Etichetă: Serbia

Să forțeze Mutu demiterea lui Răzvan?

…Apele sunt foarte tulburi în fotbalul românesc, în pofida „nemaipomenitei” victorii a Naționalei împotriva liliputanilor amatori din Luxemburg. La ora aceasta, se fac și se desfac cărți grele. Miza era de multă vreme anticipată: demiterea lui Răzvan Lucescu. Federalii și lepefiștii sunt sub de mult timp presiune și nu par să-l mai poată apăra pe fiul lui Il Luce. Și încearcă toate căile. În jocul acesta din culise, un pion otrăvit pare a fi chiar Mutu…

…După rușinoasa înfrângere din Bosnia, la care a fost și el coautor, Mutu a facut pe surdomutul, neauzind nimic și nescoțând un diftong critic. Imediat după ce a marcat două goluri în poarta iocburghezilor (vorbim despre fotbal, firește, nu despre nivelul de trai al luxemburghezilor!), mutul de ieri a tunat și fulgerat: „Suporterii au tot dreptul să ne conteste sau să ceară demisia”. Suporterii se comportaseră la fel și după rușinea de la Zenica, despre care nemulțumitul de azi s-a făcut că plouă! A încercat să se pună bine cu suporterii (pe care juniorul Lucescu îi acuzase în ajunul jocului de la Piatra Neamț de lipsă de patriotism!), cam sătui și de năzbâtiile unuia dintre fiii risipitori ai fotbalului nostru, după care tăcutul de la Zenica a dat un șah fățiș la selecționer: „La Zenica, n-am avut niciun sistem, n-am făcut decât să ne apărăm!Normal că îmi convine jocul ofensiv. E important să am și eu mingi bune, în Bosnia n-am avut niciuna”. Sigur că Mutu avea dreptate. Presa, ultimul dușman al lui Lucescu-junior, a scris imediat după eșecul istoric cu bosniacii că nu jucăm nimic. Problema care se naște, acum, este de ce n-a ridicat Mutu vocea la Zenica? Chiar dacă la pauză conduceam, jocul fusese mizerabil, fără sistem și fără dirijor. Dar, măcar după ce bosniacii au egalat, de ce nu s-a dus „Number 1” din naționala noastră la junele de pe bancă depășit de evenimente să-l trezească, încercând să se opună unui eșec dureros?

…Dat afară de la Națională, de Răzvan Lucescu, după un catastrofal 0-5, la Belgrad, nu pentru figurația din teren, ci pentru părăsirea echipei fără să anunțe pe cineva, Mutu s-a întors printre „tricolori”, primăvara aceasta, destul de spășit. N-a făcut nimic deosebit la Zenica, dar de cum i-au ieșit pasiențele, cele două goluri „salvatoare” (Sic!) cu selecționata breslașilor din Luxemburg, „decarul” nostru l-a atacat la baionetă pe junele selecționer, care-i întinsese mâna, firește interesat. Aici poate fi vorba de două variante: fie Mutu n-a uitat pedeapsa lui Răzvan, fie i-a șoptit o voce (sau mai multe?!) din culise: „Acum e momentul să-l facem KO!”. Pare-se că, marți trei ceasuri negre, la petrecerea dată de Papa Jean (Pădureanu) de ziua lui, s-au aruncat zarurile. Adică, la 7 aprilie, în Comitetul Executiv al FRF, juniorul va fi demis. Știa el Mutu de ce-a prins glas, devenind din surdomutul de la Zenica, un tenor de temut, mai ales că un ziar lipsit de măsură l-a numit, negru pe alb (sau invers!), „Eroul de la Piatra Neamț”. Pseudo-eroii ne omoară, azi, pe noi, românii!…

Mondialul African. Fantasticul 18 iunie!

…Azi, 18 iunie 2010, trăiesc fericit în trecut. Sunt Jabulani, nu-s minge, că nu m-am sonat de vuvuzele, doar că în limba zulu Jabulani înseamnă „fericire”! Mă bucur, jubilez (rădăcină semantică pentru…Jabulani!) ca un copil, ceea ce este şi trist, e un semn că nu prea există prezent. Chiar dacă turneul african a irupt în prima zi din rundul secund al grupelor, cu splendoarea în iarbă oferită de „spaniolii” Argentinei şi Uruguayului, cu încântătoarea cavelerie aztecă, dublată, astăzi, de revolta sârbilor, brav popor şi de fotbalişti. E soare în Balcani, căci grecii, cu toată criza din Elada, au izbutit întâia victorie, în dauna nigerienilor, la al doilea lor Mondial, după lamentabilul World Cup ’94, iar trupa lui Antici, fără complexe, i-a făcut pe nemţi muritori de rând, reducând panzerul german, nimicitor de „canguri” în jocul de debut, la rulajul unui Volkswagen de capacitate redusă. Este drept, o victorie de senzaţie pentru sârbi (1-0, prin golul golgeterului echipei, Jovanovici, în ’38!) la care au concurat şi Klose, zurbagiu talentat, eliminat după 36 de minute, pentru al doilea „galben”, şi penalty-ul ratat (întâiul din acest turneu!) de către celălalt polonez de origine din trupa lui Low, Podolski, în 60’, în urma unui henţ absolut incredibil, dacă nu prostesc pentru un jucștor de talia lui Vidici ajuns la altitudinea lui Manchester United (după ce în partida de debut, pe final, Kuzmanovici a comis şi el un henţ anapoda, echivalent cu eşecul în faţa Ghanei!). Acest 18 iunie 2010 a început cu alt rezultat care a aruncat ân aer casele de pariuri, după ce Elveţia a supus Armada spaniolă, iar Aztecii au triumfat în premieră în faţa urâtei echipe a Franţei!. Curg „bombele” la acest Mondial…

…În 18 iunie, exact acum 16 ani, la ora asta, era o zi cu arşiţă în California Dream. Ne pregăteam, o mână de români, lângă tricolorii noştri, de marea bătălie cu Valderrama şi columbienii lui, pe care Pele îi vedea nici mai mult nici mai puţin decât campionii lumii! „Nu ne este teamă de nimeni!”, a venit replica lui Hagi, căpitanul, în hotelul de la Arcadia, nume predestinat temerarilor. Pe stadionul din Pasadena, la ora debutului în World Cup ’94, vreo treizeci de mii de „valderramişti” entuziaşti, columbieni care purtau peruci a la „El Pibe”, născut în Santa Marta. În tribune, eram în vădită inferioritate numerică, cam cinci mii de români într-un Ocean galben de aproape o sută de mii de privitori sud-americani. În teren, însă, acei minunaţi fotbalişti români, care aveau să cucerească America şi să devină Generaţia de aur…

…Exact acum 16 ani, pe 18 iunie, a fost un meci fabulos pentru noi. Un regal la curtea Regelui Fotbal. Columbienii s-au aruncat din start peste careul lui Stelea, stimulaţi de pronosticul lui Pele şi de valurile de entuziasm din tribunele „Rose Bowl”-ului. A venit, însă, pe contraatac, golul lui Florin Răducioiu, după un sfert de oră de joc epuizant, iar, peste 17 minute, Capodopera lui Gică Hagi, golul acela la care comentatorii americani, strigă, parcă, şi acum, din toţi plămânii: „Unbelievable”!… Incredibilul s-a produs, chiar dacă, cu două minute înainte de pauză, Valencia a marcat, dând senzaţia că meciul este relansat. Apărând propria redută la sacrificiu, băieţii lui Iordănescu n-au uitat, nici după pauză, de raidurile lor nicimitoare, care i-au cucerit din plecare pe yankei, şi au punctat şi în actul II, tot prin Răducioiu, în penultimul minut: 3-1! Rezultat nebun, bijuterie de joc, unul dintre acele meciuri care nu se pot uita!

…Tot în 18 iunie, dar la Coppa del Mondo ‘90, la Napoli, pe „San Paolo”, România reuşea alt rezultat de senzaţie: 1-1, cu Argentina condusă în arenă de magicianul Maradona. Monzon a deschis scorul, în 63’, însă Gabi Balint a reuşit, în 68’, o egalare care ne califica, în premieră, din grupe!
Este 18 iunie 2010 şi retrăiesc această zi de antologie din istoria fotbalului românesc, în două episoade de vis. Este frumoasă Istoria…

…Astăzi, 18 iunie 2010, sunt vesel, sunt trist. Trecutul este frumos, Prezentul nu există. Absenţa fotbaliştilor noştri la turneul care ne-a magnetizat în acest iunie, reprezintă pentru mine cea mai mare dezamăgire de la Mondialul African…

*O variantă a acestui material este publicată şi pe blogul sportvox.ro

Mondialul African. Efectul vuvuzelelor asupra trompetelor

…Întâia duminică a Mondialului n-a fost o zi normală. Nu mă refer la rezultate. Era firesc ca nemții să ofere o dresură de canguri, prin care să comunice și celor care nu aflaseră că vor al 4-lea titlu!… Era cât se poate de logic elementar ca sârbii (care-mi sunt la suflet!) s-o comită și cu ghanezii (după acel 0-1, din ajun, cu neozeelandezi!), așa, să simtă și ei ce-i suferința, nu numai noi, românii, umilința unui 0-5 la Belgrad… Venise vremea ca specialiștii în baraje, slovenii ăștia care ne-au tăiat drumul spre Asia, acum opt ani, șI rușilor, toamna trecută, să câștige și ei un meci la turneul final… Și, atunci, ce n-a fost normal, ci atât de ciudat ca un blat (tic verbal dâmbovițean), plat ca un meci de Divizia C (exceptăm „panzerele”)? Culoarea, doamnelor, domnișoarelor și domnilor! N-ați observat că a fost o „duminică roșie”? Una cu 3 (trei) eliminări, dintre care două, la algerieni și sârbi, decisive?

Sigur, în duminica aceasta a orbeților (lăsăm „mașina germană” că ea reprezintă o superechipă de fotbal!), cel mai ciudat moment l-a oferit sârbul Kuzmanovici (coechipier cu Mutu la Fiorentina, iar mai nou al lui Marica, la Stuttgart), profesionist cu pretenții, acum mare sculă pe trotinetă, el, cu hențul acela de curtea grădiniții, nu caraghios, dubios, ci păgubos, care a pogărât jalea printre ai lui. O ciudățenie care, după mintea mea de poet la curtea Regelui Fotbal, l-a cam scos nu doar din „11”-le lui Antici, din sufletul sârbilor, ci din breasla sportului-rege.

…Problema de fond este, însă, nu Kuzmanovici-hențovici-penaltovici-eșecovici, ci cum de a putut fi atât de „trompetă” într-un careu unde era liniște, căci lumea aștepta ultimul fluier, nu se întâmpla nimic, era atâta spațiu de puteau ateriza și avioane private? Întrebarea aceasta privată dintr-o o zi leșinată, la București, încolțise și la hențul din senin ce i-a adus eliminarea, la numai un sfert de oră de „teren”, al algerianului Ghezzal (unde sunteți voi, Madjer și Belloumi, care ați învins Germania, la Espania ’82?!), aceeași neliniște deloc metafizică și în momentele de cumplit plictis din „uvertura” duminicii (Ziua a III-a în calendele turneului!), și în prima repriză a duelului sârbesc (Antici-Rajevac sau Serbia versus Ghana!) și în lamentabila neputință a cangurilor de a urca măcar o dată pe un tanc. Acum, după o noapte liniștită, sunt convins că acest debut modest, mediocru, ultra-mediatizat, cum vreți să-i spuneți, acceptând excepțiile de rigoare (2-3, că altfel n-ar mai fi abateri de la Mondial!), primele trei zile ale turneului de la capătul Africii, ziceam, au demonstrat categoric… efectul vuvuzelelor asupra trompetelor. Al trompetelor din teren! Prea multe, mult prea izbitoare! Pentru că, exceptând „eroii” amintițI, au mai fost și „Iarbăverde” ăla din poarta Angliei, și portarul de motel al algerienilor, la golul sloven, și alți neicanimeni… Și eu care mă pregătisem să găsesc meciul pentru un titlu ca un distins ca un filigran Messi: „Efectul razelor gama asupra anemonelor”! Ehe, ce spectacol, pe vremuri, cu Olga Tudorache, la Teatrul Mic. Deocamdată, parodia se joacă la Mondialul Mic…

…Poate că astăzi se schimbă repertoriul. Astăzi vine, doar, pe scena africană, multă lume bună. Campioana mondială, Italia, să dea piept, în meciul zilei, pe seară, cu Paraguay-ul argentinianului Gerardo Martino… Olanda mecanică, și astăzi visând întâiul titlu, după 8 încercări, față în față cu vikingii danezi, cândva campionii Europei, așa, din senin, luați de pe plajă… La așa meciuri, de la care să tot aștepți fotbal, merge și Japonia-Camerun… Sper ca trompetele africane din tribune numite vuvuzele să nu mai aibe niciun efect asupra fotbaliștilor din teren. Nu de alta, dar s-ar putea să-i numim pe ei vuvuzele și să-i vedem în tribune, ca pe Kuzmanovi și mulți alții…

…Astăzi, Ziua a IV-a! Cine sparge poarta, cine schimbă soarta acestui Mondial?

*O variantă a acestui material a fost postat și pe blogul sportvox.ro