Etichetă: Napoli

Cavani nu-i cajiji!

…Fotbalul românesc este din nou desculț. Steaua s-a înecat din nou la mal, în prelungirile de sub Vezuviu, prin golul lui Cavani, din minutul 90+3, și nu mai avem nicio echipă în primăvara europeană. Asta, de parcă n-ar fi ajuns că în clasamentul FIFA fotbalul românesc a atins un prag istoric: locul 36, adică și sub Burkina Faso!?!

…Ceea ce pare o surpriză neplăcută la prima vedere reprezintă, în fond, o consecuție cât se poate de logică. Când toate merg catastrofal în țara asta, cum să fie fotbalul?! Cine conduce, în fapt, fotbalul românesc decât aceiași ciocoi de tip nou, baroni de mucava care cred că lumea a început și se termină cu ei. Că, dacă au făcut (cum au făcut!) mormane de bani, au dreptul să se erijeze în ultra-specialiști, profeți în absolut orice domeniu. De aici, și haosul în care a ajuns mai totul în România de astăzi, de la politică la economie și sport.

…Eliminarea Stelei, în prelungirile de la Napoli, nu-i singulară. În meciul tur, cu napoletanii, la București, trupa lui Gigi Becali (pe scurt Jiji, pentru o parte a peluzei) a condus repede cu 3-0, demonstrând că Napoli de azi e departe, departe de acea echipă din vremea lui Maradona. Numai că acel 3-0 inițial, devenit, incredibil, dar adevărat, 3-3, tot în prelungiri (mai exact minutul 90+7, când a marcat tot uruguayanul Cavani!), reprezintă argumentul suprem pentru labilitatea psihică. N-a fost doar ghinion, bluestem, la Napoli, din moment ce s-a întâmplat și la Middlesbrough, și la București. Stăm jalnic la capitolul volitiv, acesta-i adevărul crud, evitat de cei în cauză!

…Dovada elocventă o oferă patronul Stelei, nimeni altul decât guralivul Jiji, care, înaintea returului de la Napoli, declara că trupa lui -care joacă iarăși ca…Barcelona (Sic!)- va câștiga negreșit, în Italia, poate și cu 3-0!?! Nu știu dacă „laleaua neagră” a steliștilor, Cavali, a putut crede o asemenea bazaconie, din moment ce Steaua nu marcase vreun gol în Italia, în meciurile sale europene. El și-a văzut liniștit de treaba sa, a ratat, a ochit și bara (asta, apropos de ghinionul Stelei!) și a marcat efectiv când nu se mai putea face nimic. Și, uite așa, echipa aceea care s-a dus la Napoli să bată cu 3-0, a ieșit din cursă. Pentru că, după ce a reușit o primă repriză bună, dar fără să aibe nonșalanța patronului visător, a greșit grav după pauză, dedicându-se numai unui 0-0 salvator. Acum, patronul tună și fulgeră pe unii jucători, pe care i-a și pus pe „lista neagră”, uitând că primul vinovat de toate iluziile pierdute este chiar el. El care a schimbat antrenorii ca pe cămăși, ignorând o lege elementară a performanței: răbdare și stabilitate.

…Acum, fără să realizeze de ce i s-au înecat corăbiile la mal, don Jiji o ține tot pe-a lui: Steaua va câștiga campionatul și va juca în Liga Campionilor! Uitând că, după 18 etape, Steaua a iernat pe poziția a 6-a, iar distanța față de lider este de…10 (zece) puncte, latifundiarul din Pipera turuie ca o jucărie stricată: echipa lui va spulbera toți adversarii în primele șase etape din primăvară, iar în a 7-a rundă va bate Oțelul, la București, cu (țineți-vă bine, bine!) 7-0 (șapte la zero), fabulații care trimit cu gândul la necesitatea consultării unui psihiatru…

…Steaua de astăzi reprezintă un etalon perfect pentru realitatea românească. Orice alt comentariu mi se pare, efectiv, de prisos.

…Dacă nu se va înțelege, măcar în ceasul al…13-lea, că bâlciul deșertăciunilor din Liga autohtonă actuală este cauza-cauzelor, ne putem aștepta ca acest penibil loc 36 al fotbalului nostru să reprezinte curând un… succes! Căci, de la cap se strică toate…

Mondialul African. Fantasticul 18 iunie!

…Azi, 18 iunie 2010, trăiesc fericit în trecut. Sunt Jabulani, nu-s minge, că nu m-am sonat de vuvuzele, doar că în limba zulu Jabulani înseamnă „fericire”! Mă bucur, jubilez (rădăcină semantică pentru…Jabulani!) ca un copil, ceea ce este şi trist, e un semn că nu prea există prezent. Chiar dacă turneul african a irupt în prima zi din rundul secund al grupelor, cu splendoarea în iarbă oferită de „spaniolii” Argentinei şi Uruguayului, cu încântătoarea cavelerie aztecă, dublată, astăzi, de revolta sârbilor, brav popor şi de fotbalişti. E soare în Balcani, căci grecii, cu toată criza din Elada, au izbutit întâia victorie, în dauna nigerienilor, la al doilea lor Mondial, după lamentabilul World Cup ’94, iar trupa lui Antici, fără complexe, i-a făcut pe nemţi muritori de rând, reducând panzerul german, nimicitor de „canguri” în jocul de debut, la rulajul unui Volkswagen de capacitate redusă. Este drept, o victorie de senzaţie pentru sârbi (1-0, prin golul golgeterului echipei, Jovanovici, în ’38!) la care au concurat şi Klose, zurbagiu talentat, eliminat după 36 de minute, pentru al doilea „galben”, şi penalty-ul ratat (întâiul din acest turneu!) de către celălalt polonez de origine din trupa lui Low, Podolski, în 60’, în urma unui henţ absolut incredibil, dacă nu prostesc pentru un jucștor de talia lui Vidici ajuns la altitudinea lui Manchester United (după ce în partida de debut, pe final, Kuzmanovici a comis şi el un henţ anapoda, echivalent cu eşecul în faţa Ghanei!). Acest 18 iunie 2010 a început cu alt rezultat care a aruncat ân aer casele de pariuri, după ce Elveţia a supus Armada spaniolă, iar Aztecii au triumfat în premieră în faţa urâtei echipe a Franţei!. Curg „bombele” la acest Mondial…

…În 18 iunie, exact acum 16 ani, la ora asta, era o zi cu arşiţă în California Dream. Ne pregăteam, o mână de români, lângă tricolorii noştri, de marea bătălie cu Valderrama şi columbienii lui, pe care Pele îi vedea nici mai mult nici mai puţin decât campionii lumii! „Nu ne este teamă de nimeni!”, a venit replica lui Hagi, căpitanul, în hotelul de la Arcadia, nume predestinat temerarilor. Pe stadionul din Pasadena, la ora debutului în World Cup ’94, vreo treizeci de mii de „valderramişti” entuziaşti, columbieni care purtau peruci a la „El Pibe”, născut în Santa Marta. În tribune, eram în vădită inferioritate numerică, cam cinci mii de români într-un Ocean galben de aproape o sută de mii de privitori sud-americani. În teren, însă, acei minunaţi fotbalişti români, care aveau să cucerească America şi să devină Generaţia de aur…

…Exact acum 16 ani, pe 18 iunie, a fost un meci fabulos pentru noi. Un regal la curtea Regelui Fotbal. Columbienii s-au aruncat din start peste careul lui Stelea, stimulaţi de pronosticul lui Pele şi de valurile de entuziasm din tribunele „Rose Bowl”-ului. A venit, însă, pe contraatac, golul lui Florin Răducioiu, după un sfert de oră de joc epuizant, iar, peste 17 minute, Capodopera lui Gică Hagi, golul acela la care comentatorii americani, strigă, parcă, şi acum, din toţi plămânii: „Unbelievable”!… Incredibilul s-a produs, chiar dacă, cu două minute înainte de pauză, Valencia a marcat, dând senzaţia că meciul este relansat. Apărând propria redută la sacrificiu, băieţii lui Iordănescu n-au uitat, nici după pauză, de raidurile lor nicimitoare, care i-au cucerit din plecare pe yankei, şi au punctat şi în actul II, tot prin Răducioiu, în penultimul minut: 3-1! Rezultat nebun, bijuterie de joc, unul dintre acele meciuri care nu se pot uita!

…Tot în 18 iunie, dar la Coppa del Mondo ‘90, la Napoli, pe „San Paolo”, România reuşea alt rezultat de senzaţie: 1-1, cu Argentina condusă în arenă de magicianul Maradona. Monzon a deschis scorul, în 63’, însă Gabi Balint a reuşit, în 68’, o egalare care ne califica, în premieră, din grupe!
Este 18 iunie 2010 şi retrăiesc această zi de antologie din istoria fotbalului românesc, în două episoade de vis. Este frumoasă Istoria…

…Astăzi, 18 iunie 2010, sunt vesel, sunt trist. Trecutul este frumos, Prezentul nu există. Absenţa fotbaliştilor noştri la turneul care ne-a magnetizat în acest iunie, reprezintă pentru mine cea mai mare dezamăgire de la Mondialul African…

*O variantă a acestui material este publicată şi pe blogul sportvox.ro