Etichetă: Iordănescu

Vai de Franța noastră, dom’ General!

…Uraaaaa! I-am învins pe amatorii din Insulele Feroe, chiar dacă ne-au chinuit, după pauză, încât puteam să facem icter, nu alta! Mai ales în ultimele minute, când numai Pantilimon, până atunci înghețat, ca un șomer fără șuturi pe poartă, „englezul” lungan dintre buturile noastre, ziceam, a scos miraculos o minge pe care scria Dezastru, adică 1-1, acasă, între sonde, cu pescarii feroezi, mulți cu obligația de a semna condica, mâine dimineața, la serviciu… Am luat cele trei puncte, suntem liderul grupei, se văd luminile Parisului, în sfârșit și Naționala română de fotbal la un turneu final, Europeanul din Franța, de la anul…

…Dar, vai de Franța noastră, dom’ General! După pauză, am fost penibili! Probabil că nu întâmplător. Sincer, n-am prea înțeles ce căuta Grigore lângă Chiricheș, în centrul defensivei, având în vedere scenele comice ale ex-dinamovistului prin campionatul francez!… Tot sincer, dragă Puiule (că suntem vechi prieteni și te prețuiesc, știi prea bine!), n-am înțeles „premierea” lui Tănase cu încă un joc în Națională (fie și o jumătate de oră de cumplită submediocritate!), după ce a scuipat golănește, mai acum o săptămână, spre publicul din Ghencea, ceea ce suporterii de la Ploiești, Republică, vorba lui nenea Iancu, au „taxat” imediat, ca abandonarea disciplinei de către un General, lucru înțeles cu întârziere de către comentatori. Spectatorii pentre asta l-au huiduit (și, implicit, și pe tine, că ai trecut cu vederea  un abominabil fapt de maidan!), cei 13.000 de ploieșteni n-au avut nimic cu Steaua, ei au aplaudat sincer Naționala. Tănase însă îi scuipase, indirect, și pe ei…

…Câțiva dintre „actorii” din arenă, mulți figuranți fără minge în actul II, au bătut monedă pe alte două-trei ratări. Mă mir că nu l-au acuzat și pe fluierașul lusitan, cel care a închis ochii la câteva intrări dincolo de regulament ale jucătorilor noștri, inclusiv a lui Chiricheș, în careu, cu vreo trei-patru minute înaintea finalului fără acorduri alese!…

…De ce ne-am chinuit și am învins un adversar, totuși, de decor, cu 1-0 (gol norocos Keșeru, ajutat de bară!), cu emoții (ceea ce Raț a declarat că n-a avut, că am făcut un meci bun, de parcă ar fi fost plecat în Grecia, în ultimele zece minute!)?, aceasta-i singura întrebare.

…Pentru că actuala Națională nu are Valoare! Pentru că mai nimeni dintre cei trimiși în arenă nu-i în formă!… Ceea ce s-a resimțit imediat în mentalitatea încă păguboasă a fotbalistului român, chiar dacă el joacă prin străinătățuri……

…Pentru că Sânmârtean și Keșeru, „salvatorii Patriei”, au demonstrat ce valoarea are campionatul dintre dunele cu miros de petrodolari, unde joacă ei, din moment ce, după pauză, au dispărut, ca să nu zic c-au devenit figuranți!…
…Pentru că am înțeles de ce Stuttgart-ul lui Maxim este „lanternă” în Bundesliga!
…Pentru că „blocul stelist” din Națională a confirmat eclipsa de formă a liderului obosit al campionatului nostru evidențiat mai mult prin insolvențe!
…Pentru că a devenit axiomă navigarea fără busolă, pe la echipe de mâna a doua, a unui talent ca Torje, acum la Konyaspor (trupă de locul 10 în Turcia!), el, cândva, un pretendent la statuia lui Hagi! Lăudabilă, totuși, obiectivitatea lui Torje, care nu a considerat starea terenului drept cauza jocului mediocru (susțin atâția, și deloc excelent cum a încurcat Keșeru realitățile!), mai ales din repriza secundă, alibi jenant căutat de unii…

…Eu am și uitat despre jena de fotbal oferită de aleșii Generalului pentru bătălia cu …Armada amatorilor (nu armatorilor!) feroezi, evident în progres față de acel 0-4, pe terenul lor, în ’93, echivalent cu debutul lui Iordănescu la timona Naționalei, în campania de calificare spre inegalabilul World Cup ’94!

..Mă gândesc la Euro 2016 din Franța, unde vom juca, pun pariu cu oricine, dar mă apucă durerile de cap!
…N-aveți un Nurofen extra-forte, dom’ General?

Generația pierde tot!

…A trecut atât de repede, de superficial Victoria lui Bute, falnicul nostrum campion mondial la profesioniști, căci, vorba cuiva, nici nu merităm asemenea bucurii. Țara-ntreagă arde acum de…meciul de fotbal cu Bosnia, în preliminariile lui Euro 2012, din Polonia și Ucraina (despre care Platini regretă că i-a acordat organizarea turneului final!). Acum, la drept vorbind, dacă ne-au bătut, mai zilele trecute, pe semicerc, lituanienii, care se jucau cu cercul pe vremea când handbaliștii noștri adunau 4 (patru) titluri mondiale, e firesc să ne temem de micuța reprezentativă bosniacă. Dar, dacă am ajuns să ne tremure nădragii în (sau și în?) fotbal pentru un meci cu Bosnia, nu mai este comic, e tragic, tragic până la umilință. Ne temem de o echipă ambițioasă foc însă, vai, oarecare ca valoare! Cu gândul la meciul oarecare (altădată!) de sâmbătă seara, de la Sarajevo, diriguitorii fotbalului nostru chipurile nu mai au liniște, prezentând adversarul la superlativ, asta, calculate, pentru că, dacă, Doamne ferește, iese rău, să nu fie vina noastră fără scuze, ci meritul băieților lui Susici. Ceea ce uită „echipa de zgomote” false de la FRF, LPF etc., este că extrema nebună de ne-a dat trei goluri în acel 4-6 de infarct de pe Ghencea, cu falnicii plavi pe care i-am supus în meciul tur, din mai ‘77, cu 2-0, la Zagreb, Safet Susici cel iute de picior, ziceam, nu mai joacă! E doar antrenor, ceea ce înseamnă cu totul altceva, avem exemple câte vrem, Hagi fiind chiar ultimul dintre ele… Alții, preocupați nevoie mare de destinul fotbalului românesc, uită că tot în preliminarii europene, acum nouă ani, trupa generalului Iordănescu (trupă, nu bieți pifani!) făcea instrucție cu harnicii, însă naivii bosniaci, oprindu-se, după numai douăzeci de minute de joc, la 3-0 (3-0), Chivu, Dorinel Munteanu și Ionel Ganea dansând dezinvolt sub ploaia de septembrie, chiar pe terenul de sub cuibul de cruci albe (vreo 20.000!) din Sarajevo… Ca, în retur, la Craiova, în vară olteană, să fie ceva mai greu, doar 2-0 (0-0), cu golurile lui Mutu și Ganea… Acum, însă, meciul a devenit crucial, cardinal, epocal etc. Și nu pentru că adversarul ar rupe nori, ci pentru că naționala noastră e vai și amar de ea. A iernat în coada grupei de șase echipe, cu numai două puncte din trei dueluri, singura fără victorie, ca și „lanterna” Luxemburg! Jalnic present pentru fotbalul nostru (ca șI pentru handbal, rugby etc.), efect logic al haosului din întreaga noastră societate în care se zbate și „sportul-rege”. Cu doar două remize în contul actualelor preliminarii (1-1, cu Albania, la Piatra Neamț; 0-0 cu Belarus, în deplasare, și un 0-2, la Paris, acestea pentru reîmprospătarea memoriei!), discutabila trupă a mult discutatului Lucescu-junior a ajuns să se sperie de umbre, de zborul pufului de păpădie devenit balaur în imaginația unora. Culmea este că anonimul Ropotan, adus și el de prin mediocritatea campionatulelor estice, a dat măsura actualei stări de spirit, a tuturor inepțiilor auzite în ultimele zile, decretând la una dintre conferințele de presă: „Dubla cu Bosnia și Luxemburg reprezintă meciurile unei generații”!?! Dacă generația aceasta are ca reper să învingă și ea pe cineva, pe bosniaci și luxemburghezi (rimă și pentru feroezi, andorrezi!) e tragicomic! E încă o generație ratată! Culmea e că, de mai bine de un deceniu, tot ni se spune dinspree FRF, LPF etc., că a apărut o generație nemaipomenită, nemaivăzută, care dispare, însă, imediat pe tabela de marcaj. Dovadă clară că de la „generația de aur” -sintagmă care i-a nevrozat pe Mutu, Chivu și alte nume așa-zise grele- fotbalul românesc este un castel de nisip, cu gâze care se cred vulturi pe piscuri cu zăpezile de altădată…

…Personal, cred că, în pofida tuturor inepțiilor în cascadă din ultima vreme, Naționala aceasta discutabilă (cârpită cu Mutu!) va învinge din nou la Sarajevo. Culmea ironiei ar fi ca, la 1 aprilie, să aflăm (ca un adevăr, nu o păcăleală!) că am învins degeaba, din cauza excluderii „nemaipomenitei” echipe a Braziliei, pardon Bosniei, din toate competițiile. Eii, da, dar ne rămâne Luxemburgul de client. E vorba, doar, de meciul încă unei generații-pierde-tot…

*O formă a acestui material a apărut pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. Fantasticul 18 iunie!

…Azi, 18 iunie 2010, trăiesc fericit în trecut. Sunt Jabulani, nu-s minge, că nu m-am sonat de vuvuzele, doar că în limba zulu Jabulani înseamnă „fericire”! Mă bucur, jubilez (rădăcină semantică pentru…Jabulani!) ca un copil, ceea ce este şi trist, e un semn că nu prea există prezent. Chiar dacă turneul african a irupt în prima zi din rundul secund al grupelor, cu splendoarea în iarbă oferită de „spaniolii” Argentinei şi Uruguayului, cu încântătoarea cavelerie aztecă, dublată, astăzi, de revolta sârbilor, brav popor şi de fotbalişti. E soare în Balcani, căci grecii, cu toată criza din Elada, au izbutit întâia victorie, în dauna nigerienilor, la al doilea lor Mondial, după lamentabilul World Cup ’94, iar trupa lui Antici, fără complexe, i-a făcut pe nemţi muritori de rând, reducând panzerul german, nimicitor de „canguri” în jocul de debut, la rulajul unui Volkswagen de capacitate redusă. Este drept, o victorie de senzaţie pentru sârbi (1-0, prin golul golgeterului echipei, Jovanovici, în ’38!) la care au concurat şi Klose, zurbagiu talentat, eliminat după 36 de minute, pentru al doilea „galben”, şi penalty-ul ratat (întâiul din acest turneu!) de către celălalt polonez de origine din trupa lui Low, Podolski, în 60’, în urma unui henţ absolut incredibil, dacă nu prostesc pentru un jucștor de talia lui Vidici ajuns la altitudinea lui Manchester United (după ce în partida de debut, pe final, Kuzmanovici a comis şi el un henţ anapoda, echivalent cu eşecul în faţa Ghanei!). Acest 18 iunie 2010 a început cu alt rezultat care a aruncat ân aer casele de pariuri, după ce Elveţia a supus Armada spaniolă, iar Aztecii au triumfat în premieră în faţa urâtei echipe a Franţei!. Curg „bombele” la acest Mondial…

…În 18 iunie, exact acum 16 ani, la ora asta, era o zi cu arşiţă în California Dream. Ne pregăteam, o mână de români, lângă tricolorii noştri, de marea bătălie cu Valderrama şi columbienii lui, pe care Pele îi vedea nici mai mult nici mai puţin decât campionii lumii! „Nu ne este teamă de nimeni!”, a venit replica lui Hagi, căpitanul, în hotelul de la Arcadia, nume predestinat temerarilor. Pe stadionul din Pasadena, la ora debutului în World Cup ’94, vreo treizeci de mii de „valderramişti” entuziaşti, columbieni care purtau peruci a la „El Pibe”, născut în Santa Marta. În tribune, eram în vădită inferioritate numerică, cam cinci mii de români într-un Ocean galben de aproape o sută de mii de privitori sud-americani. În teren, însă, acei minunaţi fotbalişti români, care aveau să cucerească America şi să devină Generaţia de aur…

…Exact acum 16 ani, pe 18 iunie, a fost un meci fabulos pentru noi. Un regal la curtea Regelui Fotbal. Columbienii s-au aruncat din start peste careul lui Stelea, stimulaţi de pronosticul lui Pele şi de valurile de entuziasm din tribunele „Rose Bowl”-ului. A venit, însă, pe contraatac, golul lui Florin Răducioiu, după un sfert de oră de joc epuizant, iar, peste 17 minute, Capodopera lui Gică Hagi, golul acela la care comentatorii americani, strigă, parcă, şi acum, din toţi plămânii: „Unbelievable”!… Incredibilul s-a produs, chiar dacă, cu două minute înainte de pauză, Valencia a marcat, dând senzaţia că meciul este relansat. Apărând propria redută la sacrificiu, băieţii lui Iordănescu n-au uitat, nici după pauză, de raidurile lor nicimitoare, care i-au cucerit din plecare pe yankei, şi au punctat şi în actul II, tot prin Răducioiu, în penultimul minut: 3-1! Rezultat nebun, bijuterie de joc, unul dintre acele meciuri care nu se pot uita!

…Tot în 18 iunie, dar la Coppa del Mondo ‘90, la Napoli, pe „San Paolo”, România reuşea alt rezultat de senzaţie: 1-1, cu Argentina condusă în arenă de magicianul Maradona. Monzon a deschis scorul, în 63’, însă Gabi Balint a reuşit, în 68’, o egalare care ne califica, în premieră, din grupe!
Este 18 iunie 2010 şi retrăiesc această zi de antologie din istoria fotbalului românesc, în două episoade de vis. Este frumoasă Istoria…

…Astăzi, 18 iunie 2010, sunt vesel, sunt trist. Trecutul este frumos, Prezentul nu există. Absenţa fotbaliştilor noştri la turneul care ne-a magnetizat în acest iunie, reprezintă pentru mine cea mai mare dezamăgire de la Mondialul African…

*O variantă a acestui material este publicată şi pe blogul sportvox.ro

Lăcătuș. „Fiara” care a deschis balul la Sevilla…

…Cine ar crede că Marius Lăcătuș împlinește, în acest început de Prier, doar 46 de ani (mulți și însoriți înainte!)? Este în fotbal, parcă, de când lumea! Un Simbol care face parte, negreșit, din „Sagrada Familia” militară, cu Voinescu, Apolzan, Ion Alecsandrescu, Bone, frații Zavoda, Ienei, Onisie, „Profesorul” Gheorghe Constantin, Marcel Răducanu, Iordănescu și câți alții.

…Marius Lăcătuș este o Legendă, născută în acea Noapte a generalilor de la Sevilla, din 7 mai ’86, când transforma întâiul penalty din finala cu Barcerlona, și deschidea Balul încoronării Stelei București ca Regină a Europei.

…Dincolo de metaforă, antrenorul de astăzi al Vasluiului s-a născut la 5 aprilie 1964, în aerul pur de sub Postăvar. Și-a început drumul spre Legendă, în orașul natal, la FC Brașov, unde a debutat în Divizia A, la 18 ani neîmpliniți, într-un meci câștigat cu 5-0 în dauna lui CS Târgoviște.

  • Ultimul joc pe prima scenă avea să-l susțină la 10 mai 2005, în formația lui FC Național (5-1 cu trupa reșițeană), în Parcul cu Platani el debutând ca antrenor.
  • Ca extremă de expolzie și viteză, „Fiara” a evoluat la FC Brașov (3 sezoane), Steaua (14 sezoane), Fiorentina (1 campionat), Oviedo (2 sezoane), FC Național (12 meciuri).
  • A adunat 414 partide în Divizia A, marcând 103 goluri.
  • A strălucit în multe din cele 72 de meciuri din cupele europene, unde are 17 goluri înscrise.
  • Este Recordmanul național al titlurilor câștigate: 10, cu Steaua, performanță care-l pune-n umbră până și pe legendarul Cruyff, cu 6 „coroane” în Olanda!
  • Primul titlu- în ’85, ultimul-în’98.
  • În fascinantul său CV de jucător, mai întâlnim, tot cu trupa militară, 7 Cupe ale României și 3 Supercupe ale României (’94, ’95, ’98).
  • Apoteoza o reprezintă, categoric, Cupa Campionilor Europeni, câștigată în 7 mai ’86, la Servilla, cu 2-0, în fața celebrei Barcelona, la penalty-uri, el transformându-l cu nonșalanță pe primul, Gabi Balint desăvârșind opera andaluză.
  • A băut șampanie și din Supercupa Europei, în februarie ’87, la Monte Carlo, după acel 1-0 cu Dinamo Kiev (gol Hagi-44’).
  • 84 de întâlniri în tricoul Naționalei, pentru care a marcat de 13 ori. Golurile de referință pentru „ticolori” rămân, cred, cele două din poarta lui Dassaev, 2-0 cu URSS, la Bari, în „uvertura” la Coppa del Mondo ’90, ca și „dubla” de la Lisabona, la acel 3-2 al Naționalei în dauna lusitanilor. „Capodopera” rămâne, însă, golul de la Sevilla, echivalând cu drumul spre Legendă nu doar al Stelei, ci și al fotbalului românesc.
  • Mai are în cont un gol prețios: cel marcat pentru Selecționala Europei în meciul cu Selecționata Lumii, din 4 decembrie ‘97.
  • A participat la două turnee finale ale Mondialului (’90 și ’98) și la unul European (’96).
  • Ca antrenor a debutat, în 5 august 2000, la FC Național (1-3, cu Dinamo), având până acum 197 meciuri ca tehnician de primă ligă, căci iubind atâta fotbalul, nu s-a sfiit să pregătească și pe Inter Gaz București, în divizia secundă.
  • În 2001, îl găsim peste mări și țări, ca „secund” al lui Mihai Stoichiță la naționala statului Panama.
  • A pregătit Ceahlăul P.Neamț (în 14 meciuri), FC Brașov (45), FC Național (15), Oțelul (15), Steaua (48), UTA (43), iar în prezent se află de 18 partide pe banca lui FC Vaslui, atacând întâiul titlu și ca antrenor!

…Acum, în minunăția Sărbătorilor de Paști, Marius Lăcătuș poate înseamna un imn de lumină pentru fotbalul românesc.

Viața să-ți fie mereu o însorită primăvară, Marius Lăcătuș!

Va prelua Mircea Lucescu Naționala?

…Mircea Lucescu rămâne exemplul clasic al condiției antrenorului de fotbal în România. A fost dat afară de la Națională, în 10 septembrie ’86, incredibil,  după o victorie la scor, 4-0 (1-0), cu Austria, în preliminariile europene! Motivul? Era selecționer, însă și antrenorul lui Dinamo! Ceea ce deranja pe unii. Mai exact, pe conducători ai marelui adversar (ca să nu folosesc și eu sintagma „de moarte”!) Steaua, ajunsă Regina Europei, după uluitoarea cucerire a Cupei Campionilor Europeni, la Sevilla, în 7 mai ’86. Calificarea Naționalei la Euro ’84 (după acel succes de ecou, 0-0, la Florența, și 1-0, la București, în fața campioanei maondiale en-titre, Italia!), crearea unei selecționate tinere (Mircea Lucescu i-a debutat în Națională, printre alții, pe Hagi, Rednic, Andone, Gino Iorgulescu, Gabor, Gabi Balint, Duckadam, Iovan, Coraș), n-au însemnat argumente pentru mai-marii de atunci ai fotbalului românesc!

…Căpitanul „tricolorilor” de la Guadalajara (cu 70 de selecții), antrenorul în 59 de meciuri al Naționalei s-a ridicat peste marea nedreptate și a rămas în fotbal, la Dinamo, reconstruind echipa și obținând, pâna la urmă, titlul, în dauna Stelei, în primăvara lui ’90. După care a urmat frumoasul lui zbor european. Debut în Seria A, la Pisa, apoi 5 sezoane la „Brescia Romena” (cu Hagi, Sabău, Răducioiu), cu promovări și retrogradări, Reggiana, înapoi acasă, două sezoane și un titlu la… Rapid, în ’99, după care saltul uluitor la Inter Milano, fie și pentru câteva luni. Încă un sezon la Rapid. Anul 2000 avea să însemne debutul în fotbalul turc, cu succese răsunătoare (un titlu, Cupa UEFA și Supercupa Europei, cu Galatasaray; un titlu și cu Beșiktaș). Nici aceste performanțe absolut remarcabile n-au reprezentat argumente pentru ca Mircea Sandu să-l cheme la timona Naționalei, nu doar ca o reparație morală, ci, în special, pentru revenirea la marea performanță.

…Ignorat în continuare de mai-marii de acasă, în „buna” tradiție românească, „Il Luce” și-a văzut de drumul lui…ucraienan. Patru titluri cu Șahtior Donețk, plus Cupa UEFA, anul trecut. Straniu, însă strict dâmbovițean, nici aceste performanțe unice pentru un antrenor român, după Piști Kovacs, n-au avut ecou la Casa Fotbalului din București!

…Și totuși, în acest final de ianuarie 2010, Mircea Lucescu trebuie să dea răspunsul: preia sau nu Naționala? Nu a României (aceasta reprezintă un subiect închis, mai ales că a fost numit  fiul Răzvan!), ci a Ucrainei! Personal, cred că Mircea Lucescu ar trebui să accepte postul de selecționer la Kiev. Cum Ucraina va găzdui Europenele, în 2012, împreună cu Polonia, constructorul de echipe care este Mircea Lucescu (nu se poate uita „fenomenul” Corvinul, Dinamo, reprezentativa României în perioada 1981-1986, Galata, Șahtior) ar avea timp pentru a forma o puternică selecționată ucraineană și participa (cu succes, opinez!) ca antrenor la al doilea turneu final din carieră, după Euro ’84!

…Emeric Ienei a fost un an antrenorul reprezentativei ungare. Puiu Iordănescu a condus șase luni naționala Greciei. Gabi Balint a preluat, zilele trecute, selecționata Moldovei. Dacă Lucescu-senior va accepta „cârma” Ucrainei, am sta bine în Balcani și cu… vecinii. Ar mai rămâne să avem un selecționer român în Bulgaria, Turcia (unde „Il Luce” a refuzat postul de selecționer!) și Serbia.  Morala: ne apreciază alții valorile, nu noi. Filozofie dâmbovițeană contemporană.

Nu doar în fotbal, aceasta-i drama!…

Unde ne sunt antrenorii români?

…O simplă constatare care spune multe. Antrenorii români care au câștigat ultimele patru titluri de campioni naționali la fotbal au… emigrat! Unde?… Cosmin Olăroiu (Steaua-2006, în Emiratele Arabe Unite), Mircea Rednic (Dinamo-2007, în divizia secundă din Rusia, la Alania Vladikavkaz!), Ioan Andone (CFR Cluj-2008, în Cipru, Emiratele Arabe și, de trei zile, la ȚSKA Sofia!), Dan Petrescu (Unirea Urziceni-2009, în liga a doua rusă, la Kuban Krasnodar)! Patru nume și patru direcții care vorbesc de la sine…

…Evadările din această iarnă, a lui Dan Petrescu, în „B”-ul estic, și a lui Ioan Andone la… Steaua bulgarilor (ȚSKA, echipă fără ștaif european, cu un punct în grupele Ligii Europei; locul 2 în campionatul de la sud de Dunăre, la 4 puncte de liderul Litex Loveci!) readuce în discuție o primă întrebare. De ce au ales „campionii” ultimilor patru ani din România să migreze într-un fotbal valoric sub cel al nostru, nici el prea răsărit? Cum am opinat și într-o recentă intervenție la Telesport, răspunsul meu nu se reduce doar la un cuvânt: banii! Mai intervin în discuție batjocora la care-s supuși antrenorii români de către patroni, nesiguranța și, deloc de ignorat, lipsa lor de imagine (ar fi fost mai corect să fi zis lipsa de valoare?!) în fotbalul mare.

…Scurtă (dar necesară) incursiune în memorie. Ce antrenori români au existat în fotbalul european de top? În Vest?… Lista este foarte scurtă. Regretatul Ștefan Kovacs, la marele Ajax și directorul tehnic al Federației Franceze de Fotbal!… Mircea Lucescu, câteva luni la Inter Milano…  Ladislau Boloni, la Sporting Lisabona, Monaco și, acum, la Standard Liege (ajunsă pe locul 8 în campionatul belgian)!… În rest?!

…Anghel Iordănescu, „cel mai bun antrenor român al secolului trecut”, n-a făcut mai nimic în Grecia. S-a impus, însă, în fotbalul arab, plini de bani, dar departe de „marea arenă”… Tot în lumea arabă (unde se află și acum!), Ilie Balaci s-a umplut de țechini și de trofee… Emerich Ienei, timonierul Stelei la unica, irepetabila „Sevilla ’86” și al calificării Naționalei la Coppa del Mondo ’90, n-a izbutit nimic la naționala Ungariei… Prin Balcani, și-au încercat norocul, fără a ieși din banal, Mihai Stoichiță (și în Bulgaria, la Litex Loveci, nu doar în Panama, Kuweit și Armenia!), Gigi Mulțescu, Țiți Dumitriu, Sorin Cârțu, Marian Bondrea, Ștefan Stoica, Ilie Dumitrescu și mulți alții. Șeful Școlii federale de antrenori, Mircea Rădulescu, a condus trei naționale africane (Algeria, Egipt, Siria, plus pe cea a României, pentru 10 partide, în perioada 1990-1991!)… Gabi Balint a antrenat prin Transnistria, după care a ajuns „secundul” lui Mircea Lucescu și, apoi, al lui Gică Hagi, în Turcia. Și, așa, am ajuns la excepțiile de la regula mediocrității în care se zbat tehnicienii români plecați peste hotare.

…Mircea Lucescu rămâne singurul antrenor român, după Ștefan Kovacs, cu performanțe notabile în afara României. A cucerit Cupa UEFA, atât cu Galatasaray (inclusiv Supercupa Europei), cât și cu ucrainenii de la Șahtior Donețk (unde se află și acum). Ladislau Boloni a dobândit titlul în Portugalia (cu Sporting) și Belgia (Standard), ba a jucat și în Cupa UEFA cu francezii de la Rennes, iar cu Standard s-a calificat în primăvara europeană 2010. Gică Hagi a reușit să câștige Cupa Turciei cu Galatasaray (4-1, cu eternul rival Fenerbahce, în finala din 2005). Rezultate demne de luat în seamă. Dar, cam asta-i tot!…

…La ora aceasta, cu excepția lui Boloni, antrenorii români sunt cantonați în Estul european și în Orientul Mijlociu. Doi dintre ei (D. Petrescu și Rednic!) chiar în divizia secundă a Rusiei!?! Presa europeană nu vorbește, însă, laudabil decât despre unul: Mircea Lucescu. Singurul care nu și-a umbrit numele de dragul banilor…

…Din punctul meu de vedere, cei patru ultimi antrenori-campioni ai României au făcut un pas înainte, sub aspect financiar, unul (dacă nu doi) înapoi, ca nivel al fotbalului în care au evadat. Ba, în cazul lui Ioan Andone, cred că au fost doi pași înapoi, și la bani, și la valoare.

Rămâne ca viitorul apropiat să confirme sau să infirme opinia mea!

Lucescu-junior, ca și Mut(u)…

…În ziua când a împlinit 31 de ani, adică atăzi, Mutu nu-i prea fericit în ceea ce privește viitorul lui la Națională. „L-am sunat pe Răzvan Lucescu de 36 de ori și nu mi-a răspuns! Nu-i normal cum s-a comportat cu mine! Gata, nu-l mai sun niciodată!”, a explodat Mutu, în stilul lui caracteristic.

…Cum de și-a permis un puști ca Lucescu-junior să nu-l mai bage în seamă pe el, marele, inegalabilul Mutu?! Și ce dacă a mai călcat pe bec, o dată, după acel rușinos 0-5 de la Belgrad, când el nu i-a răspuns selecționerului la telefon și a plecat la un chef prin Serbia, neluându-și măcar rămas bun de la echipa tricoloră?! El este Mutu, domnilor, „Briliantul”, cum l-a alintat o parte a presei, dispusă să facă subiect de pagina I până și dintr-un strănut al internaționalului nostru!… Fără el, Naționala nu există, n-au acreditat mulți din România idea asta?!… Ce Hagi, ce „Generația de aur”, ăia au fost, acum este numai El, Mutu, Mu-tu!… El l-a sfidat și pe Mourinho, domnilor, și a tras pe nas, prafuri, iarbă, orice și oricând i-au vrut mușchii!… I-a sfidat și pe regretatul Dobrin, la Pitești, pe Cornel Dinu, la Dinamo, pe Iordănescu și pe Pițurcă, la Națională, unde a chefuit până-n zori, când i s-a pus lui pata, la Craiova, București sau Constanța (unde, se spune, a mai caftit și un chelner). Și n-au putut să-i facă ceva, fără El, nu există, doar, fotbalul românesc! Așa a gândit, probabil, Adrian Mutu și astăzi, când a ajuns la 31 de ierni („La Mulți Ani” și minte din belșug!). Și mulți i-au ținut isonul…

…Uite, însă, că tocmai „puștiul”, „băiatul tatii”, intransigentul Răzvan Lucescu nu i-a mai acceptat fițele, aerele, neperformanța! Pentru că, oricât talent are (și are!) Mutu, cu acest stil de viață nu poate urca Everestul. De altfel, de la „Generația de aur” (termen care l-a cam înfuriat, uneori, pe „briliantul” fără strălucire!), Naționala lui Mutu și Chivu a ratat consecutiv 4 (patru) calificări: 1 Euro (2004), trei la Mondiale (2002, 2006, 2010). Ceea ce Mutu, fie n-a băgat de seamă, fie nu l-a deranjat! Numai că aceste „performanțe” reprezintă argumentele lui Răzvan Lucescu. Juniorul în care Mutu și-a găsit „Nașul”…

…Culmea este că „Nașul”, alias Mircea Sandu, i-a sugerat selecționerului, mai ieri, să încerce o împăcare cu Mutu! Adică, să pună batista pe țambal. Să revină la compromisurile dintotdeauna dcin fotbalul nostru. Cum a sărit și Don Corleone („Naționala nu există fără Mutu!”, uitând că am avut o Națională ca și inexistentă și cu Mutu!), devine logic ca „briliantul” să pară el cel supărat: „Nu înțeleg!… Gata, nu-l mai sun!”…

…În acest „caz” complicat, tânărul selecționer joacă o carte mare a carierei lui. Dacă face pasul înapoi, vor urma alte capitulări de la principiile lui sănătoase, de mare performanță. Dacă  Răzvan Lucescu va fi în continuare… mut, la lacrimile de crocodil ale „fiului mult prea risipitor” al fotbalului nostru, cu siguranță s-ar putea ca Mutu să vorbească numai în teren! Fără droguri, fără beții, fără vedetisme. Și, atunci mai mult ca niciodată, puteam să ne gândim cu argumente la o calificare. Prima ar fi la Euro 2012. Adversarii din preliminarii îi vom afla pe 7 februarie. Adversarii din curtea noastră”, îi știm mai de mult…