiu (Pandurii-Craiova 0-0), un film de pe Lună!…

Loți Boloni, care joi va împlini 57 de ani (i-am pregătit o surpriză la Telesport!), nici n-a mai apucat „Zăpada mieilor” la Standard Liege…

…Prin divizia secundă, la fotbal, e jale mare: se desființează sau se retrag echipe într-o tragicomedie dâmbovițeană!… Pe cine mai interesează un asemenea subiect grav, când Gigi Becali și Mihai Stoica, amicii de ieri, s-au bălăcărit, din nou, ca la ușa cortului, în direct, la GSP?!

Vai de iarmarocul acesta numit fotbal românesc!

Fotbal-circ, teatru și taxa pe respirație

…În fotbalul românesc, scandalurile se stârnesc, de regulă, noaptea, pe micile ecrane, și se potolesc, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, a doua zi! Ultimul exemplu, tam-tam-ul Craiovei, după ce nu i s-a dat în meciul cu Dinamo, duminică, un penalty ce se vedea și de pe partea nevăzută a Lunii. Patronul juveților a sărit, ca mușcat de șarpe, tunând pe toate canalele TV: „Execuție”, „Merg la FIFA, vom dezafilia Dinamo”, „Îmi iau cel mai bun avocat și-l termin pe Gheorghe Constantin, ca să sufere și fi-su, Augustus!”. Borcea, omul cu scandalul de la Dinamo, nu l-a iertat, l-a batjocorit în direct, limbaj și atitudine de bâlci al deșertăciunilor. „Capul lui Augustus” era problema principală…

…După 24 de ore, când fluierașul a fost suspendat 8 etape, iar în culise s-au purtat, probabil, tratative, furtuna din paharul cu apă a dispărut. Augustus Constantin n-a mai fost de vină că n-a dictat penalty-ul de drept, n-a mai executat Dinamo „la comandă”, ba același Adrian Mititelu și-a schimbat discursul cu 360 de grade. Cristi Borcea i-a redevenit prieten, nu mai merge la Geneva sau la Nyon, nu va mai dezafilia echipa „câinilor roșii”, fluierașul n-a avut nicio culpă (deși, spre lauda sa, A. Constantin a recunoscut că greșeala îi aparține!), strigă acum că arbitrului i s-a dat o suspendare prea mare, că numai tușierul a fost ticălosul! Și uite așa, dacă tușierul va asuda și el prin culise, s-ar putea să aflăm că marele vinovat pentru penalty-ul clarissim neacordat craiovenilor este magazionerul, șoferul care a adus arbitrii la teren sau comentatorii partidei (excelenți la faza penalty-ului!) de la Digisport!…

Circul acesta, bășcălia vor continua, sunt sigur. Chiar în etapa a II-a a returului… Personal, nu voi mai pierde timp cu „circarii”. Mai sunt încă lucruri frumoase de urmărit și în România…

…Televiziunile, ziarele anunțau, luni: „Steaua a dat ultima lovitură pe piața transferurilor”. Lovitura?!… Un neicanimeni, de care Steaua s-a rugat toată iarna, fundașul senegalez Gora Tall (dacă acesta este numele lui autentic și vârsta de 25 de ani) a sosit la București! De unde? De la nemaipomenita echipă APOP Kinyras Peyias. Nu știți în ce constelație să căutați această formație?! Pe undeva, prin campionatul cipriot. Cea mai exactă prezentare a anonimului adus să salveze defensiva din Ghencea a dat-o Adrian Mihalcea, fostul vârf dinamovist, care joacă, acum, în Cipru: „Vai de Steaua, dacă a ajuns să transfere un apărător atât de modest! L-am întâlnit în campionatul cipriot, știu ce spun”. Aceasta este „moda” în fotbalul românesc actual. Sunt ambalați în hârtie creponată tot felul de anonimi, de pe urma cărora „lanțul comisioanelor” rezistă. Numai că, în momentul când se va trage linia, mulți vor descoperi că au ambalat… numai hârtie creponată! Care nu rezistă la intemperii…

…24 februarie este pentru mulți o zi oarecare. Pentru noi, românii iubitori de sport, este Ziua Supercupei Europei. Acum 23 de ani, în noapte, la Monte Carlo, Steaua cucerea și Supercupa Europei, învingând pe Dinamo Kiev, cu 1-0, prin golul lui Hagi, din min. 44. Triumf irepetabil pentru România, ca și Cupa Campionilor Europeni, cucerită de Steaua, la Sevilla, în 7 mai ’86, după acel 2-0 de vis, în fața Barcelonei, la penalty-uri, cu Supermanul Duckadam, plus matadorii Balint și Lăcătuș dintr-o echipă de Legendă.

…Pregătind subiectul „Supercupa Europei”, pentru emisiunea „History sport”, de la Telesport, am descoperit câteva mari surprize. Bunăoară, știați că Supercupa Europei (cu 35 de ediții la activ, începând din 1972) n-a fost niciodată cucerită de Bayern Munchen, Inter Milano, Arsenal, Feyenood, PSV Eindhoven?!… Că „galacticii” de la Real Madrid au intrat o singură dată în posesia Trofeului (în 2002, după 3-2, cu Feyenoord)?! Ca și „astrii” britanici Chelsea (numai în ’98, 1-0 cu Real Madrid) și Manchester United (în ’91, 1-0 cu Steaua roșie Belgrad)?! Că ultima câștigătoare a Supercupei Europei, Barcelona (1-0, în prelungiri, anul trecut, cu Șahtiorul lui Mircea Lucescu) este recordmana finalelor pierdute (4 la număr), în afara celor 3 adjudecate?! Ce poveste frumoasă are Supercupa Europei! Chiar și pentru noi, românii…

…TV Cultural a demarat o salutară Serie de 10 interviuri cu regizori de teatru. Duminica, la 8:30, seara, în emisiunea „Jocuri și viața”. Titlu nu tocmai inspirat, zic. Debut de zile mari, însă, cu Alexander Hausvater. Regizorul, extraordinar, ca și pe scenă. O încântare. Lecție de teatru și de viață. Păcat că timpul a fost de nici o jumătate de oră. Din evantaiul de idei am reținut una pe care nu-mi amintesc să o fi atins cineva: Ion Luca Caragiale nu a făcut carieră internațională nu atât pentru că româna este o limbă fără circulație universală, ci pentru că personajele sale sunt toate negative, niciunul nu atrage! De meditat…

…Extraordinar materialul Marinei Constantinescu din ultimul număr al revistei „România literară”. Radiografie perfectă, în aqua-forte, a stării actuale din teatrul românesc. Intitulat „Ce se vede și ce nu se vede”, materialul remarcabilului om de teatru înseamnă un tulburător „S.O.S.”. Aș spune, nu doar pentru teatru, ceea ce amplifică tristețea. Am citit acest veritabil Manifest împotriva dezastrului ce ne așteaptă cu pixul alături, notând paragrafe care m-au zguduit, chiar dacă la unele gândesc de mult. Redau câteva…

În general, nu-i așa, cine mai are nevoie de profesioniști, de specialiști, de criterii? Și, oricum, comentariul critic este și el subminat mai întâi din interiorul breslei…

Este starea generală a unei societăți în derivă. Din toate punctele de vedere…

Tendința este cea spre uniformizare, încurajându-se accesul la șmecherii, la aroganță, incompetență și dispreț…

Alt fenomen „tare” este acela care aduce la mare rang spiritul unor găști…

Carierele se umflă peste noapte, tipi mai mult decât mediocri, destui cu pete din trecut sau cu dosare încărcate, prea puțin vizibili dincolo de propriile proiecții onirice, iau fața. Sînt peste tot. Impun cine și unde să monteze. Cine și unde să fie profesor, director, pun în circulație, la rândul lor, non sau pseudo-valori sufocând până la irespirabil atmosfera de creație, de formare, de lucru în sensul adevărat al cuvântului…

Repertoriul celor mai multe teatre, în frunte cu cele așa-zise mari, este jalnic…

Mă întreb ce este de făcut? Mai este oare ceva de făcut? Cum mai putem lupta și cu ce arme să apărăm arta de impostură?…

…Întrebări grave, vitale, pentru România anului 2010!

…Guvernul Boc 3 insistă să-și dea foc în văzut lumii! Vrea să-și salveze incompetența în serie de până acum -știu, în perioadă de criză!-, peticind marile găuri financiare cu anularea alocațiile pentru copii și taxe pe pensii, drepturile de autor și fast-food!?! Aceaste inepții cinice au stârnit un fluviu de nemulțumiri în țară. Speriat de foc, Emil Boc a arătat „cartonașul galben” ministrului de la Finanțe, Sebastian Vlădescu, și celui al Muncii, Mihai Șeitan, acuzați că vorbesc prea mult. Și, deloc în premieră, premierul a infirmat proiectele miniștrilor! E o lege dâmbovițeană, doar… Chipurile, s-a înțeles greșit, în 2010 nu se va umbla la pensii, nici la fast-food, nici la bla-bla, ci, poate, la anul! Cine să-i mai creadă?!… Cu gândul la cele 800 de milioane de euro fixate să fie scoase din pensii (cele mai multe ale unor nevoiași!), premierul Boc și președintele Băsescu uită de semnalul de alarmă pe care l-a tras, zilele trecute, Uniunea Europeană: îmbătrânirea populației este galopantă! „Criza pensionarilor” este un fenomen mult prea amplu, mi se pare, pentru Palatul Victoria. Unde, nu ar mai mira pe nimeni, dacă următoarea „idee salvatoare” va fi o taxă pe respirația fiecărui român! Taxe și pentru cei care respiră un aer civilizat, pe alte fuse orare, de ce nu!