Etichetă: națională

„Curat, murdar” (13). FOTBALUL LUI PAPURĂ VODĂ ȘI JIJI MILIONARUL…

…Bună, rea, Naționala de fotbal ne reprezință și ținem la ea. Și vrem, logic, revanșă în preliminariile Mondialului-Kazaciok, nu pentru Habarnam, ci pentru tristețea noastră de la Euro 2016. Aducerea neamțului Daum la cârma Naționalei, cu luminile și umbrele lui, ne-a…resetat entuziasmul. Duminică e prima bătălie, cu muntenegrenii, la Cluj. O vrem câștigată, ca un start lansat. Din păcate, vechi obiceiuri de la porțile Orientului dau târcoale lotului reprezentativ, amenințându-I armonia.

…Un titular de preț, portarul Tătărușanu, s-a accidentat în meciul de campionat al Fiorentinei și este “out”. Daum s-a gândit imediat la Niță, excelent și la acel 0-5 de toată rușinea al Stelei cu Manchester City! Numai că Niță a aflat, pe când își făcea bagajele pentru Mogoșoaia, că Steaua nu-i dă drumul, pentru că are nevoie de el pentru restanța cu Iașul, din moment ce Cojocaru era convocat la Lotul de tineret și antrenorul lui, Dulca, s-a opus să-l lase pentru o zi la echipa de club, barându-l, practic, pe Niță la lotul reprezentativ A!?! Gândire meschină, de parcă lotul de tineret n-ar trebui să fie anti-camera Naționalei mari!… O Federație cu personalitate, care se gândește la viitorul primei reprezentative, ale cărei succese ar relansa întregul nostru fotbal, ar fi decis ea!… Numai că Federația a tăcut, cum a închis ochii și la infiltrarea unui impresar în intimitatea Naționalei din cantonamentul de la Mogoșoaia, întâmplător, să vedeți poveste, soția lui Reghecampf, așa, doar să ceară o învoire de-o zi pentru Stanciu, plecat pe bani grei la Anderlecht!… Degeaba a adus Daum un aer de profesionalism, dacă la noi Fotbalul continuă să fie al lui Papură Vodă…

…Întâmplător sau nu, antrenorul Stelei, Reghecampf, a început un război de om frustat și cu Daum. După cele cu Pițurcă și Iordănescu!… La început, a replicat total nesărat, prea-plin, că el “nu-i prieten” cu Daum, care-l felicitase pe “prietenul Șumudică”, după eliminarea de senzație a lui West Ham! Adevărul e că nici nu putea primi asemenea felicitări Reghe, după acel 0-6 roud trip cu “Cetățenii” lui Guardiola… Apoi, aere de domnișoară, mofturi cu Niță, că trebuia convocat din timp, că nu i s-a făcut niciun favor cu reprogramarea meciului cu ieșenii, deși, la vremea respectivă, a cerut amânarea!… Ca să devină tranșant, dintr-un vizibil complex (de care, oare?!) “Daum s-o lase pe Steaua în pace și să-și vadă de treaba lui, fiindcă noi ne descurcăm bine”. Cum nu se răcorise cu asemenea ieșire de frustat 100%, fără a mai întreba dacă în ultimele cuvinte (“noi ne descurcăm bine”) a inclus și meciul tur cu englezii la București, un 0-5 prea mic după ce am văzut în teren!?…Ba, lup moralist, Reghe, anunță că “se întorc vechile mentalități la națională”, uitând că el este printre primii care readuce balcanismul… Și asta în timp ce Conul Jiji tace, preocupat să cumpere tot ce vrea de pe-acasă, mai greu cu second-hand-ul din străinătate. Logic, Conul Jiji, care întoarce banii cu lopata, ar trebui să se gândească și la liniștea Naționalei, să-l potolească puțin pe Reghe, care nu poate uita, se vede și din satelit, că n-a ajuns antrenor la prima reprezentativă, unde nu mai decid țechinii Conului Jiji. Dar, după acea declarație ticăloasă dinaintea meciului Astrei la Londra (“Vreau să câștige West Ham!”), tare mă bate gândul că latifundiarul din Pipera ar vrea să piardă și Naționala, duminică!?! Poate, așa, va fi schimbat Daum și va fi instalat, în sfârșit, Reghe la cârma “tricolorilor”, acolo, unde, ca jucător, a apărut o dată, jenant, într-un 2-5, cu Danemarca, pe…plaja de la Bariera Vergului din București, în 2003.

…Iartă-i, Doamne, pe oamenii orgolioși, aroganți, fără scrupule, cu două fețe și niciun obraz din Țara lui Papură Vodă! Oricum, eu mă voi bucura cu sufletul plin de rezultatele pozitive ale Naționalei, ale Stelei și Astrei în cupele europene!…

Sergiu Nicolaescu l-a ratat pe Becali în „Ultimul corupt”!

…Sedus, probabil, de gloria cunoscută, în 1973, cu filmul său „Ultimul cartuș”, reputatul regizor Sergiu Nicolaescu s-a gândit să dea o „lovitură” și în acest haotic 2011. Și a venit cu un scenariu („Ultimul corupt”) al cărui titlu amintește de „cartușul” comisarului Miclovan, cu precizarea că n-a prea nimerit-o, zic, cu ultimul corupt din societate de azi coruptă la greu. Lovitura maestrului părea să fie, însă, de altă natură, decât cea artistică, vizând audiența de bășcălie a ultimilor ani la noi. Ca atare, l-a contactat să joace în noul lui film pe omul care se plimbă ca un belfer pe toate canalele de televiziune, unde turuie vrute și nevrute, jignește, glumește, se prostește. Nimeni altul decât Gigi Becali, patronul Stelei, europarlamentarul care se joacă filantropic, dar și arogant cu banii. Răspunsul milionarului din Pipera a fost în stilul lui: „Joc, cu două condiții. 1. Să joc rolul principal 2. Să nu se atingă de mine vreo femeie în tot filmul” (n.a. semn că amenda pentru misogism primită recent n-a avut niciun efect!). Sergiu Nicolaescu a acceptat condițiile și i-a dus scenariul celui pe care și-a propus să-l facă actor, deșI nu-i decât cel mult un circar simpatic. Surpriză de proporții, însă! Don Jiji a aruncat scenariul la WC (după cum a mărturisit pe un canal TV), fără să-l citească! Nu l-a deranjat că urma să joace un europarlamentar corupt, ci l-a infuriat la culme numele pe care îl avea el în film: Belciug! Auziți și dumneavoastră și râdeți cu lacrimi: Gigi Becali să fie Belciug?! „Eu nu pot să fiu decât Leu, Lup, Urs, Războinic, Învingător, nu Belciug!”, a tunat latifundiarul. Și filmul a căzut!

…Rămâne, însă, gustul amar al demersului unui regizor de calibru, cândva mult apreciat. Să cobori de la Ilarion Ciobanu, Amza Pelea, George Constantin, Sebastian Papaiani la un cabotin ieftin înseamnă o batjocoră la adresa artei și o degradare a profesiei de regizor. Urât cartuș acesta, ultimul, domnule Sergiu Nicolaescu! De care încerc să uit, pentru a nu-mi răni prețuirea pe care v-am purtat-o decenii bune…

…Tentativa unui regizor de renume demonstrează (deși nu mai era nevoie!) că în România de astăzi criteriul valoric nu mai există, valorile nu mai sunt respectate. Trăiască ratingul infantil!… Dar vai de copiii și nepoții noștri…

***

…Naționala de fotbal a României a ajuns în Italia unde, miercuri noapte, va susține meciul istoriei sale, cel cu San Marino. Federalii și Pițurcă se vaită de la aterizare că pentru bătălia de la Serravalle nu pot beneficia de 8 titulari! Vă dați seama ce pierdere!… În schimb, sanmarinezii nu-și fac griji dacă vor obține zi liberă toți titularii lor pleziriști… Dincolo de hazul meu amar, rețin că Torje a dat cu nuca-n perete, declarând bățos că nu-i deloc jenă că va întâlni San Marino, „marea” putere, ultima din clasamentul mondial.

…Marica mi-a deschis ochii de ce un Buratino a aranjat acest joc de bambilici, tocmai când așteptam cu toții, bine încălziți, Argentina. În șușa de miercuri, de la Serravalle, Mutu va da 5 goluri (sunt suficiente și 4!) și îl va depăși pe Hagi, cu recordul lui de 35 de goluri marcate pentru Națională. Dacă ar fi gentleman, Mutu fie nu ar înscrie decât un gol, fie ar cere să nu-i fie trecute în cont cele cinci pe care le prevede Marica. Nu de alta, însă noul record ar fi unul măsluit, jenant. Hagi a marcat în porți celebre, cea a Argentinei este una, la World Cup ’94, Mutu ar deveni recordman pe seama desculților sanmarinezi, specialiști în turism și filatelie…

Așa suntem noi specialiști în a ne fura căciula. Nu doar în fotbal…

Românie minunată, cine să te mai înțeleagă?!

…Pe zi ce trece (tot mai greu), înțeleg (tot mai ușor) că România este de neînțeles. Nu ea, țara… Știți, doar, sintagma ajunsă axiomă: „Ce țară minunată, păcat de cei care o locuiesc”!…

…Sâmbătă seara, Naționala noastră de fotbal și-a mai dat un brânci spre abisul din care nu pare să o mai poată scăpa cineva. Echipa-experiment a junelui Lucescu a cedat cu 0-2 (0-0), la Paris, în preliminariile lui Euro 2012, de unde, mai mult ca sigur, vom lipsi. Și de aici… „Echipa de zgomote”, de la FRF șI LPF, a și găsit „țapul ispățitor” pentru (și) acest eșec: arbitrul! Căci francezii au deschis scorul dintr-o fază pornită dintr-un ofsaid „la mustață” și nicidecum „uriaș” cum s-a vrut patriot un comentator ProTV. Ca să încheiem capitolul arbitraj: la 0-0, „cocoșul galic” ar fi reclamat just un penalty nedat și neeliminarea lui Săpunaru, pentru un al doilea cartonaș galben. Să trecem, însă, peste arbitraj, dacă tot ne-am uitat la meci, și să le amintim multora replica lui Caragiale: „Zoe, fii bărbat!”…

…Zoe (sau care ți-o fi numele masculin cel mai întâlnit după acest joc de la Paris!), Răzvănel a dovedit lipsă de maturitate și de data aceasta. Să începi tot cu Florescu (singurul lui șut periculos din repriza secundă nu salvează evoluția mediocră!) și Cociș, să nu vezi după prima jumătate de oră eclipsa evidentă a lui Zicu (omul momentului în campionatul intern!?!), Raț, D.Niculae și Stancu, să te încăpățânezi ținându-l pe Marcica rezervă mai bine de o oră sunt dovezi care alimentează vocile neîncrederii în selecționer!

…Bărbătește, recunoaștem că noua echipă a Franței nu are defensivă. Dar, parcă, noi, cum ne-am prezentat pe flancurile laterale, unde Raț și Săpunaru au amintit de Bulevardele Libertății?! Problema gravă este că în fața unei apărări mediocre, aleșii junelui Lucescu n-au existat în prima repriză (când putea fi ușor 3-0 pentru cei din Hexagon!) și n-au cutezat decât sporadic după pauză. Să vezi că se poate, că reușești și o bară, și să nu insiști este un efect clar al neîncrederii! Sau al valorii limitate…

…Bărbătește, trebuie să recunoaștem că în privința mijlocașilor și atacanților, tinerii lui Blanc au avut trei clase și două viteze în plus peste ai noștri! Fără minunile lui Pantelimon (salvatorul a patru goluri ca și făcute!) și Chivu, fără ghinionul gazdelor (au avut și ei o bară, nu doar noi prin Săpunaru!), scorul putea fi cel de la Belgrad (0-5, pentru cei care au uitat!)…

…2010 s-a încheiat jenant pentru Naționala noastră. Cu numai 2 (două) puncte din 3 (trei) meciuri. Viitorul se anunță gri…

…În loc să vedem marile noastre greșeli, îi tot dăm, românește, cu arbitrajul care ne-a învins! Cu așa mentalitate, mă tem că nu vom bate nici Bosnia și Luxemburg în grupa în care am pornit mizerabil. Cam cum e totul pe la noi…

***

…Dis-de-dimineață, vineri, când am cumpărat „Gazeta sporturilor”, înainte să iau microbuzul de Giurgiu, chioșcarul mi-a înmânat și o cutie de bere „Noroc”. Văzâdu-mi uimirea, bătrânul care vinde tot mai puține ziare a replicat imediat: „Intră în prețul Gazetei!”. Altfel spus, nu doar sportivii, ci întreaga Românie este invitată cu noaptea-n cap să bea. Fie și bere. Gratis. Să fie asta un „Noroc”?!…

***

…Afaceristul (sau mogulul; sau „țeparul”) SOV, insolventul miliardar care a nenorocit câteva sute de mii de români naivi cu escrocheria FNI (a nu se confinda cu FMI!), cel care mai are de dat ceva „mărunțiș” unor ziariști de la Realitatea TV și Telesport (post îngropat, zilele trecute!), Sorin Ovidiu Vântu cu nume și prenume complete, a fost eliberat pentru că (țineți-vă bine!): „Nu a fost arestat mai devreme!”. Așa au comunicat magistrații care au mai făcut scăpat un „rechin”! Întrebare logică într-o țară ilogică: cei care nu l-au arestat pe SOV, când trebuia, sunt liberi?! Nu cumva și premiați cu vile, automobile, kile (de bani, bijuterii etc.)?!…

***

…Luni 4 octombrie, în familia președintelui Băsescu a fost zi de doliu. I-a murit mama, femeie de toată isprava, care locuia într-un apartament modest în Constanța. Fiul, primul bărbat al României, se afla peste munți și țări, la Bruxelles, la Summit-ul Asia-Europa. Unde, la vreo două ore după ce a aflat cumplita veste că și-a pierdut mama, șeful statului român („domnul hă-hă” pentru mulți!) s-a ținut de glume și a hohotit sănătos, făcând-o pe doamna Angela Merkel (cancelarul german) să hohotească molipsitor, cu gura căscată, de putea înghiți și un avion. Pozele publicate de Agenția Reuters au făcut înconjorul lumii și singura întrebare care se pune, acum, este dacă, acolo, sus, mai-marii (trecători!) ai planetei nu au nici mamă, nici tată?!…În România se vede că nu mai au pe nimeni… Interogație absolut umană ce-l ocolește, însă, pe președintele american Barack Obama, care, acum doi ani, în plină cursă pentru Casa Albă, și-a interupt brusc campania electorală, timp de o zi și jumătate. Îi murise bunica și s-a purtat ca un Om. Nu ca un președinte, azi ești, mâine…

***

…Așa-zișii politicieni români joacă ping-pong cu pensiile. Deși s-a dovedit că frumoasa Roberta Anastase a fraudat votarea „aleșilor”, Curtea Constituțională (care se vede că nu are oameni în prag de pensie!) a aprobat un proiect de lege inumană. Acum, a intervenit Cotroceniul care a cerut la loc comanda…

***

…Revin în Hexagon, de unde am plecat în acest „Jurnal pe sărite”. Dar nu pentru fotbal. În țara lui Moliere, spuneam, după ce oamenii lui Sarkozy au decis majorarea vârstei de pensionare de la 60 la 62 de ani, trei milioane de francezi au protestat în marile orașe. La noi, nici sindicatele nu mai luptă pentru supraviețuirea celor sărăciți din zi în zi. Să fie de vină spiritul nostru mioritic, al ciobanului care, gândind că va fi ucis, a început să se lamenteze, în loc să încerce salvarea?!

…Pe plaiuri mioritice, în toamna lui 2010, milioane de pensionari necăjiți, și alte milioane de disponibilizați, și altele de aduși în pragul disperării nu mai înțeleg nimic. Dar, cine mai înțelege ceva în România de astăzi?!

Istoria fotbalului românesc răsfoită pentru atei, marțieni și nou-născuți (9)

…Singura piesă de teatru din dramaturgia autohtonă dedicată istoriei fotbalului românesc, cu luminile și umbrele sale, continuă online. Astăzi, Scena 9, veselă și tristă, mai toată Adevăr istoric. Veți pătrunde în vestiarul echipei naționale, înaintea unui meci rar, cu Spania, în stare să ne umilească (6-0 la Madrid), dar și să fie îngenunchiată, cu 3-1, la București, într-un istoric 25 noiembrie 1965. În scena aceasta veți descoperi un Titus Ozon mereu pus pe șotii, argint-viu și dincolo de arenă, un Titi Teașcă totdeauna neiertător cu „toarășii” parașutați de la conducerea partidului, gata să dea cele mai „prețioase” sfaturi fotbaliștilor. Tragicomedia acelor vremuri a fost surprinsă de autor -în această Scenă 9 de haz nebun- folosindu-se de personajele-caricatură care au existat cu adevărat, convenția dramatică fiind infimă. Acele „caricaturi” care existau în toate domeniile vieții României acelor timpuri.

Orice paralelă dintre „conducătorii” de ieri și cei de astăzi vă aparține, însă ea nu este, din păcate, deloc întâmplătoare!

Pentru a citi primele nouă scene din piesă, accesați Scena 1, Scena 2, Scena 3, Scena 4, Scena 5, Scena 6, Scena 7, Scena 8, Scena 9, sau index.

Belodedici, vocația Intercontinentală

…În Luna Florilor, astăzi, un buchet de urări alese pentru un fotbalist rar, prin eleganța lui dintotdeauna și prin cartea de vizită scrisă cu litere din aur fin. A fost campion în trei țări, a cucerit două Cupe ale Campionilor Europeni, o Intercontinentală, ba a mai marcat un gol valabil pentru Steaua în poarta lui River Plate, în finala Intercontinentală din ‘87, însă fluierașul acela era programat să vadă altceva. Unii i-au asemănat eleganța în joc cu a lui Apolzan și Boc, alții prezența în teren cu frumusețea mișcării lui Beckenbauer. I s-a spus „Căprioara” fotbalului românesc, el, cel cu prenume sârbesc atât de frumos, Miodrag. Este Belodedici, fotbalist minunat, Belo drag, azi în zi de Sărbătoare.

  • S-a născut pe 20 mai 1964, la Socol, în Caraș Severin.
  • A început fotbalul la mânjii ortacilor din Moldova Nouă, de unde, la 17 ani, a fost selecționat la Centrul Național „Luceafărul”, uzina ce-a dat mulți componenți ai Generației de aur.
  • La 19 de ani venea în Ghencea, la Steaua, singura echipă din Divizia A la care a jucat în două mandate. Primul (1983-1988) încununat cu 5 titluri și primii epoleți de general european. Celălalt (1998-2001), după ce a evadat din sistemul comunist, trăind la cote intercontinentale „aventura sârbă”.
  • A jucat și la Steaua Roșie Belgrad (1990-1992), plecând, apoi, pe drumuri spaniole, la Valencia (1992-1994), Valladolid (1994-1995) și Villareal (1995-1996). Ca într-un final de roman de călătorii insolite să treacă Oceanul, fiind împreună cu Ilie Dumitrescu, pioner român în Țara Aztecilor, jucând două sezoane la Atlante Ciudad de Mexico (1996-1998).

…Palmaresul lui este unul din scripturi rare.

  • 235 de partide pe prima scenă românească, 21 de goluri marcate.
  • 49 de meciuri în campionatul sârb, 2 goluri în cont.
  • 80 de întâlniri în Primera Division.
  • 42 de dispute în arena aztecă.

…Onorurile, ale unui fotbalist de elită.

  • 6 titluri de campion cu Steaua București și 3 Cupe ale României.
  • 2 titluri ale Iugoslaviei, cu Steaua Roșie Belgrad.
  • Campion al Mexicului, cu Atlante.
  • De 2 ori câștigător al Cupei Campionilor Europeni: cu Steaua București (2-0, la penalty-uri, cu Barcelona, la Sevilla ’86) și cu Steaua Roșie Belgrad (5-4, tot la penalty-uri, cu Marsilia, la Bari ’91)
  • Câștigător al Supercupei Europei, cu Steaua București (1-0, cu Dinamo Kiev, la Monte Carlo ’87) și al Cupei Intercontinentale, cu Steaua Roșie Belgrad (3-0, în fața lui Colo-Colo în’93)

…Există și capitolul Naționala României. A debutat în iulie ’87 și a susținut 55 de meciuri sub tricolor, marcând 5 goluri.

  • Îl găsim în capitolul de vis World Cup ’94 și la două Europene (’96, 2000)
  • În prezent, responsabilul sectorului juvenil din FRF.

…Ani mulți și fericiți, Miodrag Belodedici sau Belo drag!

Adrian Ilie, „Cobra” și Eol…

…În acest final de Aprilie, un veritabil Artist al balonului rotund, își serbează 36 de Primăveri: Adrian Bucurel Ilie. A venit pe lume, la 20 aprilie ’74, în eterna Terra Nova a fotbalului românesc care rămâne Craiova. Cu imaginație de mare creator și tehnicitate rară a desenat în arena verde arabescuri de vis, uimind lumea bună a fotbalului, care l-a asemuit rapid cu o „Cobră” cu mușcătură letală pentru orice defensivă. Cu Naționala României, lângă solii Generației de aur, și cu Valencia, alături de Claudio Lopez, a atins sublimul și a intrat în Legendă.

…Pe prima scenă românească a apărut de 116 ori, jucând numai la Electroputere Craiova și Steaua (85 de partide), echipe pentru care a marcat 40 de goluri în campionat (33 pentru militari).

  • Debutul pe prima scenă l-a făcut în Cetatea Băniei, în 12 aprilie ’92, pe când se pregătea să împlinească 18 ani: Electro-FC Argeș 2-0.
  • Bilanțul lui românesc: 4 titluri și o Cupă a României, cu Steaua.
  • 43 de partide în campionatul Turciei, la Galatasaray și Beșiktaș Istanbul, reușind 36 de goluri.
  • Se mândrește cu două titluri de campion sub Semilună, în ’97 și ’98, cu Galata.
  • Transferat în Spania, a ajuns la apogeul carierei, cu 88 de meciuri la Valencia și 23 la Alaves, marcând în Primera 35 de goluri de mare spectacol!
  • Palmaresul iberic, dincolo de oceanul de aplauze și laude: o Cupă a Spaniei și calificarea în două finale ale Ligii Campionilor, în 2000 și 2001.
  • 23 de partide și în Elveția, la FC Zurich, în 2005, pentru care a punctat de 7 ori.
  • 51 de prezențe în cupele europene, dintre care 41 în Liga Campionilor, marcând 22 de goluri.
  • 55 de meciuri în Națională, cu 13 goluri în cont, unele de-a dreptul de poveste…
  • De antologie le consider pe cel din poarta Columbiei, la Coupe du Monde ’98, și cele două înscrise Ungariei, unul la București, în 5 iunie ’99, la prima victorie a tricolorilor noștri în fața maghiarilor, celălalt la Budapesta, în 6 septembrie 2001, tot la un 2-0, întâia victorie a Naționalei române pe terenul ungurilor!
  • A participat la două turnee finale ale Campionatului European, în ’96 și 2000, și la unul al Mondialului, Franța ’98.
  • În 1998 a fost desemnat Cel mai bun fotbalist român al anului. Un accident la genunchi avea să-i grăbească retragerea prematură din arena cu miracole.
  • …A rămas o vreme în lumea fotbalului, fiind propietar de echipă (Forex Brașov), impresar și manager sportiv.
  • Dezamăgit (și el!) de fotbalul autohton de azi, s-a retras în afaceri, investind în turism și în imobiliare. La începutul acestei luni, cu foști conducători ai Valenciei, a demarat Proiectul unui Parc eolian la Mărășești, lângă Mausoleul care amintește despre Eroii neamului din Primul Război Mondial.

…Adrian Ilie, trimis al Zeului Fotbal pe lume, va apela, mai nou, la Eol, Zeul Vântului. Dar nu poate uita de fotbal și, tot în vara aceasta, tot la Mărășești, va ctitori și o ultramodernă Școală de fotbal, care să adune pentru marea performanță cei mai buni copii și juniori din toată Moldova.

…Ani mulți și plini de bucurii, Adrian Ilie!

Ion Voinescu, românul dorit de brazilieni!

…Săptămâna aceasta, celebrăm un nume de Legendă. Un veritabil Senior al fotbalului românesc, pe care mulți specialiști îl consideră cel mai mare portar al nostru: Ion Voinescu, ajuns la venerabila vârstă de 81 de primăveri.

…A descoperit Lumina Lumii la 18 aprilie ‘29, în Valea Dragului, comună cu nume atât de frumos din județul Giurgiu. Dar aventura fotbalului a început-o la București, în trupa Olympiei, pe când avea 10 ani, și se visa mijlocaș ofensiv. Întâmplător a nimerit între buturi, unde nu i se dădea vreo șansă, căci n-avea înălțime de portar, doar 1,74 m. În poartă, însă, el avea să rescrie legile fizicii, printr-o detentă uluitoare, elasticitate de felină, excelentă priză la balon, plus dăruire până la sacrificiu, seriozitate absolută și fair-play. Un caracter din scripturi alese, adevărat profesionist al fotbalului.

…În Arena marilor performeri, Ion Voinescu este Maestru emerit al sportului. Primul sportiv al României decorat cu… „Ordinul Muncii”, în ’51.

  • A apărat la ASPIM, Carmen, Metalul și București, Solvay Uioara, RATA Tg. Mureș, iar ultimii13 ani din carieră, la CCA (Steaua din vara lui ‘61).
  • În Divizia A a adunat 185 de partide.
  • Debutul pe prima scenă, la 19 ani, poartul RATA-ei Tg.Mureș (0-1, la Oradea). Ultimul meci în Divizia A, la 34 de ani, în tricoul CCA-ului, 1-0, cu Minerul Lupeni.
  • A cucerit, cu echipa militară, 6 titluri de campion (primul în ’51, ultimul în ’61) și 5 Cupe ale României, jucând de 4 ori în Cupa Campionilor Europeni.
  • Are 22 de prezențe în Națională, pe când se jucau cam 3 meciuri pe an, participând cu prima reprezentativă la Olimpiada de la Helsinki-din ’52.
  • Debutul sub „tricolor”, la 23 octombrie ‘49 (1-1, cu Albania), sub bagheta lui Coloman Braun Bogdan, alias Cibi Baci, și Emerich Vogl.
  • Ultima aparițe în poarta Naționalei, la Casablanca, 1-3, în amicalul cu Maroc, pe 23 decembrie ’62, la nici o lună după „istoricul” 3-1, cu Spania, venită la București cu celebrii Gento și Amancio, în preliminarii europene!
  • În 1956, după un spectaculos turneu al CCA-ului în Anglia, Arsenal Londra a vrut să-l transfere. Dar, partidul interzicea așa ceva, pe atunci!… Peste cinci ani, l-au dorit și brazilienii de la Vasco da Gama, uluiți de meciul fantastic al lui „Țop”, despre care presa din Țara Cafelei și a lui Pele a scris: „Vasco da Gama-Voinescu 1-1”!
  • După ce s-a retras în aplauze din poartă, a fost antrenor la copiii, juniorii și echipa mare a Stelei, cu junii câștigând titlul național în ’77!
  • A mai antrenat ASA Tg. Mureș, în Divizia A, și Ceahăul, pe care a promovat-o în „B”.
  • A făcut un excelent cuplu cu regretatul Constantin Ardeleanu la Naționala de juniori, cu care a ajuns la turneul final al Campionatului European din Suedia ‘77.
  • Printre portarii șlefuiți de goal-keeperul de Legendă, nume sonore: Helmuth Duckadam, Vasile Iordache, Dumitru Stângaciu, Dumitru Moraru.

…Bătrânețe cu multă tinerețe, minunate Ion Voinescu, adevărat Senior care ați înnobilat fotbalul românesc!

Duckadam, Eroul de la Sevilla

…Aprilie începe cu o pagină din Cartea Recordurilor. Spui Sevilla, 7 mai ’86, vezi Steaua-Regina Europei și îl auzi, parcă, pe Regele Juan Carlos al Spaniei monologând uimit în acea magica –pentru noi- noapte andaluză: „N-am văzut în viața mea așa ceva!”…

…Cine să mai vadă, până atunci, un portar apărând patru penalty-uri într-un meci, și ce meci, finala Cupei Campionilor Europeni, câștigată apoteotic de Steaua?! Eroul acela a devenit imedit un nume-n lume, Helmuth Duckadam. Atunci, a fost noaptea lui, „Noaptea generalilor”, ca să ne reamintim de un film mare…

Acum, este ziua lui de naștere, legând cu raze de soare 51 de primăveri… Dacă n-ar fi existat acea noapte a miracolelor, n-ar fi urcat în Legendă și ar fi rămas un fotbalist cu o carieră normală…

…A văzut lumina zilei pe 1 aprilie ’59, în briza Mureșului, la Semlac, lângă Arad. La UTA a plecat în marea aventură a fotbalului, în ticoul Bătrânei Doamne a și debutat pe prima scenă, în septembrie ’78, într-un meci la Târgoviște, câștigat de UTA cu 2-1! Nu înainte să-și facă încălzirea în Divizia C, la Constructorul lui Coco Dumitrescu. De Divizia A s-a despărțit, în 14 iunie ’86, tot cu o victorie cu 2-1, cu Brașovul, sub tricoul galonat al Stelei. Un zbor frânt în culmea gloriei de blestemata embolie care i-a afectat un braț și nu de Nicu Ceaușescu, cum s-a spus vreme lungă în popor.

  • Pe prima scenă a adunat 133 de meciuri (dintre care 80 la Steaua).
  • Cu Steaua, a câștigat două titluri (’85, ’86) și o Cupă a României (’85). A jucat 11 partide în cupele europene, totul triumfând cu „Oda bucuriei” de la Sevilla, din 7 mai ’86.
  • …Numai două partide în Națională, titular la 1-0, cu Danemarca, în septembrie ’82, și în noiembrie, același an, în RDG, când Mircea Lucescu l-a trimis în poartă doar pentru ultimele 3 minute, în locul lui Țețe Moraru, care încasase patru goluri (scor final 1-4!). Dacă n-ar fi fost acel nefericit accident vascular, la scurtă vreme după Sevilla, cu siguranță că ar fi revenit, atunci, în ’86, pentru ani buni între buturile tricolore.
  • 1986, anul retragerii premature, l-a încoronat drept Cel mai bun fotbalist al României! Era, doar, Campion al Europei, cu Steaua.

…Din păcate, Helmuth Duckadam, eroul de la Sevilla, dovedește și el că, în România de azi, Legendele nu-s prețuite cum se cuvine. Un trist exemplu îl reprezintă acele mănuși magice de la Sevilla. În loc să figureze într-un Muzeu al Sportului Românesc, ele au fost vândute, cu ani în urmă, pe nimica toată, unui necunoscut din Canada, de un Erou ajuns în sărăcie.

El, însă, Helmuth Duckadam, reprezintă una dintre bogățiile noastre sentimentale!

…Ani mulți și însoriți, Erou de la Sevilla!

Costică Ștefănescu, de două ori căpitan pe Wembley!

…Căpitanul Naționalei de pe Wembley, din 29 aprilie ’81, când, la Londra, a fost 0-0, și din…11 septembrie ’85, tot în Templul Fotbalului, la 1-1 (goluri: Hoddle-25’ și Cămătaru-60’), Costică Ștefănescu, serbează, în acest final de săptămână, 59 de primăveri. În acel 26 martie ’51, când a descoperit lumina Lumii, Zeii l-au hărăzit să ajungă mare căpitan de plai, la Craiova-Maxima și la Naționala României. „Ministrul apărării”, cum l-au numit atâția cronicari, jucătorul cu prestanță de diplomat, cu fantastică anticipație a jocului și cu o măiastră tehnică a deposedării, a ales fotbalul la copiii Stelei, alergând mai mult la mijlocul terenului. Ca mijlocaș a și debutat, într-o echipă de poveste a Stelei, însă a ajuns star, ca stâlp al defensivei, în trupa Craiovei de Legendă, Campioana unei mari iubiri. Îl plasase fericit acolo, „vameș” pe reduta olteană, sub bagheta regretatului Titi Teașcă, poetul Adrian Păunescu, sedus și el de jocul elegant ce amintea de Beckenbauer și Sandu Boc.

…Costică Ștefănescu este recordmanul jocurilor pe prima noastră scenă fotbalistică, unde a apărut de 490 de ori, marcând 19 goluri, (dintre care 9 pentru Steaua, la care a debutat și pentru care a evoluat în 77 de întâlniri în Divizia A)! Gloria avea să o cunoască, însă, în Cetatea Băniei, sub faldul Craiovei-Maxima, echipa care ne-a dus prima spre aerul tare de pe piscurile Europei.

…378 de meciuri de campionat în fermecătorul „11” oltean, 53 de prezențe în cupele europene (8 pentru militari, 45 pentru craioveni). Iar retragerea de jucător, sub zăpezile pure ale Postăvarului, în trupa brașoveană, unde a cunoscut și debutul de antrenor.

…Talentul de excepție, inteligența și sobrietatea definitorie i-au fost încununate cu 3 titluri de campion sub tricoul Craiovei Maxima. Pentru mulți, de la regretatul Amza Pellea la minunatul menestrel (și) de astăzi Tudor Gheorghe, Craiova a însemnat Campioana unei mari iubiri, în vremurile când cucerea laurii supremi ai campionatului, în 1974, 1980 și 1981, dar și bucuria celor 4 Cupe ale României, adjudecate en fanfare, avându-l căpitan pe Costică Ștefănescu, în 1977, 1978, 1981, 1983. Și a mai fost o Cupă pentru sărbătoritul de astăzi, înainte ca el să ia drumul Olteniei-Terra Nova, cu Steaua, în 1970…

…Succesele de ecou european cu team-ul Craiovei-Maxima l-au propulsat, logic, și în defensiva Naționalei, unde a apărut de 66 de ori. De referință rămân câteva partide de istorie. Cele două remize cu Anglia, 0-0 și 1-1, ambele în preliminarii mondiale, pe Wembley… Victoria din 16 aprilie ’83, 1-0 (gol: Boloni-24’), la București, cu Italia, campioana lumii pe atunci, ca și succesul cu 1-0 (gol: Cămătaru-29’), în fața Suediei, în 9 iunie ’83, pe „Rasunda”, la Stockholm, adevărata viză pentru Euro ’84, unde Costică Ștefănescu n-a fost doar titular în „11”-le tricolor, ci și căpitanul lui.

…Ca antrenor a debutat la FC Brașov, în 1986, pe când era și jucător. A antrenat trupa din Țara Bârsei, Steaua, FCM Bacău, Poli Timișoara, Astra Ploiești și CSM Reșița, dar și peste hotare, în Israel, Siria și Kuweit. A cunoscut și ca antrenor mari bucurii, câștigând Cupa Siriei și, mai ales, Cupa Asiei, în ’94, cu Al Jaish. Ba, a ajuns și pe banca Naționalei, ca secund al fostului coechipier de la Steaua, generalul Anghel Iordănescu.

…Astăzi, cu gândul la remizele istorice de pe Wembley, la acea echipă de Legendă, Craiova-Maxima, și la cariera lui de excepție, lui Costică Ștefănescu nu-i putem ura decât… Sănătate-Maximă și toate bucuriile vieții pe care le merită din plin!

…Tot astăzi 26 martie, un buchet de gânduri însorite și sentimente pure pentru cel mai mare comentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu, ca și pentru Violeta Beclea-Szekely, una dintre marile doamne ale atletismului românesc!

Emeric Ienei – 73

…Săptămâna aceasta începe cu onoruri pentru un gentleman al fotbalului românesc. Ca jucător, dar, mai ales, ca antrenor. Ca om din scripturi alese. S-a născut acum 73 de primăveri, la Agriș, în județul Arad, iar la nici 9 ani, a început fotbalul la echipa „7 Noiembrie” din orașul aflat sub aura de Legendă a lui Bonyhadi și Petschovschi. Astăzi este maestru emerit al sportului, antrenor emerit și General de armată. S-a bucurat de toate onorurile ca mijlocaș de ținută, dar, în primul rând, ca antrenor care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Nimeni altul decât gentlemanul de-o viață Emeric Ienei, aflat, astăzi, la minunat ceas aniversar. De fapt, un triptic aniversar în partea a doua a lui Mărțișor, când trei prieteni, de-o viață, parcă, ridică o cupă cu șampanie.

Pe 18 martie, în același an cu Imi Ienei, s-a născut remarcabilul muzician și om de televiziune Horia Moculescu, o Enciclopedie (și) sportivă, ba chiar practicant, în tinerețe, la nivel de performanță a atletismului, voleiului și rugby-ului, pe când era student la Petroșani. Iar pe 26 martie își va serba frumoasele primăveri cel mai mare commentator sportiv de televiziune din România, inegalabilul Cristian Țopescu.

Emeric Ienei, născut între cei doi prieteni, pe 22 martie…

…Cei mai mulți îl știu doar ca technician de top. Imi Ienei are, însă, și o remarcabilă carte de vizită ca fotbalist. La 13 ani, se legitima la Flamura Roșie Arad, unde a debutat pe prima scenă, evoluând în 21 de jocuri pentru arădeni.

  • La 17 ani, a devenit component al naționalei de juniori, de unde a urcat în echipa de poveste CCA (Steaua de azi).
  • A adunat 254 de partide în Divizia A la CCA, în 13 ani, ca mijlocaș și fundaș.
  • Cu echipa militară a câștigat 3 titluri și 4 Cupe ale României.
  • Cariera de jucător și-a încheiat-o în Turcia, la Kayserispor, unde a petrecut două sezoane (’69-71), ceea ce pentru un fotbalist român reprezenta o raritate la vremea aceea.
  • A adunat și 12 tricouri în Națională, într-o perioadă când tricolorii susțineau 2-3 meciuri pe an. Apoteoza, Olimpiada ’64, la Tokyo, unde echipa noastră a terminat, dramatic, pe locul 5.

…Cei mai mulți, mai ales ultimele generații, îl cunosc ca un antrenor intrat în Legendă. Cariera de tehnician a început-o în 1971, la clubul Steaua, unde a activate la toate nivelele, de la juniori până la echipa mare.

  • Ca antrenor, cu Steaua a câștigat de două ori eventul campionat-cupă, în ’76 și 85, plus 3 titluri (în ’78 , ’86 și ’94) și o ultimă Cupă a României, în…’99!
  • Dar Emeric Ienei simbolizează, ca strateg, în primul rând, triumful unic din fotbalul nostru, cucerirea Cupei Campionilor Europeni, în 7 mai ’86, la Sevilla, după senzaționalul 2-0 cu Barcelona, la penalty-uri, rezultat care a făcut rapid înconjorul lumii.
  • La nivel de club, a mai antrenat pe FC Bihor Oradea, C.S. Târgoviște, Universitatea Craiova, Videoton (Ungaria) și Panionios (Grecia).
  • A condus în două mandate și Naționala României. A debutat ca selecționer în toamna lui ’86, calificând reprezentativa tricoloră, după 20 de ani, la un Mondial: Coppa del Mondo ’90, unde a ajuns în „optimi”, cea mai bună performanță al „tricolorilor” de până atunci…
  • În 2000 a revenit la timona Naționalei, chemat pentru Europeanul din Belgia și Olanda, unde a reușit performanța de a depăși faza grupelor turneului final (altă premieră pentru Naționala noastră)!
  • Un an (’92-’93), a antrenat Naționala Ungariei, ratând calificarea la World Cup ’94.
  • A fost un timp și președinte al lui FC Bihor Oradea, Ministru secretar de stat la MTS și director tehnic în FRF. Acum, s-a retras la Oradea, însă bate țara-n lung și lat, căutând tinere nestemate, în care a crezut mereu…

…O viață și o carieră de roman sau de film, performanțe care fac din Emeric Ienei mai mult decât un gentleman General al fotbalului nostru!

Happy Birthday, Sir Emeric Ienei!