CINE NE-A LĂSAT PE NOI ACASĂ!

…În așteptarea ‚șocului’’ din ziua a III-a a Mondialului-Samba, Anglia-Italia (de la 1 noaptea, în România), de la care, sincer, nu aștept mare lucru, mi-am făcut timp să văd și „uvertura” sâmbetei, Columbia-Grecia. Meci în măsură să mă plimbe printre amintiri, între Rai și Iad.

…Privind Columbia, cu 50.000 de suporteri veniți la Belo Horizonte (al 3-lea oraș al Braziliei), mi-am amintit că, acum 20 de ani, la Pasadena, în însorita California, la jocul de deschidere al lui Valderama & comp. contra necunoscutei -pentru ei-România, cei crescuți în umbra dureroasă a vestitului concern de droguri au avut în tribune peste 80.000 de fani! Veniți să câștige Cupa Mondială, atunci, animați de teribilismul lui Pele care vedea Columbia viitoarea regină a universului balonului rotund!!! Numai că, atunci, la World Cup ’94, Florin Răducioiu a reușit o „dublă” de aur, de l-au numit imediat americanii Golden Boy, iar Hagi a marcat cel mai frumos gol de la Mondialul american, stabilind un 3-1 de l-a întristat pe Pele și a cutremurat Centrul de presă de lângă Los Angeles…

…Columbienii, „clienții” noștri și peste 4 ani, la Lyon, în Coupe du Monde, când a fost numai 1-0 pentru ai noștrii, cu acel gol de colecție al lui Adrian Ilie!… Nu știu de ce, dar în acest 14 iunie, 2014, urmărind o trupă columbiană sub cota celor două, din ’94 și ’98, mi-am zis că, dacă jucam și noi la acest Mondial-Samba, i-am fi avut din nou la degetul mic pe sud-americanii antrenați de argentinianul José Pékerman…

…Numai că naționala actuală a României a fost lăsată în fața televizorului (unde tot stăm și iarăși stăm din ’98 încoace!) de… Grecia, ea oprindu-i pe Pițurcă și ai lui să treacă barajul spre Brazilia, după un egal la București (1-1) și o victorie (3-1), sub Acropole… Și, orgolios, ca orice român care a fost pe piscurile Mondialului cu „Generația de aur”, mi-am zis, în timpul acestui meci, cel mai modest joc din primele cinci partide, că Zeii au fost nedrepți cu noi, elenii fiind, astăzi, jenanți, penibili de slabi. Iar eșecul lor – 0-3 (0-1)- fiind onorabil, amintind de debutul mondial catastrofal al grecilor, în America ’94: trei meciuri, trei înfrângeri, zero goluri marcate și 10 (zece) primite, în Grupa cu Argentina (0-4), Bulgaria (0-4) și Nigeria (0-2)!…

…Drama este că, dacă ne-a lăsat acasă, fără dubii, o echipă modestă rău de tot, de o chinuia mingea, la un moment dat, logic, avem un fotbal de trei parale (Brecht) sau de ”trei ace la cinci bani”, cum ar fi zis Arghezi. Pițurcă și ai lui n-au altă cale de recurs decât duelul din 7 septembrie, la Atena, în preliminariile europene…

…Gata, am visat minunat, călătorind la World Cup ’94 și Coupe de Monde ’98, și mi-au sfârâit ficații, văzând cine ne-a lăsat acasă!… Cum cine?! Noi, cine să ne lase, că Grecia nu înseamnă nimic în fotbalul actual, acel miracol din 2004, titlul european din Portugalia, părând un S.F.!…
…Gata, urmează Uruguay- Costa Rica și, mai ales, thrilerul de după miezul nopții, Anglia-Italia, de n-ar fi un bluf…

Mondialul African. Fantasticul 18 iunie!

…Azi, 18 iunie 2010, trăiesc fericit în trecut. Sunt Jabulani, nu-s minge, că nu m-am sonat de vuvuzele, doar că în limba zulu Jabulani înseamnă „fericire”! Mă bucur, jubilez (rădăcină semantică pentru…Jabulani!) ca un copil, ceea ce este şi trist, e un semn că nu prea există prezent. Chiar dacă turneul african a irupt în prima zi din rundul secund al grupelor, cu splendoarea în iarbă oferită de „spaniolii” Argentinei şi Uruguayului, cu încântătoarea cavelerie aztecă, dublată, astăzi, de revolta sârbilor, brav popor şi de fotbalişti. E soare în Balcani, căci grecii, cu toată criza din Elada, au izbutit întâia victorie, în dauna nigerienilor, la al doilea lor Mondial, după lamentabilul World Cup ’94, iar trupa lui Antici, fără complexe, i-a făcut pe nemţi muritori de rând, reducând panzerul german, nimicitor de „canguri” în jocul de debut, la rulajul unui Volkswagen de capacitate redusă. Este drept, o victorie de senzaţie pentru sârbi (1-0, prin golul golgeterului echipei, Jovanovici, în ’38!) la care au concurat şi Klose, zurbagiu talentat, eliminat după 36 de minute, pentru al doilea „galben”, şi penalty-ul ratat (întâiul din acest turneu!) de către celălalt polonez de origine din trupa lui Low, Podolski, în 60’, în urma unui henţ absolut incredibil, dacă nu prostesc pentru un jucștor de talia lui Vidici ajuns la altitudinea lui Manchester United (după ce în partida de debut, pe final, Kuzmanovici a comis şi el un henţ anapoda, echivalent cu eşecul în faţa Ghanei!). Acest 18 iunie 2010 a început cu alt rezultat care a aruncat ân aer casele de pariuri, după ce Elveţia a supus Armada spaniolă, iar Aztecii au triumfat în premieră în faţa urâtei echipe a Franţei!. Curg „bombele” la acest Mondial…

…În 18 iunie, exact acum 16 ani, la ora asta, era o zi cu arşiţă în California Dream. Ne pregăteam, o mână de români, lângă tricolorii noştri, de marea bătălie cu Valderrama şi columbienii lui, pe care Pele îi vedea nici mai mult nici mai puţin decât campionii lumii! „Nu ne este teamă de nimeni!”, a venit replica lui Hagi, căpitanul, în hotelul de la Arcadia, nume predestinat temerarilor. Pe stadionul din Pasadena, la ora debutului în World Cup ’94, vreo treizeci de mii de „valderramişti” entuziaşti, columbieni care purtau peruci a la „El Pibe”, născut în Santa Marta. În tribune, eram în vădită inferioritate numerică, cam cinci mii de români într-un Ocean galben de aproape o sută de mii de privitori sud-americani. În teren, însă, acei minunaţi fotbalişti români, care aveau să cucerească America şi să devină Generaţia de aur…

…Exact acum 16 ani, pe 18 iunie, a fost un meci fabulos pentru noi. Un regal la curtea Regelui Fotbal. Columbienii s-au aruncat din start peste careul lui Stelea, stimulaţi de pronosticul lui Pele şi de valurile de entuziasm din tribunele „Rose Bowl”-ului. A venit, însă, pe contraatac, golul lui Florin Răducioiu, după un sfert de oră de joc epuizant, iar, peste 17 minute, Capodopera lui Gică Hagi, golul acela la care comentatorii americani, strigă, parcă, şi acum, din toţi plămânii: „Unbelievable”!… Incredibilul s-a produs, chiar dacă, cu două minute înainte de pauză, Valencia a marcat, dând senzaţia că meciul este relansat. Apărând propria redută la sacrificiu, băieţii lui Iordănescu n-au uitat, nici după pauză, de raidurile lor nicimitoare, care i-au cucerit din plecare pe yankei, şi au punctat şi în actul II, tot prin Răducioiu, în penultimul minut: 3-1! Rezultat nebun, bijuterie de joc, unul dintre acele meciuri care nu se pot uita!

…Tot în 18 iunie, dar la Coppa del Mondo ‘90, la Napoli, pe „San Paolo”, România reuşea alt rezultat de senzaţie: 1-1, cu Argentina condusă în arenă de magicianul Maradona. Monzon a deschis scorul, în 63’, însă Gabi Balint a reuşit, în 68’, o egalare care ne califica, în premieră, din grupe!
Este 18 iunie 2010 şi retrăiesc această zi de antologie din istoria fotbalului românesc, în două episoade de vis. Este frumoasă Istoria…

…Astăzi, 18 iunie 2010, sunt vesel, sunt trist. Trecutul este frumos, Prezentul nu există. Absenţa fotbaliştilor noştri la turneul care ne-a magnetizat în acest iunie, reprezintă pentru mine cea mai mare dezamăgire de la Mondialul African…

*O variantă a acestui material este publicată şi pe blogul sportvox.ro